Rolul statului in economie

Rolul statului in economie

Implicarea statului in activitatea economica este cunoscuta in literatura de specialitate sub numele de management guvernamental. Prin acesta se urmareste rezolvarea a cel putin sase probleme fundamentale:

Asigurarea unei cresteri economice sustinute.

Asigurarea unei ocupari cat mai depline a resurselor umane.

Controlul inflatiei.

Asigurarea echilibrului economic global in economie.

Asiguarea unor raporturi de schimb externe eficiente.

Realizarea integrarii economice.

Implicarea statului in economie se face prin organele sale guvernamentale, actiunea acestora fiind cunoscuta sub denumirea de politica economica.

Politica economica reprezinta actiunea constienta a puterii publice care se traduce prin definirea obiectivelor economice si sociale urmarite intr-o perioada, intr-o tara, ca si prin punerea in opera a acestora prin folosirea unor mijloace si tehnici adecvate.

Acestea se impart in:

a)     politici monetare si de credit;

b)     politici de cheltuieli publice;

c)     politici fiscale.

a) Politici monetare si de credit - au ca instrumente: rata dobanzii, creditul si masa monetara aflata in circulatie, folosite in scopul restabilirii echilibrului economic.

b) Politici de cheltuieli publice - au ca instrumente: achizitiile, comenzile de stat si investitiile.

c) Politici fiscale - folosesc drept instrumente impozitele si taxele.

Promovarea politicilor macroeconomice implica o serie de cheltuieli din partea statului. Din acest motiv apare ca o necesitate formarea resurselor financiare prin preluarea unei parti din veniturile agentilor economici precum si folosirea lor. Cele doua aspecte, sunt realizate si urmarite prin intermediul bugetului de stat, care este folosit de autoritatile guvernamentale si prin bugetele locale folosite de administratia locala. La buget se adauga si fondurile extrabugetare. Aceste fonduri se afla la dispozitia organelor de stat centrale si locale, fiind concentrate in fonduri cu destinatie speciala (de ex: fondul de pensii).

Bugetul de stat reperezinta o balanta cu doua parti: venituri si cheltuieli, care se stabileste anticipat pe 1 an, dupa cum urmeaza:

Veniturile bugetare: cuprind incasarile din impozite pe profit si impozite pe salarii, pe venitul gospodariilor, pe avere, impozite asupra consumului, cotizatii pentru asigurari sociale, etc.

Cheltuielile bugetare: cuprind cheltuielile pentru nevoi sociale, cheltuieli de functionare a puterii publice, cheltuieli destinate educatiei, culturii, stiintei, sanatatii, cheltuieli pentru actiuni economice, cheltuieli cu apararea, etc.

Corespunzator raportului dintre venituri si cheltuieli se disting urmatoarele tipuri de buget:

I. Buget echilibrat

Venituri Cheltuieli

II. Buget deficitar

Venituri < Cheltuieli

In vederea acoperirii deficitului bugetar prin imprumuturi interne si externe, statul poate apela la vanzarea de hartii de valoare (obligatiuni, certificate de depozit si trezorerie), imprumuturi la fondurile extrabugetare si credite la banci. Toate acestea se acumuleaza si se transforma in datorie publica, ce urmeaza a fi platita in viitor impreuna cu dobanzile aferente.

Datoria publica poate sa fie interna si externa, pe termen scurt si pe termen lung. Cea mai riscanta este datoria externa pe termen scurt. Astfel, problema datoriei externe, este una din cele mai importante probleme ale managementului guvernamental. Pentru gestionarea problemei datoriei externe, guvernele iau masuri de rezolvare a acestei situatii:

achitarea datoriei externe pe seama rezervelor valutare si in aur - este insa o masura destul de greu de pus in practica de tarile sarace;

transformarea datoriei pe termen scurt in datorie pe termen lung, in trecerea de la datorii la vedere la datorii la termen (consolidarea datoriei externe) - aceasta operatiune este posibila numai cu acordul creditorilor care s-au constituit in cluburi speciale unde adopta politici solitare in raport cu marii datornici si rau platnicii;

reducerea marimii datoriei externe prin transformarea acesteia in investitii straine pe termen lung (conversia datoriei externe) - o asemenea masura determina participarea subiectilor creditori la privatizarea proprietatii de stat in tara debitoare;

apelarea la organisme internationale (Banca Mondiala, Fondul Monetar International), care acorda unele facilitati pentru depasirea situatiei, dar conditionate de o serie de restrictii privind emisiunea monetara, politica de credit, supravegherea deficitului bugetar si mentinerea sa la un anumit nivel.

III. Bugetul excedentar

Venituri > Cheltuieli

Aceasta este o situatie pozitiva pana la un anumit nivel. Depasirea acestui nivel influenteaza negativ echilibrul economic deoarece se imobilizeaza o parte din resurse care ar putea fi transformate in investitii sau cerere de bunuri de consum.

Conducerea economiei presupune programarea (planificarea), ca o alternativa moderna prin incercari reusite si erori succesive.

Planificarea macroeconomica este un sistem reglator al economiei nationale, bazat pe decizii rationale, aflat insa in concordanta deplina cu regulile functionarii economiei de piata contemporane.

Planificarea se concretizeaza in procesul complex de pregatire si adoptare a planului, de modelare a dezvoltarii economice si de sustinere a acesteia.

Planul, ca document oficial, cuprinde indicatori referitori la tendintele normale ale sensului si dimensiunilor evolutiei economiei nationale in orizontul de timp adoptat, la masurile specifice de politica economica, la finalitatea sociala a intregului sistem de indicatori de plan.

Planificarea poate fi intalnita sub mai multe forme:

a)     Planificare indicativa - statul precizeaza ce trebuie facut pentru a atinge obiectivele pentru care s-a optat democratic.

b)    Planificare incitativa - autoritatile publice sprijina, prin acordarea de avantaje pe cei care se angajeaza in directia realizarii obiectivelor cuprinse in planuri, si ii penalizeaza pe cei care nu se incadreaza in obiectivele planului.

c)     Planificarea imperativa - statul intocmeste si ordona relizarea planului sub constrangerea unor sanctiuni;

d)    Planificarea informala - se realizeaza in tarile unde, desi nu se intocmesc planuri la nivel national, exista o stransa coordonare a deciziilor adoptate separat de administratiile publice cu cele luate de firmele private publice, private sau mixte.