Concurenta - componenta esentiala a economiei

Concurenta - componenta esentiala a economiei

Concurenta ca o componenta intrinseca a pietei libere, reprezinta un mod de manifestare, in care pentru un bun omogen si substitutele sale, existenta unui singur producator, practic devine irealizabila. Ea devine realizabila prin comportamentul individualizat al firmelor din aceeasi ramura, sector sau domeniu de activitate, supus obtinerii unui profit maxim pe seama capitalului investit.

Avand in vedere conditiile in care poate functiona o piata, asigurate de transparenta acesteia, fiecare firma este preocupata in conducerea activitatii sale incat sa devina cea mai competitiva, iar venitul net sa fie cel mai bun.

Concurenta, ca problema economica, prezinta interes atat pentru producatori, dar ea se manifesta si intre consumatori. Functie de un nivel al concurentei, fiecare firma producatoare isi organizeaza productia prin costurile de exploatare, cu un permanent simt al echilibrului dintre resurse si cheltuieli pe variante, pe baza costurilor unitare ( care se mai numesc si preturi de revenire) si a ratei profiturilor unitare. Astfel, studiul cererii se efectueaza numai in conditiile concurentei. Aceste conditii se refera la:

- Existenta pe piata a mai multor firme producatoare specializate in producerea si livrarea unui anumit bun;

- Produsul respectiv sa aiba capacitatea de a fi competitiv, performant pe aceiasi piata;

- Fiecare firma este interesata in exploatarea eficienta a capacitatii de productie si de utilizare rationala a resurselor de care dispune (materiale, financiare, umane);

- Pretul liber, conditie de baza a conducerii si gestiunii fiscale;

- Devansarea sau, cel putin echilibrarea cererii cu oferta.

In absenta concurentei, orice firma care ar fi singura pe piata ar proceda la stabilirea in mod liber a preturilor produselor sale, fara sa se confrunte cu alti producatori si fara sa tina seama de optiunile clientilor.

In economia de piata unde un bun este fabricat de mai multi producatori, nici unul dintre ei nu poate sa influenteze in mod izolat piata, toti o influenteaza aflandu-se in competitie. In aceste situatii ei sunt obligati sa-si adapteze preturile la nivelul preturilor pietei. Daca au in vedere sa-si atraga mai multi clienti, producatorii pot cobori nivelul pretului. Acest fenomen este transmisibil si celorlalti concurenti, iar scaderea pretului, ca efect al concurentei poate sa duca pana la cel mai mic nivel, pana la cel de supravietuire, in care rata profitului este foarte, foarte mica. In aceste conditii, firmele producatoare care vor proceda la majorarea pretului peste nivelul concurentei, pot risca sa piarda in totalitate clientii lor si sa dea faliment.

Daca preturile se coboara sub incidenta concurentei intre firmele producatoare, aceasta ar avea la baza numai posibilitatile fiecaruia dintre rivali de a reduce corespunzator costul unitar. Astfel nivelul costului de concurenta trebuie sa fie pretul cu cel mai mic nivel nominal si sa fie deasupra costului propriu-zis, ca urmare, actiunea firmelor catre o pozitie de lider in competitie, trebuie sa se sprijine pe baze economice reale.

Asadar, permanenta presiune asupra scaderii preturilor de vanzare, exercitata de concurenta dintre firme, contribuie la largirea pietei cu noi bunuri cerute de consumatori, iar acestea pot fi solicitate in cantitati tot mai mari, daca au preturi de vanzare mici.

Dupa cum se cunoaste, pretul de vanzare depinde de punctul de intersectie al curbei ofertei cu cea a cererii. In decizia cumparatorului, pretul joaca un rol foarte important folosindu-se ca mijloc de orientare a tranzactiilor, se considera ca piata se echilibreaza pentru pretul care permite egalitatea dintre bunurile cerute de consumator si bunurile oferite de producator.

Dupa cum remarca Michel Didier Pretul constituie un pol de atractie catre care converg toate fortele pietei, el este "un mic nord al busolei economice".

Cunoasterea concurentei de catre firmele producatoare poate conduce la identificarea unor tipuri de strategii de atragere a interesului pietei. Intre acestea putem aminti:

- strategia efortului concentrat care consta in atragerea clientelei particulare pentru un bun particular, pentru care se pot oferi cele mai bune servicii;

- strategia diferentierii bunurilor intr-o gama superioara in vederea trezirii interesului clientilor pentru un produs particular care va capata trasaturi de unicate prin corelatia de ansamblu produs - marca - infatisare - servire;

- strategia dominatiei globale prin costuri , prin care se asigura concurenta preturilor imbatabile, dar nefiind exclusa calitatea produsului si a serviciului oferit clientului.

In ce priveste stabilirea preturilor si dinamica acestora, trebuie cunoscut ca legislatiile pietei concurentiale impun respectarea anumitor reguli.

Uneori, producatorii concurenti practica preturi de oferta foarte apropiate, poate chiar identice, pentru bunurile obisnuite din aceeasi grupa, nediferentiate in aparenta lor. Concurenta face ca atunci cand pretul de oferta al unui producator sa creasca peste pretul pietei, vanzarile sa scada foarte mult. In situatia cand pretul producatorului se afla sub pretul pietei, se asteapta ca cei cu care se afla in concurenta sa procedeze la fel, daca nu vor urma aceasta miscare de pret, s-ar putea sa piarda din segmentul de piata detinut in favoarea celui care a initiat miscarea.

Intensitatea presiunii concurentiale asupra preturilor, bunurilor unei firme, depinde in cea mai mare masura de gradul de diferentiere al acestui bun. Cand bunul comercializat se individualizeaza prin elemente ce reprezinta un plus de valoare pentru consumator (design, prestigiul de marca, reputatia serviciilor asociate), el se "remarca" si se desprinde de grupa bunurilor nediferentiate, presiunea concurentiala scade si se recunoaste pe piata chiar la un pret mai mare.

Dand la o parte situatiile exceptionale (costuri prea mari, deficit temporar si conjunctural, decizie de iesire din ramura s.a.), strategia de pret a firmelor producatoare este necesar a se fundamenta pe caracteristicile prezente si viitoare ale concurentei. Pentru firmele producatoare dintr-o ramura interdependenta, in materie de decizie de pret face ca politica uneia sa fie influentata de strategia si tactica celorlalte. Privite lucrurile din acest unghi firmele producatoare pe piata concurentiala, pot adopta doua strategii:

- in deciziile de pret pe care le iau se propune sa se urmeze tendintele previzibile ale pretului de piata concurentiala;

- firmele cu o pozitie dominanta pe piata sau cu o pondere insemnata in ramura, isi propun sa initieze si sa dirijeze urmatoarele miscari ale pretului pe piata.

In acest sens putem sublinia ca primele firme sunt preocupate de modul de anticipare cat mai exact a ceea ce se intampla cu preturile pe piata, iar cel de al doilea grup de firme vor sa cunoasca reactia concurentilor lor la miscarile de pret pe care le vor initia.

Firmele producatoare care intiaza miscari de preturi pe o piata concurentiala, sunt recunoscute ca atare datorita influentei lor asupra dinamicii preturilor pietei. Puterea de a misca in sus sau in jos nivelul preturilor pe piata, face ca firmele cu astfel de initiative sa contribuie la definitivarea caracterului pietei pentru bunul comercializat: stabila, volatila, nervoasa, calma etc.

In acest sens, a nu se confunda rolul lor in stabilirea pretului pietei, cu cel al monopolului; de multe ori, al concurentilor, cu ponderea individuala mai mica dar numerosi, "fac pretul pietei". Astfel nivelul general al preturilor exprima raportul dintre oferta si cerere pe piata, dar initiatorul miscarii preturilor are capacitate de a oferi noi repere pentru lupta concurentiala dintre firmele producatoare. Sunt situatii cand rolul acesta de initiator al miscarii preturilor pe piata este tacit atribuit si recunoscut unuia dintre concurenti in virtutea unor merite de necontestat ale acestuia: costuri foarte mici, proces tehnologic foarte modern, potential de concentrare si inoire a productiei foarte mare, retea puternica de distributie, detinerea unui segment de piata important, programe extensive de publicitate si promovare a bunurilor comercializate.

Pentru ca o firma sa aiba rolul efectiv de intiator al miscarii preturilor pe piata, trebuie sa indeplineasca anumite cerinte:

- informatiile pe care le detine privind fenomenele economice de pe piata, trebuie sa aiba o baza foarte puternica, care sa-i dea posibilitatea sa le inteleaga si sa le interpreteze corect si sa reactioneze cat mai rapid;

- in timp, trebuie sa demonstreze un sustinut sens al strategiei de pret;

- asumarea riscului afirmarii performantelor manageriale pe orizonturi lungi de timp (aceasta politica de pret isi poate arata modele sub forma unor profituri mai consistente abia dupa 2-3 ani);

- asemenea rolului si responsabilitatii de lider (leader) prin decizii in favoarea si in interesul intregii ramuri din care face parte.

Tot firmei producatoare intiatoare de miscare de pret ii sunt caracteristice si unele elemente ale strategiei de pret, care sunt usor de detectat si exemplificat pe o ramura cu piata de tip oligopol, unde rolul conducator al unui producator este evident.

In acest sens putem afirma ca pastrarea pe orizont scurt de timp a ponderii de piata, reprezinta functia obiectiv a firmei respective. O crestere a segmentului de piata detinut, sustinuta printr-o politica agresiva, va avea efecte contrare. Scaderea preturilor intiata in acest scop, va antrena miscarea de acelasi sens pentru toti producatorii din ramura, care vor conduce inevitabil la scaderea profiturilor totale, la scaderea potentialului de dezvoltare a ramurii. In majoritatea situatiilor, initiatorii miscarii de preturi prin pastrarea segmentului de piata detinut, initiaza preturi mai mari decat cele care ar rezulta din evidenta proprie. Ca o consecinta, apare un nou pret "umbrela" sub care se "adapostesc" concurentii cu costuri comparative mai mari.

In general se constata tendinta asigurarii echilibrului ramurii, pentru preturile pietei, unde ponderea de piata detinuta de firma producatoare este aceeasi cu ponderea sa in capacitatea totala de productie a ramurii. Ca o consecinta a acestui fapt, pretul pe piata este determinat de firma care are cel mai putin favorabil raport dintre ponderea detinuta pe piata si ponderea capacitatii sale de productie in capacitatea totala a ramurii. Firma respectiva va incerca redresarea prin cresterea volumului vanzarilor ca urmare al reducerilor de preturi. Miscarea facuta ii va obliga pe clientii concurenti sa-l urmeze, efect ce va fi transmis nivelului general al preturilor, dar si asupra profiturilor totale din ramura. In vederea prevenirii unor astfel de efecte, in situatiile de criza, liderul respectiv poate oferi o parte din piata sa concurentilor cu raport defavorabil, pondere de piata - ponderea capacitatii in raport cu capacitatea totala. In aceasta situatie, liderul isi recupereaza partea pierduta printr-o politica de pret permanent usor sub pretul predominant pe piata.

In majoritatea situatiilor, initiatorul miscarii de pret, se afla in pozitia de lider, datorita eforturilor proprii de a avea suprematia in ramura din punct de vedere tehnic si tehnologic. Ca urmare, strategia sa de pret va avea in vedere si plusul de pret recunoscut de piata nevoilor produse in raport cu cele deja existente. Pretul mai mare pentru recompensarea noutatii mentine ridicat nivelul general al preturilor pentru o gama de produse importanta, protejeaza profiturile celor vechi si forteaza mai putin firmele concurente de a reduce preturile in scopul cresterii volumului vanzarilor. Totodata, firma lider in ramura ce intareste profitul in plus obtinut din pretul mai mare al bunurilor noi, o va stimula mai departe in vederea dezvoltarii si innoirii productiei si pentru reducerea costurilor.

Functiile concurentei

Dintre functiile concurentei amintim:

- In toate domeniile activitatii economice, faciliteaza ajustarea autonoma a cererii si ofertei. Concurenta stimuleaza preocuparile pentru cresterea, diversificarea, imbunatatirea calitatii ofertei de marfuri, pentru adaptarea ei la dinamica cerintelor cererii. Pe pietele dominate de cumparatori (piata ofertantilor), strategia competitionala determina firmele sa se particularizeze fata de rivali. Pe pietele dominate de vanzatori (piata cererii), in relatiile cu potentialii clienti, se urmareste specializarea intr-un sector individualizat al cererii.

- In acceptiunea sa generala, dar mai ales a progresului tehnico-economic, stimuleaza realizarea progresului ca atare.

In economia de piata, concurenta motiveaza firmele de a obtine produse performante si de a descoperi metode pentru realizarea produselor cu costuri cat mai reduse. Nimeni nu poate sti cu precizie care vor fi noile dorinte ale consumatorilor sau care tehnologie de fabricatie va conduce la minimalizarea costurilor pentru unitatea de produs. Intreprinzatorii au libertatea introducerii in fabricatie a unor produse mai promitatoare decat cele utilizate pana in prezent, dar au nevoie de sprijinul investitorilor care doresc sa le puna la dispozitie fondurile necesare. Deci, in economia de piata functioneaza principiul conform caruia atat intreprinzatorul cat si investitorul are posibilitatea de a alege. Prin urmare, intreprinzatorii si investitorii sunt constientizati de concurenta ca trebuie sa-si asume responsabilitatea aducerii pe piata a produselor respective, si de a le oferi la pretul fundamentat de oferta, in raport cu cerintele reale ale pietei.

Noile idei puse in practica trebuie sa infrunte realitatea, impusa de consumatori. Atunci cand consumatorii pretuiesc destul de mult noutatea pe care o va aduce respectiva idee, atat cat sa acopere costul bunului sau serviciului propus de firma, noua afacere va prospera si va avea succes. In caz contrar va fi sortita esecului.

Firmele producatoare care doresc sa supravietuiasca intr-un mediu concurential nu se pot multumi cu succesul prezent. Este posibil ca bunul sau serviciul care se bucura de o apreciere favorabila in prezent sa nu treaca testul competitivitatii pe o perioada mai scurta sau mai lunga de timp.

Pentru o firma producatoare, conditia de a reusi pe o piata concurentiala o cnstituie anticiparea, identificarea si rapida adaptare la ideile novatoare.

Concurenta este fenomenul economic ce participa la primenirea continua a firmelor ce actioneaza pe piata. Prin aceasta competitie permanenta intre firme, concurenta deschide perspective in realizarea de profituri pentru toti participantii la jocul pietei, favorizandu-i pe cei buni si foarte abili si ignorandu-i pe cei slabi, pe cei neadaptabili la cerintele pietei.

Impiedicarea obtinerii unor profituri de monopol de catre unele firme, asigurand o alocare rationala a resurselor intre variantele utilizarii lor solicitate de piata si statornicind o repartizare a profiturilor proportional cu contributia efectiva a firmelor in procesul de productie si distributie a marfurilor.

Prin concurenta intre firme se descopera totodata marimea si structura optima a activitatii desfasurate, elemente care contribuie la mentinerea costului unitar pe produs sau serviciile la un nivel cat mai mic. In comparatie cu alte sisteme economice, economia de piata nu mandateaza si nu limiteaza tipurile de firme carora li se permite sa intre in competitie. Este permis a se efectua orice forma legala de organizare a activitatii economice, conditia reusitei pentru orice firma fiind eficienta in raport cu costurile de productie.

- Fenomenul concurential contribuie din plin la reducerea preturilor de vanzare, asigurand plasarea lor la niveluri reale, favorizand rationalizarea costurilor ca mijloc de sporire a profiturilor. Astfel, raporturile ce se stabilesc intre cantitatile de bunuri vandute si preturile de vanzare aplicate releva faptul ca profitul mai mare rezulta din cresterea volumului desfacerilor si mai putin din preturile mari stabilite. Preturile rezonabile atrag marea masa a clientilor, ajungandu-se la un volum mare al desfacerii, aceasta conducand la obtinerea de profituri egale cu cele obtinute in eventualitatea cresterii preturilor, in condtiile indepartarii foarte mult de costuri. Preturile mici, accesibile tuturor, sporesc cererea si creeaza conditiile productiei de serie mare.

- Concurenta are un rol direct asupra psihologiei firmelor, alimentand totodata optimismul acestora, stimulandu-le creativitatea, obligandu-le sa se preocupe in permanenta de eficienta, de maximizarea profitului si implicit de satisfacerea in conditii cat mai bune a nevoilor consumatorilor.

1.2. Tipurile concurentei

In vederea prezentarii complete a tipurilor (formelor) de concurenta care sunt variate si diversificate, este bine pentru inceput sa ne oprim asupra factorilor si conditiilor ce determina existenta acestora.

Astfel, unul din factorii care contribuie la diferentierea concurentei este numarul si puterea economica a participantilor la tranzactii. Daca numarul participantilor la tranzactii este mare si de putere aproximativ egala, atunci pe piata se contureaza tipul de concurenta perfecta. Daca numarul lor este mic sau numai unul, fie pe latura ofertei, fie pe latura cererii, apar situatii de monopol sau monopson, cand sunt avantajati fie numai producatorii, fie numai cumparatorii.

Gradul de diferentiere a bunurilor care satisfac o anumita nevoie umana, reprezinta un alt factor de departajare a concurentei. Daca marfa oferita pietei este omogena, consumatorilor le este aproape indiferent de unde se aprovizioneaza. Diferentierea bunurilor are ca efect insa cresterea concurentei intre producatori, fiecare dintre acestia dorind sa atraga un numar cat mai mare de clienti.

Facilitatile acordate sau restrictiile in calea celor care intentioneaza sa intre intr-o ramura, pe o anumita piata, influenteaza de asemenea modul de realizare a concurentei. Daca accesul intr-o anumita ramura a economiei nationale sau pe o anumita piata a unei firme se realizeaza mai usor, creste gradul de competitivitate in acea ramura sau pe acea piata, creandu-se conditiile satisfacerii nevoilor consumatorilor la un nivel cat mai ridicat.

Gradul de transparenta a pietei, este alt factor important care determina diferentierea concurentei. Acesta se refera la posibilitatile de acces la informatiile care rezulta din functionarea pietei:

- Bunurile oferite sau cerute de piata;

- Preturile aplicate;

- Cantitatile vandute (sau oferite desfacerii);

- Conditiile de tranzactionare,

acces care poate fi liber pentru toti participantii de pe piata sau poate fi ingradit de unii dintre acestia in scopul sporirii propriilor avantaje.

Trebuie subliniat ca economia de piata mai cunoaste si alti factori si conditii, in functie de care se contureaza mai multe tipuri sau forme ale concurentei si anume:

- Raportul dintre cererea si oferta de bunuri, care se manifesta logic, fundamental;

- Complexitatea si functionarea retelei de piete dintr-o tara sau alta sau pe o piata unica;

- Conjunctura politica interna si internationala.

Avandu-se in vedere factorii prezentati ma sus si tinand cont de variantele de combinare a lor, teoria economica a concurentei a stabilit ca exista urmatoarele tipuri de concurenta intre firmele producatoare (vanzatoare):

Concurenta perfecta;

Concurenta imperfecta, cu formele:

Concurenta monopolistica;

Monopolul;

Oligopolul;

Vom prezenta in continuare, sub forma unui tabel, aceste tipuri de concurenta cu principalele lor caracteristici:

Literatura de specialitate mai pomeneste si de concurenta directa si de cea indirecta.

In situatiile cand firmele aflate in competitie se adreseaza aceleiasi nevoi, cu bunuri identice sau similare, ne aflam in faza unei concurente directe. Iar concurenta indirecta apare cand firmele se adreseaza clientilor prin oferirea de bunuri diferite acelorasi nevoi sau unor nevoi diferite.

Din punctul de vedere al dreptului comercial, concurenta economica poate avea urmatoarele forme:

- Concurenta loiala, considerata licita, deoarece este admisa prin reglementari;

- Concurenta neloiala, considerata ilicita, deoarece este reprimata prin reglementari.

Concurenta loiala (corecta) consta in folosirea nediscriminatorie a instrumentelor luptei de concurenta, in conditiile accesului liber pe piata si a deplinei posibilitati de cunoastere a mijloacelor de reglementare a relatiilor de vanzare-cumparare.

Concurenta neloiala (incorecta) se caracterizeaza prin folosirea unor mijloace incorecte: acordarea unor stimulente deosebite firmelor, utilizarea unor mijloace extraeconomice de patrundere si mentinere pe piata, in scopul acoperirii pietei si consolidarea unei pozitii net avantajoase pe piata.

Intr-o economie de piata, firmele concurente procedeaza la adoptarea unor strategii de adaptare a preturilor la cerintele pietei in functie de tipul (sau forma) de concurenta. Vom prezenta mai jos, sub forma unui tabel, diversitatea strategiilor de adaptare a preturilor in cadrul concurentei:

Comportamentul firmelor implicate de procedeul formarii preturilor difera in ceea ce priveste strategia de adaptare la cerintele concrete ale pietei, in principal, cu cantitatea, cu un cuplu pret-calitate sau cu produse diferentiate, de marca, cu folosirea reclamei.

Obiectivele politicii in domeniul concurentei

Obiectivele politicii in domeniul concurentei pot fi succint grupate in trei categorii:

a). Politica europeana in domeniul concurentei (PDC) trebuie sa garanteze unitatea pietei interne si sa evite realizarea de intelegeri intre firme, de natura sa afecteze comertul intracomunitar si manifestarea libera a concurentei. (intelegerile si practicile concertate);

b) Politica in domeniul concurentei cauta sa impiedice situatiile in care una sau mai multe intreprinderi incearca sa exploateze intr-o maniera abuziva puterea lor

economica in raport cu alte firme mai putin puternice (abuz de pozitie dominanta);

c) De asemenea, PDC trebuie sa impiedice acele interventii ale guvernelor statelor membre care pot falsifica regulile jocului liber al pietei prin discriminari in favoarea intreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare catre anumite firme din sectorul privat (ajutoarele de stat).

1.4. Principalii actori implicati in politica concurentei

a) Institutia responsabila la nivel comunitar de modul in care este implementata PDC este Comisia Europeana. Aceasta ia deciziile formale prin majoritate simpla, asemenea unui organism colectiv. Aceste decizii sunt pregatite de Directia Generala pentru Concurenta, DG COMP (anterior cunoscuta sub numele de DG IV), care raporteaza comisarului responsabil cu PDC (din septembrie 1999 acesta este Mario Monti). Comisia poate fi sesizata intr-o problema privind concurenta fie prin notificare, fie urmare a unei plangeri inaintate de o firma sau un stat, fie poate actiona din proprie initiativa ("ex officio") pentru a investiga anumite situatii specifice sau chiar un intreg sector economic. Comisia poate penaliza orice incalcari ale regulilor privind concurenta, penalizarile putand reprezenta pana la 10% din veniturile

companiei incriminate.

b) Ultimul arbitru in domeniul acestor reguli atat de diferite si cel care poate decide daca actiunea Comisiei a fost in limitele puterilor stabilite in mod legal este Curtea Europeana de Justitie (CEJ). CEJ este indreptatita sa actioneze atat in cazul unor solicitari facute de instantele nationale, cat si in cazul unor actiuni initiate impotriva Comisiei in fata Tribunalului de Prima Instanta (TPI). Cu totul remarcabil pentru o instanta juridica, CEJ solicita Comisiei, in anumite imprejurari, mai degraba

argumente de ordin economic, decat de ordin formal (juridic).

c) Rolul Parlamentului European se reduce la a evalua actiunile Comisiei printr-un raport anual si, de asemenea, de a face observatii privind evolutiile importante din acest domeniu. Interventiile Consiliului de Ministri se rezuma la a autoriza exceptarile in bloc, precum si la a face modificari in baza legala a PDC.

d) In afara Comisiei, in cadrul PDC actioneaza si autoritatile nationale investite cu competente in acest domeniu. Ca urmare a recentelor propuneri venite din partea Comisiei, de descentralizare a PDC, rolul autoritatilor nationale din domeniul

concurentei va creste in mod semnificativ.