Rolul auditului si auditorului

Rolul auditului si auditorului

Auditul, poate mai mult decat oricare dintre disciplinele de studiu din sfera contabilitatii, se constituie intr-o materie interdisciplinara. Procesul de auditare implica utilizarea nu numai a cunostintelor din contabilitate, dar si a celor din alte domenii, cum ar fi din domeniul juridic, al eticii, analizei economico-financiare, matematicii, informaticii, etc., constituind o provocare pentru orice profesionist contabil. De regula, auditorul nu este solicitat pentru a contabiliza tranzactiile unei entitati patrimoniale, ci pentru a verifica, in toate aspectele lor semnificative , conformitatea reflectarii in situatiile financiare prezentate de catre conducerea entitatii auditate a acestor tranzactii economice cu anumite principii, postulate si criterii de inregistrare, raportare, etc.

Din acest motiv, auditul (care arata ceea ce trebuie sa faca auditorii) si profesia de auditor (cadrul institutional care asigura desfasurarea procesului de audit) ocupa un loc din ce in ce mai important in mediile de afaceri de pretutindeni.

Auditul, prin natura sa, se constituie intr-un argument pentru demonstrarea faptului ca rationamentul economic se poate aplica in orice domeniu legat de afaceri, inclusiv in contabilitate. O data cu dezvoltarea profesiei de audit, contabilitatea isi depaseste cu mult statutul de tehnica, profesionistii din domeniu putand proba oricand faptul ca au o pregatire de specialitate exceptionala, un rationament si o mentalitate care de mult a facut sa cada in desuetudine clasicele cotiere. Daca un contabil mai poate fi inca privit ca un functionar, ar fi o greseala fundamentala ca un auditor sa fie privit astfel in orice tara in care profesia de auditor s-a constituit sub presiunea publicului larg.

Complexitatea activitatii de audit deriva din faptul ca, fie si in conditiile in care aceasta este reglementata destul de amanuntit, nu exista o "reteta" universal valabila, care, odata aplicata, sa asigure o auditare completa si cu un rezultat garantat. Situatiile cu care se poate confrunta un auditor sunt atat de complexe, incat este imposibil de stabilit standarde de audit care sa se aplice de o maniera universala. Pe cale de consecinta, auditorul trebuie sa considere standardele profesionale ca principii fundamentale ce trebuiesc aplicate in activitatea lor. Procedurile de audit necesare pentru aplicarea lor sunt lasate la judecata fiecarui auditor si variaza in functie de circumstantele fiecarui caz.

Intelegerea a ceea ce este un audit si a modului in care se desfasoara un audit conditioneaza intelegerea functiei auditului si a responsabilitatilor profesionale a auditorilor atunci cand acestia presteaza o astfel de activitate. Pentru ca cineva sa stapaneasca in profunzime metodele si tehnicile puse in practica de catre auditori, va trebui sa inteleaga in primul rand mediul economic si institutional in care se desfasoara procesul de audit. Peste tot in lume auditul, intocmai ca si contabilitatea, a aparut si s-a dezvoltat urmare a unor necesitati impuse de catre dezvoltarea afacerilor in ansamblul lor. Din acest motiv si auditorul va trebui sa se conformeze cerintelor generale ale mediului institutional si de afaceri in care opereaza.

In ultimele decade s-a rafinat tot mai mult conceptul de audit, ajungandu-se in mod natural la crearea unui domeniu de sine statator, cu obiective proprii, dar si cu metode si tehnici specifice, a caror utilizare sa duca la atingerea acestor obiective. Pe de alta parte, ca in orice alt domeniu ce se bazeaza pe economic si/sau social, diferitele tipuri de audit, scopul acestora, sau chiar mijloacele si tehnicile utilizate, sunt intr-o continua evolutie si adaptare la transformarile din mediul existent, ceea ce implica o pregatire profesionala continua din partea auditorilor.

Rolul auditorului, in special al auditorului extern, este in principal acela de a spori increderea utilizatorului in informatia contabila, de a aduce un plus de siguranta faptului ca informatia contabila a fost obtinuta, tratata si prezentata in conformitate cu standardele si principiile contabile general acceptate (de exemplu, daca ar fi sa ne referim la cazul situatiilor financiare de sinteza, auditul acestora va consta in stabilirea gradului in care situatiile financiare indeplinesc obiectivul lor major de respectare a imaginii fidele a situatiei patrimoniale, a rezultatelor obtinute, etc.)

Standardele internationale de raportare financiara precizeaza ca situatiile financiare sunt destinate nevoilor comune de informatii ale unei game largi de utilizatori. Multi dintre utilizatori se bazeaza pe aceste situatii financiare ca fiind sursa lor principala de informatii, deoarece ei nu au posibilitatea sa obtina informatii aditionale care sa satisfaca nevoile lor informationale specifice. De aici rezulta rolul semnificativ pe care il capata auditul vis-à-vis de utilizatorii informatiei contabile: auditorul este singurul care, independent de conducerea intreprinderii care a intocmit situatiile financiare, este in masura sa dea o asigurare rezonabila asupra faptului ca situatiile respective nu sunt viciate de fraude sau de erori semnificative si, prin urmare, pot fi utilizate cu suficienta incredere in procesul de luare a deciziilor.

Din acest motiv, auditul este privit nu numai ca o materie interdisciplinara, dar si ca un domeniu de activitate in care, in mod implicit, se impun anumite rigori, standarde de pregatire profesionala, o anumita conduita profesionala - o etica, de la care auditorul nu se poate abate fara a suferi consecinte profesionale si materiale destul de serioase.

Auditorul modern se afla adesea in situatia de a lua decizii importante fara a se lasa influentat de factori extraprofesionali, asemenea unui judecator. Lipsa unei retete universale in ceea ce priveste procesul de audit confera auditorului aceste valente. Puterea de decizie trebuie, in aceste conditii, sa fie dublata de o personalitate de exceptie, sa poata rezista oricaror presiuni exterioare care ar urmari schimbarea opiniei auditorului in defavoarea adevarului.

Pentru a ilustra, conform doctrinei de specialitate, in ce consta auditul, facem referire la modul in care acesta este definit. Una dintre definitiile auditului, la care se face referire tot mai frecvent in literatura de specialitate, este cea publicata in 1973 de catre Comitetul Asociatiei Americane de Contabilitate (AAA - American Accounting Association) in cadrul Declaratiei privind conceptele de baza ale auditului. Potrivit AAA, "auditul este un proces sistematic de obtinere si evaluare in mod obiectiv a unor afirmatii privind actiunile si evenimentele cu caracter economic in vederea aprecierii gradului de conformitate a acestor afirmatii cu criteriile prestabilite, precum si de comunicare a rezultatelor catre utilizatorii interesati."

Dupa mai bine de treizeci de ani acest concept inca se constituie ca punct de plecare al analizei procesului de audit. Definitia prezentata mai sus poate fi analizata pe scurt astfel:

afirmatiile (declaratiile[5], asertiunile) privind actiunile si evenimentele cu caracter economic - se refera la acele afirmatii pe care le face conducerea unei companii si care pot fi incluse in situatiile financiare supuse auditului. De exemplu, prin prezentarea in bilant a unei sume de 1000 lei la pozitia de stocuri, conducerea intreprinderii face implicit cateva afirmatii, cum ar fi: "stocurile exista fizic, 1000 lei reprezinta valoarea totala a stocurilor detinute de catre companie ca valoarea minima retinuta din comparatia costului cu valoarea neta de realizare, etc.). In general, afirmatiile conducerii incluse in situatiile financiare supuse auditului corespund unor actiuni si evenimente economice care au avut loc in cadrul entitatii analizate sau care au determinat sau pot determina modificari semnificative ale declaratiilor conducerii. Cu alte cuvinte, declaratiile facute de catre conducerea unei intreprinderi au la baza contabilizarea tranzactiilor si evenimentelor economice, proces care implica colectarea, agregarea, clasificarea, inregistrarea si, ca obiectiv final, raportarea informatiilor de natura contabila.

proces sistematic de obtinere si evaluare in mod obiectiv a unor afirmatii - aceasta implica, din punct de vedere metodologic, colectarea de probe[6] (elemente probante) si evaluarea probelor care sustin opinia auditorului ca afirmatiile sunt in conformitate cu criteriile prestabilite;

conformitatea afirmatiilor cu criteriile prestabilite - prin audit se urmareste evaluarea gradului de corespondenta dintre declaratiile facute de catre conducere si criteriile prestabilite care sunt avute in vedere inca de la inceputul misiunii de audit. Aceste criterii sunt in general larg acceptate in mediul de afaceri din tara respectiva si utilizarea lor asigura un grad de incredere ridicat pentru utilizatori. Aprecierea masurii in care criteriile sunt respectate de catre compania care intocmeste situatiile financiare se realizeaza prin intermediul unui audit extern.

comunicarea catre utilizatorii interesati - obiectivul final al acestui proces consta in comunicarea rezultatelor catre utilizatorii interesati, deoarece, in caz contrar, auditul nu ar avea finalitate. Comunicarea rezultatelor catre o categorie destul de larga de utilizatori impune anumite rigori profesionistului din domeniu.

In conditiile in care declaratiile conducerii constau din situatiile financiare de sinteza, criteriile de raportare pot consta, de exemplu, din norme contabile internationale sau din norme contabile nationale.

Dat fiind faptul ca declaratiile prezentate in situatiile financiare auditate sunt emise de catre conducerea entitatii patrimoniale respective, aceasta poarta responsabilitatea exclusiva a intocmirii situatiilor financiare de sinteza. Responsabilitatea pentru elaborarea situatiilor financiare nu poate apartine in nici un caz auditorului. Auditorul este cel care isi va exprima o opinie asupra declaratiilor conducerii in ansamblul lor si va comunica opinia respectiva catre utilizatori sub forma unui raport de audit.

Alte declaratii ale conducerii pot face obiectul unui alt tip de audit, cum ar fi, spre exemplu, auditul de conformitate sau operational.

Un alt tip de afirmatii formulate de catre conducere poate face referire la functionarea sistemelor de control intern sau contabil. Astfel, de exemplu, criteriile de evaluare a sistemului computerizat trebuie sa permita stabilirea gradului de eficienta si fiabilitate al acestuia. Deoarece pentru acest domeniu nu exista criterii de conformitate general acceptate, auditorul apreciaza nu numai masura in care sistemul computerizat indeplineste criteriile stabilite in mod particular de catre companie, dar si masura in care aceste criterii sunt corect alese, potrivite cu obiectivul stabilit.