Mecanismele de stimulare a liberei initiative

(capacitatea oamenilor de a actiona)

Un sistem economic poate fi de asemeni caracterizat si din punct de vedere al liberei initiative. Potrivit lui Fredrich Pryor telurile si libera initiativa a indivizilor sunt "legaturi vitale" in intelegerea transformarii dreptului de proprietate si a inputurilor informationale in actiuni efective[1]. Un mecanism de stimulare trebuie sa induca participantilor de la nivelele inferioare, punerea in practica a directivelor participantilor de la nivelele superioare. J.M. Montias afirma faptul ca un asemenea mecanism trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

persoana care va primi o recompensa trebuie sa fie capabila sa influenteze rezultatele economice, pentru care aceasta recompensa a fost acordata;

superiorul ierarhic trebuie sa fie capabil sa verifice subordonatul cate obiective au fost realizate corespunzator;

potentialele recompense trebuie sa priveasca si subordonatii.

Intr-o ierarhie, in care superiorii dau directive subordonatilor lor, libera initiativa nu este necesara daca superiorul este perfect informat. Fiind informat corespunzator, superiorul va cunoaste ce actiuni trebuie sa puna in practica subordonatul, pentru a realiza in mod corect obiectivele propuse.

In organizatiile complexe existenta unei informari perfecte a superiorilor nu este intodeauna posibila. Subordonatul va sti mai multe despre obiectivele pe care le are de realizat, decat superiorul sau, iar acesta nu va putea sa-i ofere subordonatului o informare completa asupra a ceea ce va avea de facut. Datorita unei informari imperfecte a superiorului, subordonatul are autoritatea de a lua o serie de decizii intr-un numar specific de probleme.

Principalul obiectiv al oricarui sistem devine acela de a construi un sistem stimulativ, care sa-l determine pe subordonat sa actioneze in interesul superiorilor, in acele probleme in care imprejurarile o cer. Daca sistemul de stimulare prezinta diverse deficiente, subordonatul nu va mai actiona in interesul superiorului.

Superiorul poate planifica si utiliza atat stimulente materiale cat si morale pentru a-si motiva subordonatul. Stimulentele materiale se intalnesc pe scara larga in sistemele economice moderne, desi sunt si cateva sisteme care incearca cu entuziasm utilizarea recompenselor morale. Cele materiale genereaza un comportament asteptat dandu-i primitorului (celui recompensat) posibilitatea de a-si achizitiona (cumpara) mai multe bunuri si servicii necesare subzistentei. Stimulentele morale recompenseaza un comportament asteptat, apeland la responsabilitatea primitorului fata de societate sau fata de companie, si acordandu-i acestuia un statut social mai important in cadrul comunitatii. Acestea din urma nu permit insa primitorului sa achizitioneze mai multe bunuri economice. In termeni simpli, diferenta dintre stimulentele materiale si cele morale este exact diferenta dintre a acorda unui sportiv o medalie sau un bonus material (recompensa in bani).

In cadrul sistemelor economice contemporane au fost avansate diferite argumentari in ceea ce priveste folosirea stimulentelor materiale. In comparatie cu teoria neoclasica a distributiei, aceia care ofera inputuri sistemului (proprietarii privati in cazul economiei de piata sunt recompensati in concordanta cu eficienta lor), abordarea marxista ofera o explicatie diferita fata de cea a sistemelor economice ce caracterizau societatile capitaliste. Potrivit acestei teorii, stimulentele materiale pot fi acordate chiar si atunci cand capitalul nu este detinut de proprietatea privata. Marx a argumentat faptul ca stimulentele materiale sunt necesare in societatile socialiste pentru a progresa; dar cand proprietatea asupra factorilor de productie devine publica, iar socialismul este atins, cu toate ca stimulentele materiale vor mai exista, stimulentele morale vor deveni mai importante. In cele din urma cand va fi atins, in cadrul societatii socialiste, un grad de bunastare economica suficient, distributia poate fi bazata pe urmatoarea notiune: "de la fiecare dupa munca, fiecaruia dupa necesitate". Conform doctrinei marxiste se astepta ca stimulentele materiale sa fie inlocuite gradual de catre stimulentele morale.

Figura 2.2. realizeaza o sinteza a alternativelor disponibile pentru fiecare atribut in parte. S-au selectat patru criterii pentru a putea delimita sistemele economice intre ele. Desi ulterior pot fi adaugate si alte criterii, acestea patru raman la baza clasificarii si analizelor urmatoare.

Atribute Tipuri de sistem

Figura 2.2 Atributele sistemelor economice

Compararea sistemelor economice - mod de

clasificare.

Indiferent de sistemul economic orice societate e nevoita sa dea raspuns la trei intrebari esentiale si interdependente:

Ce?

Cum?

Pentru cine producem?

Delimitarea tipurilor fundamentale de sisteme economice poate fi realizata prin modul in care se raspunde la trei intrebari de baza:

Cine decide?

Care sunt motivatiile dominante ale deciziei?

Care sunt institutiile cheie ale cadrului in care se adopta deciziile?

Raymond Barre distinge trei sisteme economice fundamentale:

Sisteme economice naturale

Sisteme economice de piata (de schimb)

Sisteme economice de comanda

Realitatea economica nu a putut fi delimitata rigid in cele trei sisteme economice, ele reprezentand ideatizari teoretice ce au coexistat si s-au interconditionat, iar aprecierea acesteia ca fiind organizata sub una dintre cele trei forme se face dupa criteriul preponderentei pe care o detine fiecare in cadrul intregii activitati economice.