Politici economice antidepresionale pentru stabilizarea si relansarea economicǎ

Departamentul de invatamant la distanta

Referat

Microeconomie aplicata

Politici economice antidepresionale

pentru stabilizarea si relansarea

economicǎ

Cuprins:

Fluctuatiile activitǎtilor economice

Ciclicitatea in economie

Fazele ciclului economic

Cresterea economicǎ; concept si forme de exprimare   

Politici anticrizǎ   

Politica monetarǎ si de credit

Politica cheltuielilor publice

Politica fiscalǎ

Bugetul de stat

Impozitele si politica fiscalǎ. Principiile si functiile impozitelor

Concluzii   

Bibliografie

1.Fluctuatiile activitatilor economice

Urmarind evolutiile oricarei activitati economice, atat la nivel de intreprindere, ramura, si economie nationala cu ajutorul principalilor indicatori(volumul productiei, al desfacerilor si profiturilor, venitul national, produsul intern brut etc.) se constata ca in unele perioade se inregistreaza cresteri, in altele stagnari sau in altele chiar rediceri. Acest lucru inseamna ca activitatea economica nu are o evolutie uniforma, liniara, ci este fluctuanta.

Ciclicitatea in economie

Ciclicitatea in economie este ceva normal. Prin urmariri atente s-a ajuns la concluzia ca fluctuatiile care apar in economie sunt de mai multe tipuri. Unele dintre acestea sunt sezoniere(se deruleaza de regula pe parcursul unui an, fiind explicabile si previzibile; se datoreaza unor factori naturali, sociali etc). Alte fluctuatii care apar in economie sunt cele intamplatoare, accidentale, determinate de factori aleatori. Aceste fluctuatii accidentale sunt neprevizibile sau greu de precizat momentul in care evenimentul respectiv poate genera fluctuatia. Pe langa acestea, exista si fluctuatiile economice ciclice, determinate de factori interni, ce tin de desfasurarea activitatii economice, de interdependentele dintre partile sale. Aceste fluctuatii se produc cu o anumita regularitate si au o tendinta crescatoare. Aceste fluctuatii clclice s-au s-au remarcat la inceputul secolului al XIX-lea si s-a ajuns la concluzia ca evolutia principalelor fenomene economice este pulsatorie, se deruleaza sub forma ondulatorie, are un un caracter ciclic.

In economie ciclicitate caracterizeaza acea forma de miscare a activitatii economice dintr-o tara in care se succed alternativ perioadele de expansiune cu cele de contractie. Ea se poate remarca prin fluctuatii ale activitatii economice agregate, urmate de stagnarea sau descresterea cumulativa a acestora.

Ciclicitatea are mai multe cauze. Rolul determinant il are insa modul specific de evolutie a eficientei utilizarii factorilor de productie. Astfel o anumita cantitate de factori de productie de o numita structura, intr-o anumita combinare a lor dau un randament care poate fi crescator pe o anumita perioada de timp. Urmeaza apoi un timp in care randamentul combinarii factorilor de productie stagneaza sau chiar scade, iar activitatea economica cunoaste o anumita contractie, se confrunta cu dificultati , acest lucru impunand inlocuirea sau imbunatatirea factorilor de productie sau modul de combinare a lor. Aceasta duce la cresterea eficientei economice, deci economia intra intr-o perioada de expansiune.

Fazele miscarii ciclice se conditioneaza reciproc si in uitatea lor pregatesc premisele care asigura activitatii economice continuitate, schimbari calitative si progres. De aceea, ciclicitatea reprezinta forma de evolutie fireasca, normala a activitatii economice.

Fazele ciclului economic

Un ciclu economic este acea perioada de la inceputul unei contractii a activitatii economice de ansamblu pana la inceputul celei urmatoare. El cuprinde mai multe faze fiecare definind o anumita stare a economiei. Fazele ciclului economic sunt: expansiunea, depresiunea si punctul de stagnare. [2]

Ciclul economic

Pe parcursul unui ciclu economic sunt sesizate doua ipostaze pe care le parcurge economia: recesiunea(manifestarile de criza economica si depresiune) si boomul (reluarea cresterii economice si expansiunea). In perioada de boom economia are, in general, o evolutie favorabila, fenomenele economice pozitive fiind preponderente. Situatia este opusa in conditiile recesiunii cand situatiile negative si unele dezechilibre sunt vizibile chiar si pentru cei fara cunostinte economice, iar insatisfactiile sociale, nemultumirile si gradul ridicat de incertitudine afecteaza pe scara larga agentii economici, deci si economia in ansamblu. Dupa cum se vede si in figura de mai sus cu fiecare ciclu creste venitul national, deci economia are o crestere de ansamblu.

Trebuie retinut ca evolutia ciclica reprezinta o realitate a oricarei economii contemporene, iar fiecare faza a sa caracterizeaza o anumita stare a economiei si are un rol specific. Astfel, in faza de expansiune sunt satisfacute foarte repede unele aspiratii de progres economic, in timp ce recesiunea are rolul de a restabili, cu un pret social mai mare sau mai mic, unele echilibre din economie, de a asigura restructurarea si reinoirea factorilor de productie, ca premise ale dezvoltarii viitoare.

1.3.Cresterea economica; concept si forme de exprimare

Activitatea economica, dupa cum se stie reprezinta o serie neantrerupta de cresteri,dezvoltari si stagnari. Incepand din aproximativ 1930 au aparut concepe de crestere economica. Aceste masuri de crestere economica s-au adoptat mai ales dupa marea criza mondiala din 1929-1933. Ceea ce a dus la marea criza economica a fost gandirea clasica si neoclasica care privea economia ca activitǎti individuale ale agentilor economici. Criza i-a facut pe economisti sa priveasca activitatea economica de la nivel micro la nivel macro. In sens larg, cresterea economica semnifica ansamblul modificarilor pozitive negative sau zero ce au loc intr-un orizont de timp si spatiu, in dimensiunile rezultatelor economice. In sens restrans, cresterea economica consta in sporirea cantitativa a activitatilor si a rezultatelor acestora pe ansamblul economiei nationate si pe diferitele subsisteme, in stransa legatura cu factorii care contribuie la aceasta sporire. Indicatorii care exprima aceasta crestere sunt indicatorii rezultativi macroeconomici. Esenta cresterii poate fi mai bine conturata printr-o analiza comparativa a acesteia cu alte procese ce exprima dinamica macroeconomica: dezvoltarea economica si progresul economic. Dezvoltarea economica exprima ansamblul transformarilor cantitative, structurale si calitative ce survin atat in procesele economice, cat si in cercetarea stintifica si tehnologiile de fabricatie, in mecanismele de functionare a economiei, in modul de gandire si in comportamentul oamenilor. Ea implica cresterea economica. Progresul economic reprezinta un efect al cresterii si dezvoltarii economice. Cresterea si dezvoltarea economica au devenit cu trecerea timpului procese din ce in ce mai complexe. In tarile cu economie de piata consolitata, cresterea si dezvoltarea economica au dobandit in timp noi caracteristici. Acestea decurg din procesul de constituire a unui nou mod tehnic de productie, din rolul crescand al informatiei.

In ceea ce priveste tipurile de crestere economica se deosebes: tipul extensiv de crestere economica, tipul intensiv de crestere economica si tipul intermediar de crestere economica. Tipul extensiv de crestere economica este caracteristic tarilor care nu au putut sau nu pot sa-si valorifice superior potentialul economic. Tipul intensiv de crestere economica este specific tarilor avansate economic, care-si permit sa-si valorifice superior potentialul economic.

In afara de factorii directi care pot asigura o crestere economica exista si factori indirecti. Dintre acesti factori indirecti un rol foarte important il au institutiile si optiunile politice. Orice masura de crestere economica trebuie sa tina seama si de cadrul politic si legile existente in acea tara. Astfel, aceleasi masuri de crestere economica aplicate in cadre politice diferite, pot avea rezultate diferite. Rolul important al institutiilor in dezvoltarea economica a fost pus in evidenta si prin experienta negativa a tarilor foste socialiste din tarile central si est-europene. Eroarea principala a guvernantilor din aceste tari a constat in falsa lor convingere ca economia de piata, cu toate favorabilitatile ei, inclusiv cea de stimulare a cresterii economice, poate fi introdusa doar prin liberalizarea preturilor si prin privatizare. Nu s-a inteles faptul ca piata este o institutie sociala care a fost construita si dezvoltata in decurs de secole prin actiune umanaconstienta specializata. Piata a fost, este si va fi inglobata intr-un context socio-economic de reglementari, de relatii si asteptari interumane. De aceea, introducerea cu succes a mecanismului pietei este posibila numai paralel cu constructia unui context socio-economic in aceste tari.

In concluzie,in alegerea modurilor de aplicare a anumitor masuri de crestere economica trebuie sa se tina seama de mai multe cauze (institutiile si optiunile politice, dimensiunea ecologica in dezvoltarea economica, demografia, relatia dezarmare-inarmare) ce pot influenta modul de desfasurare a activitatii economice.

Tinand cont de cele de mai sus se poate vorbi despre o dezvoltare durabila ca despre o sfidare a secolului al XXI-lea.

2.Politici anticriza

Desi evolutia ciclica are o determinare obiectiva, agentii economici si guvernele intreprind masuri pentru atenuarea undelor ciclului economic - in special a recesiunii si a efectelor negative ce le genereaza. Aceste masuri se fundamenteaza pe adevaruri formulate de stiinta economica, pe cunoasterea interdependentelor din cadrul economiei si pe o informare prompta si reala asupra evolutiei activittii. Prima mare realizare apartine economistului englez J.M.Keynes. Ulterior programele de masuri anticriza au devenit tot mai ample si mai coerente, fiind alcatuite in principal din trei componente: politica monetara si de credit, politica cheltuielilor publice si politica fiscala.

2.1.Politica monetara si de credit

Politica monetara si de credit are ca instrumente rata dobanzii,creditul si masa baneasca. Aceste instrumente se aplica diferentiat in conditii de boom sau de recesiune. Astfel, in conditii de boom prelungit se procedeaza la majorarea ratei dobanzii si se impun restrictii suplimentare la acordarea de credite, iar controlul asupra masei monetare devine mai riguros. Ele au ca efect franarea cererii de bunuri de consum si a investitiilor si pe aceasta baza a activitatii economice. In faza de recesiune se procedeaza invers: se urmareste reducerea ratei dobanzii, sporirea volumului de credite si a masei monetare, stimuland astfel cererea de investitii , favorizand majorarea productiei si a gradului de ocupare a fortei de munca.

Asupra masei monetare se executa o serie de operatii prin care se regleaza cantitatea de moneda din economie. Aceasta cantitate trebuie sa fie conforma cu necesitatile activitatii economice. Masa monetara nu trebuie sa fie constanta in timp. O constanta a masei monetare ar duce la dezechilibre foarte grave din cauza ca nici activitatea economica nu se desfasoara uniform. O economie este supusa unor perioade de recesiune sau de boom. Pentru a accelera anumite activitati sau pentru a frana un boom prelungit trebuie sa se actioneze asupra masei monetare. Actiunile asupra masei monetare care duc la cresterea acesteia sunt: acordarea de credite, acoperirea deficitului bugetar prin interventia bancii centrale, la sesizarea trezoreriei,convertibilitatea devizelor in moneda nationala. Dupa cum am mentionat si mai sus creditul are un rol important in incercarea de a micsora anumite dezechilibre. Astfel in credit foarte scump duce la o micsorare a investitiilor si un credit ieftin duce la stimularea investitiilor. Creditul scump se aplica in perioade de boom prelungit, iar creditul ieftin in conditiile in care se doreste o relansare a economiei. Actiuni asupra creditului duc automat si la o modificare a masei monetare.

Dupa cum se stie orice agent economic pastreaza o parte din disponibilitatile banesti in stare lichida si cealalta parte o depune la banci sau alte institutii financiare, ca moneda scripturala. Aceste depuneri se vor fi folosite pentru acordarea de credite. Costul creditului se numeste dobanda. Dobanda este suma de bani platita creditorului de catre debitor pentru dreptul de folosire a capitalului imprumutat. Rata dobanzii are si ea un rol foarte important, deoarece in functie de ea se face compararea dintre doua credite de marimi absolute diferite. Rata dobanzii influenteaza un investitor daca isi permite sau nu sa accepte un credit la o anumita rata a dobanzii. Din aceasta cauza se poate vorbi de rata dobanzii ca de un instrument care se poate folosi in conditii de boom prelungit sau in conditii de recesiune. Se incearca marirea ratei dobanzii in conditii de boom prelungit pentru a scade numarul de credite pentru investitii si se incearca micsorarea ratei dobanzii in conditii de recesiune pentru a creste interesul investitorilor in a accepta un credit pentru investitii. Marimea dobanzii influenteaza un investitor, in a lua sau nu un credit pentru investitii si actioneaza asupra masei monetare.

Masa monetara are si ea un rol important in atenuarea dezechilibrelor. Astfel in conditiile unei mase monetare mari cererea de bunuri este mari. Cresterea masei monetare duce, de asemenea, si la o crestere a cererii de bunuri si servicii, care duce la o crestere a productiei de bunuri si servicii si tot asa mai departe. Un boom prelungit nu da nastere la dezechilibre grave datorita posibilitatilor limitate de combinare a factorilor de productie, ajungandu-se astfel la o neacoperire cu bunuri si servicii. Se ajunge astfel la situatia de inflatie "galopanta" care este foarte greu de oprit. In conditii de recesiune trebuie sa se procedeze invers pentru stimularea achizitionarii de bunuri si servicii cat si pentru stimularea investitiilor.

Cresterea masei monetare sau scaderea ei se poate face si prin emisiune sau retragere de moneda de pe piata monetara. Restrangerea masei monetare se poate face si la interventia bancii centrale, care prin restrictii impuse creditului, cresterea rezervelor obligatorii, stabilirea unor limite ridicate ale dobanzii impune acest rezultat.

Politica monetara intre anii 1970-1999 in UK

Politica monetara din 1970 incoace in Regatul Unit poate fi impartita in doua etape aproape egale. Acestia au fost ani cu destule tulburari, nu numai nationale, ci si internationale. In anii 1970 influenta Regatului Unit in afacerile lumii a inregistrat cel mai scazut nivel atunci cand implicatiile complexe ale renuntarii la puterea imperiala au devenit evidente, iar tarii i s-a impus o reorientare a atitudinilor nationale.

In ceea ce priveste politica monetara, anii 1970 au fost anii in care s-a produs o reorientare a politicilor. Incercarile de a gestiona prosperitatea in maniera Keynnes-iana s-au dovedit tot mai putin eficiente pe masura ce a devenit clar ca asteptarile masei de oameni erau prea mari pentru a fi suportate de catre economie. Ideea ca oamenii au dreptul la un anumit standard de viata indiferent daca sunt angajati sau someri, care a fost introdusa in anii 1960, a facut sa se acumuleze poveri tot mai mari asupra celor mai bogati, si s-a dezvoltat o emigrare a inteligentei. Aceasta a insemnat poveri grele pentru industrie in timpuri de tulburari sociale considerabile, cand supravietuirea era oricum tot mai dificila. Economisirile facute pentru realizarea scopurilor au dus la reducerea unor elemente in ecuatia de productie, cum este cazul cercetarii si dezvoltarii, care erau vitale pentru dezvoltarea viitoare. A inceput colapsul industriilor grele, care a fost continuat in anii 1980. Inflatia a inceput sa creasca pe masura ce tot mai putine bunuri erau produse pentru a satisface o distributie a bunastarii tot mai egalitarisica, realizata prin controale tot mai stranse asupra industriei si o atitudine tot mai agresiva a sindicatelor in negocierea industriala. Pentru a rezonva unele probleme, Banca Angliei a introdus o noua politica numita "Controlul Creditului si Competitiei". Masurile aplicate sunt neimportante, dar efectul a fost de a incerca controlarea cantitatii de bani pe intreaga gama a institutiilor financiare, si nu numai a bancilor. Controlul strans asupra bancilor nu era de nici un ajutor daca alte institutii financiare, cum sunt casele financiare, nu erau controlate. Ar fi fost mai bine daca controalele bancare ar fi fost mai relaxate si s-ar fi instituit un mai mare control asupra zonelor periferice ale sistemului bancar. Totusi curand a devenit clar ca in ceea ce priveste controlul cantitatii de bani, masurile i-au permis sa scape de sub control. Bancile au interpretat literal instructiunea de a se angaja intr-o competitie mai puternica, si au cautat sa atraga clienti in toate felurile. S-au dezvoltat noi metode de imprumutare, in special folosirea cartilor de credit, si a inceput sa se manifeste o expansiune a creditului, care a alimentat cantitatea de bani.

In acelasi timp, pe la sfarsitul anului 1973, indispozitia generala a fost amplificata prin actiunea tarilor OPEC care au cvadrupat peste noapte pretul petrolului, si care au continuat sa le mareasca in cursul intregului deceniu. Adevarul este ca standardul de viata imbunatatit al tarilor avansate se baza pe pretul ieftin provenit din lumea mai putin dezvoltata. Tarile OPEC au inversat aceasta tendinta si au cerut tarilor avansate preturi mai corecte pentru petrolul lor. Cum miliarde de lire au intrat in buzunarele tarilor bogate in petrol, colapsul financiar a fost evitat prin recircularea unei mari parti din bani inapoi spre tarile avansate ca plati pentru proiecte de dezvoltare de capital in tarile OPEC, si ca investitii in tarile avansate. Povara cea mai grea a apasat asupra tarilor neproducatoare de petrol, mai putin dezvoltate, salvate intr-o oarecare masura prin asistenta de caritate din partea insusi a OPEC-ului.

Franarea tarilor avansate datorita maririi pretului petrolului a fost considerbila. Ele au suferit de pe urma inflatiei cauzate de cresterea pretentiilor, care nu pot fi satisfacute decat printr-o crestere economoca. Rezultatul cresterii pretului petrolului a fost o stopare completa a cresterii si aparitia unei stari numita stagflatie. Aceasta a fost urmata de o inflatie somanta (o perioada de somaj deosebit de pronuntat combinat cu inflatie. Caracteristicile acestei situatii erau:

Somajul puternic extins la nivel national in conditiile in care o multime de industrii erau in criza. Aceste industrii trebuiau sa reziste competitiei straine. In acelai timp controlul importurilor era imposibil, fie din cauza ca ele provin de la alti membri din CE, fie din cauza ca ele sunt supuse Intelegerii Generale pentru Tarife si Comert. Acesta competitie straina nu se datoreaza cresterii productiei, ci mai degraba se datoreaza costurilor de productie scazute.

Somajul extins a determinat o competitie a somerilor cu cei angajati, rezultand astfel reducerea in consecinta a salariilor si revenirea la o situatie mai competitiva pe pietele lumii. Acest lucru nu mai este posibil in industriile de astazi, puternic sindicalizate, cand cei angajati sunt fortificati in spatele baricadelor ridicate de catre sndicatele puternice.

Sarcina din ce in ce mai grea a bunastarii, care apasa asupra unui sector mic al industriei, reprezinta un obstacol de netrecut, care face dificila mentinerea serviciilor publice care nu sunt creatoare de bunastare in termeni directi. Astfel educatia decide, pe termen lung, standardul productivitatii si capacitatea generala a cetatenilor unei tari, dar pe termen scurt, ea ar putea parea un element care se poate neglija cu usurinta, sau la care oricand sunt posibile economiile.

Acestea sunt problemele pe care politica monetara si-a propus sa le rezolve in UK. [9]

In concluzie, politica monetara trebuie folosita in orice tara, ca masura de atenuare a onduleurilor ciclurilor economce, mai ales in cazul recesiunii sau boomului prelungit.

2.2.Politica cheltuielilor publice

Politica cheltuielilor publice se bazeaza pe majorarea in faza de recesiune a cheltuielilor efectuate de la bugetul de stat - chiar printr-o emisiune monetara suplimentara - marind astfel cererea globala si pe aceasta baza impulsionandu-se productia si trecerea la faza de expaniune. Cheltuielile publice sunt orientate in special spre achizitii de stat, investitii cu caracter social-cultural si investitii in intreprinderi publice. De obicei, in faza de recesiune, populatia, obisnuita cu un anumit nivel de trai, face mai greu fata unei vieti cu anumite lipsuri. Din aceasta cauza statul trebuie sa investeasca in bunastarea populatiei pentru a o impulsiona la munca. O tara in care populatia vede ca statul incearca sa pastreze un anumit nivel de trai, este impulsionata sa faca ceva pentru a iesi din criza. Astfel sunt impulsionati oamenii sa investeasca, sa accepte inghetarea salariilor, sa accepte un trai mai putin imbelsugat, trai cu care nu sunt obisnuiti in ideea ca statul face ceva pentru ei, si implicit pentru tara, astfel aceasta iesind din criza. In conditiile de boom prelungit politica cheltuielilor se va aplica invers, scazand nivelul acestor cheltuieli.

2.3.Politica fiscala

Politica fiscala consta in a utiliza parghia fiscala in scopuri anticiclice. Astfel, in faza de recesiune, statul procedeaza, in principiu, la reducerea fiscalitatii lasand mai multe venituri asupra agentilor economici, ceea ce are menirea sa incurajeze consumul si investitiile. Fiscalitatea reprezinta gradul de impozitare a veniturilor si de tazare a consumului. In faza de boom se procedeaza, de regula, la o majorare a fiscalitatii, franand cererea de consum si investitiile. In felul acesta se asigura, printre altele, si incasari suplimentare la buget menite sa acopere deficitele acumulate in faza de recesiune.

2.3.1.Bugetul de stat

Bugetul de stat si fondurile extrabugetare reprezintǎ partea cea mai importantǎ a veniturilor si cheltuielilor publice. Acesta este constituit din bugetul central si bugetele locale. Se poate spune cǎ bugetul de stat reprezintǎ ansamblul bugetelor de la toate nivelurile puterilor administrativ-teritoriale. La buget se adaugǎ si fondurile extrabugetare, care au destinatie specialǎ si care nu se include in bugetul de stat. Aceste mijloace se aflǎ la dispozitia organelor de stat centrale si locale, ele fiind concentrate in fonduri cu destinatie specialǎ. Fondurile extrabugetare lǎrgesc posibilitatea statului de a interveni in economie, ocolind bugetul, deci, si controlul parlamentar. In plus se creeazǎ aparenta unei diminuǎri a deficitului bugetar.

Bugetul de stat este un plan annual al cheltuielilor de stat si al surselor de acoperire a lor. Proiectul de buget se dezbate annual si se aprobǎ de organul legislativ (parlamentul). La incheierea exercitiului bugetar, reprezentantii puterii executive prezintǎ rapoarte cu privire la activitatea lor de mobilizare a resurselor si de folosire a cheltuielilor in concordantǎ cu legea bugetului. Se poate vorbi, in acest sens, de mai multe documente: proiectul de lege privind bugetul supus dezbaterilor , legea initialǎ a finantelor publice, lege sau legi rectificative ale legii initiale, legea de aprobare aexecutiei bugetului.

Bugetul de stat reprezintǎ totdeauna un compromis, care reflectǎ raportul de forte intre grupurile purtǎtoare ale diferitelor interese in tarǎ. De pildǎ, acest compromis se realizeazǎ intre: proprietari si salariati in legǎturǎ cu raportul dintre impunerea (povara) fiscalǎ suportatǎ de proprietate, venituri si salarii; organele centrale ale puterii si cele locale; zonele industriale si cele agricole referitoare la repartitia impozitelor etc. fiecare asemenea compromis este insotit de o continuǎ luptǎ politicǎ, ce se desfǎsoarǎ atat in campaniile electorale cat si in dezbaterile parlamentare. Acestea se mediatizeazǎ in forme si tonuri dintre cele mai variate.

2.3.2.Impozitele si politica fiscalǎ. Principiile si functiile impozitelor

Independent de regimul economic, de nivelul dezvoltǎrii si de fazele ciclice sau de cele conjuncturale, in orice tarǎ se practicǎ o anumitǎ politicǎ fiscalǎ. Veniturile fiscale constituie sursa principalǎ a resureslor statului. Ele insumeazǎ cea mai mare parte a veniturilor fatǎ de cela nonfiscale. Prelevǎrile obligatorii globale sunt formate din ansamblul impozitelor si al cotizatiilor sociale efective. Prin fiscalitate se intelege sistemul de stabilire si de percepere a impozitelor. Sistemul fiscal determinǎ cantitǎtile de bani prelevati, sursele si modalitǎtile acestor prelevǎri, precum si afectarea acestor resurse. Impozitul este o prelevare obligatorie si fǎrǎ contrapartidǎ directǎ efectuatǎ de administratiile publice in vederea sustinerii cheltuielilor publice (functia financiarǎ a lor) si in vederea regularizǎrii activitǎtii economice (functia politicǎ). Adesea, drepturile si taxele sunt niste preturi fixate pentru serviciile publice specifice, dar acesti termeni sunt folositi si in mod sinonim cu termenul de impozit.

Existǎ diferite clasificǎri ale impozitelor. Cea mai generalǎ dintre ele le imparte in directe si indirecte. Impozitul direct este acel impozit care este vǎrsat de contribuabili in functie de veniturile lor (impozite asupra veniturilor persoanelor fizice, asupra societǎtilor, asupra capitalului, asupra drepturilor de succesiune etc). Impozitul indirect este acela care greveazǎ un produs, o tranzactie sau o prestatie de servicii.

O altǎ clasificare importantǎ a impozitelor constǎ in impozite asupra productiei si impozite asupra veniturilor. In functie de alte criterii specifice, impozitele se mai grupeazǎ in: nationale si reale, reale si personale, proportionale,progresive si regresive, ad valorem si la volum, global si fragmentar etc.

Incidenta tipurilor de impozite asupra economiei este diferita. Deaceea, statele cautǎ sǎ conceapǎ politici fiscale adaptate la conditiile tǎrilor, ale etapelor dezvoltǎrii economice.

Politica fiscalǎ reprezintǎ ansamblul de mǎsuri, de actiuni practice - bazate pe o anumitǎ conceptie economicǎ - cu privire la categoriile de impozite folosite, la locul lor in ansamblul veniturilor bugetare, la relatiile dinamice dintre diferitele lor categorii, ca si la modul de folosire a acestora ca parghie de stimulare a dezvoltǎrii economice, de solutionare a unor probleme sociale si politice in tarǎ.

Orice politicǎ fiscalǎ reprezintǎ, in fond, un compromis intre necesitatea randamentului ei (concretizat in intrarea de cat mai multi bani in casele publice), pe de o parte, si grija pentru asigurarea unei anumite echitǎti (proportionarea contributiei fiscale in raport cu capacitatea economicǎ a fiecǎrui contribuabil), pe de altǎ parte.

Existǎ mai multe principii de politicǎ fiscalǎ, cele mai semnificative dintre ele fiind: posibilitatea realǎ de platǎ a impozitului, progresivitatea, unicitatea, caracterul obligatoriu, simplitatea si mobilitatea. Progresivitatea impozitului inseamnǎ cǎ rata impunerii se mǎreste pe mǎsurǎ ce venitul impozabil creste. Acest principiu constituie un onstrment de redristribuire a veniturilor si de justitie fiscalǎ. In plus, unii specialisti considerǎ cǎ o astfel de percepere a impozitului reprezintǎ si un stimulent spre folosirea eficientǎ a capitalului. Existǎ insǎ si economisti care sustin cǎ dincolo de un anumit punct, numit prag de presiune fiscalǎ, orice impunere este vǎtǎmǎtoare economiei, ea limitand astfel sau anuland interesul agentilor economici pentru sporirea productiei. In ultimul timp a fost fundamentat si se practicǎ asa-numitul impozit negativ. In esentǎ, el face parte din procesul de distribuire secundarǎ a veniturilor, prin metoda transferurilor sociale. Aplicarea principiului "la venit egal impozit egal" este completatǎ cu cel "la sǎrǎcie egalǎ ajutor egal" , ceea ce inseamnǎ cǎ alocatiile pentru sǎraci sunt sustinute din impozitele percepute de la bogati.

Impozitele indeplinesc trei functii importante: fiscalǎ, socialǎ si reglatoare. Functia fiscalǎ se referǎ la faptul cǎ din impozite au fost finantate cheltuielile sociale, indeosebi ale puterii publice. In ceea ce priveste functia socialǎ, impozitele joacǎ un rol important in viata socialǎ. Pe tema impozitelor se poartǎ dezbateri aprinse in parlamente. S-a putut constata cǎ, in preajma alegerilor locale si parlamentare, impozitele se reduc, pentru ca, dupǎ alegeri, acestea sǎ fie ridicate. Majoritatea cetǎtenilor considerǎ cǎ ei plǎtesc impozite mult prea mari si cǎ alte grupe sociale suportǎ mult mai putin din povara fiscala.

Principiul impunerii fiscale in raport de capacitatea de platǎ a indivizilor a generat sistemul impunerii progresive. Cotizatiile sociale si impozitele asupra proprietǎtii au un caracter proportional. Impozitele indirecte sunt profund inechitabile din punct de vedere social. Dupǎ cum se stie, taxa pe valoare adǎugatǎ, accizele si taxele vamale se transferǎ prin preturi asupra bunurilor de consum, ceea ce inseamnǎ cǎ ele ii impovǎreazǎ pe consumatori in acelasi grad. Dar ele inghit o cotǎ parte mai mare a veniturilor persoanelor din categoriile prost remunerate. Pe mǎsura perfectionǎrii sistemului fiscal, organele de stat insele acordǎ avantaje si inlesniri fiscale unor grupe sociale pentru a atenua inegalitǎtile sociale. Sunt rǎspandite facilitǎtile fiscale acordate familiilor cu multi copii, studentilor si persoanelor care sunt incadrate la cursuri speciale de ridicare a calificǎrii. Adesea, se acordǎ avantaje intreprinzatorilor mici si mijlocii, fermierilor. Aceste avantaje au si un caracter reglator, pe langǎ cel social.

Caracter social si, in acelasi timp, reglator au si acele facilitǎticum sunt scutirile de impozit ale veniturilor personale si profiturile orientate spre constructia de locuinte, spre cumpǎrarea si reconstructia cǎsitelor de vacantǎ etc. inviorarea (accelerarea) constructiilor de locuinte va crea o cerere suplimentarǎ de materiale de constructii,de aparaturǎ electronicǎ si electricǎ, de mobilǎ etc.

Acelasi rol joacǎ si scutirea de impozit a unei anumite cote de profit, orientat spre fondul de pensii al firmei.

Impozitul mai poate fi si instrument de reglare statalǎ. Obiectivele reglǎrii statale prin politica fiscalǎ sunt: ciclul economic, structura sectorialǎ, de ramurǎ si regionalǎ a economiei, investitiile, preturile, progresul tehnico-stintific, relatiile economice externe, protectia mediului inconfurǎtor.

Functia reglatoare a impozitelor constǎ in urmǎtoarele: stabilirea (adoptarea) si schimbarea sistemului de impunere fiscalǎ, determinarea tarifelor fiscale si diferentierea lor, aprobarea si promovarea facilitǎtilor fiscale. Insusi sistemul de impunere fiscalǎ ales de guvern joacǎ cel mai important rol reglator. De pildǎ, folosirea impozitelor pe circulatie poate deveni instrument al centralizǎrii capitalului, al creǎrii unor structuri unice verticale, sub divizarea cǎrora sunt legate intre ele tehnologic.

Reducerea globalǎ a impozitelor conduce la sporirea profiturilor nete, la intensificarea stimulentelor activitǎtii economice, la cresterea investitiilor, la ameliorarea ocupǎrii si, prin toate acestea, la ameliorarea conjuncturii economice. Ridicarea generalǎ a impozitelor este mijlocul obisnuit de luptǎ cu conjunctura supraincǎlzitǎ, adicǎ in conditii de boom economic prelungit.

Prin schimbarea ratei de impunere a profitului, guvernul (statul) poate sǎ creeze sau sǎ reducǎ stimulii suplimentari pentruinvestitii. Prin manevrarea nivelului impozitelor indirecte, el influenteazǎ asupra fondului de consum, in general, asupra nivelului preturilor.

Alegand intre o politicǎ liberalǎ sau protectionistǎ in relatiile economice externe, statul schimbǎ taxele vamale, primind de la partenerii externi fie deschideri si concesii, fie sporirea restrictiilor de a exporta. Ridicarea taxelor vamale duce la scumpirea importurilor si, deci, la scumpirea mǎrfurilor autohtone. Invers, reducerea taxelor vamale, va avea ca efect ieftinirea importurilor.

Impozitele sunt folosite tot mai mult pentru reglarea structurii economiei nationale. Tarifele de impunere se diferentieazǎ pe ramuri si regiuni. Acestea au inceput sǎ exercite o influentǎ tot mai mare asupra structurii de ramurǎ s de subramurǎ, in sensul stimulǎrii unora si restrictionǎrii altora (restructurarea).

Obiectul reglǎrii se concretizeazǎ din ce in ce mai mult. De exemplu, s-a diferentiat impunerea fiscalǎ pe cele douǎ pǎrti ale sale; profitul nedistribuit (care rǎmane in societatea comercialǎ pentru dezvoltarea acesteia) si profitul care se distribuie sub forma de dividende. Se practicǎ astfel tarife mai mici pentru profitul nedistribuit, ceea ce faciliteazǎ acumularea internǎ de capital si cresterea gradului de autofinantare.

Functia reglatoare a impozitelor in contemporane nu constǎ atat in eliberarea maximǎ a profiturilor si veniturilor de impozite, cat in tendinta de a crea o dependentǎ calitativǎ severǎ intre mǎrimile facilitǎtilor fiscale, oferite subiectului economic si actiunile sale economice concrete. Majoritatea obiectivelor reglementǎrii statului se obtin pe calea stimulǎrii investitiilor. Aceasta deoarece mǎrimea si orientarea investitiilor determinǎ innoirea si lǎrgirea capitalului fix, de care, la randul lui, depind ritmurile de crestere, starea conjuncturii, ocuparea, cererea, capacitatea concurentialǎ nationalǎ. Forma predominantǎ a surselor de investitii este constituitǎ prin autofinantare (60%-85%). Asemenea amploare a autofinantǎrii s-a dovedit posibilǎ numai datoritǎ politicii fiscale a statului si sanctionǎrii amortizǎrii accelerate a capitalului fix de cǎtre organele de stat.

3.Concluzii

In concluzie putem spune cǎ orice economie este supusǎ unor anumite cicluri. Aceste cicluri economice sunt distincte de la o economie la alta. Orice stat incearcǎ diferite politici economice anticiclice. Denumirea este improprie, deoarece ciclicitatea este un bun pentru economie, aceasta ajutand economia sǎ se dezvolte si sǎ progreseze. Insǎ prin politicile anticrizǎ, orice economie trece din faza de recesiune in faza de expansiune, dacǎ aceste politici anticrizǎ sunt celel necesare economiei respective. Tara noastrǎ se aflǎ intr-o situatie de recesiune prelungitǎ, si iesirea din aceastǎ crizǎ nu se poate face decat prin afectarea pe scarǎ tot mai largǎ a populatiei. Intr-un final, aplicarea unor mǎsuri neadecvate pentru iesirea din crizǎ, duce la o nemultumire tot mai mare a populatiei. Acestǎ nemultumire face ca criza economicǎ din tara noastrǎ sǎ fie tot mai gravǎ, dacǎ nu se vor lua masurile adecvate.

Bibliografie:

Botea P. Ion - "Metode si tehnici fiscale" , Ed. Didacticǎ si pedagogicǎ, Bucuresti, 1994;

Botea P. Ion - "Organizarea pe baze noi a controlului fiscal", Revista de finante-credit contabilitate, nr.11-12, 1996;

Nitǎ Dobrotǎ - "Economie politicǎ" , Ed. Economicǎ, Bucuresti, 1997;

Geoffrey Whitehead - "Economia" , Ed. Sedona, TimiSoara, 1997;

Constantin Gogoneatǎ, Aura Gogoneatǎ - "Economie Politicǎ - Teorie micro si macroeconomicǎ. Politici economice" , Ed. Didacticǎ si pedagogicǎ, Bucuresti, 1995;

Vǎcǎrel Iulian, Florian Bercea, Gheorghe Bistriceanu, Gabriela Anghelache, Maria Botnar, Tatiana Mostenu, Teodor Stolojan - "Finante publice" , Ed. Didacticǎ si Pedagogicǎ, Bucuresti, 1994;

Fudulu Paul: Microeconomie, Bucuresti, Editura Hiroyuki, 1997

Gogoneata Constantin, Gogoneata Basarab: Microeconomie; vol.I, Bucuresti, Editura Economica, 1999

Postelnicu Gheorghe: Economie politica, vol. I, LITO, Universsitatea "Babes-Bolyai" Facultatea de Stiinte Economice, Cluj-Napoca, 2001

STANCU S., Competitia pe piata si echilibrul economic, Bucuresti, Editura Economica, 2002

Marin D., Hartulari C - Microeconomie. Teorie si aplicatii. Piete in concurenta Albu C., Galupa A. perfecta si imperfecta. Ed. ASE, Bucuresti, 2000