Integrarea economica internationala; integrarea europeana

Integrarea economica internationala; integrarea europeana

1. Notiuni privind integrarea economica

Termenul de "integrare" a fost folosit pentru prima data in corelatie cu organizatiile industriale pentru a exprima un ansamblu de tranzactii intre firme prin aranjamente, carteluri, concerne, trusturi sau fuziuni pe o axa verticala, in sensul punerii in relatie a furnizorilor cu utilizatorii, si pe una orizontala, referitoare la intelegerile intre competitori. In sensul de combinare a unor economii nationale distincte, termenul are un istoric relativ scurt in literatura de specialitate.

Cercetarile derulate pentru stabilirea paternitatii notiunii de "integrare economica" au condus la concluzia existentei unor creatori multipli, mai multi economisti scriind si publicand, in acelasi timp, lucrari de referinta in care a fost utilizat termenul de 'integrare economica'.

Exista o abundenta de definiri contradictorii ale termenului de "integrare economica". Dar exista, insa, si un larg consens in randul analistilor economici asupra a cel putin trei aspecte:

a) "integrarea economica" se refera, in special, la diviziunea muncii si specializarea intra si internationala;

b) "integrarea economica" presupune libertatea si mobilitatea circulatiei bunurilor, serviciilor sau factorilor de productie, sau a tuturor acestora;

c) "integrarea economica" este in stransa corelatie cu tratamentul comercial diferentiat sau discriminatoriu in ceea ce priveste originea sau destinatia bunurilor, serviciilor si factorilor de productie.

Una dintre cele mai cuprinzatoare sinteze asupra definirii conceptului de "integrare economica" o gasim la Balassa, care a pledat pentru integrarea economica redusa la o stare de fapt sau un ansamblu de procese prin care diferite state constituie un grup sau un bloc comercial regional. In acelasi timp, Fritz Machup apreciaza ca nu este binevenita ingustarea termenului de integrare economica, intrucat economia politica a integrarii a surprins si posibilitatea unor provincii din tari diferite, care pot deveni "mai integrate", sau diferite natiuni in cadrul mai multor blocuri regionale, sau integrarea la scara globala a mai multor blocuri regionale. Se poate astfel vorbi despre integrarea nationala (intranationala sau interprovinciala), de integrarea regionala (plurinationala) sau de integrarea globala (multilaterala, universala).

2. Problematica integrarii in lumea contemporana

Expresia integrarea economica acopera mai multe categorii economice. Ea se poate referi la absorbirea unei companii intr-un concern mai mare. Integrarea poate avea o dimensiune spatiala, referindu-se, spre exemplu, la includerea unei economii regionale intr-o economie nationala.

Folosita intr-o acceptiune statica, categoria economica de integrare reprezinta o stare de fapt in care componentele nationale ale unei economii compozite nu mai sunt semnificativ separate prin frontierele economice, ci functioneaza interdependent maximizand efectele sinergice.

Utilizand acceptiunea dinamica, integrarea economica desemneaza eliminarea treptata a frontierelor economice dintre statele participante (ceea ce poate echivala cu inlaturarea multora din formele discriminatorii), fostele state nationale, separate economic, fuzionand intr-un ansamblu functional mai cuprinzator.

Trecerea de la componenta statica la cea dinamica deriva din stadiile pe care le-a parcurs integrarea economica.

Integrarea economica interstatala constituie una din trasaturile caracteristice esentiale ale economiei europene in perioada postbelica. Ea a determinat formarea unor noi centre de putere care exercita o influenta tot mai mare asupra raportului de forte pe plan european.

Integrarea economica apare, ca proces contemporan, dupa cel de-al doilea razboi mondial, in contextul vest-european, din considerente ce au pornit initial de la situatia economica din aceasta perioada. Integrarea statelor vest-europene a fost una din modalitatile de refacere economica a unor tari care resimteau efectele negative ale razboiului.

In literatura economica se confera notiunii de integrare economica numeroase sensuri, insa, printr-o sintetizare a acestora se poate realiza o caracterizare succinta a acestui proces.

Pornind de la definitia data notiunii de integrare economica, ca fiind un proces complex de dezvoltare a economiei mondiale, in conditiile contemporane, care se bazeaza pe o treapta calitativ noua, superioara a interdependentelor si a specializarilor intre economiile diferitelor state, care este determinata de un ansamblu de factori, intre care un rol esential il are evolutia tehnico-stiintifica contemporana, se pot desprinde sensurile si punctele de vedere cu privire la integrarea economica.

In sensul strict al cuvantului, integrarea inseamna unirea unor parti intr-un intreg functional.

Integrarea economica interstatala este efectul interdependentelor determinate de dezvoltarea diviziunii internationale a muncii, a specializarii internationale. Astfel, integrarea economica interstatala necesita o complementaritate bazata pe un nivel de dezvoltare asemanator, in asa fel incat parti dezarticulate nu pot constitui un intreg coerent.

Integrarea economica este, in primul rand, integrarea pietelor, stiinta economica facand o distinctie clara intre piata bunurilor si serviciilor si pietele factorilor de productie(capital, forta de munca, spirit antreprenorial).

Libera circulatie a bunurilor si serviciilor este principiul de baza al integrarii economice. Libera circulatie a produselor presupune, de cele mai multe ori, efecte pozitive asupra prosperitatii tuturor participantilor, insa in masura diferita. Liberul schimb permite consumatorilor sa-si procure bunurile la cele mai mici costuri, largeste bazele de selectie si creeaza conditiile pentru castiguri viitoare, ca urare a economiilor de scara. Castigurile iminente ale liberalizarii schimburilor sunt un bun motiv economic pentru lansarea unor procese integrationiste.

Schemele integrationiste tind sa urmeze uneori logica politica, mai degraba, decat pe cea strict economica. Ratiunile politice pentru debutul unor procese de integrare cu piata bunurilor sunt: armonizarea intereselor sectoarelor economice care solicita protectie tot mai mare si inclinatia consumatorilor spre liberul schimb in speranta obtinerii unor produse mai bune si mai ieftine, este destul de dificila; instrumentele alternative (politicile de ajustare structurala, barierele netarifare, procedurile administrative) se pot folosi pentru a interveni in procesele economice; aspectele politice esentiale, cum ar fi politicile de crestere economica si redistribuirea veniturilor sunt mai fezabile, daca se pastreaza la nivel national.

Libera circulatie a factorilor de productie poate fi apreciata ca un alt pachet de stimuli pentru integrarea economica. Un argument in aceasta directie este ca ea permite o alocare rationala, optima a fortei de munca si a capitalurilor. Uneori, anumiti factori de productie se pot risipi daca nu se respecta fundamentele economice pentru alocarea lor. In situatii bine determinate, abilitatile manageriale se pot dovedi eficiente in deplasarea capitalurilor din locuri de valorificare mai redusa spre cele mai atractive.

In aceasta situatie, detinatorii de forta de munca vor migra spre regiunile unde calificarea lor este mai necesara si, prin urmare, mai bine remunerata. Un alt argument consta in faptul ca o piata mai larga a factorilor de productie favorizeaza posibilitatile de productie, care, in replica, permit o noua si eficienta folosire a factorilor de productie.

Alegerea factorilor de productie ca obiectiv al celui de-al doilea stadiu de integrare este partial bazata doar pe avantajele competitive ce decurg din integrare. Dar si aici trebuie luata in considerare logica politica. Integrarea pietelor fortei de munca pare sa fie chiar o alternativa obligatorie in perioadele de subutilizare a acesteia. Neclaritati ale reglementarilor nationale cu privire la salarizare, securitate sociala etc., lasa politicienilor suficiente oportunitati pentru interventii politice la nivel national in vederea acceptarii principiilor generale la nivel european. Printr-o integrare a pietelor de capital, problematica investitiilor directe pare a fi mai simpla: multi politicieni pot spera sa atraga noi investitori straini pe aceasta cale. Pentru alti, miscarea capitalurilor nu este argumentul care sporeste dorinta de integrare, intrucat aceasta va implica pierderea controlului asupra instrumentelor sensibile macroeconomice.

Referidu-se la economiile moderne, Jan Timbergen distingea doua forme de integrare:

a) integrarea pozitiva, adica realizarea unor conditii egale pentru functionarea componentelor economice integrate;

b) integrarea negativa, adica, eliminarea obstacolelor.

Daca integrarea negativa pare mai simpla (de reglementare structurala, liberalizare comerciala), integrarea pozitiva se dovedeste mult mai dificila intrucat implica forme mai complicate de interventie si armonizare a politicilor guvernamentale (armonizare, coordonare).

Tipuri de integrare economica interstatala

Integrarea economica interstatala este efectul interdependentelor determinate de dezvoltarea diviziunii internationale a muncii, a specializarii internationale. Astfel, integrarea economica interstatala necesita o complementaritate bazata pe un nivel de dezvoltare asemanator, in asa fel incat parti dezarticulate nu pot constitui un intreg coerent.

Integrarea poate sa cuprinda doar pietele produselor, pietele factorilor de productie, extinzandu-se, mai tarziu, la diverse domenii de politica economica. Cu cat forma de integrare aleasa este mai complexa, cu atat mai presanta va fi cererea de redefiniri institutionale.

Avand in vedere, drept criteriu, gradul de integrare, in evolutia sa, de la simplu la complex, se pot distinge urmatoarele trepte si forme (tipuri) de integrare economica interstatala:

a)   zona de liber schimb (ZLS)

In cadrul acestei forme de integrare, obstacolele comerciale, sub forma taxelor vamale de import si restrictiilor cantitative, sunt inlaturate intre parteneri. Astfel, circulatia interna a marfurilor este libera, fiecare tara pastrandu-si propria politica comerciala fata de terti. Pentru a evita deformarea fluxurilor de import (intrarea produselor prin tara cu cel mai permisiv regim vamal) bunurile care fac obiectul comertului cu tertii trebuie insotite de certificate de origine, care sa indice tara unde a fost realizat produsul respectiv. Acest lucru permite lucratorilor vamali din tarile membre cu diferite medii ale tarifelor vamale, sa stabileasca daca taxele vamale sau prelevarile trebuie ajustate sau daca pot circula liber in interiorul gruparii;

b)  uniunea vamala (UV)

Si in cazul acestei uniuni, toate obstacolele din calea liberei circulatii a marfurilor intre tarile participante sunt eliminate. In plus, se elaboreaza si se pune in aplicare un tarif vamal comun fata de terti, care se aplica in acelasi timp cu solicitarea certificatelor de origine la granitele interne comune care se mai pastreaza. Odata ce un produs a fost admis in interiorul uniunii vamale, el poate circula liber si nestingherit. Totodata, incepe un proces treptat de uniformizare a legislatiei vamale. In plus, factorii de productie (forta de munca si capitalurile) incep sa circule fara restrictii in interiorul uniunii. Astfel, piata comuna este, in primul rand, o uniune vamala;

c)   uniunea economica (UE)

Aceasta forma de integrare implica, pe langa o piata comuna, si un grad ridicat de coordonare si chiar unificare a politicilor economice sectoriale, paralel cu regularizarea politicilor de coordonare a pietelor. Acestea se supun unei pronuntate uniformizari a politicilor macroeconomice si a celor monetare, precum si a politicilor de redistribuire a veniturilor. In plus in raport cu politica comerciala comuna fata de terti, se dezvolta politici externe privitoare la productie, factori de productie si evolutie sectoriala;

d)  uniunea monetara (UM)

Este o forma de cooperare care, in stadiul cel mai avansat al pietei comune (cand s-a realizat o libera circulatie a capitalurilor) creeaza rate de schimb cu un anumit grad de stabilitate si chiar o moneda comuna care sa circule intre statele membre. O astfel de uniune presupune un grad foarte ridicat de integrare a politicilor bugetare si a celor macroeconomice;

e)   uniunea economica completa (UEC)

O asemenea forma de integrare implica o completa unificare a economiilor implicate si o politica comuna in cele mai importante domenii. De asemenea, situatia economica trebuie sa fie, virtualmente, aceeasi ca si in cazul unei tari.

In conditiile actuale, acest proces, la scara mondiala, se manifesta printr-un spectru foarte larg de forme de integrare, ce reflecta diferite grade de integrare internationala, existand forme simple si forme complexe de integrare.

Formele simple includ zonele de comert liber, uniunile vamale, si integrarea pe unul sau doua produse. Formele complexe includ piata comuna, uniunea economica, uniunea monetara, uniunea economica completa etc.

Se constata ca tarile cuprinse in acest plan de integrare economica cedeaza, in functie de gradul respectiv de intensitate, unele atributii statale unor organisme suprastatale. Ca urmare, intr-o forma sau alta a integrarii, sunt afectate independenta si suveranitatea statelor iar apoi, mai tarziu, in etapa superioara a integrarii, aceste atribute pot fi pierdute aproape in totalitate.

Insa, in legatura cu acest aspect extrem de controversat, sunt necesare anumite precizari:

a) tarile integrate realizeaza acest lucru de bunavoie, dovada fiind ca forma superioara de integrare este supusa referendumului;

b) pierderea unei parti din suveranitate si independenta nu inseamna, deocamdata, pierderea fiintei nationale, culturii nationale si traditiilor, respectiv, particularitatilor fiecarui popor in parte.

Toate formele de integrare descrise mai sus implica un permanent proces de conlucrare intre statele participante cu privire la procedurile de armonizare a intereselor, obtinerea consensului, elaborarea si aplicarea noilor forme de conduita economica. Cu alte cuvinte, ele implica acordul partenerilor cu privire la regulile de desfasurare a demersului integrationist.

Prin urmare, cu cat est mai inalt stadiul de integrare, de la piata comuna in sus, cu atat devine mai insuficienta armonizarea institutionala si se dovedeste necesara transferarea unor abilitati decizionale de la nivel national la nivelul unor institutii comunitare.

Toate formele de integrare reduc libertatea de actiune a decidentilor macroeconomici din tarile membre, cu efecte atat pozitive, cat si negative. Cu cat este mai inalt pragul de integrare, cu atat sunt mai mari restrictiile si se diminueaza competetele nationale.

Din analiza fenomenelor integrationiste se desprinde urmatoarea ierarhie a politicilor de conlucrare:

a)   informarea

Partenerii convin sa se informeze reciproc cu privire la instrumentele si mecanismele de politica economica pe care intentioneaza sa le puna in aplicare. Asemenea informatii pot servi la o schimbare profitabila a propriilor strategii macroeconomice pentru a le face mai coerente si mai eficiente. Totusi, partenerii isi rezerva deplina libertate de actiune pe care o considera necesara, competentele nationale fiind, practic, neatinse;

b)  consultarea

Partenerii isi declara acordul sa ceara opinia si sprijinul celorlalti cu privire la pachetele decizionale pe care le intentioneaza. Prin analiza comuna si tratativele care se poarta, se promoveaza, activ, politici macroeconomice coerente;

c)   coordonarea

Reprezinta un pas inainte, intrucat obliga partenerii sa-si declare acordul cu privire la pachetul de actiuni cerute de elaborarea si aplicarea unor politici coerente comune. Coordonarea poate conduce la convergenta variabilelor tinta ale politicilor structurale. Cu toate acestea, acordurile la care se ajunge prin coordonare nu dobandesc totdeauna forta aplicabila si nu sunt insotite de modalitatile de sanctionare pentru neindeplinirea lor, deoarece ele nu limiteaza dezideratele si tipurile de actiuni politice nationale, neingradind, semnificativ, competentele nationale;

d)  unificarea

Consta fie in inlaturarea instrumentelor nationale si inlocuirea lor cu instrumente comune pentru intreaga zona, fie in adoptarea unor instrumente identice de catre toti partenerii. In acest caz, competenta nationala de a alege instrumentarul de actiune este limitata.

4. Natura si cauzele integrarii economice interstatale

Integrarea economica este impusa de necesitatea trecerii de la microspatii la macrospatii, la crearea unor ansambluri economice tot mai vaste, care sa permita o productivitate sporita a muncii si o calitate superioara a marfurilor. Fiecare natiune, luata separat, nu mai poate oferi economiei moderne un cadru suficient de crestere. Numai in marile spatii se poate folosi, pe deplin, capacitatea de productie, careia progresul tehnic ii mareste, cu fiecare zi, limitele.

Integrarea economica este conditia absentei discriminarilor sau eliminarea progresiva a discriminarilor, in raporturile economice dintre diferite tari. Mai multe elemente economice sunt integrate daca relatiile dintre ele devin stabile si eficiente din punct de vedere economic.

Literatura economica aduce in discutie si alte conceptii cu privire la integrarea economica, care are in vedere mai multe grade de adancire si trepte de extindere, astfel:

a) integrarea de gradul intai, in care structurile productiei si schimburile sunt ordonate de o forma mai mult sau mai putin spontana, determinata de legea pietei concurentiale;

b) integrarea de gradul doi, are in vedere situatia in care institutiile interguvernamentale si autoritatile supranationale joaca un rol major in dezvoltarea si orientarea schimburilor;

c) integrarea de gradul trei, este stadiul suprem al integrarii, stadiul final, el trebuind sa fie considerat ca un ideal al sferelor valorilor umane.

Se pare ca acest punct de vedere este acceptat de marea majoritate a specialistilor. Se considera ca primele doua grade sunt doar doua trepte, doua metode care fac posibil procesul integrarii si distinctia de alte forme istorice, iar cel de-al treilea grad reprezinta, cu adevarat, spiritul integrarii interstatale.

Alti specialisti definesc integrarea economica in sensul ca aceasta consta in realizarea unei unificari complete intre economii mai inainte distincte. Prin aceasta se intelege nu doar o unificare vamala, ci si o liberalizare a tuturor operatiunilor comerciale sau financiare, astfel incat posibilitatile de initiativa, in ansamblul teritoriului, sa fie pentru fiecare de competenta tarilor in cauza, identice cu cele care existau anterior in fiecare teritoriu. Aceasta definire poate fi criticata din cel putin trei puncte de vedere:

a) nu trateaza integrarea ca un proces complex de dezvoltare a economiei mondiale, care are ca rezultat crearea unui ansamblu bine armonizat;

b) nu reliefeaza legaturile de dependenta si de interdependenta ce apar intre statele integrate economic;

c) nu evidentiaza rolul hotarator al revolutiei tehnico-stiintifice contemporane asupra evolutiei fiecarei tari in parte si a statelor integrate economic.

Intr-un raport referitor la procesul integrarii, Consiliul Europei precizeaza ca integrarea nu trebuie privita ca un ideal static, ci ca un proces dinamic si evolutiv. Astfel, integrarea reprezinta un obiectiv ultim, realizarea unei unitati integrative totale si un proces evolutiv ce cuprinde masuri ferme in vederea atingerii acestui ultim obiectiv.

Cauzele integrarii economice sunt multiple, de natura economica, sociala si politica, acestea avandu-si originea atat in conditiile interne ale dezvoltarii fiecarei tari, cat si in mediul economic international, in functie de formele si etapele de integrare care isi pun amprenta tot mai intens asupra dezvoltarii economice a fiecarei tari.

Intre acestea, cele mai importante sunt:

a) aparitia contradictiei tot mai accentuate dintre posibilitatile tot mai mari de sporire a productiei si capacitatea restransa a pietelor nationale de absorbtie a acestei productii, fapt ce a impus largirea cadrului de desfasurare a productiei prin integrarea economica. Aceasta contradictie nu a fost resimtita imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, deoarece reforma economica nu era incheiata. Revolutia tehnico-stiintifica si evolutia rapida a dezvoltarii economice au determinat nu numai depasirea rapida a nivelului antebelic, dar si aparitia unei contradictii evidente intre posibilitatile de productie mari si foarte mari si cadrul ingust si foarte ingust al pietelor nationale;

b) cresterea gradului de concentrare a productiei si capitalului.

Datorita refacerii potentialului tehnico-economic s-au produs numeroase mutatii in raportul de forte economice din cadrul diferitelor tari. Numai cresterea gradului de concentrare a productiei si de centralizare a capitalului constituie elementul hotarator care putea asigura succesul in lupta de concurenta. De aceea, era nevoie de un acord de ansamblu care sa uneasca, sub diferite forme, economiile nationale ale unor state si, prin aceasta, devenea posibila eliminarea limitelor si restrictiilor din calea liberei miscari a capitalurilor si fortei de munca, care puteau oferi avantaje, atat marilor firme cat si populatiilor fortei de munca din toate tarile integrate;

c) intensificarea concurentei internationale prin dezvoltarea rapida a SUA si Japoniei, acestea reprezentand un pericol iminent pentru tarile vest-europene. In aceste conditii se impunea, cu necesitate, unirea tarilor vest-europene, pentru a-si putea promova si apara, in comun, interesele amenintate de concurenta internationala;

d) necesitatea promovarii, in comun, a celor mai noi cuceriri ale stiintei si tehnicii moderne si, pe aceasta baza, castigarea suprematiei in lupta de concurenta;

e) dorinta statelor dezvoltate de a mentine si largi relatiile cu fostele tari coloniale, devenite independente. Trecerea la dezvoltarea de tip intensiv, odata cu schimbarea raportului dintre cresterea economica si resurse, a impus importul unor cantitati insemnate de materii prime ieftine din fostele colonii, fapt ce a determinat atragerea tinerelor state in diferite forme de integrare economica;

f) aparitia si dezvoltarea unor societati multinationale, care prin activitatea lor depasesc granitele nationale, a impus crearea unui spatiu adecvat, cu mult largit, care sa permita penetrarea externa, fara restrictii sau limite;

g) cauze politice, generate de interventia directa a statelor in procesul integrarii economice internationale. Se poate spune ca, in unele imprejurari, cauzele economice sunt amestecate cu cel politice.

Integrarea economica determina efecte benefice pentru tarile participante la acest proces, atat la nivel microeconomic dar si macroeconomic.

La nivel microeconomic, inlaturarea barierelor comerciale netarifare, ca rezultat al procesului de integrare, produce urmatoarele efecte:

a) reducerea costurilor pentru intreprindere, ceea ce in conditiile unei concurente sporite pe piete, au ca rezultat scaderea preturilor. Reducerea preturilor stimuleaza cererea interna si externa, mareste volumul productiei si sporeste profiturile;

b) restructurarea intreprinderilor, ca urmare a presiunii concurentiale si, in consecinta, economii la costuri;

c) intensificarea procesului de inovatie in domeniul produselor si tehnologiilor, tot ca urmare a presiunii concurentiale;

La nivel macroeconomic, efectele integrarii se refera la:

a) cresterea puterii reale de cumparare prin reduceri de preturi;

b) stimularea investitiilor private prin cresterea cererii pe piata, reducerea dobanzilor ca urmare a liberalizarii serviciilor financiare si intensificarea concurentei si inovatiei in domeniul proceselor de productie si a produselor;

c) degrevarea bugetului public, prin economii, in cadrul liberalizarii sistemului de achizitii publice si prin cresteri ale veniturilor, ca urmare a cresterii produsului national brut;

d) ameliorarea pozitiei concurentiale a firmelor tarilor integrate in ceea ce priveste preturile de pe celelalte piete internationale;

e) crearea de noi locuri de munca pe baza cresterii produsului national brut si a unor masuri de politica fiscala stimulativa a statului.

5. Integrarea europeana - cea mai completa forma de integrare

Integrarea economica interstatala isi are originea in Europa postbelica. Realizarea unitatii Europei in pace, libertate si prosperitate constituie un ideal cu puternice radacini care se regasesc in trecutul istoric al continentului european.

Europa de astazi este rezultatul dezvoltarii istorice, economice, culturale, politice si religioase a mai multor popoare din regiuni diferite. Prin urmare, realitatea dezvoltarii istorice da dreptul de participare la institutiile europene de astazi, tuturor statelor, fara nici o discriminare. Se apreciaza, insa, ca valorile comune dobandite de statele europene, in decursul dezvoltarii istorice, nu sunt suficiente pentru realizarea practica a ideii de unitate europeana, si aceasta datorita marilor deosebiri existente in Europa, de la tara la tara, de la o regiune la alta. Este vorba de o diversitate geografica, dialectica, religioasa, economica si politica.

Aceasta separare este, in mare masura, produsul dezvoltarii istorice, rezultatul procesului istoric de formare a natiunilor. Decalajele economice dintre est si vest sunt incontestabile, acestea fiind accentuate de regimurile comuniste instaurate dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Ideea unei unitati a tarilor europene s-a conturat cu multa ardoare dupa cel de-al doilea razboi mondial si, pentru prima etapa a purtat, mai mult, amprenta factorului politic. Ca rezultat, ideea unitatii europene s-a divizat in functie de cele doua blocuri militare, politice si economice opuse, pe criterii ideologice si de sistem.

Istoria dezvoltarii economice si politice a statelor vest-europene, in ultima jumatate a secolului trecut, ne arata rolul deosebit jucat de Winston Churchill, care impreuna cu Stalin, la Ialta, au hotarat impartirea Europei in doua sfere de influenta.

Referindu-se la Europa si la viitorul ei, in anul 1946, la Zrich, Winston Churchill, spunea: "Acest continent este leaganul civilizatiei occidentale. Si totusi, din Europa au pornit toate teribilele dispute nationaliste care, de doua ori in timpul vietii noastre, au spulberat pacea si au intunecat viitorul intregii umanitati. Cu toate acestea exista un remediu care, daca ar fi fost folosit peste tot si spontan, ar transforma ca un miracol intreaga scena si ar face din Europa, in putini ai, un pamant liber si fericit. Care este acest remediu suveran? Este reformarea familiei Europei. si asigurarea ei cu o structura la adapostul careia sa se poata trai in pace si securitate. Noi trebuie sa constituim un fel de State Unite ale Europei

Ca raspuns la blocul compact pe care URSS l-a format cu statele din est, Franta, Marea Britanie, Belgia, Olanda si Luxemburg au semnat la Bruxelles Tratatul privind Uniunea Europei Occidentale, la 17 martie 1948, prin care s-au decis sa actioneze in comun, in cazul in care securitatea lor ar fi amenintata pentru ca ele aveau de aparat un patrimoniu comun si, indeosebi, principiile democratice ale libertatii unice si individuale, traditionale, constitutionale si respectul legii.

Acest Tratat a fost prima afirmatie oficiala a intentiei de colaborare a tarilor vest-europene si reprezinta punctul de plecare al consolidarii politice a Europei Occidentale.

In anul urmator (5 mai 1949) guvernele tarilor membre ale Uniunii Europei Occidentale, incurajate de opinia publica si de factorii politici care doreau o institutie unde sa poata fi discutate problemele tarilor europene, impreuna cu alte cinci state, respectiv: Danemarca, Italia, Norvegia, Irlanda si Suedia, au adoptat conventia privind crearea primului organism politic vest-european, Consiliul Europei, cu sediul la Strasburg. Ulterior la acesta au aderat toate statele occidentale, iar dupa 1990 si alte tari foste comuniste.

Constituirea Consiliului Europei a fost impulsionata si facilitata de cooperarea declansata de SUA, prin intermediul Planului Marshall, care a insemnat un vital ajutor financiar dat tarilor Europei Occidentale, a caror economie fusese ruinata de razboi. De fapt, prin Planul Marshall, SUA a urmarit, inainte de toate, transformarea Europei Occidentale intr-o prima linie de aparare in fata pericolului sovietic, numai o Europa puternica din punct de vedere economic si politic putand sa joace un asemenea rol.

Confruntarea est-vest si "razboiul rece", sustinut de factorii politici, au avut un rol important in concretizarea ideii de unitate in Europa de vest. Aceasta unitate graduala este specifica doar vestului, pentru ca tot ceea ce s-a realizat in est pe linia integrarii economice a fost rezultatul vointei politice exclusive a URSS, care a condus la constituirea CAER, desfiintat dupa 1990.

Europa unita, prin performantele sale in domeniul economic, social si politic, reprezinta o forta, o realitate contemporana si un pol de atractie pentru celelalte state. S-a ajuns, insa la acest stadiu, parcurgandu-se, in timp, mai multe etape, in procesul integrarii economice, cele mai importante dintre acestea fiind:

a) constituirea Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului (CECO), care a luat fiinta in 1951, prin semnarea Tratatului de la Paris, de catre Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg. Aceasta comunitate a avut drept scop promovarea unei piete comune pentru comertul cu carbune si produse siderurgice intre tarile membre;

b) constituirea Comunitatii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) si Comunitatii Economice Europene (Piata Comuna), prin semnarea Tratatelor de la Roma, de catre aceleasi sase state europene. Prin constituirea EURATOM se urmarea unirea eforturilor pentru promovarea cercetarii stiintifice comune, indeosebi in ceea ce priveste utilizarea pasnica a energiei nucleare, precum si constituirea unei "piete comune" pentru materialele si echipamentele nucleare.

Comunitatea Economica Europeana (CEE), proaspat constituita, avea la baza urmatoarele principii fundamentale: unitatea dintre statele membre; egalitatea intre statele membre si intre cetatenii comunitatii, fara discriminari; garantarea unor libertati fundamentale; libera circulatie a fortei de munca si a capitalurilor; solidaritatea statelor membre etc.. Ulterior, au mai aderat la Piata Comuna: Marea Britanie, Danemarca, Irlanda (1 ianuarie 1973).

Ca reactie la aparitia Comunitatii Economice Europene, la 4 ianuarie 1960, a fost semnata Conventia de la Stockholm, prin care a luat fiinta Asociatia Europeana a Liberului Schimb (AELS), intre Austria, Danemarca, Elvetia, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia si Suedia. Ulterior la AELS au mai aderat Finlanda (1961), Irlanda (1970) si Liechtenstein (1973);

c) fuziunea celor trei Comunitati constituite anterior (CECO, EURATOM, CEE), prin Tratatul semnat la Paris in anul 1973, astfel ca acestea aveau acelasi organ de conducere si un buget comun, luand astfel nastere ansamblul integrationist denumit "Comunitatile Europene", a carei caracteristica esentiala este cresterea considerabila a numarului de state asociate la CEE;

d) schimbari profunde in configuratia economica si politica a Europei Unite, prin aderarea la CEE a Greciei (la 1 ianuarie 1981), Spaniei si Portugaliei (la 1 ianuarie 1986), Austriei, Finlandei si Suediei (la 1 ianuarie 1995), astfel ca, la inceputul mileniului trei, Europa unita cuprindea 15 tari, respectiv: Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Grecia, Spania, Portugalia, Austria, Finlanda si Suedia.

Prin intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht (1 ianuarie 1993), a luat nastere Uniunea Europeana care inlocuieste vechea denumire de Comunitatea Economica Europeana (CEE), conferindu-se acestei noi comunitati alte dimensiuni economice si politice, in primul rand cu intentia de a promova o politica externa unica si, in al doilea rand, de a introduce o moneda europeana unica.

Mai trebuie precizat faptul ca incepand cu 1 ianuarie 1993, cele 19 natiuni ale Uniunii Europene (Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Grecia, Spania, Portugalia, Austria, Finlanda si Suedia) si ale Asociatiei Europene a Liberului Schimb (Norvegia, Elvetia, Islanda si Liechtenstein), formeaza una din marile piete integrate din lume, cunoscuta sub denumirea de Spatiul Economic European (SEE). Aceasta nu este o uniune vamala total integrata, asa cum este Uniunea Europeana, deoarece libera circulatie a bunurilor se aplica numai marfurilor originare din SEE, nu si pentru cele provenite din import.

Procesul de integrare europeana este dinamic si evolutiv, pana la mijlocul anului 2004, alte state urmand sa adere al Uniunea Europeana. De asemenea, pana la inceputul anului 2007, inca doua state, intre care si Romania, se vor integra in Uniune. Astfel, in anul 2007, Europa unita va avea in componenta 27 de state, cu o piata comuna de aproximativ 500.000.000 de consumatori.