STIINTA ECONOMICA IN PERIOADA CONTEMPORANA

STIINTA ECONOMICA IN PERIOADA CONTEMPORANA

intelegerea si insusirea problemelor de baza, esentiale ale metodologiei cercetarii stiintifice economice ar fi cat se poate de dificile, daca nu imposibile, fara prezentarea, chiar si sumara, a principalelor caracteristici definitorii ale stiintei in general.

Stiinta economica, oricat s-ar particulariza, este si ramane o componenta a stiintei in ansamblul sau. in aceasta calitate, stiinta economica trebuie sa-si manifeste si conserve atat elementele sale particulare, cat si elementele comune oricarei stiinte, in toate etapele pe care le parcurge civilizatia umana. Metodele proprii ale stiintei economice se aplica in alte stiinte si invers, afirmandu-se astfel nu numai unitatea stiintei, dar si progresul ei general, comun.

Stiinta. Caracteristici si tendinte actuale

Stiinta este un fenomen definitoriu, dominant al lumii contemporane. Dezvoltarea stiintei este marcata de o revolutie stiintifica fara precedent, prin amploarea si consecintele sale. Apogeul stiintei contemporane il reprezinta descifrarea si relevarea precisa a legilor alcatuirii si dezvoltarii materiei, a diferitelor ei stari si modificari, precum si producerea eficienta de substante si bunuri care nu exista in natura.

Aducand oamenilor focul prometeic al cunoasterii, revolutia stiintifica devine adanc implicata in toate implinirile umane; ea este o sursa hotaratoare de optimism pentru toti locuitorii planetei.

Cu toate ca a fost franata de o serie de factori (nivelul scazut al tehnicii, diverse forme ale constiintei sociale, interventia statului, nivelul necorespunzator de dezvoltare a invatamantului s.a.), stiinta a inregistrat ritmuri accelerate in tot cursul formarii si dezvoltarii sale. Beneficiind de o independenta relativ mai mare decat existenta sociala, si mai ales de fermentul proceselor sale intime, stiinta contemporana a inregistrat ritmuri geometrice de afirmare. Spre ilustrare, folosim doar doua exemple: Magellan a facut ocolul Pamantului in aproape 3 ani (intre 22 septembrie 1519 si 8 septembrie 1522), pe cand primului om in Cosmos i-au trebuit doar 90 minute. Tot astfel, daca de la prima arma de foc pana la motorul cu aburi a fost nevoie de 6 secole, intre momentul producerii bombei atomice si constructia primei centrale atomice a fost nevoie de ceva mai mult de 10 ani.

Dintr-o activitate careia i se comandau serviciile, stiinta reuseste in zilele noastre sa anticipeze nevoile productiei si ale societatii in ansamblu. Toate procesele desfasurate in interiorul stiintei au generat integrarea ei verticala cu productia, apropiindu-se considerabil de aceasta, de practica. Teoria stiintifica acumulata si-a sporit astfel contributia la solutionarea problemelor economice si sociale. in acest fel, dintr-un fapt mai ales de constiinta sociala, stiinta si-a afirmat cu pregnanta calitatea de componenta de baza a productiei, de neofactor nemijlocit de productie; iau nastere ramuri noi ale stiintei (electronica, radiotehnica, energetica atomica etc), in baza carora s-au creat ramuri industriale speciale. Stiinta in ansamblul ei devine o ramura economica de importanta vitala; acesteia i se acorda fonduri sporite, efective tot mai mari de personal; se creeaza noi laboratoare, institute si academii de stiinta; a inceput procesul de industrializare a stiintei care isi accentueaza astfel si mai mult contributia si asa determinanta la progresul tehnologic, economic si la cel social. Structura factorilor de productie si aportul lor la cresterea economica se schimba substantial, astfel incat, criteriul bogatiei fiecarei natiuni tinde sa devina, tot mai pregnant, stiinta, progresul stiintific.

Datorita nivelului atins, stiinta este, in acelasi timp, si sursa de ingrijorare, de teama, in anumite conditii putandu-se crea mari pericole pentru civilizatia umana, inclusiv pentru viata planetei noastre. Este aici unul din motivele pentru care stiinta este nu doar o problema nationala, a fiecarei tari in parte, ci si prima dintre problemele globale ale omenirii, in acest tulburator inceput de secol si de mileniu.

intelegerea acestor aspecte reclama analiza atenta a proceselor din interiorul stiintei, deplasarile care au loc, corelatiile ei traditionale cu alte discipline sau domenii atat ale stiintei, cat si ale economiei si societatii in ansamblu.

Definirea stiintei

Stiinta este un fenomen extrem de complex, astfel ca este difcil de dat o definitie stiintei care sa fie unanim acceptata. Ea apare ca un ansamblu de cunostinte despre lume; o baza a conceptiei despre lume; o forma a constiintei sociale (o forma de reflectare a lumii in constiinta); o componenta a culturii spirituale; o componenta esentiala a factorilor de productie. Aceasta complexitate sporeste, daca tinem seama ca unii specialisti mai adauga stiintei si alte atribute mai mult sau mai putin distincte: fenomen biologic; instrument de adaptare; latura a cunoasterii; mijloc de productie.

Din multitudinea de definitii noi vom releva doar cateva, pe care le consideram semnificative. Asa de pilda, Tadeusz Katorbinski considera ca "stiinta este orice cunoastere care s-a maturizat suficient de mult pentru a putea fi predata ca disciplina in invatamantul superior'. Fara a extinde explicatia, redam in cele ce urmeaza o definitie data de Einstein: "Stiinta este incercarea de a face diversitatea haotica a experientelor noastre senzoriale sa corespunda unui sistem de gandire uniform din punct de vedere logic'. Desi este foarte corecta, aceasta definitie poate genera confuzie, in sensul ca stiinta ar trebui sa corespunda mai mult gandirii umane decat continutului legic al diversitatii haotice a faptelor. De aceea, preferam definitia potrivit careia stiinta este "un ansamblu de cunostinte sistematizate si verificate de practica'. in mod aditional, sunt mentionate si alte conditii pentru a fi stiinta, si anume: la baza stiintei stau intotdeauna principii generale, legi, metode, procedee, instrumente specifice etc. Stiinta presupune studierea diferitelor obiecte si fenomene din natura si societate, avand drept tel culegerea si sintetizarea faptelor si datelor. Alti cercetatori precizeaza ca stiinta urmareste studierea legilor care guverneaza faptele si pe baza carora se pot elabora previziuni stiintifice; cunostintele referitoare la un anumit domeniu al realitatii se cristalizeaza intr-o stiinta numai atunci cand ele sunt reunite pe baza principiilor si legilor intr-o teorie. in fine, alti specialisti apreciaza ca "prima trasatura distinctiva a unei stiinte este sa fie o cunoastere bazata pe fapte, organizata astfel incat sa explice si sa rezolve problemele'.

Stiinta are o structura, de regula, cu mai multe laturi care constituie un tot unic, coerent, definit prin:

materialul faptic acumulat de-a lungul intregului proces de dezvoltare a stiintei;

ipotezele confirmate si neconfirmate;

rezultatele observatiilor si experientelor, generalizarile teoretice facute pe baza materialului faptic (legi, teorii, axiome) si confirmate de practica;

modelul de cercetare a realitatii (metodologia).

Asemenea laturi se influenteaza permanent, generand o dinamica specifica a stiintei in timp si in spatiu, reflectata in urmatoarele sensuri:

stiinta este cunoastere exprimata si fixata intr-un sistem determinat de semne, construit pe baza unor reguli precise;

stiinta este intotdeauna formulata intr-un limbaj de comunicare, avand o determinare maxima (pentru fiecare nivel istoric dat);

stiinta este un sistem de cunostinte despre legile functionarii si dezvoltarii obiectelor;

stiinta este o cunoastere care poate fi verificata si confirmata in mod empiric;

stiinta este un sistem de cunostinte care cresc, se completeaza continuu. Aceasta completare se realizeaza cu ajutorul celor mai perfecte metode de investigare;

stiinta este cunoastere exacta, universala si verificabila, exprimata prin legi (Dictionarul Petit Robert);

Asemenea cerinte se inscriu, deci, in patru componente ale stiintei (obiectul, structura, metoda si limbajul), contribuind la cristalizarea mai multor definitii date stiintei, fiecare avand valoarea si limitele ei. Totusi, in ciuda acestui fapt, procesele din interiorul lumii stiintei, indeosebi din stiintele naturii, demonstreaza ca se contureaza tot mai evident si un trend al unificarii stiintei in ansamblul ei, inclusiv in stiinta economica.

Legitatile si procesele interne ale stiintei

Pentru a intelege procesele si tendintele din interiorul stiintei, este necesar sa aratam, mai intai, ca in dezvoltarea stiintei actioneaza mai multe legitati, dintre care mentionam:

stiinta se realizeaza treptat, prin acumulari sistematice in domeniul cunoasterii. Crearea si dezvoltarea stiintei reprezinta un proces istoric, mai lung sau mai scurt, in cursul caruia se descopera mereu noi legi, teorii, axiome;

succesiunea, folosirea si imbogatirea continua a cunostintelor acumulate de generatiile precedente;

drumul general al cunoasterii stiintifice este acela al trecerii de la fenomen la esenta, de la o esenta mai putin profunda la alta mai profunda; ea progreseaza catre o cunoastere tot mai adanca si mai cuprinzatoare a lumii obiective, apropiindu-se de infinit, asimptotic, de adevarul absolut;

stiinta isi organizeaza procesul cunoasterii de la simplu la complex; intotdeauna, mai intai, au fost studiate formele simple ale materiei si, mai apoi, formele cele mai complexe ale acesteia;

legile naturii, societatii si gandirii sunt diferite de legile formulate de om, in stiinta. Ele nu sunt acelasi lucru, nu se suprapun, pentru ca omul de stiinta nu creeaza aceste legi, ci le reflecta mai mult sau mai putin fidel. in procesul dezvoltarii stiintei, gradul de exactitate a reflectarii legilor naturii, societatii si gandirii creste. Stiinta are menirea sa aduca cunoasterea stiintifica cat mai aproape de original, de realitatea care reprezinta obiectul de studiu;

in stiinta, mai mult ca oriunde, actioneaza lupta dintre idei vechi si idei noi. Stiinta, prin esenta sa, este ostila spiritului conservator, niciodata nu cedeaza. De exemplu, lupta dintre teoriile luminii -crepusculara si ondulatorie - a durat doua secole;

stiintele nu sunt rupte si independente unele de altele; ele se dezvolta in legatura unele cu altele ca urmare a legaturii dintre diferite forme de miscare a materiei.

Revolutia stiintifica se datoreaza insa mai ales unor procese interne ale stiintei, dintre care mentionam:

continuarea impletirii proceselor de diferentiere si de integrare a stiintei. Diferentierea este un proces de separare a unor domenii dintr-un sistem teoretic si constituirea lor ca domenii specializate, de sine statatoare, cu obiect, metoda si limbaje separate, proprii. Procesul opus, de integrare, bazat pe interconexiunile dintre stiinte, consta in imprumutarea reciproca a metodelor si limbajului in scopul aplicarii acestora in cercetarea obiectului altei stiinte. Acest transfer de metode, legi, obiective si limbaje au ajutat la revolutionarea ramurilor stiintei si a stiintei ca sistem coerent;

astazi s-a subtiat pana la disparitie demarcatia dintre stiintele deductive si inductive; se apreciaza ca procesul va continua. in acest sens, Rudolf Carnap precizeaza ca "Nu exista diferite stiinte, cu metode esential diferite sau cu izvoare cu totul diferite de cunoastere, nu exista decat stiinta'. Din nevoia comunicarii permanente dintre stiinte, astazi se practica tot mai sustinut cercetarile stiintifice interdisciplinare;

reconsiderarea rolului gandirii teoretice in miscarea cunoasterii stiintifice spre noi rezultate; gandirea teoretica s-a transformat in cel mai puternic factor de elaborare de idei fundamentale care stau la baza crearii unor noi teorii;

imbogatirea arsenalului stiintei cu notiuni, termeni instrumentali care vizeaza direct nu obiectul de studiu, ci insasi cunoasterea lui, crearea de metateorii si metastiinte;

tendinta de creare de teorii fundamentale care sintetizeaza cunoasterea din diferite domenii ale stiintei. Aceasta tendinta rezulta din procesul de integrare a stiintei care, pe langa rezultate teoretice fundamentale, a stat la baza solutionarii si revolutionarii practicii economice si sociale;

tendinta de dezmembrare a obiectului studiat si crearea de relatii mai simple studiate si cu ajutorul analizei sistemice. Aceasta tendinta isi are obarsia in alta tendinta, aceea de diferentiere, de separare si specializare a stiintelor;

matematizarea si formalizarea cunoasterii stiintifice, patrunse de ideea de a pune definitiv capat momentului intuitiv in cadrul cunoasterii stiintifice. in acest fel, cercetarea stiintifica a capatat un caracter foarte abstract, fiind greu sa stabilesti intotdeauna conexiunea dintre notiunile sale si realitatea obiectiva;

tendinta de eliminare a elementului intuitiv din continutul teoriilor stiintifice si diminuarea imaginii intuitive a stiintei, ca urmare a dezvoltarii furtunoase a sistemelor de limbaj artificial matematic;

se manifesta inca tendinta de includere a momentului intuitiv ca instrument de miscare spre noi constructii teoretice; unii specialisti considera ca lumea a ajuns la saturatie cu aceasta formalizare si rigoare logica si tanjeste dupa utilizarea intuitiei fara de care nu se poate progresa;

reconsiderarea rolului experientei; pana nu demult, experienta preceda noua constructie teoretica. Astazi experientei i se rezerva mai ales rolul de veriga in verificarea constructiilor teoretice.

Schimbari in sistemul corelatiilor stiintei

Revolutia savarsita in stiinta a generat deplasari si in sfera corelatiilor traditionale ale stiintei, din afara stiintei si din interiorul acesteia.

Stiinta si-a consolidat locul si rolul in societate. Ea nu apare doar ca o forma a constiintei sociale; in procesul apropierii si servirii practicii economice si sociale, stiinta se manifesta in primul rand ca factor de productie; aceasta calitate a stiintei se manifesta atat direct, nemijlocit, cat si indirect, prin sistemul tehnologic, mult mai puternic insa ca pana acum, devenind principalul neofactor de productie al societatii, al innoirii si perfectionarii productiei, al progresului economic si social.

in cadrul sistemului stiinta - tehnica (tehnologie), stiinta nu poate fi abordata separat de tehnica; ambele sunt probleme de acelasi gen si cu aceeasi metodologie; ele pot fi intelese bine in corelatia lor fireasca, reciproca, fiind componentele unui sistem unic, stiintifico-tehnic. Din punct de vedere istoric, stiinta a fost perceputa aproape mereu doar ca a doua componenta a acestui sistem, insa, din punct de vedere logic, stiinta ocupa azi o pozitie de prim-plan si include tehnica, ca un subsistem. Stiinta si tehnica reprezinta impreuna principalul suport al progresului economic si al progresului social.

in raport cu arta - alt domeniu al creatiei - diferentele se adancesc datorita revolutiei savarsite in stiinta. Arta continua sa redea realitatea obiectiva raportata la om, la subiectivitatea umana, pe cand stiinta reda realitatea obiectiva, tinzand sau eliminand orice element subiectiv (stiintele naturii, in special). in timp ce arta reda generalul in simbioza cu individul, stiinta reda generalul in forme cat mai departate de individ, in notiuni, concepte si teorii cat mai abstracte.

Corelatiile stiintei cu fllosofla raman insa mai complexe. in conditiile revolutiei stiintifice contemporane, filosofia nu mai poate fi sustinuta ca stiinta stiintelor, precum se considera odinioara; stiintele naturii au contribuit in mod decisiv la aceasta "detronare' a filosofiei, aceasta fiind impinsa undeva in afara sistemului stiintei sau, daca nu, undeva in sfera stiintelor de categoria a doua. Stiinta pune multe probleme filosofiei; pe langa faptul ca se imbogateste continuu pe baza noilor descoperiri stiintifice, filosofia este obligata sa se restructureze in corelatie cu stiinta, chiar si in cadrul sistemului constiintei sociale.

in corelatiile sale cu stiintele sociale, revolutia stiintifica contemporana, savarsita in domeniul stiintelor naturii (matematica, fizica, chimie, biologie etc.), ridica probleme aproape similare cu filosofia. insa posibilitatile stiintelor sociale si, in primul rand, ale stiintelor economice (care ne intereseaza cu deosebire), par sa nu aiba aceeasi acuitate; in ceea ce priveste stiinta economica, revolutia din stiintele naturii nu pare sa ridice probleme insurmontabile. Particularitatile stiintelor economice, dar si cele ale stiintelor sociale in ansamblul lor, nu pot constitui un obstacol de netrecut pentru om si societate ca forme speciale ale materiei. O serie de rezultate obtinute si eforturile care se fac continuu par sa confirme afirmatia de mai sus. O incercare de evaluare vom face si noi in cele ce urmeaza.

Stiinta economica in progres Realizari principale in stiinta economica

Stiinta economica a progresat considerabil in a doua parte a secolului XX, fara a ajunge insa in stadiul unei revolutii stiintifice, asa cum este cazul intr-o serie de domenii ale stiintelor naturii. A crescut capacitatea stiintei economice de cunoastere si de aprofundare a mecanismelor proceselor si fenomenelor economice. Daca la originile stiintei economice Jean Baptist Say considera ca "economia este stiinta legilor productiei, distributiei si consumului bogatiilor', astazi sfera de cunoastere a acesteia s-a extins continuu, atat in domeniul fenomenelor masurabile, cat si asupra unor aspecte si laturi mai putin masurabile, pana nu demult, sau chiar nemasurabile, calitative. Astfel, astazi stiinta economica nu se mai limiteaza la studiul pietei, integrand si alte conceptualizari si orizonturi mai noi.

in consecinta, alaturi de principiile clasice fundamentale, cum sunt rationalitatea, eficienta, echilibru-dezechilibru, concurenta etc, stiinta economica s-a imbogatit cu noi concepte si teorii, facilitand aparitia noii economii clasice, a noii macroeconomii, la ascensiunea keynesismului si apoi a postkeynesismului, a institutionalismului si, in general, a structuralismului, dand nastere teoriei organizatiilor, economiei conventiilor, teoriei incitatiei, teoriei echitatii, teoriei justitiei etc. O sfera larga de extindere au capatat teoria jocurilor si teoria haosului, care incearca sa genereze restructurari majore in stiinta economica.

Pe baza noilor conceptualizari si teoretizari ale economiei, se contureaza si o tendinta de reconstruire a stiintei economice prin accentuarea pluralismului teoretic, se incearca construirea unui statut de stiinta pozitiva si extinderea dimensiunii sale normative. Si, cel mai important aspect este faptul ca, pe bazele aratate mai inainte, au sporit atat capacitatea stiintei economice de cunoastere, cat si capacitatea ei de influentare si de previziune a fenomenelor economice.

Procese esentiale in stiinta economica

Stiintele economice s-au dezvoltat intotdeauna deschis, in relatii stranse cu celelalte domenii ale stiintei si, in primul rand, cu stiintele naturii. Revolutia din stiintele naturii, si, in special, din fizica (teoria relativitatii si mecanica cuantica) readuce in discutie conceptul de predictie perfecta - ca unic obiect al stiintei, inclusiv al stiintelor economice. imbratisand ideea ca fizica este stiinta model, mai multi economisti accepta in fapt transformarea stiintelor economice in stiinte exacte, ca orice alta stiinta a naturii. Pe cale de consecinta, conceptele, teoriile si metodologia stiintelor economice ar trebui amplu restructurate. De pilda, teoria echilibrului economic, nascuta la timpul sau din progresele fizicii mecanice a lui Newton, este pe punctul de a ceda locul astazi, pe baza revolutiei fizicii moderne, in fata teoriei haosului, a dezechilibrului. Asa se explica de ce unii economisti fac, in masura tot mai mare, apel la teoria haosului.

Un alt proces major in stiintele economice il reprezinta cresterea aplicarii matematicii in cercetarea fenomenelor economice. Matematica s-a dovedit a fi un instrument esential, indispensabil in elaborarea de modele, in analiza si explicarea cu ajutorul acestora a laturilor profunde, mai putin vizibile ale proceselor si fenomenelor economice. Promovarea matematicii in procesele de cunoastere si previzionare a fenomenelor economice contribuie substantial la apropierea economistului de adevar, la accentuarea caracterului si statutului stiintei economice. Mai marea matematizare a stiintelor economice de cat a altor stiinte sociale rezulta, dupa Alexander Rosenburg, din faptul ca "stiinta economica nu este o disciplina, ci o teorie particulara, de tip extremal si, deci, prin natura sa, matemati-zabila'. Cu toate acestea, economia nu este domeniul suprematiei absolute a instrumentului matematic. in acest sens, acad. Anghel Rugina spune ca "in realitate, radacinile problemelor zilelor noastre nu pot fi exprimate doar cantitativ'.

Al treilea proces devenit caracteristic in stiinta economica este extinderea experimentarii ca modalitate de verificare a ipotezelor admise. Daca in anii '60 experimentarea era considerata un procedeu de cunoastere "fara perspective', incepand din anii '75-'80 se constata o larga utilizare a acesteia. in aceasta privinta opiniile economistilor sunt practic identice, toti excluzand din economie posibilitatea experimentarii de laborator, pe oameni si grupuri de oameni. Este, de pilda, cazul lui Paul Samuelson, laureat al Premiului Nobel, care spune: "Noi nu putem realiza experientele controlate ale chimistului sau biologului. Ca astronomul si meteorologul, noi trebuie, in mare masura, sa ne multumim sa observam'. Iar in Enciclopedia britanica (1991) se consemneaza ca "nu exista nici un laborator in care economistii sa-si poata testa ipotezele lor. Economia este, in mod esential, o stiinta morala'. Cat priveste celelalte forme de experiment (teste econometrice, anchete si sondaje de opinie, simularea), acestea au un important rol de jucat in analiza economica, asa cum foarte bine observa Maurice Allais, alt laureat al Premiului Nobel, afirmand ca "literatura contemporana ne ofera numeroase exemple de aberatii care pot fi comise inca de cand se neglijeaza principiul esential ca o teorie nu valoreaza decat in masura in care ea este de acord cu faptele observate si ca singura sursa de adevar este experienta. Supunerea datelor experimentarii este regula de aur care domina orice disciplina stiintifica'.

in fine, un alt proces de mare amploare in stiintele economice il constituie promovarea cercetarilor inter- si multidisciplinare. Este concluzia care s-a impus in mod firesc dupa o perioada de cercetari specializate asupra unor aspecte si laturi partiale, inguste ale proceselor si fenomenelor economice. Avea sa se confirme inca o data spusele lui Hegel ca "metoda nu este altceva decat structura intregului'. Punand un accent considerabil sporit pe aspectele sociale, psihologice, istorice, antropologice, stiinta economica a devenit tot mai capabila sa evite simplificari si largi fenomene reductioniste, concluzii si solutii sterile pentru practica economica. Alaturi de importanta deosebita a explicarii laturilor sociale, se afirma nevoia viziunii istorice in stiinta economica. Unii oameni de stiinta socotesc, de pilda, ca istoria este chiar mai necesara cercetatorului economist decat este matematica. Pe aceasta linie, in ultimele decenii, se remarca eforturi pentru elaborarea noii istorii economice.

Dezvoltarea cercetarilor inter- si multidisciplinare rezulta din nevoia stiintelor economice de verificare a teoriilor, conceptelor si metodelor sale de cercetare. Atasamentul permanent pentru cercetarile economice empirice inter- si multidisciplinare reprezinta singura modalitate de creare a unei bogate baze factuale si de realizare a unor generalizari stiintifice viabile, recunoscute de practica economica. Fara acestea stiinta economica nu poate progresa si demonstra o tot mai inalta eficienta.

Controverse teoretice si metodologice in stiinta economica

Stiinta economica, desi cunoaste progrese incontestabile, manifesta doua slabiciuni majore: a) include un deficit de realism; b) constituie un ajutor limitat pentru practica.

O prima explicatie majora a acestor neajunsuri consta in faptul ca stiinta economica este fondata pe postulatul legilor naturii, asemanator acelora care domina in astronomie, in fizica, cu totul inadecvat conditiilor stiintei economice. Marele miracol al fizicii -existenta de legi numerice precise, n-a putut sa aiba loc in sfera economiei. incercarea de extindere a acestui miracol la economie, pornind de la faptul ca fizica este considerata stiinta model, s-a facut impotriva sau prin negarea proprietatilor specifice ale obiectului economiei. in economie, comportamentul uman de masa nu este reductibil la o ecuatie sau la un factor de nedeterminare.

Stiinta economica implica doua particularitati organice, doua adevarate provocari: a) pe de o parte, functionarea sistemului economic include instabilitatea relatiilor variabilelor economice si caracterul neliniar, putin predictibil al comportamentului uman; b) formularea concluziilor si recomandarilor, in ciuda incertitudinii ambientale, implica o subiectivitate rezonabila.

Posibilitatea erorii este inclusa in stiinta economica. Riscul este dominanta majora a universului economistului, sursa principala de conflict cu guvernul, cu firma, cu colegii de breasla. in cautare de adevar pur (absolut), economistul nu gaseste decat incertitudine; el trebuie sa stie ca lui accesul la cunoasterea perfecta ii este interzis. in loc sa astepte adevar pur, economistul trebuie sa incerce sa se apropie de el, sa ofere schite si solutii pentru eliminarea si prevenirea dezechilibrelor. Economistul nu poate face previziuni de cristal (precise), ci ofera numai recomandari si indicatii de tendinta. Enunturile stiintei economice nu au niciodata gradul de soliditate al legilor fizicii; aceste enunturi ale economistului au un grad imperfect de verificare a conditiilor de desfasurare a proceselor si fenomenelor economice, intrucat nu se poate cunoaste precis nivelul niciunui agregat sau componenta economica dintr-un sistem sau altul cercetat.

Desi contributia lui nu poate fi pusa niciodata la indoiala, el se inseala frecvent pentru ca stiinta economica nu este o stiinta exacta (a se vedea disputa istorica, inclusiv astazi, intre paritatea fixa si fluctuanta a ratei de schimb si multe altele). Dezechilibrele economice nu se datoresc incapacitatii economistilor, ci caracterului imperfect al stiintei economice; aceleasi dezechilibre economice se datoresc nu atat complexitatii, cat mai ales nelinearitatii fenomenelor si proceselor economice.

Negandu-se toate aceste particularitati care o disting net de stiintele dure ale naturii, stiinta economica este marcata de o puternica ambiguitate, osciland undeva intre stiintele dure ale naturii si stiintele umane. Stiinta economica este o stiinta umana cu efecte imediate. Ridicarea sau reducerea impozitelor in societate, de exemplu, atinge imediat interesele oamenilor de toate categoriile, ceea ce nu se intampla in cazul stiintelor naturii prin descoperirea unei noi structuri a celulei carbunelui.

Deficitul de realism si sprijinul limitat pentru practica se explica si prin tendinta mai veche, dar care se accentueaza astazi, ca stiinta economica sa se refugieze in probleme subtile de logica sau de echilibre partiale. Mai concret, aceasta tendinta isi are izvorul intr-un puternic partipris teoreticist, rezultat mai ales din pozitia lui Milton Friedman care afirma ca "realismul nu trebuie sa fie inclus si cercetat in ipotezele de baza; singure predictiile teoriei permit sa se controleze

veridicitatea explicatiilor lor'. Acesta este de fapt punctul de vedere al gandirii neoclasice, aflata astazi intr-o pozitie dominanta in gandirea stiintifica economica.

Dominatia gandirii pure si a modelului fizicii in stiinta economica are doua consecinte majore:

a) Una de excludere a altor curente si teorii care nu se
incadreaza in liniile de gandire vechi care domina stiinta economica
de la nasterea acesteia. Studiile de epoca, factuale, empirice care
contravin "gandirii logice' sunt excluse pe cele mai diferite cai,
inclusiv institutionale, financiare etc. Din aceasta cauza, se asista
astazi la explozia puternica de studii teoretice, undeva separat, de sine
statator, de colectarea si acumularea de studii empirice, faptice; se
intelege astfel de ce acestea din urma raman in afara stiintei
economice, neincorporate in continutul acesteia, in corectarea vechilor
teorii ale stiintei economice.

Pe baza celor aratate mai sus, rezulta si din ce cauza cercetarile empirice nu au nici amploarea necesara, ierarhia valorilor fiindu-le si ea potrivnica. Astazi, nivelul de consideratie este functie de raritate: cu cat un studiu este mai abstract, mai riguros, mai general, cu atat este mai distins. Cei ce fac cercetari directe, de firma sunt considerati ca jucatori ai echipei de rezerva.

b) Alta consecinta este formulata de economistii mai toleranti cu
realitatile epocii, care manifesta tendinta de integrare in stiinta econo-
mica a noilor conceptualizari, curente sau teorii. Pastrand o serie de
principii clasice, cum sunt rationalitatea, echilibrul, concurenta etc,
stiinta economica in urma integrarii unor noi concepte, curente si
teorii, s-a imbunatatit continuu (teoria jocurilor s-a afirmat prin ana-
liza relatiei conflict - cooperare; teoria incitatiei confera contractului
dintre parti o valoare superioara relatiei simple de vanzare, cumparare
etc). Penetrarea acestora in teoriile dominante a dus la aparitia noii
economii clasice, a noii macroeconomii, la ascensiunea postkeyne-
sismului, institutionalismului si, in general, a structuralismului, dand
nastere teoriei organizatiilor, teoriei conventiilor, teoriei incitatiilor,
teoriei echitatii, teoriei justitiei si altele.

Aceste noi conceptualizari si generalizari contureaza o tendinta de accentuare a pluralismului teoretic si de reconstruire a stiintei economice. 30

Cu toate acestea, pana la atingerea unui asemenea obiectiv care ar elimina deficitul de realism si slaba contributie la rezolvarea problemelor practicii, stiinta economica ramane totusi marcata de pluralismul ei teoretic, printr-o eterogenitate, prin lipsa de unitate si coeziune stiintifica. Acest eclectism are consecinte in plan practic; fiind o stiinta aplicata, cel putin unele din recomandarile economistilor sunt arbitrare. Unii raman atasati, dand prioritate eficientei asupra echitatii, apara libera concurenta si incitatia veniturilor capitalului, altii considera ca bazele stiintei economice sunt false, in masura in care aceasta ia in seama, mai ales, fenomenul economic (economics) si nu fenomenul integral, economic si social (economy).

Aceasta a doua consecinta este considerata insa raul cel mai mic, de departe de preferat decat tendinta de conservare in stiinta economica a unor teorii vechi si de eliminare a faptelor noi, empirice, susceptibile de noi conceptualizari si generalizari, atat de necesare stiintei economice, eliminarii deficitului sau de realism si de incapacitate de a servi si mai bine practica economica.

Deficitul de realism al stiintei economice, sumar reliefat, cu toate ambiguitatile pe care le genereaza, demonstreaza ca stiinta economica nu are inca o epistemologie (filosofie) pe care o merita. Acesta ramane un domeniu principal de confruntare in stiinta economica.

Insuficiente practice si nevoia reconstructiei stiintei economice

Criticile care se aduc stiintei economice si care-i umbresc realizarile si progresele incontestabile deriva din aceea ca ajuta foarte putin la solutionarea unor probleme practice actuale.

Astfel, unii economisti apreciaza ca economia ar fi subordonat societatea omeneasca si aceasta in ciuda faptului ca in epoca actuala s-au promovat si acceptat, la scara internationala, drepturile fundamentale ale omului. Or, in practica, economia produce pe mai departe saracie, marginalizare si excludere sociala in randul atat al indivizilor, cat si al natiunilor. Desi Aristotel gandea ca atunci "cand razboaiele de tesut vor tese singure, robia oamenilor va lua sfarsit', totusi, astazi se constata ca robia oamenilor n-a disparut, decalajele dintre progresul tehnologic si progresul economic, pe de o parte, si progresul social, pe de alta parte, se adancesc, punand in pericol solidaritatea si pacea sociala, civilizatia umana si chiar existenta vietii pe planeta Pamant. Or, tocmai in legatura cu aceasta imprejurare oamenii de stiinta cu raspundere pentru asemenea pericole apreciaza ca "economia este stiinta daca ajuta la realizarea unei lumi mai bune'.

Au aparut insa si probleme noi pe care stiinta economica nu le poate inca solutiona. Sistemul economic international s-a transformat, devenind multipolar si interdependent. Vechea slabiciune a stiintei economice - firava legatura dintre ea si practica (actiune, politica economica) -s-a reactualizat si acutizat. in fata stiintei economice stau trei mari provocari: a) de a asigura dezvoltarea economica si obtinerea unui standard de viata conform cu demnitatea umana, in cadrul posibilitatilor contemporane, pentru o mare parte a lumii; b) de a se asigura, pentru lumea dezvoltata, tranzitia de la cresterea economica modica, de dupa a doua jumatate a anilor '70, la o crestere economica mai accentuata, similara celei din primele decenii postbelice; c) pentru tarile ex-socialiste trecerea de la sistemul economiei planificate centralizat la un nou tip de economie, prin intermediul economiei de piata.

Comisia de invatamant economic superior a Asociatiei Economistilor Americani avea sa conchida, cu putini ani in urma, ca "asa cum sunt studiate ciclurile doctorale, stiintele economice sunt rupte (despartite) mult de problemele lumii reale'. Referindu-se la fenomenele de simplificare, la ingradirea accesului noilor concepte si teorii in imperiul stiintei economice, la excesul de abstractizare si modelare, cunoscutul economist american Robert Solow, laureat al Premiului Nobel, afirma sec ca "economistii de meserie nu se lasa prinsi in astfel de simplificari'.

Reconstructia stiintelor economice moderne nu are nevoie de statutul de stiinta pozitiva; ea poate avea un statut normativ si o eficienta considerabil sporita, daca se realizeaza trei conditii complementare:

sa se revina la continutul descriptiv puternic, chiar daca acesta se face cu pretul abandonarii unor teorii generale, fara aplicare;

sa se prefere investigatii empirice fata de ipotezele generale de rationalitate;

sa se conceapa o alta maniera de a articula dimensiunile normative si pozitive ale stiintei economice.

Abandonarea mitului stiintei economice ca stiinta exacta, a naturii, echivaleaza cu abandonarea ideii ca se poate determina in mod stiintific un ideal, un optim definit odata pentru totdeauna. Aceasta munca a omului de stiinta reclama un dublu efort de clarificare:

in amonte, pentru principiile explicite si implicite pe care se construiesc rationamentele;

in aval, pentru clarificarea consecintelor diferitelor ipoteze asupra firmei, economiei si societatii in ansamblu.

in efortul de reconstructie a stiintei economice, profesorul Morgenstern subliniaza ca, conditia esentiala a progresului stiintei economice este "perfectionarea spatelui empiric al acestei stiinte. Pana nu sunt acumulate suficiente date si fapte pentru generalizare, matematizarea va fi prematura'. Ipotezele extrase din abstract sau din introspectie si nu din viata reala, din cercetarea ei profunda, sunt considerate unul din semnalele subdezvoltarii stiintei economice. Acest fapt se intelege de la sine, ori de cate ori comportamentul care prevaleaza in model nu este conform cu cel care prevaleaza in viata economica reala.

Referindu-se la nevoia imperioasa a cercetarilor empirice in vederea acumularii volumului necesar de fapte pentru generalizare, profesorul roman Nicolae Ivanciu Valeanu, unul din cei mai de vaza in materie de gandire economica, aduce ca exemplu opera lui Fr. List, cunoscut economist german, pe care o caracterizeaza astfel: "Economia politica era inteleasa de el ca o stiinta experimentala, orientata spre cercetarea datelor empirice, fara pretentii de profunde generalizari teoretice care ar duce-o in mocirla scolasticii'.

Actualizarea pe baza faptelor reale a stiintei economice este demonstrata cu aceeasi ardoare de economistii practicieni. Astfel, economisti practicieni de firma sustin ca firma interpreteaza, extrapoleaza, proiecteaza pe baza unei teorii. Mult mai util ar fi - arata ei - ca teoria respectiva sa fie bine actualizata, astfel ca aceste teorii sa avanseze, sa progreseze si sa se imbogateasca sub impulsul cercetatorilor universitari a caror meserie este si nu de catre economistii de firma care se pricep la aplicarea teoriei.

Stiinta economica isi poate dobandi realismul si eficienta practica in masura in care se fereste si de excesul de matematizare, daca aceasta nu are la baza acumularea de fapte economice. Cel mai bine caracterizeaza aceasta tendinta chiar cunoscutul economist american, Milton Friedman, care subliniaza ca "utilizarea larga a matematicilor a ridicat considerabil puterea analizei economice, dar ea este frecvent folosita pentru a impresiona, mai de graba, decat de a informa'. in aceasta privinta, ilustrul economist il citeaza pe un alt cunoscut economist, Alfred Marshall, care face economistilor urmatoarele recomandari, deosebit de instructive pentru scopul cursului nostru:

a. "utilizati matematica, ca un limbaj stenografie, mai de graba, decat ca un
instrument de investigatie;

b. continuati pana terminati;

c. traduceti in engleza;

d. ilustrati atunci prin exemple care sunt importante in viata reala (subl.
ns. - Gh.R.,D.C);

e. daca ati esuat asupra punctului d, gasiti exemple importante din viata reala;
ardeti si punctul c, pentru ca eu am facut-o frecvent'.

Concluzia pe care o desprindem de aici este ca modelarea este necesara, indispensabila in cadrul cercetarii fenomenelor si proceselor economice reale si nu pentru a steriliza stiinta economica.

Stiinta economica actuala evidentiaza rolul inca putin cunoscut si utilizat al studiilor istorice. Daca economistii au vizibila tendinta de simplificare excesiva, istoricii, dimpotriva, analizeaza evenimentele actuale in toata complexitatea lor. Economistii n-au clarviziunea necesara, dar ei o pot capata prin studiul experientei istorice; aceasta protejeaza impotriva miopiei specialistului, impotriva tendintelor de simplificare abuziva. Se spune adeseori ca nu poti fi un bun economist fara o formatie matematica; or, astazi se apreciaza ca nu exista in si mai mare masura economist fara o formatie istorica.

Stimularea cercetarilor empirice, pluri- si interdisciplinare reclama schimbarea scarii de valori in aprecierea economistilor. Astfel, este necesar sa se acorde o mai mare consideratie facultatilor de observare decat celor de abstractizare, iar perspicacitatea istoricului sa fie plasata inainte de rigoarea matematicianului, daca vrem sa nu navigam in abstract si fara eficienta necesara in stiinta economica.

Reconstruirea stiintei economice pe baza intensificarii studiilor inter- si multidisciplinare urmeaza sa se realizeze prin:

corijarea si completarea teoriilor curente, ca urmare a largirii bazei sale factuale;

acordarea unei mai mari atentii studiului structurilor economice concrete, factorilor ce influenteaza functionarea economiei, obiectivelor, mijloacelor si consecintelor diverselor tipuri de actiune practica etc.

Deci, pe de o parte, avem de a face cu nevoia reala de a inradacina munca teoretica in cunoasterea faptelor si a comportamentelor individuale sau ale intreprinderilor.

Pe de alta parte, sub aspect metodologic, se propune completarea principiului studierii comportamentelor individuale si a interactiunii lor, prin prevalarea notiunilor de rationalitate si de echilibru cu analiza reactiilor grupurilor socioeconomice, adaugandu-se categoriilor sociopro-fesionale, caracteristicile de varsta, sex, statut etc. Aceasta metodologie permite evitarea acapararii inventivitatii de catre logica pura si inlaturarea unor bariere in calea cercetarilor interdisciplinare. Apelul la sociologie, psihanaliza, antropologie si acceptarea deschiderii catre alte discipline complementare ar putea favoriza si articularea mai buna a aspectelor cognitive, normative si pozitive ale stiintei economice actuale.

Asemenea abordari pluridisciplinare ale faptelor concrete ar favoriza imbunatatirea vigorii stiintei economice si, de aici, perfectionarea manualelor si cursurilor, in special, in sensul evitarii predarii stiintei prin cazuri simple sau prin simplificarea excesiva a realitatii (Economia nu poate fi interpretata doar prin concepte proconcuren-tiale, de tipul laissez-faire).

Deci, s-ar cere parasirea simplismului si, mai ales, a excesului de abstractizari sau de modelare a economiei; abordarea interdisciplinara ar intari considerabil forta stiintei economice, ar ameliora formarea economistilor, apropiindu-i de realitati si, mai ales, ar spori incidenta teoriei economice asupra cresterii economice.

Programele analitice, pe langa transmiterea de cunostinte, trebuie sa prevada si studiul legaturilor dintre analiza teoretica si practica economica, adica probleme de politica economica, cum sunt: inegalitatea, saracia si mediul ambiant etc. Pe o astfel de baza, stiinta economica se deblocheaza si contribuie la realizarea bunastarii umanitatii.

Depasirea contradictiei si crizei actuale a stiintei economice si deblocarea procesului de invatare in invatamantul superior se pot realiza prin abordarea problematicii vietii reale, completata cu studiul doctrinelor si curentelor de gandire, asa cum s-au cristalizat ele in decursul deceniilor.

Perfectionarea metodologiei de cercetare stiintifica - o necesitate stringenta

Metodologia de cercetare stiintifica economica este adanc si permanent implicata atat in progresele, cat si in insuficientele stiintei economice. De aceea, vom supune reflectiei cititorului adevarul unanim recunoscut, conform caruia in laboratorul stiintei moderne "daca cercetatorul nu este echipat cu firul Ariadnei, se rataceste'.

Complicatele meandre ale cercetarii stiintifice moderne pot fi strabatute cu succes, daca sunt cunoscute o serie de reguli de aur:

compatibilitatea legilor gandirii cu legile naturii;

compatibilitatea gandirii si metodei cu legile realitatii obiective;

flexiunea regulilor metodologice cu legile realitatii obiective;

identitatea gandirii abstracte sa se supuna identitatii concrete;

metoda nu este altceva decat structura intregului (Hegel);

de elaborarea unor norme logice-metodice cuprinzatoare depinde insusi progresul stiintei.

Contributii romanesti la dezvoltarea metodologiei cercetarii stiintifice economice

Dinamismul specific al economiei sub influenta progresului tehnico-stiintific a adus in fata cercetarii stiintifice economice probleme noi, a caror rezolvare solicita tot mai intens pe economisti, precum si pe ceilalti specialisti. Concomitent, se depun eforturi sustinute pentru perfectionarea metodologiei de cercetare stiintifica economica, stiut fiind faptul ca metodologia nu este o problema aparte, ci una derivata din afirmarea mai viguroasa a stiintei economice.

A. Contributia profesorului Anghel N. Rugina

in stadiul actual - asa cum arata savantul american de origine romana Anghel Rugina - "profesiunea economistilor nu dispune de un aparat metodologic adecvat, capabil sa arate precis pana unde si in ce imprejurari rezultatele (modelele) din trecut si din prezent sunt adecvate si valabile'¹

Aprecierea savantului roman este legata de faptul ca stiinta economica inca nu este despovarata de balastul ideologic. in aceasta directie, Anghel Rugina afirma ca "profesiunea economica de astazi isi pierde credibilitatea din cauza ca lucreaza intr-o casa a stiintei care este divizata si dezbinata'. Este aici vorba de stiinta economica moderna, bazata pe dezechilibru, care este in opozitie cu stiinta economica clasica, bazata pe conceptul de echilibru stabil. in fata acestei opozitii, cu ample si pasionante dispute, Anghel Rugina noteaza ca "Niciun progres durabil nu este posibil - nici in teorie, nici in practica - pana cand acest handicap, aceasta dilema metodologica mostenita din trecut nu este rezolvata in mod real si corespunzator'.

Meritul savantului roman este cu atat mai mare cu cat in cartea sa Principia Oeconomica se schiteaza o solutie originala pentru iesirea din impasul metodologic in care se afla stiinta economica. Sintetizand cele doua scoli, clasica si moderna, Anghel Rugina elaboreaza o Tabela de orientare pentru stiinta economica, conform careia sunt cercetate simultan dezechilibrul si echilibrul, demonstrandu-se ca, pe baza acestei tabele, cele doua scoli nu sunt contradictorii, ci complementare. Este o contributie care poate sa usureze considerabil sarcina armonizarii acestora, iesirea din impas si progresul stiintei economice, cresterea aportului acesteia la solutionarea problemelor economice practice. Anghel Rugina apreciaza chiar ca, daca acest nou program de cercetare este inteles corect si aplicat sistematic "poate sa ne duca spre o a treia revolutie in gandirea economica, capabila sa reconcilieze metodologia trecutului cu cea a prezentului, deschizand astfel drumul pentru dezvoltarea unei metodologii mai cuprinzatoare si libera de contradictii a viitorului'.

B. Metoda integrala de cercetare stiintifica economica a prof. univ. dr. doc. Nicolae N. Constantinescu

Dezvaluind radacinile istorice ale dezbaterilor metodologice contemporane si evidentiind lupta perpetua pentru metoda in stiinta economica, profesorul Nicolae N. Constantinescu isi defineste conceptia si contributia sa incontestabila la perfectionarea metodologiei de cercetare stiintifica economica, propunand economistilor metoda integrala de cercetare a vietii economice.

Considerand ca progresul stiintei economice, capacitatea acesteia de a asigura solutionarea gravelor probleme care stau in fata lumii contemporane, profesorul Nicolae N. Constantinescu subliniaza expres ca "Metoda de cercetare in stiinta economica trebuie sa fie integrala si sa inglobeze tot ce s-a obtinut pozitiv pana astazi, evitand unilateralitatea si superficialitatea'.

in definirea continutului metodei sale integrale, profesorul N.N. Constantinescu porneste de la problema centrala a stiintei economice - determinismul sau conexiunea generala a proceselor si fenomenelor economice. Se atrage insa atentia ca nu este vorba de un determinism univoc, care nu lasa loc pentru nou (combatut chiar de Hegel), iar in ceea ce priveste determinismul dialectic, intelegerea lui trebuie sa fie corecta, intr-o "viziune profunda, larga, atotcuprinzatoare si lipsita de dogme', privind fenomenele si procesele economice.

Pornind de la particularitatile stiintei economice, autorul metodei integrale recomanda economistilor sa recurga la forta abstractiei stiintifice. Abstractia stiintifica in procesul de cercetare este capacitatea cercetatorului de a elimina ceea ce este neesential, secundar si accidental, concomitent cu pastrarea mintala, in forma generalizata a caracteristicilor esentiale ale fenomenului economic. De aceea, se cere acordarea unei mult mai mari atentii notiunilor, conceptelor si categoriilor economice care, in calitatea lor de abstractii stiintifice, trebuie sa se supuna permanent cerintei de precizie, concizie si rigoare stiintifica.

Avand in vedere legatura interna a proceselor si fenomenelor economice, profesorul Nicolae N. Constantinescu subliniaza ca cercetarea stiintifica economica -desfasurandu-se de la simplu la complex, de la inferior la superior, de la abstract la concret - trebuie sa tina seama ca "forta motrice a miscarii o constituie contradictiile interne' ale fenomenelor si proceselor economice.

O caracteristica esentiala a metodei integrale de cercetare stiintifica economica o reprezinta exigenta examinarii, pe cat este posibil, a totalitatii faptelor si datelor reale vizand problema cercetata.

in studierea realitatii economice este necesara o examinare atenta a faptelor, fara de care orice generalizare sau concluzie ar fi nestiintifice. Simpla observare si inregistrare a faptelor nu este suficienta, fara o generalizare teoretica, fara o cunoastere aprofundata. in acest scop, metoda inductiei se cere impletita strans cu metoda deductiei.

Metoda integrala de cercetare a vietii economice presupune descompunerea intregului in parti componente, adica analiza si impletirea stransa a acesteia cu sinteza; pentru ca numai astfel se poate verifica masura in care intregul se poate reconstitui pe baza analizei detaliate a tuturor partilor procesului sau fenomenului economic studiat.

Metoda integrala de cercetare economica a profesorului N.N. Constantinescu include si cerinta, de mare insemnatate, de impletire a gandirii logice cu evolutia istorica. Studiul faptelor economice cu ajutorul gandirii logice, abstracte este corect, stiintific, numai daca nu conduce la deformarea evolutiei acelorasi fapte in decursul timpului. Faptul este absolut firesc pentru ca, dupa cum observa autorul metodei integrale de cercetare stiintifica economica, metoda logica "nu este altceva decat metoda istorica degajata de forma istorica si de elementele intamplatoare' ale faptelor vietii economice reale.

intrucat stiinta economica este o stiinta a intereselor materiale, iar miscarea acestor interese este problema fundamentala a gandirii economico-sociale, metoda integrala de cercetare a vietii economice propusa de profesorul Nicolae N. Constantinescu presupune ca economistul sa dezvaluie si sa tina seama de intregul sistem de interese, armonioase si (sau) conflictuale. El trebuie sa aiba in vedere in activitatea sa urmatoarele aspecte:

metoda integrala de cercetare include cerinta cunoasterii profunde, continue a mecanismelor care stau la baza tuturor proceselor si fenomenelor economice, ca si imbunatatirea permanenta a formularii fiecarei legi economice obiective, a intregului sistem de legi economice;

metoda integrala de cercetare economica precizeaza, in mod expres, nevoia impletirii organice a analizei cantitative cu analiza calitativa. in consecinta, subliniaza profesorul N. N. Constantinescu "alaturi de metodele de cercetare calitativa si cu respectarea lor, metodele cantitative, statistice si matematice fac parte organica din sistemul metodologic al stiintei economice';

metoda integrala presupune utilizarea de procedee statistice si matematice care trebuie sa serveasca, in mod eficace, atat la cercetarea cantitativa, cat si la studierea conexiunilor decurgand din calitatea fenomenului (procesului), din unitatea calitativa si cantitativa a acestuia. Altfel, concluziile oricarui calcul, corect in sine, nu vor fi realiste si nu vor servi practicii economice si sociale si mai credem ca nici eforturilor ce se depun pentru eliminarea obstacolelor din calea unificarii stiintelor sau cel putin pentru consolidarea fondului lor de exigente comune.

Metoda integrala de cercetare a vietii economice include si modelarea economico-matematica. Datorita complexitatii mari a fenomenului sau procesului economic, modelarea economico-matematica ne permite sa surprindem intr-un sistem teoretic sub forma de ecuatii, inecuatii, functii etc. doar elementele si relatiile esentiale. Astfel realizat, modelul economico-matematic este o simplificare logica a obiectului cunoasterii, dar care trebuie sa exprime cu fidelitate conditionarea cauzala a starii acestuia si a specificului lui. Diminuarea sau absenta realismului sau conduc la denaturarea premiselor, la pierderea caracterului sau stiintific. De aici decurg atat necesitatea cunoasterii temeinice a realitatii, cat si nevoia construirii modelului in concordanta cu aceste realitati ale fenomenului cercetat.

Autorul metodei integrale de cercetare a vietii economice mai include si cerinta verificarii datelor, concluziilor, ipotezelor, teoriilor si modelelor fie pe calea experimentului (atat cat este posibil in economie), fie prin confruntarea cu viata practica, aceasta reprezentand intotdeauna criteriul fundamental al verificarii oricarei teorii si al oricarei politici economice.

in fine, in metoda integrala de cercetare stiintifica economica, profesorul Nicolae N. Constantinescu include, in mod firesc, cerinta promovarii interdisci-plinaritatii ca o caracteristica fundamentala pentru evitarea unor concluzii simpliste, sau si mai rau, rupte de practica, de viata.

Conceptia profesorului Nicolae N. Constantinescu asupra metodei sale integrale se caracterizeaza prin aceea ca este un sistem deschis, elastic. Astfel, autorul remarca expres ca "metoda se completeaza cu tehnicile de cercetare si se particularizeaza in functie de ramura in care se aplica'.

C. Contributii ale prof. univ. dr. Emilian Dobrescu la masurarea fenomenului economic

Opera stiintifica a profesorului univ. dr. Emilian Dobrescu contine si o importanta si valoroasa contributie metodologica. Ea ilustreaza in modul cel mai convingator, ca si in cazul altor mari economisti contemporani, ca afirmarea economiei ca stiinta, aprofundarea teoriei economice si sprijinirea pe aceasta cale a practicii sunt posibile doar prin pregatirea si folosirea unor metodologii stiintifice riguroase.

Componenta metodologica a operei stiintifice a savantului econometrist este realizata pe fondul capacitatii sale speciale de observare si cunoastere a fenomenului economic cu ajutorul metodelor statistico-matematice, una din cele mai noi si importante tendinte in stiinta, in general, si in stiinta economica, in special.

Profund si abil cunoscator al teoriei economice si al mstrumentarului modern de calcul si analiza, profesorul Emilian Dobrescu realizeaza in opera sa stiintifica, numeroase contributii metodologice in cercetarea unei mari varietati de probleme centrale ale cresterii economice, cum sunt: masurarea productivitatii muncii sociale si a factorilor determinanti ai acesteia; masurarea si optimizarea relatiilor dintre procesele investitionale si venitul national din perspectiva posibilitatilor de crestere a consumului; optimizarea exportului si cresterea venitului national; masurarea continutului de munca si a energointensivitatii produselor, in baza careia s-au evidentiat aspecte esentiale ale comportamentului agentilor economici si al economiei in ansamblu.

in conditii de dificultate maxima ale tranzitiei Romaniei la economia de piata, profesorul Emilian Dobrescu conduce si realizeaza, in premiera stiintifica interna si internationala, Macromodelul economiei romanesti de tranzitie. Dupa 1997, acest model, pe baza unor actualizari anuale, asigura predictia unor indicatori economici principali, care sunt utilizati tot mai larg in practica managementului guvernamental romanesc.

Remarcabil este si faptul ca macromodelul economiei romanesti de tranzitie, desi a devenit functional in practica romaneasca, este mentinut de profesorul Emilian Dobrescu in permanent proces de perfectionare de la o editie la alta.

Cuprinsul tematic al macromodelului in versiunea sa cea mai recenta (editia a 3-a), axat aproape in exclusivitate pe aspectele metodologice ale construirii lui, sintetizeaza in fapt vasta experienta de analiza si calcul, de modelare si cunoastere stiintifica acumulata de profesorul Emilian Dobrescu in multe din lucrarile sale stiintifice anterioare.

Cu toate acestea, in opera stiintifica, metodologica, teoretica si practica a profesorului Emilian Dobrescu nu se regaseste inca o sinteza metodologica. Aceasta se explica nu prin teama de critica, uneori aspra si nedreapta, ce se face studiilor care opereaza cu abstractii si generalizari stiintifice, ci prin incarcatura stiintifica si psihologica a savantului roman, prin convingerea acestuia asupra nevoii ca fiecare fenomen economic sa fie studiat cu o metoda si metodologie adecvate particularitatilor si complexitatii lui, in raport cu structurile sale factoriale, cu ipostazele sale statice si dinamice, cu nevoile de testare si verificare a relatiilor dintre variabilele economice si sociale. Acesta este de fapt modelul metodologic de cercetare a fenomenului economic prin care s-a afirmat cu vigoare profesorul Emilian Dobrescu in stiinta economica romaneasca si universala.

Modelul de cercetare stiintifica al profesorului Emilian Dobrescu este un irezistibil stimulent pentru studenti si cercetatori in insusirea metodologiei de cercetare, a instrumentelor si tehnicilor moderne de investigare stiintifica a fenomenului economic.

D. Contributia prof. univ. dr. Tudorel Postolache la afirmarea stiintei economice

Opera stiintifica a prof. univ. dr. Tudorel Postolache este o impletire a studiilor de metodologie cu elaborarea si clarificarea unei largi tematici teoretice, iar in alte cazuri a unor probleme economice stringente de natura practica, de cel mai larg interes national si chiar dincolo de acesta.

Componenta metodologica a activitatii stiintifice a profesorului Tudorel Postolache cuprinde studii de epistemologie economica, precum si studii de metodologia cercetarii stiintifice economice pe care autorul le-a predat, pentru prima data in Romania, studentilor din invatamantul economic superior.

Aceeasi opera stiintifica include si multe alte contributii teoretico-metodo-logice, deosebit de utile pentru clarificarea unor fenomene economice contemporane de importanta globala, cum ar fi: Capitalismul contemporan si categoriile economice; Geneza si tranzitie ale tensionarilor din sistemul national al economiei politice; Analiza comparativa a economiilor nationale contemporane, in care se fundamenteaza si aplica un model complex de tipologizare, bazat pe cuantificarea unor criterii vizand potentialul si nivelul de dezvoltare; Tratatul de economie contemporana (vol.II), in care se face o analiza comparativa a mecanismelor economice contemporane si a tipologiei economiilor nationale; Restructurari in economia politica, in cadrul careia se elaboreaza o teorie a mecanismului intern al economiei politice ca stiinta si se formuleaza patru faze principale ale dezvoltarii acesteia: criza, starea de subdezvoltare, accelerarea progresului stiintific si saltul calitativ. in aceasta categorie se inscriu si alte studii de conjunctura economica internationala, cicluri lungi si ciclul secular, capitalismul monopolist de stat s.a..

Contributii metodologice de mare valoare sunt realizate de autor si in vederea satisfacerii unor nevoi practice, imperioase, cum sunt acelea ale tranzitiei Romaniei la economia de piata. Aici se pot circumscrie problemele structurale esentiale ale economiei Romaniei, cum este si aceea a tranzitiei de la preponderenta produselor munca-intensive, energo-intensive, capital-intensive, la produse cultural-informational-intensive.

in aceasta categorie prof. Tudorel Postolache realizeaza si o alta lucrare macroeconomica de tip scenariu, intitulata Un projet ouvert, privind Romania anilor 2020 (Editura Expert, Bucuresti). in legatura cu aceasta lucrare nationala insusi autorul ei, prof. univ. dr. Tudorel Postolache mentioneaza ca avem de-a face cu "inca un exemplu de lucrare, care si-a dovedit necesitatea de a fi realizata sub forma de metodologie si conceptie. Este vorba de a face inventarul avutiei nationale, in general, al patrimoniului economic, in special, o actiune de importanta capitala in scopul de a putea aprecia si

cuantifica resursele materiale, umane, stiintifice si culturale ale tarii noastre, pentru a elabora Strategia de dezvoltare a Romaniei si a integrarii ei in Uniunea Europeana.

Fara unirea eforturilor institutiilor statului - in primul rand, sistemul de finante si statistica, reteaua de cercetare fundamentala - care ar trebui sa defineasca metodologiile de calcul ale valorilor economice, ale operelor de arta, ale filmelor etc, care au devenit un veritabil nucleu al economiei cultural-informationale, al administratiei centrale si locale - nu se poate inca incepe aceasta actiune de evaluare. Or, utilitatea sa este in afara de orice indoiala. "As dori sa subliniez, arata autorul in mod cu totul special, preocuparea care a inceput sa fie centrala in importantele lucrari ale Comisiei (Comisia pentru elaborarea Strategiei, al carei presedinte este insusi prof. univ. dr. Tudorel Postolache - subl.ns.) de a stabili, pe de o parte, avantajele comparative ale tarii noastre si avantajele de fond ale integrarii Romaniei in structurile europene si, pe de alta parte, de a delimita nucleele de contradictii si de incompatibilitati obiective, acestea fiind deosebit de importante pentru ca integrarea sa fie eficace. Noi trebuie sa identificam realitatea asa cum este ea in prezent si nu aceea care s-ar dori sa existe'.

"Eu as spune - afirma prof. Tudorel Postolache - ca motivul de a exista un astfel de elaborat strategic este exact acela de a identifica contradictiile si incompatibilitatile nu doar in sine, ci si pentru a incerca sa schitam variante de decizie anticipative'.