Pretul: concept, forme si functii

Pretul: concept, forme si functii

Problematica preturilor a suscitat de-a lungul istoriei stiintei economice ample dezbateri si controverse, generate de complexitatea deosebita a acestui concept, ca si de multitudinea factorilor ce intervin in procesul formarii si evolutiei pretului. Teoria preturilor constitue astfel un domeniu prioritar al stiintei economice, toate scolile si curentele de gandire economica acordandu-i un loc central. De altfel, dupa cum s-a mai aratat, neoclasicii au definit economia ca stiinta a formarii si evolutiei preturilor.

Pretul exprima cantitatea de moneda (suma de bani) ce trebuie platita la
un moment dat, pe o anumita piata, pentru achizitionarea unei unitati din bunul respectiv. El reprezinta cea mai generala forma de masurare economica, denumita si monetara; sintagma pretului fiind, in prezent, una dintre cele mai complexe categorii din teoria economica.

Inca din antichitate s-a intuit ca pretul masoara "ceva" fara a se fi explicat ce anume. Astfel, Aristotel arata ca, in procesul schimbului, pretul exprima comensurabilitatea marfurilor, desi echivalenta a doua lucruri diferite calitativ i se parea nenaturala. Prima explicatie a raportului de schimb a realizat-o, dupa doua milenii, Adam Smith care afirma ca "munca este masura reala a valorii de schimb a tuturor marfurilor". Teoria preturilor pe baza valorii-munca a fost dezvoltata ulterior de catre reprezentantii economiei politice clasice, indeosebi de catre David Ricardo care a elaborat un adevarat tratat asupra valorii ca substanta comuna a marfurilor.

Definirea pretului ca expresie baneasca a valorii marfii si mai ales explicarea procesului formarii lui pe baza teoriei valorii-munca au intampinat inca de la sfarsitul sec. al XIX-lea o puternica opozitie. Astfel, scoala neoclasica a fundamentat teoria subiectiva a valorii, dupa care pretul unui bun este determinat de utilitatea marginala si raritatea acestuia. Pe baza lor se formeaza si evolueaza cererea, care se afla de fiecare data intr-un raport de marime cu oferta, determinand nivelul si dinamica pretului. In principal, deosebirea dintre teoria clasica si cea neocalasica decurge din cauza primara care determina pretul. Daca dupa clasici acesta este determinat in principal de conditiile de productie ale marfii, dupa neocalsici, rolul decisiv in formarea pretului revine pietei unde se manifesta utilitatea si raritatea bunurilor.

Teoria moderna a pretului incepe cu contributia Scolii de la Cambridge, care avanseaza asa-numita "teorie a pretului fara valoare" (singura variabila reala este pretul, valoarea fiind o creatie abstracta si arbitrara a economistilor). Se pleca de la premiza ca cele doua teorii anterioare sunt doar explicatii incomplete sau solutii partiale privind natura si formarea pretului. "A te intreba daca pretul unui bun este dat de consumul de factori de productie ori de utilitatea marginala si raritatea lui - arata A. Marshall - este sinonim cu a te intreba daca o coala de hartie asezata intre lamele unui foarfece este taiata de lama de jos sau de cea de sus".

In consecinta, pretul este determinat atat de consumul de factori de productie, cat si de utilitatea marginala si raritatea bunului; sub primul aspect pretul exprima conditiile productiei si interesele purtatorului ofertei, iar sub cel de-al doilea aspect el exprima interesele purtatorului cererii. Confruntarea acestor interese, inteleasa ca un proces de negociere si    ajustare reciproca, determina raportul dintre cerere si oferta si, in final, pretul la care se tranzactioneaza bunul pe piata. Din acest punct de vedere, pretul este considerat un rezultat firesc al functionarii pietei concurentiale, un determinat al celor doua forte ale sale - cererea si oferta.

Teoria moderna a pretului, adica "teoria determinarii pretului prin cerere si oferta este frumoasa prin simplitatea ei si totusi puternica prin spectrul de aplicare".Aceasta nu inseamna insa ca cererea si oferta sunt singurele forte care determina niveul si evolutia pretului in economia reala. Atunci cand preturile se formeaza si evolueaza in mod liber pe baza conditiilor pietei (fara nici o interventie din afara), acestea se numesc preturi libere. In afara de cerere si oferta, teoretic nu exista alte forte suficient de puternice pentru a stabili nivelul pretului si a-i determina evolutia. Este situatia ideala pe care o intalnim in modelul pietei cu concurenta perfecta, unde oricare dintre participantii pe aceasta structura de piata este ceea ce teoria economica numeste un primitor de pret ("price taker").

In economia contemporana dominante sunt, insa, structurile de piata cu concurenta imperfecta. In cadrul acestor structuri pot exista firme sau un grup de firme care dispun de suficienta forta si mijloace pentru a influenta si a determina nivelul pretului. Datorita puterii lor de piata, ele pot vinde cantitati diferite la preturi diferite si, in consecinta, cauta preturile cele mai profitabile, respectiv sunt cautatori de preturi ("prices searches").

Preturile care sunt rezultatul politicilor si deciziilor marilor firme (monopoluri, oligopoluri, etc.) sunt numite "preturi administrate". Desi exista moduri si nuante diferite de intrpretare a acestor preturi, ideea de baza consta in evidentierea faptului ca in cadrul structurii pietei contemporane exista preturi in a caror formare politicile marilor firme sunt esentiale (vezi Caseta 7.2.).

In procesul formarii preturilor pe anumite piete pot interveni si alte centre de putere, cum sunt cele ale autoritatii publice. Preturile rezultate din mecanismele pietei, dar pe baza unor reglementari ale administratiei publice (normative referitoare la costuri, cote de taxe si impozite indirecte, stabilirea unor limite de variatie sau plafoane de pret etc.) se numesc preturi reglementate. Gradul in care preturile respective sunt reglementate depinde de particularitatile diferitelor tipuri si forme de piete, precum si de obiectivele politicilor de preturi adoptate de stat.

Cele trei categorii de preturi analizate mai sus - preturi libere, administrate si preturi reglementate - se disting dupa modul de formare a lor si se intalnesc atat in cadrul tranzactiilor de vanzare-cumparare a produselor (bunuri de consum si bunuri de productie), cat si pe celelalte piete. In cadrul acestora din urma, preturile cunosc forme specifice si poarta denumiri adecvate, cum sunt: salariul, rata dobanzii, renta si chiria, cursurile titlurilor financiare, cursul valutar etc.

Toate categoriile si formele de pret sunt expresii monetare si suporta in timp deprecierea banilor. Pentru a cunoaste ce se iintampla cu pretul unui bun in timpul unei perioade inflationiste se foloseste alaturi de pretul absolut si pretul relativ.

Pretul absolut este pretul bunului exprimat in bani sau cantitatea de moneda care trebuie platita pentru a achizitiona o unitate din bunul respectiv. De exemplu: 1Kg grau = 5 000 lei; 1Kg carne = 100 000 lei; 1litru benzina = 25 000 lei; 1 ora de munca = 25 000 lei; 1$ = 33 000 lei etc.

Pretul relativ este pretul unui bun exprimat in functie de pretul altor bunuri. De exemplu: 1Kg carne = 4 salarii orare. In general, pretul relativ poate fi determinat prin compararea modificarii pretului respectiv cu media modificarii tuturor celorlalte preturi care este numita nivelul general al preturilor. Astfel, in timpul unei perioade pretul graului a crescut cu 10%, iar niveleul general al preturilor a crescut cu 25%, atunci pretul relativ al graului a scazut; cu toate ca pretul absolut al graului a crescut, el a devenit relativ mai ieftin.

Reducerea constanta si pe o perioada indelungata a preturilor relative ale
unor produse genereaza consecinte complexe, intrucat sectoarele respective de activitate inregistreza pierderi de venituri si patrimoniu prin asa-numitul fenomen al foarfecelui preturilor. Experienta Romaniei si a multor tari arata ca, intr-o astfel de situatie se afla preturile relative ale produselor agricole, ceea ce si explica politicile speciale adoptate in domeniul agriculturii, care urmaresc, printre altele si protejarea producatorilor agricoli.

Preturile se afla sub influenta permanenta a variabilelor de intrare si iesire a sistemului economic, constituindu-se in principal mesaj de semnalizare a starii acestuia si de anticipare a evolutiei sale. Rolul esential al preturilor in cadrul mecanismului economiei de piata este reliefat prin functiile acestora.

Functia de calcul si masurare a cheltuielilor si rezultatelor consta in aceea ca prin intermediul preturilor, o mare diversitate a consumurilor de resurse economice, veniturile, fluxuriile si tranzactiile care se deruleaza la toate nivelurile si toti subiectii activitatii economice, sunt uniformizate sub forma monetara. Cea mai generalizatoare forma de masurare economica - cea monetara - se realizeaza astfel prin mijlocirea preturilor. De aceea, realizarea acestei functii este conditionata de existenta unor preturi corecte, care sa ilustreze cat mai fidel faptele economice, starea si sensurile    de miscare ale economiei.

Functia de informare a agentilor economici asupra cerintelor pietei. Preturile constituie reteaua de informatii a sistemului economic, ele semnaland tuturor agentilor economici schimbarile intervenite in conditiile productiei si ale cererii si, prin aceasta, despre noile alternative si oportunitati ce le au la dispozitie. Pretul are o puternica incarcatura informationala, intr-o forma simpla, rapida si ieftin transmisibila; o enorma cantitate de informatii din economie este astfel "distilata" prin reteaua de preturi care la randul lor calauzesc alegerile si actiunile agentilor economici.

Functia de distibuire a veniturilor se refera la faptul ca prin intermediul preturilor are loc renumerarea serviciilor factorilor de productie, precum si recuperarea costurilor de productie si obtinerea unui anumit profit de catre intreprinzator. Procesul de formare si distribuire a veniturilor este mijlocit, astfel, de preturile factorilor de productie si de preturile produselor care "arbitreaza" accesul persoanelor si categoriilor de persoane la bunurile economice.

Functia de stimulare. Prin locul lor in reteaua de informatii si prin influenta directa asupra veniturilor si cheltuielilor agentilor economici, preturile constitue componenta motivationala principala a actiunilor producatorilor si cumparatorilor. In acest cadru, preturile reprezinta elementul central    al optiunilor agentilor economici, stimulandu-i in atragerea si utilizarea eficienta a resurselor economice, in adaptarea permanenta a nivelului si structurii productiei la cerintele reale ale pietei etc.