Sistemul factorilor de productie

Sistemul factorilor de productie

Factorii de productie se afla in proprietatea agentilor economici, locul si rolul lor schimbandu-se in permanenta in functie de evolutia in timp si spatiu, precum si datorita modificarilor pe care le cunoaste activitatea umana (economica in primul rand).

Orice factor de productie este unitatea unor determinari cantitative si calitative, oamenii actionand:

. asupra cantitatii, utilizand un volum tot mai mare de factori de productie - dezvoltare extensiva;

. asupra calitatii acestora, ameliorand eficienta utilizarii lor - dezvoltare intensiva.

Preocuparea principala a agentilor economici este economisirea si ameliorarea calitatii factorilor de productie, impuse in general de cauze obiective precum:

a) cresterea si diversificarea nevoilor;

b) tendinta de crestere a dificultatilor de acces la anumiti factori;

c) sporirea exigentei pentru calitatea bunurilor;

d) tendinta de scumpire a unor factori;

e) necesitatea protectiei mediului natural.

1 Caracterizarea generala a factorilor de productie

Factorii de productie pot fi definiti ca fiind ansamblul conditiilor necesare si suficiente ca orice proces de productie sa se poata desfasura conform scopului sau predominant.

Factorii de productie constituie resurse atrase, alocate si consumate in procesul de producere a bunurilor economice.

Multitudinea de factori de productie poate fi clasificata in trei mari categorii, fiecare avand un continut omogen dar diferit de al celorlalte:

- munca,

- natura (pamantul),

- capitalul.

- MUNCA -

Munca este activitatea constienta, specific umana, indreptata spre un anumit scop prin care omul isi defineste interesul, isi cauta si isi construieste mijloacele adecvate atingerii scopului propus.

Munca a fost si este:

- factorul activ - prin munca are loc combinarea, utilizarea si perfectionarea celorlalti factori;

- factorul determinant - fara munca nu se poate produce nimic, deci progresul este conditionat de munca.

Munca este o imbinare de:

- efort fizic - cand acesta predomina, munca se numeste fizica;

- efort intelectual - cand este predominant, munca va fi intelectuala.

Pornind de la compozitia fizica-intelectuala, munca poate fi privita sub doua aspecte:

- cantitativ - munca este masurata prin timp si numar de locuri de munca;

- calitativ - se masoara prin productivitate (randament) si insusirile tehnico-functionale si estetice ale produselor in care se materializeaza.

Ceea ce face cu putinta munca este forta de munca, intre cele doua neputandu-se pune semnul egalitatii.

Forta de munca reprezinta totalitatea capacitatilor fizice si intelectuale ale unui om.

Conditia hotaratoare ca forta de munca sa intre in actiune, ca munca sa devina o realitate palpabila - este existenta mijloacelor de productie.

Numai unirea fortei de munca cu mijloacele de productie creeaza posibilitatea desfasurarii muncii.

In gandirea economica moderna sde considera ca orice munca, oricare ar fi natura sau autorul sau, este productiva, cu conditia sa creeze utilitati sau sa participe indirect la crearea utilitatilor.

Munca este singura producatoare de avutie, de valoare noua iar pretul fortei de munca il reprezinta salariul.

- NATURA -

In acceptiune economica, natura reprezinta totalitatea elementelor naturale preexistente oricarei activitati:

- originea,

- conditiile primordiale,

- mediul de desfasurare,

- substanta materiala naturala.

Natura, care constituie cadrul de formare si de existenta a omului, este factor de productie originar si ea se prezinta sub mai multe forme:

. pamantul - este spatiul in care se desfasoara activitatea economica si cuprinde:

in sens restrans: solul, subsolul, aerul, apa, fauna, flora etc.,

in sens larg: solul - fondul funciar.

. relieful si apele;

. clima.

Rolul economic al pamantului decurge din:

- constituie cadrul general, spatiul de desfasurare a tuturor activitatilor umane;

- este sursa de elemente nutritive;

- reprezinta principalul factor de productie in agricultura,

- este singura sursa de producere a alimentelor si a materiilor prime de origine agrosilvica.

Pamantul ca factor de productie are caracter limitat si este regenerabil.

- CAPITALUL -

Termenul de capital desemneaza in sens:

- larg - avutia individului sau a societatii;

- restrans - totalitatea bunurilor cu care se produc alte bunuri destinate vanzarii-cumpararii si nu satisfacerea nevoilor proprii.

Cu alte cuvinte, capitalul poate fi definit ca fiind ansamblul bunurilor produse prin munca si folosite pentru obtinerea altor bunuri si servicii destinate vanzarii.

Dupa natura sa capitalul se imparte in doua categorii:

- capitalul real (tehnic) - este capitalul concretizat in mijloace de productie (cladiri, fabrici, utilaje, instalatii, materii prime etc;

- capital nominal - reprezinta un titlu de proprietate asupra unor valori reale ce confera dreptul de a insusi venitul adus de acestea.

Capitalul tehnic se afla in permanenta miscare in timpul productiei, el fiind cel care se transfera in substanta bunului final dar si cel care intervine pentru a face posibila aceasta transferare. De aceea capitalul tehnic trebuie analizat pe cele doua componente ale sale:

- componenta activa - capitalul fix;

- componenta pasiva - capitalul circulant.

Componentele capitalului se comporta diferit in activitatea economica, indeplinind functii diverse si clasificandu-se dupa mai multe criterii, cel mai important fiind modul in care:

- participa la activitate;

- se consuma;

- se inlocuiesc.

1. Capitalul fix este partea capitalului formata din bunuri ca: utilaje, cladiri, instalatii, materii prime etc., care:

- participa la mai multe cicluri de productie;

- se consuma treptat (se uzeaza);

- se inlocuieste dupa mai multi ani.

Uzura fizica - reprezinta pierderea treptata a proprietatilor tehnice a mijloacelor de munca ca urmare a folosirii lor productive si a actiunii agentilor naturali fizici, chimici, biologici.

Recuperarea sub forma baneasca a valorii capitalului fix consumat se numeste amortizare (A), a carei marime se determina ca raport intre valoarea capitalului fix (Kf) si durata normala de functionare (t) exprimata in ani.

A = Kf / t,

detaliata formula va deveni:

A = (V - r + d) / t,

unde

A = suma anuala a amortizarii;

V = valoarea initiala a capitalului fix;

r = valoarea reziduala a capitalului fix, adica valoarea recuperata dupa scoaterea sa din functiune;

d = cheltuieli facute pentru scoaterea din uz a capitalului fix;

t = timpul de functionare a capitalului (in ani).

Raportul procentual dintre amortizare si capitalul fix reprezinta rata amortizarii, care se calculeaza astfel:

Ra = (A / Kf) x 100

Uzura morala consta in deprecierea valorica sau tehnica a capitalului fix inainte de a se produce uzura fizica completa. Apare datorita progresului tehnic si conditiilor pietei care asigura bunuri similare noi, cu:

- preturi mai scazute;

- performante tehnice superioare;

- preturi mai mici si performante superioare.

2. Capitalul circulant este partea capitalului formata din bunuri (materii prime, materiale, combustibil, energie etc.) care:

- participa la un singur ciclu de productie;

- se consuma dintr-o data;

- se inlocuieste dupa fiecare ciclu de productie.

2 Neofactorii de productie

Neofactorii de productie trebuie priviti in cadrul larg al multiplicarii si diversificarii lor. Delimitarea dintre factorii de productie clasici si neofactorii de productie decurge din considerente legate de natura lor intrinseca, dar si de modul specific de actiune si geastionare a factorilor din fiecare categorie.

Intre cei mai importanti neofactori care modifica substantial continutul, locul si rolul factorilor de productie, distingem:

- progresul tehnic ce desemneaza ansamblul realizarilor cunoasterii omului prin care activitatea economica, in intregul sai, devine mai eficienta. El este dependent de situatia economica si de concurenta existenta pe piata intre agentii economici;

- tehnologiile reprezinta procedeele de combinare si transformare a factorilor de productie in rezultate ale productiei, prin aplicarea unor reguli riguros definite;

- informatiile - reprezinta factorul principal al activitatii economice si al procesului de productie, ce serveste la reglarea procesului de productie si la luarea deciziilor in cadrul acestora;

- abilitatea intreprinzatorului - prin intreprinzator se intelege acel tip de subiect al activitatii economice care, fie ca initiaza o noua afacere, fie ca, in cadrul unei afaceri in desfasuare, initiaza un proces de schimbare radicala.