Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


CALITATEA MATERIALELOR TEXTILE IN IMPACT CU PROTECTIA CONSUMATORULUI SI MEDIULUI

Economie



+ Font mai mare | - Font mai mic



UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE TEXTILE SI PIELARIE



CALITATEA MATERIALELOR TEXTILE IN IMPACT CU PROTECTIA CONSUMATORULUI SI MEDIULUI

Asigurarea calitatii - o preocupare permanente

Societatile comerciale sunt preocupate in permanenta de calitatea produselor lor, ce reprezinta in principal capacitatea de a satisface cerintele consumatorilor. Realizarea acestui obiectiv duce in mod direct la succesul companiei si obtinerea de profit. In acest scop, compania trebuie sa poata demonstra ca are un sistem ce permite garantarea calitatii din cadrul proceselor sale.

Implementarea unui sistem al calitatii impune modernizarea managementului si introducerea de elemente noi in organizarea muncii. Acesta reprezinta un pas important si necesar pentru orice companie care urmareste certificarea calitatii produselor sale.

Industria textila este unul dintre cele mai vechi sectoare economice si, ca si in alte domenii, se fac simtite pretentiile consumatorilor pentru calitatea produselor. In fiecare an in lume miliarde de metri de textile tesute, netesute sau tricotate sunt verificate, reparate si clasificate, urmand a fi vandute sau pregatite pentru procesele urmatoare de fabricatie.

Pe parcursul intregului proces de obtinere a produselor textile, acestea sunt controlate de la doua pana la maxim sase ori pentru a se detecta defectele ce pot aparea pe suprafata lor. De obicei, controlul produselor textile se realizeaza manual, scopul sau fiind de a determina diferitele defecte prezente, clasa defectelor respective si a le repara daca acest lucru este posibil. Particularizand pentru cazul tesaturilor si tricoturilor metraj, se taie zona cu defect, se marcheaza pe marginea semifabricatului, se incearca remedierea defectului si se clasifica defectul si materialul textil.

CALITATEA MATERIALELOR TEXTILE IN IMPACT CU   

PROTECTIA CONSUMATORULUI SI A MEDIULUI

In conditiile economiei moderne protectia consumatorilor si a mediului a aparut ca urmare a diversificarii continuie a ofertei de marfuri textile in cadrul pietei interne si internationale, a sofisticarii sistemului de informatii si a publicitatii comerciale precum si amplificarii eforturilor diferitilor agenti economici de a atrage mase mari de consumatori. Marfurile textile de pe piata romaneasca pot proveni din tari diferite pot fi chiar contrafacute si in acest caz se afecteaza sanatatea consumatorului si poate avea implicatii si asupra mediului inconjurator. Marfurile textile ridica multiple probleme privind protectia consumatorului si a mediului desi acestea la prima vedere s-ar parea ca nu are implicatii. Protectia consumatorului si a mediului in domeniul marfurilor textile este o problema complexa si trebuie abordata sub multe aspecte, dintre care mentionam:

Ø              Realizarea unor fibre si fire ecologice si marcarea ecologica a materialelor textile cu marca     ,,ECO - TEX

Ø              Realizarea unor materiale textile cu caracteristici imbunatatite, cu caracteristici noi, unele speciale ca: materiale biodegradabile, optice, parfumate, termorezistente, holografice s.a. ;

Ø              Identificarea substantelor chimice folosite in operatiile de prelucrare si cunoasterea cerintelor de calitate pentru asigurarea protectiei consumatorilor si a mediului;

Ø              Calitatea articolelor Second Hand in impact cu protectia consumatorului;

Ø              Protectia consumatorului de marfuri textile prin respectarea conditiilor de marcare a compozitiei fibroase si a etichetarii acestora.

1. Realizarea unor fibre si fire ecologice si marcarea ecologica a materialelor textile.

Eforturile cercetatorilor din domeniul textil in colaborare cu specialistii din alte domenii au realizat fibre ecologice, fibre ecologice noi care sunt lipsite de substantele chimice existente din timpul obtinerii si prelucrarii.

Bumbacul ecologic se obtine prin cultivarea fara sau cu o cantitate minima de produse chimice. Pe plan mondial la cultura bumbacului clasic se utilizeaza 65% pesticide, 20% erbicide, 14% desfoliante si regulatoare ale cresterii, 1% fungicide si alte produse toxice. Bumbacul ecologic se obtine insa in cantitati mici dar preocuparile in domeniul deteriorarii mediului creaza premizele dezvoltarii lui in viitor. Pentru anul 2003 s-a estimata ca ponderea lui reprezinta 1% din productia mondiala de bumbac. Acest bumbac ecologic provine de la micii producatori si adesea constituie obiectul unor proiecte speciale ca de exemplu GTZ in Germania, Sekem in Egipt, Alanatura in Austria si Germania (1). Cultivatorii de bumbac ecologic trebuie sa se inscrie la un organism recunoscut de certificare, sa respecte caietul de sarcini (standardele europene 2092/1991), sa nu foloseasca ingrasaminte si insecticide sintetice si abia dupa trei ani de la ultima cultura va putea obtine marca ecologica.

Bumbacul colorat natural. Dupa indelungate programe de cercetare incepute inca din anii 1982 in SUA si Israel s-au obtinut bumbacul colorat natural in culorile maron roscat pana la maro brun, verde si verde oliv. Fibrele sunt comercializate sub denumirea de Fox Fibre si Top Cot a caror caracteristice sunt prezentate in tabelul 1.

Tabelul nr. 1

Tipuri de bumbac natural colorat Fox Fibre

Nr.

Crt.

Varitate de bumbac

colorat naturat

Culoare

Caracteristici

Coyote Fox Fibre

Maron roscat

Lungimea 23-27 mm,

Tenacitatea fibrei 22 gf/tex

Rezistenta la flacara

Buffalo Fox Fibre

Maron brun

Rezistenta mecanica mai mare

Rezistenta la flacara

New Brown

Maron usor spre rosu

Rezistenta la flacara

Green Fox Fibre

Verde

Lungime 23-27mm

Palo Green Fox Fibre

Verde

Lungime 23-27mm

New Green

Verde

Rezistenta mecanica buna

Prezinta luciu

Firma producatoare a bumbacului Fox Fibre de culoare maro a primit brevet pentru caracteristicile de rezistenta la foc incadrandu-se in standardele de siguranta ale flamabilitatii. Produsele textile din aceste fibre sunt utilizate pentru stofe de mobila, lenjerie si imbracaminte. Utilizarea bumbacului colorat permite obtinerea unor economii de pana 38% la costurile de productie din cauza ca se elimina cheltuielile efectuate cu finisarea lui, dar costul bumbacului colorat natural este mai mare decat a celui clasic. Cercetarile specialistilor se indreapta in viitor spre imbunatatirea nivelului calitativ al fibrelor.

Eriotex este o noua     fibra ecologica realizata de societatea finlandeza Kultarturve Oy rezultata din planta ,,Bumbacarita de mlastini". Fibrele obtinute sunt mai calduroase decat lana, absorbante, prezinta proprietati ignifuge, antialergice si antistatice. In amestec cu bumbacul, lana sau inul sau 100% este utilizata pentru costume, paltoane, tricotaje, articole pentru sport, stofe de mobila, paturi, tapete s.a.

Casele de moda franceze Jeancharles de Castelbajac, Chloe folosesc tesaturi din aceasta fibra.

Biowool este o fibra de lana ecologica realizata de firma Biotex produsa printr-o tehnologie ecologica ce poarta acelasi nume cu cel al firmei si nu provoaca nici un fel de reactii alergice. Fibrele crude Biowool sunt selectionate din regiunea Alpes de Provence, regiune considerata rezervatie naturala europeana. Crescatorii de oi din aceasta zona continua traditiile vechi din sec. XIII-lea folosind pasuni naturale fara ingrasaminte si pesticide. Valurile de lana sunt supuse unor controale de laborator riguroase si numai dupa aceea prelucrate.

Tehnologiile de spalare si curatire de resturi vegetale folosesc doar solutii de sapun eliminand substantele chimice ( detergenti, clor, acid sulfuric) folosite in tehnologiile clasice si in plus se reduc temperaturile inalte. Substantele rezultate in urma procesului de spalare se prelucreaza sub forma unor ingrasaminte organice. Vopsirea fibrelor se bazeaza pe tehnologia Graftex la care moleculele de colorant se ancoreaza in fibra la 80ºC pastrandu-se foarte bine caracteristicile initiale ale fibrei. Fibra Biowool absoarbe colorantul in proportie de 100% comparativ cu tehnologia clasica la care absortia este de 75% si prin aceasta deseurile de vopsire nu mai polueaza mediul ambiant. Proprietatile fibrei Biowool sunt foarte bune in conditii de eficienta si anume: este voluminoasa, regleaza temperatura corpului, este la fel de fina ca lana merinos si are o rezistenta foarte mare.

Canepa ecologica. Pe pietele europene de produse ecologice se comercializeaza textile din canepa cultivata pe terenuri cu cantitati foarte mici de ingrasaminte si pesticide care prin prelucrare este innobilata in procesul de cotonizare. Produsele sunt usoare, igienice si confortabile.

Fibrele de ananas sunt fibre ecologice realizate din fructele de ananas. Materialul fibros are un aspect mai sofisticat si se utilizeaza mai putin decat inul.

Fibrele de alginat sunt obtinute din algele brune care se reinnoiesc in mod natural. Se obtin din ele polimeri ecologici biodegradabili prin tratarea lor in functie de continutul in acizi gluconic si manuronic, componenti de baza ai copolimerilor alginati. Fibrele de alginat prelucrate prin procedeul interteserii sunt folosite ca pansamente in sectorul medical deoarece prezinta avantajul de a crea un camp de vindecare cu mare putere de absorbtie (de 20 de ori masa lor) si vindecare in mediu umed ceea ce corespunde noii conceptii medicale de tratare.

Fibre de chitina si dibutirilchitina-DBCH sunt fibre bioactive. Chitina este o polizaharida naturala cu proprietati excelente bioactive insolubila in solventii obisnuiti.Modificarea chimica a chitinei poate imbunatatii solubilitatea. Sunt cunoscuti cativa derivati co solubilitate:

Ø       chitina acetilato (chitosan) cu diferite grade de acetilare solubila in solutii de acizi organici;

Ø       ortocarboxyimethilchitina care este solubila in apa;

Ø       acetilchitina solubila in acid formic concentrat;

Ø       alti compusi de substitutie cu solubulitati in solventi oraganici

DBCH se obtin din chitina in prezenta acidului percloric drept catalizator si in condintii heterogene se dizolva in acetona, alcool, dimetilformamida si se pot realiza fibre, microsferule pentru aplicatii medicale.

2. Realizarea unor materiale textile cu caracteristici noi si speciale

In vederea protectiei mediului si a consumatorilor, cercetatorii au realizat noi materiale textile cu proprietati superioare care sa corespunda conditiilor unei economii moderne.

Agrotextile functionale pentru protectia mediului ambiant. In Germania conform unui proiect de cercetare s-au realizat agrotextile biodegradabile (5) care sa asigure o protectie a mediului, respectiv sa diminueze problemele create padurilor si plantelor de poluarile cu metale grele, acidularea solului, inghet, lipsa umiditatii si a substantelor nutritive. S-au utilizat straturi fibroase celulozice biodegradabile de in si canepa iar in spatiile intermediare au fost introduse substante minerale, nutritive si    substante active specifice care s-au consolidat cu lianti biodegradabili sau procedeul coaserii.

Materialele din fibre chimice din polimeri polilactidici-PLA. Firma engleza Cargil Dow Polymers a realizat polimeri polilactidici din cereale prin procedeul Nature Works din care se pot fila fibre textile.Aceste fibre pot fi folosite 100% sau in amestec cu lana, matase si bumbac pentru realizarea de imbracaminte, stofe de mobila, acoperitoare de sol, articole tehnice s.a. . Performantele calitative ale acestora si costurile reduse previzioneaza utilizarea lor pentru imbracamintea sport.

Biotextilele sunt materiale fibroase biologic active realizate prin incorporarea de agenti bioactivi atat in procesele de filare, prin impregnare sau prin modificarea chimica a materialului textil urmata de incorporarea agentului bioactiv. Biotextilele sunt denumite si clasificate in functie de substanta incorporata si de aplicatile lor, de exemplu: anestezice, antimicrobiene, anticancer, hemostatice, antivirus, enzimatice, imunoactive si biotextile active la raze X. Aceste materiale textile sunt folosite pentru imbracaminte speciala medicala si in sectorul medical cu rol de protejare a sanatatii. In utilizarea lor, durata si viteza de eliberare a medicamentului pot fi controlate iar toxicitatea este minima in comparatie cu metodele standard de expunere la actiunea medicamentelor.

Fibrele superabsorbante, simbolizate SAPs, sunt polimeri care contin legaturi acide de reticulare (de obicei acid acrilic) sub forma de sare de sodiu care pot absorbi fluide apoase si le pot retine sub o anumita presiune. Absorbanta este de 65g solutie salina 0,9%NaCl pe gram polimer, cu o retentie de 85% in conditii de presiune de 3450 Pa, in timp de cateva minute de contact si din aceasta cauza pe piata produselor de igiena ocupa un loc foarte important. Utilizarea lor este extinsa si pe piata articolelor de sport deoarece asigura confortul datorita absortiei transpiratiei si a schimbului cu mediul exterior. In ultimii ani se utilizeaza si la realizarea ambalajelor pentru depozitare si transport deoarece asigura o protectie deosebita a produselor si astfel contribuie la securitatea marfurilor pe intregul flux logistic.

3. Identificarea substantelor chimice folosite in operatiile de prelucrare si cunoasterea cerintelor de calitate a acestora

Noile tehnologii de obtinere si prelucrare a materialelor textile se realizeaza cu ajutorul unor substante chimice care incorporate in produsele textile pot avea efecte nocive asupra organismului si pot afecta prin reziduurile eliminate mediul inconjurator. Exista numeroase reglementari privind introducerea si circulatia pe piata a substantelor chimice folosite in mediul textil cu scop de protejare a omului si a mediului inconjurator de eventuale riscuri, pe termen scurt sau lung. Pentru protejarea consumatorilor se impun urmatoarele:

Ø  Identificarea substantelor chimice utilizate in obtinere si prelucrare;

Ø  Efectuarea unor texte de toleranta inainte de comercializarea pe piata de catre laboratoare de specialitate acreditate in acest scop;

Ø  Etichetarea corespunzatoare a marfuriolor textile astfel incat consumatorul sa poata alege in cunostinta de cauza acele materiale textile care ii convin.

Producatorii trebuie sa foloseasca acele substante chimice care sunt cat mai putin periculoase. Totusi unele produse cu un grad anumit de periculozatate dar cu inalte calitati tehnologice vor fi utilizate prin realizarea unor tehnologii avansate capabile sa evite riscurile. In operatiile de finisare textila aprecierea unui produs din punct de vedere ecologic se realizeaza prin gradul de fixare pe fibra si gradul de biodegradabilitate. Colorantii ridica cele mai multe probleme ecologice si toxicologice. Prin toxicitate se intelege proprietatea de a aduce vatamari odata ajuns in/sau pe corp si reprezinta un argument esential in evaluarea impactului pe care il are asupra mediului. Toxicitatea poate fi acuta, subcronica (in interval de pana la 90 de zile) si cronica sau efectul cancerigen care se refera la expunere mai mare de trei luni.

4. Calitatea produselor Second Hand in impactul cu protectia consumatorilor

Alaturi de produsele textile noi consumatorul intra in contact si cu produse textile second hand. Calitatea produselor textile second hand poate afecta foarte mult securitatea si chiar sanatatea consumatorilor atunci cand tratamentul de dezinfectie prin fumigare in metil bromid timp de 48 ore nu este corespunzator efectuat si cand nu este elaborat certificatul de fumigatie. In scopul protectiei consumatorilor produsele trebuiesc insotite si de avizul Politiei Sanitare referitoare la incarcatura microbiana si bacteriologica. In cazul in care aceste conditii nu sunt respectate comerciantii atenteaza la sanatatea consumatorului. In acelasi scop este interzisa comercializarea de lenjerie intima. Unele articole second hand de lux, dupa achizitionare sunt supuse reconditionarii si apoi curatirii chimice ecologice.

5. Securitatea si siguranta in utilizare a produselor textile

Piata romaneasca este invadata de o gama foarte mare de produse indigene si din import, unele sunt realizate de firme cu marca de renume dar foarte multe produse sunt realizate de firme neconoscute. Multe din produsele textile comercializate nu coprind informatii suficiente care sa aiba rol de a asigura protectia consumatorului. Din aceasta cauza H.G. nr.332 din 22 martie 2001 reglementeaza normele privind denumirea, marcarea, compozitiei fibroase si etichetarea produselor textile, norme care sunt obligatorii pentru toti agentii economici care prioduc, importa, ambaleaza si comercializeaza produse textile.

Legea 608 / 2001si care intra in vigoare din 8 mai 2002 este legea calitatii produselor si constituie obiectivul strategic al tuturor agentilor economici in promovarea intereselor consumatorilor privind sanatatea oamenilor, securitatea produselor, siguranta in exploatare si protectia mediului inconjurator.

Marfurile textile cu marca ECO-TEX arata ca sunt indeplinite conditiile generale si speciale in domeniul ecologic, fiind data autorizatia ecologica textola de catre un institut ce apartine Asociatiei Intermanationale pentru Cercetare si Testare in acest domeniu

BIBLIOGRAFIE

Conroux, J., Le coton cologique, In: L'Industrie Textile, nr. 1292, 1997,p.36

Drambei, P. , Fibre textile ecologice naturale, In: Industria textila, 51, nr.3, 2000    p. 159

Luchian, A., Viitorul fibrelor absorbante, In: Industria textila, 49, nr.1, 1998, pag. 47

Raducanu, I., Tanasescu, D., Piata articolelor de imbracaminte Second Hand, in: Tribuna Economica, nr.49, 1999, p. 65; nr. 14/2000 p. 66

Raducanu, I., Tanasescu, D., Marca ,,Eco-tex", In: Tribuna Economica, nr.32,1998, p. 36

6. * * Mittex, nr.2, martie-aprilie, 2001, p. 7 si p. 13

* * * L'Industrie Textile, nr. 1318, 2000, p.13, p. 18-19

* * * Technische Textilien, nr.1, februarie 2001, p. 42

* * * Dialog Textil, nr. 3, 1999, p. 16

* * * Maschen Textilindustrie, nr.4, 2001, p. 9, p. 26

* * * Melliand Textilberichte, nr.3, 2001,p.156

* * * H.G. nr. 332 din 22 martie 2001 privind denumirea, marcarea compozitiei fibroase

13. Nicolae Cananau , Ovidiu Dima , Gheorghe Gurau , Ana Gonzales Barajas - Sisteme moderne de asigurare a calitatii - ED. Junimea , 1998

CUPRINS

Asigurarea calitatii - o preocupare permanenta..pag.2

Calitatea materialelor in impact cu protectia consumatorului si mediuluipag.2

Realizarea unor materiale textile cu caracteristici noi si specialepag.5

Calitatea produselor second - hand in impactul cu protectia consumatorului..pag.6

Securitatea si siguranta in utilizare a produselor textilepag.6.

Bibliografiepag.8



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4112
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved