PROBLEME SI POLITICI MACROECONOMICE. INDICATORII MACROECONOMICI

PROBLEME SI POLITICI MACROECONOMICE. INDICATORII MACROECONOMICI

I. Problemele macroeconomice actuale

Etimologia pare sa sugereze ca macroeconomia studiaza economiile nationale ca entitati proprii, in timp ce microeconomia ar studia micile unitati cum ar fi firmele sau menajele. Desi foarte frecventa, la o analiza mai atenta, aceasta interpretare apare ca fiind eronata.

In fond, microeconomia nu se limiteaza sa studieze doar comportamentul consumatorilor si pe cel al producatorilor. Pe baza acestor comportamente ale unitatii economice elementare, microeconomia cauta sa explice functionarea generala a sistemului in ansamblul sau. Deci, microeconomia si macroeconomia au, in ultima instanta, acelasi obiect de studiu. Ele difera prin metoda de abordare si de tratare a problemelor.

Macroeconomia face eforturi calificate pentru a stabili legile generale ale functionarii economiei, legi fundamentate deductiv. Ca stiinta distincta, macroeconomia se intemeiaza pe specificitatea metodelor care s-au impus in mod necesar pentru a intelege importantele fluctuatii ale productiei si ale preturilor, precum si nivelurile extrem de ridicate ale somajului.

Macroeconomia studiaza relatiile intre marile agregate, respectiv intre indicatorii economici agregati, cum sunt productia, ocuparea, nivelul general al preturilor, rata dobanzii si cursul de schimb valutar. Ea formalizeaza legaturile dintre toate acestea cu deciziile sectorului public.

Fluxurile de eforturi si de efecte social-economice sunt privite independent de comportamentele individuale ale participantilor la activitatile economice. Criteriul esential al structurii acestor procese si comportamente il constituie interesele generale, care se structureaza pe temelia celor particulare (personale) si de grup. Deci, sinonimia macroeconomie - economie nationala este numai partial valabila.

Pe baza procesului de trecere de la interesele personale la cele generale are loc, in fond, si transformarea unei probleme microeconomice in una macroeconomica.

O anume problema economica devine macroeconomica atunci cand si acolo unde aceasta:

- deriva din formarea si consolidarea unei anume economii nationale;

- stimuleaza sau afecteaza realizarea intereselor generale ale agentilor economici dintr-o tara;

- incadrarea ei in limite normale de desfasurare presupune masuri concertate si actiuni convergente din partea participantilor la viata economica.

Daca avem in vedere interdependentele crescande din economia mondiala, caracterul universal al stiintei si tehnologiei, resursele naturale si umane limitate ale Planetei, mecanismele generale de formare a nevoilor umane, se poate spune ca problemele macroeconomice se regasesc in forme si cu intensitati diferite in toate tarile. Dintre acestea retinem cateva:

1. Asigurarea echilibrului, in progres, intre cererea globala (agregata) si oferta globala (agregata). Este vorba deci, de cresterea economica, respectiv de dezvoltarea economica (durabila, ecologica, viabila, sanatoasa) in functie de posibilitatile existente si viitoare, ca si in concordanta cu cererea agregata de bunuri materiale si servicii.

2. Ocuparea deplina a resurselor de munca astfel incat, caracterul activ si creativ al factorului uman sa se afirme neingradit.

3. Asigurarea economiei nationale cu moneda, in cantitatile si structurile cerute de mersul normal al fluxurilor economice reale, ca si de alte motivatii. Avem in vedere ca moneda este, prin definitie, nationala, iar buna ei functionare este in interesul tuturor participantilor la activitatile economice.

4. Realizarea functiilor multiple bugetare si fiscale. In functie de multiple circumstante, guvernul si administratiile publice locale exercita, pe baza de lege, dreptul de trezorier al finantelor publice; prin aceasta se realizeaza marea redistribuire.

5. Asigurarea pe termen mediu a unei balante comerciale si a unei balante de plati externe echilibrate. Reflectand intensitatea participarii tarilor la fluxurile economice externe, ca si eficienta acesteia, aceste instrumente economico-statistice trebuie echilibrate in masura in care se doreste si se actioneaza pentru pastrarea independentei economice.

6. Integrarea problemelor macroeconomice in strategii globale de crestere si dezvoltare. Prin asemenea strategii adoptate democratic si promovate in limitele unor orizonturi medii de timp se cauta asigurarea coerentei deciziilor macroeconomice. Programarea sau planificarea macroeconomica este cea care indeplineste cu succes o astfel de functie.

Dupa cum se stie, o problema economica implica una sau mai multe necunoscute. In cazul problemelor macroeconomice, necunoscutele sunt nu numai numeroase, dar si de tipuri diferite (sociale, politice, ecologice, functionale). In acelasi timp, oricare dintre problemele macroeconomice are doua laturi: una pozitiva si alta negativa. Concretizand pe exemplul primei probleme macroeconomice, se poate spune ca procesul cresterii economice nu este nici continuu si nici stabil ca intensitate, ca ritm. El este fluctuant, fiind restrictionat, intrerupt periodic de crize si depresiuni, de variate dezechilibre si tensiuni social-economice.

Problemele macroeconomice sunt ordonate si apreciate nu numai in raport cu intensitatea manifestarii lor intr-o tara sau alta, ci in functie de sistemele de gandire economica predominante, respectiv in functie de apartenenta la unul sau altul dintre sistemele politico-ideologice.

II. Statul si macroeconomia.

Tipologia politicilor economice

Aparut cu mii de ani in urma, statul a indeplinit, alaturi de rolul sau politic, un tot mai pronuntat rol economic. Ca urmare a unui proces indelungat de evolutie, s-a ajuns ca administratiile publice - statul central, organele locale ale puterii de stat, ca si organismele securitatii sociale - sa joace un rol de mare importanta, concretizat in numeroase functii si actiuni.

Aprecierea rolului statului in economia de piata ca 'stat garant' si chiar ca 'stat providenta' se face prin comparatia cu statul feudal ca 'stat jandarm'. Statul contemporan a aparut in Secolul Luminilor, atunci cand s-a trecut de la conceptia absolutista, sintetizata de Ludovic XIV-lea in formula 'statul sunt eu' la cea a Revolutiei Franceze 'statul este poporul'. In aceste conditii, au aparut primele semne ale statului protector, de aparare a bunurilor proprietate particulara, de protejare a persoanelor mai slabe, a grupurilor sociale si etnice dezavantajate (saraci, batrani, imigranti, someri etc.). Dar, din protectie in protectie s-a ajuns la ideea de Stat providenta, capabil sa cunoasca totul si sa rezolve tot ceea ce este de rezolvat in limitele granitelor sale. (Vezi mentalitatea multora dintre cetatenii Romaniei). Viata a demonstrat - in trecut, ca si in prezent - ca ideea Statului-providenta nu are temei real de manifestare.

Deci ca stat democratic de drept, in conditiile economiei de piata, statul se implica in mod direct (ca proprietar, ca achizitor, ca intreprinzator public etc.) si in mod indirect, ca agent economic agregat autonom, facand prestatii de servicii sociale nonmarfare.

Cresterea treptata a rolului statului in toate tarile cu economie de piata este un proces ce trebuie sa faca abstractie de refluxurile temporare si de tendintele de supralicitare a rolului statului, de existenta temporara a unor state totalitare. Oricum, aprecierea functiilor statului de drept din lumea contemporana se intemeiaza pe experienta tarilor avansate economic, ale caror succese tehnico-stiintifice si economico-sociale nu pot fi explicate fara rolul jucat de statul democratic.

Cauzele implicarii statului in economie sunt:

1. Insuficienta initiativei private intr-o serie de domenii de interes general. Rentabilitatea scazuta, nivelul tehnologic inferior, marile cheltuieli cu cercetarea, insotita de incertitudinea recuperarii lor intr-un timp rezonabil (specifice unor astfel de sectoare) au diminuat si diminueaza interesul intreprinzatorilor particulari pentru aceste domenii si sectoare. In masura in care asemenea activitati, impreuna cu bunurile create aici, prezinta interes national, statul se implica in sustinerea lor prin:

a) crearea de intreprinderi publice de productie;

b) organizarea pe baza resurselor bugetare a unor prestatii sociale, cum ar fi ocrotirea sanatatii, instructia publica, unele servicii de transport;

c) actiuni de sustinere moderata si de supraveghere economica a unor activitati traditionale cu pondere importanta in satisfacerea nevoilor primare fundamentale ale oamenilor (productia agricola, productia de energie electrica).

Practic, in toate tarile dezvoltate economic, sistemul economic real de piata este mixt, existand un puternic sector public. Fata de acest sector, guvernele au mari raspunderi (nu neaparat drepturi).

Orice patron trebuie sa cunoasca ce avere are, fiind dator s-o inmulteasca. El trebuie sa controleze, sa coordoneze, sa imbunatateasca folosirea acesteia. Statul are fata de natiune, a carei proprietate o administreaza, exact aceleasi sarcini. Apoi, desi pare paradoxal, introducerea centralismului in cadrul proprietatii de stat este singura cale de instituire a democratiei economice. Dar, acest centralism se incadreaza in regulile generale de functionare a economiei de piata.

2. Complexitatea problemelor care apar in perioadele dificile ale istoriei unei tari (razboaie, crize). Astfel de probleme sunt trecute prin lege in sarcina statului, atat timp cat se considera ca jocul normal al concurentei nu poate asigura functionarea economiei nationale. Adesea, asemenea implicari ale statului au loc si atunci cand exista riscul unor tensiuni sociale, ce pot afecta mersul general al economiei.

3. Modificari in conjunctura economica internationala, care favorizeaza sau complica situatia economica a unei tari. De pilda, atunci cand puterea de schimb a monedei nationale este in pericol, statul, prin mijloacele sale, poate sustine intarirea acesteia.

4. Corijarea neajunsurilor economiei de piata si sustinerea procesului de desfasurare normala a vietii economico-sociale. In acest sens, statul se implica pentru: satisfacerea nevoilor colective; producerea unor bunuri materiale si servicii de interes economic general; ameliorarea mecanismelor pietei in vederea realizarii obiectivelor fundamentale ale natiunii; corectarea efectelor negative ale repartitiei prin piata, procedand la redistribuirea veniturilor in societate.

Rolul economic al statului se exercita printr-o multitudine de masuri si forme de implicare.

a) Administratiile publice furnizeaza servicii colective celorlalti agenti economici fara contraprestatie directa din partea consumatorilor. Serviciile respective sunt finantate de intreaga societate, ele constituind obiectul economiei nonmarfare.

b) Statul asigura organizarea si manifestarea puterii publice institutionalizate pe plan national. Guvernele sunt mandatate sa apere sistemul de piata si sa perfectioneze functionarea lui. Reprezentand interesul general al comunitatii nationale, statul are functia de moderator al agentilor economici particulari, in vederea asigurarii unei coeziuni si solidaritati la nivel national. In acest fel, statul constituie pentru economia nationala factorul de consens in raport cu exteriorul si cu viitorul ei.

c) Administratiile publice isi asuma riscul unor activitati care, traditional, erau specifice celorlalti agenti economici. Pe de o parte, statul se prezinta ca un mare consumator pe unele piete (achizitiile de armament), iar pe de alta parte este un mare producator de marfuri in sectoarele nationalizate sau create si dezvoltate pe seama veniturilor sale bugetare. De asemenea, in unele tari, statul se manifesta si ca agent financiar-bancar; banca de emisiune se afla, in cele mai multe cazuri, in proprietate publica.

d) Statul contemporan concepe si pune in aplicare politici economice sectoriale, regionale si generale. Pornind de la organizarea fundamentala a statului, politica economica este adoptata si promovata in functie de starea generala a economiei tarii, de raporturile dintre agentii economici, precum si de gradul lor de cunoastere, informare si de autonomie.

e) Guvernele au forta majora de a mentine, respectiv de a readuce stabilizarea economica, respectiv macrostabilizarea. Ele sunt abilitate si dispun de parghiile necesare pentru a limita efectele negative ale trecerii legice de la avant la criza si invers.

Exercitarea rolului economic al statului presupune elaborarea si aplicarea politicii economice.

Politica economica reprezinta actiunea constienta a puterii publice care se traduce prin definirea obiectivelor economice si sociale urmarite intr-o perioada, intr-o tara, ca si prin punerea in opera a acestora prin folosirea unor mijloace si tehnici adecvate.

Obiectivele formulate si urmarite de puterea publica se ierarhizeaza la toate nivelurile de structurare a vietii economice (nationale, internationale, regionale). Punctul de plecare al politicii economice il constituie interesele generale ale natiunii, ale statului national, intr-un orizont de timp.

Clasificarea politicilor economice

1. In functie de obiectivele finale sau de domeniile de aplicare, distingem politici: - de crestere si de dezvoltare; - de ocupare sau antisomaj; - de stabilitate sau de stabilizare a preturilor; - antiinflationiste; - de subventionare a exporturilor, respectiv de limitare a importurilor; - politici sociale; - politici industriale etc.

2. Dupa mijloacele (instrumentele) folosite in promovarea politicii, exista: - politici care folosesc mijloacele reglatoare indirecte, cum sunt politicile monetare si cele bugetare; - politici in cadrul carora se folosesc actiuni directe asupra mecanismelor economice (politici de preturi, de venituri, de ocupare); - politici care se bazeaza pe ideea de legislatie economica, de stat democratic de drept.

3. In functie de durata de extindere sau de orizontul de timp al obiectivelor politicilor economice, acestea pot fi: - politici conjuncturale (anticiclice, deflationiste, de relansare a activitatilor); - politici de restructurare durabila a bazelor functionarii economiei (amenajarea teritoriului, politica de asigurare cu energie).

4. In functie de maniera de influentare a agentilor economici de catre administratiile publice, politicile economice pot fi: - politici de limitare (a creditului, de sporire a cotizatiilor sociale etc.); - politici de incitare a subiectilor economici, de formare a unui anumit comportament al lor, in schimbul unor avantaje, cum ar fi ratele dobanzilor preferentiale, acordarea de prime si subventii; - politici de concentrare, care vizeaza incheierea de acorduri si conventii intre partenerii la viata economica si sociala.

5. Dupa amploarea domeniului afectat, politica economica a unui stat poate fi: - globala; - sectoriala; - selectiva. De exemplu, politicile globale se rasfrang asupra intregii economii nationale si se concretizeaza in politici bugetare, protectia mediului, programarea macroeconomica.

6. In raport de orientarea doctrinara, se disting politicile liberale si cele dirijate. Politicile liberale favorizeaza reglementarile si acorda toata increderea mecanismelor libere de piata, fiind cunoscute si sub denumirea de politici ale ofertei, de sustinere a intreprinzatorilor, a liberei lor initiative. Politicile dirijate, keynesiene, preconizeaza interventia activa a puterii publice si pun accent pe rolul cererii globale. Politica de inspiratie democrat-sociala este favorabila unei actiuni importante de planificare, urmarind reducerea inegalitatilor prin protectia sociala sustinuta si dezvoltarea serviciilor publice.

Un rol important in aplicarea politicii economice revine programarii, sau planificarii macroeconomice.

Planificarea este un sistem reglator al economiei nationale, bazat pe decizii rationale, aflat in concordanta deplina cu regulile functionarii economiei de piata contemporane; ea reprezinta alternativa moderna la metoda de conducere a economiei prin incercari reusite si erori succesive.

Programarea macroeconomica vizeaza: corelarea obiectivelor de atins si a mijloacelor ce pot fi folosite; esalonarea cat mai buna in timp a tuturor acestora; stabilirea nivelurilor orientative si a termenelor la care acestea trebuie indeplinite; fundamentarea masurilor economice menite a influenta agentii interesati sa actioneze in directia celor stabilite; urmarirea modului de realizare a celor previzionate si corectarea a ceea ce s-a dovedit necorespunzator apreciat si dimensionat.

In economia de piata programarea macroeconomica are un caracter indicativ. Organele de stat specializate nu fac decat sa explice obiectivele si sa convinga, cu argumente economice, agentii economici sa actioneze in directia realizarii lor. Programarea (planificarea) macroeconomica nu inseamna nicidecum o negare a mecanismului economiei de piata si nici o alternativa viitoare la mecanismul spontan al legii cererii si ofertei.

III. Indicatorii macroeconomici

Problemele ce fac obiectul macroeconomiei sunt analizate cantitativ cu ajutorul indicatorilor macroeconomici. Acestia reflecta rezultatele agentilor economici agregati, pe care piata le valideaza, societatea recunoscand utilitatea acestora de a satisface nevoile sociale. Aceste rezultate sunt inregistrate si masurate de catre institutii specializate, cunoasterea si analiza evolutiei lor avand o semnificatie practica deosebita.

Pentru agentii economici, rezultatele macroeconomice constituie punctul de plecare pentru luarea deciziilor privind orientarea viitoare a strategiei si utilizarii factorilor de productie, stabilirea dimensiunii, structurii si calitatii ofertei si cererii de bunuri economice.

De asemenea, pe baza lor se efectueaza comparatii internationale, privind potentialul economic si competitivitatea bunurilor economice produse in diferitele tari, se stabileste locul fiecarei tari in ierarhia economiei mondiale.

Masurarea economica a rezultatelor de ansamblu ale economiei nationale se fundamenteaza pe o anumita teorie si conceptie metodologica, specifica tarilor cu economie de piata si respectiv celor cu economie centralizata planificata. Sub acest aspect, se disting doua sisteme metodologice pe baza carora se calculeaza si se masoara rezultatele macroeconomice: sistemul conturilor nationale (SCN) si sistemul productiei materiale (SPM).

Sistemul conturilor nationale se fundamenteaza pe teoria factorilor de productie potrivit careia participantii la multiplele activitati economice sunt recompensati in raport cu serviciile aduse.

Acest sistem este caracteristic tarilor cu economie de piata, fiind utilizat si de catre organismele economice ale O.N.U., precum si de unele tari foste socialiste cu economie centralizat planificata.

Sistemul productiei materiale are la baza teoria muncii productive, potrivit careia munca depusa in sfera productiei materiale, inclusiv in sectorul serviciilor de productie, creeaza bunuri economice, deci si venituri.

Deosebirea esentiala dintre aceste doua sisteme consta in delimitarea sferei producatoare de venit national. In cadrul SCN se considera ca venitul national se creeaza in toate sectoarele, activitatea productiva extinzandu-se si asupra serviciilor nemateriale, legate de consumul populatiei si de administratia de stat. In schimb, in sistemul SPM se considera ca venitul national se creeaza numai in sfera productiei.

Ne vom referi numai la sistemul conturilor nationale. Acesta se bazeaza pe urmatoarele principii:

a) cuprinderea in calcul numai a bunurilor economice vandute pe piata;

b) bunurile economice incluse in calcul sunt rezultatul activitatii perioadei pentru care se efectueaza acest calcul;

c) evaluarea rezultatelor economice are in vedere numai veniturile factorilor de productie, participanti la activitatea economica;

d) excluderea inregistrarilor repetate, marimea rezultatelor macroeconomice exprimandu-se in valoare bruta sau neta a bunurilor economice cu caracter final, destinate consumului privat, consumului public, investitiilor (brute sau nete), cresterii stocurilor, exportului;

e) luarea in considerare a tuturor agentilor economici care isi desfasoara activitatea in interiorul unei tari, dar distinct pe cei care apartin altor tari si a agentilor economici autohtoni, care isi desfasoara activitatea si in alte tari ale lumii.

SCN este compus din trei elemente de baza: agentii economici (unitatile economice), operatiunile si conturile.

1. Agentii economici sunt grupati in mai multe categorii, dupa criteriul functiilor indeplinite si al formelor institutionale in care isi desfasoara activitatea. Exista: - unitati producatoare de marfuri; - producatori de servicii guvernamentale (institutii ale administratiei de stat centrale si locale, institutii de invatamant etc.); - producatori de servicii casnice; - institutii cu caracter nelucrativ, care presteaza servicii gospodariilor.

2. Operatiunile cuprind toate actele economice si financiare efectuate de agenti. Ele se refera la fluxurile materiale (productie, consum, formarea capitalului) si fluxurile financiare (venituri, cheltuieli, finantarea capitalului).

3. Conturile, stabilite in functie de natura economica a operatiunilor efectuate, evidentiaza distinct fluxurile materiale si cele financiare si delimiteaza bunurile economice - cu caracter marfar si nemarfar -. In conturi sunt surprinse legaturile dintre agentii economici. SCN cuprinde patru conturi: productia, consumul, acumularea, restul lumii.

a) Contul productie cuprinde doua subconturi: marfuri, in care se inregistreaza bunurile si serviciile desfasurate pe categorii de vanzatori; activitati, care surprinde valoarea bunurilor si serviciilor, defalcata pe consumuri intermediare si pe valoarea adaugata.

b) Contul consum cuprinde: conturi de cheltuieli facute pentru consumul privat si public; contul de venituri in care se inscriu categoriile de venituri ale diferitelor sectoare.

c) Contul acumulare evidentiaza finantarea investitiilor brute si cheltuielile pentru cresterea stocurilor, cat si capitalului financiar folosit pentru achizitionarea de terenuri si fonduri nemateriale, precum si transferurile de capital si consumul de capital fix.

d) Contul restul lumii surprinde importurile si exporturile de bunuri si servicii, transferurile curente si transferurile de capital pe plan extern.

Pe baza datelor din conturile aratate, se elaboreaza tabele de ansamblu sub forma de matrice. Forma matriceala a tablourilor de ansamblu scoate in evidenta multiplele interdependente dintre agenti (unitati), operatiuni si conturi. Construirea in forma matriceala a tabloului de ansamblu al economiei face posibila evidentierea multiplelor corelatii si interdependente intre procesele economice. De aceea, SCN nu este doar o metoda de evidenta si de calcul, ci si un instrument de analiza macroeconomica, intr-un orizont de timp.

Contabilitatea nationala indeplineste pentru economia unei tari aceleasi functii pe care le are contabilitatea intr-o intreprindere sau bugetul de venituri si cheltuieli intr-o familie.

Pe baza informatiilor oferite de SCN, se calculeaza urmatorii indicatori sintetici: produsul global brut (PGB), produsul intern brut (PIB), produsul intern net (PIN), produsul national brut (PNB), produsul national net (PNN) si venitul national (VN).

Produsul global brut exprima valoarea totala a bunurilor si serviciilor obtinute intr-o anumita perioada de timp, de regula un an.

PGB cuprinde inregistrari repetate, in cadrul acestuia incluzandu-se si valoarea bunurilor si serviciilor provenite de alti producatori si folosite pentru producerea de noi bunuri economice, element cunoscut sub denumirea de consum intermediar.

Marimea acestui indicator se poate determina prin urmatoarele metode:

a) metoda de productie, care consta din insumarea valorii consumului intermediar cu valoarea productiei finale;

b) metoda utilizarii finale, care consta din insumarea consumului intermediar cu cea a consumului final;

c) metoda costurilor sau a valorii adaugate, care consta din insumarea elementelor ce exprima compensarea factorilor de productie (salariu, profit, renta, dobanda, excedent de exploatare) cu alocatiile pentru consumul de capital fix (amortizarea) si cu impozitele indirecte.

Produsul intern brut exprima marimea valorii adaugate brute a bunurilor economice produse in interiorul tarii de catre agentii economici autohtoni si straini, in decursul unei anumite perioade, si ajunse in ultimul stadiu al circuitului economic.

Se determina ca diferenta intre PGB si consumul intermediar:

PIB = PGB - Ci

Se mai poate determina si prin insumarea destinatiilor sale:

PIB = CF + FBCF + VS + E - I

unde:

CF = consumul final (privat si public);

FBCF = formarea bruta a capitalului fix;

VS = variatia stocurilor;

E = exporturi;

I = importuri.

Produsul intern net reflecta marimea valorii adaugate nete a bunurilor economice finale produse de agentii economici autohtoni si straini in interiorul unei anumite tari, intr-o anumita perioada de timp. Se calculeaza prin scaderea din PIB a consumului de capital fix, adica a amortizarii.

PIN = PIB - A

Produsul national brut exprima, in forma baneasca, rezultatele agentilor economici autohtoni, care actioneaza in interiorul teritoriului national si in afara acestuia, obtinute in decursul unei anumite perioade de calcul.

Se determina prin corectarea marimii PIB, la preturile pietei (PIB_pp), cu marimea soldului (pozitiv sau negativ) valorii adaugate brute a agentilor economici nationali din strainatate si cea obtinuta de agentii economici straini din interiorul tarii, exprimata in preturile pietei (SVAB_pp), adica:

PNB_pp = PIB_pp SVAB_pp

Marimea PNB poate fi mai mare sau mai mica decat cea a PIB, in functie de dimensiunile soldului (pozitiv sau negativ) dintre PIB-ul obtinut de agentii economici autohtoni in afara granitelor tarii si PIB-ul obtinut de agentii economici straini in interiorul tarii.

PNB este considerat ca cel mai expresiv indicator macroeconomic.

Ca productie finala nationala evaluata la preturile pietei PNB exprima sintetic oferta nationala; privit sub aspectul cheltuielilor totale ale natiunii pentru bunuri si servicii, acesta constituie un indicator important al cererii agregate. (Preturile pietei sunt mai mari decat preturile factorilor, intrucat cuprind si obligatiile fiscale ale agentilor economici).

PNB calculat pe baza preturilor curente ale fiecarui an este denumit nominal; calculat pe baza preturilor comparabile (ale unui anumit an) este denumit real. Raportul dintre PNB nominal si PNB real este denumit deflatorul PNB.

Deflatorul este o unitate de masura care reliefeaza in mod cuprinzator modificarile survenite in nivelul preturilor sau in puterea de cumparare a banilor. Cu toate acestea, ca urmare a faptului ca deflatorul PNB este mai dificil de calculat, unitatea de masura cea mai cunoscuta este indicele preturilor bunurilor de consum (indicele costului vietii).

Produsul national net exprima, in forma baneasca, marimea valorii adaugate nete a bunurilor si investitiilor finale obtinuta, intr-o perioada de timp, de catre agentii economici apartinand unei tari, care isi desfasoara activitatea pe teritoriul national sau in afara acestuia. Se determina scazand din PIB amortizarea capitalului fix.

PNN = PNB - A,

unde:

PNB = produsul national net.

Venitul national exprima marimea agregata a veniturilor obtinute de proprietarii factorilor de productie, in calitatea lor de participanti la producerea de bunuri economice. De regula, se calculeaza prin insumarea veniturilor obtinute de proprietarii factorilor de productie. Asadar, venitul este egal cu produsul national net exprimat in preturile factorilor de productie.

VN = PNB_pp - A - I_i + S,

unde:

pp = preturile pietei;

I_i = impozitele indirecte;

S = subventii de exploatare;

VN = venitul national.

VN constituie deci, suma remunerarii muncitorilor salariati (salarii + contributii) si a excedentelor nete de exploatare ale diferitelor sectoare de activitate; ultimele genereaza venituri legate de proprietate, intreprinderi si munca sub forma de chirii, dobanzi, dividende si diferite remunerari.

Indicatorii macroeconomici se exprima in preturi curente si in preturi constante (comparabile). Cu ajutorul preturilor curente se stabileste volumul valoric al activitatilor. Prin preturile constante se exprima dinamica acestora sub aspect fizic, se asigura comparabilitatea datelor in timp, eliminand efectele inflatiei.

APLICATII

1. Implicarea statului in economie este necesara:

a) numai in tarile slab dezvoltate;

b) numai in tarile avansate economic;

c) in toate statele, indiferent de nivelul dezvoltarii economice;

d) este posibila numai in domeniile politic si militar.

2. Statul poate si trebuie sa intervina:

a) pentru formarea resurselor primare;

b) pentru formarea resurselor bugetare;

c) in conflictele de munca in orice forma;

d) pe piata financiara primara sau secundara.

3. In statele cu economie moderna interventia statului se concretizeaza in:

a) stabilitatea cursului valutar;

b) planificarea centralizata cu caracter imperativ;

c) fixarea preturilor la unele produse vitale;

d) planificarea centralizata, sau pe sectoare de activitate, cu un caracter indicativ.

4. Preturile pietei sunt mai mici fata de cele ale factorilor pentru ca includ:

a) consumul de capital tehnic;

b) impozitul pe profit si pe alte genuri de venituri;

c) obligatiile fiscale platite de cumparatori;

d) nici una dintre variante nu este corecta.

5. Indicatorii macroeconomici de rezultate se pot exprima:

a) atat in unitati fizice, cat si in unitati valorice;

b) numai in unitati fizice;

c) numai in unitati valorice;

d) toate variantele sunt corecte.

6. In care din situatiile de mai jos apreciati ca economia unei tari are o eficienta mai mare?

a) cand creste ponderea consumului intermediar in cadrul produsului global brut;

b) cand scade ponderea consumului intermediar in cadrul produsului global brut;

c) cand ponderea consumului intermediar in produsul global brut ramane constanta, dar acesta din urma creste;

d) nu exista nici o legatura intre eficienta economica si ponderea consumului intermediar in produsul global brut.

7. In S.N.C. activitatile economice sunt considerate cele care:

a)      produc numai bunuri materiale;

b)      urmaresc direct sau indirect satisfacerea nevoilor cu bunuri economice;

c)      au caracter productiv;

d)      se desfasoara in industrie si agricultura;

8. Daca deflatorul P.I.B. este de 5.0 iar P.I.B. in preturi comparabile este de 2.000 miliarde u.m., calculati valoarea P.I.B. in preturi curente.

9. In legatura cu activitatea ce se desfasoara intr-o economie nationala in momentul t₀ si momentul t₁ se cunosc urmatoarele date cu privire la evolutia unor indicatori macroeconomici:

Calculati P.I.B₀ si P.I.B.₁.

10. Avand in vedere ca valoarea P.I.B. al unei tari in perioada curenta este de 8.000 miliarde u.m., valoarea adaugata bruta a agentilor economici nationali din strainatate este de 162 miliarde, iar valoarea adaugata bruta a agentilor economici straini care isi desfasoara activitatea in tara respectiva este de 80 miliarde calculati P.N.B.

11. Analizati textele:

"Daca ati citit vreodata numai prima pagina a unui cotidian, ati intalnit in mod sigur (indicatorul) produsul national brut. Acesta reprezinta indicatorul cel mai cuprinzator din cadrul celor calculati si, totodata, cel mai des mentionat. Unii oameni urmaresc comportamentul P.N.B. asa cum este el cunoscut uzual - cu aceeasi atentie cu care copiii asculta buletinul meteo in dimineata unui picnic." (Paul Heine, Modul economic de gandire (Mersul economiei de piata libera, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1991, p. 339)

"Analiza agregatelor macroeconomice permite calcularea corelatiilor esentiale formate in desfasurarea activitatii economice cum ar fi: corelatia dintre evolutia productiei nationale si a fortei de munca utilizate, ceea ce pune in evidenta productivitatea muncii; corelatia dintre productia nationala si consumurile nationale si energetice necesare producerii ei, ceea ce pune in evidenta intensitatea consumului productive, respective eficienta folosirii acestui consum; corelatia dintre veniturile populatiei si evolutia preturilor, ceea ce pune in evidenta puterea de cumparare a veniturilor populatiei si valoarea vanzarilor de marfuri catre populatie, dintre veniturile populatiei si impozit ." (I. Capanu, P. Wagner, C. Secareanu, Statistica economica, Editura Economica, Bucuresti, 1997, p.21)

"Uzinele Renault fabrica autoturisme. Valoarea autoturismelor produse reprezinta cifra de afaceri a lui Renault.

Pentru a calcula valoarea productiei nationale, am fi tentati sa adunam cifrele de afaceri ale tuturor producatorilor nationali. Procedand astfel, am comite insa o eroare. Intradevar, pentru a fabrica autoturisme, Renault cumpara tabla, vopsea, geamuri etc. toate aceste materiale se regasesc in pretul de vanzare al autoturismelor, dar ele figureaza deja si in cifra de afaceri a furnizorilor sai.

Pentru a evita sa le luam in calcul de doua ori, se calculeaza valoarea adaugata de catre Renault: aceasta este diferenta dintre suma totala a vanzarilor si cea a cumparaturilor. Adunand acum valorile adaugate de catre toti producatorii se obtine valoarea adaugata la nivel national, sau productia nationala: faimosul PIB sau Produsul Intern Brut" (Didier Michel, Economia: Regulile Jocului, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994, p. 51)