"OBIECTIVE SPECIFICE POLITICII MONETARE SI DE CREDIT"

"OBIECTIVE SPECIFICE POLITICII MONETARE SI DE CREDIT"

Tipologia obiectivelor si modul de actiune al acestora;

Contradictiile dintre obiectivele politicii monetare si de credit.

TIPOLOGIA OBIECTIVELOR SI MODUL DE ACTIUNE AL ACESTORA

Autoritatea monetara - Banca Centrala urmareste in grad inalt indeplinirea obiectivelor generale, finale si anume cresterea economica, ocuparea deplina a fortei de munca, echilibrul balantei de plati, asigurand un nivel "bun" al acestora; a obiectivului fundamental asigurand si mentinand stabilitatea preturilor si a obiectivelor intermediare specifice politicii monetare si anume: cresterea masei monetare pana la un nivel optim, adecvarea ratei dobanzii si asigurarea unui nivel stimulativ al acestuia, un nivel favorabil al cursului de schimb si o alocare buna a resurselor financiare.

Autoritatea monetara stabileste obiective specifice cunoscand faptul ca acestea sunt independente unele fata de altele, iar rezultatul bun inregistrat la obiective poate fi de natura sa pericliteze indeplinirea celorlalte. Din acest motiv si plecand de la tipul de politici si strategii monetare, Banca Centrala inscrie obiectivele mentionate intr-o ierarhie, realizeaza arbitraje delicate intre ele, urmarind sa atenueze contradictiile ce se manifesta cu precadere pe termen scurt.

Cresterea nivelului masei monetare

Banca Centrala urmareste un grad de crestere al masei monetare acordat (echilibrat) cu gradul de crestere al economiei reale reprezentat preponderent cu PIB-ul.

Autoritatea monetara considera astfel cresterea masei monetare, obiectivul central al politicii monetare

in jurul careia sunt asezate toate celelalte.

Plecand de la faptul ca masurarea masei monetare este o sarcina complicata, autoritatea monetara stabileste de regula drept obiectiv intermediar al politicii monetare un agregat mai restrans cum ar fi Mo (baza monetara) sau M₂ (masa monetara in sens larg).

In cazul stabilirii dreptului indicat de monitorizare a lui Mo s-ar putea spune ca acesta nu asigura controlul agregatului monetar cel mai larg (M₃, M₄, M₅), dupa cum stabilirea lui M₂ poate conduce la crearea unei legaturi slabe cu economia reala (PIB real). Din acest motiv este necesara existenta unei legaturi stabile sau cel putin predictibile intre Mo si M

Astfel au procedat Bancile Centrale din SUA (Fed incepand cu 1972); Anglia si Franta (1976); Germania (1974), iar Bancile Centrale din Europa de Est (1990).

Un exemplu pozitiv il reprezinta Germania care urmarind pe o perioada indelungata de timp (20 ani) drept obiectiv central al politicii monetare, cresterea masei monetare a reusit surmontand handicapul generat de unificare, sa coboare nivelul inflatiei la sub 2% anual.

Cresterea masei monetare si in consecinta a ofertei de moneda conduce la stimularea si alimentarea cererii de moneda.

Economia reala nu poate raspunde de regula rapid prin cresterea de productivitate si cantatatii sporite de bunuri si servicii, fapt care conduce la o deschidere a acesteia catre exterior, la cresterea importanta si scaderea exporturilor. Se produce un dezechilibru al balantei de plati si se acumuleaza o "inflatie prin cerere".

Din acest motiv finantarile devin mai accesibile, iar pe piata rezista si acei intreprinzatori mai putin rentabilitatea.

Rezultatul este o incetinire a cresterii economice (obiectivul fundamental al oricarei politicii) si o nerealizare sau realizare partiala a obiectivelor Bancii Centrale, urmarit cu prioritate si anume urmarirea asigurarii si mentinerii stabilitatii preturilor.

Acest exemplu releva faptul ca echilibrul stabil si sustenabil intre economia simbolica si cea reala trebuie urmarit si tintit in aceeasi masura cu tintirea agregatelor monetare.

Un nivel stimulativ al ratei dobanzii

Adeptii lui Keynes sustin o rata a dobanzii la un nivel cat mai scazut considerat ca realizarea unei

bunastari in economie este in directa legatura cu nivelul dobanzii. Pentru acestia conteaza in mod deosebit rata nominala a dobanzii si o rata reala a acesteia, stabila si moderat pozitiva.

Monetaristii sunt interesati de nivelul ratei dobanzii; pentru ei conteaza doar cantitatea de moneda emisa si pusa in circulatie. Acestia erau interesati doar de nivelul real al dobanzii. Importanta ratei dobanzii in economie se manifesta atat pe plan intern, cat si pe plan extern.

Pe plan intern influenteaza volumul investit intreprinzatorilor, volumul constructiilor de locuinte, achizitiile de bunuri de folos indelungat si arbitrajele intre titlurile financiare si moneda ca lichiditate.

Pe plan extern influenteaza puternic miscarile de capital pe termen scurt.

Din aceste perspective este necesar ca nivelul dobanzii reale sa fie pozitiv si mai ales stabil pentru a permite plasarea eficienta a capitalului, acumularea de rezerve atat interne cat si internationale.

Economia germana a reutit pastrand un nivel al dobanzii reale de 3-3,5% sa creeze o situatie favorabila generata de acomodarea celor 2 obiective specifice:

cresterea masei monetare;

adecvarea ratei dobanzii la conditiile pietei.

Un nivel favorabil al cursului de schimb

Cursul de schimb al monedei nationale reprezinta unul dintre cele mai importante semnale externe ale

unei notiuni.

Nivelul cursului de schimb preocupa deopotriva autoritatea monetara suprema (polica cursului de schimb si strategii de tintire a cursului de schimb) si autoritatea executiva (guvernul) care in elaborarea si aplicarea politicilor macroeconomice urmareste drept obiectiv de prim rang cursul de schimb.

Un curs de schimb slab al monedei nationale (moneda devalorizata) creeaza o presiune mai mult sau mai putin puternica in economie, amplifica tensiunile inflationiste si franeaza selectia intreprinzatorilor dupa eficienta. Este de natura sa pastreze pe piata intreprinzatori invariabili, sa genereze un dezechilibru al balantei de plati, o reducere a capacitatii de productie si in ultima instanta o reducere a nivelului de trai.

Un curs de schimb forte (moneda valorizata) creeaza o presiune deflationista in economie si conduce la eliminarea (falimentul) unor intreprinzatori incapabili sa se adapteze conditiilor noi de pe piata si in consecinta incetineste cresterea economica.

Plecand de la aceste structuri argumentative care ar putea fi astfel considerat un nivel favorabil pentru cursul de schimb al monedei nationale?

Raspuns: Dat de paritatea monedei, de faptul ca aceasta trebuie sa se situeze la un nivel care sa permita acumularea de rezerve interne si internationale si la un nivel al preturilor interne comparabil cu cel al produselor similare de pe pietele externe.

Utilizand o politica monetara forte de supraevaluare relativa a monedei, Germania a reusit sa creeze o economie competitiva bazandu-se pe flexibilitatea structurilor industriale, pe dezvoltarea acelor ramuri (industria de automobile) capabile sa realizeze suficienta valoare adaugata si o diferentiere durabila fata de concurenta.

Utilizand o politica monetara forte, Marea Britanie a suferit o serie de tensiuni si probleme in economie ca urmare a unor structuri rigide si utilizeaza in continuare a unor piete internationale.

Aceste doua exemple releva faptul ca alegerea unui nivel al cursului de schimb, a unei politici monetare forte sau slabe nu este suficient de libera. Depinde intr-o mare masura de gradul de dezvoltare al economiei reale de structura economica, de flexibilitatea acestora si de eficienta pietelor de desfacere utilizate.

O buna alocare a resurselor financiare

Modalitatea de alocare a resurselor financiare, mecanism de transmitere si circuitele parcurse de moneda

sunt responsabilitatea Bancii Centrale.

Aceasta urmareste o rentabilitate cat mai inalta a tuturor utilizarilor posibile ale resurselor financiare. In

acelasi timp se cunoaste faptul ca exista sectoare in economie a caror rentabilitate este mai indepartata si in multe dintre cazuri aleatorii Banca Centrala dirijeaza catre aceste sectoare resurse financiare in conditiile stabilirii unor prioritati si a unei ierarhii date de evolutia pietelor financiare si de afaceri si de interesele generale ale politicii economice.

CONTRADICTIILE DINTRE OBIECTIVELE POLITICII MONETARE SI DE CREDIT.

Obiectivele specifice politicii monetare nu sunt independente unele fata de altele se manifesta adesea in contradictie, fapt care obliga autoritatea monetara responsabila la o acomodare si la un arbitraj generator de prioritati.

Banca Centrala anunta periodic ordinea obiectivelor specifice politicii monetare, urmarind sa atenueze, amelioreze si sa elimine contradictiile manifestate pe termen scurt, mediu si lung.

Contradictia clasica se manifesta intre masa monetara si nivelul ratei dobanzii. Aceasta contradictie este generata de necunoasterea efectelor variatiei ratei dobanzii; obliga autoritatile monetare la realizarea unor arbitraje intre titlurile financiare si moneda lichida. Pe termen scurt fluctuatiile ratei dobanzii modifica substantial nivelul masei monetare.

Cresterea nivelului ratei dobanzii conduce pe termen scurt la accelerarea (cresterea) nivelului masei monetare adresandu-se in special cererii speculative de moneda si pe termen mediu si lung conduce la scaderea masei monetare.

Scaderea nivelului ratei dobanzii conduce la o incetinire pe termen scurt a ritmului de crestere a masei monetare ca urmare a aceleiasi adrese.

Stabilizarea nivelului ratei dobanzii conduce la stabilizarea anticipatiilor cu privire la acestea, iar efectul astfel manifestat dispare.

Pe termen mediu si lung cresterea nivelului conduce la o reducere a masei monetare fiind afectata in mod direct cererea tranzactionata de moneda.

Scaderea nivelului ratei dobanzii provoaca o crestere a nivelului masei monetare ca urmare a sporirii dimensiunilor creditului si a intensificarii plasamentelor.