NIVELUL DEZVOLTARII ECONOMICO-SOCIALE A ROMANIEI IN CONTEXT EUROPEAN IN 1989

Restructurarea si dezvoltarea economiei nationale a Romaniei in conditiile trecerii de la economia de comanda la economia de piata a presupus evaluarea cat mai corecta a nivelului sau de dezvoltare,a productiei sociale si a factorilor sai determinanti,precum si a nivelului de trai al populatiei.Pe de o parte,noua dezvoltare trebuie sa porneasca,in mod firesc,de la volumul si calitatea fortelor productive existente in tara,de la structura economica lasata mostenire de vechiul regim.Pe de alta parte,orientarea dezvoltarii in viitor a economiei romanesti va fi marcata de cerinta integrarii ei puternice in economia mondiala,indeosebi in cea europeana.

Compararea nivelului de dezvoltare a Romaniei in 1989 se face cu tarile europene pe trei planuri si anume:

- cu cele 14 tari dezvoltate cu economie de piata: Austria, Belgia, Danemarca, Elvetia, Finlanda, Franta, Germania, Italia, Norvegia, Olanda, Regatul Unit, Spania si Suedia;

- cu doua tari europene cu economie de piata, mai putin dezvoltate: Grecia si Portugalia;

- cu sapte tari foste socialiste: Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, Ungaria si fosta U.R.S.S.

Pentru comparare se vor folosi indicatori economici( PNB, productivitatea muncii, consumul de energie primara,exportul) si indicatori sociali( urbanismul si conditiile de locuit, speranta de viata la nastere, mortalitatea generala si infantila, medici, elevi in invatamantul secundar, studenti, inzestrarea populatiei cu bunuri de folosinta indelungata). Pe baza datelor privind PIB, gradul de scolarizare si speranta de viata, se utilizeaza in analiza comparativa, un indicator sintetic al dezvoltarii umane.

Principalele rezultate privind nivelul de dezvoltare a Romaniei comparativ cu media indicatorilor din cele 24 tari(inclusiv Romania) luate in analiza, pe care o numim medie europeana, precum si media indicatorilor din tarile dezvoltate si din fostele tari socialiste sunt prezentate in tabelul nr. 1.

Locul Romaniei in Europa dupa nivelul

dezvoltarii economice si sociale in anul 1989

Tabel nr. 1.    

(Tabelul nr.1 continuare)   

Nota a) PNB: evaluarea conform metodologiei Bancii Mondiale - PNUD

"Fifth cycle IPFS in concordance with decision 90/34 " 12 September 1990;

b) PIB: evaluare pe baza cursului de revenire leu/dolar in anul 1989- Comisia Nationala pentru Statistica, Informatii statistice operative nr. 1, aprilie 1991.

Datele referitoare la productivitatea muncii a) si b) sunt calculate pe baza marimilor amintite ale PNB si PIB.

Sursa datelor: publicatiile Comisiei Nationale pentru Statistica pentru Romania iar pentru celelalte tari , date din lucrarile ONU, PNUD, FAO, UNESCO, Banca Mondiala, OECD.

Datele prezentate in tabelul nr. 1. releva faptul ca la majoritatea absoluta a indicatorilor, Romania ocupa un loc periferic in ierarhia celor 24 de tari luate in analiza.

Pe locurile 20-24 se afla in cazul a 13 indicatori si anume: PNB, productivitatea sociala a muncii, consumul de energie primara, valoarea adaugata in industria prelucratoare, export, populatie neagricola, populatie urbana-gradul de urbanizare, numar de studenti, dotarea cu aparate TV, mortalitatea infantila, durata medie a vietii.

Pe locul 19 se afla Romania prin prisma a doi indicatori: disponibilul de calorii si numarul de medici la 1000 de locuitori si pe locurile 14-15 se afla in cazul altor doi indicatori:ponderea elevilor din invatamantul secundar in populatie si numarul paturilor de spital la 1000 de locuitori.

Este de remarcat faptul ca, potrivit marimii indicatorului sintetic agregat, calculat atat in "varianta a" cat si in "varianta b" a datelor privind PNB/locuitor si productivitatea sociala a muncii, Romania se afla pe penultimul loc, in urma noastra aflandu-se numai Albania.

Esential intr-o comparatie internationala nu este atat locul pe care tara il ocupa intr-o anumita ierarhie, ci marimea indicatorilor tarii respective in raport cu cea din tarile luate in comparatie.

Din acest punct de vedere, datele arata ca locul periferic al Romaniei in ierarhia celor 24 de tari europene este determinat de existenta unor mari decalaje la principalii indicatori economici si sociali. Decalaje deosebit de mari apar mai ales in raport cu tarile dezvoltate cu economie de piata. Desi mai mici, anumite decalaje exista si intre marimea indicatorilor din tara noastra si cei din fostele tari socialiste.

Marimea PNB-calculat conform metodologiei Bancii Mondiale-de 2400 dolari este de 3,5 ori mai mica decat media indicatorului in cele 24 de tari (8394 dolari) si de 6,9 ori decat in tarile dezvoltate (16592 dolari ). Bineanteles, acestea sunt decalaje medii. In raport cu Elvetia, tara cu cel mai ridicat PNB/locuitor (30270 dolari), decalajul este 1 la 12,6, iar in raport cu Irlanda (8500 dolari), decalajul este de 1: 3,5.

In varianta "b" a marimii indicatorului, decalajele sunt considerabil mai mari , respectiv de 1: 5,4 in raport cu media europeana (media pe cele 24 de tari ) si de 1: 10,6, in raport cu tarile dezvoltate.

Evaluat de Plan Econ-SUA la paritatea puterii de cumparare, PNB/locuitor este ceva mai mare, respectiv de 2975 dolari(fata de 2400 dolari); cu toate acestea, decalajele dintre tara noastra si tarile comparate sunt si de data aceasta foarte mari si anume: 1: 3,1 fata de media europeana si de 1: 5,0 fata de tarile dezvoltate.

In cadrul indicatorilor economici analizati, atrage atentia nivelul foarte scazut al     productivitatii sociale a muncii, indicator de eficienta globala, cu semnificatie de prim ordin in evaluarea internationala a stadiului de dezvoltare al unei tari. In varianta "a" de calcul, productivitatea este de 5076 dolari, iar in varianta "b" de 3314 dolari. Potrivit acestor marimi, decalajele fata de media europeana a productivitatii muncii este de 1: 3,8 si respectiv 1: 5,7 in raport cu media productivitatii muncii in tarile dezvoltate decalajele cresc la 1 :8,1 si respectiv la 1:12,4.

Decalajele constatate reflecta o inzestrare tehnica mai scazuta a populatiei ocupate, o calitate mai slaba a aparatului de productie din tara noastra,un interes redus in utilizarea cu eficienta sporita a bazei materiale, precum si anumite disproportii in structura pe ramuri si sectoare a economiei, realitati economice care in ultima instanta au fost generate de mecanismul economic de comanda, de masurile arbitrare folosite de dictatura. Intre altele, trebuie sa avem in vedere gradul avansat al uzurii fizice si morale al unor utilaje de productie si ramanerea in urma a sectorului de servicii in raport cu dezvoltarea industriei.

Odata cu sublinierea nivelului scazut al productivitatii muncii trebuie subliniat     caracterul energointensiv al economiei nationale in ansamblul sau. Astfel, consumul de energie primara pe locuitor din tara noastra de 4526 Kcc este practic asemanator cu cel din tarile dezvoltate. In aceste tari insa, PNB/locuitor este de 6,9 -10,6 ori mai mare; cu alte cuvinte aceasta inseamna ca pentru obtinerea unei unitati de PIB in Romania se consuma de aproape 10 ori mai multa energie primara decat in tarile dezvoltate. In principal, aceasta stare de lucruri negativa isi gaseste explicatia in ponderea insemnata a unor ramuri energointensive in totalul industriei si in utilizarea unor tehnologoo de fabricatie depasite. In conditiile in care resursele interne de energie sunt reduse, caracterul energointensiv al economiei a adancit dependenta Romaniei de importul de energie. Astfel, in totalul resurselor din 1989, importurile de energie electrica au fost de 9,3% (fata de 4,3% in 1985), de carbune cocsificabil de 60 % si de titei de peste 2/3. Per total, importul de energie primara si transformata,in balanta resurselor a fost de 39,7 %(fata de 28,2 % in 1980). Totodata, in conditiile in care Romania nu dispunea de rezervele valutare necesare, au aparut semnele unei penurii insemnate de energie, evident cu efecte negative pentru utilizarea capacitatilor de productie

Industria a fost si este un pilon de baza al civilizatiei moderne. In ultimii 40-45 ani, economia Romaniei a fost marcata de o puternica industrializare, concretizata in sporuri spectaculoase ale productiei ramurii respective, ca si in cresterea ponderii ei in produsul intern brut si in populatia ocupata. In perioada 1950-1989, spre exemplu, fondurile fixe au crescut de 41 ori, iar productia industriala de 52 ori. (Anuarul Statistic al Romaniei, 1990, p. 250). Cu toate acestea, decalajele din 1989 dintre tara noastra si tarile luate in comparatie, inclusiv fostele tari socialiste, sunt destul de insemnate. Astfel, decalajele privind valoarea adaugata din industria prelucratoare pe locuitor, prezinta urmatoarele dimensiuni :1: 3,4 fata de media europeana;1:5,2 fata de media tarilor dezvoltate si 1:1,9 fata de fostele tari socialiste.

O caracteristica a industriei romanesti creata in anii 1948-1989, caracteristica accentuata in deceniul al IX-lea, este lipsa de corelare intre capacitatile de productie si baza proprie de resurse energetice si de materii prime. Astfel, in procesul dezvoltarii industriei au capatat dimensiuni deosebite, dupa cum am aratat, ramurile mari consumatoare de energie, precum si de materii prime.

In anul 1989, ramurile energointensive- metalurgia, chimia simaterialele de constructii- obtineau 23,3 % din totalul productiei marfa industriale (10,6 % in 1938 ) si aproape 50 % in consumul industrial de energie electrica. Evident, aceasta evolutie a avut o pondere insemnata si in cerinta privind cresterea importului de energie. Evolutia acestor ramuri energointensive a determinat si cresterea importului de materii prime. Necesarul de minereu de fier, spre exemplu, a fost acopetit in proportie de 85 % din import, iar la bauxita, importul a reprezentat cca. 3/4.

O alta caractesistica a industriei romanesti, creata in anii socialismului totalitar, este faptul ca nu s-a tinut seama de cerinta unei specializari internationale efective, respectiv de dezvoltarea selectiva a produselor si grupelor de produse, indeosebi in industria constructoare de masini. Aceasta orientare a franat realizarea unor produse de inalt nivel tehnic, competitive pe plan extern. Un anumit rol in aceasta privinta a avut si fosta piata CAER, in care se acceptau reciproc si produse de nivel tehnic relativ scazut, comparativ cu cel din Europa Occidentala. Aceasta evolutie poate fi motivata si prin urmarirea evolutiei     sistemului de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica (C-D) in Romania in perioada 1950-1989.

Astfel, necesitatea organizarii unui "sistem industrial de C-D" a aparut odata cu atingerea unui anumit nivel al activitatii industriale, sub aspectul volumului de productie si al sortimentelor. Se pornea de la un potential existent, care consta, pe de o parte din aparatul de conceptie inginereasca al unor fabrici cu traditie, pe de alta parte din cercetatorii cu profil tehnologic din mai multe institute de sub tutela Academiei. Pe masura dezvoltarii excesive a industriei bazate pe tehnologie avansata, aparea tot mai necesara structurarea unui sistem de cercetare-dezvoltare industrial, compus din unitsti specializate, in care sa se concentreze oamenii si baza materiala necesara conceptiei principalelor produse si procese ale diferitelor ramuri industriale. Primele elemente ale acestor sisteme dateaza din 1950, cand au fost infiintate mai multe institute tehnologice de ramura, ca de exemplu cele din: metalurgie, constructii de masini, electrotehnica, chimie, unitati care reprezinta si astazi varfuri ale cercetarii tehnologice pe plan national.

In ultimii ani ai deceniului "60, s-au facut pasi mai departe in directia intaririi potentialului de cercetare tehnologica, prin crearea unui numar mai mare de institute, cu profil ingust, subordonate fie ministerelor industriale, fie unor grupuri de intreprinderi. Masurile luate au avut unele efecte pozitive, in primul rand prin dezvoltarea potentialului de cercetare a industriei, deci apropierea cercetarii de productie. Nu s-au putut evita, totusi, doua categorii de efecte negative. S-a produs o restrangere a activitatii de cercetare de perspectiva, punandu-se accent pe teme legate de interese imediate ale departamentului in cauza. De asemenea, efectul pozitiv al apropierii cercetarii de productie a fost contracarat de desfiintarea aparatului uzinal de conceptie tehnica, care ar fi trebuit sa asigure, impreuna cu oamenii din cercetare, preluarea si implementarea noilor tehnologii in atelierele de productie. S-a instalat o doza de formalism in crestere continua, in relatiile institut-fabrica, ceea ce a provocat intarzieri si blocaje in aplicarea rezultatelor cercetarii. Aceste neajunsuri s-au amplificat pe parcurs. O data cu adancirea specializarii a crescut rigiditatea sistemului. A fost lasata pe planul al doilea cercetarea de perspectiva, orientata asupra problemelor mari ale dezvoltarii tehnologice pe plan departamental si national, cercetari care ar fi necesitat conlucrarea pe mai multe filiere, ca de exemplu:

- tehnologie-metalurgie ; chimie- fizica;

- tehnologie- informatica;

- tehnologie- economie industriala- sociologie;

Nu s-a realizat o tratare sistemica a relatiei "proces-produs", nici in cadrul unor ramuri, nici intre ramuri, aceasta determinand de cele mai multe ori cheltuieli si munca in zadar, datorita necorelarii proiectelor cu conditiile reale carora de fapt, le erau destinate. De asemenea, s-au manifestat retineri in alocarea de fonduri pentru astfel de lucrari.

Proiectele care vizau un orizont mai mare de timp, au fost considerate neatractive, datorita imposibilitatii "valorificarii" lor imediate. S-a produs o alunecare treptata spre produse relativ simple, cu grad redus de noutate si risc, cu aplicabilitate imediata si cu eficienta economica usor de evaluat. In schimb au trecut pe planul al doilea cercetari avand in vedere sporirea calitatii produselor, optimizarea proceselor pentru a asigura calitatea constanta a productiei sau perfectionarea metodelor de control de calitate, precum si imbunatatirea propriilor metode si mijloace folosite in cercetare.

Deci vechiul sistem de planificare a indicatorilor economici si tehnici, nu numai ca nu promova introducerea inovatiei tehnologice, ci exercita de fapt un efect de franare.

Efecte negative s-au inregistrat datorita solicitarilor megalomane pentru realizarea unor produse cu continut ridicat de C-D,dar totodata complet lipsite de orice valoare economica reala. (ex. :trenul guvernamental, compus din mai multe vagoane, fiecare fiind un unicat. Aceasta in timp ce fabricile noastre de vagoane aveau mari probleme cu plasarea produselor pe piata vestica si trebuiau sa-si diversifice productia cu vagoane specializate).

Microelectronica, robotica si comunicatiile au fost tratate cu dispret, mergandu-se pana la excluderea termenilor de"robot" sau"calculator electronic" din planuri, in 1988.

Izolarea progresiva fata de lume din ultimul deceniu(80-89) a provocat mari daune activitatii de cercetare tehnologica din tara noastra. In perioada 1950-1955, documentatiile primite din U. R. S. S. si sprijinul unor consilieri sovietici , au reprezentat un sprijin util pentru etapele deosebit de grele ale demarajului. In anii urmatori s-au achizitionat licente de la firmele vestice de nivel international, ca de exemplu cele pentru locomotive Diesel si electrice, aparataj de inalta tensiune, motoare termice de putere medie, echipamente de automatizare, tranzistori si alte componente electronice, ceea ce a determinat si cresterea nivelului tehnic si diversificarea productiei.Mai trebuie mentionata initiativa pozitiva a achizitiei din strainatate de echipamente si know-how pentru proiectare asistata de calculator(CAD). S-au procurat, inca de la inceputul deceniului '70 sisteme CAD pentru proiectarea navelor si caroseriilor de autoturisme,ceea ce reprezenta in acel moment o echipare la nivel international. Participarea romaneasca la programele de cercetare coordonate de C. A. E. R. a fost sistematic franata si avantajele ei desconsiderate. Un exemplu concludent asupra modului in care s-a valorificat participarea Romaniei la C. A. E. R. il ofera echipamentul de foraj petrolier. Romaniei I s-a atribuit specializarea in fabricatia de astfel de echipamente, justificata de traditia si potentialul de productie existente in Romania. Aceasta ar fi trebuit sa duca la o specializare prioritara a activitatii de cercetare in acest domeniu. Dimpotriva insa,acest proiect a fost desconsiderat si in final abandonat. Astfel, Romania, care ocupa la un moment dat locul al doilea in lume in exportul de utilaj petrolier, este astazi devansata de numeroase alte tari, din care unele din asa-numita"lume a treia".

Schimbul de informatii stiintifice si tehnologice reprezinta un factor de cea mai mare importanta prin randamentul activitatii de C-D. Ziua de astazi se caracterizeaza prin cresterea exponentiala a volumului de informatii necesare activitatii curente. Asa se explica atentia acordata activitatii de documentare. Din motive de "economie de valuta" s-au restrans aproape la zero abonamentele la reviste tehnico-stiintifice din vest, precum si achizitia de carti din strainatate. De asemenea, prezenta cercetatorilor romani la conferinte internationale a fost sporadica si in cele mai multe cazuri, realizata cu persoane care nu aveau nimic comun cu activitatea de cercetare.

Daca mai adaugam si deficientele invatamantului de toate gradele de limbi straine de circulatie internationala, putem avea o imagine completa asupra izolarii aproape totale a specialistilor din sistemul national de cercetare tehnologica fata de o lume inconjuratoare in care progresul tehnologic devenea tot mai dinamic.

In momentul de fata, una din principalele probleme ale industriei romanesti bazata pe tehnologie avansata, consta in aducerea sistemului de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica la gradul de competitivitate si eficienta impus de confruntarea cu economia de piata. Nu se poate dezvolta o industrie cu un continut ridicat de C-D, fara o contributie proprie la aceasta activitate.

In anul 1990, ponderea cheltuielilor de C-D in PIB, considerat ca unul din indicatorii sintetici care caracterizeaza efortul national pentru sustinerea acestui domeniu, era in Romania de 1,8%., comparativ cu tari dezvoltate europene ca:Elvetia(2,86 %), Regatul Unit(2,2 %), Suedia(2,86 %),sau S. U. A. (2,75 %), Japonia(3,04 %).

In ceea ce priveste comparatia cu fostele tari socialiste, cei 15,6 miliarde lei cheltuiti pentru activitatea de cercetare-proiectare in 1990 au reprezentat 2,3 % din venitul national, fata de 3,3 % in Bulgaria, 4,5 % in Cehoslovacia si 5,5 % in U. R

Reducerea volumului total al cheltuielilor de cercetare in 1990 comparativ cu 1989, a avut loc pe fondul general al tendintei de restrangere a activitatii de cercetare tehnologica atat ca urmare a primei etape de restructurare a sistemului C-D cat si datorita dificultatilor de procurare a fondurilor necesare sustinerii acestei activitati. Decizia guvernului de la sfarsitul anului 1990(H. G. 1284/'90) de a se constitui Fondul Special de 1 % pentru finantarea cercetarii aplicative a fost apreciat ca o solutie fortuita de "salvare" a cercetarii tehnologice. Caracterul paleativ s-a constatat relativ rapid prin nealimentarea acestui fond conform prevederilor, intrucat dificultatile economice actuale nu permit unitatilor comerciale plata celor 1% din cifra de afaceri. In plus, titlul provizoriu al acestui fond creaza un climat psihologic de nesiguranta, nestimulativ pentru creatia stiintifica. Ca urmare a celor mentionate, in anul 1991 cheltuielile totale de cercetare au cotinuat sa se diminueze fata de anul 1990, reprezentand circa 14,0 miliarde lei.

Cercetarea si dezvoltarea tehnologica de la nivelul intreprinderilor trebuie concentrata in primul rand asupra pregatirii fabricatiei, astfel incat lansarea in fabricatie sa nu se faca decat dupa ce s-a asigurat un nivel corect de calitate a productiei.

La nivelul institutelor apartinand marilor grupuri industriale, trebuie acordata prioritate abordarii superioare a problemelor globale caracteristice intregului domeniu deservit.

Dupa 1989, situatia in domeniul cercetarii-dezvoltarii s-a inrautatit, ajungand astfel in 1995 intr-o situatie critica, multe din institutele de cercetare fiind nevoite sa-si inchida portile.

O privire lucida asupra situatiei industriei romanesti in momentul eliberarii de dictatura nu poate sa nu scoata in evidenta problema calitatii. O adevarata metastaza de neprofesionalism si de lipsa de exigenta in abordarea problemelor de calitate a afectat grav eficienta si competitivitatea multor produse industriale si-dincolo de aceasta- capacitatea de iesire din criza a intregii economii.

Intr-o economie centralizata cum a fost Romania pana in 1989, planificarea rigida si eliminarea concurentei au desfiintat reactia pietei asupra calitatii produselor si serviciilor. Peste aceasta s-a suprapus presiunea excesiva a unor"planuri" de dezvoltare orientate strict spre cresteri cantitative nerationale si a avut efecte pe care toti le cunoastem.

S-ar putea crede ca, prin liberalizarea economiei si promovarea initiativei, situatia calitatii s-ar redresa de la sine.Aceasta parere este naiva. Dimpotriva, daca socul contactului cu piata internationala nu va gasi o industrie pregatita sa respecte cerintele contemporane de calitate, orice incercari de patrundere pe aceasta piata nu vor face decat sa prelungeasca si sa extrapoleze pagubele si irosirile de resurse inregistrate in perioada precedenta.

In perioada actuala, conceptul de calitate imbraca trei dimensiuni:una economica(relatii functionale pret cost, functionalitate-cheltuieli de exploatare);calitatea trebuie sa reflecte integrarea in mediul social si in mediul natural(zgomot, emisii nocive,etc. ).

In Romania trebuie acordata, in perioada actuala, o mare atentie controlului de calitate, cu verificari cat mai putine,facute acolo unde trebuie si cu cele mai potrivite mijloace.

In cadrul unei strategii orientate spre calitate, modernizarea tehnologiei de control trebuie sa faca obiectul unei preocupari permanente. Din pacate, multe din fabricile noastre nu au urmat experienta intreprinderilor avansate, care dispun de un aparat specializat in poiectarea tehnologiei de verificare a calitatii, aparat care raspunde si de continua adaptare a acesteia la evolutia cerintelor productiei. Pentru o industrie care isi bazeaza dezvoltarea pe progresul tehnologic, perfectionarea metodelor de control reprezinta o veriga importanta a conducerii calitatii, careia trebuie sa I se dea toata atentia.

Alt indicator economic care trebuie analizat este exportul Romaniei in anul 1989.

Astfel, exportul pe locuitor are valente aparte in ierarhizarea internationala a tarilor. Indicatorul reflecta nivelul productiei unei tari, specializarea si competitivitatea productiei respective, gradul de integrare a economiei nationale in economia mondiala. In 1989, exportul pe locuitor din tara noastra era de numai 453 dolari si inregistra un decalaj de 1:4, 3 fata de media europeana si de 1:8, 5 fata de media tarilor dezvoltate. Faptul ca aceste decalaje sunt mai mari decat cele referitoare la PNB(calculat conform metodologiei Bancii Mondiale) si respectiv la productia industriala indica o slaba integrare a Romaniei in economia mondiala, o competitivitate scazuta a produselor romanesti.

In ierarhia tarilor europene, in anul 1989, pe primul loc din punctul de vedere al exportului pe locuitor se situa de departe Belgia-Luxemburg, cu circa 10. 000$/locuitor. (Anexa1). Acest nivel era de peste 5 ori mai mare decat media europeana de 1961 $/locuitor si de aproape 3 ori superior mediei statelor dezvoltate din Europa(3854 $/loc. ).

Statele din Europa Centrala si de Est (fostele tari socialiste) ocupau pozitii intre 14-24, alaturi de Portugalia, Spania si Grecia. Romania, cu un export de 453/loc. , s-a situat pe o pozitie modesta in Europa din acest punct de vedere, respectiv pe locul 22 din cele 24 de tari supuse analizei. Acest nivel era de peste 4 ori inferior mediei europene. Astfel, decalajele dintre tara noastra si statele dezvoltate din Europa in privinta exportului pe locuitor raman considerabile. Comparativ cu Belgia-Luxemburg, de exemplu, nivelul exportului Romaniei era de peste 21 ori mai mic in anul 1989(Tabelul nr. 2).

Decalajele intre Romania si unele state europene din punctul de vedere al exportului pe locuitor in anul 1989 sunt prezentate in tabelul 2:

Tabelul nr. 2   

Sursa: Monthly Bulletin of Statistics, nr. 10/1991;pentru Romania-Anuarul Statisticii Internationale:CNS, 1990

Trebuie remarcat ca tendinta evolutiei structurii comertului international indica o proportie din ce in ce mai mare a produselor prelucrate in valoarea exporturilor. Romania, in general, se inscrie in tendinta mentionata, cu observatia ca in perioada 1981-1989 s-au produs unele mutatii contrare acestui sens evolutiv. Astfel, daca in anii 1986 si 1987 ponderea masinilor si utilajelor ajunsese la circa 33 % in totalul exporturilor, in 1989 aceasta pondere scazuse sub 30 %, crescand in acelasi timp ponderea combustibililor, materiilor prime si metalelor de la circa 25% la peste 32 % .

Comparativ cu tarile din Europa Centrala si de Est, cu clasificari asemanatoare, se constata ca proportia masinilor, utilajelor si respectiv a combustibililor, materiilor prime minerale , metalelor in totalul exporturilor, era in 1989, in cazul Romaniei, cea mai mica si respectiv, cea mai mare(cu exceptia URSS, in care aceste ponderi erau de 16% si respectiv 52,1%), ceea ce releva o structura inadecvata, ineficienta a exportului romanesc.

Evolutia structurii exportului Romaniei pe grupe de marfuri in perioada 1950-1989este prezentata in tabelul 3

Tabelul nr. 3

Anul 1989 a reprezentat pentru tarile din Europa Centrala si de Est un an de rascruce, atat in istoria lor,cat si in cea a intregului continent. Pe planul relatiilor economice externe,optiunea pentru democratie si economie de piata in aceste state a insemnat practic reorientarea fluxurilor comerciale ca urmare a mutatiilor profunde intervenite pe plan politic.Ca elemente de referinta ale acestor schimbari pot fi amintite,pe de o parte, decizia de constituire a unei uniuni economice si monetare , urmata de o Uniune politica a tarilor din Comunitatea Economica Europeana , iar pe de alta parte, destramarea organizatiei CAER.

In ceea ce priveste Romania, unul dintre obiectivele majore ale reformei economice initiate in 1990 il constituie liberalizarea comertului exterior. Dupa 1989 s -au intreprins masuri menite sa asigure functionarea unui mecanism specific de piata al comertului exterior, pe principiile descentralizarii si demonopolizarii acestuia

Pentru Romania, primii ani ai tranzitiei spre economia de piata s-au dovedit a fi extrem de dificili. In conditiile lipsei unei strategii coerente care sa orienteze evolutia structurilor economice si tehnologice, tinand seama, spre exemplu, de procesele integrationiste din Europa, timp in care s-a inregistrat o degradare a potentialului existent, fluxurile comerciale internationale, sub presiunea diferitilor factori, s-a deteriorat considerabil. Pe de alta parte, s-au pierdut segmente importante de piata, atat pe plan extern(constructii de masini pe piata CAER) cat si pe plan intern(liberalizarea importurilor, spre exemplu, la produse electronice) ceea ce a amplificat eforturile agentilor economici.

Exportul pe locuitor a scazut la circa 250 de dolari in anii 1990 si 1991, ceea ce a determinat    alunecarea Romaniei spre ultimul loc in ierarhia europeana. In raport cu economia mondiala, nivelul acestui indicator corespundea grupei de mijloc a statelor in curs de dezvoltare.

Efectele liberalizarii comertului exterior nu s-au situat la nivelul asteptarilor. Unificarea cursurilor de schimb si devalorizarea de trei ori a monedei nationale in noiembrie 1991 nu au reusit sa conduca la o crestere a exporturilor si respectiv a ofertelor de valuta. Mentinerea unei rate flotante de schimb, cuprinsa intre 180-200 lei/dolar in perioada decembrie 1991-mai 1992 s-a facut in conditiile introducerii unor criterii selective in alocarea fondurilor valutare provenite din exporturi, influentand decisiv comportamentul agentilor economici si starea economiei. Ca atare, nivelul acestui curs a devenit artificial, nereflectand raportul real intre cererea si oferta de valute. In absenta unor ajustari structurale imediate, presiunile puternice exercitate asupra cursului de schimb de diferiti factori(in special restrictiile valutare si evolutia preturilor interne)au condus la o noua devalorizare a monedei nationale, in vederea atingerii altui nivel de echilibru. Evolutia cursului de schimb in perioada 1992-1993 a fost de: septembrie 1992, de 430 lei/$, martie 1993 de aproape 600 lei/$ pentru ca in luna octombrie 1996 sa atinga aproape 5000 lei/$.

Dupa parerea multor specialisti, lipsa de finalitate a politicii de liberalizare a comertului exterior si, in acest context, a unificarii cursurilor de schimb si respectiv a convertibilitatii interne s-au datorat, printre altele, nerespectarii a cel putin doua elemente ce conditionau reusita acestei politici: neasigurarea simultaneitatii intre liberalizarea preturilor si unificarea cursului de schimb si, pe de alta parte, inexistenta unor rezerve valutare sufuciente pentru sustinerea acestui curs.

In acest mod, in functionarea mecanismelor comertului exterior au intervenit distorsiuni grave, denaturand relatiile de import-export ale tarii noastre si amplificand dificultatile interne.

Restructurarea economiei, ca element cardinal al programului de reforma si al strategiei dezvoltarii nu poate face abstractie de factorii externi ce o pot accelera: credite externe, investitii directe, cooperari, reorientari de fluxuri comerciale. Trebuie sa se asigure coerenta necesara a masurilor de reforma, concordanta intre politica economica interna si cea externa, creand premisele pentru alinierea Romaniei la cerintele integrarii in economia europeana si mondiala.

In anexa 1 este prezentata configuratia exportului Romaniei pe locuitor in anul 1989 :

Exportul pe locuitor in 1989

Anexa 1.

Sursa: Monthly Bulletin of Statistics, no. 10/1991, p. 90-110.

Pentru Romania: Anuarul Statisticii Internationale, C.N.S., 1990

Structura pe ramuri si sectoare a economiei unei tari este un indicator important al nivelului sau de dezvoltare.Daca avem in vedere proportia populatiei ocupate in ramuri neagricole care,se stie,creste pe masura trecerii unei tari pe trepte superioare de progres economic si social,ponderea pentru Romania este de 72,1% populatie neagricola,care ne plaseaza pe locul 23 cu urmatoarele decalaje:1:1,2 fata de media europropeana,1:1,3 fata de fostele tari socialiste.Se constata o pondere foarte mare a populatiei ocupate in industrie si constructii(45,1 % ) si o anumita ramanere in urma a sectorului de servicii (27,0 % ) ceeace denota o serioasa ramanere in urma a Romaniei din acest punct de vedere.Prin comparatie,ponderea populatiei in sectorul servicii variaza intre 54,0 % in Spania si 69,3 % in Belgia.In fostele tari socialiste,proportia maxima a populatiei ocupate in servicii s-a inregistrat in Ungaria,respectiv de 42,6 %.

Dupa cum se poate observa,decalajul dintre Romania si Ungaria prin prisma acestui indicator (ponderea populatiei in sectorul servicii) a fost de 15,6 %.Decalajul inregistrat spune foarte mult despre nivelul de dezvoltare a economiei romanesti.

In timp ce in industrie si in constructii era cuprinsa 45,1 % din populatia activa,foarte mult tinind cont de faptul ca 72,1 % din populatie era cuprinsa in ramuri neagricole,doar 27 % din populatie lucra in sectorul serviciilor.Aceasta denota o serioasa ramanere in urma a Romaniei din punctul de vedere al "grijei fata de om". Socialismul a reusit sa elimine din toate planurile de dezvoltare acele aspecte care aparau confortul si siguranta populatiei.

Spre exemplu, intr-unul din domeniile-cheie ale sectorului de servicii-telefoanele, dotarea populatiei cu aceste aparate a fost deficitara. In acest sens, trebuie mentionat ca in dotarea cu telefoane, Bulgaria depaseste Romania cu 80 %, iar Grecia de 4 ori; iar in dotarea cu automobile Bulgaria o depasea de peste 3 ori, iar Grecia de 4 ori si jumatate.

Alt exemplu concludent il reprezinta comprimarea consumului prin tot felul de masuri fiscale si mai ales administrativ-organizatorice care a dus la o aprovizionare cu bunuri de consum - in special alimentare - foarte defectuoasa, permanent insuficienta.

Aceasta lipsa de atentie fata nevoile "primare" ale populatiei a dus la secatuirea energiei acesteia si a afectat profund productivitatea muncii; ea negasindu-si elemente de comparatie in nici una din tarile cat de cat dezvoltate de pe glob.

II Indicatorii sociali

Indicatorii sociali ocupa un loc aparte in caracterizarea nivelului de dezvoltare a tarilor.Comparativ cu indicatorii economici, indicatorii sociali amintiti, releva decalaje mai mici intre Romania si tarile luate in comparatie.

Datele releva ca in Romania gradul de urbanizare, in 1989 era de 53,2 % si plasa tara noastra pe locul 22. Decalajele variaza intre 1 : 1,2 - pentru fostele tari socialiste si 1 : 1,4 pentru tarile dezvoltate ( anexa 5 ).

Disponibilul de calorii din Romania in anul 1989 a fost de 3251 / locuitor - zi si indica un decalaj mediu de numai 1 : 1,1 in raport cu fiecare din marimile medii luate in comparatie. Aici isi spun cuvantul gradul de saturatie ( = "pragul" dincolo de care ori ce consum este lipsit de sens ).

Datele privind gradul de cuprindere a tineretului in invatamantul secundar prezinta o situatie mai buna pentru Romania in raport cu ceilalti indicatori. Marinea acestui indicator, 88,2 % elevi in invatamantul secundar in totalul populatiei de varsta corespunzatoare pentru invatamantul respectiv, plaseaza Romania pe locul 14; decalajul este de 1 : 1,1 fata de toate cele 3 marimi medii luate in comparatie.

O situatie aparte prezinta insa cuprinderea tineretului in invatamintul superior. In anul 1989, numai 8,6 % din populatia de 20 -:- 24 ani era cuprinsa in invatamintul superior. Ponderea este net mai mica in raport cu marimile medii considerate - de 3,1 ori mai mare in Europa, de 3,6 ori in tarile dezvoltate si de 2,2 ori in tarile foste socialiste. ( Anexele 6 si 7 ).

Decalaje importante inregistreaza tara noastra si in privinta inzestrarii populatiei cu aparate TV. Cu numai 191 TV la 1000 locuitori, Romania se plaseaza pe locul 22 di 24 tari. ( Anexa 4. )

Marimea indicatorilor care tin de ocrotirea sanatatii arata o situatie destul de proasta. Astfel cu 21,2 medici la 10.000 locuitori Romania se plaseaza pe locul 19, dar cu un decalaj mare fata de media din tarile analizate ( intre 1 : 1,4 si 1 : 1,6 ) ( Anexa 8 ).

Mortalitatea infantila este un indicator esential pentru caracterizarea starii de sanatate dintr-o tara. Sub acest aspect, nivelul indicatorului din Romania este unul din cele mai mari din Europa ( 26,9 ^o/_oo ). Marimea medie a indicatorului este de numai 7,8 ^o/_oo in tarile dezvoltate si 22,1 ^o/_oo in fostele tari socialiste.

Durata medie de viata este un indicator cu largi valente pentru caracterizarea starii de sanatate a populatiei, a dezvoltarii sociale in general. El reflecta conditiile de munca si de trai ale populatiei, consumul alimentar si nealimentar, cantitatea si calitatea serviciilor existente in societate, inclusiv a celor medicale, precum si gradul de accesibilitate a categoriilor sociale la serviciile respective.

In perioada 1988 - 1990 durata medie de viata in Romania a ajuns la 69,6 ani fata de 63,2 ani in 1956. Desi intre cele doua momente durate medie de viata a crescut cu aproape 6,5 ani, in ierarhia tarilor analizate, Romania ocupa ultimul loc. Marimea medie a indicatorului este de 73 ani in Europa, 76 ani in tarile dezvoltate si 71 ani in fostele tari socialiste. Privit prin prisma faptului ca acest indicator are o evolutie lenta, decalajul de 1 : 1,1 este destul de insemnat ( vezi anexa 9 ).

III Locul Romaniei in Europa , in anul 1989, prin prisma unui indicator sintetic - agregat

Asa cum am aratat in paginile anterioare, decalajele dintre Romania si tarile comparate, sunt mai mari la indicatorii economici decat la cei sociali.

Calculul indicatorului agregat se face pe baza marimilor normalizate a indicatorilor economici si sociali prezentati anterior, prin atribuirea aceluiasi coeficient de importanta, ( 1,0 ) pentru fiecare indicator partial.

Normalizarea s-a facut potrivit formulei: . Potrivit metodologiei adoptate, indicatorul sintetic - agregat ia valori intre 0 si 100. Marimea 0 corespunde tarii cu cel mai scazut nivel al dezvoltarii economico-sociale si marimea 100 tarii cu nivelul maxim al dezvoltarii economico-sociale.

In tabelul urmator se prezinta ierarhizarea celor 24 tari comparate prin prisma indicatorului sintetic - agregat :

Ca si in cazul indicatorilor partiali marimea indicatorului general al dezvoltarii economico-sociale confirma faptul ca in anul 1989 Romania detinea o pozitie periferica in ierarhia tarilor analizate - pe locul 23 (cu un nivel de 21,1). Distanta care ne separa de primele 10 tari sete destul de mare variind intre 3,8 in cazul Austriei si 4,7 in cazul Olandei. Se observa de asemenea ca fostele tari socialiste, cu exceptia Albaniei, aveau un nivel mai inalt de dezvoltare, raportul osciland intre 1,4 in cazul Iugoslaviei si 2,8 in cazul Cehoslovaciei.

Trebuie subliniat faptul ca in perioada 1980 - 1989 s-a dezvoltat pozitia Romaniei pe plan European. Din studiile comparative efectuate de Insditutul de Economie Nationala rezulta ca in anul 1982, pe langa Albania in urma Romaniei se afla si Portugalia, iar in 1984 pe locuri inferioare Romaniei se aflau Portugalia, Iugoslavia si Albania. In 1989 numai Albania se afla sub nivelul dezvoltarii economico-sociale a Romaniei.

Nivelul scazut al dezvoltarii economico-sociale al Romaniei comparativ cu tarile europene analizate si in deosebi cu tarile cu economie de piata se datoreaza regimului politic comunist-dictatorial si sistemului economic socialist de comanda existente in Romania timp de aproape 45 ani.