Investitiile în economie

Investitiile în economie

Prin investitii se întelege totalitatea care se fac pentru cumpararea bunurilor de capital, în vederea sporirii avutiei societatii.

Cumpararea unor bunuri de consum de folosinta îndelungata, de actiuni si obligatiuni, a unor suprafete de pamânt nu reprezinta investitii în sens economic, deoarece folosirea lor nu contribuie la cresterea capitalului tehnic si a avutiei nationale, ci doar schimba proprietarul lor.

În raport cu modul de folosire a bunurilor de capital achizitionate, investitiile se împart în:

investitii de înlocuire, destinate înlocuirii bunurilor de capital fix scoase din functie, ca urmare a deprecierii lor. Suma acestor cheltuieli o constituie amortizarea;

investitii pentru dezvoltare sau nete, destinate sporirii volumului capitalului tehnic real (fix si circulant), adica formarii nete a capitalului, a caror sursa o formeaza venitul economisit. Suma investitiilor de înlocuire si a investitiilor nete, de dezvoltare, formeaza investitiile brute capital, ce contribuie la formarea bruta a capitalului tehnic. Investitia bruta se compune din investitii în bunuri de capital (durabile), cu exceptia cheltuielilor pentru bunurile gospodariilor populatiei, care se include în consumul privat si al bunurilor durabile, care se include în productia intermediara a statului, si investitii de stocuri, în modificarea stocurilor de materii prime, semifabricate si produse finite din productie proprie, destinate vânzarii. Atunci când în economie suma investitiilor brute este mai mica decât volumul investitiilor de înlocuire,are loc o reducere a capitalului tehnic real, adica un fenomen e dezinvestitie.

Din punctul de vedere al proprietarului, avem investitii private – efectuate de sectorul privat – si investitii publice – efectuate de catre stat – iar din punctul de vedere al tarilor (unde se efectueaza), avem investitii interne – care se efectueaza în cadrul granitelor nationale ale unui stat – si investitii externe – care se efectueaza în alte sau catre alte tari.

De asemenea, dupa domeniul în care se realizeaza avem investitii industriale, agricole, etc. exista si alte criterii de clasificare a investitiilor.

Venitul unei perioade corespunde, pe de o parte, unei cereri de bununi de consum (C) si de bunuri de capital (de investitii) K, adica venitul disponibil cheltuit este egal cu VND = C + K, iar pe de alta parte, unei valori egale de venit destinate consumului si economiilor, adica venitul disponibil obtinut este egal cu VND = C + E.

În aceasta situatie, economiile si investitiile, la nivelul unei economii nationale, considerata ca sistem închis, nu pot fi decât egale, ele reprezentând un excedent de venit peste cheltuielile de consum: I = E.

Egalitatea celor doua marimi decurge din faptul ca ele reprezinta, pentru economia colectivitatii, doua fatete ale aceluiasi proces.

Astfel, în timp ce economiile exprima comportamentul colectiv al consumatorului individual, investitiile reflecta comportamentul colectiv al întreprinzatorului individual.

Atunci când E> 1, economiile reprezinta o pierdere de venit, înregistrându-se un declin economic. în  acelasi timp, cresterea economiilor face ca, în timp, rata de crestere a consumului sa se reduca, influentând negativ evolutia profitului. Actionând însa prin pârghii de stimulare a investitiilor, se creeaza egalitatea dintre E si I, la un venit disponibil mai mare, ca urmare a efectului multiplicator ce se produce în economie.

Decizia de a investi se bazeaza pe analiza comparata a unei serii de indicatori economici, cum sunt:

raportul dintre valoarea prezenta a venitului, ce urmeaza sa fie obtinut din investitie si costul investitiei;

raportul dintre rata venitului net actualizat si rata reala a dobânzii (sau costul de oportunitate al investitiei).

Potrivit primului criteriu economic, decizia de a investi este favorabila daca valoarea prezenta a venitului este mai mare sau cel mult egala cu marimea costului investitiei. În situatia în care costul investitiei este mai mare decât valoarea prezenta, investitia nu trebuie realizata.

Întrucât venitul realizat printr-o investitie este un venit viitor, el trebuie actualizat, adus în prezent ca marime.

Relatia de calcul pentru valoarea prezenta (V_p) a unui venit ce se va obtine peste n ani (V_n) este:

, unde d = rata nominala a dobânzii.

Aceasta valoare actualizata constituie o coincidenta cu marimea unui depozit monetar creat în prezent, care asigura, peste n ani, un venit ce cuprinde si dobânda cumulata la venitul initial. Dependenta investitiilor în raport cu evolutia ratei dobânzii este ilustrata în figura 12.4.

Pentru determinarea costului investitiei se tine seama si de perioada de care în  functiune a investitiei; dupa perioada este de câtiva ani, atunci costurile se actualizeaza dupa aceleasi reguli ca si veniturile.

Exemplu de aplicare. a acestui criteriu economic.

Presupunem ca investitia are un cost de 100 mil. u.m. care s-a efectuat într-un an. Peste un an, investitia aduce un venit de 30 mu. u.m., în al doilea an, un venit de 40 mit. u.m., iar în  treilea an, un venit de 50 mil. u.m.

Consideram ca rata nominala a dobânzii este de 10%, iar întregul capital se uzeaza în 3 ani.

Întrucât costul investitiei este mai mare decât venitul prezent al veniturilor viitoare aduse de investitia respectiva, în fiecare dintre cei 3 ani, investitia nu ar trebui sa se efectueze.

În ceea ce priveste cel de-al doilea criteriu economic, rata venitului net se determina raportând profitul net actualizat la costul investitiei, iar rata reala a dobânzii este egala cu diferenta dintre rata nominala (de piata) si rata inflatiei.

Atunci când rata venitului net (R_VN) este mai mare sau egala cu rata reala a dobânzii, investitia se poate realiza.

iar rata reala a dobânzii d’ = 10% - 5% = 5%

Întrucât rata venitului net este de 30% mai mare decât rata reala a dobânzii, care este de 5%, investitia respectiva se justifica.

Investitia si factorul q al lui Tobin[1]

Factorul q al lui Tobin exprima un raport între valoarea firmei de pe piata de actiuni (valoarea de piata a capitalului instalat) si valoarea de înlocuire a stocului de capital al firmei (costul de înlocuire a capitalului instalat). Atunci când factorul q este mai mare decât unitatea, capitalul instalat are a valoare mai mare decât costa cumpararea sa, investitia este profitabila. Spre exemplu, daca factorul q are valoarea 1,5, înseamna ca o firma ce a cheltuit 100 u.m., o investitie, piata îi recunoaste valoarea acesteia de 150 u.m., ceea ce echivaleaza cu un plus de 50 u.m pentru echipamentul productiv neinstalat. Firmele vor investi atât timp cât factorul q al lui Tobin va fi mai mare decât unitatea. Când factorul q este mai mic decât unitatea, investitia nu se mai justifica, vânzarea echipamentului la valoarea costului de înlocuire este mai profitabila pentru actionarii firmei. Daca echipamentul instalat nu poate fi revândut, este necesar, cel putin, ca investitia sa fie oprita, iar stocul de capital va descreste prin depreciere (vezi si figura 12.5).

Studiile apreciaza ca, în general, investitia urmareste evolutiile factorului q al lui Tobin. În afara de rata reala a dobânzii, factorul q al lui Tobin include în decizia de investitie alti doi factori: productivitatea capitalului si anticipatiile.

Sporirea productivitatii capitalului tehnic determina cresterea veniturilor viitoare, ceea ce va genera si cresterea preturilor actiunilor si a valorii lui q. Având în vedere ca investitia este un pariu asupra viitorului, firmele cumpara acum echipament productiv pentru o productie în anii urmatori, în conditii de incertitudine. Nu se cunoaste de la început modul în care firmele vor fi capabile sa foloseasca eficient echipamentul achizitionat, ca urmare a situatiei economice generale, concurentei de pe piata interna si externa, evolutiei tehnologiei si chiar a evolutiei politice. Aceste elemente sunt evaluate continuu pe pietele de actiuni, preturile acestora explicând, în final, de ce investitia este cea mai volatila componenta a PIB. Dupa Keynes, caracterul efemer al dependentei de anticipatii, face ca profiturile volatile ale investitiei sa reflecte optimismul investitorilor, concretizat în previziunile lor asupra profitabilitatii viitoare a venitului.

Factorul q al lui Tobin, prin numarator reflecta profitabilitatea prezenta, iar prin numitor costul real al împrumutului. La nivel macroeconomic, preturile medii ale actiunilor reprezinta valoarea stocului de capital în functie de locul unde este plasat. Preturile actiunilor influenteaza investitia prin intermediul factorului q al lui Tobin.

Analiza functiei de investitie pune în evidenta urmatoarele:

investitia se afla în relatie inversa cu rata dobânzii. În esenta, acest lucru se explica prin aceea ca achizitionarea de echipament productiv presupune utilizarea de resurse economice limitate – din împrumuturi sau din economiile acumulate anterior – care ar putea avea si alte întrebuintari. În aceste conditii, rata reala a dobânzii este costul real al acestor resurse. O rata mai mica a va antrena cheltuieli mai mari pentru investitii, în timp ce o rata mai mare va implica alocarea de resurse mai mici pentru investitii;

corespunzator principiului acceleratorului, cresterile viitoare anticipate ale productiei necesita si o sporire a stocului de capital productiv. Desi mecanismul acceleratorului se baza pe ipoteza unei relatii relativ stabile dintre stocul de capital tehnic productiv si productie, rata proportionalitatii dintre cele doua marimi poate sa înregistreze valori mai mari sau mai mici decât 1. în cazul unor valori supraunitare, cresterile de productie antreneaza cresteri mai mari ale cheltuielilor de investitie, ceea ce explica volatilitatea investitiei si întareste convingerea ca viitorul se pregateste prin deciziile prezentului;

daca avem în vedere ca unele firme îsi finanteaza cheltuielile pentru investitii prin emiterea de actiuni pe piata de capital, putem sa afirmam ca exista o relatie pozitiva între preturile actiunilor si investitiile realizate. Un asemenea efect pozitiv al cresterii preturilor actiunilor asupra investitiilor este expresia factorului q al lui Tobin;

luând în considerare faptul ca multe firme îsi finanteaza investitiile emitând obligatiuni sau apelând la împrumuturi bancare, se poate concluziona ca, daca factorul q este constant, investitia agreata se afla într-o relatie negativa cu rata reala a dobânzii din economie;

desi în teorie factorul q al lui Tobin ar trebui sa ofere toate informatiile pentru estimarea profitabilitatii investitiei, în practica, masurarea factorului q se realizeaza cu ajutorul preturilor actiunilor, cu toate ca multe firme îsi finanteaza investitiile fara sa apeleze la piata actiunilor;

ca urmare a efectului acceleratorului, o crestere a PIB atât în prezent, cât si în viitor, va influenta pozitiv cheltuielile pentru investitii.

pe baza acestor elemente, putem sa concluzionam ca investitiile se afla într-o relatie negativa cu rata reala a dobânzii (d) si într-o dependenta pozitiva cu modificarile PIB (Dy) si ale factorului q al lui Tobin;

atunci când factorul q al lui Tobin este mai mare decât unitatea, stocul de capital productiv se afla sub nivelul sau optim, investitiile viitoare aduc profituri pentru firme;

optimul stocului de capital tehnic productiv se realizeaza la acel nivel al activitatii la care productivitatea marginala a capitalului este egala cu costul marginal al capitalului;

atunci când productivitatea marginala a capitalului creste sub efectul progresului tehnic, scopul optim de capital sporeste daca rata reala a dobânzii creste;

existenta costurilor de instalare face ca firmele sa-si distribuie în timp investitia, achizitionând capitalul în mod repetat pâna la atingerea nivelului optim, când valoarea actualizata a randamentului investitiei egaleaza costul marginal al acesteia (costurile de contracarare a împrumuturilor si a costurilor de instalare), compensarea, costurilor de instalare este conditionata de depasirea costului marginal al capitalului de catre randamentul actualizat al investitiei.