INSTITUTIONALIZAREA RELATIILOR ECONOMICE INTERNATIONALE

INSTITUTIONALIZAREA RELATIILOR ECONOMICE INTERNATIONALE

Introducere

Una dintre trasaturile noi, definitorii ale economiei mondiale postbelice este proliferarea organizatiilor economice internationale. Acestea au luat fiinta ca o incercare de raspuns la diferitele probleme cu care statele lumii sunt confruntate. Intai au aparut problemele si apoi aceste noi entitati si nu invers. Atunci cand statele lumii au inceput sa fie confruntaate cu probleme globale, de interes general, a caror rezolvare impunea cooperarea intregii comunitati internationale (pacea, securitatea, subdezvoltarea, circulatia monetara, echilibrul ecologic etc.), au fost infiintate organizatii interstatale cu vocatie universala. Unele dintre aceste organizatii sunt specializate, concentrandu-si eforturile asupra unui anumit domeniu. Este vorba despre organizatii din cadrul sistemului Natiunilor Unite, prezentate in acest capitol.

Obiective operationale

Dupa parcurgerea acestui capitol veti putea sa:

      - intelegeti procesul de institutionalizare a relatiilor internationale;

      - identificati rolul sistemului Natiunilor Unite;

      - cunoasteti scopurile si principiile ONU;

      - intelegeti procedura de functionare, structura si atributiile organelor principale din structura ONU;

      - cunoasteti cele mai importante organe subsidiare ale ONU, precum si cateva institutii specializate;

      - analizati directiile de actiune ale ONU.

Cuvinte cheie

Principalele cuvinte cheie ale acestui capitol sunt: sitemul Natiunilor Unite, O.N.U., E.C.O.S.O.C.; U.N.C.T.A.D., P.N.U.D., U.N.I.C.E.F., U.N.E.S.C.O., O.I.M., F.A.O., F.M.I., organe subsidiare, cota de participare, transa aur, transa rezerva, drepturi speciale de tragere (DST), facilitati de finantare.

Procesul de institutionalizare a relatiilor internationale inceput in secolul al XIX-lea a continuat inregistrand o tendinta de accelerare in secolul XX si mai ales dupa cel de al doilea razboi mondial.

La Conferinta de pace de la Paris in 1919 a fost creata Liga Natiunilor ca organizatie internationala de catre tarile invingatoare in primul razboi mondial.

Desi aceste state proclamau formal ca scop al Ligii promovarea colaborarii internationale si mentinerea pacii si securitatii internationale, in realitate urmareau pastrarea cuceririlor teritoriale si a raportului de forte existent la incheierea pacii.

In 1934 au parasit Liga Natiunilor Japonia si Germania iar URSS intra in Liga spre a folosi orice posibilitate de a frana agresiunea. Nicolae Titulescu, reprezentantul permanent al Romaniei intre 1928 si 1932, ales de doua ori (in 1930 si 1931) presedintele Adunarii Ligii Natiunilor, a luptat in vederea orientarii Ligii pe un fagas constructiv si luarii unor masuri eficace impotriva agresiunii.

Datorita politicii statelor imperialiste, Liga Natiunilor n-a constituit o piedica in calea agresorilor si a dezlantuirii celui de al doilea razboi mondial. Liga Natiunilor si-a incetat de fapt activitatea in 1940 si a fost dizolvata in 1946.

Sistemul Natiunilor Unite

Sistemul Natiunilor Unite reprezinta totalitatea structurilor organizatorice si functionale instituite conform Cartei Natiunilor Unite sau create pe baza acesteia. Se compune din Organizatia Natiunilor Unite (ONU) si institutiile specializate si subsidiare ale acesteia.

Istoric

In 14 august 1941 se da publicitatii Carta Atlanticului, declaratie comuna a SUA si Angliei ce se referea la stabilirea pacii in lume.

In 1942 reprezentantii guvernelor a 26 de natiuni adopta la Londra Declaratia Natiunilor Unite prin care ele se angajeaza sa lupte impotriva puterilor Axei si sa organizeze pacea si securitatea internationala dupa razboi.

In 1943 Conferinta de la Teheran la care participa reprezentanti ai URSS, SUA si Marea Britanie accentueaza necesitatea crearii unei organizatii mondiale.

In perioada 4-11 februarie 1945 Conferinta de la Ialta a sefilor de state si guverne ai URSS, SUA si Marii Britanii a dezbatut intre altele si probleme privind procedura de vot in principalele organe ale viitoarei organizatii mondiale.

Intre 25 aprilie - 26 iunie 1945 are loc Conferinta de la San Francisco cu participarea a 50 de state. La 26 iunie 1945 statele participante la Conferinta semneaza Carta ONU. La 24 octombrie 1945 odata cu ratificarea ei de statele participante, Carta ONU intra in vigoare, eveniment marcat in fiecare an prin Ziua Natiunilor Unite.

ONU este unica organizatie cu vocatie universala, cea mai reprezentativa, unde statele se pot intalni si dezbate problemele mondiale.

Scopuri si principii

Potrivit Cartei, scopurile ONU sunt:

          mentinerea pacii si securitatii internationale;

          dezvoltarea de relatii prietenesti intre natiuni, bazate pe respectarea principiilor egalitatii in drepturi si dreptul popoarelor de a dispune de ele insele;

          realizarea cooperarii internationale in vederea rezolvarii problemelor de ordin economic, social, cultural si umanitar, promovand si incurajand respectarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale;

          sa fie un centru de armonizare a eforturilor natiunilor spre obiective comune.

ONU isi desfasoara activitatea potrivit urmatoarelor principii:

       . principiul egalitatii suverane a tuturor membrilor;

       . indeplinirea cu buna credinta a obligatiilor asumate potrivit Cartei;

       . reglementarea diferendelor internationale prin mijloace pasnice, astfel ca pacea si securitatea internationala, precum si justitia sa nu fie amenintate;

       . abtinerea de la recurgerea la amenintarea cu forta sau de la folosirea ei;

       . nici o dispozitie a Cartei nu autorizeaza ONU sa intervina in treburile interne ale statelor.

Toate statele din lume care accepta obligatiile Cartei si sunt capabile sa le indeplineasca pot deveni membre ONU. La a cincizecea aniversare (1995) bilantul ONU era urmatorul:

      - 186 de state membre;

      - 52.000 de angajati;

      - cheltuieli anuale de 11 miliarde de dolari (din care 4,1 miliarde pentru mentinerea pacii);

      - principalele tari finantatoare ale bugetului ONU sunt: SUA (25%), Japonia (12,45%), Germania (8,93%), Franta (6%);

Limbile oficiale ale ONU sunt: engleza, araba, chineza, spaniola, franceza si rusa. ONU are sediul principal la New York si doua sedii europene la Geneva si Viena. Nu sunt membri ONU: Vatican, Monaco, Andora, Eritreea, Tongo, Kiribati, Tuvalu.

Romania este membra din 14 decembrie 1955.

STRUCTURA ONU

      I. ORGANE PRINCIPALE

      1. Adunarea Generala. Este principalul organ de deliberare si recomandare. El are un caracter reprezentativ, fiind compus din toate statele membre.

Functii. Adunarea Generala poate discuta in cadrul sesiunilor sale orice probleme care sunt prevazute in Carta sau care se refera la functiile unuia din organele sale. De exemplu principiile generale de cooperare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale; realizarea unor studii si formularea unor recomandari pentru dezvoltarea cooperarii internationale in domeniul politic, economic, social, cultural, educatiei si sanatatii publice; dezvoltarea dreptului international; facilitarea aplicarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale.

Alte functii ale Adunarii Generale se refera la structura si functionarea ei avand un caracter general: discutarea problemelor privind Carta si functionarea organelor O.N.U. ; primeste si studiaza rapoartele Consiliului de Securitate si ale altor organe ale O.N.U. ; examineaza si aproba bugetul organizatiei si al institutiilor specializate; repartizeaza contributiile intre statele membre; participa impreuna cu Consiliul de Securitate la alegerea membrilor Curtii Internationale de Justitie; numeste secretarul general la recomandarea Consiliului de Securitate.

Procedura de functionare

      a) Adunarea Generala se convoaca in sesiuni ordinare si/sau in sesiuni extraordinare, la cererea Consiliului de Securitate, sau a majoritatii membrilor.

      b) Fiecare stat membru in Adunarea Generala dispune de un singur vot. Hotararile importante se iau cu o majoritate de 2/3.

      c) La fiecare sesiune, prin vot secret, Adunarea Generala alege un presedinte si 17 vicepresedinti in functie de calitatile personale si de principiul repartitiei geografice.

Structura Adunarii Generale

      1. Mari comisii, in care toti membrii O.N.U. sunt reprezentati. Acestea sunt constituite pe probleme politice, de securitate, economice si financiare, probleme sociale, culturale, administrative si bugetare, juridice.

      2. Biroul compus din presedinte, din vicepresedinti ai Adunarii Generale, plus presedintii celor 7 Mari comisii.

      3. Comitetele permanente, alcatuite din membri alesi pentru trei ani de Adunarea Generala.

      4. Organisme permanente subsidiare si organe speciale ale Adunarii Generale.

2. Consiliul de Securitate este principalul organ de actiune al O.N.U. care are raspunderea principala in mentinerea pacii si securitatii internationale. In baza Cartei, el dispune de puteri largi in prevenirea si rezolvarea diferendelor internationale.

Atributii. In realizarea sarcinilor sale, Consiliul de Securitate trebuie sa actioneze conform scopurilor si principiilor O.N.U. Raspunderea principala ce revine Consiliului de Securitate in asigurarea pacii si securitatii nu trebuie sa reduca raspunderea pe care insasi Adunarea Generala o are in aceasta privinta. Fata de alte organe ale O.N.U., care adreseaza guvernelor recomandari, Consiliul de Securitate este singurul organ principal care - in problemele pacii si securitatii internationale - are puterea sa ia decizii pe care membrii O.N.U. - in baza Cartei - trebuie sa le aplice. Conform art. 43 statele membre pun la dispozitia Consiliului "fortele armate, asistenta si alte facilitati" necesare mentinerii pacii. Daca unii membri ai O.N.U. violeaza principiile Cartei, Consiliul poate recomanda suspendarea lor din O.N.U. Consiliului de Securitate ii revin ca sarcini: sa examineze toate diferendele sau situatiile care pot duce la deteriorarea relatiilor dintre state; sa enunte principii de reglementare pasnica a diferendelor; sa recomande - atunci cand pacea este amenintata - mai intai metode pasnice, apoi sa ancheteze direct cazul, sau sa desemneze reprezentanti speciali pentru a pune capat - prin ordine de incetare a focului - conflictelor armate ce apar, in scopul apararii pacii in lume; sa ia, cand este cazul, masuri privind sanctiuni de ordin economic (embargo) sau sanctiuni militare colective sau sa trimita forte de mentinere a pacii pentru slabirea tensiunilor din diferite zone ale lumii.

Functii si puteri: mentinerea pacii si securitatii internationale conform Cartei; anchetarea tuturor diferendelor sau situatiilor care pot duce la neintelegeri intre state; recomandarea de metode de reglementare a diferendelor; elaborarea unor planuri pentru crearea unui sistem de reglementare a armamentelor; invitarea membrilor O.N.U. sa aplice sanctiuni economice sau alte masuri care sa nu implice folosirea fortei armate; sa previna agresiunea, luarea unor masuri de ordin militar contra unui agresor; exercitarea functiei de tutela a O.N.U. in "zonele strategice"; recomanda Adunarii Generale numirea secretarului general si alege - impreuna cu Adunarea - membrii Curtii Internationale de Justitie.

Consiliul de Securitate este organizat astfel incat isi exercita aceste functii permanent, fiecare din membrii sai sunt prezenti tot timpul la sediul O.N.U. Atunci cand situatiile o cer se pot organiza sedinte ale Consiliului de Securitate si in alte parti decat la sediul din New York.

Structura si membri. Consiliul de Securitate este compus din 15 membri: 5 membri permanenti si 10 membri nepermanenti alesi pe o durata de 2 ani de

Adunarea Generala in functie de contributia lor la asigurarea pacii si obiectivelor O.N.U., pe criteriul repartitiei geografice.

Sistemul de votare. Fiecare membru al Consiliului de Securitate dispune de un vot. Hotararile in probleme de procedura se iau prin votul afirmativ a cel putin 9 membri din cei 15. Hotararile asupra tuturor celorlalte probleme se iau prin votul afirmativ a 9 membri in care se includ si voturile afirmative ale celor cinci membri permanenti. Aceasta este regula "unanimitatii marilor puteri" sau dreptul de "veto". Daca unul din cei 5 membri permanenti nu este de acord cu o decizie, sau este parte la un diferend supus dezbaterii Consiliului atunci el poate sa se abtina de la vot, lucru ce nu se considera un drept de veto.

      3. Consiliul Economic si Social al O.N.U. (ECOSOC) are sarcina de a coordona institutiile specializate ale O.N.U. si cele din "sistemul Natiunilor Unite in activitatea economica si sociala".

Functii: face sau initiaza studii si rapoarte asupra problemelor internationale in domeniile economic, social, cultural, educativ, al sanatatii publice s.a. ; poate face recomandari in privinta respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale.

Sistemul de votare. Hotararile sunt luate cu majoritatea de voturi a membrilor prezenti si votanti, fiecare membru dispune de un vot.

Structura

      1) Biroul, compus dintr-un presedinte si 3 vicepresedinti.

      2) Comitetele:

              a) sesionale (economic, social, de coordonare) si

              b) permanente - pentru organizatii neguvernamentale, negocieri cu institutii interguvernamentale.

      3) Comisii

          a) tehnice - pentru statistica, populatie, dezvoltare economica, drepturile omului, conditia femeii, stupefiante si societati transnationale;

          b) economice regionale;

          c) subcomisii: de lupta impotriva masurilor discriminatorii, a traficului ilicit de droguri, de protejare a minoritatilor, etc.

      4) Organe conexe care sunt consultate in diverse probleme ce intereseaza ECOSOC-ul.

Membri. ECOSOC se compune din 54 de membri. 18 din ei sunt alesi in fiecare an de Adunarea Generala pentru o perioada de 3 ani.

Sediul. Reuniunile ECOSOC se desfasoara de doua ori pe an, cate o luna la New York si la Geneva.

      4. Consiliul de Tutela, organ creat pentru administrarea teritoriilor aflate sub tutela.

Principalele functii: promovarea progresului economic, social, politic al popoarelor aflate sub tutela pentru evolutia lor spre autonomie si independenta; respectarea drepturilor omului si asigurarea unui tratament egal in problemele sociale, economice; organizarea de vizite periodice in teritoriile sub tutela.

Din Consiliu fac parte in prezent doar S.U.A., in calitate de putere administranta si ceilalti membri ai Consiliului de Securitate.

Sistemul de votare. Deciziile sunt luate cu majoritatea de voturi a membrilor prezenti si votanti; fiecare membru dispune de un vot.

      5. Curtea Internationala de Justitie (C.I.J.) este organul judiciar principal al O.N.U.

Functii. Curtea judeca diferendele dintre state, problemele special prevazute in Carta si da avize consultative asupra problemelor care ii sunt deferite(????) organelor si institutiilor O.N.U.

Componenta. Curtea este formata din 15 judecatori alesi de Adunarea Generala si Consiliul de Securitate pe o perioada de 9 ani. Curtea isi alege din membrii sai un presedinte si un vicepresedinte pe termen de trei ani.

Sistemul de votare. Hotararile Curtii sunt luate cu majoritate simpla de voturi a judecatorilor prezenti. In caz de paritate votul presedintelui decide.

Sediul Curtii este la Haga.

      6. Secretariatul este un organ principal care isi asuma functiile administrative ale O.N.U.

Structura. Este condus de secretarul general care, ca cel mai inalt functionar al O.N.U., este ales pe o perioada de cinci ani de Adunarea Generala la recomandarea Consiliului de Securitate. Ca organ executiv, Secretarul general trebuie sa asigure buna functionare a sistemului O.N.U. indeplinind sarcini cu caracter administrativ, politic, tehnic, financiar si de reprezentare.

Oficiile (birourile): executiv, pentru probleme juridice, controlul bugetar, personal sunt direct subordonate secretarului general.

Departamentele: pentru problemele politice si de securitate, economice si sociale, tutela, informare publica, juridica, administrative, conferinte. Ele sunt impartite in divizii si conduse de catre un secretar general adjunct.

Personalul este numit de Secretarul general pe baza unor criterii stabilite de Adunarea Generala. In realizarea misiunii lor, secretarul general cat si personalul din subordinea sa sunt functionari internationali si, ca atare, ei nu pot solicita sau primi instructiuni de la o autoritate din afara O.N.U.

Sediul. Organizat din 1945, Secretariatul functioneaza la sediile O.N.U. de la New York, Geneva si Viena.

  II. CELE MAI IMPORTANTE ORGANE SUBSIDIARE O.N.U.

      1. Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (U.N.C.T.A.D.) este o organizatie interguver-namentala creata ca organ specializat si permanent al Adunarii Generale in vederea promovarii comertului international intre tarile cu nivele diferite de dezvoltare. U.N.C.T.A.D. este compusa din 159 de state membre.

Structura: Conferinta, organ suprem care se intruneste in sesiuni plenare din 4 in 4 ani. Consiliul pentru comert si dezvoltare este organul permanent care asigura continuitatea lucrarilor U.N.C.T.A.D. in intervalul dintre sesiuni. Este format din reprezentanti ai 68 de state, inclusiv Romania. Consiliul are: a) Comisii permanente; b) Organe subsidiare; Secretariatul este condus de un secretar general.

Sediul sau se afla la Geneva si are un birou de legatura la New York.

Romania este membra a U.N.C.T.A.D. din 1964.

      2. Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltate (P.N.U.D.). A luat fiinta in noiembrie 1965 prin fuzionarea Programului largit de asistenta tehnica cu Fondul Special O.N.U., avand ca scop acordarea de asistenta tehnica si de preinvestitii a O.N.U. in domeniul tehnic.

Structura: Consiliul de administratie. Este organul de conducere a activitatii P.N.U.D., fiind compus din 48 de state membre si ajutat de un birou consultativ interagentii;

Secretariatul. Are sediul la New York si este condus de un director general, doi directori generali adjuncti si patru asistenti;

Birourile nationale. Functioneaza in peste 100 de tari si coordoneaza actiunile P.N.U.D. din tara de resedinta; Birourile regionale. Sunt in numar de 4: a) Biroul pentru Africa; b) Biroul pentru Asia si Extremul Orient; c) Biroul pentru America de Nord si de Sud; d) Biroul pentru Europa, zona mediteraneana si Orientul Mijlociu.

      3. Consiliul de administratie al programelor Natiunilor Unite pentru mediul inconjurator (U.N.E.P.), creat in 1972, cu sediul la Nairobi (Kenya).

Romania a facut parte din Consiliu de la crearea sa.

      4. Fondul Natiunilor Unite pentru copii (U.N.I.C.E.F.) creat in 1946, cu sediul la Paris. Intre 1972-1974 Romania a fost membra a Consiliului executiv.

  III. CATEVA INSTITUTII SPECIALIZATE ALE O.N.U.:

Institutiile specializate sunt organisme infiintate prin acorduri interguvernamentale, cu competente si sisteme de organizare proprii. Ele au intrat in sistemul O.N.U. pe baza unor acorduri speciale incheiate cu Consiliul Economic si Social in vederea promovarii in comun a principiilor si scopurilor Cartei.

      1. Organizatia Internationala a Muncii (O.I.M.). A luat fiinta in 1919 ca organism asociat Ligii Natiunilor. In 1946 a devenit institutie specializata a O.N.U.

Sediul O.I.M. este la Geneva. Scopul organizatiei este imbunatatirea conditiilor de munca si de viata ale muncitorilor.

      2. Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (F.A.O.). A luat fiinta in 1945 si a semnat acordul cu O.N.U. in 1946.

Sediul F.A.O. s-a aflat initial la Washington, din 1951 acesta este la Roma. Are birouri regionale pentru Africa, Asia, Orientul Indepartat si Apropiat, America Latina si birouri de legatura pentru America de Nord si O.N.U.

Scopul organizatiei este promovarea cooperarii internationale in vederea ridicarii nivelului de nutritie si a conditiilor de trai ale popoarelor, sporirii productiei agricole, ameliorarii situatiei populatiei rurale, in special in tarile in curs de dezvoltare, pentru dezvoltarea economiei mondiale si eliberarea omenirii de foame.

Romania a devenit membra F.A.O. in 1961.

      3. Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (U.N.E.S.C.O.). A fost creata in 1946. In acelasi an a fost semnat si acordul cu O.N.U.

Sediul se afla la Paris.

Scopul sau este promovarea cooperarii intre natiuni in domeniul educatiei, stiintei si culturii in vederea mentinerii pacii si securitatii, asigurarii drepturilor fundamentale ale omului.

Romania este membra a U.N.E.S.C.O. din 1956.

      4. Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.). Constitutia de infiintare a fost adoptata in 1946 si a incheiat acordul cu O.N.U. in 1947. Si-a inceput activitatea in 1948.

Sediul se afla la Geneva.

Scopul organizatiei este promovarea cooperarii internationale in vederea asigurarii unui inalt grad de sanatate pentru toate popoarele.

      5. FONDUL MONETAR INTERNATIONAL

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, pentru a pune capat dezordinii mondiale caracterizata de inflatie, criza de plati, devalorizare, blocaje financiare - ce afectau climatul economic si politic international. Este organizata Conferinta monetara a Natiunilor Unite cu scopul stabilirii cadrului international de cooperare in acest domeniu, la Bretton Woods (1944).

La lucrarile Conferintei au participat reprezentanti din 45 de tari, inclusiv URSS.

Au fost prezentate mai multe planuri pentru reorganizarea relatiilor monetare internationale, dar discutiile s-au concretizat asupra a doua proiecte: Keynes1 si White2.

Planul Keynes prevedea infiintarea unei "Uniuni Internationale de Clearing" care sa administreze o moneda internationala cu valoare fixa in raport cu aurul denumita bancor.

Planul White prevedea infiintarea unui Fond Monetar International constituit din aur si monede nationale care sa furnizeze tarilor membre, in schimbul monedei lor nationale, valuta straina necesara pentru realizarea tranzactiilor comerciale externe si pentru restabilirea echilibrului balantelor de plati.

Conferinta a adoptat in liniile sale principale "Planul White" ce prevedea o mai stransa cooperare intre tari pe linie monetara.

Dupa trei saptamani de negocieri a fost incheiat acordul de infiintare a FMI si a Bancii Mondiale denumite institutiile Bretton Woods.

FMI si-a inceput activitatea in mai 1946, avand 39 de tari membre si sediul general la Washington.

La 15 noiembrie 1947 FMI a obtinut statutul de institutie specializata a ONU, dupa ce Adunarea Generala a ONU a aprobat acordul incheiat de ECOSOC cu FMI in conformitate cu articolele 57 si 63 din Carta Natiunilor Unite.

ONU coordoneaza actiunile FMI prin consultari si recomandari, insa nu poate interveni direct in activitatea acestuia.

Numarul tarilor membre era in 1996 de 181, Romania fiind membra din 15 decembrie 1972.

¹ John Maynard Keynes - Trezoreria Marii Britanii, cel mai mare economist al perioadei interbelice

² Harry Dexter White - Trezoreria SUA, ministru de finante

Obiectivele FMI sunt:

      a) sa promoveze cooperarea monetara internationala;

      b) sa faciliteze expansiunea comertului international;

      c) sa inlature restrictiile valutare din calea comertului international si a fluxurilor financiare internationale;

      d) sa acorde credite pe termen scurt si mijlociu tarilor membre;

      e) sa contribuie la stabilitatea cursurilor valutare si sa evite devalorizarile monetare.

FMI are doua categorii de membri: membrii originari (29 de state care au semnat si ratificat in decembrie 1945 statutul FMI) si alti membri dupa intrarea in vigoare a acordului.

Cota de participare

Potrivit statutului initial, la dispozitia FMI trebuia constituita o rezerva de aur si devize, fiecare membru fiind obligat sa subscrie o suma (cota) varsata integral la aderare, din care 25% in aur si 75% in moneda nationala. Depozitarii aurului au fost: Sistemul Federal de Rezerve din New York, Banca Angliei, Banca Frantei si Banca Indiei, iar moneda nationala era pastrata intr-un cont special la Banca Centrala la dispozitia FMI.

Marimea cotei fiecarei tari membre exprimata in dolari a fost stabilita initial in functie de marimea PIB, marimea rezervelor oficiale de aur si devize convertibile si volumului comertului exterior.

Incepand cu 1978 "transa aur" s-a transformat in "transa rezerva" si ea poate fi varsata la alegere in Drepturi Speciale de Tragere (DST) sau valute acceptate de Fond. Periodic (din trei in trei ani) are loc o majorare generala a cotelor de participare pentru a permite FMI sa faca fata solicitarilor de credite din ce in ce mai mari.

Marimea cotei de participare determina numarul voturilor de care dispune tara respectiva, precum si capacitatea sa de imprumut de la Fond.

Tarile dezvoltate detin 3/4 din cotele de participare si, deci din voturi.

SUA detin o cota de participare de 18-20% din rezervele totale ale FMI avand astfel putere de veto asupra deciziilor importante luate in cadrul Fondului cu o majoritate de 4/5.

Cota Romaniei era de 1,1 miliarde USD, detinand 10.552 de voturi (0,52% din total voturi FMI) in 1996.

Asadar, in FMI se aplica un sistem de vot ponderat cu cota de participare. Fiecarei tari membre ii sunt acordate 250 de voturi la care se adauga cate un vot suplimentar pentru fiecare fractiune de 100.000 DST∗.

Organizarea FMI

FMI este condus in mod oficial de Consiliul Guvernatorilor unde fiecare tara membra este reprezentata de un guvernator care este presedintele Bancii Centrale sau ministru de finante, numiti de tara respectiva pe o perioada de cinci ani si de un supleant. Guvernatorii decid asupra problemelor importante cum ar fi: cresterea

capitalului Fondului, aderarea de noi membri sau acordarea drepturilor speciale de tragere.

O data pe an - in septembrie - se intalnesc intr-o sedinta anuala care se tine impreuna cu cea a Bancii Mondiale in cadrul careia se examineaza activitatea Fondului si se stabilesc liniile directoare ale activitatii viitoare.

Consiliul de Administratie este organul executiv caruia guvernatorii ii deleaga aplicarea politicii FMI. Este compus din 24 de directori executivi care se intalnesc cel putin de trei ori pe saptamana si tot atatia supleanti. Acestia sunt alesi pe o perioada de doi ani. Din acestia 7 sunt numiti ce catre cele 7 tari membre cu cele mai mari cote de participare: SUA, Marea Britanie, Franta, Germania, Japonia, Arabia Saudita si China, iar ceilalti sunt alesi din restul tarilor membre impartite in 15 grupe de tari pe care le si conduc.

Presedintele Consiliului de Administratie este si Director General al FMI. Acesta conduce in mod efectiv activitatea FMI prezidand reuniunile Consiliului de Administratie si nu voteaza decat in caz de paritate a voturilor, votul lui fiind decisiv.

Cel mai important organ care traseaza politica FMI este Comitetul Interimar creat in 1972 si compus din ministrii acelorasi 24 de tari care au un loc in Consiliul Executiv.

Activitatea FMI

Resursele financiare ale Fondului sunt utilizate de tarile membre pentru finantarea deficitelor balantelor de plati. In acest scop, o tara cumpara de la FMI monedele straine de care are nevoie pentru finantare, dand in schimb echivalentul in moneda sa proprie.

La expirarea termenului pentru care s-a facut tranzactia tara respectiva "rascumpara" de la FMI moneda sa, restituind monedele straine primite.

Aceste schimburi de monede nationale se numesc "trageri asupra FMI" si au caracteristicile creditului international desi nu sunt considerate din punct de vedere juridic drept operatii de credit.

Tragerile asupra FMI se efectueaza in functie de marimea cotei de participare, termenul de rascumparare a monedei nationale (de rambursare) nu depaseste 5 ani. Comisionul bancar este de 0,50% si dobanda variaza intre 1% si 5% pe an.

Tragerile obisnuite asupra Fondului se fac in 5 transe, fiecare egala cu 25% din cota de participare a tarii solicitatoare.

Prima transa (transa rezerva - fosta transa aur) se obtine imediat. Celelalte patru transe succesive sunt "transe de credit" in acordarea carora se aplica principiul "conditionalitatii". Prin mecanismul transalor o tara poate obtine maxim 125% din cota sa de participare, dar transele de credit superioare se obtin cu o conditionalitate sporita.

In afara de mecanismul transelor celelalte operatiuni de folosire a resurselor FMI se numesc trageri in cadrul "facilitatilor de finantare". Acestea sunt:

              1) facilitatea de finantare compensatorie - permite tarilor exportatoare de materii prime si semifabricate ce inregistreaza mari deficite ale balantei de plati sa traga asupra FMI 75% din cota de participare;

              2) facilitatea de finantare a stocurilor tampon destinata tarilor participante la acorduri internationale privind formarea si functionarea stocurilor tampon. Aceste trageri pot atinge 50% din cota;

              3) facilitatea de finantare pe termen prelungit (extinsa) da posibilitatea ca tragerile sa atinga 140% din cota de participare, iar rambursarea intre 4-8 ani;

              4) facilitatea "Witteveen" (suplimentara) infiintata in 1980 si destinata sa acorde asistenta financiara suplimentara acelor tari care au epuizat celelalte posibilitati de tragere asupra FMI;

              5) facilitatea pentru transformarea sistemica - pentru necesitatile tarilor in tranzitie.

In 1996 FMI a prezentat o lista de "11 comandamente" de gestiune economica sau un "cod de buna conduita economica" pe care-l solicita tarilor membre. Aceste principii de buna gestiune economica4 isi propun sa asigure cresterea economica si au in vedere:

          a) crearea unui mediu economic favorabil economiilor sectorului privat;

          b) reducerea inflatiei;

          c) evitarea dezechilibrelor importante ale balantelor de plati pentru a asigura stabilitatea cursurilor de schimb;

          d) politicile monetare, fiscale si structurale promovate de tarile membre FMI sa fie complementare;

          e) continuarea eforturilor pentru liberalizarea comertului mondial;

          f) libera circulatie a capitalului;

          g) reducerea datoriei publice si adoptarea unor politici bugetare vizand realizarea pe termen mediu;

          h) imbunatatirea "calitatii" cheltuielilor publice;

          i) promovarea reformelor structurale;

          j) adoptarea unei gestiuni sanatoase a sectorului public respectandu-se lupta contra coruptiei;

          k) inlaturarea supravegherii sistemului bancar.

6. GRUPUL BANCII MONDIALE

Grupul Bancii Mondiale are sediul la Washington si este format din:

              1. Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.)

              2. Asociatia Internationala pentru Dezvoltate (A.I.D.)

              3. Corporatia Financiara Internationala (C.F.I.)

              4. Agentia Multilaterala de Garantare a Investitiilor (A.M.G.I.).

BIRD a inceput sa functioneze din 1946. Tarile care doresc sa adere la Banca Mondiala trebuie sa fie mai intai membre ale FMI.

Mijloacele financiare ale BIRD sunt formate din cotele de participare ale tarilor membre si din fondurile atrase din diferite surse. Capitalul subscris (stabilit in functie de potentialul economic) se varsa in proportie de 10%, restul de 90% ramane in tara membra. Din varsamantul de 10% facut de fiecare tara membra o transa de 1% se varsa in aur sau dolari, iar restul de 9% in moneda nationala.

Ca si FMI, BIRD este organizata pe principiile unei societati pe actiuni, puterea de vot fiind corelata cu cota de participare a tarilor.

Organele de conducere ale BIRD sunt: Consiliul Guvernatorilor, format din reprezentantii tarilor membre (membri si supleanti). Sesiunile anuale ale Consiliului Guvernatorilor BIRD au loc in comun cu cele ale FMI, de obicei in septembrie sau octombrie.

Conducerea efectiva a Bancii Mondiale se afla in mainile Consiliului Directorilor Executivi (Consiliul de Administratie) care conduce toate institutiile membre ale Grupului: BIRD, CFI, AID, AMGI. Primii cinci actionari (SUA, Marea Britanie, Japonia, Germania, Franta) numesc cate un director executiv, ceilalti 19 directori reprezinta fiecare cate un grup de tari.

Daca directorul FMI este prin traditie un finantist vest-european, presedintele Bancii Mondiale este american. Din 1995 in aceasta functie se afla James Wolfensehn, fost director de banca.

Grupul Bancii Mondiale are aproximativ 6400 de angajati (de trei ori mai mult decat FMI), iar 5% din ei lucreaza in intreaga lume unde Banca Mondiala are 40 de reprezentante. Acestia au o pregatire diversa, de la agronomi la manageri si de la experti in telecomunicatii la specialisti in medicina.

Influenta Trezoreriei SUA asupra politicii Bancii Mondiale se simte din plin, spre regretul europenilor in special, care cred ca nu sunt suficient de bine reprezentati la nivel inalt in cadrul organizatiei.

AID a fost infiintata ca filiala a BIRD in 1960 pentru a credita in conditii avantajoase tarile sarace, mai ales de pe continentul african, tari cu un PIB/loc sub 800 $. Conditiile sunt mai avantajoase ca la BIRD, si anume: 0,75% comision bancar, perioada de rambursare de 50 de ani, perioada de gratie de cca 15 ani. Structura sa administrativa este integrata in structura BIRD.

SFI (CFI) a fost infiintata in 1956 ca afiliata BIRD pentru a sprijini dezvoltarea intreprinderilor productive private din tarile in dezvoltare. CFI nu are o structura administrativa proprie, ci una integrata in cadrul BIRD.

AMGI a fost infiintata in 1988 pentru a garanta investitiile private in tarile in dezvoltare si a prelua riscurile necomerciale. Romania este membra a AMGI din 1992.

Desi cele doua institutii sunt confundate adesea, intre FMI si Banca Mondiala exista deosebiri fundamentale redate mai jos5:

In ultimul timp activitatile celor doua institutii s-au suprapus partial deoarece pe de o parte Banca Mondiala si-a mutat atentia de la finantarea proiectelor la programul pentru reforma economica, in timp ce de alta parte FMI a acordat o atentie sporita reformei structurale alaturi de activitatea sa ce priveste ajustarea balantei de plati.

Directii de actiune O.N.U.

In activitatea ONU problematica economica a dobandit o pondere deosebita, atingand proportii ce nu au fost prevazute prin Carta.

Functia economica a ONU cuprinde atat dezbateri, studii, conceptualizarea si stabilirea directiilor principale in domeniul economiei mondiale. De asemenea, s-a amplificat cadrul institutional destinat colaborarii economice internationale, imbunatatindu-se metodele de luare a deciziilor.

Si la ONU se manifesta tendinta de a promova conceptul de globalism, ce desemneaza necesitatea abordarii intr-o viziune de ansamblu a problemelor economiei mondiale, intr-o lume a cresterii continue a interdependentei lor economice in care se impune realizarea securitatii economice colective.

Activitatea ONU in domeniul colaborarii economice internationale nu a ajuns sa corespunda asteptarilor lumii de astazi. Ca si in domeniul politic, al mentinerii pacii si securitatii internationale, si in domeniul economic statele tind sa ocoleasca ONU6.

Modul de tratare a problemelor economico-financiare in organele deliberative si de negociere este apreciat ca vadind superficialitate, o abordare mai mult descriptiva, lipsind studiile de perspectiva7. Cauza acestor deficiente este atribuita lipsei de vointa politica a statelor puternic industrializate de a rezolva problemele globale prin intermediul ONU.

Intr-un raport prezentat la ONU in 1995 de Secretarul general ONU, Boutros Boutros Ghali, acesta declara: "exista tendinta de a face din ONU tapul ispasitor prntru nerezolvarea unor probleme curente si s-o considere ca un simbol de lipsa de autoritate si responsabilitate internationala mai degraba decat un instrument de colaborare in privinta problemelor curente ale unei noi societati globale".

Si totusi ONU a jucat un rol pozitiv pe linia sensibilizarii opiniei publice mondiale cu privire la problemele economice globale.

Necesitatea restructurarii activitatii ONU

ONU reprezinta singurul cadru institutional ce ofera posibilitatea de a aborda in mod constructiv si de a rezolva pe calea negocierii problemele globale de a caror rezolvare depinde viitorul omenirii. Actiunile intreprinse de ONU nu s-au situat prin eficienta lor la un nivel dorit. Foarte multe probleme economice necesare omenirii isi asteapta de mult rezolvarea prin intermediul ONU. Tarile dezvoltate nu promoveaza vointa politica necesara pentru convenirea unor masuri eficace in rezolvarea

⁸ C. Paltinea - "Restructurari in cadrul institutional al economiei mondiale" Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1994

diferitelor probleme globale. Nu sunt putine cazurile in care rezolutii si decizii importante adoptate in cadrul ONU au ramas simple declaratii de intentie.

Principiile care ar trebui sa calauzeasca reforma manageriala in activitatea ONU pentru o "noua era" ar trebui sa se axeze pe8:

      cresterea eficientei ONU fara micsorarea bugetului sau;

      cresterea initiativei din partea guvernelor tarilor membre, deoarece birocratia si inertia nu pot conduce la reforma;

      procesul de reforma trebuie sa ramana deschis tuturor tarilor membre;

      reforma trebuie sa serveasca intereselor tuturor tarilor membre.

Intr-o perioada scurta de timp reforma poate fi realizata in urmatoarele directii:

      a) perfectionarea procesului de selectie a Secretarului General al ONU si reorganizarea Secretariatului; trecerea de la 25 subsecretari la 4-6 subsecretari;

      b) reducerea subiectelor de pe agenda de lucru a Adunarii Generale si reducerea numarului de comitete ale acesteia;

      c) definirea unui rol real al ONU in sectoarele economic si social. Infiintarea unui Consiliu de Securitate economica, iar Ecosoc sa devina operational.

La lucrarile celei de a 47-a Adunari Generale a ONU - 1993, s-a propus si creat un grup de lucru pentru formularea de propuneri privind reformarea ONU preponderent in domeniile economic si social.

Teme de reflectie

      1. Este FMI o institutie subordonata intereselor SUA?

      2. Care este ratiunea existentei sistemului Natiunilor Unite?

      3. Necesitatea restructurarii activitatii ONU.

Intrebari de autoevaluare

            1. Care sunt scopurile si pricipiile ONU?

            2. Care sunt si ce rol au organele principale ale ONU?

            3. Care sunt directiile de actiune ale ONU?