PIATA PRODUSELOR DERIVATE

1.1. PIETELE SI PRODUSELE DERIVATE IN ASCENSIUNE

Recent, mai precis in 1995, chiar si un observator mai putin avizat asupra mediului economic descopera, prin intermediul mass-mediei, o noua categorie de produse derivate - cea din domeniul finantelor si aceasta, in urma unor afaceri scandaloase, cum au fost Barings, Metalgeselschaft sau Daiwa. Daca expresia in sine este noua, practica este straveche - o regasim in secolul al XVIII-lea, pe pietele de bulbi de lalele din Amsterdam sau cele de orez din Japonia. Este vorba de primele piete la termen pe care se negociau contracte viitoare avand ca suport produsele tranzactionate pe pietele la vedere[1].

Inaintea pietelor derivate se afla intotdeauna o piata la vedere care opereaza cu o gama bine definita de instrumente sau produse financiare.

Intr-o situatie de stabilitate economica perfecta nu exista justificare pentru pietele derivate. Evolutia derivatelor se datoreaza starilor de instabilitate, caracteristice economiei de piata. Istoria dezvoltarii lor este, de fapt, cea a pierderii progresive a controlului producatorilor sau statelor asupra pietelor. Multa vreme, pietele derivate au existat fara sa ne dam seama, fiind limitate la doar cateva produse care prezentau interes pentru o categorie restransa de specialisti. Adevarata lor emergenta a avut loc cu 15-20 de ani in urma si este caracteristica domeniului financiar. Comertul la bursa cu marfuri, care a generat principiile ce stau la baza pietelor la termen, cu peste o suta de ani in urma, inregistreaza, in ultima perioada, un declin constant.

Inceputul anilor 70 reprezinta o adevarata rasturnare a evolutiilor din economia mondiala: sistemul de la Bretton Woods se prabuseste. Cursurile de schimb si dobanzile la emisiunile de titluri pe termen lung si scurt devin instabile. Pe pietele de marfuri, preturile vor fi incontrolabile, iar cartelurile si oligopolurile isi vor pierde pozitiile. Starea generalizata de instabilitate si necesitatea unor piete mai transparente, pe de o parte, corelata cu nevoia de a dispune de instrumente performante de acoperire a riscurilor, pe de alta parte, a generat si a favorizat sistemul.

Informatizarea crescanda a pietelor financiare se regaseste, in primul rand, pe pietele derivate organizate. Evenimentul cel mai important il constituie lansarea sistemului GLOBEX, in iunie 1992. Acesta este o piata electronica de futures si optiuni, creata simultan de CBOT si CME (Chicago) care permite operatorilor din lumea intreaga sa efectueze tranzactii cu instrumentele financiare la termen negociate la Chicago. Functionand si in afara orelor de program, sistemul asigura o cvasicontinuitate a tranzactiilor.

Automatizarea tranzactiilor inseamna, in primul rand, globalizare, dar si o concurenta crescanda intre diferitele piete. Astfel, ponderea pietelor americane scade, de la aproximativ 75% in 1987, la mai putin de 60% in 1991 si sub 50% in prezent .

1.2. PRODUSELE DERIVATE

Complexitatea si marimea pietei de produse derivate creaza o provocare unica managerilor de risc din institutiile financiare. Companiile folosesc produse derivate pentru un control mai usor al expunerii la factori economici imprevizibili, cum ar fi schimbarea ratei dobanzii sau a preturilor la materii prime.

In orice caz, produsele derivate pot fi folosite atat in scop speculativ, cat si pentru acoperirea unui risc, anticipand o marja de profit. Unica abilitate a produselor derivate consta in capacitatea lor de a activa pe o piata intr-un mod foarte ieftin comparativ cu asteptarile scontate, fie prin asumarea unui risc, fie prin reducerea lui. Aceasta dubla natura a produselor derivate le face dificil de controlat, pentru ca este aproape imposibil sa-ti dai seama daca derivatele au scopul de a acoperi un risc sau daca au un scop speculativ.

Majoritatea derivatelor sunt varietati Plain Vanilla[5], in ciuda proliferarii instrumentelor derivate exotice care au dat un renume prost acestei industrii. Intr-adevar, derivatele Plain Vanilla cum ar fi swaps pe valute si rata dobanzii au ajutat la reducerea riscului de piata, si au devenit astazi instrumente standard de management al capitalului pentru marile corporatii. La ora actuala, aceste produse au cunoscut o larga acceptiune, cu toate ca au fost candva percepute drept niste instrumente atat fermecatoare, cat si periculoase. Multitudinea instrumentelor financiare din familia derivatelor pot fi divizate in patru categorii principale: Swaps, Optiuni, Futures si Forwards.

Ø Operatiunile de swap reprezinta categoria cea mai recenta. Acestea presupun un schimb de contracte care permit, in general, sa se treaca de pe o pozitie pe alta: de la situatia de instabilitate, la cea de stabilitate. Pe piata dobanzilor, un swap poate consta in schimbul unei datorii cu dobanda fixa, contra uneia cu dobanda variabila; se poate schimba, de asemenea, o creanta in dolari contra unei creante in euro etc.

Ø Optiunile sunt drepturi de vanzare sau de cumparare a unui produs la o anumita scadenta. In jargonul financiar, optiunea de cumparare se numeste "call", iar cea de vanzare - "put". Suportul optiunii poate fi un contract de futures sau un contract fizic. Optiunile au permis inventarea unor variante ce permit limitarea la maximum a riscurilor de curs de schimb sau dobanda (optiuni americane si europene, optiuni cu prima zero sau cilindru, de tip straddle, cu warrant sau optiuni asupra cosurilor de monede etc.).

Ø Contractele futures sunt contracte la termen negociate pe pietele organizate, care presupun partizi bine definite, cotate la scadente precise, mergand, in general, pana la 18 luni.

Ø Contractele forward sunt produse aproximativ echivalente, tratate pe piete ocazionale. In trecut, erau foarte importante in cazul marfurilor. In prezent, principala diferenta intre forward si futures tine de natura pietelor unde sunt negociate.

1.3. PIETELE DE OPTIUNI

Cea mai veche piata moderna de optiuni este piata olandeza EOE (European Options Exchange), datand din anul 1978, pe care se pot realiza toate tipurile de optiuni (actiuni, dobanzi, indici, devize etc.) .

Chicago reprezinta si de aceasta data unul dintre primele centre in care s-au dezvoltat operatiuni cu optiuni, la CBOE (Chicago Board of Exchange), infiintata in 1982, in cadrul CBOT. Aici au fost lansate primele optiuni asupra dobanzilor la termen. CME a lansat, la randul sau, in 1985, prima piata de optiuni asupra dobanzilor pe termen scurt (contractul la termen asupra eurodolarilor la 3 luni). In Europa, LTOM (London Traded Options Market) functioneaza din 1978. Demarajul a fost lent, adevarata expansiune incepand dupa 1985, indeosebi prin optiuni asupra actiunilor si indicilor. Majoritatea burselor europene (DTB, BELFOX etc.) presupun o bursa unica pentru futures si optiuni. In Franta, se pastreaza inca doua piete distincte: MATIF (March à Terme d'Instruments Financiers), pe care se negociaza optiuni asupra contractelor futures si MONEP (March des Options Negociables de Paris), creata in 1987, unde se tranzactioneaza optiuni asupra actiunilor si indicilor bursieri (CAC 40).