COMPORTAMENTUL INTREPRINZATORULUI SI REDUCEREA COSTULUI

COMPORTAMENTUL INTREPRINZATORULUI SI REDUCEREA COSTULUI

Reducerea costului de productie implica rationalitatea in orientarea si mobilizarea eforturilor.O componenta esentiala a calcului economic o reprezinta optimul producatorului .Aceasta inseamna ca producatorul urmareste ca la un cost de productie total dat sa maximizeze productia obtinuta,adica sa produca cat mai mult posibil.Se are in vedere ca resursele alocate sa fie de asa natura gestionate,incat maximizarea productiei sa aiba loc prin marirea randamentului, nu apelandu-se la suplimentarea consumului de factori.De asemenea,este vorba de optim sau gestiune optimala,atunci cand se urmareste ca un volum de productie,dat sa se realizeze cu costuri minime.

Realizarea optimului producatorului presupune existenta unor alegeri posibile,intru-un anumit cadru de miscare.Optimul producatorului este considerat,totodata,stare de echilibru,deoarece,in acest caz ,producatorul nu mai este nevoit sa caute alta solutie.

Echilibrul producatorului pe termen scurt.In ceea ce priveste volumul productiei,din multitudinea variantelor posibile,intreprinderea trebuie sa aleaga acel volum al productiei care,in conditiile date,maximizeaza profitul.Este vorba de acea varianta de cantitate de productie care asigura o diferenta maxima intre incasarile obtinute si costurile de productie,deci in profit maxim.

Incasarile pot fi,si ele,totale,medii si marginale.

Incasarea totala (It) reprezinta suma totala obtinuta in urma desfacerii productiei respective;ea se determina ca produs intre cantitatile totale vandute si pretul de vanzare unitar:

It=PQ

Incasarea medie(Im) inseamna incasarea pe unitatea de bun vandut ;ea nu este altceva decat pretul unitar :

Im=It/Q=PQ/Q

Incasarea marginala(Img) reprezinta variatia incasarii totale ,antrenata de catre o variatie infinit de mica a cantitatii vandute;ea se poate exprima ca spor de incasare pe unitatea suplimentara de volum-desfacere:

Img=∆It /∆M

Intre incasarea medie si incasarea marginala exista aceeasi relatie generala ca intre variabilele medii si cele marginale: sporirea incasarii medii decurge din cresterea incasarii marginale;cand incasarea medie se micsoreaza ,aceasta inseamna ca incasarea marginala este in scadere ;cand incasarea medie este constanta ,ea reflecta mentinerea la acelasi nivel a incasarii marginale.

Sporirea productiei atrage dupa sine atat cresterea costului global total,cat si a incasarilor totale.

Orientarea producatoruluispre cresterea volumului productiei sau , dimpotriva,spre reducerea acestuia,ia in considerare evolutia marginal si a incasarii marginale.Astfel,cand marirea incasrii marginale, este insotita de scaderea costului marginal sau de cresterea mai lenta a acestuia fata de cea a incasarilor,atunci profitul se amelioreaza si,ca urmare,productia trebuie sa sporeasca.In cazul in care,insa,costul marginal este in crestere sau cresterea este superioara incasarii marginale,inseamna ca o unitate suplimentara de productie mareste costul global mai mult decat incasarea totala,micsorand profitul si impunand reducerea volumului productitei.

Profitul obtinut este maxim atunci cand incasarea marginala este egala cu costul marginal.In acest caz,se obtine o diferenta maxima intre totalul incasarilor si costurile globale totale.Ca urmare, intreprinzatorul va fi interesat sa-si mareasca volumul productiei numai la acel nivel la care costul marginal este egal cu incasare(venitul) marginala.

Relatia cost-productivitate.La un pret dat al factorilor de productie,costul de productie mediu(CM) si costul de productie marginal(Cmg)se afla in raport invers fata de productivitate.Astfel,costul de productie mediu se micsoreaza atunci cand productivitatea medie (PM) creste,si invers.Costul marginal se reduce atunci cand productivitatea marginala scade.

Daca se presupune ca factor variabil doar munca,atunci costul marginal este costul muncii asociat la o variatie marginala a productiei,iar productivitatea marginala este productia suplimentala asociata la unitate suplimentara de munca.Ca urmare ,costul mediu total se afla in raport invers fata de productivitatea medie a muncii,iar costul,marginal se afla in raport invers fata de productivitatea marginala a muncii.

Curbele de productivitate si curbele de cost mediu si costul marginal. In figura 1 se observa dependenta curbelor de costuri de evolutia curbelor de productivitate.

Pe baza graficului alaturat,se desprinde mai multe concluzii :

a)-cresterii productivitatii marginale ii corespunde scaderea costului marginal ;cresterii productivitatii medii ii corespunde scaderea costului mediu si,respectiv,scaderea productivitatii medii este insotita de cresterea costului mediu ;

b)-costul mediu este descrescator atunci cand costul marginal ii este inferior ; costul mediu este crescator atunci cand costul marginal ii este superior ;

FIG.1

c)-curbele de cost marginal si de cost mediu se intersecteaza in punctual in care costul mediu are nivelul cel mai scazut,dupa cum,curbele productivitatii marginale si productivitatii medii se intersecteaza in punctul in care productivitatea medie are nivelul cel mai ridicat.

Tipuri de comportament al producatorului.Asigurarea optimului producatorului necesita ca insasi relatia dintre productivitate si costuri sa fie abordata pe termen lung,in cadrul caruia toti factorii de productie sunt variabili.De mare insemnatate,in acest sens,este rezolvarea urmatoarelor doua probleme:

a)combinarea optimala a factorilor de productie care asigura maximizarea profitului;

b)marimea optimala a intreprinderii ,adica aceea dimensionare,in conditiile de productie date,care sa permita obtinerea unei productii maxime al unui nivel dat al costului total,sau realizarea volumului de productie dat,cu un consum de productie total minim.

Pe termen lung,se disting trei tipuri de comportament al poducatorului:

a)alegera optimala pentru un volum de productie dat,acesta urmand sa se obtina cu minimum de cheltuieli totale de productie.

b)schimbaea de scara(dimensiune) a productiei fara sa se recurga la susbstituire de factori; producatorul poate modifica scara productiei prin variatii ale factorilor de productie-munca si capitalul-in aceeasi proportie;

c)schimbarea de scara a productiei cu substituire de factori ,modificand raportul capital/munca.

Constrangerea bugetara genereaza un anumit tip de comportament.Dupa cum s-a aratat mai inainte,comportamentul producatorului implica luarea in cosiderare a limitelor resurselor economice de care dispune,la un moment dat.Teoria microeconomica utilizeaza ,aici,un model analog celui al teorie curbelor de indiverenta;acestea devin, in cazul producatorului,"curbe de isoprodus",ce indica ansamblul combinarilor de munca si capital care,la o stare data a tehnicilor,permit obtinerea aceloras cantitati de produse.Dreptele bugetare devin drepte de isocosturi.

Dreapta de buget sau dreapta de isocost reprezinta ansamblul combinarilor de capital si munca posibile la un cost total dat,la un buget dat si la un pret dat al factorilor.

Spre ilustrare presupunem ca un intreprinzator dispune de 2.000 u. monetare, ca factorul capital costa 400 u.m. pe an de utilizare,iar factorul munca il costa 200 u.m. de lucrator pe an.Acest buget poate fi folosit in diverse feluri:fie 4 parti de capital si 2 lucratori ,fie 3 parti penttru capital si 4 lucratori.Toate aceste combinari costa , fiecare, 2.000 u.m..

Pentru a determina alegerea optionala a producatorului,se iau in considerare isocuantele si linia de isocost; optimul se obtine in punctul de tangenta intre isocost si isocuanta asa cum rezulta din figura 2.In acest punct,rata marginala de substituire este egala cu inversu raportului preturilor factorilor de productie.Astfel,productia maximala este Q₂,combinarea optimala de productie fiind cea marcata de intersectarea lui K si L. Se observa ca Q₁poate fi obtinuta cu un buget mai mic, iar Q₃ este o varianta de productie inaccesibila,depasind linia de buget.

Schimbarea "de scara de productie" exprima un alt comportament al intreprinzatorului."Echilibrul" producatorului a fost cercetat in cazul in care acesta dispunea de un buget dat, de un volum dat de resurse.In continuare,se va analiza situatia in care nivelul constrangeri bugetare se modifica.

FIG.2

Atunci cand intreprinderea mareste volumul productiei sale,presupunand ca ea dispune, de-acum inainte,de resurse mai mari,face sa apara o noua dreapta de buget (dreapta de isocost) deplasata spre dreapta sus si paralela fata de dreapta precedenta(Q₂ si Q₃ fata de Q₁).La fiecare nivel al productiei,combinarea optimala capital-munca este determinata prin tangenta unei noi isocuante cu dreapta de isocost. Se formeaza diferite puncte de echilibru ( -E₁,E₂ si E₃- ); curbele Q₂ si Q₃ sunt denumite "cai de expansiune" sau "linie de scara" (figura 3).Ele pun in evidenta cresterea cantitatilor de factori utilizati, cresterea consecutiva a bugetului ,in conditiile in care preturile relative ale factorilor sunt presupuse constante.

FIG.3

Cand calea de expansiune este o dreapta, cei doi factori progreseaza in acelasi proportii in timpul expansiunii intreprinderii, fiind vorba de schimbare se scara fara substituire.

Atunci cand schimbarea dimensiuni productiei se realizeaza cu substituire de factori, linia de scara sau sau calea de expansiune are forma unei linii frante.

Relatia:cost de productie mediu-randament. Pe termen lung, la un nivel dat al preturilor factorilor, relatia cost-randament se prezinta astfel:

-randamentului crescator ii corespunde un cost mediu descrescator ;

-randamentului constant ii corespunde un cost mediu constant;

-randamentului descrescator ii corespunde un cost mediu crescator.

Curba de cost mediu pe termen lung (CMTL), denumita si "curba infasuratoare", este tangenta la fiecare curba de cost pe perioada scurta, ca in figura 4. Curba infasuratoare arata diferitele evolutii ale costului mediu, cand intreprinderea alege, de fiecare data, scara de producti cea mai eficace.

Pornind de la figura 4,se pot desprinde mai multe concluzii:

a)     In faza randamentelor crescatoare, costul mediu descreste pe termen lung,ceea ce inseamna ca productivitatea medie a crescut si, deci, cantitatea produsa sporeste mai repede decat cantitatea factorilor utilizati; intreprinderea realizeaza economii de scara .

b)     In faza randamentelor constante,costul mediu este constant pe termen lung,ceea ce inseamna ca productivitatea medie este constanta, si, deci, cantitatea produsa sporeste in acelasi ritm cu cantitatea de factori utilizati;intrprinderea nu realizeaza nici o economie de scara;punctul SME corespunde scarii minim eficace.Scara minim eficace reprezinta acea dimensiune de productie, incepand de la care intreprinderea atinge costul mediu minim pe termen lung .

c)      In faza randamentelor descrescatoare , costul mediu creste pe termen lung, ceea ce inseamna ca productivitatea medie se micsoreaza si,deci, cantitatea produsa se mareste mai putin repede decat cantitatea de factori utilizati;in acest caz, intreprinderea inregistreaza dezeconomii de scara..Dezeconomii de scara se explicaprin aceea ca, la un moment dat, factorii de economii de scara se epuizeaza, avand loc,in schimb, cresteri ale costurilor fixe de gestiune (administrarea mai grea, comunicatii interne mai complexe, incetineala a deciziilor etc.) cea ce determina curba de cost mediu pe termen lung crescatoare .

FIG.4

Randamentul de substituire reprezinta castigul de productivitate realizat de intreprindere prin substituirea unui factor de productie prin altul.Spre deosebire de randamentul de scara ce presupune o proportie constanta a factorilor capital si munca (R/L),randamentul de substituire se obtine atunci cand intreprinderea modifica modelul sau tehnologia si schimba raportul (K/L) .

In activitatea concreta de reducere a costului,producatorii iau in considerare acel proces de productie care este eficient nu numai din punct de vedere tehnic,ci si economic.Ei compara preturile factorilor si aleg acei factori care -asigurand aceleasi efecte cantitative si calitative -combinati si substituiti asigura costuri globale mai mici si, deci, profituri mai mari.

Micsorarea costurilor necesita ridicarea nivelului de calificare a lucratorilor,perfectionarea echipamentului tehnic,a tehnologiilor de fabricatie,a activitati de administrare , de gestiune si conducere etc.In epoca contemporana, perfectionarile factorilor de productie au loc in conditiile in care introducerea in productie a rezultatelor creatiei stiintifico-tehnice presupune costuri suplimentare.In general,insa, pe masura progresului stiintei si tehnicii, se creeaza posibilitatea micsorarii costurilor pe unitate de rezultat; pe termen mediu si lung, asemenea costuri sunt nu numai recuperate prin efecte mari si de calitate, dar si potentatoare de profituri si alte avantaje individuale si sociale.