NAFTA - modelul de integrare economica a continentului nord-american

1. Regiunile economice pe harta    lumii

Integrarea economica este o forma moderna de desfasurare a vietii economice; am putea vorbi despre o tendinta generala care cunoaste intrupari diferite de la o regiune la alta; modalitatea cea mai puternica de integrare o intalnim in Europa, Uniunea Europeana promovand o piata unica, o moneda unica, structuri unitare de conducere. In alte zone ale lumii vom intalni forme integratoare mai slabe, dar omniprezenta fenomenului arata ca este vorba despre o tendinta globala de care toate natiunile si toti actorii politici internationali trebuie sa tina seama. Construirea regiunilor economice a fost stimulata si de nevoia de a depasi rivalitati politice traditionale dintre diverse state. Astfel, punctul de plecare al crearii Uniunii Europene a fost identificarea unei solutii in masura sa puna capat ostilitatii istorice dintre Franta si Germania. MERCOSUR a fost gindit implicit ca o masura de a pune punct cursei inarmarilor dintre Argentina si Brazilia, inclusiv dimensiunii nucleare a acestei curse. Forumul de cooperare Asia-Pacific (APEC) reduce riscul unor conflicte intra-asiatice si trans-pacifice care au fost frecvente si au marcat profund viata continentului asiatic in ultimele decenii.

Daca vom privi mai atent la harta economica a lumii contemporane, vom observa ca statele nationale sunt cuprinse in diferite forme in cadrul unor structuri de integrare economica. La limita, reprezentandu-ne contururile acestor structuri de integrare, vom intelege ca granitele acestor regiuni devin aproape la fel de importante ca si granitele statelor nationale, ca in cadrul structurilor de integrare economica se dezvolta o viata comerciala care estompeaza mult din importanta si semnificatia granitelor nationale propriu-zise. Asa incat harta economica a lumii de astazi tinde sa devina o harta a regiunilor de dezvoltare ale lumii si nu atat o harta a statelor nationale. Iata cum sistematizeaza autorul John Rourke aceste regiuni care includ practic toate tarile globului:   

Sursa: J. T. Rourke, "International Politics on the World Stage", pag. 484.

2. O piata naturala integrata

North American Free Trade Agreement (NAFTA), format din SUA, Canada si Mexic, este o regiune economica asemanatoare in unele privinte cu Uniunea Europeana. Spunem asemanatoare pentru ca ea reprezinta cea mai puternica forma de integrare economica dupa cea europeana, considerata "la fel de mare, de bogata si de bogata precum Europa" (C. F. Doran, "Canada's Role in North America"). A aparut pe o platforma de comert regional indelungat, ceea ce ii confera o anume trainicie, iar din punct de vedere geografic reuneste tari care, impreuna, alcatuiesc continentul nord american.

NAFTA reprezinta in acelasi timp un tip de raspuns dat procesului de integrare europeana care a favorizat aparitia unui actor economic international extrem de puternic. Nici o alta entitate economica, nici chiar Statele Unite, nu poate face fata fortei economice pe care o asigura Uniunea Europeana. Importanta, din acest punct de vedere, a organizatiei nord-americane este ca ea se constituie in jurul celui mai puternic stat al lumii, Statele Unite, flancat de alte doua tari cu real potential economic, Canada si Mexic.

Exista abordari, precum cea a lui Charles F. Doran, exprimata in articolul citat mai sus, care precizeaza faptul ca acest acord a luat nastere pentru a spori competitivitatea comerciala a acestei regiuni si pentru a face fata sfidarii care venea de peste Ocean. Autorul recunoaste ca, odata cu constituirea Europei Occidentale ca o piata unica, SUA vor conta mai putin in comertul batranului continent si ca, prin semnarea acordului NAFTA, consideratiile de comert exterior vor obliga in mod egal cele doua parti. Problema instituirii NAFTA drept "raspuns" la crearea pietei unice europene poate fi incadrata in contextul mai larg al intrebarii daca acest tip de organizare va stimula comertul interregional sau va favoriza o inchidere economica prin stimularea comertului intrazonal. Pentru autorul cartii "Head to Head", Lester Thurow, este limpede ca regionalizarea economica (si aici autorul are in vedere nu numai cele trei mari zone, ci si MERCOSUR, Pactul Andin, Zona de Cooperare a Marii Negre) este o cerinta economica, numai ca, de multe ori, nu aceste ratiuni sunt expuse: initiatorii NAFTA vorbesc de mesajul si de pericolul care vin dinspre CEE (titulatura actualei Uniuni Europene in momentul aparitiei cartii) si subliniaza ca unificarea economica europeana este o cauza a acordului nord-american; initiativele de creare a unei piete comune asiatice invoca drept motiv existenta NAFTA. In contextul unor astfel de declaratii, Lester Thurow insista asupra fenomenului de aparitie a unei curse intre zone, care se sprijina nu numai pe criterii economice, ci apar foarte transparente motivele politice, temerile sa nu se constituie centre geopolitice de mare forta care ar fi greu de contracarat.

In acelasi timp, ar fi nepotrivit sa reducem aparitia acestei noi entitati economice doar la reactia de raspuns, de mimare a unei structuri comerciale noi. NAFTA are radacini in istoria devenirii acestor tari, in amplificarea relatiilor comerciale dintre ele din anii ce au precedat crearea acordului, fiind de fapt o consfintire a unei stari de fapt, produsul unor tendinte de mult existente in relatiile dintre cele 3 tari. Negociat in 1992, ratificat in 1993 si pus in aplicare in 1994, NAFTA isi are punctul adevarat de plecare in Acordul de liber schimb dintre Canada si SUA (CAFTA: Canada - US Free Trade Agreement), semnat in 1988, care prevedea eliminarea multor bariere comerciale dintre cele doua tari pe parcursul a 10 ani.

In 1990, cele doua tari au invitat Mexicul sa se alature acestei zone de liber schimb, in ideea ca o asemenea miscare politica ar sprijini crearea de noi locuri de munca si ar ajuta la consolidarea proceselor democratice initiate in aceasta tara in anii 80. Aceasta tara avea un nivel de dezvoltare modest, comparativ cu primele doua; asa ca si negocierile au durat mai mult, ele comportand adevarate dezbateri nationale. Ratiunile care, in 1990, au determinat Mexicul sa renunte la politica economica orientata catre interior au fost in principal nevoia de capital si faptul ca 85% din exportul produselor sale manufacturate mergeau catre SUA. Mexicul s-ar fi putut indrepta catre America Latina, dar numai o fractiune din exporturile mexicane merg in aceasta zona. Concomitent, Mexicul a luat in consideratie dificultatile mari de a patrunde in spatiul asiatic si european si s-a decis sa considere ca suveranitatea ei este cel mai bine aparata deschizand-o catre exterior (J. Schott, "Trading Blocs and the World Trading System"). Deja din datele mentionate mai sus rezulta faptul ca marele avantaj al acordului pentru Mexic nu a fost atat inmultirea posibilitatilor de acces a produselor mexicane pe piata americana, din moment ce aceasta piata era deja deschisa. Din perspectiva mexicana, NAFTA a insemnat un gen de garantie ca economia mexicana nu poate fi afectata foarte usor de un eventual val protectionist venit dinspre nord (Bradford de Long et al, "The Case for Mexico's Rescue").   

Intrucat ne aflam la o facultate de comunicare sociala, este bine sa insistam asupra modului de aprobare a acestui Acord, deoarece el degaja elemente instructive. La nivel guvernamental, Acordul a fost incheiat in decembrie 1992, urmand sa fie aprobat de catre parlamentele celor trei tari. Inainte de a fi discutat in Congresul american, Acordul a generat o vie disputa in cadrul societatii in ansamblu. Numeroase grupuri sociale si personalitati considerau ca rezultatul acestui Acord ar conduce la pierderea de locuri de munca americane - din cauza salariilor modeste din Mexic - precum si la prejudicierea mediului inconjurator, intrucat standardele mexicane in aceasta privinta erau mult mai scazute.

Potentialele prejudicii ecologice si economice au transformat dezbaterea din jurul NAFTA intr-o problema majora a alegerilor prezidentiale americane din 1992. Presedintele George Bush, care initiase si negociase Acordul, l-a sprijinit energic, argumentand ca el va contribui la crearea de locuri de munca in fiecare dintre cele trei state membre. Bill Clinton a conditionat sprijinul pentru Acord de protejarea locurilor de munca ale americanilor si a mediului ambiant din aceasta tara. Pozitia cea mai critica a fost exprimata de catre Ross Perot, al treilea candidat la presedintie, care a pretins ca NAFTA va genera un flux de joburi dinspre SUA inspre Mexic, ceea ce va duce, prin pierderea a 5 milioane de locuri de munca, la distrugerea clasei de mijloc americane.

Este semnificativ sa mentionam ca, pentru a potoli aceste critici, presedintele Clinton a initiat un numar de acorduri suplimentare care sa asigure protectia mediului si a locurilor de munca in Statele Unite. In plus, spre a castiga sprijinul congresmenilor, presedintele Clinton a facut un numar de intelegeri cu privire la o serie de produse cum ar fi: carnea de vita, untul de arahide, graul, sucul de portocale si legumele. Un sondaj de opinie efectuat in noiembrie 1993 cu putin inainte de votul in Congres arata ca 37% dintre cei chestionati sprijineau acordul, in timp ce 41 % se opuneau. Intre cei care se opuneau se numara si liderul democrat al Camerei Reprezentantilor, Richard Gephardt. De aceea, in lunile care au precedat votul, Clinton a initiat nu mai putin de 18 evenimente publice in sprijinul acordului NAFTA si s-a intalnit cu peste 150 de reprezentanti ai Camerei; toti membrii cabinetului au facut lobby in favoarea acestui proiect. Vicepresedintele Gore l-a invitat la o dezbatere publica televizata pe Ross Perot pe aceeasi tema. Nu de putine ori, mesajele persuasive au facut apel la amenintari sau la proiectarea unor imagini infricosatoare, in cazul in care acordul nu ar fi fost semnat. Cele mai sugestive exemple in acest sens sunt referirile la un eventual acord de liber schimb pe care Japonia l-ar semna cu Mexicul, daca SUA pierde ocazia de a o face, sau declaratiile ministrului de Justitie al SUA, Janet Reno, care avertiza comunitatea oamenilor de afaceri din California cu privire la valul de emigranti care ar lovi acest stat in varianta in care proiectul de cooperare americano-mexican ar fi sugrumat din fasa. Au existat chiar voci care au etichetat efortul de convingere depus de Bill Clinton drept o campanie "disperata", o actiune cu caracter personal prin care acesta vrea sa puna capat unui lung sir de umilinte in planul relatiilor economice internationale. In cele din urma, Camera Reprezentantilor a aprobat acordul NAFTA cu 234 de voturi la 200; 75% dintre republicani au sprijin acordul, in timp ce numai 40% dintre democrati au facut-o.

Instructiv este faptul ca astfel de dezbateri nu au avut loc doar pe taram american. Canadienii, de pilda, au exprimat ingrijorarea, asa cum o facusera chiar si inainte de crearea NAFTA, ca strangerea relatiilor economice cu marele vecin de la sud ar putea afecta identitatea nationala canadiana. Deja anumite date si tendinta erau de natura sa intretina aceste ingrijorari. De pilda, numai intre 3 si 5% dintre filmele care rulau in Canada erau de origine canadiana, restul fiind, in proportie covarsitoare, de origine americana. O serie de lideri canadieni au exprimat, de asemenea, temerea ca mare parte dintre industriile canadiene vor migra catre sud, in Statele Unite si in Mexic, in cautare de forta de munca mai ieftina.

Seymour Martin Lipset vorbeste si de o adevarata "prapastie culturala" provenind din faptul ca cele doua natiuni, canadiana si americana, au evoluat in conditii istorice diferite. Canadienii nu au rupt cu traditia englezeasca in maniera americana. Pana in 1982, Constitutia Federatiei Canadiene a fost un "Act al Americii de Nord Britanice" (British North America), proclamata de regina Victoria. De la adoptare (1867) pana in 1982, canadienii trebuia ca pentru fiecare amendament la Constitutie sa trimita o petitie Camerei Comunelor din Marea Britanie. De abia in 1980, "O, Canada!" a inlocuit "God Save the Queen" ca imn national. In Canada a fost puternica influenta torrismului, care accentua implicarea directa a guvernului in economie. Intemeietorii Federatiei Canadiene proclamau "pacea, ordinea si un bun guvernamant" ("Peace, Order and Good Government"), deci implicand control in protejarea societatii, in timp de Parintii Intemeietori ai Americii accentuau "viata, libertatea si cautarea fericirii" ("Life, Liberty and the Pursuit of Happiness"), sugerand sprijinul individului (S. M. Lipset, "Canada and the United States: the Great Divide").   

Putem privi NAFTA drept o tentativa de creare a unui cadru stimulativ pentru dezvoltarea si amplificarea relatiilor care deja se dezvoltasera intre cele trei tari. Canada reprezenta deja principalul partener comercial la SUA. Relatiile economice ale SUA cu Mexicul erau, fara indoiala, mai putin intense, dar aici se ridica si o serie de probleme sociale, iar NAFTA trebuie vazuta si ca o forma de incurajare a dezvoltarii Mexicului si de diminuare a presiunii sociale exercitate la granita de sud a Statelor Unite. Mai slabe au fost legaturile economice dintre Canada si Mexic, iar noua structura comerciala a accelerat evolutia si in aceasta privinta.

In 1980, peste 60% din exporturile canadiene erau deja directionate catre Statele Unite; in 1995, procentajul crescuse la 80%. In mod similar, aproximativ 2/3 din exporturile mexicane se indreptau catre SUA, iar in 1995, ponderea lor se ridicase la 83%. Mai mult de 2/3 din importurile canadiene provin, intr-o maniera regulata, din Statele Unite, iar ponderea importurilor mexicane din SUA a crescut de la 61% (in 1980) la 75% in 1995. Deci putem vorbi de faptul ca NAFTA a aparut si s-a construit pe o piata natural integrata, consacrand si amplificand o serie de tendinte vizibile in comertul dintre cele trei tari.

3. Un model de dezvoltare simbiotic

O trasatura care apropie NAFTA de UE este si forta economica, populatia pe care o include s.a.m.d. NAFTA are o populatie de 380 de milioane de locuitori si un PNB de aproape 70 000 de miliarde dolari. El a beneficiat de existenta si functionarea, timp de cativa ani, a acordului de liber schimb dintre SUA si Canada semnat in 1988. Spre deosebire de UE, NAFTA acopera in principal comertul cu produse, dar treptat acordul se extinde si la servicii, printre care serviciile bancare, investitiile si transportul rutier de marfuri. Desi, in repetate randuri, s-a cerut eliminarea celor mai multe tarife si bariere comerciale nationale, NAFTA a ramas, in esenta, un acord comercial care stimuleaza schimbul de produse, fara a beneficia de o constructie suprastatala menita sa coordoneze dezvoltarea integrata a statelor componente, cum este cazul in Europa. Imediat dupa semnare, acordul a dus la eliminarea a mai mult de jumatate dintre barierele vamale in ceea ce priveste produsele agricole, stabilindu-se si un program pentru eliminarea lor totala in urmatorii 15 ani. Acordul permite realizarea unui numar crescand de tranzactii bancare, inclusiv operatiuni ale bancilor americane in Mexic.

NAFTA nu dispune de pletora de institutii supranationale ale Uniunii Europene, exista doar o comisie de arbitraj pentru a solutiona disputele comerciale, comisie mostenita de la Acordul comercial americano-canadian din 1989. De asemenea, cei trei partneri nu au in vedere crearea unei uniuni monetare si economice si nu urmaresc corelarea politicilor in acord cu o carta economica si sociala comuna.

Specialistii mentioneaza printre deosebirile esentiale dintre cele doua regiuni discrepanta economica in interiorul NAFTA. Decalajele nu sunt nici insotite de o politica menita sa ajute statul defavorizat, cum stau lucrurile in cadrul UE.

Caracteristici economice ale statelor membre NAFTA

Sursa: C. W. Henderson, "International Relations. Conflict and Cooperation at the Turn of the 21st Century", pag. 293-294

Cu toate ca nu exista institutii supranationale ca in cazul UE sau politici de sprijinire a statului defavorizat, luarea unor decizii cu caracter suprastatal si implicarea unor institutii supranationale au fost impuse de necesitatea functionarii acordului ca atare. Spre exemplu, in primul an al acordului, comertul dintre Statele Unite si Mexic s-a marit, dar relatia comerciala dintre cele doua state a cunoscut dificultati in momentul in care moneda nationala mexicana s-a depreciat drastic in raport cu dolarul in anii 1994-1995. In 1995, Presedintele Clinton, impreuna cu liderii Bancii Mondiale si ai FMI au hotarat acordarea catre Mexic a unui imprumut de aproape 50 de miliarde de dolari, dintre care 20 de miliarde erau oferite de catre SUA.

Criza monedei mexicane, considerata o criza clasica de lichiditati,    a constituit un bun prilej pentru adversarii NAFTA de a-i scoate in evidenta deficientele, de a declara ca aceasta este dovada faptului ca politica americana de "angajament economic", sustinuta de presedintii George Bush si Bill Clinton nu da rezultate. Mai mult, in legatura cu criza mexicana a aparut si termenul de "efectul tequila", prin care erau exprimate temerile ca aceasta nu este decat inceputul unei lungi perioade de criza pentru toate tarile aflate in curs de dezvoltare care vor fi nevoite sa adopte politici monetare severe ducand la recesiune in multe zone ale lumii. Pentru Statele Unite, prelungirea crizei ar fi insemnat o deteriorare a economiei in California si in Texas si, mai ales, o explozie in ceea ce priveste numarul de emigrari ilegale catre SUA. Acestea au fost si unele dintre motivele care l-au determinat pe presedintele Clinton sa acorde imprumutul Mexicului. Mai ales ca acordarea imprumului catre Mexic s-a facut printr-o miscare de eludare a Congresului american, presedintele facand uz de prerogativele sale executive speciale si actionand in combinatie cu Fondul Monetar International. De remarcat ca Germania si Marea Britanie s-au abtinut de la votul luat in cadrul FMI in favoarea acordarii imprumutului catre Mexic, sustinand ca aceasta nu reprezinta o "criza sistemica" si ca pachetul de ajutorare nu ii va ajuta decat pe cei care au facut investitii imprudente in regiune.

In 1995, Mexicul a inapoiat 700 de milioane de dolari din acest imprumut, pentru a da o imagine de responsabilitate si stabilitate si pentru a spori increderea in economia mexicana, dar se apreciaza ca trebuie sa mai treaca timp pana cand Mexicul se va bucura din nou de statutul economic pe care-l avea la inceputul anului 1994.

Pentru unii, NAFTA reprezinta mariajul perfect intre trei parteneri. Rolul Statelor Unite in acest menage a trois este de a pune la dispozitie capitalul si tehnologia necesare pentru ca forta de munca ieftina din Mexic, folosind materiile prime importate din Canada, sa produca bunuri si servicii. In plus, Mexicul ofera si o larga piata de desfacere. Cert este ca, in anii 90, Canada si Mexicul au fost primul si, respectiv, al treilea partener comercial al SUA, Japonia situandu-se pe locul al doilea.

Partenerii comerciali ai SUA (miliarde de dolari americani) - 1990

Sursa: Bureau of Statistics, US Department of Commerce, in Charles F. Doran, "Canada's Role in North America"

In aceasta perspectiva, NAFTA ofera un model de dezvoltare simbiotica, permitandu-le statelor membre sa atenueze dependenta de petrolul arab: "NAFTA incurajeaza Mexicul sa devina o sursa eficienta si durabila de energie pentru Statele Unite, prin privatizare, modernizarea infrastructurii si declansarea operatiunilor de forare care sa stimuleze explorarea si productia" (D. Minix & S. M. Hawley, "Global Politics", pag. 276).

4. Dimensiuni geopolitice ale acordului NAFTA

1) Actorul principal al acordului este, dupa cum aratat si in expunerea de mai sus, Statele Unite. Chiar si o tara puternica, o super putere precum SUA realizeaza ca, singura, nu poate face fata ascensiunii vertiginoase a unei regiuni economice cum este Uniunea Europeana. Prin urmare, isi cauta aliati pentru a putea vorbi in numele unei structuri economice mai mari decat cea a SUA. Canada era un partener traditional, iar aceasta relatie nu a urmat decat sa fie formalizata in cadrul NAFTA. Alaturarea Mexicului a fost una si mai dificila din motivele pe care le-am expus, dar energia cu care cei doi presedinti ai SUA, Bush si Clinton, au luptat pentru finalizarea acodului, arata ca formarea acestei regiuni a reprezentat un obiectiv prioritar care trancescende importanta luptei politice curente ce marcheaza fiecare mandat. Prin intermediul NAFTA, America de Nord este unita sub aspect economic si va fi din ce in ce mai mult integrata, iar SUA detin un instrument prin care pot influenta mai direct intreg acest continent.

2) Integrarea Mexicului prezinta si ea o importanta dimensiune strategica. Mexicul, se stie, detine importante zacaminte petroliere. Prezenta aceste tari in structura NAFTA duce la procurarea de resurse energetice suplimentare si reduce dependenta de Orientul Mijlociu.

3) Nu putem sa nu remarcam ca prezenta NAFTA nu este foarte pregnanta in relatiile economice internationale. Cum am putea explica acest lucru? Dupa opinia noastra, SUA au realizat ca numai continentul nord-american, chiar daca el include doua puteri economice ale momentului, SUA si Canada, ar putea fi insuficient pentru a face fata sfidarii care vine nu numai de pe continentul european, ci aceleia mult mai importante, aceea dinspre zona Asia-Pacific. De aceea, SUA gliseaza catre regiunea Asia-Pacific, simtind ca acolo se naste un nou pol de forta economica, unde puterea americana trebuie sa fie prezenta. Vom analiza aceasta problema intr-un curs de sine statator, consacrat regiunii Asia-Pacific. In acelasi timp, SUA vor sa extinda NAFTA la sud de Panama. In noiembrie, Presedintele Clinton a incercat sa negocieze, precum George Bush, extinderea Acordului catre Chile si, posibil, catre America Latina. Reactia puternica a sindicatelor americane a stopat aceasta initiativa si Camera Reprezentantilor nu a fost in masura sa obtina sprijinul necesar pentru validarea ei. Chiar daca tendintele de extindere a Acordului catre America de Sud nu s-au materializat, merita retinut interesul pe care mai ales tarile Americii Centrale l-ar putea manifesta fata de ceea ce unii au numit "Comunitatea Economica Nord-Americana". In aceasta perspectiva, dupa cum sublinia si Charles Cerami, fost redactor pentru probleme de politica internationala al editurii "Kiplinger Publications", acordul NAFTA promite sa fie mai important decat Tratatul de la Roma, deoarece Comunitatea Economica Europeana, fundamentul caruia a fost respectivul tratat, "este un conglomerat destul de firesc de tari vecine care aveau mult in comun, in vreme de NAFTA va constitui a alianta intre tari intre care exista deosebiri considerabile si care sunt despartite de distante considerabile" (C. Cerami, NAFTA, o perspectiva de dezvoltare economica in emisfera occidentala"). In opinia aceluiasi autor, acest aspect este deseori trecut cu vederea deoarece NAFTA este prezentat drept un pact comercial exclusiv intre cele trei tari nord-americane, fiind probabil ca, in anii urmatori, "alianta sa includa numeroase tari din America Centrala si America de Sud" (NAFTA, O perspectiva de dezvoltare economica in emisfera occidentala").

Importanta geopolitica a acordului este sintetizata de analistul Paul Krugman, profesor de economie la cunoscutul Massachusetts Institute of Technology,    in 5 propozitii ("The Uncomfortable Truth about NAFTA"):

NAFTA nu va avea efecte asupra numarului de locuri de munca din Statele Unite;

NAFTA nici nu va prejudicia, nici nu va ajuta mediul inconjurator;

NAFTA va produce, totusi, un mic castig in venitul general al SUA;

NAFTA va conduce, probabil, la o usoara scadere a salariilor reale ale muncitorilor necalificati din America;

Pentru SUA, NAFTA este in mod esential o problema de politica externa.

Deci pentru SUA acest acord nu se refera la slujbe, la eficienta sau crestere economica (se apreciaza ca, din punct de vedere economic, Mexicul era, la nivelul anului 1996, comparabil cu Los Angeles-ul), ci este si o modalitate de a preveni pericolul de a avea o natiune poate chiar ostila la granita de sud. Fapt recunoscut si de analistul Robert J. Samuelson, autorul articolului "The Great Fog O ver NAFTA", care traseaza o paralela intre acordul NAFTA si Planul Marshall, ambele avand nu obiective economice precise, ci "construirea unor aliante puternice si durabile".

Este un alt tip de politica externa, prin care SUA se ajuta de fapt pe ele si prin care SUA castiga la fel cum Germania castiga in Europa. De la inceput, acordul a fost privit ca o modalitate de a spori cooperarea "emisferica", de a edifica, dupa declaratiile fostului Secretar de Stat american, James Baker, o "emisfera in care comertul sa fie liber, din Alaska pana in Argentina" (citat in "Dispatch", 15 octombrie 1991); de altfel, acestia au fost si termenii in care presedintele Bush a formulat planul de a crea un sistem larg de comert liber la nivelul intregii emisfere vestice. "Tendintele emisferice" nu s-au concretizat in noi acorduri sau in largirea celor preexistente deoarece exista un fenomen de formare si apoi de migrare a zonelor nu doar dupa criterii geografice. Cu toate acestea, aspectele legate de factorul geografic merita luate in consideratie, zonele economice reprezentand si o valorificare economica a pozitiei geografice.

5. Regionalizare versus globalizare

O preocupare esentiala a lumii contemporane este incurajarea comertului global, potrivit unor reglementari unitare care sa stimuleze participarea diverselor state la schimbul de bunuri. In acest context, aparitia unor regiuni economice cu un intens comert intraregional este vazuta ca un posibil obstacol in calea unui comert liber. Nu de putine ori, regiunile economice sunt discutate in termenii unor adevarate enclave comerciale, care nu actioneaza dupa regulile comertului liber, ci dupa cele ale unui comert preferential (harta16). La inceputul aparitiei acestor regiuni economice se vorbea intens de ascensiunea a 3 blocuri care urmau sa reprezinte principalele zone comerciale ale lumii. Prin apropierea Americii de Nord de Asia de Est, APEC-ul a eliminat posibilitatea existentei a 3 blocuri, percepute ca o amenintare la adresa comertului liber mondial; totusi, o lume marcata de existenta celor 2 blocuri poate conduce la riscuri similare pentru comertul mondial daca APEC si Uniunea Europeana vor esua in a elabora o serie de norme care sa duca la respectarea regulilor comertului liber.

O amenintare suplimentara la adresa sistemului comercial mondial este considerata a fi propunerea recenta referitoare la infiintarea unei zone comerciale trans-atlantice (Transatlantic Free Trade Area - TAFTA), formate din Statele Unite si din Europa (F. Bergsten, "Globalizing Free Trade"). Propunerea privind crearea unei "Uniuni Atlantice" este dimpotriva, vazuta de alti autori, ca o solutie la problemele actuale ale Occidentului, uniune care sa inglobeze, intr-o prima faza, Uniunea Europeana si NATO (Charles A. Kupchan, "Reviving the West"). In aceasta noua configuratie, Uniunea Europeana ar fi incurajata sa renunte la "aspiratiile sale federale" si sa se concentreze in schimb asupra extinderii pietii comune atat in Europa Centrala, cat si inspre Statele Unite, in timp ce NATO ar deveni bratul armat al organismului nou format. Uniunea transatlantica ar oferi garantia ca America de Nord si o Europa largita sunt legate nu de aliante strategice din ce in ce mai fragile, ci de solide aranjamente economice si politice. Pe langa avantajele economice imediate (convergenta standardelor de calitate, cresterea comertului transatlantic, intensificarea fluxurilor de capital), Uniunea Atlantica ar impiedica atat Uniunea Europeana, cat si Statele Unite, de a se infunda intr-un protectionism fara orizont si de a evolua exclusiv sub forma blocurilor economice regionale.

Mai mult, C. A. Kupchan considera ca Uniunea Atlantica ar constitui un adevarat motor pentru liberalizarea comertului mondial, deoarece, in momentul in care ar incepe sa se extinda si ar spori in atractivitate, Uniunea ar exercita un tip de presiune asupra altor regiuni economice carora ar incepe sa le fie teama de a nu fie excluse dintr-un astfel de organism si si-ar deschide pietele in schimbul accesului neingradit pe piata Uniunii. De remarcat ca realizarea Uniunii s-ar face prin "aderari succesive la NAFTA", urmand sa se extinda in mod gradual catre America Centrala si de Est. Din moment ce Uniunea Europeana este deja interesata de zonele aflate la sud si est de ea, piata comuna transatlantica va incorpora, intr-un final, si Orientul Apropiat si Africa Centrala. Motivul pentru care Japonia nu este invitata sa adere la Uniune, cel putin in prima faza, este acela ca o astfel de miscare "ar putea sa o distraga de la eforturile de integrare in spatiul geografic din imediata sa vecinatate".

Charles Kupchan considera ca formarea Aliantei atlantice ar reprezenta primul pas spre crearea unui "organism al marilor puteri care sa coordoneze relatiile intre si in interiorul regiunilor economice". In felul acesta, "tendinta geoeconomica spre globalizare, materializata prin aparitia Aliantei atlantice va contracara tendinta geopolitica spre regionalizare"(subl.ns).

Aparitia regiunilor economice este echivalata in literatura de specialitate cu ceea ce s-a denumit "ascensiunea regionalismului", asociat cu extinderea procesului de liberalizare pe baze competitive a comertului, "care a consolidat comertul liber dintre statele situate in diverse parti ale lumii, cu sisteme economice foarte diferite, aflate in diverse etape de dezvoltare si cu filozofii anterioare total deosebite" (C. Fred Bergsten "Globalizing Free Trade). Pregnanta preocuparilor de a forma blocuri economice se datoreaza si constientizarii faptului ca "nici o natiune nu mai poate domina lumea" (J. Chace, "The Pentagon's Superpower Fallacy"). Statele au procedat la anumite aranjamente comerciale intre ele, intrucat au constatat si ca focalizarea excesiva pe politica interna stimula pozitiile protectioniste si nu favoriza in nici un fel ridicarea sau chiar diminuarea unilaterala a barierelor vamale. Reformele in aceasta privinta reprezinta victoria exportatorilor si a intereselor procomerciale care au reusit sa arate la ce castiguri conduce ridicarea barierelor vamale, intervenita mai intai intre tarile cu relatii comerciale intense. De atunci, lucrurile au evoluat in mod impresionant, luand nastere regiuni sau blocuri economice de sine statatoare cu anumite politici economice, cu anumite orientari protectioniste. Este semnificativ in aceasta privinta ca astazi, circa 60 % din comertul mondial are loc in cadrul zonelor de liber schimb sau intre tari care si-au exprimat intentia de a adera la o asemenea zona.

Ponderea comertului in regiunile de liber schimb in comertul mondial

Sursa: C. Fred Bergsten, "Globalizing Free Trade".

Ia nastere astfel un "nou continentalism" (M. Delal Baer, "North American Free Trade"), care pretinde o reformulare a strategiilor corporatiilor, o redesenare a hartilor mentale ale cetatenilor din fiecare tara si care, gradual, poate sa creeze o noua identiate economica bazata pe competitia globala. "Noul continentalism" reprezinta o adancire si o formalizare a legaturlor economice, dar si o schimbare calitativa, deoarece implica prefaceri politice si economice care influenteaza mentalitatea, orizontul psihologic, realitatea geopolitica. Cu timpul, este posibil ca nu tara sa mai apara in prim plan, ci regiunea, iar oamenii sa se obisnuiasca sa opereze cu alte marimi, sa se raporteze la alte scari.   

Prezenta regiunilor economice pe harta lumii este insotita si de formarea si consolidarea a ceea ce unii autori numesc "zone regionale monetare", aparute mai ales ca urmare a puternicelor crize financiare care au zguduit sistemele financiare in deceniul al 9-lea. Fie ca sunt vazute ca potential amenintatoare, fie ca benefice pentru reconcilierea dintre imperativele economice de crestere a mobilitatii capitalurilor si interesele statului national, regiunile monetare incep sa reprezinte o realitate de care finantistii si politicienii trebuie sa tina seama. Perspectiva din care regiunile monetare sunt considerate a fi periculoase este aceea potrivit careia blocurile monetare alimenteaza tendintele protectioniste, mai ales daca rata de schimb dintre blocuri regionale fluctueaza incontrolabil. Intr-un articol din "Foreign Affairs", Zanny Minton Beddoes, correspondentul la Washington pe probleme economice al ziarului "The Economist", considera ca acest lucru deja se intampla, de exemplu, rata de schimb intre dolar si yen inregistraza fluctuatii considerabile, iar cele doua monede ocupa primele locuri in com ertul mondial. Autorul considera ca, dimpotriva, prin formalizarea regiunilor monetare si prin aderarea cat mai multor monede la o moneda regionala, exact aceste tendinte protectionsite ar fi contracarate, deoarece s-ar ajunge la o mai mare stabilitate intre regiuni. Aceasta cu atat mai mult cu cat, continua autorul citat, pericolul cel mai mare care decurge din urmarirea rutei regionale este impartirea lumii in doua blocuri : unul al tarilor bogate, in care mobilitatea capitalului este mare si unul al tarilor unde monedele nu sunt stabile si unde mobilitatea financiara este scazuta. Formarea regiunilor monetare ar permite includerea si a tarilor din a doua categorie si ar reprezenta "piatra de temelie" a stabilitatii financiare mondiale (Z. M. Beddoes, "From EMU to AMU? The Case for Regional Currencies", Foreign Affairs, July/August, 1999). De altfel, discutia despre regiunile monetare nu are loc doar in spatiul publicatiilor de specialitate. Un exemplu in acest sens il constituie declaratia presedintelui brazilian Henrique Cardoso in deschiderea Conferintei economice a Mercosur de la inceputul lunii august, 2000. Presedintele a anuntat cu acest prilej ca blocul comercial sud-american se concentreaza asupra adoptarii unei monede unice: MERCOSUR are in vedere realizarea "convergentei macroeconomice care sa duca la moneda unica, ceea ce constituie un proiect pe termen mediu".

6. Miscarea regiunilor economice

Este foarte interesant de semnalat ca regiunile economice nu se focalizeaza doar pe realitatea lor interna. Fara indoiala ca prioritatea de fond aceasta este. De indata ce problemele interne se rezolva sau sunt pe cale de a se rezolva, fiecare regiune cunoaste un proces de expansiune sau chiar de "migratie" catre alte orizonturi, catre piete noi. Exista un tip de concurenta de data aceasta intre regiuni, miscarea lor catre alte zone ale lumii fiind extrem de instructiva din punct de vedere geopolitic.

Avem mai intai de a face cu o expansiune concentrica a regiunilor in spatiul din imediata lor vecinatate.

Uniunea Europeana a incheiat, in linii mari, procesul de creare a unei piete comune si in, 1995, a cazut de acord asupra crearii, pana in 2010, a unei zone de comert liber cu EUROMED (un forum al celor 12 tari mediteraneene). Tarile dezvoltate din APEC (inclusiv SUA, Japonia si China), a caror comert reprezinta 85% din intregul comert al acestei zone de cooperare s-au angajat sa dezvolte comertul liber si investitiile in regiune pana in 2010, iar tarile mai putin dezvoltate din APEC sa realizeze acest lucru pana in 2005. In vara anului 2000 au avut loc negocieri privind semnarea unui acord de liber schimb intre MERCOSUR si tarile din Africa de Sud.   

Succesul inregistrat de NAFTA a generat abordari si proiecte optimiste in legatura cu extinderea acestei regiuni economice catre sud. Intr-o asemenea perspectiva, America de Sud era vazuta ca o piata complementara celei din Nord, o piata naturala pentru SUA si vecinii sai, ceea ce ar fi garantat un anume tip de succes extinderii spre sud. Repetam, aceasta era proiectia de inceput. Numai ca, desi parea fireasca, o asemenea tendinta s-a schimbat intr-un mod nebanuit. Doua fenomene au contribuit la o schimbare de directie in aceasta perspectiva.

America de Sud poate fi privita si ca o piata aflata in disputa intre cele doua blocuri economice. Este limpede ca, daca avem in vedere numarul populatiei si intinderea continentului, precum si un anumit standard economic, America de Sud este una dintre cele mai mari piete ale lumii, ravnite de regiunile economice aflate in ascensiune. State precum Argentina, Brazilia, Chile, Columbia reprezinta piete tentante pentru orice putere economica actuala. Din punct de vedere geopolitic, semnalam un aspect care merita luat in consideratie. Cum spuneam, din punct de vedere al apropierii geografice, America de Sud ar putea reprezenta o piata naturala pentru Statele Unite si pentru NAFTA. Iata insa ca ea este "ocupata" cu deosebire de catre capitaluri europene; am putea chiar vorbi de o anumita expansiune preferentiala a regiunilor economice ale lumii, pentru ca aici nu e vorba de o competitivitate sporita a economiei europene fata de cea americana, ci de faptul ca America s-a indreptat cu predilectie catre Asia. Rolul principal in comertul sud-american incepe sa-l detina Europa. Spre exemplu, in 1996, exporturile Argentinei catre Statele Unite le-au egalat pe cele catre Olanda si Germania la un loc. La fel, in ceea ce priveste investitiile, ponderea investitiilor americane in Brazilia este mai mica decat a investitiilor provenite din Germania, Marea Britanie si Elvetia combinate. In general, pentru intreaga America de Sud, Europa investeste de doua ori mai mult decat Statele Unite (B. K. Gordon, "The Natural Market Fallacy").

Prezenta capitalului european in America de Sud este si un argument in contra regionalismului economic. Daca Statele Unite s-ar fi extins in America de Sud, comertul liber ar fi fost inlocuit de un comert preferential si ar fi incurajat dezvoltarea regionalismului al carui prim dezavantaj este ca se bazeaza exclusiv pe proximitate geografica. Proximitatea geografica a reprezentat un factor cheie inainte de cel de-al doilea razboi mondial. In conditiile lumii de azi, distantele au devenit cvasiirelevante, diferenta dintre doua piete nemafiind aceea a proximitatii, ci care dintre ele are mai multi consumatori cu venituri mai mari.

De altfel, un regionalism economic pronuntat este pus sub semnul intrebarii de unele fenomene din ultima vreme. De exemplu, in martie 2000, Uniunea Europeana a semnat un acord cu Mexicul de creare a unei zone de liber schimb intre cele doua state pana in 2003, existand intentia de a negocia un acord asemanator cu MERCOSUR. In virtutea acordului, tarifele europene asupra bunurilor provenite din Mexic vor fi reduse, mai intai cu 82% si eliminate in intregime pana in 2003. Tarifele asupra bunurilor provenite din Uniunea Europeana ar urma sa fie abandonate gradual, pana in 2007. Momentul ales de Uniunea Europeana pentru a face aceasta miscare este unul favorabil, deoarece Statele Unite sunt mai mult precupate de evenimentele din Asia, de a controla formarea unui Fond Monetar Asiatic, de a tine sub supraveghere tensiunile dintre China si Taiwan si de a impiedica nasterea unei aliante intre Rusia si China. In acelasi timp, America de Sud devine o piata cu atat mai tentanta cu cat isi revine din criza financiara de la jumatatea anilor 90 si inregistraza un ritm de crestere sustinut.

Bibliografie

1. Baer, M. D., "North American Free Trade", Foreign Affairs, Fall 1991.

2. Beddoes Z. M., "From EMU to AMU? The Case for Regional Currencies", in "Foreign Affairs", July/ August, 1999.

3. Bergsten, F., "Globalizing Free Trade", in "Foreign Affairs", May/ June, 1996.

4. Cerami, C. A., "NAFTA, o perspectiva de dezvoltare economica in emisfera occidentala", in "Across the Board", 19991.

5. Chace, J., "The Pentagon's Superpower Fallacy", in "The New York Times", nr. 48 907/martie, 1992.

6. Doran, C. F., "Canada's Role in North America", in "Current History. A World Affairs Journal", Decembrie 1991, vol. 90, nr. 560.

7. Gordon, B. K., "The Natural Market Fallacy", in "Foreign Affaris", May/ June, 1998.

8. Krugman, P., "The Uncomfortable Truth about NAFTA", in "Foreign Affairs", March/April, 1995, vol. 74, no. 2.

9. Kupchan, C. A., "Reviving the West", in "Foreign Affairs", May/ June 1996.

10. Lipset, S. M., "Canada and the United States: the Great Divide", in "Current History. A World Affairs Journal", Decembrie 1991, vol. 90, nr. 560.

11. Long B. de et al, "The Case for Mexico's Rescue", in "Foreign Affairs", May/ June, 1996

12. Minix, D. & Hawley, S. M., "Global Politics", West/ Wadsworth, Belmont, 1998.

Rourke, J. T., "International Politics on the World Stage", Dushkin/ McGraw-Hill, 1999.

14. Samuelson, R. J., "The Great Fog Over NAFTA", in "Newsweek" noiembrie 1993.

15. Schott, J., "Trading Blocs and the World Trading System", in "The World Economy", vol. 14, nr. 1, 1991.

16. Thurow, L., "Head to Head: the Coming Economic Battle Among Japan, Europe and America", William Morow, New York, 1992.

17. ***, "Dispatch", 15 octombrie 1991.

Intrebari

Care sunt motivele ascensiunii regionalismului economic ca forma de existenta pe piata contemporana?

Identificati asemanarile si diferentele dintre regiunile economice Uniunea Europeana si NAFTA.

In ce sens acordul NAFTA este, din punctul de vedere al SUA, o problema de politica externa?

Cum poate fi interpretata afirmatia ca NAFTA a reprezentat o consfintire a unei stari de fapt? Aduceti argumente istorice, de natura economica sau culturala.

De ce acordul NAFTA nu este foarte prezent in tranzactiile internationale? Care este, atunci, importanta lui?

Argumentati pro si contra afirmatiei ca unificarea economica europeana este cauza acordului nord-american.

Realizati o comparatie intre criza monedei mexicane si "gripa asiatica": cauze similare, modalitati de contracarare, reactia marilor puteri.

Care este importanta faptului ca realizarea unei eventuale Uniuni Atlantice s-ar face prin aderari succesive la NAFTA?

Intepretati urmatoarea afirmatie: "tendinta geoeconomica spre globalizare, materializata prin aparitia Uniunii atlantice, va contracara tendinta geopolitica spre regionalizare".   

Explicati continutul termenului "noul continentalism".