ALEGEREA SI TEORIA UTILITATII MARGINALE IN ECONOMIE

ALEGEREA SI TEORIA UTILITATII MARGINALE

Obiective:

familializarea cu notiunea de utilitate

prezentarea principalelor forme de piete cu concurenta imperfecta

prezentarea unor exemple practice in vederea pentru o mai buna intelelegere a problematicii

Termeni cheie: utilitate, surplusul consumatorului,saturatie, consumator, concurenta, monopol, oligopol

Scurt istoric

Teoria utilitarista isi are originea in Europa secolului al 18-lea cand matematicienii au intrebuintat notiunea de utilitate in cadrul teoriei probabilitatilor. Filosoful britanic Jeremy Bentham a introdus notiunea de utilitate in stiintele sociale, propunand ca societatea sa fie organizata ' pe baza pricipiului utilitatii, definit ca ' proprietatea oricarui obiect de a produce placere, bunastare sau bucurie, si de a preintampina durerea, raul sau nefericirea '

Economistii neoclasici au extins conceptul de utilitate, asa cum a fost el definit de Bentham, la sfera economicului, mai precis la explicarea comportamentului consumatorului. Italianul F. Galliani, francezii E.B. de Condillac, J.B. Say, germanii J.H. von Thunen si H.H. Gossen au asezat la baza explicarii valorii bunurilor si a formarii preturilor notiunea de utilitate a produselor, iar William Stanley Jevons (1835-1882) a identificat comportamentul consumatorului rational ca fiind acela de maximizare a satisfactiei obtinute de pe urma consumului unui bun sau serviciu in conditiile in care optiunea lui are la baza utilitatea marginala a bunului sau serviciului respectiv. Discipolii sai au incercat sa cuantifice printr-o marime cardinala utilitatea dar s-au lovit de dificultatile ridicate de insasi definirea conceptului. Astfel, cumparatorul alege o combinatie posibila de bunuri sau servicii pe care o considera prioritara altei combinatii posibile de bunuri sau servicii, cu alte cuvinte el isi ierarhizeaza trebuintele, nu le cuantifica.

2. Utilitatea economica

Utilitatea este o notiune subiectiva. Ea difera in timp si spatiu pentru acelasi bun sau serviciu, in cazul aceluiasi individ, si de la un individ la altul. O haina de blana are pentru un individ o alta utilitate iarna decat vara. Ea are o utilitate diferita , pentru acelasi individ, in functie de locul in care acesta se afla (in casa la gura sobei sau afara in ger). De asemenea, ea are o utilitate diferita pentru individul situat la Polul Nord in comparatie cu cel din Sahara.

Utilitatea se poate determina fie la nivelul fiecarei unitati consumate dintr-un bun omogen sau serviciu si atunci se numeste utilitate marginala, fie pentru totalitatea unitatilor omogene ce formeaza un bun sau serviciu sau in care se poate descompune un bun sau serviciu, formand utilitatea totala.

Utilitatea marginala si utilitatea totala exprima in esenta, la scara diferita, gradul de satisfacere a trebuintelor individului. Utilitatea totala este data de suma utilitatilor marginale.Ea este cu atat mai mare cu cat cantitatea din bunul sau serviciul respectiv este mai mare si ca atare si numarul trebuintelor care pot fi satisfacute este mai mare, in timp ce utilitatea marginala este descrescatoare, utilitatea marginala a ultimelor unitati fiind cu atat mai mica cu cat cantitatea din bunul respectiv este mai mare si nevoia care urmeaza a fi satisfacta mai putin stringenta.

utilitate

Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 cantitate consumata

Figura nr. 1. Utilitatea marginala si utilitatea totala

Utilitatea marginala (notiune propusa in secolul al XVIII-lea de catre austriacul F. von Wieser), sau utilitatea ultimei unitati consumate dintr-un bun sau serviciu omogen, este o marime dependenta de elemente subiective (dintre care amintim aprecierea fiecarui individ consumator privind ierarhizarea importantei sau intensitatea diferitelor trebuinte), dar si de elemente obiective cum ar fi cantitatea in care se gaseste bunul sau serviciul respectiv, sau, cu alte cuvinte, raritatea sau abundenta bunului respectiv.Astfel cu cat un bun sau serviciu se gaseste intr-o cantitate mai mare, cu atat numarul trebuintelor ce pot fi satisfacute este mai mare, dar si gradul de utilitate al fiecareia din unitatile consumate suplimentar este mai mica. Cu alte cuvinte, cu cat un bun se gaseste intr-o cantitate mai mare, cu atat el va putea sa satisfaca nevoi din ce in ce mai putin importante, cu atat utilitatea lui marginala va descreste.

Afirmatia de mai sus constituie Legea descresterii utilitatii marginale - numita si prima lege a lui Gossen - care postuleza descresterea intensitatii unei nevoi pe masura satisfacerii ei, avand drept urmare tendinta de scadere a utilitatii subdiviziunilor succesive dintr-o cantitate determinata a unui bun limitat, pe masura satisfacerii trebuintei sau dorintei respective.

Vom exemplifica legea descresterii utilitatii marginale prin urmatoarea situatie:

Un student flamand foloseste pauza dintre doua cursuri pentru a-si astampara foamea. Pentru aceasta el apeleaza la oferta unei brutarii din apropiere, unde are posibilitatea sa aleaga dintre produsele oferite pe acela sau acelea care ii pot satisface cel mai bine prin pret si calitate, nevoia de a manca. Sa presupunem ca se opreste asupra unor cornuri calde, identice ca pret, calitate, greutate, mod de prezentare etc. Primul corn (prima unitate din bunul omogen consumat), ii va satisface nevoia cea mai stringenta, aceea de a-si astampara foamea, deci va avea pentru el , in momentul respectiv, o utilitate maxima deoarece ii va satisface o trebuinta stringenta. Consumul celui de-al doilea corn, identic cu primul (a doua unitate din bunul economic denumit generic 'cornuri ') va genera o noua utilitate, mai redusa decat consumul primului corn, deoarece a satisfacut o nevoie mai putin stringenta decat prima. Urmatoarele cornuri consumate vor acoperi nevoi din ce in ce mai putin importante, in acel moment, pentru studentul in cauza. Astfel, cornul al treilea ar putea fi cumparat pentru a fi consumat intr-una din pauzele urmatoare, cel de-al patrulea ar putea fi oferit unui coleg flamand, cel de-al cincilea pentru a hrani porumbeii din jurul caminului .

Indiferent insa de tipurile de nevoi pe care le poate satisface (mai stringente sau mai indepartate), fiecare unitate din bunul omogen respectiv va avea acelasi pret. Cornul dat drept hrana porumbeilor va costa exact cat primul corn consumat de catre student.

Fiecare unitate dintr-un bun omogen va fi vanduta de catre vanzator cu acelasi pret. Consumatorul insa ar fi fost dispus ca pentru prima unitate din bunul respectiv (primul corn) care ii satisfacea cea mai stringenta dintre nevoi sa plateasca mult mai mult decat pentru ultima, cea care ii satisfacea cea mai putin importanta dintre nevoi, hranirea porumbeilor.

Confirmarea utilitatii unui bun sau serviciu se face prin pret. Daca bunul respectiv ii este util individului, ii satisface o anumita trebuinta, el accepta sa plateasca in schimbul lui o anumita cantitate de bani, numita pret (teoria formarii preturilor pornind de la teoria utilitatii marginale va fi dezvoltata intr-un alt capitol). El plateste insa fiecare din aceste unitati la pretul unic, fixat de vanzator, conform teoriei utilitatii marginale, la nivelul unitatii care satisface cea mai putin stringenta nevoie. Diferenta intre valoarea/ utilitatea pe care o confera cumparatorul unitatii consumate (pretul pe care ar fi dispus sa-l plateasca pentru achizitionarea unitatii respective) si valoarea/utilitatea pe care o da vanzatorul oricareia din unitatile respective (si in functie de care stabileste pretul de vanzare) poarta numele de surplusul consumatorului. Surplusul apare atunci cand consumatorul primeste mai mult decat plateste, ca rezultat al actiunii legii descresterii utilitatii marginale, cu alte cuvinte el va plati pentru fiecare din unitatile respective acelasi pret, indiferent de gradul de utilitate al unitatii respective.

Utilitate

Pret de

vanzare

q1 q2 q3 q4 q5 Cantitate

Figura nr. 2. Surplusul consumatorului

Vom ilustra formarea surplusului consumatorului prin datele din exemplul de mai sus:

Sa presupunem ca primul corn cumparat de student va avea pentru el o utilitate ridicata, care exprimata prin pretul pe care el ar fi fost dispus sa-l plateasca ar fi insemnat 100 lei/bucata.Pentru al doilea corn, care avea pentru el un grad mai redus de utilitate, ar fi fost dispus sa plateasca 90 lei/bucata, pentru al treilea 80 lei/bucata,pentru al patrulea 70 lei/buc, pentru al cincelea 50 lei/bucata. Pretul de vanzare a cornurilor respective este de 30 lei/bucata. Studentul isi face calculele in asa fel incat cumparand al doilea, al treilea, al patrulea corn, deci cheltuindu-si banii cumparand un numar oarecare de cornuri va obtine acceasi satisfactie/ utilitate decat daca ar fi folosit venitul de care dispune pentru a-si cumpara un suc, un bilet de teatru sau orice alt bun sau serviciu.

Surplusul de utilitate obtinut in urma cumpararii primului corn ar fi de100-30=70 lei pe care consumatorul nu i-a cheltuit, dar ar fi fost dispus sa-i cheltuie deoarece la acest nivel si-a evaluat trebuinta . Cumpararea celui de-al doilea corn i-ar aduce consumatorului un surplus de utilitate de 80-30 = 50 lei , cel de-al treilea corn l-ar 'imbogati' cu 70-30 = 40 lei etc. El va continua sa cumpere pana la limita la care pretul de vanzare al bunului respectiv este egal cu pretul pe care ar fi fost dispus sa-l plateasca pentru a obtine o unitate din bunul respectiv care sa-i satisfaca o anumita nevoie mai indepartata.Cumparand cele cinci cornuri, cumparatorul nostru a platit 5 bucati x 30 lei /buc= 150 lei,in timp ce valoarea totala a cornurilor cumparate de el (calculata in functie de utilitate) este de 70+60+50+40+30 = 250 lei.

3. Alegerea consumatorului rational

Studentul nostru nu este un caz izolat. Toti consumatorii care vor consuma cornuri pe care le vor plati la pretul pietei vor beneficia de surplusul consumatorului, in functie de cantitatea de cornuri consumata. Toti consumatorii care vor cumpara orice tip de bun carui pret a fost calculat pornind de la principiul enuntat mai sus vor beneficia de surplusul consumatorului pentru fiecare din bunurile respective.

Consumatorul rational, isi va maximiza satisfactia in situatia in care fiecare unitate monetara consumata ii va aduce aceeasi satisfactie, cu alte cuvinte cand utilitatea marginala a fiecaruia dintre bunurile sau serviciile consumate raportata la pretul bunului sau a serviciului respectiv va fi aceeasi.

Conditia fundamentala de maximizare a satisfactiei sau utilitatii este urmatoarea : un consumator care are la dispozitie un venit fix pe care urmeaza sa-l consume cumparand bunuri si servicii la preturile date ale pietei,va atinge maximum de satisfactie atunci cand utilitatea marginala a fiecarei ultime unitati monetare (a unitatii monetare marginale) cheltuita pentru fiecare bun sau serviciu va fi aceeasi.

Notand cu : U_marg = utilitatea marginala

P = pretul

a;b;c;=diferite bunuri sau servicii

Conditia de echilibru va fi :

Consumatorul are intotdeauna la dispozitie o cantitate limitata de bani (un venit) pe care urmareste sa-l consume astfel incat sa obtina maximum de satisfactie de pe urma fiecarei unitati monetare cheltuite.

Pentru aceasta el va alege din multitudinea de bunuri pe care are la dispozitie pe acelea pe care le considera cele mai potrivite pentru a-i satisface cel mai bine trebuintele.

In urma cu aproximativ un secol, Vilfredo Pareto (1848-1923) a introdus curbele de indiferenta in studiul comportamentului consumatorului.

Totalitatea curbelor de indiferenta care reflecta posibilele combinatii dintre doua bunuri formeaza harta curbelor de indiferenta.

Presupunem ca un consumator are la dispozitie diferite combinatii de cate doua bunuri,oarecare, combinatii care se afla marcate pe curba de indiferenta prin punctele A,B,C si D. Bunurile din fiecare din aceste combinatii se pot afla in una din urmatoarele situatii, in cadrul preferintelor consumatorului: de a fi preferat celuilalt bun sau de a fi indiferent consumului celuilalt bun.

Fiecare punct presupune o alta combinatie posibila dintre cele

doua bunuri iar curba care uneste toate aceste puncte poarta numele de curba de indiferenta.

A

Y3

Y2

Y1

x1 B x2 x3 x4

Fig. 3. Harta curbelor de indiferenta

In cadrul bunurilor care compun aceste combinatii functioneaza legea substitutiei, care arata ca cat un bun este mai rar ( mai limitat) cu atat valoarea lui relativa de substitutie este mai mare. Ca atare, utilitatea marginala in cazul lui va fi mai mare decat utilitatea marginala a bunurilor care se gasesc din abundenta.

Pentru a calcula modul in care doua bunuri se pot substitui se foloseste rata marginala de substitutie, definita prin cantitatea ce trebuie substituita dintr-un bun cu ajutorul altui bun astfel incat rezultatul consumului sa fie acelasi. Panta curbei de indiferenta reflecta raportul dintre utilitatile marginale relative ale celor doua bunuri, respectiv raportul lor de substituibilitate.

Consumatorul obtine, situandu-se pe aceeasi curba de indiferenta acelasi grad de satisfactie de pe urma oricarei combinatii de bunuri ( in oricare din punctele de curba respectiva s-ar situa).

Pentru a obtine un alt grad de satisfactie, el va trebui sa se situeze pe o alta curba de indiferenta, care cuprinde alte combinatii posibile intre cele doua bunuri.

Cu cat cresc cantitatile utilizate din fiecare bun in parte din cadrul combinatiei,cu atat curba de indiferenta pe care se situeaza noile puncte va fi mai indepartata de origine, va reflecta un grad mai mare de satisfacere a preferintelor consumatorului, ii va oferi acestuia un surplus de satisfactie.

Consumatorul tinde sa se incadreze pe acea curba de indiferenta care ii va oferi cel mai inalt grad de satisfactie, dar numai de consumator pentru cumpararea diferitelor combinatii este reprezentat grafic prin dreapta venitului (sau a bugetului).

Consumatorul se va afla in echilibru in situatia in care dreapta bugetului ( in graficul de mai sus linia AB) va intersecta cea mai inalta curba de indiferenta la care dreapta bugetului poate fi tangenta

In acel punct, raportul dintre utilitatile marginale ale celor doua bunuri este egal cu raportul dintre preturile celor doua bunuri.

Altfel spus: P_A /P _b=U_margA /U _{marg B}.

O schimbare in venitul consumatorului, in conditiile in care preturile celor doua bunuri raman neschimbate va crea o noua dreapta a bugetului, pe care consumatorul va putea sa-si aleaga diferitele combinatii posibile.

Ea va fi tangenta la o curba de indiferenta situata sub cea anterioara ( in cazul diminuarii venitului) respectiv peste cea anterioara in cazul cresterii venitului.

In primul caz, gradul de satisfacere a trebuintelor va fi mai scazut, in cel de-al doilea acesta va fi mai ridicat.

Teme de casa:

1. Definiti conceptele de utilitate in sens general, utilitate marginala si

utilitate totala?

2. Ce presupune prima lege a lui Goosen?

3. Care este conditia fundamentala de maximizare a satisfactiei sau utilitatii?