FUNDAMENTE TEORETICE ALE

INTEGRARII ECONOMICE

Conceptul de integrare economica se refera la eliminarea frontierelor economice intre tari, astfel incat existenta frontierelor nationale sa nu mai influenteze alocarea resurselor.

Acesta este un deziderat foarte ambitios, deoarece frontierele nationale nu delimiteaza doar teritorii unde functioneaza legi si reglementari diferite si unde circula monede diferite (acestea putand fi, eventual, unificate), ci si spatii geografice caracterizate prin diferente de limba, cultura, obiceiuri. In functie de ipotezele formulate de diferitele studii, estimarile cu privire la impactul comprimant asupra schimburilor pe care il are inexistenta unei limbi comune ambilor parteneri indica o reducere a comertului bilateral cu 50-80%.

Integrarea economica europeana este un proces in continua extindere, pe doua coordonate:

- in adancime, atat prin cresterea numarului de domenii reglementate la nivel supranational (care tin de "competenta Comunitatii"), cat si in sens propriu, prin adoptarea in domeniile aflate in competenta Comunitatii de reguli tot mai cuprinzatoare si generatoare de apropiere intre statele membre

- in largime, prin cresterea numarului de membri ai gruparii integrationiste

FORME DE INTEGRARE ECONOMICA

Clasificarea-standard ii apartine lui Bela Balassa (1975) si ea distinge intre:

zona de liber schimb

uniunea vamala

piata comuna

uniunea economica

integrarea economica totala

Ordonarea este facuta in sensul crescator al gradului de integrare economica dintre partenerii la asemenea grupari.

Unele dintre distinctiile operate de Balassa intre diferitele forme de integrare pe care le-a identificat ne apar in prezent artificiale, in sensul ca nu se regasesc in lumea reala. De aceea, clasificarea pe care o prefera autorii contemporani este putin diferita de a lui Balassa. Trebuie precizat ca nu exista o unanimitate de opinii cu privire la aceasta classificare si la caracteristicile definitorii ale elementelor sale.

1. Acord comercial preferential partial

- partenerii isi acorda reciproc un tratament comercial mai bun decat cel aplicat tertilor (tipic, taxe vamale reduse, eventual la nivel zero) pentru diferite bunuri care fac obiectul comertului reciproc

- regulile comerciale internationale, stabilite sub egida Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), nu permit existenta unor asemenea acorduri decat intre tari in curs de dezvoltare

2. Zona de liber schimb

- partenerii elimina (nu doar reduc) barierele comerciale (nu doar taxele vamale) care afecteaza cvasi-totalitatea comertului reciproc (nu doar o parte din acesta); aplicarea de restrictii asupra fluxurilor commerciale reciproce poate fi, totusi, permisa in cazuri exceptionale: masuri de salvgardare, restrictii din considerante legate de situatia balantei de plati externe

- fiecare parte isi pastreaza independenta formularea regimului comercial aplicabil tarilor nemembre

Desi s-au facut frecvent asemenea sustineri, nu exista nici o ratiune economica pentru care acordurile de liber schimb ar trebui incheiate doar intre tari cu un nivel comparabil de dezvoltare economica si prosperitate.

In schimb, este indeobste admis ca politicele comerciale aplicate de tarile membre tertilor trebuie sa fie relativ asemanatoare din punctul de vedere al restrictiilor impuse. Altminteri, exista un stimulent puternic pentru nemembri de a incerca sa isi livreze marfurile in intreaga zona de liber schimb utilizand teritoriul tarii membre cu cel mai scazut nivel de protectie, fenomen cunoscut sub numele de deviere de comert (trade deflection). Pentru a il contracara, se recurge la asa-numitele reguli de origine: criterii care trebbie indeplinite de bunurile schimbate intre tarile membre pentru a fi considerate originare din tarile membre ale zonei de liber schimb si, deci, eligibile pentru tratamentul preferential.   

3. Uniunea vamala

- zona de liber schimb ai carei membri au o politica comerciala comuna fata de terti:

tarif vamal comun

masuri netarifare comune de protectie fata de terti (masuri de salvgardare, antidumping si compensatorii)

negocierea si incheierea in comun de acorduri comerciale cu tarile terte

- desi nu mai este nevoie (ca in cazul zonelor de liber schimb) de reguli de origine (a caror indeplinire trebuie verificata la frontiera fiecarei tari membre), controalele vamale la frontierele dinre membrii unei uniuni vamale raman, pentru a permite

-- aplicarea de restrictii intre statele membre in circumstante exceptionale

-- colectarea de date statistice

Veniturile din incasarea taxelor vamale sunt, de regula, considerate venituri comune sau sunt distribuite intre membri potrivit unei chei de repartitie predeterminate; altminteri, ar fi favorizate din motive legate de simple coincidente geografice, anumite tari in detrimentul altora (e.g., Belgia si Olanda ar incasa taxele vamale aferente importurilor substantiale destinate pietei Germanici doar din cauza importantei porturilor Anvers si Rotterdam).

Cele trei stadii de integrare economica mentionate mai sus se refera, de regula, doar la circulatia internationala a bunurilor, fiind considerate a constitui forme de integrare superficiala.

Cel mai frecvent intalnit tip de grupare integrationista superficiala este acordul de liber schimb, care reprezenta 72% din acordurile notificate la OMC in martie 2002. Acordurile preferentiale partiale reprezentau alte 19% din notificari, iar uniunile vamale - doar 9%.

Din punctul de vedere al participantilor, marea majoritate a acordurilor sunt bilaterale (intre doua tari). Numarul acordurilor la care una din parti este, la randul sau, o grupare integrationista crescut in ultma vreme si reprezinta la ora actuala in jur de 20% din totalul acorduriilor. In fine, o a treia categorie ar fi reprezentata de acordurile in care ambele parti sunt grupari integrationiste. Desi in curs de negociere de mai mult timp (UE-Mercosur, CARICOM-CACM), nici un asemenea acord nu a fost inheiat deocamdata, ceea ce sugereaza ca aceste constructii sunt complexe si dificil de negociat.

Din punct de vedere geografic, putem distinge intre acorduri intervenite intre tari contigue sau apartinand aceleiasi zone geografice si acorduri trans-regionale. Pana catre sfarsitul anilor '90, cu o singura exceptie (nesemnificativa, acordul de liber schimb SUA-Israel) ACPR erau incheiate intre tari din aceeasi zona. In ultimii ani au proliferat insa acordurile dintre tari aflate la mari distante geografice, din continente diferite (e.g., EU - Africa de Sud, SUA - Australia, Chile - Coreea de Sud etc).

4. Piata comuna (piata unica)

Reprezinta un progres al integrarii economice fata de stadiul anterior din perspectiva a doua dimensiuni:

liberalizeaza circulatia intra-grupare si pentru factorii de productie (nu doar pentru produse)

abordeaza si obstacolele care stanjenesc fluxurile economice intra-grupare actionand nu doar la frontierele nationale, ci si in interiorul fiecarei tari:

- norme technice, sanitare, fitosanitare si veterinare

- reglementari fiscale

- practici anticoncurentiale: acordarea de drepturi exclusive (situatii de monopol), tolerarea/ instigarea formarii de carteluri, acordarea de subventii (ajutoare de stat)

Faptul ca sunt disciplinate aceste masuri si practici reduce pana la anulare necesitatea prezervarii de catre statele membre a posibilitatii de a exclude de la libera circulatie intra-grupare produse realizate in unele state partenere; in consecinta, dispare posibilitatea de aplica restrictii comertului cu alte state, fie si doar "in circumstante exceptionale".

5. Uniunea economica (si monetara)

Stadiu si mai avansat de integrare, in care ansamblul politicilor economice si o buna parte din politicile sociale sunt fie complet unificate, fie strans coordonate.

Exemplu: in plan monetar, in functie de stringenta gradului de armonizare avut in vedere, se poate merge de la simpla coordonare a cursurilor de schimb (prin "legarea" monedelor nationale de o moneda de referinta) pana la adoptarea unei monede comune.

Incepand cu "stadiul 3" (uniunea vamala), realizarea integrarii economice propuse reclama in tot mai mare masura o solidaritate politica intre parteneri, care au tot mai inguste posibilitati de a se manifesta independent fata de terti in plan economic. Or, in aceste conditii, este necesara o coeziune politica mai mare intre partenerii din cadrul gruparii decat intre membri individuali ai gruparii si diferite tari terte.

Aceasta prezentare secventiala a formelor de integrare economica are mai ales scop didactic. In lumea reala:

- trecerea succesiva prin toate aceste stadii nu este automata (e.g., Comunitatea Economica Europeana a "tintit" de la bun inceput uniunea vamala, trecand peste stadiile mai timpurii)

- formele concrete de integrare economica realizata nu corespund intrutotul tiparelor mentionate, amalgamandu-se adesea trasaturi specifice unor forme de integrare diferite.

Din punct de vedere analitic, putem distinge patru variabile ale fenomenului integrationist, a caror compunere in fiecare caz concret da o fisionomie specifica gruparii integrationiste respective:

a) fluxurile economice vizate:

- produse (bunuri si servicii)

- factori de productie

In principiu, sfera de cuprindere a gruparii este cu atat mai larga cu cat avansa de la un stadiu la altul, astfel ca, de regula, serviciile si factorii de productie ajung sa fie cuprinsi doar incepand cu "stadiul 4".

Exista insa tot mai multe exceptii de la acest tipar, cum ar fi:

- "Spatiul Economic European" (EEA), care nu atinge stadiul de uniune vamala (deoarece participantii care sunt membri AELS nu sunt asociati politicii comerciale comune a UE), dar acopera si libertatea de circulatie a serviciilor si a factorilor de productie

- tot mai multe acorduri de liber schimb (e.g., cele incheiate de Chile, Australia, Noua Zeelanda etc) prevad si liberalizarea comertului reciproc cu servicii

- prevederi referitoare la liberalizarea circulatiei factorilor de productie se gasesc in unele grupari considerate simple acorduri de liber schimb (acordarea "dreptului de stabilire" companiilor din tarile partenere) sau uniuni vamale (e.g., acordul CARICOM prevede libera circulatie a fortei de munca)

Pe de alta parte, exista uniuni vamale care exclud de sub incidenta lor o parte importanta a comertului reciproc (e.g., UE - Turcia, pentru produsele agricole).

b) tipurile de bariere abordate

- bariere care actioneaza la frontiera

- bariere care actioneaza in interiorul frontierelor nationale

Masurile care actioneaza la frontiera (taxe vamale, interdictii sau alte restrictii cantitative la import, masuri antidumping etc), au un impact restrictiv aspra importurilor vadit si deliberat.

In schimb, masurile interne nu pot fi considerate fara rezerve ca bariere in calea schimburilor. Acest caracter nu le poate fi conferit decat de modul concret de aplicare, care insa nu poate fi judecat intotdeauna in mod obiectiv:

- pe de o parte, exista o problema de perceptie: exportatorii sunt tentati sa gaseasca cu usurinta valente protectioniste unor masuri al caror impact restrictiv nu este indiscutabil

- pe de alta parte, unele masuri interne pot fi utilizate din considerente legitime, care nu au nimic de‑a face cu limitarea importurilor, putand avea insa in subsidiar acest efect. Fiind mult mai intim legate de ansamblul politicilor publice promovate in tarile unde ele se manifesta, abordarea acestor masuri este mai delicata, deoarece pune in discutie aspecte care tin de manifestarea suveranitatii nationale. De aceea, in mod tipic, acest tip de masuri nu ajung sa fie abordate decat incepand cu "stadiul 4".

Exista insa si in aceasta privinta exceptii de la regula: e.g, acorduri de liber schimb care prevad aplicarea unor reguli comune de concurenta intre parteneri (ANZCERTA, Canada-Chile), cu corolarul intezicerii recurgerii la in comertul reciproc restrictii justificate de nevoia combaterii practicilor comerciale neloiale.

c) modalitatile de integrare utilizate

- integrare negativa: eliminarea obstacolelor esistente (roll-back) si abtinerea de la aplicarea de noi obstacole (standstill) in calea fluxurilor economice reciproce. Presupune o postura pasiva (hands off) si nu reclama existenta unei capacitati administrative deosebite

- integrarea pozitiva: interventia activa a autoritatilor pentru a evita aparitia de obstacole in calea fluxurilor economice reciproce care decurg din existenta unor reglementari nationale diferite, care pot afecta importurile comparativ mai mult decat productia autohtona. Presupune o postura activa (hands on), ceea ce reclama existenta unei capacitati administrative satisfacatoare. Se poate manifesta:

fie prin armonizarea reglementarilor nationale

fie prin adoptarea de reglementari supranationale

In principiu, integrarea pozitiva este specifica formelor de integrare incepand din "stadiul 4", dar poate fi mentionata exceptia reprezentata de EEA.

d) nivelul de decizie in cadrul gruparii integrationiste

- interguvernamental

- supranational

Nivelul integuvernamental este larg precumpanitor: majoritatea gruparilor integrationiste nu cunosc alt nivel de decizie decat cel interguvernamental, pe cand elementele de supranationalitate existente in anumite grupari sunt aplicabile doar anumitor domenii, nu intregii palete de domenii acoperite de gruparea respectiva.

Nivelul supranational cunoaste cea mai larga sfera de manifestare in cadrul UE, dar trebuie mentionat ca si aici exista numeroase domenii unde statele membre pasteaza un drept de decizie distinct de cel exercitat la nivelul organelor comunitare (cazul asa-numitelor competente mixte si nationale).

In UE, competenta exclusiv supranationala (asa-numita competenta exclusiva) exista in urmatoarele domenii:

- politica comerciala,

- politica de concurenta,

- uniunea (politica) vamala

- conservarea resurselor biologice ale marii, in cadrul politicii comune in domeniul pescuitului

- politica monetara, pentru tarile din zona euro

Foarte putine alte grupari integrationiste s-au "dotat" cu organisme supranationale. Asemenea organisme sunt cel mai bine reprezentate in cadrul AELS, unde au fost reconstituite la inceputul anilor 90 potrivit principiului simetriei: fiecarei institutii comunitare ii corespunde o institutie care exercita un mandat similar la nivelul AELS ; e.g.: Comisia Europeana Autoritatea de Supraveghere a AELS; Curtea Europeana de Justitie Curtea AELS; Parlamentul European Comitetul parlamentarilor din tarile AELS etc

EFECTELE INTEGRARII ECONOMICE INTRE TARI

I. Efecte "statice"

I.1. efecte asupra alocarii resurselor

a) Crearea de comert

Prin creare de comert se intelege inlocuirea produselor autohtone (mai) scumpe cu produse importate (mai) ieftine, provenite din tarile partenere. Astfel, sunt economisite resurse utilizate pentru satisfacerea nevoilor de consum intern, ceea ce reprezinta un castig de bunastare pentru economia in cauza.

b) Deturnare de comert

Prin deturnare de comert se intelege inlocuirea importurilor mai ieftine din 'restul lumii' cu importuri mai scumpe din tarile partenere, ceea ce reprezinta in mod neambiguu o perdere de bunastare pentru economia in cauza. O parte din aceasta pierdere se reflecta intr-un castig pentru producatorii din tara partenera exportatoare, care obtin preturi mai inalte (decat in conditiile existentei de bariere la accesul pe piata tarii partenere importatoare si/sau ale concurentei provenite de la exportatorii din tari terte), dar restul reprezinta o pierdere neta de bunastare pentru gruparea integrationista in ansamblul sau.

In plus, efectul de deturnare de comert este resimtit negativ si de producatorii din tarile terte, care isi pierd din debuseele de export. Severitatea efectelor negative aspra tertilor este amplificata de faptul ca, uneori, se incearca compensarea concurentei sporite la adresa producatorilor interni din partea producatorilor exportatori din tarile partenere (al caror acces a fost facilitat) printr-o protectie sporita fata de producatorii exportatori din tarile terte.

Din perspectiva statica insa, efectul aspra exportatorilor din tarile terte nu este reducator de bunastare decat in cazul particular in care acestia aveau acces la profituri supranormale. Altminteri, veniturile din export pierdute sunt compensate prin economisirea de resurse care nu mai trebuie utilizate pentru producerea bunurilor destinate exportului.

In cazuri particulare, crearea si, respectiv, deturnarea de comert pot avea efecte opuse celor asteptate:

- crearea de comert poate genera socuri de ajustare violente

- deturnarea de comert poate genera economii de scala care se traduc in reducerea costurilor, exfect repercutat ulterior asupra consumatorilor prin preturi mai mici; mai mult, in asemenea cazuri, sporul de venit astfel generat im cadrul gruparii integrationiste poatre duce la cresterea cererii de bunuri si servicii din tarile terte.

Conceptele de creare si deturnare de comert au fost introduse de Jacob Viner (1950).

c) stimularea consumului

Gratie scaderii preturilor interne ca urmare a reducerii barierelor la import, consumul va creste. Acest surplus al consumatorilor reprezinta un castig de bunastare pentru tara importatoare.

Deoarece consumul suplimentar astfel generat va fi satisfacut din import, acest efect mai este denumit si expansiune de comert (concept introdus de James Meade, 1955).

d) pierderea de incasari din taxe vamale

Acest fenomen are loc in doua situatii :

- ca urmare a eliminarii taxelor vamale percepute asupra importurilor din tarile partenere care s-ar fi efectuat oricum (pentru ca exportatorii respectivi erau cei mai competitivi, chiar si in raport cu cei din tarile terte)

- ca urmare a fenomenului de deturnare de comert (pentru ca importuri din tari terte, asupra carora s-ar fi perceput taxe vamale, sunt inlocuite de importuri din tari partenere, carora nu li se aplica taxe vamale).

O parte din incasarile pierdute nu reprezinta si o pierdere de bunastare pentru tara in cauza, ci doar un transfer intern dinspre stat si consumatori (cu impact neutru asupra bunastarii de ansamblu a economiei).

O alta parte a incasarilor de taxe vamale pierdute nu este insa compensata in nici un fel. Este vorba de: 

cazurile in care nu se mai percep taxe vamale asupra importurilor din tarile partenere care s-ar fi efectuat oricum (inclusiv in prezenta taxelor vamale); in aceste situatii, are loc o redistribuire intre tarile partenere, adica dinspre tara importatoare catre cea exportatoare

cazurile in care eliminarea taxelor vamale nu se reflecta integral in reducerea preturilor produselor vizate atunci cand importuri din tari partenere cu costuri ridicate inlocuiesc importuri cu costuri scazute din "restul lumii";

Efectul acestor venituri nerealizate depinde de costul social al mobilizarii de fonduri din alte surse. Pentru multe tari in curs de dezvoltare, taxele vamale sunt o sursa foarte importanta de venituri bugetare, iar recurgerea la alte mijloace de obtinere a veniturilor se poate dovedi extrem de oneroasa. Pentru exemplificare, estimarile pierderilor de incasari bugetare din taxe vamale de pe urma liberalizarii comertului in cadrul acordurilor de liber-schimb intre UE si diferite tari mediteraneene sunt foarte importante : 6% din PIB in Maroc, 5% in Tunisia si 3% in Liban.

d) ameliorarea raportului de schimb (terms of trade)

Raportul de schimb = raportul procentual intre indicele preturilor medii de export si indicele preturilor medii de import. O ameliorare a raportului de schimb are semnificatia ca tara respectiva trebuie sa exporte mai putin pentru a importa aceeasi cantitate de marfuri (sau obtine o cantitate mai mare de marfuri dim import exportand la fel de mult).

O grupare integrationista isi poate ameliora raportul de schimb in doua feluri, care pot exista simultan:

- spontan, ca urmare a efectului de deturnare de comert: scade cererea pentru importurile din restul lumii, deci preturile acestora se ajusteaza in jos

- deliberat, prin manipularea restrictiilor la import (tipic, majorarea taxelor vamale)

Conditia indispensabila pentru materializarea acestui efect este ca gruparea integrationista sa fie "mare", adica sa dispuna de o forta economica suficienta pentru a influenta semnificativ cererea mondiala pentru diverse produse.

In lumea reala, nu sunt cunoscute cazuri de utilizare deliberata a fortei economice a unor grupari integrationiste pentruu manipularea raportului de schimb, iar existenta efectelor spontane este mai greu de determinat.

Unul din motivele pentru care ameliorarea raportului de schimb nu este un demers deliberat, realizat prin masuri protectioniste, tine de riscul amorsarii unor spirale protectioniste, ca urmare a masurilor de retorsiune adoptate de partenerii lezati.

Multitudinea efectelor asupra alocarii resurselor care pot fi generate de gruparile integrationiste face ca impactul net al acestora din acest punct de vedere (alocarea resurselor) sa fie ambiguu. Cu toate ca o grupare integrationista elimina distorsiunile care afecteaza preturile relative ale produselor din tarile partenere, ea in acelasi timp genereaza distorsiuni care afecteaza preturile relative ale produselor insiderilor si, respectiv,outsiderilor.

1. in mod cert, constituirea de grupari integrationiste nu duce la o situatie de optim economic din punctul de vedere al alocarii resurselor, aceasta neputand fi atinsa decat in conditiile liberalizarii complete a comertului la scara mondiala.

2. fata de situatia de fapt, caracterizata prin numeroase distorsiuni ale pietelor, este posbil ca o grupare integrationista sa determine o ameliorare a bunastarii la scara globala.

2.a. Pentru ca gruparea integrationista sa reprezinte o asemenea situatie de optim mondial de al doilea rang (second best), trebuie ca suma efectelor pozitive trebuie sa o depaseasca pe cea a efectelor negative, ceea ce inseamna ca efectele de creare si de expansiune de comert trebuie sa fie mai mari decat efectul de deturnare de comert. Chiar si in aceste conditii, gruparea nu este benigna. Unii outsideri sunt afectati negativ si, chiar daca suma avantajelor partenerilor este mai mare, nu exista la scara mondiala mecanisme de compensare a pierderilor tertilor: bunastarea globala este ameliorata, dar pe seama outsiderilor.

2.b. Pentru ca gruparea integrationista sa reprezinte o ameliorare a bunastarii a membrilor sai luati ca un grup, este suficient ca o eventuala diferenta negativa intre crearea/expansiunea de comert si, respectiv, deturnarea de comert sa fie supra-compensata prin ameliorarea raportului de schimb.

2.c. Pentru ca gruparea integrationista sa reprezinte o ameliorare a bunastarii a fiecarui membru al sau in parte, mai trebuie si ca efectul pozitiv net de mai sus sa depaseasca pierderile de incasari din taxe vamale. O alternativa o constituie introducerea de mecanisme redistributive in interiorul gruparii, care sa permita compensarea acestor pierderi din castigurile nete ale altor membri.

UE este singura grupare integrationista care are un sistem de redistribuiri consistente intre membrii sai.

Efectele concrete ale gruparilor integrationiste depind de un ansamblu de factori, unii actionand in directia maximizarii efectelor pozitive, iar altii minimizandu-le pe cele negative.

Efectul de deturnare de comert este minimizat atunci cand tarile partenere intr-o grupare integrationista sunt 'parteneri comerciali naturali': apropiati geografic si cu dotari complementare de resurse, care desfasoara deja intense schimburi comerciale reciproce, ceea ce conduce la prezumtia ca ei sunt cele mai avantajoase surse de aprovizionare unul pentru celalalt. Acest concept a fost elaborat si rafinat de Paul Krugman si Lawrence Summers.

Constituirea de grupari integrationiste intre  parteneri comerciali naturali  nu este insa solutia castigatoare in toate cazurile:

acesti parteneri nici nu au prea mult de castigat prin crearea de comert, deoarece potentialul acesteia este in mare parte deja utilizat ;

pierderile de incasari din taxe vamale sunt, in acest caz, mai importante.

2. Un nivel initial ridicat al taxelor vamale anterior constiturii gruparii determina o acoperire a consumului in proportie mai mare din productia autohtona si, pe aceasta baza, existenta unui potential important pentru crearea de comert.

3. Un nivel cat mai redus al barierelor comerciale dupa constituirea gruparii integrationiste (e.g., al tarifului vamal comun) minimizeaza riscul deturnarii de comert

Teorema Kemp-Wan (1996): Pentru orice uniune vamala exista un set de taxe vamale comune fata de terti care lasa comertul cu tertii neafectat, evitand astfel deturnarea de comert. In acest fel, bunastarea tertilor nu este afectata, pe cand cea a membrilor creste gratie efectelor de creare de comert.

Aceasta teorema comporta insa o problema majora : dificultatea de a o operationaliza (transpune in practica). Nu numai ca nu exista cazuri in care membrii unei uniuni vamale au incercat sa stabileasca tariful vamal comun in functie de aceasta exigenta, dar nivelul taxeor vamale dezirabile este dificil de determinat chiar si teoretic. Srinivasan (1996) a formulat propunerea ca tariful vamal comun sa se bazeze pe media poderata in functie de consum a taxelor vamale si subventiilor acordate in tarile membre anterior formarii uniunii vamale.

Tariful vamal comun al CE, intrat in vigoare la 1 iulie 1968, a fost stabilit pe baza mediei aritmetice a taxeor vamale aplicate de tarile participante (cu cateva exceptii, la produse foarte sensibile, unde nivelurile s-au stabilit prin negociere).

Media taxelor vamale neagricole aplicate in 1968 era de 10.4%. In 1995, ea scazuse la 6.4%, pentru ca in 2004 sa se situeze la doar 4.1%, fiind printre cele mai mici din lume. Deci, potentialul de deturnare de comert este redus.

Taxe vamale

2003 World Development Indicators, p.326-8

4. O dimensiune cat mai importanta a partenerilor comerciali si/sau o cuprindere cat mai larga a gruparii integrationiste sporesc probabilitatea ca grupul sa includa producatorii cei mai eficienti; riscul de deturnare de comert este astfel restrans, pe cand posibilitatea crearii de comert este amplificata

'Teoria domino a regionalismului' [Richard Baldwin, 1997].

Odata initiata o grupare integrationista, outsiderii sunt stimulati sa adere la ea: efectele negative pentru terti (deturnarea de comert si/sau deteriorarea raportului de schimb) mobilizeaza fortele acestora in favoarea aderarii. Presiunea in sensul aderarii creste odata cu dimensiunea blocului comercial: cu cat acesta este mai mare, cu atat mai atractiva este participarea (si mai oneroasa neparticiparea) pentru outsideri. In consecinta, o singura incidenta a regionalismului poate genera runde succesive de extindere (efect multiplicator).

O ilustrare empirica a acestei teorii o ofera ordinea in care au fost organizate referendumurile pentru extinderea din 1995 a UE (Austria, Finlanda, Suedia, Norvegia), incepand cu tarile cele mai favorabile aderarii, tocmai pentru a spori presiunea asupra celor care urmau.

Teoria are insa o importanta limita: se bazeaza pe ipoteza ca insiderii nu vor bloca extinderea gruparii, in conditiile in care multe din stimulentele pentru participarea outsiderilor sunt motive de reticenta din partea insiderilor (rente asociate raportului de schimb manipulat si accesului preferential la piata gruparii). Elementul care poate inclina balanta este faptul ca reactia fata de pierderi potentiale tinde sa fie mai puternica decat pentru obtinerea de castiguri potentiale.

5. Cu cat economiile participante au structuri mai concurentiale, cu atat potentialul de creare de comert este mai mare. Invers, cu cat economiile participante sunt mai complementare, cu atat potentialul de deturnare de comert este mai mare. Cazul ideal este al unei structuri concurentiale a economiilor, dar cu potential de complementaritate (partenerii au costuri diferite de productie): anterior constituirii gruparii, aceleasi industrii beneficiaza de protectie ridicata, in conditiile in care costurile cu care acestea opereaza sunt diferite, rezultand un potential important de creare de comert. Iar acest potential este amplificat de o diversificare cat mai mare a economiilor partenere.

6. Cu cat preturile interne in interiorul gruparii integrationiste sunt mai apropiate de preturile mondiale, cu atat potentialul de creare de comert este mai mare.

Acest lucru este mai susceptibil sa se petreaca atunci cand distributia resurselor intre membrii gruparii este cat mai reprezentativa pentru distribuirea resurselor la scara globala este preferabila. De exemplu, daca o tara care este relativ abundent dotata cu capital la scara grupului este relativ abundent dotata cu munca la scara globala, specializarea intra-grup realizata dupa constituirea gruparii nu va fi optima in conditii de liber schimb.

I.2. Realizarea de economii de scala, posibile gratie largirii dimensiunilor pietelor accesibile. Aceasta antreneaza o reducere a costurilor unitare de productie si, in consecinta, fie consumatorii castiga din preturi mai reduse, fie producatorii castiga de pe urma profiturilor mai mari.

Exista doua tipuri de economii de scala:

economii interne de scala, care se materializeaza prin cresterea dimensiunii unitatii productive

economii externe de scala, unde dimensiunea sectorului de activitate genereaza externalitati pozitive pentru unitatile productive care actioneaza in interiorul sau (forta de munca specializata, retele de cercetare, de comercializare etc)

Aceste efecte sunt considerate statice: PIB creste ca urmare a realocarii resurselor si acumularii de capital, dar cresterea superioara dureaza doar pana cand economia recepteaza integral impactul lor pozitiv.

II. Efecte "dinamice"

Decurg din stimulentele pe care le creeaza gruparile integrationiste in directia cresterii productivitatii muncii, ceea ce pune economia pe o traiectorie durabila de crestere economica superioara. Aceasta poate fi obtinuta ca urmare a:

II.1. Economiilor de scala: comertul mai mare permita producatorilor sa isi mareasca volumul productiei, cu consecinta valorificarii unor efecte de invatare.

II.2. "Eficientei X"

(termen utilizat de Harvey Leibenstein; tot mai frecvent este utilizat conceptul de ameliorare a productivitatii totale a factorilor)

Eficienta-X se refera la masura productivitatii muncitorilor in conditiile mentinerii constante a tuturor celorlalte input-uri in procesul de productie, inclusiv calificarile muncitorilor. Concurenta sporita pe care o genereaza comertul necesita ca firmele sa raspunda mai prompt la modificarea conditiilor pe piata. Ea stimuleaza firmele sa isi imbunatateasca performanta economica prin inovari reducatoare de costuri si sa amelioreze calitatea bunurilor produse.

Fostul prim-ministru britanic Harold McMillan avea in vedere acest gen de efect atunci cand se referea la "dusul rece" pe care aderarea tarii sale la CEE l-ar reprezenta pentru intreprinderile britanice.

II.3. Intensificarii caracterului concurential al pietelor

existenta mai multor concurenti face mai dificila realizarea intelegerilor anticoncurentiale (carteluri)

reducerea dispersiei cotelor de piata detinute de firme individuale (tipic, acestea pierd din cota de piata detinuta local si castiga cote de piata in exterior, dar in cadrul gruparii) permite restrangerea cazurilor de existenta a unor pozitii dominante (monopoluri)

se elimina/ reduce segmentarea pietelor, facand imposibila/ mai dificila discriminarea de pret

In consecinta, are loc o selectie naturala: firmele necompetitive se inchid (ies de pe piata) sau se reorganizeaza (fuziuni, achizitii), iar firme noi intra pe piata.

Trebuie mentionat ca, in mod normal, exista un compromis inevitabil intre valorificarea economiilor de scala, pe de-o parte, si intensitatea climatului concurential, pe de alta parte. Integrarea economica poate atenua sau chiar evita acest compromis deoarece permite firmelor sa fie mai mari (deci, sa valorifice economiile de scala), fara ca numarul lor sa fie mai mic.

Estimarile efectelor statice intreprinse produc in mod sistematic cifre mai mici decat estimarile efectelor dinamice, dar cele din urma sunt mult mai dificil de masurat in mod riguros.

In ceea ce priveste estimarile efectelor dinamice, se pare ca cele legate de reducerea ineficientei-X sunt mai importante decat cele care decur din efectele de scala.

EFECTE LOCATIONALE

Distributia spatiala a activitatilor economice intre partenerii din cadrul unei grupari integrationiste

In mod tipic, tara din cadrul gruparii al carei avantaj comparativ este cel mai diferit de media mondiala este cea mai amenintata de efectul de deturnare de comert: comertul sau va fi reorientat catre parteneri din grupare ale caror costuri comparative se situeaza intre cele ale sale si media mondiala. In consecinta, daca un grup de tari putin dezvoltate formeaza o grupare integrationista, va exista o tendinta ca cel mai  sarac  membru sa sufere o pierdere neta de venit din cauza deturnarii de comert.

Aceasta problema este mult atenuata in cadrul ACPR dintre tari dezvoltate, deoarece partenerii sunt suceptibili a fi cei mai competitivi producatori pe plan mondial (sau, macar, "mai putin necompetitivi").

Pierderile de bunastare suferite de unii membri ai gruparii ar putea fi compensate prin introducerea de mecanisme redistributive in cazul in care, pe ansamblu, gruparea genereaza castiguri nete de bunastare. Sursa tipica pentru efectuarea redistribuirii: taxele vamale.