Obiectivele auditului financiar contabil

Obiectivele auditului financiar contabil

Principalul obiectiv al auditului financiar in reprezinta examinarea situatiilor financiare privind imaginea fidela, clara si completa a informatiilor si operatiunilor reflectate in acestea in vederea exprimarii unei opinii independente si responsabile.

In faza de planificare a auditului financiar este necesara determinarea obiectivelor specifice, in functie de care se stabileste aria de aplicabilitate a auditului.

Obiectivele auditului sunt acele rezultate, care se asteapta a fi obtinute in urma examinarii situasiilor financiare.

Aria de aplicabilitate a auditului financiar reprezinta domeniile auditate de catre auditor, pentru atingerea obiectivelor auditului.

Pentru examinarea opiniei sale asupra situatiilor financiare auditorul trebuie sa obtina probe de audit suficiente, relevante si de incredere.

In acest scop auditorul trebuie sa efectueze teste pentru a se asigura ca:

Ø            forma si continutul situatiilor financiare respecta principiile generale ale contabilitatii si ale altor reglementari legale;

Ø            sumele din conturi sunt corect inregistrate;

Ø            utilizarea fondurilor alocate s-a facut in conformitate cu destinatia stabilita prin legea bugetara anuala sau alte prevederi legale (exemplu: acorduri internationale), iar partile au fost efectuate, in conformitate cu reglementarile in vigoare.

Pentru a asigura o opnie competenta si independenta asupra imaginii fidele, clare si complete a patrimoniului a situatiei financiare si a rezultatelor intrepriderilor, auditul are in vedere respectarea unor criterii si obiective specifice ce guverneaza un audit al situatiilor financiare:

Criteriul exhaustivitatii si integritatii inregistrarilor

Acest criteriu are in vedere ca toate operatiunile patrimoniale au fost inregistrate corect si integral in contabilitate.

Pentru indeplinirea acestui criteriu auditorul are doua solutii:

a)auditorul trebuie sa verifice cu mare atentie procedurile utilizate de entitate pentru validarea tuturor modificarilor patrimoniale: cresteri/diminuari de active, respectiv diminuari de pasive. Acesta solutie are dezavantajul ca necesita un timp indelungat pentru validare.

b)            auditorul poate utiliza rezultatele inventarierii. El trebuie sa se asigure ca inventarierea a fost facuta potrivit legii. Daca prin inventariere s-au descoperit tranzactii neinregistrate in contabilitate, iar acestea au fost operate, se considera ca toate operatiunile sunt corect inregistrate si evidentiate.

Respectarea acestui criteriu presupune ca auditorul sa se asigure ca:

Ø            toate operatiunile reflectate in documente justificative corespunzatoare sunt evidentiate in contabilitate, deci fara omisiuni;

Ø            nu exista operatiuni contabilizate de mai multe ori.

Criteriul realitatii inregistrarilor

Auditorul are obligatia sa urmareasca daca toate elementele de activ si de pasiv inregistrate in contabilitate sunt justificabile si verificabile, corespund cu cele identificate fizic prin inventariere sau prin alte proceduri cum ar fi: confirmari primite de la terti, analize de laborator etc.

De asemenea, se verifica daca activele si pasivele respecta principiul entitatii patrimoniale, adica toate operatiunile efectuate apartin si sunt in numele entitatii.

Criteriul corectei inregistrari in contabilitate si a corectei prezentari cu ajutorul conturilor anuale

Acest criteriu are mai multe obiective si se refera la localizarea corecta a perioadei privind elementele patrimoniale, evaluarea corecta a modificarilor, impunerea corecta si intocmirea corecta a situatiilor financiare.

3.1. Perioada corecta in care sunt evidentiate modificarile patrimoniale presupun respectarea principiului independentei exercitiilor, utilizarea unei contabilitati de angajament si folosirea conturilor de regularizare.

Regularizarea operatuinilor dupa inventariere confera corecta delimitare in timp a cheltuielilor si veniturilor pe intrega perioada a exercitiului financiar prin:

Ø            constituirea, respectiv transferul unor provizioane asupra veniturilor;

Ø            inregistrarea diferentelor de curs valutar aferente lichiditatilor in divizie;

Ø            inregistrarea cheltuielilor platite si veniturilor incasate aferente exercitiilor urmatoare prin utilizarea conturilor de regularizare;

Ø            repartizarea diferentelor de pret asupra cheltuielilor si stocurilor, calculul si contabilitatea corecta a variatiei stocurilor de productie finita;

Ø            analiza amortismentelor si a provizioanelor pentru depreciere.

Corecta lor evidentiere reprezinta o corectie a costuui istoric si atenueaza efectul de desincronizare in evaluarea elementelor patrimoniale in cele doua momente ale sale; intrare-iesire.

Evaluarea corecta presupune ca elementele patrimoniale si oporatiile economico-financiare sa fie evaluate in concordanta cu regulile si principiile contabilitatii, conform cu prevederile Legii Contabilitatii nr. 82/1991 si cu Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare elaborat de Comitetul pentru Standardele Internationale de Contabilitate.

Situatiile financiare: bilantul contabil, contul de profit si pierdere, situatia fluxurilor de trezorerie, informatiile aditionale ce trebuie furnizate sub forma notelor la conturile anuale vor fi armonizate si cu Standardele Internationale si Nationale de Contabilitate.

Imputarea corecta. Toate operatiunile contabile terbuie inregistrate in conturi astfel incat sa se respecte corespondenta dintre conturi stabilita in normele de aplicare a Planului Contabil General, respectiv cu Regulamentul de aplicare a Legii Contabilitatii si cu modificarile aduse acestuia potrivit legii. Nerespectarea acestor corespondente poate sa contribuie la mascarea unoe fraude, la compensari nelegale, la denaturarea unor posturi din bilant sau a unor indicatori, cum sunt: imobilizarile, stocurile, cheltuielile, rezultatul exercitiului, obligatiile fiscale, cifra de afaceri etc.

Intocmirea corecta a bilantului contabil. Auditorul urmareste concordanta care trebuie sa existe intre datele inregistrate in contabilitatea sintetica si balanta de verificare dupa inventariere ca baza de referinta pentru bilant. Exista doua tipuri de corelatii:

a)corelatia dintre Registrul jurnal de evidenta cronologica si totalul rulajelor curente ale conturilor deschise in evidenta sistematica prin fisele sintetice sah (Registrul Cartea Mare).

b)            corelatia dintre conturile analitice si conturile sintetice care se realizeaza prin balanta de verificare analitica deschisa pentru fiecare cont sintetic de gradul I sau II dezvoltat in analitic.

Soldurile finale prezentate in balanta dupa inventar reprezinta situatia de referinta pentru intocmirea corecta a bilantului contabil.

Obiectivele auditului au in vedere: patrimoniul, rezultatul exercitiului, bilantul si situatia financiara a intreprinderii.

Validarea de catre auditor a integritatii patrimoniului are in vedere:

Ø            tinerea corecta si la zi a contabilitatii;

Ø            realizarea inventarierii patrimoniului, corecta valorificare a rezultatelor acesteia si cuprinderea sa in bilantul contabil;

Ø            preluarea corecta in balanta de verificare a datelor din conturile sintetice si concordanta lor cu conturile analitice.

Ø            efectuarea corecta a tuturor operatiunilor legate de inregistrarea si modificarea capitalurilor proprii;

Ø            evaluarea corecta a patrimoniului conform Regulamentului de aplicare a Legii Contabilitatii nr.82/1991 si Cadrului general;

Ø            intocmirea bilantului contabil pe baza balantei de verificare dupa inventariere.

Contul de profit si pierdere trebuie realizat pe baza detelor din contabilitate privind perioade de raportare. Se va urmari de catre auditor daca au fost respectate conform legii aplicarea corecta principiilor independentei prudentei, permanentei metodelor, evaluarea separata a elementelor de activ sau pasiv, respectiv cheltuieli si venituri, noncompensarea, pragul de semnificatie (daca anumite cheltuieli sau venituri au o valoare semnificativa trebuie prezentate separat in situatiile financiare, daca sunt abateri de la principiile contabile si evaluarea acestora asupra profitului sau pierderi, asupra activelor sau datoriilor si situatiilor financiare).

Situatia financiara a entitatii ramane un obiectiv important in activitatea auditorului. Auditorul trebuie sa urmareasca tratamentele contabile utilizate pentru evaluarea corecta a soldurile bancare, analiza detailata a cecurilor returnate/emise, inventarierea monetarului etc.

De asemenea, trebuie sa valideze existenta garantiilor pentru imprumuturi si credite obtinute de entitatea sau acordate de alte entitati, existenta sau nu a unor resurse financiare insuficiente.

Auditorul poate propune utilizatorului unele solutii pentru viitoarele decizii:

Ø            obtinerea unor venituri financiare maxime;

Ø            minimizarea cheltuielilor financiare;

Ø            minimizarea riscului si efectelor nefavorabile ce pot rezulta din variatiile cursului valutar;

Ø            maximizarea fluxului de trezorerie.