Extinderea Uniunii Europene in Europa Centrala si de Est

Extinderea Uniunii Europene in Europa Centrala si de Est

Dupa succesul economic al Pietei Comune din anii '60 ai secolului trecut,extinderea Comunitatii Europene a constituit principalul factor de dynamism caracteristic anilor '70 -'80. Fata de cele sase membre fondatoare care au semnat Tratatul de la Paris din 1951 (C.E.C.O.) si Tratatul de la Roma din 1957 (Comunitatea Economica Europeana si EURATOM), s-au inregistrat apoi, sase extinderi succesive.

Dupa schimbarile politice din 1989 din Europa centrala si de est, Uniunea Europeana a celor 15 state membre (U.E.-15) si-a pus problema integrarii tarilor respective in structurile europene. Dupa ce toate tarile satelit fost comuniste au fost primite in Consiliul Europei de la Strasbourg (1990), au urmat o serie de evenimente importante din perspectiva aderarii la Uniunea Europeana:

constituirea Programului PHARE, un fond structural destinat tarilor fost comuniste;

semnarea primelor Acorduri europene cu tarile din estul Europei (Polonia si Ungaria, apoi Cehia si Slovacia);

reuniunea Consiliului European de la Copenhaga, unde au fost definite criteriile de aderare pentru noile tari candidate;

Consiliul European de la Essen stabileste strategia de preaderare;

Consiliul European de la Cannes extinde bugetul Programului PHARE pentru perioada 1995-1999 la 6,9 miliarde euro;

Romania depune cererea de a deveni tara membra a U.E.;

Comisia Europeana adopta "Agenda 2000", care cuprindea si un program de masuri in vederea aderarii noilor membri;

Consiliul European de la Luxemburg decide asupra lansarii procesului de extindere a Uniunii Europene spre est, indeosebi prin negocieri de aderare si masuri sustinute in sprijinul preaderarii;

are loc prima Conferinta Europeana*, in cadrul careia se adopta parteneriatele strategice de aderare;

incep negocierile de aderare cu Cipru, Estonia, Polonia,Republica Ceha, Slovenia si Ungaria;

incepe procesul de examinare analitica ("screening") pentru cele 10 tari candidate din Europa centrala si de est;

Malta isi retrage candidatura la aderare;

Comisia Europeana adopta primele rapoarte anuale,

discutate si aprobate in decembrie 1998 la Consiliul European de la Viena;

Consiliul European de la Berlin adopta previziunile financiare pentru perioada 2000-2006, indeosebi cele privind fondurile de preaderare si cheltuielile aferente aderarii;

Comisia Europeana adopta o a doua serie de rapoarte regulate si actualizeaza parteneriatele de aderare;

in decembrie 1999, Consiliul European de la Helsinki confirma caracterul global al procesului de aderare, diferit de politica anterioara, favorabila aderarii in trei viteze sau etape diferentiate pe tari;

sunt invitate la aderare alte sase tari (Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta, Romania si Slovacia);

admiterea de principiu a Turciei ca tara candidata, subiect foarte controversat;

lansarea oficiala in luna februarie a negocierilor de aderare cu Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta, Romania si Slovacia;

inceperea examenelor analitice pe tari ("screening") in ceea ce priveste compatibilitatea cu acquis-ul comunitar;

Comisia Europeana a adoptat cea de-a treia serie de rapoarte regulate si admite parteneriatul de aderare cu Turcia;

Consiliul European de la Nisa (decembrie 2000) examineaza rapoartele regulate prezentate de Comisie si adopta pozitia comuna a U.E. privind reformele institutionale necesare extinderii.

se semneaza Tratatul de la Nisa, care amendeaza Tratatul Uniunii Europene si proclama drept prioritate procesul de extindere a Uniunii Europene;

are loc Conferinta ministeriala a Organizatiei Mondiale a Comertului (O.M.C.) de la Doha (Qatar), care vizeaza, in toate statele europene, liberalizarea comertului international

introducerea efectiva a monedei unice europene, euro;

Comisia Europeana ia in discutie un pachet de propuneri de ajustare a reformei PAC;

se deschid negocierile de aderare a Romaniei privind Capitolul 7 "Agricultura";

Comisia Europeana recomanda inceperea negocierilor de aderare cu urmatoarele tari: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia si Ungaria. Comisia considera la acel moment ca aceste 10 state sunt pregatite sa adere la Uniunea Europeana incepand din anul 2004;

Comisia Europeana adopta "foile de parcurs" pentru Bulgaria si Romania;

Parlamentul European ia in considerare data de 1 ianuarie 2007 ca data finala pentru aderarea Bulgariei si Romaniei la Uniunea Europeana.

U.E. si N.A.T.O. semneaza la Atena Pactul de Securitate;

la Atena, 10 tari candidate pentru aderarea la Uniunea Europeana au semnat Tratatul de aderare: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia si Ungaria, urmand ca ele sa devina state membre U.E. incepand cu data de 1 mai 2004;

Consiliul European intrunit la Salonic (Grecia) a analizat proiectul constitutiei U.E. ca baza pentru negocierile privind viitorul Europei.

Comisia Europeana impune, in principiu, in anumite conditii, clauza de salvgardare, care permite amanarea cu 1 an a aderarii la U.E. a noi state;

la sfarsitul anului, Consiliul European de la Bruxelles confirma incheierea negocierilor de aderare cu Romania.

in data de 13 aprilie, Parlamentul European da avizul de conformitate in vederea semnarii Tratatului de aderare a Bulgariei si Romaniei;

in data de 25 aprilie Bulgaria si Romania semneaza, la Luxemburg, Tratatul de aderare la Uniunea Europeana.

Un moment important in aceasta cronologie il prezinta Consiliul European de la Copenhaga (1993), care a stabilit urmatoarele trei criterii de aderare:

criteriul politic, ce consta in stabilitatea institutiilor care garanteaza democratia, statul de drept, respectarea drepturilor omului si protectia minoritatilor;

criteriul economic, care consta in existenta unei economii de piata functionala si capacitatea de a face fata presiunii concurentiale si fortelor pietei din interiorul Uniunii Europene;

criteriul tehnic, care consta in capacitatea de a asuma obligatiile de stat membru al Uniunii Europene, indeosebi cele care rezulta din adoptarea obiectivelor uniunii politice, economice si monetare.

Un alt moment de referinta din cronologia de mai sus il constituie intrunirea Consiliului European de la Essen (1994), in cadrul caruia a fost definita strategia de preaderare.

Aceasta strategie se bazeaza pe trei elemente principale:

■ implementarea Acordurilor Europene;

■ Programul PHARE privind asistenta financiara in domeniile:

restructurarea intreprinderilor de stat si a agriculturii;

dezvoltarea sectorului privat;

reforma institutionala;

legislatia si administratia publica;

reforma serviciilor sociale;

dezvoltarea energiei, a infrastructurilor pentru transporturi si telecomunicatii;

ocuparea profesionala;

educatia si sanatatea;

mediul inconjurator;

securitatea nucleara.

■ "dialogul structurat", care sa reuneasca tarile membre ale U.E. si tarile candidate pe chestiuni de interes general. Este de remarcat faptul ca, spre deosebire de alte principii, cum ar fi "ajustarea structurala", in cadrul Bancii Mondiale, "dezvoltarea umana", in cadrul P.N.U.D. sau "dezvoltarea durabila", in filosofia U.N.E.S.C.O.,Uniunea Europeana se bazeaza pe principiul "parteneriatului de aderare"("accession partnership"). Acesta nu se refera la un transfer unilateral de "know-how", nici la o simpla cooperare, ci la un parteneriat in vederea accederii la institutiile si politicile comunitare (vezi schema nr. 1.3.). O astfel de filosofie are in vedere un proces de negociere si asistenta pentru aderare, in care tarile candidate isi adapteaza politicile si structurile astfel incat sa indeplineasca gradual criteriile de la Copenhaga.

Schema nr. 1.3.

Procedura de aderare la Uniunea Europeana

Sursa: Marin, D.; Socol, C.; Marinas, M., "Economie europeana: o prezentare sinoptica", Editura Economica,Bucuresti, 2004, p. 58.

In mod concret, negocierea propriu-zisa se desfasoara sub forma unei serii de conferinte interguvernamentale bilaterale intre statele membre ale U.E. si fiecare tara candidata. Aceste negocieri se refera la urmatoarele 31 capitole ale acquis-lui comunitar:

Capitolul 1 Libera circulatie a marfurilor;

Capitolul 2 Libera circulatie a persoanelor;

Capitolul 3 Libera prestatie a serviciilor;

Capitolul 4 Libera circulatie a capitalurilor;

Capitolul 5 Dreptul societatilor;

Capitolul 6 Politica concurentei;

Capitolul 7 Agricultura;

Capitolul 8 Pescuitul;

Capitolul 9 Politica in domeniul transporturilor;

Capitolul 10 Fiscalitatea;

Capitolul 11 Uniunea Economica si Monetara;

Capitolul 12 Statistica;

Capitolul 13 Politica sociala si ocuparea fortei de munca;

Capitolul 14 Politica energetica;

Capitolul 15 Politica industriala;

Capitolul 16 Intreprinderile mici si mijlocii;

Capitolul 17 Stiinta si cercetarea;

Capitolul 18 Educatia si formarea profesionala;

Capitolul 19 Telecomunicatiile si tehnologiile informatiei;

Capitolul 20 Cultura si audiovizualul;

Capitolul 21 Politica regionala si coordonarea instrumentelor structurale;

Capitolul 22 Mediul inconjurator;

Capitolul 23 Protectia consumatorilor;

Capitolul 24 Justitia si afacerile interne;

Capitolul 25 Uniunea vamala;

Capitolul 26 Relatiile externe;

Capitolul 27 Politica externa si de securitate comuna;

Capitolul 28 Controlul financiar;

Capitolul 29 Dispozitiile financiare si bugetare;

Capitolul 30 Institutiile;

Capitolul 31 Diverse.

Aceasta schema complexa de negocieri a inceput sa fie aplicata sub forma de experiment in cadrul discutiilor ce au avut loc cu penultimele 10 tari care au aderat la Uniunea Europeana, in scopul protejarii pietei interne comunitare de eventualele socuri rezultate in urma aderarii concomitente a unui numar mare de state aflate in diferite stadii de dezvoltare economico-sociala. De incheierea acestor 31 de capitole, care trebuie sa corespunda acquis-ului comunitar, este conditionata semnarea Tratatului de aderare a unui stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeana.