PIATA CAPITALULUI

PIATA CAPITALULUI

Intr-un sens foarte larg, obiectul pietei capitalului il constituie titlurile financiare pe termen lung.

Titlurile financiare sunt, pentru unii agenti economici, alternative ale plasarii economiilor lor banesti, iar pentru altii, instrumente prin intermediul carora se asigura acoperirea unori necesitati de finantare.

Titlurile financiare pot fi :

pe termen scurt (cambia, biletul la ordin, certificatele de depozit, bonurile de tezaur) - faciliteaza finantari, respectiv plasamente pe perioade mai mici de 1 an, si fac obiectul pietei monetare;

pe termen lung (obligatiunile, actiunile) - faciliteaza finantari, respectiv plasamente pe perioade mai mari de 1 an, si fac obiectul pietei financiare;

Titlurile financiare sunt bunuri care genereaza in viitor un flux de venituri. In functie de veniturile generate, titlurile financiare pe termen lung pot fi:

titluri financiare pe termen lung cu venituri fixe : obligatiuni si actiuni privilegiate;

titluri financiare pe termen lung cu venituri variabile: actiuni ordinare.

Obligatiunea

reprezinta un titlu de credit pe termen lung;

emitentii de obligatiuni pot fi: statul, intreprinderile publice, intreprinderile private;

emitentul obligatiunii joaca rolul debitorului, iar detinatorul obligatiunii (obligatarul) joaca rolul creditorului;

emitentul este obligat sa plateasca detinatorului, la un termen specificat (scadenta) suma inscrisa pe pe obligatiune (valoarea nominala) si, periodic, anual sau semianual, o anumita dobanda fixa (cuponul obligatiunii);

valoarea nominala reprezinta, de fapt, suma cu care emitentul este creditat de catre detinator.

Actiunea

reprezinta un titlu de proprietate asupra unei cote parti din capitalul social al unei societati comerciale;

emitentii actiunilor sunt societatile comerciale pe actiuni;

detinatorul are urmatoarele drepturi: de a vota in adunarile generale ale actionarilor, de a lua parte la administrarea si controlul societatii comerciale, de a obtine o parte din profitul distribuit al societatii comerciale (dividend);

dreptul la dividende, variaza in valoare de la un exercitiu financar la altul, si nu are un minim garantat;

daca actiunea este privilegiata, atunci actionarul are dreptul la un venit fix, indiferent de marimea profitului realizat de intreprindere, are prioritate la vot, iar in cazul lichidarii societatii comerciale, sunt primele care au dreptul la despagubiri.

1. Segmentarea pietei capitalului

In cadrul pietei capitalului se disting: piata primara si piata secundara.

Piata primara este cea in care se vand si se cumpara titlurile financiare pe termen lung nou emise.

Vanzatorii sunt agenti economici, autoritati publice guvernamentale, administratii locale care au nevoie de resurse banesti.

Cumparatorii sunt alti agenti economici (populatia, institutii financiare) care dispun de economii banesti pe care le folosesc pentru cumpararea de asemenea titluri.

Operatiunile se realizeaza de obicei de catre banci, care solicita un comision pentru efectuarea tranzactiilor.

Piata primara are rolul de a drena capitalurile pe termen lung pentru a participa la finantarea economiei nationale, fiind o piata "a noutatilor", sub urmatoarele forme:

emisiunea de actiuni destinate consolidarii fondurilor proprii ale intreprinderilor;

imprumuturi prin obligatiuni clasice, vizand procurarea de capitaluri permanente de catre sectoarele privat si public;

emisiunea de produse hibride, destinate sa "ajute" capitalurile permanente ale emitentilor.

O economie de piata dezvoltata plaseaza in centrul marilor echilibre o piata financiara primara, performanta, care trebuie sa se bazeze pe o piata secundara eficace.

Piata secundara este cea pe care se negociaza titlurile financiare pe termen lung, emise anterior.

Piata secundara este structurata in trei componente complementare:

a)     piata oficiala (bursa)

Pe aceasta piata intrarea este conditionata de anumite performante si capacitati potentiale ale intreprinderilor.

b)    piata intermediara

Este destinata firmelor de talie mijlocie si a celor cu performante neacceptate la cotarea oficiala. Reactionand mai suplu la conditiile economice, acest tip de piata confera titlurilor cotate aceleasi proprietati ca ale acelora inscrise la cotarea oficiala, sub obligatia angajarii personale a bancii care introduce titlul pe piata, raspunzatoare in fata comunitatii financiare de orice eroare de judecata asupra intreprinderii.

c)     piata nesupusa cotarii

Pe aceasta piata pot intra intreprinderi mai modeste, intreprinderi mici sau noile intreprinderi. Piata "necotata" nu ofera titlurilor financiare privilegiile cotarii oficiale, nominativitatea titlurilor ramanand obligatorie.

2. Institutiile pietei capitalului

In conformitate cu legislatia in vigoare, piata capitalului in Romania evolueaza spre o structura institutionala ce include:

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, cu rol in urmarirea, supravegherea si impunerea reglementarilor legale privind piata capitalului;

Societati intermediare autorizate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, al caror obiect de activitate este vanzarea si cumpararea titlurilor financiare in contul clientilor sau in cont propriu, plasarea titlurilor pe pietele primara si secundara;

Sistemul de Evidenta a Valorilor Mobiliare, cu rol de informare a participantilor pe piata capitalului;

Consultanti de plasament, al caror sop este prestarea de servicii de analiza, selectare si evaluare a titlurilor financiare;

Sisteme de compensare si depozitare a titlurilor financiare.

In limbajul legiuitorului, prin valori mobiliare se inteleg titlurile financiare emise in forma materiala sau in cont.

Bursa de valori mobiliare

Bursa de valori este o piata pe care se ofera si se desfac, dupa o procedura speciala, valori mobiliare. Este o piata organizata si controlata, cu scopul de a face sa functioneze eficient schimburile, de a permite tranzactii rapide, pe baza unor reguli clare de cotatie si de a asigura informarea completa.

Derularea operatiunilor se desfasoara conform unui sistem organizatoric riguros, atat in ceea ce priveste locul si rolul participantilor, cat si cu privire la modul de efectuare a tranzactiilor. Cumparatorul si vanzatorul de hartii de valoare (banci, firme, particulari), nu au acces direct la bursa, ci numai prin intermediul agentilor de schimb, acestia grupandu-se in doua categorii:

brokeri - agenti - actioneaza in contul clientilor, avand rolul de intermediar intre clienti si brokerii - specialisti;

brokeri - specialisti - centralizeaza ordinele de vanzare-cumparare si negociaza ordinele primite de la brokerii - agenti.

Problema fundamentala a tranzactiilor la bursa este formarea pretului (cursului) titlurilor, substantial diferit de valoarea lor nominala. Cursul titlurilor depinde de numerosi factori economici si extraeconomici, decisiv fiind in ultima instanta raportul dintre cererea si oferta de titluri. La randul sau acesta depinde de: marimea veniturilor anterioare aduse de titluri si perspectivele acestora; nivelul ratei dobanzii; starea de ansamblu a conjuncturii economice; rata inflatiei; climatul social si politic intern si international. Tranzactiile efectuate la bursa de valori, se pot realiza prin doua genuri de operatiuni:

a)     la vedere - implica plata imediata, sau in cel mult doua zile lucratoare, a titlurilor cumparate si un transfer de proprietate imediat al titlurilor vandute;

b)     la termen - in care la momentul incheierii tranzactiei se convine asupra componentelor sale (numar de titluri, curs), iar executarea contractului are loc ulterior, la o data convenita, numita zi-lichidare sau scadenta. In intervalul de timp care trece din momentul incheierii tranzactiei si pana la scadenta, valoarea pe piata a actiunilor poate sa creasca sau sa scada. Astfel, operatiunile la termen sunt speculative (una din parti castiga, cealalta pierde). Vanzatorul mizeaza pe faptul ca, pana la scadenta, cursul titlurilor va scadea, urmand ca in ziua scadentei sa le achizitioneze la cursul existent si sa le cedeze cumparatorului la pretul convenit, mai mare (vanzatorul este un speculator " la baisse". Cumparatorul mizeza pe faptul ca, pana la scadenta cursul va creste, dar le va primi de la vanzator la un pret mai mic, realizand castig din aceasta diferenta (cumparatorul este un speculator " la hausse".

Fiecare piata financiara de recunoastere internationala utilizeaza indici bursieri specifici. De exemplu pe piata din New York se utilizeza indicele Dow Jones, care se calculeaza ca medie a cursurilor actiunilor emise de 65 de mari firme, precum si indici NYSE, Standard and Poor, MMI, iar piata din Tokio utilizeaza indicele NIKKEI, care reprezinta media a 225 valori din cotatia oficiala de la Tokio Stock Exchange, precum si indicii Topix si TSE.

Functiile burselor de valori mobiliare sunt:

transformarea pe termen scurt a titlurilor de valoare pe termen lung in capital banesc, si invers; in acest mod se pot asigura surse de finantare pentru agentii economici;

transferarea unor capitaluri individuale dintr-o tara in alta sau dintr-o firma in alta;

obtinerea pachetului de control al actiunilor, asigurand astfel realizarea procesului de concentrare a puterii economice;

barometru al starii economiei, volumul tranzactiilor si evolutia cursurilor reactionand brusc, uneori cu anticipatie, la modificarea conjuncturii economice. Adeseori scaderea brusca a cursurilor este semnalul declansarii unei crize, dupa cum ridicarea lor este anticiparea unui reviriment.

3. Cererea de titluri financiare pe termen lung

Cumpararea unui titlu financiar pe termen lung reprezinta un act de investire de capital. In fapt, este vorba de un transfer de capital catre o firma de la care se asteapta o rentabilitate corespunzatoare riscului asumat prin aceasta investire de capital propriu.

Asupra cererii de titluri financiare actioneaza in principal urmatorii factori:

Rentabilitatea titlurilor financiare;

Randamentul titlurilor financiare;

Lichiditatea titlurilor financiare;

Riscul plasamentelor in titluri financiare.

1. Motivatia investitorului de a cumpara o actiune, rezida in dividendul pe care il va aduce aceasta actiune si in cresterea previzibila a valorii de piata a actiunii (cursul), in raport cu pretul ei de achizitie. Asadar, rentabilitatea unei actiuni depinde de dividendul net la sfarsitul perioadei de previziune (D) si de diferenta de curs dintre pretul viitor de piata (P₁) si pretul de achizitie (P₀) al respectivei actiuni.

R = D + P₁ - P₀ , si rata rentabilitatii:

Analog se poate aprecia si rentabilitatea unei obligatiuni:

R = C + (P₁ - P₀)

C - cuponul obligatiunii

2. Prin randamentul unui activ se intelege acea rata de actualizare pentru care pretul activului este egal cu valoarea sa economica, sau pentru care valoarea economica neta este nula. Deci, randamentul unui titlu financiar se obtine din relatia de egalitate a pretului acestuia cu valoarea prezenta a fluxului asociat de venituri viitoare.

Actualizarea reprezinta estimarea valorii prezente a unui venit viitor. Ea se realizeaza pe baza unei rate de actualizare.

Concret, se poate spune ca valoarea prezenta (V_P) a unui venit V₁ ce va fi obtinut peste 1 an este data de relatia:

rata de actualizare a fost asimilata ratei dobanzii bancare;

Asemanator, valoarea prezenta a unui venit V₂ ce va fi obtinut peste 2 ani este:

Generalizand, valoarea prezenta a unui venit V_n ce va fi obtinut peste n ani , va fi obtinuta din relatia:

Intrucat un activ genereaza un flux de venituri pe intreaga sa perioada de viata, valoarea economica a activului respectiv rezulta prin insumarea valorilor prezente ale tuturor veniturilor obtinute in viitor.

In aceste cazuri actualizarea s-a facut pe baza ratei dobanzii.

In situatia in care un agent economic cumpara un titlu financiar, actualizarea se va face pe baza randamentului titlului.

In cazul in care un cumparator potential este confruntat cu problema alegerii intre achizitionarea unui titlu financiar, pe de o parte, si crearea unui depozit monetar, pe de alta parte, fundamentul deciziei de cumparare se gaseste in compararea randamentului titlului (e) cu rata dobanzii bancare (r). Se disting trei posibilitati:

e < r - cumpararea titlului nu este avantajoasa, caci crearea unui depozit monetar de marime egala cu pretul titlului ar aduce in viitor venituri mai mari decat titlul respectiv;

e > r - cumpararea titlului este avantajoasa;

e = r - cumparatorul potential este indiferent intre achizitionarea titlului si crearea depozitului monetar.

Randamentul unei obligatiuni se determina tinand seama ca venitul asociat (cuponul) ramane fix pana la scadenta si ca rascumpararea obligatiunii implica plata la termenul de scadenta , a unei sume egale cu valoarea nominala.

(2)

C - cuponul obligatiunii; P - pretul obligatiunii; O - valoarea nominala; n - termenul de scadenta; e - randamentul.

Randamentul unei actiuni analog, tinand insa cont de faptul ca, venitul asociat actiunilor (dividendul) variaza.

D - dividendul; P - pretul actiunii; e - randamentul actiunii.

3. Lichiditatea titlurilor financiare reprezinta usurinta si costurile cu care agentul economic poate schimba titlul in moneda. Practic, o lichiditate mare inseamna posibilitatea vanzarii rapide si la costuri minime a actiunilor, respectiv a obligatiunilor. De aceea sunt preferate titlurile cu grad ridicat de lichiditate.

4. Riscul unei investitii in titluri financiare reprezinta posibilitatea aparitiei abaterilor de rentabilitate fata de cea medie asteptata ca urmare a variatiei neanticipate a fenomenelor economico-financiare care o determina. Titlurile prezinta grade diferite de risc ; cele mai riscante sunt actiunile ordinare; actiunile privilegiate sunt mai putin riscante; in cadrul obligatiunilor, cele guvernamentale au un grad de risc mai redus.

4. Oferta de titluri financiare

Oferta de titluri financiare este determinata de necesitatea procurarii unor sume de bani de catre administratia centrala sau locala, respectiv de catre intreprinderi. Drept urmare, acestea apeleaza la emisiunea de titluri financiare.

Este evident ca oferta de titluri financiare depinde de dimensiunile fondurilor asigurate din surse proprii si prin credite bancare. In plus, oferta de titluri financiare este conditionata si de proportia in care fondurile sunt mobilizate prin emisiunea de obligatiuni, pe de o parte, si de actiuni pe de alta parte. Astfel, pentru cumparator, actiunile sunt mai riscante decat obligatiunile, insa, din perspectiva societatilor comerciale, obligatiunile prezinta un risc mai mare decat actiunile, intrucat cuponul obligatiunilor trebuie platit indiferent de dimensiunile profitului. Prin urmare, in scopul diminuarii riscului, societatile comerciale ar trebui sa apeleze cat mai putin la emisiunile de obligatiuni. In schimb, finantarea prin emisiunea de actiuni, mareste numarul proprietarilor, fapt care, in conditiile constantei profitului total, determina reducerea profitului ce revine pe o actiune.

Raportul dintre finantarea prin titluri cu venit fix si finantarea prin titluri cu venit variabil reprezinta levierul financiar al societatii comerciale.

Sarcina agentilor economici ce emit titluri de valoare este acela de a identifica levierul care echilibreaza obiectivul maximizarii profitului ce revine pe o actiune cu cerinta minimizarii riscului finantarii.

5. Pretul titlurilor financiare

Pretul titlurilor financiare se determina prin confruntarea, in cadrul pietei capitalului, a cererii cu oferta de titluri. Fiin influentate de anticiparile privind fluxurile de venituri viitoare, dar si de preferintele pentru risc si lichiditate, preturile titlurilor financiare nu coincid, decat ca exceptie, cu valorile nominale ale acestora. De regula, valoarea nominala a unui titlu este semnificativa numai in momentul emisiunii.