Libera circulatie a persoanelor

Libera circulatie a persoanelor

Primele prevederi privind libera circulatie a persoanelor apar in cadrul Tratatului de la Roma (1957) prin care s-a statuat "eliminarea intre statele membre a obstacolelor in calea liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalului".

A fost prevazuta de Tratatul de la Roma. Consta in eliminarea discriminarilor dintre cetatenii oricarui Stat Membru si cetatenii celorlalte State Membre care stau si muncesc pe teritoriul sau. Aceste discriminari privesc conditiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneratie.

Libera circulatie a persoanelor constituie o parte a conceptului de piata interna. Conceptul a evoluat in timp. Primele prevederi considerau persoana doar ca agent economic (angajat sau furnizor de servicii). Ulterior, conceptul s-a extins si a cuprins notiunea de cetatean al Uniunii fara a mai fi legat de dimensiunea economica sau de diferente legate de nationalitate.

Cea mai importanta etapa in evolutie a constituit-o incheierea celor doua acorduri Schengen: Acordul Schengen (semnat la 14 iunie 1985) si Conventia de implementare Schengen (semnata la 19 iunie 1990 si intrata in vigoare la 20 martie 1995).

Conventia Schengen avea ca scop eliminarea controalelor la frontierele interne pentru toate persoanele in paralel cu intarirea controalelor la frontierele externe. Stabileste o politica de vize comuna, posibilitatea procesarii cererilor de azil, cooperare judiciara si politieneasca, precum si schimb eficient de informatii.

La frontierele externe, cetatenii UE trebuie doar sa prezinte un document de identificare valid, iar cetatenii statelor terte ai caror cetateni au nevoie de viza la intrare, trebuie doar sa posede o viza unica valabila in intregul spatiu Schengen. Totusi, un Stat Membru are libertatea de a cere viza in cazul cetatenilor unor terte tari. Un astfel de exemplu il constituie Regatul Unit al Marii Britanii si, pana in urma cu putina vreme, Elvetia, state pentru care cetatenii romani au nevoie de viza.

Daca un Stat Membru ia decizia de indepartare a unui cetatean de pe teritoriul sau, decizia este aplicabila in intregul spatiu Schengen.