Marea Depresiune din 1929 vs. Criza financiara actuala Studiu de caz)

"Suntem in fata unei crize financiare globale care este probabil, pentru lumea moderna, prima criza financiara globala in adevaratul sens al cuvantului", declara in aprilie 2008, pentru BBC NEWS, prim-ministrul Marii Britanii, Gordon Brown.

In economia globala, banii sunt precum sangele intr-un organism viu, ei permit circulatia valorii si intretin viata sistemelor economice. Insa in ultimul an, s-a observat ca economia globala da semne ca ar avea "probleme cu tensiunea" sistemul financiar global fiind afectat de o criza pe care specialistii o apreciaza drept cea mai grava de dupa marea recesiune economica din anii 1929-1933. Pentru a putea constata gravitatea efectelor actualei crize, am concluzionat ca acest lucru e posibil numai prin compararea acesteia cu Marea Depresiune, criza economica care a avut cele mai grave consecinte de pana acum.

1. Marea depresiune 1929-1933 - Scurt istoric

Criza economica din 1929-1933 seamana din multe puncte de vedere cu cea actuala. Multe elemente specifice celor doua evenimente contin similaritati stranii. Punctul central al acestora sunt entitatile private ce controleaza Banca Federala americana (FED). Masurile pe care le impune si efectele acestora seamana sub multe aspecte, la 80 de ani distanta. America este condusa in timpul crizei din 2008 de nepotul unui om de afaceri implicat in evenimente premergatoare celui de-al doilea razboi mondial. Preston Bush, bunicul lui George W. Bush, a condus un concern financiar acuzat de finantarea Celui de-al Treilea Reich. Acelasi concern, cel mai mare operator bancar elvetian, este, astazi, unul dintre cele mai afectate de criza economica.[1]

Criza din 1929-1933[2] a provocat un adevarat soc psihologic. Cauzele crizei au fost multiple si variate ca surse. Marea Criza este produsul a doi factori: pe de o parte, expansiunea neanticipata, masiva si repetata a creditului din anii '20; pe de alta, reactia etatista masiva, incepand cu 1930, a guvernului federal care a incercat, in premiera, sa gestioneze el procesul de corectie. Nu se poate afirma ca tocmai al doilea element, controlul exercitat de guvern asupra tuturor sferelor vietii economice, a blocat procesul natural de corectie antreprenoriala, generand un deceniu de criza profunda. Tocmai de aceea se crede ca nu este posibila, la acest moment, o comparatie intre evenimentele prin care trecem acum si Marea Criza; lipseste un element esential, anume reactia guvernelor, dar si o imagine asupra masurii in care intreprinzatorii au confundat, in perioada anterioara, creditul artificial cu resursele reale.

Extraordinara prosperitate din anii 1920 a fost favorizata de mai multi factori: organizarea stiintifica a muncii, concentrarea si rationalizarea intreprinderilor, publicitatea, creditul etc. Dar cauza profunda a crizei a fost tocmai productia anarhica, netinind seama de absorbtia pietii. Marea majoritate a intreprinderilor au facut imprumuturi masive pe termen scurt, avind incredere in prosperitatea si in posibilitatea rambursarii lor. Pretul actiunilor a crescut de 4 ori intre 1921 si 1929, atingind un nivel care nu mai putea fi justificat de anticiparile rationale ale viitoarelor profituri. Boom-ul speculativ a luat amploare, milioane de americani imprumutindu-se pentru a investi masiv pe piata de capital. Pina in august 1929, brokerii obisnuiau sa imprumute micii investitori cu mai mult de 2/3 din valoarea actiunilor pe care acestia le cumparau. Peste 8,5 miliarde dolari erau imprumutati, o suma mai mare decit intregul numerar care circula in SUA. Pretul in crestere incuraja populatia sa investeasca si mai mult, in speranta ca procesul va continua.

Si deodata, joi, 24 octombrie 1929, a avut loc crahul de pe Wall Street. La bursa din New York numerosi actionari au incercat sa isi vinda actiunile, pretul lor scazind brusc. Criza bursiera provocind o criza financiara, depunatorii grabindu-se sa-si retraga banii, foarte multe banci au dat faliment (5096 dintre ele si-au suspendat platile intre 1929 si 1932). Datele arata ca Joia Neagra a fost un efect, nu o cauza a depresiunii ce va urma. Inca de pe 5 septembrie, valoarea actiunilor scadea. Scaderi au avut loc si la inceputul lunii octombrie, depreciere descrisa in 'Wall Street Journal'-ul acelor timpuri drept o 'corectie bine-venita'. De fapt, incercind sa controleze situatia, Federal Reserve (FED) a adoptat o politica monetara restrictiva, majorind in patru rinduri rata dobinzii, de la 3,5 la 6 la suta. Mai mult, FED a dublat aceasta masura deflationista prin vinzarea agresiva de obligatiuni mai multe luni dupa caderea bursei. Masa monetara a scazut in trei ani cu 30 la suta. Efectul: reducerea cheltuielilor sensibile la modificarea ratelor dobinzii, precum cele pentru achizitionarea de autoturisme si cele imobiliare, care au redus productia. Boom-ul initial din domeniul constructiilor de case de la inceputul anilor '20 a condus la un exces de oferta pe piata, la o reducere a preturilor si, in cele din urma, la o scadere abrupta a sectorului in 1928 si 1929. Ca urmare a scaderii preturilor, creditele ipotecare luate in special de fermieri n-au mai putut fi platite de acestia. Rezultatul: falimentul mai multor banci, in special al celor mici, din domeniul rural.

Criza financiara interbelica a fost declansata de un exces investitional pe pietele bursiere si imobiliare, in cadrul caruia au fost asumate riscuri foarte mari, in cautarea unui profit pe masura. Abuzul de credite de consum, de speculatii bursiere si imobiliare a creat dezechilibre care, in final, au dus la o criza economica majora. La vremea respectiva, economiile dependente de credite americane au fost primele care au colapsat. Primul faliment bancar de proportii a fost cel al KreditAnstalt Austria. Prabusirea economica a determinat o profunda depresie in randul populatiei afectate: drumul catre solutiile disperate, extreme, fusese deschis. Metodele clasice, democratice, de reglementare si gestionare a crizei, nu au dat rezultatele sperate, astfel incat modelele dirijiste incepeau sa se contureze ca alternativa. Germania, Italia, Romania si Ungaria au adoptat un astfel de model. Statul interventionist aparea ca singura solutie in depasirea crizei. In anii '30, statul american a concentrat uriase fonduri in imprumuturi bancare, a controlat preturile si creditul, a subventionat anumite activitasi economice.

Orice criza financiara isi are originile in politicile bancilor centrale. Marea Criza nu a facut exceptie. De aceea, analiza crizei din 1929-1933 ar putea sa-i ajute pe responsabilii actuali in intelegerea evenimentelor. Valoarea banilor, deteriorarea creditelor si politicile bancilor centrale sint elementele comune Marii Crize si evenimentelor actuale de pe piata creditelor ipotecare din SUA si a burselor mondiale.

Economistii vremii credeau, in mare parte, ca economia are mecanisme de autoreglare si ca ea va trebui sa treaca printr-o perioada de framintari pentru a se insanatosi. Considerau ca economia va atinge un nou punct de echilibru la un nivel mai redus al salariilor si preturilor. Acesta era punctul de vedere si al majoritatii populatiei, dar si al celor mai importanti guvernatori ai bancilor centrale. Herbert Hoover, secretarul pentru comert al SUA, mai tirziu presedinte, considera ca se poate ajunge la o aterizare lina a economiei prin cheltuieli guvernamentale anti-ciclice. Fara nici un rezultat pozitiv, insa cu multe efecte colaterale negative! Politica monetara restrictiva a FED-ului e responsabila pentru Marea Criza, se considera acum. Actualul presedinte al FED, Ben Bernanke a recunoscut ca FED-ul a avut un rol primordial in Marea Criza. Iar un mare specialist, Ludwig von Mises, spune: 'Inflatia ridicata din vremurile noastre nu este creatia lui Dumnezeu. Ea este facuta de mina omului sau, mai direct spus, de mina guvernelor. Inflatia este rezultatul unor doctrine care atribuie statului puterea magica de a crea bunastare din nimic si de a-i face pe cetateni fericiti prin ridicarea 'venitului national". Suna cunoscut !

Povestea se repeta 80 de ani mai tirziu, cind SUA arunca pe piata 700 de miliarde de dolari, in incercarea de a mentine artificial preturi rezultate din supraevaluarea unor garantii acoperite de ipoteci si ale altor active de aceeasi factura.

Actuala criza seamana cu predecesoarea sa si prin aceea ca interventionismul se face simtit nu numai prin infuzii, dar si prin nationalizari. Aceasta soarta au avut-o Northern Rock Bank (Marea Britanie), AIG (SUA), Fortis (Benelux), Bardford & Bingley (Marea Britanie).

Federal Reserve a devenit activa pe aceasta piata instabila, infuzand capital unor entitati aflate in faliment (Fannie Mae si Freddie Mac). "Riscam sa comitem aceleasi erori care au prelungit Marea Depresie Economica", a declarat congresmanul Ron Paul. "Balonul imobiliar s-a spart, somajul este in crestere, dolarul slabeste in fiecare zi. Este socialism pentru bogati. Este salvarea economistilor, a bancilor si a celor de pe Wall Street" a adaugat acesta. Dincolo de aceste nationalizari evidente, exista si unele mascate, in cadrul carora guvernele garanteaza pierderile unor banci sau le infuzeaza capital, fara a declara aceste proceduri ca fiind "nationalizari".

Dupa ce citeva banci renumite din SUA au dat faliment in ultimele luni, presa a inceput sa vorbeasca iarasi de crahul din 1929 si de 'marea depresiune' din anii '30, care a ingenuncheat, pur si simplu, America. Dar analistii par a fi convinsi ca americanii nu vor repeta greselile care i-au dus la prabusirea economica si psihica de dupa primul razboi mondial si ca situatia actuala nici nu se compara cu cea de atunci. Chiar daca se vorbeste si acum despre o economie in declin, despre falimentele unor banci, e drum lung pina la o noua 'mare depresiune'. Economistii spun ca si criza din anii 1930 ar fi putut fi evitata daca banca centrala ar fi intervenit chiar la inceput si ar fi sustinut bancile aflate la ananghie. O greseala pe care e putin probabil ca autoritatile din Statele Unite o vor repeta.

Punctul central al acestor evenimente sunt entitatile private ce controleaza Banca Federala Americana (FED), care nu este o banca de stat, ci un consortiu compus din banci private, controlat, direct sau prin subsidiare, de reprezentantii urmatoarelor structuri financiare: Rotschild Bank din Paris si Londra, Lazard Brothers Bank din Paris, Israel Moses Seif Bank din Italia, Wartburg Bank (Amsterdam si Hamburg), Lehman Brothers, Chase Manhatan Bank, Goldman Sachs Bank. . Unele dintre aceste organisme au fost implicate in Marea Criza din anii '30, ba chiar au contribuit la finantarea Celui de-al Treilea Reich. Masurile pe care le impune si efectele acestora seamana si ele. America este condusa, in timpul crizei din 2008, de nepotul unui om de afaceri implicat in evenimente premergatoare celui de-Al doilea Razboi Mondial: Preston Bush, bunicul lui George W. Bush, a condus un concern financiar acuzat de finantarea Celui de-al Treilea Reich. Acelasi concern, cel mai mare operator bancar elvetian, este, in prezent, unul dintre cele mai afectate de criza economica.

Actuala Criza Financiara

Actuala criza[3] internationala reprezinta criza prea-multului insa originile sale corespund anilor 88-89, perioada dezintegrarii blocului comunist precum si dereglarile monetare din anii 90-inceputul anilor 2000, care au determinat S.U.A, China si Europa, fiecare pentru sine sa elaboreze o politica diferita. Principala cauza o reprezinta criza creditelor din S.U.A care a zguduit sistemul financiar global .

Analistii si economistii sunt insa impartiti cand vine vorba de gasirea unei singure explicatii cu privire la cea mai serioasa criza din ultimele decenii. Teoriile variaza de la o cauza la alta, insa nici una nu pare sa acopere intreaga serie de factori care au adus omenirea in plina criza.

In plan international, au existat cinci motive[5] fundamentale dupa Joseph Stiglitz, care au generat criza economico-financiara in care ne aflam:

Inlocuirea, in 1987, a lui Paul Volcker din functia de presedinte al Rezervei Federale (Fed) cu Alan Greenspan care, la solicitarea presedintelui republican Ronald Reagan, a deschis "robinetul" politicii monetare, fara a pune in miscare si ce-a de-a doua functie a bancii centrale si anume cea de reglementare-supraveghere. Expansiunea monetara necontrolata "prezidata de Greenspan" a generat doua "baloane" financiare: cea din IT (criza "dot com") din anii 90 si cea imobiliara din prezent.

Promovarea filozofiei dereglementarii, care si-a continuat actiunile cu costurile pe care le resimtim in prezent si pe care le vom plati si in anii urmatori. Astfel, in anul 1999, a fost abrogat Glass Steagal Act, lege care era in vigoare inca din anul 1933 (promovata sub administratia Roosevelt) si care separa cu strictete competentele bancilor de investitii (investment banks) de cele ale bancilor comerciale (care atrageau depozite de la populatie si aveau dreptul sa acorde in contrapartida numai credite). Prin abrogarea legii mentionate s-a permis si bancilor comerciale sa faca investitii cu grad ridicat de risc, ca si bancile de investitii, punand astfel in pericol stabilitatea lor si implicit a resurselor atrase ca depozite de la persoanele fizice si juridice, si care, in final, au fost pierdute, fiind necesara interventia statului.

Administratia Bush Jr. a efectuat celebra "reducere a impozitelor pentru cei bogati" care, coroborata cu deschiderea robinetului cu bani de catre Fed, a accentuat tendinta "traiului pe credit" al americanilor (cei bogati au vrut si mai mult, iar celor cu venituri medii si modeste, pentru a nu protesta social, li s-a dat acces la credite in conditii nereglementate prudential, generandu-se criza subprime). Altfel spus, anticipand situatia din Romania, in SUA s-au inregistrat efecte similare cotei unice, cand beneficiarii acestui sistem de impozitare au avut acces la credite mai mari pentru satisfacerea unor nevoi extravagante, iar perdantii cotei unice au avut "sansa" accesului, nu ca in America la o casa din lemn si plastic, ci la cateva bunuri necesare gospodariei ( obiecte casnice, eventual automobile), prin asa-zisul credit "cu buletinul".

Reglementarea slaba si practicile incomplete ale agentiilor de rating si ale societatilor de audit, care au permis amplificarea riscurilor in sectorul financiar si al companiilor, ingreunand "nota de plata" pentru contribuabili in prezent.

Lovitura de gratie. In opinia lui Stiglitz, administratia Bush si Banca Centrala au dat in 3 oct 2008 lovitura de gratie sistemului financiar autorizand planul de salvare al sistemului financiar (The Emergency Economic Stabilization Act of 2008) al lui Paulson.

Alta teorie[6] ce apartine economistului John Taylor, de la Universitatea Standford, cunoscuta sub numele de "Getting Off Track" , argumenteaza ca 'actiunile guvernului si interventiile acestuia, au cauzat, prelungit si inrautatit criza financiara'. Nu pietele au cedat, sustine Taylor (contrazicand teoria potrivit careia criza este un esec al pietei libere si a capitalismului ), ci guvernul a gresit. In ultimii ani, explica Taylor, Statele Unite au trecut printr-un boom al pietei imobiliare, apoi printr-un 'bust' (dezintegrare) al pietei imobiliare. Aproape toate problemele noastre de azi decurg din aceste procese. Ce a determinat boom-ul si bust-ul? Politica guvernamentala defectuoasa. Mai precis, politica monetara gresita.

Din 2002 in 2004, Federal Reserve a tinut dobanda fondurilor federale sub 2%, adoptand politica 'banilor usor de obtinut'. Procedand astfel, Fed a renuntat la politica moderata a ultimilor decenii, care a produs crestere economica si stabilitate. Banii ieftini au condus la cresterea preturilor la case si au condus la confuzie in intregul sistem financiar.

Pe Main Street, la bancile de credit, oamenii au inceput sa obtina banii mai usor, in pofida unei 'istorii de credit' defectuoase si au parut, pentru o vreme, decisi sa-si plateasca ratele la case la timp si integral. Creditorii au inceput sa dea credite din ce in ce mai riscante.

Pe Wall Street, bancile de investitii au raspuns la boom-ul financiar adunand la un loc ipotecile imobiliare, folosind actiunile astfel obtinute pentru a garanta instrumente financiare complicat.
Asa se explica criza subprime (credite oferite clientilor care nu s-ar fi calificat in conditii normale de creditare). Una dintre cauzele declansarii crizei subprime a fost saturarea pietei creditelor pentru locuinte cu produse de creditare normale. Urmarind cote de piata si castiguri mai mari, bancile au relaxat conditiile de aplicare si aprobare pentru un credit. Si astfel s-au nascut creditele supranumite "subprime", adica acele credite pentru care banca accepta un risc mai mare de nerambursare, prin nesolicitarea de garantii imobiliare, altele decat imobilul care urma sa fie achizitionat cu creditul, prin acceptarea unui prag de salarizare mai mic a creditatului sau a unei vechimi in munca mai mici etc.

Totusi, pentru ca bancile au inteles riscul la care se supun, au dorit sa-l difuzeze pe piata si au creat instrumente financiare care au la baza pachete cu credite subprime, pe care le-au vandut investitorilor. Pe de alta parte, acestia au sesizat riscul si au asigurat pachetele cu credite la companii de asigurare. Rezultatul acestor schimburi economice a fost o "bula de sapun" care s-a spart in august-septembrie 2007, cand insolventa creditatilor subprime a determinat bancile sa inceapa procesul de lichidare a garantiilor imobiliare ale creditelor. Bancile au fost practic, peste noapte, posesoarele multor case pe care le-au scos pe piata pentru a-si recupera banii investiti in credite. A urmat o reactie in lant: cresterea ofertei de case a dus la scaderea pretului lor, care a determinat o recuperare partiala a valorii creditelor si mari pierderi in contabilitatea bancilor care acordasera astfel de credite. Pe de alta parte, investitorii care au achizitionat pachete de credite subprime au pierdut pentru ca nu si-au putut recupera banii si au dorit sa incaseze banii de la companiile de asigurare, aducandu-le si pe acestea in impas.

Criza, care a inceput pe piata imobiliara prin scaderea pretului locuintelor, a creat o nevoie acuta de lichiditati a bancilor si companiilor de investitii financiare si imobiliare (care sunt jucatorii pe bursa) pentru a-si acoperi pierderile, generand o criza pe bursa prin scaderea numarului tranzactiilor si scaderea dorintei generale de a investi. Ca urmare, multi au dorit sa vanda. Astfel, preturile bunurilor tranzactionate au scazut, provocand pierderi mari pentru multe banci si firme de investitii imobiliare.

Reactia in lant a inceput insa un an mai tarziu - septembrie 2008, odata cu falimentul bancii de investitii Lehman Brothers, care a fost urmat de o serie de alte caderi spectaculoase, printre care si cel mai mare grup de asigurari la nivel mondial - AIG - , salvat in extremis de catre statul american. Odata cu prabusirea mai multor institutii financiare din Statele Unite, bancile din toata lumea au inceput sa-si evalueze pierderile. Pierderi de miliarde de dolari au fost anuntate zilnic de catre diverse institutii financiare din Europa si din intreaga lume.

3. Impactul Crizei Asupra Restului Lumii

Cum se face totusi ca o problema care dupa orice logica sanatoasa ar fi trebuit sa afecteze in principal America, ba mai mult - doar o parte din ea, pare sa aiba efecte atat de puternice si asupra celorlalte tari? Raspunsul este relativ simplu si trebuie cautat in mecanismele complexe care guverneaza finantele internationale. Pietele financiare americane au fost si sunt printre cele mai mari si mai lichide din lume, ceea ce reprezinta un mare avantaj, in sine. Din acest punct de vedere, America nu avea cum sa fie ignorata sau evitata, ca si partener financiar.

Daca ar fi sa luam doar exemplul unor banci europene, aceste organizatii nu aveau cum sa isi desfasoare o activitate economica rentabila, fara a face uz de produse financiare de tip swap, futures, options si alte derivative care in mod inevitabil le creau o expunere la conditiile pietelor americane.
In momentul in care colosi ca si Lehman Brothers, Bear Stearns, Merrill Lynch sau AIG sunt in pragul falimentului iar perceptia publica este aceea de panica financiara, este imposibil ca banci din diverse colturi ale lumii sa nu fie afectate mai devreme sau mai tarziu, intr-o masura mai mica sau mai mare. Ca si cum aceste efecte pur financiare nu ar fi fost de ajuns, bubble-ul imobiliar pare sa se fi propagat in intreaga lume.

Nu este prima data cand economia mondiala se confrunta cu perioade de recesiune. Poate este pentru prima data dupa foarte multi ani (Marea criza interbelica inceputa in 1929 si continuata pe mai multi ani sau Caderea Sistemului de la Bretton Woods in 1971) cand avem de a face cu o criza localizata la nivelul tarilor dezvoltate (nu doar la nivelul tarilor in curs de dezvoltare).

Un articol de pe site-ul BBC mentioneaza cativa pasi cheie care au "ajutat" bulgarele crizei sa se dezvolte. Poate sa ne ajute el sa intelegem ce s-a petrecut de fapt in SUA:

Ø      ratele de dobanda cresc, succesiv, in SUA, de la 1% la 5,25%. Preturile imobiliarelor scad, dar ratele ipotecilor cresc. Si multi oameni se gasesc in imposibilitatea de a-si mai plati ratele, ajunse deja la un nivel record.

Ø      Aprilie 2007: New Century Financial, specializata in credite subprime, intra in procedura de faliment si concediaza peste jumatate dintre angajati. Si pentru ca banca a vandut din datoriile sale si altor banci, efectele incep sa se simta in intreaga lume.

Ø      Iulie 2007: Scandalul Bear Stearns incepe. Banca de investitii le spune investitorilor sai ca sunt sanse foarte mari sa primeasca foarte putin, poate chiar deloc, din banii investiti in doua hedge fund-uri ale Bear Stearns. Asta dupa ce o banca rivala refuza sa ajute banca sa iasa din criza. Si ca si cum nu era de ajuns, Bernanke vine cu un avertisment: criza suprime din SUA ar putea costa 100 de miliarde de dolari.
. 9 august 2007: Doua fonduri ale BNP Paribas raman fara lichiditati. Este clar si evident: bancile refuza sa mai faca afaceri intre ele. Iar bancile centrale sunt obligate sa intervina.

Ø      17 august 2007: FED reduce rata de dobanda cheie, pentru a ajuta cresterea economica.(crestere economica iluzorie)

Ø      21 august 2007: In Marea Britanie bancile incep sa inaspreasca conditiile de creditare.

Ø      28 august 2007: Banca germana Sachsen Landesbank da faliment, dupa investitii in sectorul subprime. Este vanduta catre rivalul sau, Landesbank Baden-Wuerttemberg.
Urmeaza o succesiune de semne negative: bancile sunt in criza de lichiditate; ratele de dobanda la care bancile se imprumuta intre ele ating niveluri record; incep problemele si pentru Northern Rock; bancile centrale reduc dobanzile cheie; UBS, Citigroup si Merrill Lynch anunta pierderi record din cauza creditelor subprime; bancile centrale injecteaza bani in piata; agentiile de rating devin, si ele, din ce in ce mai sceptice - reduc rating-uri dupa rating-uri; Banca Mondiala anunta o incetinire a economiei la nivel global; bursele din intreaga lume cad; G7 isi exprima ingrijorarea cu privire la criza subprime.

Ø      17 februarie 2007: SOC: Guvernul britanic decide sa nationalizeze Northern Rock pentru o perioada limitata de timp.

Ø      17 martie 2008: Bear Stearns este "salvata", fiind achizitionata de JP Morgan Chase pentru 240 de milioane de dolari, in conditiile in care cu un an inainte banca valora 18 miliarde de dolari (de 75 de ori mai mult).

Ø      Aprilie - Iulie 2008: Marea Britanie incepe sa simta din ce in ce mai mult efectele subprime. Camera de Comert a Marii Britanii ameninta cu recesiunea.

Ø      13 Iulie 2008: IndyMac anunta ca e in colaps.

Ø      14 Iulie 2008: Autoritatile intervin pentru a-i salva pe Freddie Mac si Fannie Mae.

August 2008 - incep raportarile financiare.

Ø      4 august 2008: HSBC anunta profitul pe primul semestru din 2008. Numai ca profitul e de fapt pierdere: de 28%. Banca da vina pe "conditiile severe" din piata financiara. Totusi, HSBC are cea mai mare expunere la sectorul subprime al SUA din toata Europa.

Ø      28 august 2008: Preturile caselor din Marea Britanie au scazut cu 10,5% intr-un singur an.

Ø      5 septembrie 2008: Amenintari, panica, avertismente in Marea Britanie. FTSE cade brusc intr-o singura saptamana, toata lumea devine din ce in ce mai pesimista.

Ø      7 septembrie 2008: O veste buna: Fratii Fannie Mae si Freddie Mac sunt salvati.

Totusi, abia acum incepe avalansa.

Ø      10 septembrie 2008: Lehman Brothers (SUA) anunta pierderi de 3,9 miliarde de dolari in ultimele 3 luni, pana in august 2008. Si ca si cum nu ar fi fost de ajuns, Comisia Europeana avertizeaza ca Germania, Marea Britanie si Spania vor intra in recesiune pana la sfarsitul anului.

Ø      15 septembrie: Dupa 5 zile de cautari disperate de cumparatori, Lehman se da batuta si intra in procedura de faliment. Alan Greenspan caracterizeaza evenimentul ca fiind "unul la un secol" si avertizeaza ca si alti giganti vor urma. In aceeasi zi, Merrill Lynch (SUA) anunta tot un fel de faliment, numai ca are un pic mai mult noroc: e cumparata de Bank of America pentru 50 de miliarde de dolari.

Ø      16 septembrie 2008: AIG - SUA . Plan de salvare de 85 de miliarde de euro din partea FED pentru a nu intra in faliment

Ø      17 septembrie 2008: Banca britanica HBoS (cel mai mare creditor ipotecar din UK) este preluata de Lloyds.

Ø      25 septembrie 2008: Washington Mutual - sold! (to JPMorgan Chase).

Ø      28 septembrie 2008: Fortis (Belgia, Olanda, Luxemburg) - nationalizata. Se anunta planul-minune de 700 de miliarde de dolari, cea mai mare interventie a statului de la Marea Depresiune din '30.

Ø      29 septembrie 2008: Bradford & Bingley (UK) - nationalizata. Operatiunile si subsidiarele sunt vandute catre Santander (Spania). In aceeasi zi, banca islandeza Glitnir este preluata de guvernul tarii.

Ø      29 septembrie 2008: Wachovia - vanduta catre Citigroup, intr-o tranzactie sustinuta de autoritatile SUA.

Ø      29 septembrie 2008: Camera Reprezentantilor a SUA respinge planul de salvare. Soc in intrega piata.

Ø      29 septembrie 2008: Dow Jones scade cu 7% (770 de puncte), record de scadere intr-o singura zi.

Ø      30 septembrie 2008: Banca Dexia (Belgia), a doua dupa Fortis din Europa, este salvata. Guvernele belgian, francez si luxemburghez ajung la un acord care prevede infuzia a 6,4 miliarde de euro in banca franco-belgiana.

Ø      30 septembrie 2008: Guvernul irlandez garanteaza pentru doi ani depozitele in principalele banci ale tarii. In Marea Britanie, guvernul Brown planuieste sa creasca limitele pentru depozite de la 35.000 de lire sterline la 50.000 de lire sterline.

Ø      1 octombrie 2008: Senatul SUA aproba o varianta modificata a planului de salvare a sistemului bancar.

Ø      3 octombrie 2008: Camera Reprezentantilor a SUA aproba varianta Senatului pentru planul de salvare. In sfarsit!

Ø      3 octombrie 2008: Autoritatea de Servicii Financiare din Marea Britanie anunta cresterea limitei la depozite la 50.000 de lire.

Ø      6 octombrie 2008: Germania anunta un plan de 50 de miliarde de euro pentru a salva principalele banci. Pietele din intreaga lume cad[9].

Ca urmare a declansarii in masa a crizei sistemul financiar a fost puternic afectat. Astfel ca odata cu falimentul Lehman-Brothers, banca lasata sa pice in prapastie de administratia Bush, bancile si-au pierdut increderea una in alta. Au oprit acordarea de credite si au renuntat in a se mai imprumuta intre ele iar stocurile le-au depus la bancile centrale.

Criza a afectat si alte sectoare cu precadere industria automobilelor[10] si s-a extins in industria metalurgica, cat si in cea chimica, prejudiciuind locurile de munca. Intreaga lume este zguduita de criza si de la luna la luna se anunta tot mai multe dezechilibre economice, astfel ca:

Ø      In Statele Unite: Produsul Intern Brut s-a diminuat in ultimul trimestru al anului trecut intr-un ritm anual de 3,8 la suta, ritm nemaicunoscut vreodata din 1982, cand a fost de minus 6,4 la suta. Un recul cu mult mai mare decat se prevazuse, el fiind determinat in principal de imensele stocuri de marfuri existente in intreprinderi. Consecinta: cresterea economica in 2009 nu va fi mai mare de plus 1,3 la suta, cea mai slaba rata de crestere din 2001 pana in prezent. Cheltuielile de consum s-au redus si ele considerabil, indeosebi cele pentru investitii, iar contributia comertului exterior a fost practic nula, ca urmare a caderii exporturilor. Barack Obama, citat in repetate randuri in ultimele zile de posturile de televiziune, a calificat reculul PIB drept o 'catastrofa' si a cerut Senatului american sa aprobe giganticul sau plan de relansare. El a criticat virulent primele 'nerusinate' pe care societatile de pe Wall Street au continuat, si in 2008, sa le acorde angajatilor lor (18,4 miliarde de dolari), in timp ce americanii au contribuit cu propriul buzunar pentru a le mentine pe linia de plutire.

Ø      Japonia a inregistrat o scadere record a productiei (minus 9,6 la suta in luna decembrie) si o crestere brutala a somajului (cu 0,5 la suta, ajungand la 4,4 la suta). Consumul este in cadere libera (-4,6 la suta). Toate aceste cifre, cu mult mai alarmante decat prognozasera analistii niponi, confirma gravitatea recesiunii din Japonia. Potrivit unor previziuni, productia japoneza din luna februarie a.c. va arunca tara la nivelul anului 1983, iar diminuarea productiei in urmatoarele cinci luni va fi mai mare decat cresterea inregistrata in ultimul sfert de secol. Prognoze de-a dreptul catastrofale sunt si in alte domenii ale economiei nipone. Informatiile pesimiste la nivel macroeconomic sunt insotite de o avalansa de anunturi apocaliptice privind diverse grupuri, intreprinderi, cu precadere din sectorul electronicii. NEC, gigant nipon specializat in electronica si telecomunicatii, a terminat exercitiul financiar 2008/2009 pe rosu, motiv pentru care va suprima 20.000 locuri de munca la nivel mondial. Hitachi va concedia 7.000 angajati, dupa ce a terminat anul precedent cu o pierdere imensa, de 700 miliarde de yeni (5,8 miliarde de euro).

Sony si Toshiba, ale caror rezultate in 2008 au fost dezastruoase, au anuntat suprimarea mai multor mii de locuri de munca. In plus, cel mai mare constructor de automobile, Toyota, se pregateste sa anunte pierderi colosale pentru 2008/2009, evaluate la 400 miliarde de yeni (3,3 miliarde de euro).     Cel de-al doilea mare constructor de automobile, Honda, si-a redus si el obiectivele anuale in ceea ce priveste productia, iar grupul informatic Fujitsu va intra in alarma rosie. Mitsubishi, Nissan si TDK au anuntat, de asemenea, reduceri masive de personal. Economistii niponi, in asteptarea bilantului anului trecut, prevad o cadere a PIB-ului in ultimul trimestru de peste 10 la suta. Banca Japoniei avertizeaza ca actuala criza va dura cel putin doi ani. Industriile sunt lovite dur de aprecierea yenului in fata dolarului si a monedei euro, diminuand exporturile deja afectate de reducerea drastica a cererii pe pietele Americii de Nord, Europei si Asiei. Ca atare, toate programele de redresare anuntate sunt insotite de vaste planuri de reduceri de personal. De la inceputul anului, gigantii japonezi au anuntat deja suprimarea a 55.800 locuri de munca, la care se adauga alte 16.000 pe care Sony le anticipase la mijlocul lunii decembrie 2008.

Ø      Din Europa, de asemenea, stiri ingrijoratoare: grupul bancar franco-belgian Dexia, salvat in septembrie anul trecut de catre Guvernele francez, belgian si luxemburghez, a anuntat suprimarea, in 2009, a circa 900 locuri de munca, respectiv 2,5 la suta din efective, precum si inchiderea sau reducerea activitatilor internationale. Somajul creste fulgerator in zona euro: 8 la suta in decembrie anul trecut (cota cea mai inalta inregistrata din noiembrie 2006), fata de 7,9 la suta in noiembrie.

4. Exista o comparatie intre Marea Depresiune si Criza Financiara Actuala?

Din perspectiva normativa, recesiunea economica actuala a aparut si evolueaza cu totul diferit fata de criza care s-a produs in urma cu 79 ani. Cauzele recesiunii actuale nu sunt aceleasi cu cele din 1929 - 1930. Mecanismele institutionale de interventie au evoluat in ultimele decenii, structura economiei mondiale s-a modificat profund, iar statele colaboreaza intre ele, ceea ce in 1929-1930 nu s-a intamplat. Totodata, actuala criza pare sa fie controlata, dar cu un cost destul de ridicat. Ori, in 1929 nimeni nu si-a pus problema unei coordonari pe plan international sau a unei interventii in piata financiara, intrucat cultura economica dominanta era diferita. Marea Depresiune din 1929 - 1930 a avut efecte negative in plan politic (cel putin in Germania), pe cand recesiunea actuala impinge statele occidentale sa-si redistribuie rolul pe plan mondial, astfel incat, riscul sistemic sa fie mai bine controlat, alaturi de riscul economic si politic ce decurge din agresivitatea unor state nedemocratice sau mafiote, cum sunt Rusia si unele tari musulmane.

Criza financiara este pe cale de a atinge punctul sa culminant. Fie Washingtonul va lasa sistemul bancar sa dispara, fie va lua masurile necesare pentru a-l readuce la viata, pentru ca acesta sa functioneze la fel ca altadata. Severitatea crizei si imperativul politic de a nu lasa bancile sa se prabuseasca, asa cum aproape s-au prabusit in 1933, vor forta administratia Obama sa ia masurile corecte:

Ø      Sa scape de standardele de contabilitate mark-to-market (conform carora activele institutiilor financiare sunt evaluate in functie de valoarea actuala de piata), care lovesc pe nedrept acum bilanturile contabile ale bancilor si ale altor institutii financiare. Daca regule contabilitatii mark-to-market ar fi existat la inceputul anilor `90 cand am trecut prin ultima criza financiara, majoritatea bancilor comerciale s-ar fi dus la fund. Am fi avut o alta Mare Criza;

Ø      Sa reinstaureze regula "uptick" (conform careia o actiune poate fi vanduta in lipsa doar la un pret mai mare fata de pretul din tranzactia anterioara) si sa ceara ca Securities Exchange Commision sa inaspreasca reglementarile privind practicile de tip "naked short selling" (vanzarea short a unui titlu fara a imprumuta mai intai actiunile si fara a avea asigurarea ca actiunea poate fi imprumutata) ;

Ø      Sa impuna FED sa cumpere in mod agresiv de la banci, instrumente financiare bazate pe ipoteci, la rate fixe de 4,5% - 5%. Preturile caselor vor creste, iar vanzarile de pe piata imobiliara vor fi reluate.[11]

Criza din 1929-1930 s-a declansat datorita maririi ratei dobanzii de FED, precum si aplicarii unor masuri protectioniste care au dus la contractia comertului international. Deci, criza a aparut datorita unor masuri de tip interventionist, aplicate in momente nepotrivite si care se bazau pe evaluari gresite. In plus, colaborarea intre diferite organizatii publice ale statului american a fost proasta. Asta este valabil pentru anii `30. Criza din 2007-2008 isi are sursa in expansiunea creditului ipotecar, incurajata de micsorarea repetata a ratei dobanzii de catre FED, in modificarea legislatiei bancare (legea Glass Steagall din 1933) si in creditarea populatiei cu venituri mici, pentru achizitia de case, conform legii Community Reinvestment. Deci, criza prin care trecem in prezent este provocata tot de masuri de ordin interventionist, dar aplicate pe un interval de timp mult mai mare decat in anii `30 si care acopera unul sau mai multe cicluri economice de durata scurta sau medie. Apoi, aceste masuri de ordin interventionist difera fata de ce s-a petrecut acum 79 de ani. De pilda, politica monetara aplicata in ultimii ani in SUA se afla la polul opus de cea din anii `30.
Spre deosebire de anii 1929-1930, nici o tara si nici o organizatie regionala, gen UE sau NAFTA, nu a adoptat masuri de natura protectionista in comertul international. In fine, chiar daca acum pare sa revina la moda statul interventionist ca salvator de vieti si inimi, exista suficiente exemple care demostreaza nocivitatea unei interventii a statului, indiferent de amplitudinea acesteia. Dovada ce a fost in anii `30. Este adevarat ca astazi legaturile intre stat si economie sunt cu mult mai puternice decat in urma cu 80 de ani. De aceea, interventia statului tine mai mult de aceasta intrepatrundere decat de esecul pietelor.

In privinta masurilor de diminuare a efectelor unei crize, iarasi exista diferente. Tarile occidentale colaboreaza pentru diminuarea efectelor crizei de pe piata financiara, pe cand in anii `30 nu exista un mecanism de consultare, informare sau de cooperare. In anii `30 oamenii politici nu s-au gandit la salvarea bancilor prin injectie de lichiditati, cum se procedeaza acum. Acest aspect, ca parte a politicii de stabilizare, a fost sesizat si analizat in 1963 de Milton Friedman si Anna Schwartz in lucrarea 'Istoria Monetara a SUA, 1867-1960". Constat ca SUA si tari ale UE isi salveaza sistemul bancar, pe baza gandirii lui Friedman de acum 40 ani. Masura, poate are o parte pozitiva. Deocamdata nu se vede si partea negativa, asa cum se intampla in orice tratament. Vom vedea in cateva luni sau in ani. Depinde cat tine criza.

Atunci cand 'varful crizei' va trece, vom putea analiza mai bine atat interventia statului in producerea crizelor economice, cat si interventia statului pentru inlaturarea unei crize economice. In orice caz, se vor produce lent, dar sigur, cateva schimbari majore in lume[12].

Fireste ca exista similitudini intre cele doua crize, asa cum exista si diferente, macar si pentru faptul ca au trecut opt decenii. Si atunci, ca si acum, epicentrul cutremurului financiar a fost in America. Criza din 1929-1933 a lovit Romania ca o consecinta a apartenentei ei la sistemul economic mondial. Ca si acum, criza interbelica a fost una de supraproductie, agravata fiind de scaderea puterii de cumparare si de un exces investitional pe pietele bursiere si imobiliare, in cautarea profiturilor grase. Abuzul de credite de consum, de speculatii bursiere si imobiliare a creat dezechilibre care, in final, au condus la o criza economica majora. Acest scenariu ne este cunoscut tuturor.

Ziua de 24 octombrie 1929, "joia neagra", cum este ea cunoscuta, a marcat prima zi de scaderi nemaintalnite ale bursei americane si instalarea panicii in randul investitorilor din intrega lume. Economia americana a intrat in declin, apoi tot globul a fost afectat, iar multe dintre efectele crizei au fost cauzate de dependenta tarilor puternic industrializate de importurile de materii prime. Ca urmare, comertul mondial a scazut, la fel ca si veniturile personale, bugetare si profiturile.

Atunci, ca si acum, SUA arunca pe piata sume enorme, in incecarea de a mentine artificial preturi rezultate de supraevaluarea unor garantii acoperite de ipoteci si alte active de aceeasi factura. Astazi, se incearca acelasi interventionism al statului, dar care are loc nu numai prin infuzii, ci si prin nationalizari. In acea vreme americanii l-au avut pe Franklin Roosevelt, astazi il au pe Barack Obama, care incearca aceeasi strategie ca si inaintasul sau. O alta similitudine, care nu ne este deloc straina este aceea ca inainte cu cateva luni de criza, economia duduia, pentru ca, intr-o perioada extrem de scurta, aceeasi economie sa intre in colaps[13].

5. Restructurarea financiara

Mai mult ca sigur lumea va arata altfel in urmatorii ani. Asta deoarece asistam la o criza fara precedent, globala, sistematica, profunda si de durata, in care dezechilibrele se accentueaza, cererea scade, bunastrea scade, dar creste somajul, creste teama pentru ziua de maine. Efectele sunt cuprinzatoare si vizibile in toate aspectele vietii: economice, politice, socieale, culturale. Polurile de putere se vor orienta de la economiile avansate catre cele in curs de dezvoltare, se va pune mai mult accent pe "pudoare" in afaceri, iar capitalismul va fi mai putin agresiv. Vom asista la o crestere a interventiei statului in economie, cel putin pentru urmatorii ani, inclusiv la extinderea cooperarii antre sectorul privat si cel de stat, intre actionari si companii, indicii bursieri vor creste mai incet si vor reflecta mai corect realitatea. Cresterea coordonarii globale va determina schimbarea sistemului financiar actual. Vor fi banci si asiguratori care se vor lupta pentru supravietuire, in timp ce altele vor gasi oportunitati.

Potrivit Bancii Centrale Europene, tarile dezvoltate vor inregistra o scadere a cresterii economice in zona Euro de la -2,2%la -3,2%, Marea Britanie fiind cel mai grav afectata. Tot mai multe tari au declarat oficial starea de recesiune, incepand cu SUA, Japonia, continuand cu tarile europene considerate recent foarte solide.

Cat despre asiguratori, putem spune ca acestia sunt afectati in primul rand pe termen scurt, datorita presiunii pe activele din balanta, reducerii valorii de piata a investitiilor in private equity, imobiliare, investitii alternative, precum si datorita reducerii ratei dobanzilor. Efectele directe ale acestor scaderi, pana in luna decembrie 2008, s-au ridicat la pierderi de peste 150 miliarde dolari. Volatilitatea si instabilitatea financiara sunt factori de stres in asigurari. Reducerea valorii activelor companiilor de asigurare este completata de reducerea intrarilor de active, intrucat clientii se indreapta spre depozite bancare sau instrumente fara risc. Asigurarile de risc vor fi incheiate cu mai multa transparenta, care va fi ceruta prin reglementari. Noile riscuri, care capata alte dimensiuni, vor fi adevarate oportunitati pentru asigurari. Spre exemplu riscul politic: nationalizari, exproprieri, schimbari ale legislatiei, restrictionarea repatrierii profitului sau capitalului. Pentru asigurarile de viata se va pune mult mai mult accent pe partea de protectie si pe asigurarile traditionale si mai putin pe partea de investitie prin asigurari.

Concluzii

Situatia este neclara. Criza s-a raspandit cu o viteza uluitoare, fiind declansata initial de creditele imprudente de pe piata imobiliara americana apoi a explodat odata cu falimentul colosului Lehman Brothers. Urmarea cea mai grava a acestui faliment a fost ca bancile si-au pierdut increderea unele in altele, devenind extrem de suspicioase. Creditul interbancar a fost abandonat, ducand bancile in impas de lichiditate. Stocurile care le-au mai ramas au fost depuse la bancile centrale, acolo unde banii nu se pierd, piata ramanand astfet aproape secata.

Americanii cred ca vor rezolva criza printr-un consum excesiv, pe bani pe care nu ii au, si pe care ii imprumuta. Nemtii economisesc, astfel principalele ramuri economice fiind afectate.

Ceea ce este clar este faptul ca se vor pierde mai intai multe locuri de munca si ca somajul va creste in continuare. Clar este si faptul ca statul nu poate rezolva toate problemele economiei si ca antreprenorii trebuie sa contribuie si ei cu solutii adecvate, in primul rand prin mentinerea si ridicarea nivelului tehnologic. Se prevede o lupta apriga in domeniul tehnologiei. Castigatorii acestei lupte vor fi si castigatorii crizei.

Este clar, de asemenea ca rolul interventionismului va creste, in ideea stabilizarii economice si cresterea posibilitatilor de sustinere a companiilor a caror posibila cadere ar putea expune economia la riscurile de sistem. Urmarea va fi cresterea taxelor si revizuirea taxelor practicilor fiscale si a altor domenii, precum si cresterea parteneriatelor publice private. De altfel, pentru particulari, perioada cresitelor ieftine a apus de multa vreme, ceea ce pentru o mare parte de populatie va insemna reducerea consumului si amanarea iesirii la pensie. Pe de alta parte, capitalurile bancilor si ale companiilor vor trebui majorate, libertatea de operare si de inovatie se a restrange, concomitent cu nivelul profitabilitatii. De asemenea, vor aparea noi modele de afaceri si industria se va restructura.

Criza va polariza fara indoiala economia. Vor supravietui firmele ce ocupa pozitii extreme; pe de o parte cele cu produse ieftine si foarte ieftine, pe de alta parte cele cu produse scumpe si foarte scumpe.

Oricare ar fi finalul acestei crize, lumea ar trebui sa invete cel putin un lucru: lacomia nu face bine nici la sanatatea economiei, nici la sanatatea mentala a celor care traiesc de pe urma ei.

Bibliografie

Dobrota Nita, Dictionar de economie, Ed. Economica, Bucuresti, 1999;

Forbes Romania, 23 martie 2009;

Hlihor Constantin, Istoria secolului XX, Bucuresti, 1999;

Ludwig von Mises, The causes of the Economics Crises;

Tiganas Claudiu, Ciclul economic. Un scurt popas doctrinar;

Stiglitz Joseph, Mecanismele globalizarii, Ed. Polirom, Iasi, 2008;

Friedman L. Thomas, Pamantul este plat, Ed. Polirom, Iasi, 2008;

Barry J., R.J. (ed), Routledge Encyclopedia of International Political Economy, Routledge, London , NY, 2001

D_ianu, D. Incotro se indreaptrile post comuniste, Ed.Polirom, Ia_i, 2001

D_ianu, D., Vranceanu, R., Romania si Uniunea european_, Ed.Polirom, Ia_i, 2002

Edwards, S. "How Effective are Capital Controls?", Journal of Economic Perspectives, vol.13, no.4, Fall 1999, p. 65-85

Kindleberger, Ch., Manias, Panics, and Crashes: A History of Financial Crises, New York: Basic Books, 1988

Soros, G. Criza Capitalismului Global, Ed.Polirom_Arc, 1999