Politici monetare

POLITICI MONETARE

1 OBIECTIVELE POLITICII MONETARE

Experienta unor tari dezvoltate arata ca politica monetara are urmatoarele scopuri:

stabilitatea preturilor si deci a monedei nationale;

asigurarea in mai mare masura a angajarilor;

o rata adecvata a schimbului valutar;

o rata ridicata a cresterii economice.

Pentru realizarea acestor obiective sunt necesare unele constrangeri, care sunt:

sa previna panicile financiare;

sa evite instabilitatea excesiva a ratei dobanzii;

sa previna ca anumite sectoare ale economiei sa suporte povara politicii restrictive;

sa castige si sa mentina increderea investitorilor straini.

Scopurile sau obiectivele sunt:

Stabilitatea preturilor

Acest obiectiv pare evident in orice economie moderna, dar este departe de a fi realizat. Inflatia reprezinta un mare pericol pentru ca nu se redistribuie corect veniturile. Mai exact, toate salariile, contractele, legislatia, impozitele si procedeele contabile sunt adaptate inflatiei.

De exemplu, daca inflatia este de 100%, iar productivitatea muncii creste cu 2%, salariile cresc cu 102%, rata dobanzii cu 103% in loc de 3% etc.

Cresterea inflatiei are trei inconveniente:

trebuie sa modificam frecvent pretul maxim si catalogul preturilor;

atat timp cat preturile nu pot fi modificate continuu, ele se afla in afara echilibrului pe perioadele scurte de timp dintre doua modificari;

inflatia indeamna la pastrarea unei cantitati foarte reduse de valuta pentru ca valuta pastrata isi pierde valoarea, fara a beneficia de o rata nominala a dobanzii mai mare decat alte active.

Politica monetara are in vedere ca inflatia nu poate fi totdeauna anticipata corect, iar economia nu poate nici ea sa fie indexata in intregime.

De exemplu, venitul nominal (salariul etc.) este mai supus taxelor decat venitul provenit din dobanda reala.

Politica monetara incearca sa reduca alocarea ineficienta a fondului de investitii pe perioade de inflatie.

Politica monetara are in vedere sa reduca impactul inflatiei asupra distribuirii venitului si avutiei. Neanticiparea inflatiei deranjeaza pe creditori, pe cei pensionati si este in favoarea debitorilor. Impactul inflatiei dezavantajeaza pe salariati daca salariile se afla in urma preturilor.

Politica monetara poate ajuta totusi pe cei saraci cand dispune ca distribuirea veniturilor sa fie mai putin inegala. Distribuirea veniturilor are loc si prin faptul ca unele familii sunt doar solicitante de imprumuturi, iar altele doar ofertante.

Inflatia provoaca nesiguranta si incertitudine. Familiile nu isi pot planifica viitorul pentru o perioada mai lunga pentru ca nu cunosc ce valoare reala vor avea activele lor fixe. Oamenii sunt inclinati sa economiseasca, dar neanticiparea inflatiei ii pedepseste aspru.

Inechitatea ii face sa-si piarda increderea in puterea politica.

Efectele corozive ale inflatiei ii copleseste pe toti.

Inflatia mareste veniturile guvernului fata de cheltuieli.

Politica monetara trebuie sa stabileasca cu cat. Nu trebuie rupt echilibrul. Guvernul este cel mai mare debitor din economie si deci el castiga din inflatie. Politica monetara este cea care trebuie sa stabileasca acest castig.

Cand rata inflatiei creste, valoarea reala a datoriilor statului si dobanzile ce trebuie sa le plateasca se reduc.

Statul mai detine privilegii in perioade de inflatie si pentru ca este detinator de valuta si rezerve bancare (ex.: Bancorex, ca banca de stat a rezistat multi ani, doar ca urmare a reevaluarii fondurilor sale in valuta).

Angajari mai multe

Politica monetara are drept obiectiv si cresterea de angajari (sa evite somajul). Problema principala care se ridica este determinarea nivelului cel mai indicat al somajului.

Exista doua criterii de alegere:

rata somajului sa fie eficienta din punct de vedere al maximizarii productiei;

o rata minima a somajului, stabilita pe baza urmaririi lunare a familiilor.

Ultima este incerta si mai putin eficienta, deci conduce in final la accelerarea inflatiei. Aceasta si pentru ca datele privind somajul nu pot fi exacte. De exemplu, sunt eliminati cei care au renuntat sa mai caute de lucru sau cei care lucreaza cu program redus nu sunt socotiti partiali someri.

Numarul de someri depinde si de nivelul si de durata platilor compensatorii.

O rata adecvata de schimb valutar

Desigur ca politica monetara trebuie sa aiba in vedere cresterea ratei de schimb a monedei nationale (deci a cursului valutar). Aceasta conduce si la scaderea ratei inflatiei. Exportatorii castiga, iar urmarea directa este intrarea in tara a unei cantitati mai mari de valuta.

Politica monetara trebuie sa manifeste si aici un echilibru (al cursului valutar).

Cresterea economica

Politica monetara contribuie hotarator la o rata permanenta a cresterii economice. Nu este bine ca rata cresterii economice sa fie mica.

Politica monetara poate promova cresterea creditelor si chiar cresterea monetara pentru cresterea economica. Pentru a promova investitiile, politica monetara are in vedere o rata reala a dobanzii foarte reduse.

Aceasta masura trebuie sa fie insotita de o politica fiscala restrictiva, inclusiv mentinerea unui deficit bugetar mai mic.

Investitorii trebuie sa aiba in vedere in primul rand, echipamente noi. O rata mai mare a investitiilor sa insemne neaparat mai mult capital productiv pe muncitor.

Constrangerile:

1. Prevenirea panicii financiare

Panica financiara si recesiunea economica conduc la cresterea somajului, deci nicidecum la cresterea numarului de salariati, care s-a vazut ca este un obiectiv al politicii monetare. De exemplu, se produce panica atunci cand, dupa ce au crescut spectaculos preturile, urmeaza perioada de reducere a lor.

Cei care au cumparat active pe credit, le pot vinde achitandu-si obligatiile catre creditori. Pe masura ce unii din solicitantii de credite dau faliment, pentru ca nu-si pot achita creditele, unii dintre creditorii acestora dau si ei faliment (de exemplu, bancile). Falimentele bancare si incapacitatea lor temporara de a-si reface depozitele au constituit principalele trasaturi ale panicilor financiare. Pentru prevenirea panicilor financiare, in tarile cu economie de piata dezvoltata au fost create rezerve (ex.: in SUA - Rezervele Federale).

2. Stabilitatea ratei dobanzii

Mentinerea relativ stabila a ratelor dobanzii este o politica monetara a echilibrului, dar trebuie prevenite varfurile prea ridicate ale ratei dobanzii. Pietele financiare opereaza mai eficient daca dobanzile sunt stabile. Daca ratele dobanzii cresc foarte mult, scade valoarea portofoliilor bancilor si societatilor de asigurare, ceea ce echivaleaza cu o pierdere de capital. Panicile financiare se realizeaza si pentru ca oamenii au aversiune fata de riscuri. De aceea, prefera sa-si vanda activele la preturi care se afla sub valoarea lor. Ratele instabile de dobanzi conduc si la fluctuatii ale cursurilor de schimb valutar. Daca ratele dobanzilor vor creste in SUA, strainii vor cumpara dolari pentru a achizitiona titluri de asigurari in SUA. Datorita cererii mai mari de dolari, cursul acestei monede va creste. Acest lucru creeaza probleme, atat economiei americane, cat si celei straine.

Publicul vocifereaza si panica financiara creste. In general, panicile financiare cresc in perioade de instabilitate monetara. Politica monetara este cea care ia decizia ca rata dobanzii sa fie la nivelul la care oferta si cererea de bani sunt egale. Mai concret, statul poate regla oferta de bani, o data cu schimbarea cererii de bani.

Suportarea sarcinii politicii restrictive de catre unele sectoare economice

Politica monetara restictiva face ca unele sectoare sa aiba mai mult de suferit decat altele. Cele mai afectate sunt sectoarele care exporta.

De asemenea, sectorul constructiei de locuinte este mai afectat.

Scopul politicii restrictive este de a reduce cererea de resurse, cand aceasta cerere este excesiva si prea inflationista.

4. Increderea investitorilor straini trebuie mentinuta

Politica monetara trebuie sa acorde o mai mare atentie modului in care investitorii straini raspund la modificarile aduse in circulatia monetara si pe piata financiara. Daca activele unei tari sunt in declin, investitorii straini isi vor retrage capitalul. Ei vor vinde si stocurile si obligatiile detinute in tara respectiva. De aceea, preturile stocurilor si obligatiunilor se reduc (creste oferta). Aceasta reducere a preturilor conduce la reducerea avutiei si cresterea costului investitiilor si in final, la recesiune economica.

2. INSTRUMENTE ALE POLITICII MONETARE

Politicile monetare din toate tarile si din toate perioadele au vizat in primul rand, stabilitatea monedei, mentinerea ei la un nivel relativ constant de valoare, deci de putere de cumparare. Politica monetara nu poate conduce in mod direct la stabilitatea monedei, oricat ar fi de buna legislatia.

Politica monetara se desfasoara in functie de jocul fortelor economice si pe baza principiului autoreglarii.

Politicile monetare eficiente pornesc de la idea ca moneda reprezinta fluxuri banesti care apar in timpul tranzactiilor si proceselor economice interne si internationale. Toate aceste fluxuri si schimburi se intalnesc in stabilitatea si cresterea economica, balanta de plati externe, balanta comerciala, excedentul sau deficitul bugetului statului. La randul lor, toate aceste fenomene si procese economice au legatura cu banca centrala si de emisiune a unei tari, intrucat aceasta institutie are insemnate atributii in realizarea politicii monetare.

Orice dezechilibru major intre tranzactii, fluxuri banesti, fie pe plan intern, fie intre doua sau mai multe tari, deci pe plan international, conduce la o rezolvare pe baza de moneda, care afecteaza nu numai stabilitatea si puterea de cumparare a acestei monede, dar si rezerve valutare si puterea economica ale celei ce suporta operatiunile nefavorabile.

In orice perioada si in orice tara, banca centrala vegheaza mentinerea stabilitatii monedei nationale.

Obiectivele politicii monetare se suprapun in mare parte cu cele ale politicii fiscale in masura in care ambele reprezinta instrumente de stabilizare macroeconomica. O alta posibilitate pe care o are politica monetara pentru imbunatatirea circulatiei monetare este constrangerea bugetului si anume, posibilitatea acestuia de a se finanta din imprumuturi.

Datoria, adica deficitul bugetar poate fi monetizat (de exemplu: emisiunea monetara si stabilizarea ratei dobanzii).

In general, intr-o economie de piata dezvoltata, politica monetara nu impune legi prin care sa creasca sau sa reduca cererea globala.

Printre instrumentele utilizate de politica monetara, retinem:

1. Operatiuni pe piata libera

De exemplu, cumpararile si vanzarile de asigurari (polite). Este vorba de un numar redus de agenti de asigurare care apartin unor banci sau altor institutii specializate in vanzarea de asigurari guvernamentale.

Acest instrument este aplicat prin Banca Nationala a Romaniei care cunoaste tot timpul pretul si rata dobanzii. De asemenea, BNR acorda credite bancilor pentru relansarea economiei, in primul rand a investitiilor.

BNR conduce operatiunile de pe piata libera (de ex.: operatiunile cu efecte de comert sau titluri financiare si de credit). Tot BNR poate creste sau reduce rezervele de stat sau valutare. BNR poate dirija operatiunile cu titluri de stat (bonuri de tezaur, bilete de trezorerie etc.).

2. Mecanismul scontarii

El consta in posibilitatea unor banci de a se imprumuta la banca centrala sau la rezerve. Tot BNR este ofertant de imprumuturi de ultim moment. Daca bancile ca institutii depozitare se confrunta cu reducerea lichiditatii, mecanismul scontarii trebuie utilizat pentru extinderea cumpararilor de pe piata libera. A doua functie a mecanismului scontarii este de a oferi solutia pentru cresterea lichiditatii unor institutii aflate in dificultate.

A treia functie este legata de incurajarea sau descurajarea imprumuturilor prin modificarea ratei de scont. Banca Nationala a Romaniei mai are din acest punct de vedere si functia de a informa piata asupra intentiilor sale viitoare privind modificarea ratei de scont. Banca poate face des imprumuturi de la BNR, dar aceste credite trebuie limitate.

Ele trebuie sa imprumute numai in caz de nevoie.

BNR poate varia rata de scont (a dobanzii). BNR poate obliga bancile sa-si creeze provizioane si rezerve pentru a putea tine stabila rata de scont. Totusi schimbarea mai frecventa a ratei de scont se face ca o reactie la cresterea ratei dobanzii pe piata libera. Daca BNR mareste rata scontului, ea valideaza cresterea precedenta a ratei dobanzii.

Modificarea necesarului de rezerve

BNR are puterea de a varia necesarul de rezerve in cadrul anumitor limite. Cresterea necesarului de rezerve afecteaza stocul de bani (de ex.: daca rezervele sunt excedentare, se apeleaza la emisiunea monetara).

Daca rezervele sunt mari, bancile nu mai constituie depozite ale persoanelor fizice si juridice sau scad dobanzile. In tarile dezvoltate, necesarul de rezerve nu se modifica zeci de ani.

Contractele selective

Cele trei instrumente prezentate mai sus actioneaza asupra cererii globale prin modificarea rezervelor si a ratei dobanzii si afectand in acest fel, intreaga economie.

Controalele se efectueaza mai cu seama pe pietele financiare mai izolate, unde rolul factorilor locali este mai mare. Controlul are ca principal rol, depistarea problemelor nedorite care apar cand cererea este excesiva.

De exemplu, se controleaza cu deosebire:

creditul destinat procurarii stocurilor (se stabileste un cost marginal al acestui imprumut);

creditul consumatorului (de consum).

Convingerea morala

Ea consta in faptul ca BNR (banca centrala in general) isi foloseste puterea sa de convingere asupra bancilor sau asupra lumii financiare in general pentru ca acestea sa-si schimbe comportamentul (ex.: limitarea imprumuturilor straine sau incurajarea cumpararii de titluri de stat).

Publicitate si consiliere

Creste atentia acestor banci, bancile centrale sunt mai solicitate de catre presa. Aceasta ajuta la promovarea politicii monetare. Exista consilieri de afaceri care ajuta in promovarea politicii monetare.