Cresterea economica - Operatorii si modelarea cresterii

Cresterea economica

Operatorii si modelarea cresterii
Cresterea economica este un fenomen de civilizatie, in literatura economica conceptul de crestere fiind deseori asociat cu cel de dezvoltare. Notiunea de crestere reprezinta probabil axul central al dinamicii economice. In economia contemporana cresterea economica poate fi asociata cu asa numita crestere durabila, atat a productiei, produsului pe locuitor, cat si a populatiei.
Operatorii cresterii sunt multipli. Pricipalii operatori utilizati de literatura de specialitate sunt
1. Coeficientul capitalului
2. Productivitatea investitiilor
3. Multiplicatorul
4. Acceleratorul
5. Functia agregata de productie
Se poate aprecia faptul ca cresterea economica a diferitelor economii nationale se produce in conformitate cu specificul acelor economii. Totusi exista constante ce pot fi extrapolate asupra oricarui tip de crestere economica, mai ales daca ii atasam atributul de durabila. Aceste constante ne introduc pe terenul constructiilor ideale, adica al modelelor.
Modelele de crestere economica sunt ecuatii generale presupunand constante si variabile aplicabile tuturor economiilor. Cele mai uzuale constante ale modelelor de crestere sunt munca si capitalul. La acestea se adauga, in diferite cuantificari: capacitatea de a realiza tehnologii noi, in consonanta cu imperativele momentului (inventivitatea), capacitatea antreprenoriala sau capacitatea manageriala de a crea structuri in concordanta cu potentialul pietei, sau etica muncii, in parametrii specifici unei anumite societati.
Toate aceste premise de modelare converg in planul non-uman la delimitatrea potentialului de crestere: un volum din ce in ce mai mare de capital, pe de o parte, alocarea unei parti considerabile a veniturilor societatii in directia efortului de dezvoltare. Intr-o economie de piata decizia de 'promovare' a cresterii economice nu este altceva decat o decizie de amanare a consumului in scopul determinarii optimului dimensional in prezent si viitor.
Cel mai elaborat model de crestere, pe care il putem considera deja clasic, este modelul lui John Maynard Keynes. Esenta acestuia rezida in urmatoarele
1. Creste utilizarea mainii de lucru (somajul, scade).
2. Venitul rel global se mareste in consecinta.
3. Consumul real global creste, dar intr-un ritm mai lent decat venitul.
4. La o marime data a inclinatiei spre consum, nivelul de echilibru al ocuparii fortei de munca depinde de volumul investitiilor curente.
5. Investitiile la randul lor depind de inclinatia marginala spre investitii care la randul ei depinde de nivelul eficientei acestora.
6. Eficienta investitiilor depinde de nivelul complex al ratelor dobanzii percepute pe piata creditului.
7. Rata dobanzii la randul ei depinde de o politica coerenta, aplicabila in domeniul monetar in tara respectiva dar si de preferinta pentru lichiditate.
Exista numeroase modele de inspiratie neoclasica, monetariste, globale, etc. Toate au adepti si detractori. Toate au fost mai mult sau mai putin validate sau invalidate de practica curenta, dar se poate spune ca reprezinta un jalon de raportare, mai ales in situatia ca evolutia economiei respective se face cu un grad foarte mare de imprevizibil ( cum este de exemplu situatia tarilor cu economia in tranzitie).

Echilibrul economic
Echilibrul economic presupune gasirea raporturilor de forta corecte intre ramuri, subramuri, economii in ansamblu. Echilibrul general este o functie determinabila prin intermediul echilibrelor partiale intr-o piata de tip concurential. Echilibrul general are o seama de caracteriastici
1. Interdependenta generala a pietelor.
2. Orice echilibru partial nu se poate regasi in cel general decat prin intermediul functiei agregate a banilor (care pot sa perverteasca extrem de usor, in conditii determinate, echilibrul).
3. Echilibrul nu este un obiectiv in sine; el este calea spre optimul economic, specific oricarei economii.
4. Echilibrul nu are sens decat in dinamica.