ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI

Impactul globalizarii

asupra lumii financiare

INTRODUCERE

Globalizarea a devenit una din categoriile economice cel mai des utilizate in schimbul de idei contemporane. La acest concept care schimba radical economia contemporana isi aduc contributia urmatoarele aspecte: liberalizarea schimburilor comerciale, dezvoltarea fara precedent a pietei capitalurilor in conditiile eliminarii barierelor intre economiile nationale, internationalizarea productiei de bunuri si distributia acestora, dezvoltarea accelerata a economiei mondiale sub impactul progresului din domeniul tehnologic.

Din multimea informatiilor ce se propaga prin intermediul tuturor mijloacelor media, ies in evidenta cele care contin cu o frecventa sporita termenii de: international sau " intre natiuni ", multinational sau " intre un anumit numar de natiuni ", transnational sau " dincolo de granitele nationale " si global sau " intreaga lume ". In dictionarul explicativ al limbii romane, in dreptul cuvantului " global " este trecuta urmatoarea definitie: care ia in consideratie toate elementele unui ansamblu, care rezulta prin insumarea tuturor elementelor de acelasi fel.

Globalizarea presupune cresterea fluxurilor de bunuri si servicii, oameni si bani dincolo de frontierele nationale si are ca scop unirea eforturilor pentru asigurarea prosperitatii tuturor tarilor. Cu cat tarile sunt mai prospere cu atat pietele lor pot absorbi mai multe marfuri, creand un climat propice pentru investitii si dezvoltare.

Globalizarea corespunde procesului de a gandi si a actiona in spatiul economic optim, promoveaza mobilitatea factorilor de productie si a produselor, pietele libere si competitia dintre subiectii economici. Nu se impune ca toate firmele sa opereze global ca IBM, Sony sau Philips, insa companiile nationale nu pot evita pe termen lung presiunea competitorilor mondiali.

Cuantificarea tendintelor care actioneaza in sensul globalizarii economiei mondiale se poate face cu ajutorul unui set de indicatori, cei mai importanti fiind: cotele de export si de import (de exemplu exportul firmelor din cadrul unei industrii raportat la nivelul vanzarilor acestora), investitiile de capital in strainatate, profitul realizat in strainatate raportat la profitul total al firmei, numarul persoanelor angajate in strainatate raportat la personalul total al firmei, modificarea volumului vanzarilor firmei in strainatate intr-o anumita perioada de timp sau cota detinuta de firma pe piata mondiala a produsului sau serviciului respectiv.

Globalizarea cuprinde in special:

liberalizarea circuitului financiar international care determina o nivelare a valorii dobanzilor (o investitie nationala sa determine obtinerea aceluiasi castig ca si una facuta in alta tara dupa ce fondurile au fost convertite din moneda nationala in moneda straina) si o intensificare a schimburilor internationale;

mobilitatea fortei de munca si deplasarea acesteia dintr-o tara in alta in functie de nivelul sau de calificare si reglementarile existente in fiecare tara;

existenta unor intreprinderi a caror structuri organizatorice depasesc granitele nationale, in special acele forme organizatorice proiectate pentru o perioada limitata de timp si pentru un anumit tip de resurse (de exemplu aliantele strategice), dar si structuri organizatorice complexe (de exemplu intreprinderile multinationale).

Lucrarea de fata se ocupa de primul aspect mentionat, cel legat de globalizarea financiara. Intrucat acest proces este imposibil de explicat fara clarificarea notiunii de flux financiar, iata cateva considerente. In cadrul fluxurilor financiare se disting:

fluxuri financiare pe termen lung: investitii directe sau de portofoliu ale rezidentilor in strainatate si imprumuturi acordate de rezidenti nerezidentilor sau de nerezidenti rezidentilor. Acestea din urma sunt consecinta aparitiei eurodevizelor;

fluxuri financiare pe termen mediu: credite externe acordate de organizatii financiare internationale cu vocatie de banci sau investitii de portofoliu;

fluxuri financiare pe termen scurt: capitaluri flotante, apartinand unor banci cu caracter transnational, care se angajeaza in operatiuni speculative pentru a fructifica diferentele de dobanzi sau de rate de schimb valutar de pe diferite piete sau miscari de capital ce apar intre banci din state diferite cu rolul de a se proteja de riscurile generate de propria activitate sau pentru a inlatura dificultatile financiare cu care se confrunta la un moment dat.

Alta modalitate de clasificare a fluxurilor financiare:

credite internationale interguvernamentale acordate pentru echilibrarea balantelor de plati;

investitii internationale directe de capital, care au ca obiectiv crearea sau cumpararea de unitati economice din diferite sectoare de activitate;

plasamente financiare pe termen scurt - au caracter speculativ si isi propun obtinerea unor renumeratii pe pietele cu rate inalte ale dobanzilor;

credite de finantare a comertului international;

fluxuri monetare internationale: miscari de capitaluri pe termen scurt sau variatiile rezervelor de aur si devize ale bancilor centrale;

asistenta pentru dezvoltare: au ca emitent tarile dezvoltate sau institutiile internationale, iar ca receptor tarile in dezvoltare.

CAUZE, FACTORI, SCURT ISTORIC

Problema globalizarii isi are originea la sfarsitul sec. al XIX-lea si inceputul sec. al XX-lea, cand insa era un proces abia perceptibil si se manifesta sub forma schimburilor reciproce de activitati intre statele lumii. La inceputul anilor 70 a aparut doctrina pietei libere nelimitate. De atunci si pana in prezent au cazut treptat baricadele care permiteau reglementarea si controlul circulatiei transfrontaliere a banilor si capitalului. Astfel in 1973 se abroga cursurile de schimb fixe intre monedele tarilor puternice.

Acordul de la Bretton Woods semnat in 1944 de puterile invingatoare in cel de-al II-lea razboi mondial, acord care a asigurat ordinea monetara internationala, a cazut in momentul in care primele tari (SUA, Germania, Canada si Elvetia) au renuntat la controlul circulatiei capitalului. Au aparut speculantii, cei care evaluau monedele in functie de diferitele posibilitati de investire si negociau cursurile de schimb intre ei. Sistemul cursului fix de schimb s-a prabusit. Presiunea asupra tarilor care mai practicau controlul, exercitata datorita faptului ca marile firme din aceste tari nu aveau acces la dobanzi favorabile, a dus la ridicarea ultimelor obstacole (in 1979 in Marea Britanie, Japonia imediat dupa).

Ritmul globalizarii s-a accelerat la inceputul anilor 80 datorita expansiunii rapide in domeniul tehnologiei informatice si telecomunicatie, internationalizarii pietei financiare, boom-ul corporatiilor, dereglementarea si liberalizarea comertului, multiplicarea contactelor interculturale, etc. Dupa 1980, finantele si alte genuri de servicii au devenit prioritare, afacerile intre tarile aflate la mare distanta au prosperat in scurt timp.

Convins de efectele benefice ale libertatii economice nelimitate, Comitetul European instituie din 1988 piata europeana unica. Ca urmare in 1990 Franta si Italia liberalizeaza circulatia bunurilor, iar in 1992 Spania si Portugalia. Celelalte tari care nu au facut pasul liberalizarii din proprie initiativa, au fost ajutate de FMI. Aceste tari au primit credite cu conditia ca moneda nationala sa fie convertibila si deschisa circulatiei internationale de capital.

Daca liberalizarea circulatiei capitalului din anii 80 a eliminat granitele dintre pietele nationale, inflorirea tranzactiilor cu derivate din anii 90 a propulsat volatilitatea granitelor pe culmi absolute. Datorita derivatelor, toate pietele de capital devin interschimbabile. Liniile de credit pe termen scurt se pot transforma in linii de credit pe termen lung si invers.

Asadar ideea interdependentei economice a statelor a aparut cu mult timp in urma. De exemplu George Marshall sau Jean Monnet au aratat ca aceasta ar fi cheia de succes a asigurarii pacii, securitatii si prosperitatii natiunilor. Plecand de la aceste idei a fost implementat si Planul Marshall in Europa de Vest sau a fost creata Uniunea Europeana pentru carbune si otel care a stat la baza Comunitatii Europene si a Uniunii Europene de astazi.

Asa cum s-a prezentat, piata financiara s-a afirmat pas cu pas prin politici consecvente si legi date de parlamentele tarilor respective.

Factorii globalizarii pot fi grupati in politico-economici si tehnici.

In prima categorie se includ: libera circulatie a marfurilor (eliminarea barierelor tarifare - taxe vamale si alte taxe si a celor netarifare - formalitati birocratice, certificate, licente de import sau export), liberalizarea pietelor de capital (se face ca urmare a eliminarii treptate a obstacolelor impuse circulatiei devizelor si a capitalului; acesta mobilitate a capitalului reduce riscul angajamentelor firmelor in strainatate si favorizeaza reducerea costurilor tranzactionale, cum ar fi transferul veniturilor in strainatate), libertatea investitorilor straini de a infiinta firme (o problema importanta, indelung negociata este existenta la nivel national a unor conditii echivalente impuse atat investitorilor autohtoni, cat si celor straini), liberalizarea serviciilor (in special domeniile telecomunicatiilor, asigurarilor si bancar). A constituit trendul anilor 70 in SUA, fiind continuat in anii 80 in Marea Britanie si ulterior in Uniunea Europeana si Japonia; trendul continua si in prezent cu precadere in tarile Europei de Est, printre care si tara noastra care se confrunta cu numeroase dificultati pentru realizarea acestui obiectiv in conditii de eficienta manageriala.

Factorii tehnici sunt: reducerea costurilor transporturilor, a telecomunicatiilor, imbunatatirea retelelor de informatii si comunicare, cresterea semnificativa a cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare odata cu reducerea ciclurilor de productie si aparitia tehnologiilor multisectoriale.

Principalele evenimente ale secolului trecut care au punctat tendintele descrise sunt:

debutul pietei eurodolarilor la Londra in 1950 ca raspuns la politica guvernului britanic de a controla capitalurile in lire sterline.

infiintarea Pietei Comune prin Tratatul de la Roma -1957 eveniment ce a reprezentat primul pas in formarea Uniunii Europene.

orientarea firmelor americane in deceniul al 6-lea catre operatii internationale , exemplu urmat ulterior de mari companii europene si japoneze; acest proces a determinat cresterea rolului si influentei companiilor transnsnationale si inducerea unui flux international de capitaluri.

progresul economic rapid al Japoniei dupa 1960 si dezvoltarea intregii zone Asia-Pacific; importante fluxuri financiare s-au indreptat spre aceste zone si ulterior de aici catre alte parti ale globului.

crizele financiare din 1971 si 1973 care au determinat prabusirea sistemului creat la Bretton Woods; s-a trecut de la sistemul cursurilor de schimb fixe la cel al cursurilor de schimb flotante, deschizandu-se astfel un debuseu speculativ pentru capitalurile neinvestite.

presiunile exercitate de Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (O.P.E.C.) asupra economiei mondiale in 1974 si 1979; preturile la combustibil si energie au crescut mult, acest lucru determinand acumularea unui volum insemnat de fonduri in tarile din aceasta organizatie.

criza datoriei externe debutata in 1980 cand tarile in curs de dezvoltare au acumulat volume uriase de datorii fara sa aiba resurse pentru acoperirea acestora.

semnarea de catre tarile membre a grupului G7 - februarie 1987 - a unui acord de sustinere a cursului dolarului prin limitarea flotarii lui in cadrul unei benzi restranse.

adoptarea in 1987 a Actului Unic European si crearea ulterior a pietei unice.

schimbarea sistemelor politice si economice in tarile din Europa Centrala si de Est dupa 1989.

dinamizarea procesului de integrare economica prin semnarea in 1994 a Tratatului asupra zonei nord-americane de comert liber (N.A.F.T.A. acord in urma caruia barierele comerciale intre SUA, Canada si Mexic au cazut) si prin largirea Uniunii Europene in 1995 (noi membri sau asocierea statelor din Europa Centrala si de Est).

In contextul globalizarii economiei europene o importanta deosebita prezinta prevederile Tratatului de la Maastricht - 1991. Se are in vedere cresterea importantei globale a pietei financiare europene in comparatie cu zonele de influenta ale dolarului sau ale yenului .

La Madrid in 1995 s-au pus bazele unui plan de actiune comun USA-UE. S-a dezvoltat ideea realizarii unei piete transatlantice care sa conduca in continuare la reducerea taxelor vamale si la inlaturarea altor bariere care stau in calea comertului international. Actiunile intreprinse in acest sens au condus la incheierea unor acorduri regionale: NAFTA (Acordul de Liber Schimb al Americii de Nord), APEC (Forul de Cooperare Economica Asia - Pacific), MERCOSUR (zona de liber schimb latino-americana formata din Argentina, Brazilia, Paraguay si Uruguay), AFTA (zona de Liber Schimb din Asia de Sud Est), CEFTA (zona de Liber Schimb din Europa Centrala), UE (Uniunea Europeana).

TEORII ALE INTERNATIONALIZARII

Pana in anii 70 cele mai multe state industriale urmareau principiul promovat de catre Keynes. Acesta a ridicat statul la nivelul celui mai important investitor al economiei nationale, deoarece putea actiona prin intermediul bugetelor publice in vederea contracararii somajului si inflatiei.

La inceputul anilor 80 a aparut o alta ideologie de natura politico-economica: cea a neoliberalismului avand ca reprezentant de marca pe Friedman Milton. Conform acestui curent - cunoscut sub numele de monetarism - statul trebuie sa asigure cadrul necesar derularii proceselor economice. Liberalizarea sau privatizarea trebuie sa asigure imbunatatirea conditiilor de viata precum si cresterea economica. Aceasta teorie a marcat o noua era, cea a capitalului globalizat.

Identificarea factorilor cheie in internationalizarea firmei constituie obiectul de studiu al multor teorii economice cum ar fi: teoria avantajelor absolute, teoria avantajelor comparative de cost, teoria diferentelor de productivitate, teoria gradului de inzestrare cu factori de productie, teoria golului tehnologic, teoria ciclului de viata al produsului, teoria curbelor de experienta, teoria economiei de scara, teoria comertului intrasectorial.

EFECTE

Globalizarea financiara determina o serie de efecte asupra tuturor activitatilor si sectoarelor economice. Acestea pot fi pozitive, contradictorii sau pot culmina in crize de proportii.

Cateva efecte, atat pozitive cat si negative sunt prezentate in continuare:

obtinerea de avantaje la scara. Prin expansiunea firmelor in strainatate si cresterea volumului afacerilor se poate obtine reducerea costului unitar de productie, a costurilor sistemelor de desfacere (vanzare, marketing), ca si reducerea costurilor generate de aprovizionare.

extinderea muncii de cercetare-dezvoltare si promovarea inovatiilor. Apar noi posibilitati de reducere a preturilor prin intermediul carora firmele isi mentin competivitatea.

diferentele generate de specificul fiecarei regiuni pot fi profitabil folosite prin utilizarea factorilor de productie mai ieftini si mai buni din exterior, prin intermediul deplasarii productiei in strainatate sau prin intermediul importurilor.

operatorii economici pot mult mai usor sa se finanteze atunci cand resursele lor financiare sunt insuficiente; acestia se pot adresa atat pietelor financiare din alte zone a globului, cat si agentilor financiari cu statut international ce activeaza pe teritoriul national. . Apare astfel o concurenta intre firme pentru a atrage fondurile disponibile.

in conditiile in care economiile nationale sunt tot mai legate unele de altele, masurile de politica economica pe care un stat le adopta se vor repercuta si asupra altor tari. De exemplu cand o tara isi propune relansarea economiei, autoritatea monetara din statul respectiv coboara rata dobanzii. Atunci capitalurile migreaza in afara granitelor (se indreapta spre tarile unde se obtin beneficii mai mari pe urma lor).

finantele nationale se extind dincolo de granitele statului de origine, devenind transnationale, apar fuziuni de firme, producerea sau desfacerea unor bunuri in comun, aspecte ce fac posibila partajarea riscurilor presupuse de afacerile internationale; globalizarea este avantajoasa in special pentru corporatiile multinationale care inglobeaza in propria retea sisteme internationale de productie. Potentialul de care dispun aceste firme le ofera un grad ridicat de flexibilitate, ele fiind capabile oricand sa-si modifice strategiile, dar si sa omoare concurenta. In 1992, 100 de trusturi transnationale detineau 26% din valoarea mondiala a investitiilor si peste 33% din plasamentele in strainatate.

pietele isi diversifica sursele de aprovizionare si zonele de desfacere, aspecte cu urmari favorabile asupra stabilitatii veniturilor firmei, in conditiile volatilitatii ridicate in mediul economic.

un produs finit este tot mai mult rezultatul combinarii unor inputuri de natura diversificata, piesele ce compun un bun sunt furnizate de intreprinderi situate in cele mai diferite colturi ale lumii.

protectia consumatorului este sacrificata pe altarul comertului international

afaceri rapide nelimitate; pentru exemplificare sa-l luam pe George Srs, unul dintre cei mai mari profitori.

guvernele nu mai pot abuza de puterea lor prin impozite exagerate si nu pot contracta datorii generatoare de inflatie.

globalizarea este raspunzatoare de reducerea numarului de persoane ocupate in sectoarele productive din economiile tarilor dezvoltate si de presiunea care determina reducerea salariilor persoanelor cu calificare inferioara.

capitalul se poate deplasa rapid dintr-o zona in alta, fiind primul care previzioneaza fenomenul de criza.

globalizarea fluxurilor financiare mareste volatilitatea si incertitudinea in spatiul mondial, ceea ce face mult mai dificila elaborarea unor politici eficiente.

Globalizarea are efecte asupra raportului de forte din societate. Pe de o parte se observa largirea dimensiunilor pietelor de desfacere, cresterea productiei, a vanzarilor, adancirea specializarilor in productie, astfel incat agentii economici inregistreaza sporuri de profit, noi fluxuri financiare sunt atrase, schimbul de tehnologii de varf intre operatorii economici se intensifica. Pe de alta parte asistam la disparitia unor intreprinderi, scaderea dimensiunilor anumitor ramuri economice, in conditiile in care patrund competitori externi care ofera produse si servicii mai ieftine, astfel ca unele categorii ale populatiei isi vad periclitat nivelul de trai. Somajul creste, astfel se explica si reticenta cu care o serie de categorii sociale se impotrivesc schimbarilor si inlaturarii barierelor din calea miscarii marfurilor si capitalurilor. La nivelul economiilor nationale asistam la o schimbare a centrelor de putere cu efecte nefavorabile asupra tarilor care nu se pot adapta rapid la noul mediu economic. Acestea pierd chiar si segmentele de piata deja detinute.

Pe linia avantajelor se dezvolta si teza corespunzator careia globalizarea si competivitatea sunt complementare. Acest fapt este datorat rapiditatii cu care se produc schimbarile tehnologice, reducerii pronuntate a ciclului de viata a produselor si orientarea spre cercetare-dezvoltare. Noile tehnologii sunt difuzate rapid in interiorul sistemului firmei multinationale si de aici mai departe in intreaga lume, contribuind la cresterea performantelor economice in diverse tari. Asa s-a dezvoltat tehnologia informationala, care a condus la infiintarea unei noi industrii profitabile si care ofera oportunitati la scara mondiala.

COMPLEXITATEA FENOMENULUI

Globalizarea pietelor financiare este un proces deosebit de complex, care se desfasoara atat in plan vertical cat si orizontal.

Dimensiunea verticala presupune procesul de conexiune intre piata monetara, piata valutara si piata de capital. Capitalurile nationale, disponibile pe termen scurt sunt convertite in alte monede pe piata valutara si, mai departe sunt investite in alte economii nationale prin intermediul burselor de valori sau a celorlalte componente ale pietei capitalurilor in produse care au scadente mari. Aceste produse datorita inovatiilor financiare inregistrate in ultimele decenii se pot converti usor in disponibilitati. Acest circuit era imposibil fara o dereglementare a pietelor interne care sa permita conversia capitalurilor dintr-o moneda in alta in timp real, cu costuri tot mai mici.

Dimensiunea orizontala presupune conexiunea si comunicarea promovata intre pietele nationale. Astfel pietele financiare internationale tind sa devina atotcuprinzatoare, incluzand tot mai multe economii nationale.

Un punct slab al sistemului: arhitectura high tech a pietelor electronice este departe de a fi perfecta. Tranzactiile se incheie la secunda, la fel de repede se desfasoara lucrurile la burse. Dar afacerile nu sunt aplicabile imediat. Transpunerea tranazactiilor in text juridic angajant, transferarea imediata a proprietatii hartiilor de valoare se produc incet, prea incet pentru o banca ce in cateva ore poate duce la faliment intreaga lume.

In cursa globala pentru profit eroarea este contagioasa. Pericolul apare si de la factorul uman. In conditii de presiune, chiar strategii calculului rece, dintr-un spirit de turma ignora toate regulile de siguranta.

TRANZACTIILE CU DERIVATE

Asa cum in China 1994 reprezinta anul cainelui, iar 1995 anul porcului, in lumea financiara anii se tin minte dupa catastrofele financiare care le-au adus. 1994 este anul loviturii derivatelor. In acel an mari companii ca Procter&Gamble sau Gibson Greeting Cards au pierdut milioane de dolari datorita comertului cu derivate. Lista cuprinde si venerabila banca Barings care a fost falimentata de N. Leeson. Acesta a incercat un atac speculativ impotriva indexului japonez al actiunilor. Nereusita a dus la falimentul bancii.

Se poate spune ca tranzactiile cu derivate reprezinta metoda prin care finantele s-au emancipat din sfera realului.

Se face negot cu viitorul, adica cu valori pe care majoritatea participantilor la piata le asteapta pentru actiuni, imprumuturi sau devize intr-o perioada de 3 luni, unul sau 5 ani. Iata cateva aspecte: clientii care mizeaza pe o anumita economie se pot inscrie in indexul actiunilor tarilor respective. Un contract futures le va permite contra unei prime sa primeasca o diferenta de pret in cazul in care indexul creste peste valoarea convenita. Clientul se poate asigura impotriva oscilatiilor cursului pietii printr-o alta optiune si poate schimba prin dobanda swap dobanzile la banii sai imprumutati pe termen lung contra platii catre banca a unor dobanzi pe termen scurt. Riscul insusi devine un bun comercial. Exista burse speciale pentru tranzactii la termen. Valorile nominale ale contractelor negociate au ajuns la sume foarte mari. Din multitudinea pariurilor facute un procent foarte mic deserveste direct asigurarea industriei si comertului, celelalte jongleaza cu situatii de viitor, avand la baza contracte de reasigurare.

Datorita functionarii unor astfel de mecanisme, amplitudinea oscilatiilor tuturor cursurilor, numita si volatilitate a crescut in mod drastic.

Din riscul produs de comertul cu derivate, marile banci castiga sume imense. Acum pentru banci are o mai mica importanta gestionarea depunerilor si acordarea de credite. Numeroase concerne s-au transformat in propria banca. Multe din marile intreprinderi isi acopera necesarul de credite prin emiterea unor imprumuturi pe piata mondiala. Bancile raman cu functia unor curele de transmisie pentru piete.

Exemplul de mai jos confirma afirmatiile facute.

In februarie 1994, actiunile de imprumut ale dealerilor de ipoteca au facut ca pietele mondiale a bond-urilor sa se prabuseasca. Un scurt istoric: compartimentul competent cu problemele pietei in SUA - Federal Reserve - a cerut bancilor ridicarea taxei de scont (mica pana la acea dataa cu 0.25%. Ceea ce s-a dorit a fi o usoara atingere a pedalei de frana, a fost o frana puternica pentru economia mondiala. De la o zi la alta fuga de imprumuturile de stat americane s-a amplificat. Cursurile de schimb au cazut neintrerupt trei luni de zile, dobanzile au explodat, creditele pe termen scurt si mediu in dolari s-au scumpit cu 2%. Tarile europene au fost si ele afectate prin prisma investitorilor care si-au asigurat plasamentele speculative cu imprumuturi de stat americane. Aceste asigurari nu mai acopereau datoriile lor, creditorii au trecut la denuntarea contractelor.

Nimeni nu intelegea ce s-a intamplat cu miliardele disparute. Cercetari ulterioare au demonstrat ca panica pe piata imprumuturilor de stat s-a datorat tranzactiilor cu datorii ipotecare.

In SUA detinatorii de creante ipotecare pot rezilia in orice moment creditul de constructie acordat daca piata le ofera dobanzi mai mici decat cele stabilite prin contract. Impotriva acestui risc, ofertantii de astfel de hartii de valoare (creditorii) se asigura prin dobanzi fixe la termen (la o data viitoare stabilita). Optiunea dobanzilor fixe e avantajoasa pentru debitori. Daca dobanzile scad si proprietarii de case schimba structura pasivelor lor, inlocuindu-si obligatiile pe termen scurt cu hartii de valoare pe termen lung, cursul crescator al acestor optiuni dictate cu dobanda fixa compenseaza pierderea de profit pe care nu il mai pot aduce ipotecile realizate. In anii in care dobanzile sunt in descrestere, acesta conversie a datoriilor pe termen scurt in capital imprumutat pe termen lung s-a transformat intr-o afacere uriasa.

Explicarea scurtului istoric: cand s-a semnalat schimbarea dobanzii, administratorii pietelor americane de ipoteci au inceput sa vanda obligatiunile de stat pe termen lung (o perioada mai mare de 5 ani). Ca urmare a vanzarilor in masa, cursul s-a prabusit. Intre comertul cu ipoteci si obligatiuni exista o legatura nebanuit de stransa. O neinsemnata corectura de curs operata de o banca centrala a dus lumea financiara in cadrul unui crah.

Incidentul a demonstrat vulnerabilitatea industriei financiare fata de reactii in lant.

CLASA DEALERILOR DE DEVIZE

O noua asa-zisa "clasa politica" a pasit pe scena puterii: dealerii de devize si hartii de valoare care dirijeaza zilnic un flux tot mai mare de capital disponibil pentru investitii si care pot astfel hotari soarta unor natiuni. Exemple in acest sens sunt multiple.

In septembrie 1992 s-a vrut si s-a reusit devalorizarea lirei britanice si a lirei italiene in ciuda eforturilor sustinute de Banck of England si Banca d'Italia de a cumpara propriile monede cu rezervele detinute. In februarie 1994, in SUA a crescut rata discountului, iar guvernul german nu a putut face nimic in ajutorul intreprinderilor germane care au fost nevoite sa plateasca dobanzi mult mai mari pentru creditele luate, desi inflatia se situa la un nivel redus. La un an diferenta cursul dolarului a scazut drastic, motiv pentru care industriile de export ale Japoniei si Germaniei au fost ingenuncheate.

Concluzia este ca fenomenele de pe piata financiara se desfasoara cu o viteza si o ordine de marime care la scoate de sub controlul guvernelor si institutiilor internationale. Despre dealeri Jacque Chirac spunea si nu se insela ca deservesc "sida economiei mondiale".

Ca urmare a liberalizarii circulatiei afacerile financiare, tranzactiile comerciale internationale cu devize si hartii de valoare sau actiuni, imprumuturile facute de concrne au cunoscut o explozie incepand cu 1985. Sume cu 12 zerouri, exprimate in dolari isi schimba stapanul intr-o singura zi, iar aceste sume pot echivala cu intreaga productie realizata in economia germana intr-un an sau cu de patru ori cheltuielile anuale facute pe mapamond pentru producerea petrolului brut. Caderea cursului cu o centima poate transforma un castig intr-o pierdere de 2 ori mai mare, in doar cateva secunde.

Toti cei care vor sa ofere imprumuturi sau sa ia credite, indiferent daca e vorba de guverne, concerne sau intreprinzatori intra in concurenta cu toti ceilalti potentiali debitori. Conjunctura existenta in economia unei tari are mai mica importanta in comparatie cu evaluarile pe care le fac acei profesionisti ai inmultirii banului care se lanseaza 24 ore din 24 in gasirea celui mai bun plasament financiar.

Instrumentul cel mai important al dealerilor este "Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication" - SWIFT - pe scurt. Aceasta organizatie exploateaza cea mai performanta retea privata de comunicatii din lume, la care sunt racordate zeci de mii de banci. Anual organizeaza transmiterea anuala a peste 500 milioane de dispozitii pe intreg globul. Sumele nu trec efectiv dintr-o tara in alta, ci isi schimba doar proprietarul dintr-un cont in altul la bancile autorizate.

SITUATII DE CRIZA

Conferintele importante la nivel inalt: Rio 1992 , Cairo 1994 , Copenhaga 1995, Conferinta Ministeriala a Organizatiei Mondiale a Comertului 1999, reuniunea de la Praga 2000 sunt rezultate ale unor probleme cu caracter global.

Crizele cauzeaza declin la nivelul economiei globale. Datorita lor o mare parte a economiilor lumii sunt in recesiune. Se impun masuri de prevenire a lor, iar in cazul aparitiei masuri pentru o mai buna gestionare.

Masuri de relansare a cresterii economice si de evitare a raspandirii crizelor necesita sacrificii din partea tarilor industrializate. Sunt necesare: acoperirea deficitelor din fonduri mutuale sau fonduri mutuale protejate, reglementari in domeniul bancar care sa impiedice explozia de fluxuri de capital spre anumite zone, organismele internationale sa faca fata balantei de plati dezechilibrate si deficitelor de cont de capital.

Simplul faliment al unei banci are efecte majore: socul se transmite de la o banca la mai multe, de la mai multe banci la bursele de valori, de aici la cursurile de schimb de unde ajunge la economia reala.

Crizele demonstreaza slabiciunea statelor fata de speculatiile necontrolate. Ele sunt precedate de perioade de avant economic. De exemplu inaintea crizei din Asia fonduri si banci din toata lumea luau cu imprumut yeni ieftini, in valoare de miliarde, ii schimbau in dolari si incasau diferente de dobanda de chiar 6%. Insa dobanzile exagerate atrag prea mult capital speculativ in acea tara.

Criza financiara din Mexic din ianuarie 1995 a radiografiat fata noii ordini mondiale a epocii globalizarii. Iata sirul evenimentelor: dupa o pauza de 7 ani, guvernul mexican a anuntat devalorizarea monedei (peso) cu 15%. S-a creat panica in randul fondurilor de investitii deoarece peste 50mld$ erau blocati in actiuni si obligatiuni in statul mexican si erau amenintati cu pierderea valorii. Atunci intervine SUA prin persoana presedintelui Clinton, urmarind stabilizarea economica a vecinului din sud, tara din care an de an milioane de emigranti saraci navalesc ii statele federale nord-americane si in acelasi timp tara care asigura prin desfasurarea activitatilor de comert mii de slujbe americane. Interventia de 40mld$ nu a fost suficienta, investitorii nerecapatandu-si increderea. In ianuarie 1995, in loc de redresare s-a ajuns la exercitarea de presiuni asupra multor monede nationale, din tari nici macar vecine: Polonia, Tailanda, Argentina, tarile din Europa Centrala si Sud, etc. In acesta conjunctura, investitorii au schimbat castigurile de pe pietele afectate de criza in valuta forte (dolar, marca germana, franc elvetian sau yen japonez), dar odata cu caderea cursului hartiilor de valoare au cazut si cursurile acelor monede in care acestea au fost emise (de exemplu Ungaria, Indonezia sau Asia de Sud Est. A fost necesara interventia organismelor internationale (FMI, BIR -Banca Reglemantarilor Internationale) cu o suma fabuloasa pentru obtinerea careia s-au incalcat multe principii. Criza si modalitatea de depasire a ei a demonstrat cat de usor devin investitorii victime ale propriilor speculatii si faptul ca contribuabilii sunt victimele celor bogati (in mai putin de 24 ore, impozitele colectate din diverse state au fost dirijate in cadrul celui mai mare program international de credite aprobat dupa 1951 inspre afacerea mexicana).

Slabiciunea sistemului financiar, in special cel bancar a fost demonstrata de criza asiatica izbucnita in 1997, in tarile recent industrializate din regiunea sud-estica. In mai putin de un an, criza s-a extins in Japonia, Rusia, tarile Europei de Est si America Latina. Tarile dezvoltate, care au furnizat fonduri pentru economiile statelor in criza au fost si ele afectate.

CENTRE OFF-SHORE

Un alt aspect al globalizarii privit prin prisma internationalizarii bancare il reprezinta centrele financiare off-shore (banci, societati de asigurare, fonduri de investitii). Acestea ofera adapost capitalului evaziv al marilor banci comerciale. De exemplu Caraibe, un stat insular de 14 km² adaposteste aproximativ 500 banci si alte centre de spalare a banilor, unde evazionistii aduc valuta in conturi de depunere pe termen scurt.

Emigrarea banilor se realizeaza fizic in retele de computere ale bancilor si intreprinderilor. Memoria calculatoarelor nu poate fi incadrata intr-o anumita zona teritoriala si astfel institutiile financiare se sustrag de la plata impozitelor. Ministerele de Finante pierd venituri de zeci de miliarde, iar balanta internationala de pati prezinta deficite anual de zeci de miliarde.

ACCESUL PE PIETELE FINANCIARE SI PREVENIREA RISCURILOR

Inainte de a lua o decizie cu privire la lansarea firmei pe piata externa, firma trebuie sa ia in considerare riscurile care pot apare (de exemplu necunoasterea preferintelor clientilor poate duce la o oferta necompetitiva si neatractiva asa cum s-a intamplat la introducerea pe piata spaniola a sticlelor de 2 litri de Coca Cola). Se va tine seama de factorii conjuncturali existenti:

stabilitatea politica: sunt numeroase exemplele de rasturnare a anumitor regimuri politice soldate cu nationalizari (China 1944, Cuba 1959, Yugoslavia 1995 si 1996), reducerea posibilitatilor de transferare a profiturilor in tara de origine a firmei multinationale);

datoria externa: un nivel ridicat al acesteia poate duce la modificarea structurii impozitelor si mecanismului dobanzilor cu influente negative asupra profiturilor firmelor;

stabilitatea cursului de schimb;

birocratia: reglementari cu referire la investitiile straine de capital si anume detinerea de catre un partener local a unei cote de participare la capitalul firmei, reprezentarea managerilor autohtoni la conducerea firmei, necesitatea existentei unui transfer de tehnologie si de know how, impunerea unei cote de prelucrare a unor componente pe plan local care sa inlocuiasca importul acestora;

coruptia;

taxele vamale care inca sunt folosite pentru protejare industriei autohtone si reprezinta o importanta sursa de venit bugetar.

O firma trebuie sa-si stabileasca modalitatea cea mai eficienta de acces: exportul indirect si direct sau licentierea sau " joint venture " (cazul societarilor mixte) sau investitia directa.

Pentru prevenirea riscurilor, firmele pot incheia contracte "futures", evitand astfel fluctuatiile cursului de schimb sau contracte in dolari, moneda utilizata peste tot in lume datorita stabilitatii economiei americane. Marile companii transnationale apeleaza la incheierea de parteneriate cu guvernele tarilor, in scopul obtinerii unor taxe mai mici si scaderii riscului nationalizarii.

EVOLUTII INREGISTRATE

In perioada 1980 - 1994 cifrele statistice indica o crestere semnificativa a exportului si a produsului intern brut la nivel mondial.

Investitiile de capital in strainatate intre anii 1985 - 1995 au cunoscut o crestere concentrata cu precadere asupra celor trei centre de gravitatie ale economiei mondiale: Europa Occidentala, Asia de Sud-Est si America de Nord. 70% din investitiile directe pe plan mondial se concentreaza in Europa de Vest, SUA, Japonia, iar capitalul provine in special din SUA, Marea Britanie, Japonia, Germania si Franta.

Strategia de a investi in strainatate este utilizata cu precadere de marile firme. De exemplu in Germania dintre intreprinderile cu o cifra de afaceri care depaseste 100 milioane DM, 25% au facut un pas in strainatate.

Remarcabile sunt transformarile la nivelul tehnicii si tehnologiei mondiale care au contribuit si contribuie la extinderea globalizarii. Intre anii 1930 - 1990 costul mediu al unei mile in transportul aerian s-a redus in SUA de la 68 centi la 11 centi, iar costul unei convorbiri telefonice de trei minute intre New York si Londra a scazut de la 244.65 $ la 3.32 $.

Tehnologia a fost cea care a permis aparitia fenomenului de globalizare. Liberalizarea a fost pasul care a determinat transpunerea acestui fenomen in practica economico-sociala (de remarcat ca intre anii 1970 si 1997 multe tari au eliminat controlul vamal asupra intrarilor de bunuri si servicii: de la 35 la 137 tari).

Anii 90 reprezinta primul deceniu in care companiile nationale din intreaga lume trebuie sa aiba deja o viziune globala. Urmarim zi de zi fenomenul de reducere a timpului si a distantelor datorita evolutiilor inregistrate in tehnica, comunicatii, transporturi si in circuitul financiar. Vanzarile intreprinderilor multinationale prin intermediul filialelor acestora din strainatate, precum si numarul aliantelor tehnologice prezinta o crestere semnificativa.

Si mai puternica este cresterea inregistrata de fluxurile financiare internationale pe termen scurt. Acestea sunt rezultatul unor actiuni speculative si influenteaza cu precadere cifrele din bilant si cele ale cursului de schimb valutar.

Urmatoarea analiza este destinata trendurilor fiscale in context global. Sintetizand globalizarea economica in termeni de export si import, taxe comerciale si fluxul investitiilor directe se remarca :

tarile cu venituri mici au participat in ultimul sfert din secolul trecut la cresterea globala a comertului raportata la veniturile nationale. Oricum cresterea activitatilor comerciale nu a fost uniformaain randul tarilor, tinand cont de inegala raspandire a beneficiilor si costurilor globalizarii.

taxele comerciale au scazut in toate tarile, mai mult in tarile cu venituri mari si mai putin in tarile cu venituri mici. In consecinta sistemul de taxare in domeniul comertului s-a tot dispersat.

tarile cu activitate comerciala intensa tind sa beneficieze de fluxuri mari de investitii directe. Deschiderea spre comert si deschiderea spre investitii par sa aiba aceiasi evolutie. Notabil este faptul ca in timp ce in anii 80 in tarile cu venituri mici fluxul de investitii straine directe era situat la un nivel mic, in anii 90 a suferit corectii.

In ce priveste evolutia principalelor agregate financiare, se observa:

impozitul pe venit ca procent din PIB a crescut odata cu venitul pe cap de locuitor. In tarile cu venituri ridicate aceasta proportie este, in medie dubla fata de nivelul tarilor cu venituri mici.

veniturile neimpozate sunt substantial mai mari - 5.4% din total venituri - in tarile cu venituri medii decat in cele cu venituri mici - 2.6% din total venituri.

tarile cu venituri mari nu au suferit nici un declin in dinamica impozit/PIB in ultimii 25 ani.

cheltuielile guvernamentale au scazut in tarile sarace intre anii 80 -90 (cu 2%), spre deosebire de tarile cu venituri mari; in ciuda stabilitatii veniturilor guvernamentale, in tarile cu venituri medii cheltuielile guvernamentale au scazut cu 2.3%.

deficitul financiar a fost cel mai ridicat in tarile cu venituri mici (5. 2%); in tarile cu venituri peste medie si mari a fost 3. 3%, respectiv 3. 2%; deficitele au inceput sa scada cand finantarile straine au crescut, adica dupa 1990; in medie au scazut cu 40% in tarile cu venituri mari si doar 21% in tarile cu venituri mici.

.ROLUL ORGANIZATIILOR INTERNATIONALE IN PROCESUL GLOBALIZARII

Crearea uniunilor economice si/sau monetare este un efect al globalizarii economice, un raspuns la incapacitatea statelor de a rezolva singure problemele lumii contemporane, in conditiile in care puterea lor este tot mai scazuta in raport cu cea a firmelor transnationale. Organismele financiare internationale pe de o parte se angajeaza in rezolvarea problemelor umanitatii, iar pe de alta parte contribuie la largirea si diversificarea fluxurilor financiare. Ele impun liberalizarea si dereglementarea pietelor, deschiderea acestora pentru fluxurile de investitii straine, directe sau de portofoliu.

Pentru ca globalizarea sa functioneze cu succes pe termen lung sunt necesare reglementari internationale stabile si o colaborare internationala pentru:

stabilirea cursurilor de schimb;

politica a dobanzilor orientata spre stabilitate;

politica bugetara orientata spre ocuparea fortei de munca;

politica corecta a impozitelor;

politica comuna a tehnologiilor;

carta sociala internationala;

un program global impotriva distrugerii mediului inconjurator;

intarirea cresterii interne.

Incepand cu secolul trecut s-au remarcat forme de internationalizare bancara. Acest fenomen se desfasoara in doua directii: infiintarea unor banci cu caracter international si dezvoltarea de retele de catre bancile nationale puternice care vor desfasura operatiuni in afara granitelor statelor de origine.

Banca Reglementarii Internationale (BRI) a devenit o banca centrala a bancilor centrale ale statelor membre ala bancii dupa pierderea functiei pentru care a fost creata: alocarea fondurilor de despagubire dupa al II-lea razboi mondial. Au mai fost infiintate: Fondul Monetar International (FMI), Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), institutii afiliate: Asociatia pentru Dezvoltare Internationala, Corporatia Financiara Internationala, Asociatia pentru Garantarea Multilaterala a Investitiilor, agentii internationale de rating. Acest proces a continuat si la nivel regional sau subregional, infiintandu-se o serie de banci precum: Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, Banca Asiatica pentru Dezvoltare, Banca Interamericana pentru Dezvoltare, etc.

Aceste banci cu statut international contribuie la canalizarea fondurilor pentru dezvoltare sau la inlaturarea dezechilibrelor din unele state.

FMI are ca principala misiune coordonarea sistemului monetar international si controlul ofertei internationale de lichiditati. Aici deciziile se iau prin vot proportional cu cota de participare la Fond. Asadar statele cu putere economica scazuta nu pot influenta adoptarea deciziilor in favoarea lor. In functie de cota de participare la Fond se aloca drepturi speciale de tragere. In prezent structura acestora este: dolar - 39%, marca - 21%, yen -18%, lira - 11%, franc - 11%.

Banca Mondiala, spre deosebire de FMI apeleaza la pietele de capital pentru a-si completa resursele pe care le aloca tarilor in dezvoltare, contribuind astfel la integrarea de noi state in pietele financiare internationale si la acoperirea datoriilor externe ale statelor in curs de dezvoltare. Acest organism are ca obiective acordarea de imprumuturi statelor membre, intermediere financiara, acordare de asistenta si consultare. Imprumuturile acordate au dobanda fixa. Daca pe pietele financiare internationale, dobanzile sunt mai mici, devine mai ieftin pentru tarile debitoare sa-si procure resurse de pe pietele private internationale.

Cea de-a doua directie este procesul de extindere a activitatii bancilor dincolo de granitele nationale. Acest proces se desfasoara dupa o anumita logica: zonele de influenta sau teritoriile vechilor imperii coloniale. Astfel bancile britanice se implementeaza pe teritoriul tarilor din Commonwealth, cele franceze in cele din Africa, iar cele americane in zona Pacificului , America Latina, dar si Europa.

Circulatia de capital s-a rupt de economia reala. In 1995, comertul mondial cu valuta a fost de 1500 mld $ pe zi, fata de 10 mld $ pe zi cat ar fi fost necesar pentru comertul exterior. In aceste conditii se explica existenta unui organism mondial care sa controleze activitatea bancilor.

Politica unei singure banci poate afecta sistemul financiar international. In SUA Federal Rezerve Broad (FED)este in masura sa absoarba moneda excedentara prin marirea dobanzilor. Ca urmare lichiditatile globale ale economiei se diminueaza, iar sistemul financiar devine mai rezervat in acordarea creditelor.

CAZUL TARILOR IN CURS DE DEZVOLTARE

La nivel mondial procesul de globalizare cunoaste evolutii diferite, existand contraste vizibile intre diferitele zone geografice. Diferentele apar chiar in cadrul aceluiasi stat: intre vestul si estul Germanei, intre sudul si estul Coreii sau intre Taiwan si China.

Integrarea economiilor nationale in pietele globalitate nu este un proces cu succes garantat, ba chiar exista pericolul pierderii autonomiei nationale. Tarile in curs de dezvoltare trebuie sa duca politici de compensare a deficitului financiar, deci nu au autonomie financiara. Totusi constrangerile economice si ideologice lasa loc unei viziuni optimiste in ce priveste dezvoltarea prin prisma globalizarii.

Cateva aspecte pozitive ar fi: fluxurile de capital inspre aceste tari, investitii directe care atrag si cresterea performantei in sectorul tehnologic, scaderea costului capitalului pentru firmele care iau credite. Pietele liberalizate reprezinta ruta optima atat spre integrarea interna, cat si cea externa.

Aportul economic pentru dovedirea acestei afirmatii este adus de castigurile din comertul international. In acest domeniu au fost date urmatoarele reglementari: demontarea restrictiilor cantitative, reducerea taxelor vamale, asigurarea convertibilitatii monedelor. In aceeasi ordine de idei se remarca deschiderea spre fluxuri tehnologice si investitionale, reformele la nivel financiar care sa permita pietelor sa hotarasca cat sa investeasca sau sa economiseasca.

Din punct de vedere politic se poate afirma ca pietele globalitate reprezinta antidotul ideal impotriva lacomiei si prostiei. Statele care nu au trecuta in agenda un minimum de activitati in sistemul pietelor globalizate, cad sub amenintarea unor dobanzi neadecvate si unor idei eronate. Prin prisma politicii, cel mai important efect al globalizarii este complementaritatea intre integrarea interna si cea externa.

Tarile sarace sau de nivel mediu nu dispun de capital, tehnologie, mana de lucru calificata la acelasi nivel cu tarile industrializate. Instrumentele lor pentru a se descurca se rezuma la: devalorizarea monedei nationale, impozite, mana de lucru ieftina, ignorarea normelor ecologice. A le impune standardele Frantei sau Germanei inseamna a le transforma in victime.

O atentie deosebita trebuie acordata efectului de scadere a veniturilor guvernamentale datorat micsorarii tarifelor la comert si taxelor de export. Pentru majoritatea tarilor intensificarea schimburilor comerciale nu este suficienta pentru a compensa efectul micsorarii taxelor. Globalizarea a adus in situatie de stramtorare financiara in special tarile in curs de dezvoltare.

In tarile in curs de dezvoltare exista o constrangere fiscala care deriva din impunerea cotelor de taxare. Aici se stabilesc taxe scazute in sectorul serviciilor sau agricultura, iar coruptia si evaziunea fiscala sunt in floare. Cresterile economice sunt insotite de cresterea necesitatilor de finantare.

O economie dezvoltata este usor de taxat, dar necesita cheltuieli fiscale ridicate. Cresterea economica si crederea cheltuielilor bugetare nu trebuie sa aiba aceiasi dinamica. Structura financiara trebuie si ea modificata in contextul zilelor noastre.

Datorita franarii cresterii economice si cresterii generale a ratelor dobanzilor, multe tari in curs de dezvoltare s-au confruntat dupa 1980 cu nevoia transferurilor externe datorita acumularii de datorii in aceste tari. In acelasi timp nevoia transferurilor interne este mare deoarece un mare procent din datorie rezulta din cheltuielile sectorului public, iar castigurile din export care ar putea acoperi acea datorie sunt de natura privata.

Liberalizarea comertului care a dus la scaderea veniturilor publice a afectat si cheltuielile publice, datoriile guvernamentale au crescut, acumularea capitalului intern a fost ingreunata, deficitele repetitive au marit datoria publica. Finantarile straine nu au ajutat statele datorita dobanzilor ridicate de pe pietele de imprumuturi

ROMANIA FATA IN FATA CU GLOBALIZAREA

Revenirea la economie de piata si democratie impunea la inceputul anilor '90 o serie de decizii majore cu privire la modul de organizare social, economic, institutional, care sa asigure restabilirea dupa 5 decenii de totalitarism, a normalitatii evolutiei Romaniei.

Primii ani ai post-comunismului in Romania au fost tulburati de dificultati economice severe, inclusiv de o scadere masiva a productiei. Majoritatea structurilor institutionale vechi au disparut, fara o construire rapida a unor institutii ale economiei de piata. Pentru multe intreprinderi care nu s-au mai putut baza pe alocarea centrala a resurselor si clientelei, costurile informatiilor si ale tranzactiilor au explodat. Dupa decembrie 1989 a existat o mare presiune pentru reducerea exporturilor si extinderea importurilor, atat de bunuri pentru consum, cat si intermediare. Se poate vorbi de sindromul evitarii bunurilor autohtone. Productia era in scadere (s-a introdus saptamana lucratoare de 5 zile), cursul de schimb supraevaluat, iar rezervele valutare erau deficient administrate. In aceste conditii s-a introdus un plan de stabilizare, sustinut de FMI, care nu a reusit insa sa opreasca inflatia. Fuga capitalului si exporturile insuficiente deveneau probleme de interes major.

Urmare a izolarii politice si econimce a Romaniei, dar si obiectivului pe care tara noastra si-l propuse pentru perioada cu regim comunist, anume rambursarea cu orice pret a datoriei externe, participarea Romaniei pe piata financiara internationala a fost inexistenta.

Dupa 1990 necesarul de capital in Romania a crescut, iar autoritatile monetare au incercat an de an sa reintre pe pietele mondiale. Procesul s-a dovedit a fi anevoios datorita : credibilitatii scazute a factorilor poltici din Romania, alegerea strategiei de realizare graduala a trecerii la economia de piata (s-a evitat terapia de soc aleasa in alte tari din Europa Centrala), incapacitatea autoritatilor romane de a finaliza acordurile financiare incheiate cu FMI.

Dupa 11 ani de tranzitie, procesul de privatizare continua, iar situatia economica este fluctuanta.

O problema majora este cum pot intreprinderile mici si mijlocii romanesti sa faca fata globalizarii (in lipsa trusturilor multinationale care nu s-au grabit sa apara). Intreprinderile mici si mijlocii actioneaza de multe ori in calitate de furnizori ai marilor intreprinderi, care deja se afla pe drumul globalizarii. O modificare a strategiei marilor intreprinderi implica schimbari si la nivelul micilor intreprinderi.

Firmele romanesti nu ajung sa vanda marfurile exportate in nume propriu, nu-si pot sustine o anumita marca pe pietele externe, imaginea acestora in strainatate fiind in mare masura inexistenta. Activitatea lor se reduce la prelucrarea unor comenzi si de multe ori chiar a materiei prime de la partenerul strain, care in multe situatii ofera si logistica externa intreprinderii. In acest caz firmele romanesti sunt dependente foarte mult de politica partenerului exterm, de aparitia unor alti producatori.

Dinamica actuala a economiei mondiale si in special starile de criza prin care au trecut economiile unor state dezvoltate ca Japonia, Coreea de Sud, precum si criza din Europa de Est si Rusia din ultimul deceniu au avut un impact negativ si asupra economiei Romaniei.

Chiar daca Romania dispune de forta de munca cu un nivel ridicat de calificare in conditiile unui nivel de salarizare redus in comparatie cu celelalte state din Europa de Est, in ultimul timp firmele romanesti se confrunta cu probleme, in special in cazul asigurarii cu resurse materiale si financiare.

Un important factor de influenta in Romania este proprietatea de stat asupra anumitor intreprinderi. Nu exista o retea de informatii necesara coordonarii activitatilor intreprinderilor. Acest vid este adancit de interesele anumitor grupuri care domina serviciile bancare. Firmele sunt presate sa cumpere resursele de care au nevoie din strainatate imediat ce obtin lichiditatile valutare in cont. Se poate demonstra prin calcul ca aceasta practica este pagubitoare pentru firme, care si asa nu au o situatie financiara prea buna.

In Romania si inflatia reprezinta un obstacol important pentru realizarea unei afaceri. In comparatie cu alte tari din zona, acest indicator atinge in Romania niveluri mai ridicate. Este singurul punct ratat in toate acordurile cu FMI-ul. Principala cauza: liberalizarea preturilor in conditiile mentinerii monopolului de stat la multe produse si servicii. la nivelul economiei fenomenul inflationist are repercusiuni negative asupra investitorilor in special datorita dobanzilor mari practicate la creditele pentru dezvoltarea afacerilor.

In ultimii ani se vorbeste tot mai mult de rolul investitiilor straine in relansarea economica a Romaniei. Pe de o parte se doreste o infuzie de capital strain, al carui nivel este scazut comparativ cu celelalte tari vecine ( vezi tabelul ), dar pe de alta parte exista grupuri de interese care blocheaza acest proces.

Tab. Investitiile directe de capital strain in tari central si est europene, in milioane dolari

Promovarea aliantelor strategice ar putea reprezenta baza dezvoltarii economiei Romaniei in anii urmatori. Pentru aceasta firmele romanesti ar trebui sprijinite prin acordare de facilitati pentru compensarea lipsei de lichiditati. In acest fel economia romaneasca ar atrage companiile multinationale, chiar daca ar deveni o veriga in lantul international al valorii. Fara un sprijin din partea statului firmele romanesti vor fi distruse treptat de catre firmele concurente, in special cele din tarile invecinate.

CONCLUZII

Traim intr-un sistem de vase comunicante, intr-un cyberspace cu milioane de computere interconectate. Totul este legat de tot. Acest lucru face imposibila rezolvarea unor probleme si neglijarea altora. Este imposibil sa faci schimb liber de marfuri daca nu exista schimb liber de servicii sau miscare libera de capital. Relatiile ce se stabilesc sunt tot mai greu de evaluat, valorile afacerilor sunt greu de estimat.

Deciziile se iau in timpi foarte mici. Programele de risc trebuie sa fie foarte exacte intrucat de calitatea lor depind profituri sau pierderi de miliarde pe secunda. Tulburarile financiare se propaga peste frontiere asemeni luminii, aliatii sunt in acelasi timp si rivali, iar tehnologia ne conduce in directii necunoscute. In noul context deosebirile dintre piata internationala si cea nationala sunt mult aplatizate. Organizarea pe considerente geografice si-a pierdut importana.

De sesizat potentialul mortal care se ascunde in combinatia dintre noile instrumente fianciare si tehnicile de comert supersofisticate (vezi amploarea comertului electronic) care poate declansa o reactie in lant distructiva.

Amenintarea colapsului intregului sistem financiar, unul asemanator celui din octombrie 1929 este tot mai pasatoare. Riscurile de pe pietele financiare se pot compara cu cele datorate accidentelor din centralele atomice.

Inceputul de mileniu este caracterizat de urmatorii parametrii: globalizarea si progresul tehnologic aduce beneficii inimaginabile unei parti a umanitatii, in timp ce cealalta parte traieste in saracie. Globalizarea consolideaza inegalitatea. Iata argumentul: impozitele pe avere, daca sunt ridicate provoaca evaziuni fiscale, iar daca sunt mici afecteaza in mica masura posesorii imperiilor financiare. Functioneaza regula celui puternic, se protejeaza interesele statelor puternic industrializate. In loc sa ne confruntam cu economii globalizate prospere, ne confruntam cu corporatii lacome, cu organizatii internationale obscure care fac regulile comertului in secret.

Numarul celor care critica pietele financiare nelimitate in crestere, avand in vedere ca nu ne mai putem apara, nu mai avem reguli de respectat. Lumea financiara nu mai poate fi stapanita nici de proprii ei actori.

Impactul globalizarii in epoca contemporana este acela ca problemele cu care se confrunta in prezent societatea , inclusiv cele de natura economica, nu mai pot avea rezolvari nationale sau bilaterale, ci multilaterale deoarece cauzele sunt dincolo de granitele nationale.

In prezent procesul de miscare a bunurilor dintr-o tara in alta s-a restrans, luand amploare procesele de investitii, dezvoltarea productiilor realizate in strainatate.

Pietele financiare au devenit o forta a naturii. Tranzactiile pe pietele financiare internationale intrec in dimensiuni valoarea comertului international cu bunuri si servicii, economia monetar-financiara internationala se afla in plin proces de autonomizare.

Cati din cei peste sase miliarde de locuitori ai planetei se pot integra intr-o societate industrializata, cu un nivel satisfacator de trai? Chiar americanii sunt neincrezatori: un studiu statistic a demonstrat ca 52% dintre ei cred ca globalizarea va "rani " America. Au aparut primele manifestari organizate impotriva globalizarii. Chiar la acesta ora, in Quebec - Canada se desfasoara una.

Paradoxul globalizarii: condenseaza lumea care in acelasi timp este supusa dezagregarii.

PREVIZIUNI DE VIITOR

Prognoze ale BM si FMI indica o crestere a competitiei pentru cucerirea de noi piete si pentru resurse financiare pana la niveluri fara precedent. Asia de Sud Est va continua sa ramana regiunea cu cel mai rapid ritm de crestere. Cresterea economica se va sprijini in continuare preponderent pe comertul intraregional, pe atragere fluxului de capital strain, si pe nivelurile mai scazute ale costurilor factorilor de productie.

MASURI DE EFICIENTIZARE

Preventiv, autoritatile de control din sectorul bancar impun reglementari aspre. De exemplu, incepand cu 1992, bancile din tarile industrializate sunt obligate sa detina un capital propriu de cel putin 8% din valoarea tuturor creditelor acordate, iar la nevoie sa poata fi folosit pentru acoperirea restantelor debitorului neperformant. Insa eficienta acestei masuri este discutabila: tranzactiile dealerilor nici nu apar in bilanturi.

Alte masuri ar fi: dezvoltarea managementului de risc pentru anticiparea miscarilor neprevazute pe piete si evitarea situatiilor cand toti doresc sa vanda si prea putini sa cumpere, piata nemaidispunand de lichiditati, precum si verificarea credibilitatii partenerilor de afaceri.

Reducerea deficitului bugetar nu trebuie obtinuta cu orice pret deoarece poate scadea investitiile, capacitatea de cumparare si implicit productia. Trebuie avut in vedere ca deficitul public sa nu fie mai mare decat nivelul investitiilor publice.

Este necesara reducerea dobanzilor pentru incurajarea investitiilor. Banca Nationala a SUA a avut perioade cand dobanda reala pe termen scurt era de 0%, iar in Japonia chiar de -1%.

Tarile industrializate sa nu forteze exporturile deoarece condamna la subdezvoltare tarile sarace.

Forta destructiva a armatei electronizate a dealerilor ar putea totusi sa fie tinuta sub control. James Tobin, economist american, laureat al Premiului Nobel, a pus la punct inca din anii 1970 un plan corespunzator. O scurta descriere: schimbarile abrupte de directe si oscilatiile haotice ale cursului de schimb produc pagube economiei reale; diminuarea acestor efecte s-ar putea realiza prin perceperea asupra tuturor tranzactiilor cu derivate a unui impozit; desi mic acesta ar avea un efect decisiv; afacerile facute pe seama diferentei de dobanda nu ar mai fi rentabile. Un mic exemplu: un investitor doreste sa-si plaseze in polite scadente la trei luni o suma de marci germane purtatoare de dobanda mica in dolari purtatori de dobanzi mai inalte. Cu taxa Tobin in vigoare investitorul trebuie sa plateasca fiscului de 2 ori taxa, iar un mic calcul conduce la concluzia ca investitia ar fi rentabila daca diferenta intre dobanzile germane si americane s-ar ridica la 8%, ceea ce e putin probabil. Daca investitorul ar lua in calcul o perioada mai lunga de timp, afacerea ar deveni rentabila, dar si riscul ca diferentele intre dobanzi sa scada ar fi mai mare.

Adoptarea taxei ar aduce urmatoarele avantaje:

bancile centrale ar avea din nou posibilitatea sa dirijeze cursul dobanzilor pe pietele nationale potrivit cu situatia economica a tarii. Asta nu inseamna ca guvernele ar putea fixa cursurile de schimb in mod arbitrar: daca tarile se dezvolta in ritmuri diferite si paritatea monedei lor trebuia sa difere;

volumul tranzactiilor speculative se micsoreaza drastic. Se incadreaza aici tranzactiile cu valori marginale minimale in care se profita de oscilatiile de sutimi de procent ale cursurilor de schimb si obtin profituri ursise, de miliarde de dolari. Bancile centrale ar putea interveni din nou pe piete prin cumparari de valuta, in scop stabilizator;

sumele colectate ar putea usura bugetele de stat atat de incordate;

acest impozit nu afecteaza investitiile straine in echipamente industriale sau schimbul de bunuri.

Nu exista nici un argument stiintific sau economic impotriva taxei Tobin, dar politice exista. Acolo unde interesele sunt lovite, reactiile sunt puternice. Daca numai o singura piata financiara ar ramane in afara acestui sistem de impozitare, comertul cu devize s-ar concentra acolo. Daca nu ar ramane nici una, bransa bancara are filiale off-shore pentru a contracara efectul taxei.

In Congresul american, acest proiect a esuat de doua ori pana acum. Nici Germania prin ministrii sai de finante nu a raspuns pozitiv.

Procesul de globalizare financiara are radacini in problemele cu care s-a confruntat economia mondiala in ultimele decenii, iar caracteristicile sale actuale il fac deosebit de complex, impactul sau fiind observat asupra tuturor activitatilor si sectoarelor economice.

BIBLIOGRAFIE

Lucrarea de fata sintetizeaza cateva idei din bogata literatura pe aceasta tema:

"Financial globalization vs Free Trade" - Noiembrie 1995; material sinteza de la Conferinta ONU pe tema Trade &Developement

"Globalizarea si strategia firmei" - Mihai Pricop si Adrian Tantau; edit. Eficient; Bucuresti 2001

"Capcana globalizarii" - Hana-Peter si Herald Schumann; traducere si ingrijire Traian Plesca; edit. Economica 1999

"Globalization with a human face" - raport anual al U.N. pe1999

Dictionar economic - Vlad Topala si Silvia Pitriciu

" Corporate Finance - fourth edition" - S. Ross, R. Westerfield, J. Jaffe

"Nu va fie teama de globalizare" - Oskar Lafontaine si Christa Muller; consemnari facute de Gh. Culea

" Global Perspectives " - Ann Kelleker, Laura Klein

"Noi evolutii in fluxurile financiare pe plan mondial si rolul bancilor internationale"   

- teza de doctorat - Gust Marius