sisteme si strategii economice ale sec. xx - modelul economic suedez in sec. xx-xxi

 

Sisteme si Strategii Economice ale sec. XX

MODELUL ECONOMIC SUEDEZ IN SEC. XX-XXI

Introducere

Imaginati-va o viata in care munca este optionala, iar statul garanteaza un standard minim de trai, indiferent de efortul depus sau de munca. Un asemenea sistem s-a aflat la centrul politicii suedeze inca din anul 1932.

Aceasta lucrare isi propune sa defineasca si sa puna in discutie particularitatile modelului suedez si doreste sa identifice elementele centrale care explica succesul ei rapid. Vom pune apoi in discutie cauzele care au dus la declinul acestui model in ultimii treizeci de ani, cu referiri in special la internationalizarea pietelor de afaceri si a celor financiare (adica procesul pe care il definim azi ca globalizare).

Suedia este o una dintre tarile europene cu un nivel de trai foarte ridicat, fiind o societate bine organizata, cu o constructie sociala care au facut-o recunoscuta pentru politica sociala generoasa fata de cetatenii sai si inegalitatile sociale reduse. Protectia sociala eficienta a statului suedez se manifesta, pe de-o parte, prin beneficiile sociale acordate la un nivel ridicat financiar fata de statele occidentale, iar pe de alta parte prin acoperirea tuturor grupurilor cu nevoi: batrani, copii, invalizi, someri, femei etc.

Referindu-ne la politicile adresate femeilor, statul bunastarii suedez a fost definit ca unul prietenos fata de problemele acestora (women-friendly welfare state), pentru ca atat preocuparile statului fata de bunastarea familiei/femeilor, manifestate prin politicile sociale adresate lor, cat si reprezentarea femeilor la nivel de conducere politic formal (puterea de decizie pe care acestea o au la nivelul societatii) sunt la un nivel ridicat. O alta preocupare in aceeasi directie a societatii suedeze e cea pentru egalitatea de gen in diverse domenii. Tarile scandinave si in special Suedia au devenit cunoscute de peste trei decenii ca lideri in promovarea egalitatii dintre cele doua sexe si in politicile sociale de sustinere a femeilor.

De mentionat este si sistemul de pensii, o initiativa implementata cu aproape un deceniu in urma in Suedia care pare sa devina un model ce va fi urmat pe plan mondial in sectorul pensiilor.

I.     Fundamentele modelului suedez al statului bunastarii

Cum se poate defini modelul suedez al statului bunastarii? Probabil cea mai buna descriere este aceea de incercare de a creea egalitatea si cresterea economica prin combinarea solidaritatii politicii salariale unioniste (union wage policy) si politicile guvernamentale interventioniste atat pe piata muncii cat si pe cea de capital. Din 1950 si pana in 1970, modelul suedez al bunastarii a reusit cu succes sa isi indeplineasca promisiunile legate de somaj scazut, inflatie scazuta si o relativa egalitate a distributiei bunastarii in ciuda limitelor structurii economice capitaliste.

Valorile social-democratiei suedeze au fost definite de catre Ernst Wigforss, si transpuse in practica prin modelul Rhen-Meidner. Ernst Wigforss a fost probabil cel mai influent teoretician social-democrat pe care l-a avut Suedia secolului XX. Ministru de Finante al Suediei din 1932 pana in 1949, Wigforss a pus bazele politicilor social-democrate de dupa Razboi. Ideologia sa combina 3 factori importanti: revizuirea marxismului, idealurile social-democrate si teorii pentru atingerea scopurilor social-democrate prin utilizarea mecanismelor statale. Wigforss a respins teoria caderii capitalismului si a inevitabilei transformari a societatii in socialism. De asemenea a criticat marxismul ca nefiind nici stiinta, nici un sistem etic valid. Dimpotriva, pentru Wigforss, socialismul era doar un ideal care trebuie implementat. Astfel, transformarea societatii intr-una fara clase urma sa fie atinsa nu prin revolutie, ci prin mijloace graduale si pasnice, in cadrul procesului democratic. Respingand ipoteza unei eventuale prabusiri a capitalismului, precum si cea a revolutiei, Wigforss a identificat valorile de baza ale socialismului precum egalitatea, cooperarea si solidaritatea ca factori care promovau socialismul ca moral superior societatii capitaliste. Valori precum egalitatea, libertatea, securitatea, eficienta si solidaritatea erau pentru teoreticianul suedez mijloace prin care se putea construi o societate dreapta, care sa compenseze inegalitatile dure pe care capitalismul are tendinta de a le produce. Ultimul factor care constituia ideologia lui Wigforss se refera la teoriile lui despre felul in care trebuie folosit statul in atingerea idealurilor social-democrate. Metodele propuse de Wigforss sunt: controlul social al investitiilor si sustinerea unui stat al bunastarii. In viziunea sa, investitiile erau concentrate in mainilor catorva persoane private. In consecinta, el a sustinut utilizarea statului pentru a preveni investitiile private peste granita politica pe care Suedia avea s-o puna in practica in viitorul nu foarte indepartat pentru a stimula investitiile in industria interna. Nu in ultimul rand, referindu-se la statul bunastarii, Wigforss l-a imaginat in combinatie cu o politica de impozitare progresiva si o piata de munca activa, care urmau sa preintampine saracirea populatiei, cat si sa stopeze somajul si sa asigure redistribuirea nationala a resurselor.

Asa cum am aratat mai sus, la sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial, social-democratia suedeza, alesese calea revizuirii marxismului, in sensul reformarii capitalismului intr-un sistem egalitarist. Dar prin acceptarea si actiunile intreprinse in granitele stricte ale sistemului capitalist, social-democratii suedezi au fost pusi in fata unei mari probleme: lupta cu inflatia si somajul, doua forte potential-distructive, care sunt caracteristicile inerente ale sistemului capitalist. Cum la sfarsitul anilor 40 Suedia abandonase metodele nationalizarii industriei private si a inghetarii salariilor pentru a combate somajul si inflatia, social-democratia din acest stat se afla in cautarea unei strategii economice care sa puna in practica teoriile lui Wigforrs. Iar aceasta nu a intarziat sa apara. In 1951 doi economisti, Gosta Rhen si Rudolf Meidner, membrii ai Confederatiei Sindicatelor (LO) au furnizat solutia care va deveni cunoscuta sub numele Modelul Rhen-Meidner

Ideea de baza a acestui model a fost aceea ca, prin implementarea dictonului salariu egal la munca egala in toate sectoarele de activitate, era posibil pentru LO nu numai sa promoveze idealurile egalitariste ale miscarii sindicale, dar si sa asigure o modernizare a economiei prin fortarea companiilor ineficiente ori sa rationalizeze ori sa se inchida, in timp ce simultan se asigura expansiunea firmelor eficiente. Obiectivele modelului Rhen-Meidner de a atinge angajarea totala a fortei de munca (full employment), de a combate inflatia si de a asigura o societate relativ egalitarista, presupuneau implementarea politicilor care stau la insasi baza modelului suedez: politici fiscale si monetare restrictive, in combinatie cu politica salariala bazata pe negocierea centralizata (centralized bargaining).

In opinia celor doi economisti, angajarea totala a fortei de munca putea fi atinsa in mare prin mecanismele statului bunastarii. Astfel, statul era chemat sa introduca o politica a pietei muncii active (active labour market policy), ceea ce ar fi transformat sectorul public in cel mai mare angajator, iar guvernul ar fi fost automat implicat in mobilitatea fortei de munca. Guvernul suedez urma sa stabileasca programe de recalificare, compensatii pentru someri si sa asigure mobilitatea geografica a fortei de munca.

Pentru problema inflatiei, cei doi propuneau doua cai de rezolvare: prima se referea la impozitarea puterii de cumparare atat a consumatorilor cat si a industriei private, cu speranta scaderii cererii, cea de-a doua se referea la un sistem national de negociere colectiva infaptuit, de Uniunea Sindicatelor (LO) si industriasii privati. In acest sistem centralizat, LO avea sa negocieze cresteri salariale uniforme, la nivel national, in timp ce industriasii privati trebuiau sa garanteze ca aceste crasteri salariale aveau sa se situeze sub cresterea productivitatii si a inflatiei.

Aplicarea in tocmai a acestor politici prevazute de modelul Rhen-Meidner a dat rezultate neasteptate. Practic intre anii 1950-1970, anii de aur ai modelului suedez si ai social-democratiei suedeze, Suedia a reusit sa tina somajul sub 2% - un procent foarte rar intalnit intr-o economie capitalista, cresterea productivitatii a fost una dintre cele mai rapide din lume, produsul intern brut era comparabil cu cel al tarilor puternic industrializate din Europa de Vest, in 20 de ani au fost create peste un milion de locuri de munca, iar standardul de viata al suedezilor era printre cele mai ridicate din lume. Putem afirma astfel ca, fara doar si poate, anii de aur ai modelului suedez al statului bunastarii au fost adusi, nu doar de prosperitatea economica ci si de valorile social-democrate, care-si gaseau transpunerea in realitate. Ca un alt exemplu, atat de functional era dictonul salarii egale la munca egala incat, intr-o perioada de numai 5 ani (1960-1965), diferentele salariale dintre femei si barbati, care erau de 25%, au fost reduse la 0%!

Ca o concluzie, putem spune ca anii de aur ai modelului suedez de bunastare au prezentat lumii o societate capabila sa atinga o economie eficienta si in continua dezvoltare, in acelasi timp mentinand o implicare a unui stat al bunastarii de dimensiuni considerabile. Practic, modelul suedez din aceasta perioada a oferit o alternativa viabila intre economiile centralizate si libertatea pietelor neo-liberala. In acel moment parea ca, social-democratia suedeza, prin munca intr-un sistem economic capitalist si printr-un proces democratic, reusise in sfarsit sa-si atinga scopul declarat de catre Ernst Wigforss, acela de a reforma pasnic societatea capitalista intr-un sistem egalitarist!

II. Decaderea modelului suedez al statului bunastarii

Din nefericire miracolele tin doar trei zileIncepand cu anii 70 valorile social-democrate ale solidaritatii si egalitatii au fost supuse atacului alternativelor neo-liberale ale descentralizarii si a competitiei de piata. In urma unei riguroase analize, majoritatea autorilor consultati au fost de acord cu identificarea a trei cauze ale declinului social-democratiei suedeze si a statului bunastarii conceput de aceasta: devierea sindicatelor de la planul social-democrat adoptat in 1951, competitia intre sindicate, internationalizarea pietelor de afaceri si financiare. Le vom analiza pe fiecare in parte in limita spatiului disponibil:

Ceea ce era o data piesa de temelie a modelului suedez de bunastare, anume sistemul de negociere salariala colectiva, a inceput sa se deterioreze pe la mijlocul anilor 1970. Asa cum am aratat mai sus, negocierea colectiva trebuia sa asigure ca eventualele cresteri salariale sa ramana sub nivelurile relative ale cresterii productivitatii. In acest mod, firmele suedeze ramaneau competitive pe plan extern si, pe baza de consecinta, erau intr-o pozitie economica care le permitea sa tina sau sa angajeze mai multi salariati. Modelul era benefic pentru ambele parti, dar in perioada amintita a inceput sa dea rateuri, cresterile salariale devenind disproportionate in comparatie cu cresterea productivitatii.

Pe de alta parte, tranzitia Suediei de la o economie bazata pe industrie la una bazata pe servicii, a dus la cresterea numarului sindicatelor white-collar functionari si personal cu pregatire calificata din sectorul public, sindicate care nu se mai aflau sub umbrela LO. Cresterea numarului acestora si a numarului membrilor acestora si competitia directa cu sindicatele afiliate LO s-a aflat printre principalele motive pentru care salariile au crescut mai repede decat productivitatea. La nivel ideologic, pluralitatea nou constituita de actori aflati in competitie, a creat un mediu bazat, nu pe valorile social democrate ale solidaritatii muncitoresti si a ale egalitatii salariale, ci un cadru neo-liberal al concurentei si al solutiilor de piata!

Deficitul bugetar a dus la indepartarea politicilor de capital si a celor protectioniste semnaland astfel o orientare tot mai neo-liberala in politica social-democratilor. Prin indepartarea controalelor regulatorii de capital guvernul a permis fortelor de piata sa dicteze politicile legate de acesta, indepartandu-se de doctrina lui Wigforss. In combinatie cu prabusirea negocierii colective, deregularizarea financiara a distrus la randul ei una dintre principalele reusite ale social-democratiei suedeze: abilitatea de a-si impune controlul asupra pietelor de munca si capital.

Lovitura finala a dat-o insa procesul globalizarii, definit aici ca o crestere a internationalizarii firmelor corporatiile multinationale , integrarea si internationalizarea pietelor financiare mondiale. Asa cum majoritatea autorilor sunt de acord globalizarea a reprezentat cea mai importanta provocare a social-democratiei in secolul trecut, si in special a social-democratiei suedeze. Trans-nationalizarea firmelor suedeze a dus la investitii masive in afara granitelor Suediei, iar firmele suedeze au angajat tot mai mult personal ne-suedez, ceea ce a dus la cresterea somajului in interior. Mai mult decat atat, in conditiile internationalizarii pietelor, Suedia s-a confruntat in 1990 si cu prima criza monetara importanta din istorie. Astfel trans-nationalizarea a contribuit si mai mult la slabirea sindicatelor in interiorul tarii, rezultand o erodarea continua a bazei de suport tradionale a social-democratiei. Trans-nationalizarea a actionat si impotriva scopului modelului suedez de angajare totala a fortei de munca. Miscarea slujbelor si a investitiilor in arena internationala, in afara Suediei, nu a reprezentat altceva decat slujbe pierdute in cadrul economiei interne.

Criza financiara de care am amintit mai sus a lasat si ea rani adanci in corpul statului bunastarii, asa cum il vazuse social-democratia suedeza. Actiunile guvernului sunt acum sub supravegherea pietei globale de capital. Deciziile in domeniul politicilor economice trebuie sa tina cont de reactiile pietelor. Asa cum a demonstrat si criza financiara suedeza, actorii financiari de pe piata globala sunt forte potential distructive si letale pentru un regim social-democrat. Daca luam in considerare si faptul ca, in conditiile aderarii la UE, Banca Centrala Europeana, impreuna cu piata financiara, sunt acum principalii determinanti ai politicii fiscale si monetare suedeze, putem trage concluzia, alaturi de o serie de analisti ai fenomenului suedez, ca declinul modelului suedez si eventualul sau colaps pot fi vazute ca un triumf de moment al neo-liberalismului asupra social-democratiei.

Departe de a ne pronunta cu un verdict definitiv asupra acestui aspect al disparitiei modelului suedez, remarcam doar, in loc de concluzie, ca modelul de stat al bunastarii instaurat de social-democratia suedeza este, indubitabil, cea mai mare realizare a valorilor social-democrate, obtinute pe calea unei coordonari macro-economice si a unui regim politic democratic. Modelul s-a dovedit a fi un enorm succes pentru primii 20 de ani ai implementarii sale si s-a dovedit eficient in asigurarea unei inflatii scazute, a unui grad mare de angajare a fortei de munca, si a distributiei relativ egale a bunastarii.

III. Schimbarea la fata a Suediei

Privatizarea, reducerea taxelor si descentralizarea fac parte dintr-un program menit sa aduca Suedia in economia globala a secolului al XXI-lea.

Tinerii suedezi au de-a face cu o economie cat se poate de diferita fata de cea de care au avut parte bunicii lor, protejati din punct de vedere economic. Datorita neutralitatii Suediei in timpul ambelor razboaie mondiale, tara a reusit sa evite catastrofele care au lovit o mare parte din Europa continentala. In anul 1950, cu o industrie intacta si detinand resurse de lemn si otel - foarte importante la acel moment, Suedia a devenit a treia cea mai bogata economie din lume, inaintea sa situandu-se doar SUA si Uniunea Sovietica. Spre deosebire de SUA, unde exista animozitate intre conducere si muncitori, precum si spre deosebire de URSS, unde muncitorii confiscau mijloacele de productie de la conducere, 'a treia cale', a Suediei, a demonstrat existenta unei cooperari intre industrialisti si fortele de munca organizate asa cum nu mai exista ea in nici o alta parte. Sub aceasta umbrela de semiizolare, intre anii 1952 si 1972, liderii social democrati Tage Erlander si Olof Palme au creat o serie de programe sociale care promiteau egalitate economica si politica pentru toti cetatenii.

Noi feluri de taxe (precum TVA-ul), impreuna cu o crestere substantiala a impozitelor deja existente (precum cele pe venit si proprietate) au oferit fondurile pentru cea mai mare parte a cheltuielilor facute de guvern in lumea industrializata.

Guvernul suedez cheltuieste in continuare mai multi bani decat oricare alt guvern din lume, comparativ cu Produsul Intern Brut, insa se intrevad schimbari. Ministrul de Finante Anders Borg a elaborat recent un plan global, 'Reconstruirea Modelului Suedez: Provocari si Prioritati', care ilustreaza noua sinceritate a administratiei privind reforma.

Spre lauda Suediei, unele dintre reformele sale economice au depasit deja SUA. Sistemul asigurarilor sociale este partial privatizat, taxa pe mosteniri este eliminata, iar cei mai multi oameni nu mai platesc impozitul pentru prima proprietate rezidentiala. In contextul in care Suedia este privita ca fiind stabila din punct de vedere politic si social, reprezentand un teren sigur pentru investitii, capitalul strain soseste in permanenta.

Multe dintre ramurile industriei suedeze au fost cumparate sau au fuzionat gratie capitalului strain. Volvo, Ericsson, Saab, ABB si Telia nu mai sunt detinute in totalitate de suedezi. La 25 mai, Bursa pentru Actiuni Nasdaq Inc. a cazut de acord sa cumpere Bursa suedeza OMX pentru suma de 3,7 miliarde de dolari, creandu-se NASDAQ OMX Group.

In ciuda investitiilor directe, peste 80 la suta dintre noile locuri de munca vin din domeniul micilor afaceri, nu a corporatiilor. La Washington se afirma in gluma ca IKEA este Ambasada Suediei. Nu exista nici o indoiala in legatura cu faptul ca ste cea mai de succes intreprindere suedeza. IKEA este cunoscuta pentru lipsa de personal - atat in magazine, cat si in birouri. Cumparatorii cunosc IKEA drept un magazin in care se descurca singuri. Acest sistem de a face cumparaturile deriva din costul ridicat ar fortei de munca suedeze. Ingvar Kemprad, fondatorul IKEA, a construit un model al organigramei care a minimalizat costurile fortei de munca impuse de stat.

O principala influenta asupra lui Kemprad si a altor angajatori in ceea ce priveste retinerea fata de a crea locuri de munca pentru suedezi consta intr-o foarte flexibila si adesea abuzata politica a concediilor de sanatate. Desi femeile suedeze primesc generoase ajutoare sociale atunci cand nasc, precum alocatii lunare si 18 luni de concediu de maternitate platit, multe dintre ele se simt indreptatite sa isi ia concediu de sanatate pentru motive personale sau de familie, ceea ce se dovedeste a fi costisitor pentru companii. Barbatii suedezi au un concediul platit de sase luni atunci cand devin tati, insa de multe ori renunta la acest concediu in favoarea sotiilor. Femeile care au un venit scazut si copii mici abuzeaza de multe ori de acest sistem. Efectul pe termen lung al acestei situatii consta in atitudinea refractara a angajatorilor suedezi fata de a angaja femei - aspect considerat incorect, mai ales intr-o tara care se mandreste cu o indelungata traditie feminista.

Vizita facuta in luna mai de catre premierul Reinfeldt la Washington a demonstrat sinceritatea si hotararea sa in ceea ce priveste cautarea unei legaturi mai stranse intre interesele americane si suedeze - o schimbare fata de relatia practicata fata de SUA de fostii lideri, Persson, Palme si Erlander, timp de mai multe decenii. In varsta de 41 de ani, Reinfeldt este membrul acestei generatii mai tinere de suedezi, care se straduieste sa se adapteze economiei globale, modificand regulile culturale si institutionale care au sprijinit visul socialist sub care s-au adapostit suedezii timp de multi ani.

O realitate globala, impusa mai ales prin status-ul sau de membra a Uniunii Europene, a fortat Suedia sa isi deschida piata semi-izolata si protejata. Astazi, alianta non-socialista a lui Reinfeldt reflecta o schimbare de generatie similara transformarilor care au avut loc recent in Franta si in Germania.

VI. Promovarea angajarii cat mai ridicate a fortei de munca

Suedia a promovat, in politica sociala, angajarea cat mai ridicata a fortei de munca, pentru aceasta investind masiv in sectorul public; astfel, sectorul public a inceput sa fie supradimensionat. Una din sursa problemelor cu care se confrunta Suedia ar fi, dupa Sven Otto Litorin (Sven Otto Litorin, 1994), proportiile anormal de mari ale sectorului public si faptul ca institutiile statului s-au dezvoltat prea rapid fata de viteza cresterii economice. Pentru a putea finanta sectorul public, supradimensionat, au fost crescute mereu impozitele, Suedia devenind o tara cu un nivel foarte inalt de impozitare, fata de alte tari europene. In acelasi timp, cheltuielile sectorului public au ajuns sa creasca foarte mult: de la un procent de 20% din PNB, in anii 30, la 66% din PNB in anii 90 (Sven Otto Litorin, 1994). La nivelul anului 1990, Suedia avea un numar de angajati in sectorul public dublu fata de media societatilor europene vestice, avand cel mai mare sector de servicii publice. Angajatii care lucreaza in sistemul public administrativ, neluand in considerare firmele detinute de stat, erau, in 1990, de 35% din totalul fortei de munca nationale (Sven Otto Litorin, 1994, pg 21).

Bunastarea era redistribuita prin servicii si produse venite din sectorul public, iar reducerea somajului a fost posibila prin transferul celor care nu lucrau in sectorul privat in sectorul public, desi salariile oferite de catre sectorul public au fost si sunt mai reduse in unele domenii, precum invatamantul, de exemplu, decat salariile din sistemul privat. Una dintre dimensiunile politice socialiste de baza ale statului este conceptul de solidaritate a salariilor. Astfel, pe parcursul mai multor decenii de aplicare a acestei politici, salariile au fost negociate si stabilite la un anumit nivel standard, astfel incat, pentru munca egala este acordata o plata egala, defavorizandu-i pe cei cu castiguri mari, dar avantajand firmele puternice financiar.

Cresterea ratei de angajare a fortei de munca a dus insa la cresterea aproape constanta a salariilor si a dus la problema constanta a cresterii inflatiei. Cu toate prevederile de care am vorbit anterior si in ciuda egalitatii de gen manifestate, ceea ce mi se pare surprinzator este ca femeile suedeze, care ocupa aceeasi pozitie cu un barbat, castiga totusi, in medie, mai putin decat acesta (in jur de 80% din salariul acestuia). Gaby Weiner, profesor de Gender Studies la Universitatea din Umea, invitata la o masa rotunda despre rolul femeii in societatea suedeza si politici adresate ei lanseaza o ipoteza interesanta asupra politicii statului suedez de ocuparea populatiei feminine intr-un grad inalt: incercarea de a limita angajarea imigrantilor prin promovarea populatiei din interior.

V. Promovarea accentuata a participarii pe piata muncii a femeilor

In comparatie cu alte societati, cea suedeza a dus o politica explicita de angajare a femeilor pe piata muncii. Procentul femeilor care sunt pe piata muncii a crescut de la 1,6 milioane, in 1970 la 2,1 milioane, in 1990, adica de la 53% la 83% (populatia totala a Suediei era in jur de opt milioane si jumatate, in 1990, majoritatea concentrata in partea sudica a tarii, cu o clima mai blanda). Cutoate acestea, un milion din aceste doua milioane lucreaza in sectorul public, fie parttime, fie ocupand posturi mai putin bine platite, spre deosebire de remuneratia din sectorul privat. In ciuda unor dezavantaje, studiile cercetatorilor suedezi au aratat ca femeile sunt multumite de posibilitatea de a putea avea un loc de munca si a putea avea grija de copii, in acelasi timp. Datorita acestor factori de politica sociala, rata fertilitatii s-a pastrat in Suedia la cote sensibil mai ridicate fata de tarile occidentale (Hirdman Y, 1998).

Una dintre dificultatile femeilor moderne este acea de a putea fi active social, profesional si a creste copiii, in acelasi timp. In cazul Suediei, statul a intervenit in a reglementa acest raport: viata de familie participarea pe piata muncii, libertatea fiind acordata femeii si printr-un sistem public bine pus la punct si accesibil de ingrijire a copilului mic si prin alte politici adresate copilului si mamei. Concediu parental la nasterea copilului poate fi luat de catre mama, dar si de catre tata. Prin legea din 1994, tatal este obligat sa isi ia o luna de concediu pentru ingrijirea copilului, din cele 18 acordate in total. Pentru acordarea ajutorului la nasterea copilului, mama trebuie sa fi lucrat cel putin 6 luni pe piata muncii inainte, si primeste 80% din salariu. Daca nu se califica pentru acest palier, adica nu a lucrat inainte, primeste 180 de coroane pe zi (adica 20 euro pe zicursul de schimb din iunie 2004). Optiunea ca tatal sa isi ia concediu paternal pentru cele 18 luni insa nu are eficacitate inca, atata timp cat barbatii sunt, inca, mai bine platiti decat femeile. Familia va opta pentru a pastra pe piata muncii pe aducatorul principal de resurse. De asemenea, mama poate sa ceara concediu platit timp de o saptamana pentru ingrijirea copilului bolnav pana la varsta de 12 ani a acestuia (primeste tot 80% din venit) si are dreptul sa lucreze part-time pana la varsta de 8 ani a copilului. Discutiile in societatea suedeza se duc si referitoare la rolul ambilor parteneri in familie si pe piata a muncii. Prin politicile promovate se incearca a-i face pe barbati mai orientati spre familie si nu doar spre serviciu. Studiul realizat de Nilsson in 1992, prin comparatie cu datele obtinute de un studiu similar din 1962 (Hirdman Yvonne, 1998), arata ca barbatii suedezi, constientizand importanta familiei si copiilor in viatalor, incearca sa isi reduca la servici orele de program excesive sau serviciile suplimentare, pentru a petrece mai mult timp in familie. In acelasi timp, tot acelasi studiu arata ca implicarea barbatilor in munca domestica si cresterea copiilor este totusi redusa fata de cea depusa de femei. Legislatia suedeza recunoaste dreptul copiilor la ambii parinti, astfel ca in cazul divortului custodia legala asupra copilului se imparte intre cei doi. De asemenea, copilul are dreptul prin lege de a-si cunoaste originile biologice, in cazul in care a fost adoptat, iar copiii din afara casatoriei au dreptul la mostenirea parintilor. Interesante sunt problemele care se pun aici la nivelul sociologilor, dar si al opiniei publice, intr-o societate asezata, prospera, in care problemele de baza ale protectiei sunt rezolvate, astfel ca statul, societatea civila, si organizatiile se concentreaza pe discutii legate de noi drepturiale femeilor sau asupra egalitatii de gen, discutii care, la nivelul unei societati sarace, dezorganizate, cum este societatea romaneasca, ar putea parea nerealiste.

VI. Sistemul suedez de pensii devine model global pe fondul imbatranirii populatiei

In contextul in care restructurarea sistemelor de pensii a devenit o prioritate globala pe fondul imbatranirii populatiei si al problemelor din sectorul public de finante, o initiativa implementata cu aproape un deceniu in urma in Suedia pare sa devina un model ce va fi urmat pe plan mondial in sectorul pensiilor, scrie The Wall Street Journal.

Raportand pensiile publice la castigurile individuale si la ratele generale legate de speranta de viata, autoritatile de la Stockholm ii stimuleaza pe oameni sa devina mai productivi si sa se pensioneze mai tarziu, evitand astfel paralizia politica ce a stat in calea schimbarilor in alte tari.

'Nu exista nicio solutie magica in ceea ce priveste problema pensiilor. Insa guvernele din intreaga lume isi indreapta atentia asupra modelului suedez', spune Kent Weaver, profesor de stiinte politice in cadrul Georgetown University din Washington. 'Acest model incepe sa fie considerat cel mai bun'. Planul Suediei, proiectat in parte de catre un expat american, este conventional din punctul de vedere al functionarii, contributiile actualilor muncitori finantand beneficiile pensionarilor. Totusi, calcularea platilor in functie de salarii si proiectii privitoare la speranta de viata ii confera acestuia flexibilitate in ceea ce priveste includerea schimbarilor ce survin din punctul de vedere al veniturilor si populatiei.

Daca evolutia economiei nu este una satisfacatoare, platile viitoare legate de pensii vor scadea. Iar cu cat durata de viata a celor dintr-o categorie de varsta este estimata mai sus, cu atat scad si platile de care beneficiaza acestia. Sau cel putin asa se intampla teoretic. Schimbarea a fost realizata in 1999, deci nu a trecut suficient timp pentru a o testa temeinic. De fapt, performantele economiei suedeze au fost atat de solide din 2003 incoace, cand beneficiile au inceput sa fie calculate partial conform noilor reguli, incat pensionarii au primit mai mult decat ar fi primit sub vechiul regim. Dezavantajul este ca daca rata de crestere economica nu mai este la fel de solida, pensionarii vor primi mai putin. 'Acest lucru nu s-a intamplat inca, dar se va intampla', spune Ole Settergren, director al departamentului de pensii din cadrul Agentiei de Asigurari Sociale din Suedia.

Noua abordare difera clar de sistemul tipic al platilor 'din mers' (pay-as-you-go), care defineste un beneficiu garantat in avans, dar adesea impovareaza statul cu obligatii subfinantate. Scepticii remarca faptul ca politicienii ar putea fi totusi impinsi sa schimbe sistemul daca beneficiile devin prea mici. Planul Suediei are si alte critici. Este greu de implementat in alte parti ale Europei Occidentale unde multi considera ca sunt indreptatiti la pensii generoase. Printre alti critici se numara si International Labour Organization, care sustine ca pensiile raportate la castiguri ar trebui sa garanteze 40% din media castigurilor anterioare ale unei persoane. Suedezii, spre deosebire de majoritatea vest-europenilor, nu beneficiaza de o astfel de garantie. In acelasi timp, sistemul mentine actuala inegalitate din punctul de vedere al veniturilor: muncitorii care castiga mai mult primesc mai mult cand se pensioneaza.

La ce se rezuma modelul suedez? Majoritatea oamenilor vor fi nevoiti sa munceasca mai mult pentru a se bucura de genul de pensii de care beneficiau din start bunicii lor. 'Costurile imbatranirii sunt transferate catre indivizi, si nu catre societate', spune Sarah Brooks, profesor in cadrul Ohio State University. In luna februarie a anului trecut, Banca Mondiala si-a exprimat sustinerea fata de plan, considerandu-l o posibila solutie a problemelor legate de pensii existente pe plan global. Economistii din cadrul Bancii Centrale Europene i-au urmat exemplul in toamna anului trecut. Suedezii contribuie cu 18,5% din salarii la sistemul de pensii; numai o mica parte din acest procent, 2,5%, este detinuta in conturi individuale. Conceptul conturilor individuale a jucat un rol vital in convingerea suedezilor sa accepte planul. Suedia trimite prin posta muncitorilor declaratii in plicuri portocalii prin care acestia sunt informati in legatura cu contributiile realizate in contul pensiilor si cu banii pe care-i vor primi la pensionare. Banii nu exista propriu-zis, fiind platiti actualilor pensionari. Insa cei care sustin planul spun ca faptul ca salariatii vizualizeaza acesti bani sub forma unui cont individual ar trebui sa aiba drept efect psihologic incurajarea acestora sa munceasca mai mult pentru a se bucura de beneficii mai mari.

Sistemul ar putea da rezultate. Varsta oficiala de pensionare in Suedia este 61 de ani. Din momentul schimbarii sistemului de pensii, varsta medie la care se pensioneaza suedezii a crescut la 63.

Concluzie

Rezultat al unei guvernari social democrate, aproape neintrerupte in ultimul secol in Suedia, modelul suedez al statului bunastarii a fost, fara dubiu, una dintre cele mai de success realizari a valorilor social-democrate prin experimente macroeconomice. Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, Suedia a fost laboratorul in care experimentele macroeconomice au fost puse in practica pentru a realiza ideologia social-democrata. Rezultatul acestor experimente a fost ceea ce denumim astazi modelul suedez al statului bunastarii.

In anii `50, Suedia era una dintre cele mai bogate si mai dezvoltate tari ale lumii. In acea perioada, Suedia avea taxe mai mici si o economie mai deschisa decat restul tarilor occidentale si decat Statele Unite. Bunastarea suedezilor s-a datorat comertului liber si economiei de piata.

Nivelul mare al taxelor si al cheltuielilor sociale din Suedia au fost introduse mult mai tarziu, in anii '70, atunci cand si-au permis sa o faca. Daca ar fi marit taxele si protectia sociala atunci cand erau saraci, astazi nu ar fi fost atat de bogati. Mai intai trebuie ca tarile sa atinga un anumit nivel de bunastare si abia dupa aceea sa treaca la cheltuirea resurselor.

Dar, chiar si in circumstantele in care inasprirea fiscalitatii a fost implementata la momentul potrivit, Suedia a suferit din cauza taxelor mai mari, atat din punct de vedere economic, cat si social. In anii `70, erau pe locul patru in topul celor mai bogate natiuni ale lumii. Astazi, sunt pe locul 14. De asemenea, in sectoarele in care statul a intervenit cel mai mult, munca si angajarile au fost descurajate, mai ales in randul celor tineri. Actualul guvern suedez incearca sa rezolve aceasta problema reducand impozitele pe munca si micsorand compensatiile sociale, ceea ce inseamna ca modelul suedez are un pret. Trebuie sa fii foarte sigur ca vrei sa-l platesti inainte sa treci la implementarea lui.

Bibliografie

1.     Jason Coronel Foundations, Decline and Future Prospects of the Swedish Welfare Model: From the 1950s to the 1990s and Beyond, DePaul University, 2002

2.     Torben Iversen The Choises for Scandinavian Social-Democracy in Comparative Perspective, Oxford Review of Economic Policy, vol 14, no.1, 1998

3.     Kimberly Earles - The Gendered Effects of the Reregulation of the Swedish Welfare State, Issue #36, Vol 18, No. 2, 2004 -

4.     Christopher S Allen Social Democracy and Capital Investment:A Democratic Left Option in Western Europe?, Department of International Affairs, School of Pblic and International Affairs, University of Georgia, 2oo4 -

5.     The equal opportunities Act, SFS 1991: 433, JAMO.

6.     Briskin, Linda, Eliasson, Mona, Womens Organising and Public Policy in Canada and Sweden, London, McGill University Press, 1999.

7.     Hirdman, Yvonne, State policy and gender contracts. The swedish experience, in Drew, E., Emereck R., Women, work and family in Europe, Ed. Routledge, 1998.

8.     Littorin, Otto Sven, Cresterea si declinul statului bunastarii sociale, Bucuresti, Editura STAFF, 1994.

9.     Magnusson, Eva, Party political rhetoric on gender equality in Sweden, in NORA, vol. 8, (2000), no. 2, 2000.