ACADEMIA ROMANA

INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARI ECONOMICE

INSTITUTUL DE PROGNOZA INSTITUTUL DE ECONOMIE

ECONOMICA    MONDIALA

SEMINARUL
DE

MODELARE MACROECONOMICA

CAIET DE STUDII

NR. 6

Centrul de Informare si Documentare Economica

Editat de CENTRUL DE INFORMARE SI DOCUMENTARE ECONOMICA
REDACTOR-SEF - VALERIU IOAN FRANC
SECRETAR GENERAL DE REDACTIE - AIDA SARCHIZIAN

REDACTOR COORDONATOR: CORNELIA SCUTARU

REDACTOR: BIANCA PAUNA
Conceptie grafica, machetare si tehnoredactare: VICTOR PREDA
Nume fisier: CaiStud6_05.doc

Redactia si administratia: Bucuresti, Calea 13 Septembrie nr. 13, sectorul 5,
cod postal 76 117, telefon: 0040-1-411 60 75, telefax: 0040-1-411 54 86
Adresa postala: Bucuresti 5, casuta postala 5 - 72

Materialele cuprinse in acest buletin pot fi reproduse numai cu aprobarea
conducerii Institutului National de Cercetari Economice

SUMAR

Anticipatiile rationale si eficienta politicii monetare.
Unele dezvoltari teoretice recente

Silviu Cerna

1. Introducere   

2. Anticipatiile in noua macroeconomie clasica

3. Credibilitatea politicii monetare in teoria jocurilor

4. Implicatii practice

Determinarea output-gap si a dinamicii socurilor inflationiste.
Cazul Romaniei

Cornelia Scutaru
Cristian Stanica

Abstract   

Introducere   

1. Modele teoretice de baza Descompunerea Blanchard-Quah

2. Datele   

3. Modelul   

4. Rezulte   

4. Descompunerea variantei

5. Output gap

Bibliography

Realizarea paginilor WEB

George Daniel Mateescu
Corina Saman
Mihai Buneci

Bibliografie   

Anticipatiile rationale si eficienta politicii monetare. Unele dezvoltari teoretice recente

1. Introducere

Problema credibilitatii unei anumite politici economice a fost formulata de catre reprezentantii a ceea ce se numeste teoria anticipatiilor rationale. Conform acestei teorii - care constituie nucleul fundamental al noii macroeconomii clasice - deciziile agentilor economici depind nu numai de caracteristicile obiective ale mediului economico-social in care isi desfasoara activitatea, ci si de anticipatiile (expectations) lor cu privire la viitor, pe care le formuleaza tinand seama de toate informatiile semnificative pe care le detin. Astfel, ei iau in considerare nu numai propriile interese, ci si orientarea generala a politicii economice, modul mai mult sau mai putin consecvent de aplicare a acesteia, rezultatele obtinute de autoritati in realizarea obiectivelor propuse s.a.m.d.

In acest context, eficacitatea politicii economice depinde, printre altele, de credibilitatea sa. Credibilitatea Credibilitatea poate fi definita ca fiind coerenta observabila intre programul anuntat de responsabilii politicii economice si aplicarea in trecut si in prezent a politicii respective.

In particular, politica monetara este credibila, daca nivelul ratei inflatiei corespunzatoare politicii respective este folosita de agentii economici ca baza pentru anticipatiile lor . Credibilitatea politicii monetare este, deci, o trasatura a modului in care se formeaza acele anticipatii ale agentilor economici in care intervine rata inflatiei. Faptul ca un anumit nivel al ratei inflatiei - declarat de autoritati ca fiind obiectivul pe care il urmaresc sa il atinga - este considerat plauzibil de agentii economici si, de aceea, este luat in considerare de acestia ca reper pentru propriile lor predictii privind evolutiile economice viitoare, constituie un important capital social pentru banca centrala in sensul ca . Acest capital de imagine reflecta capacitatea acesteia autoritatilor de a elabora si de a aplica cu succes o politica monetara anti-inflationista, usurind totodata indeplinirea sarcinii respective.coopera cu societatea, in scopul comun al stoparii inflatiei. In aceasta calitate, de "capital de imagine", credibilitatea usureaza lupta bancii centrale impotriva inflatiei.

Formal, credibilitatea politicii monetare poate fi definita astfel:

(1)

unde: - credibilitatea politicii monetare,

- rata inflatiei anticipata de agentii economici,

- rata inflatiei anuntata de autoritati,

- media teoretica (speranta matematica) a variabilei prognozate (rata inflatiei).(Caracterele ?)

Importanta practica a problemei credibilitatii depinde de natura schimbarii pe care autoritatile o preconizeaza in politica lor monetara. Astfel, in cazul in care guvernul intentioneaza sa duca o politica de dezinflatie, el este interesat ca noua sa orientare sa fie credibila, caci, daca agentii economici au incredere in politica respectiva, ei anticipeaza ca in viitor rata inflatiei va fi mai mica decat in prezent, ceea ce, dupa cum vom incerca sa demonstram, dupa cum vom vedea, aceasta imprejurareusureaza sarcina guvernului. Importanta credibilitatii este deosebit chiar foarte de mare in cazul in care din cauza rigiditatilor structurale ale economiei sau din alte motive nu este posibila o terapie de soc a inflatiei, iar ca urmare politica de dezinflatie trebuie sa fie una graduala. I; in acest caz, reducerea consecventa a inflatiei confirma fermitatea angajamentului autoritatilor in lupta impotriva acesteiaanti-inflationista, alimentand anticipatii optimiste, susceptibile, prin ele insele, sa sporeasca sansele de succes ale politicii respective.

Dimpotriva, in cazul in care guvernul devine - din diverse motive - mai sensibil ca in trecut la presiunile pentru satisfacerea inclinatiei spre inflatie (inflation bias) a societatii, el are tot interesul ca noile sale intentii sa fie intelese de public cat mai tirziu cu putinta si daca se poate deloc. Caci, atata timp cat agentii economici inca nu-si dau seama ca guvernul si-a schimbat orientarea, anticipatiile acestora raman optimiste, iar rata inflatiei realmente observata se situeaza la un nivel mai redus decat cel care ar corespunde adevaratei politici a guvernului. Principala problema in privinta credibilitatii este caracterul sau asimetric, in sensul ca se cistiga foarte greu si se pierde foarte usor.

Dobandirea credibilitatii este un proces lung si anevoios din cauza numeroaselor obstacole tehnice, administrative si structurale cu care se confrunta.

1)-Cukierman A., Central Bank Behavior and Credibility: Some Rrecent Theoretical Developments, Federal Reserve Bank of St. Louis Review, 68(5), 1986, p.6.

foarte greu si se pierde foarte usor.

Dobindirea credibilitatii este un proces lung si anevoios din cauza numeroaselor obstacole tehnice, administrative si structurale cu care se confrunta.

Obstacolele tehnice provin din starea tehnologica a economiei; de exemplu, acestea sunt constituite de inzestrarea cu echipament informatic, de calitatea datelor statistice de care dispun autoritatile, de pertinenta modelelor econometrice utilizate s.a.m.d. Obstacolele administrative sunt generate de imprejurarile care limiteaza capacitatea autoritatilor de a aplica diverse reglementari si hotarari in contextul social-economic existent; de exemplu, aceasta capacitate este diminuata de coruptie, de slaba pregatire a personalului, de lipsa de cooperare intre autoritatea monetara si autoritatea fiscala etc. Obstacolele structurale tin de ceea ce se numeste "inconsistenta temporala" ⁽³⁾ acest concept care desemneaza faptul ca deciziile conducatorilor interactioneaza cu anticipatiile agentilor economici, facand ca obiectivul urmarit de autoritati sa nu poata fi atins Ca urmare a acestui fenomen, o masura eficace, chiar optima, luata de autoritati la un moment dat, nu mai este in mod necesar asa ulterior, cand agentii economici isi adapteaza comportamentul la actiunea autoritatilor. Conceptul de "iconsistenta temporala" reflecta, asadar, faptul ca deciziile de politica economica nu sunt exogene sistemului economic, ci constituie un element intrinsec al acestuia reactiile agentilor economici depind, inter alia, de modul in care acestia inteleg motivele si consecintele previzibile ale deciziilor autoritatilor.

Obstacolele de genul celor mentionate fac ca dobandirea credibilitatii sa necesite timp indelungat si numeroase eforturi si sa nu existe nici o garantie ca strategiile aplicate de autoritati in scopul redobandirii credibilitatii vor fi incununate de succes. Se poate totusi spune ca, de regula, eforturile necesare in faza de reabilitare sunt cu atat mai mari, cu cat, in trecut, Obstacolele de genul celor mentionate fac ca dobindirea credibilitatii sa necesite timp indelungat si numeroase eforturi, de regula, cu atit mai mari, cu cit, in trecut, practicile inflationiste au fost mai indelungate si mai frecvente.

Pierderea credibilitatii este, in schimb foarte rapida, producandu-se chiar si atunci cand autoritatile se abat doar temporar de la linia de conduita anti-inflationista pe care s-au angajat sa o adopte.

Credibilitatea este, asadar, o dimensiune culturala a politicii monetare, care cuprinde, pe langa pricepere si cunostinte, abilitatea autoritatilor de a asocia publicul la realizarea telului eliminarii inflatiei. Dobandirea credibilitatii este un proces social anevoios si in multe privinte misterios. greu de dobindit si usor de pierdut. Guvernele aplica adesea politici monetare care au ca efect pierderea credibilitatii, dar sunt relativ putine cazurile de strategii incununate de succes de redobandire a acesteia. Exista anumite metode care pot fi folosite pentru a convinge publicul de fermitatea angajamentului autoritatilor de a stopa inflatia, insa aceste tehnici constituie elemente necesare, dar nu suficiente, pentru succesul politicii monetare de dezinflatie. Se adauga consensul social cu privire la faptul ca inflatia este un "rau", reciprocitatea si buna credinta in relatia stat-cetatean, sentimentul raspunderii ("accountability") institutiilor fata de comunitate, obligatia morala a conducatorilor de a da socoteala cetatenilor si increderea - care isi au toate originea mai degraba in valori, traditii si obiceiuri, decat in legi, contracte si principii de rationalitate economica.

2. Anticipatiile in noua macroeconomie clasica

Teoria anticipatiilor rationale in contextul careia se pune problema credibilitatii i constituie elementul esential al noii macroeconomii clasice, elaborata la inceputul anilor '70, prin lucrarile lui R. Lucas, L. Raping, T. Sargent si J. Walace etc. La ora actuala, noua macroeconomie clasica este un curent dominant in gindirea economica, avind o puternica influenta asupra factorilor de decizie din principalele tari ale lumii. , si afirmata rapid ca un curent dominant in gandirea economica contemporana.

Reprezentantii acestei orientari se situeaza, in general, pe linia de gandire a lui Walras - a carei contributie esentiala al carui nucleu fundamental este analiza echilibrului general , pe care o dezvolta insa prin valorificarea progreselor realizate intre timp de stiinta economica: explicatia analiza keynesiana a modului in care previziunile cu privire la viitor influenteaza activitatile economice actuale, contributiile neoclasice la studiul comportamentului

consumatorului si al procesului de formare a cererii, curba Phillips, conceptul actuale, contributiile neoclasice la studiul comportamentului consumatorului si al procesului de formare a cererii, "curba Phillips", conceptul monetarist de "somaj natural" etc. In modul acesta , analiza echilibrului general dobandeste o mai buna fundamentare economica, iar atentia se indreapta mai degraba spre problematica ciclului economic, decat spre cea a cresterii

O caracteristica importanta a noii macroeconomii clasice este rolul explicativ important deosebit conferit factorului "anticipatii".

Problema modului in care anticipatiile influenteaza procesele economice care se desfasoara in prezent nu este noua in stiinta economica. Astfel, in descrierea procesului de formare a preturilor, pe care o face in teza sa de doctorat sustinuta in anul 1927, G. Myrdal tine seama inclusiv de factorul "anticipatii". Ulterior, Myrdal, Ohlin, Lindhal si Lundberg au incercat sa construiasca o analiza macroeconomica dinamica, in care miscarea preturilor, cu toate consecintele acesteia, depinde, printre altele, de "anticipatii" ^{In aceiasi perioada, E. S. Mills elaboreaza o analiza probabilistica a stabilitatii economiei(6}

Acest factor Factorul "anticipatii" joaca, de asemenea, un rol esential in "Teoria generala" a lui Keynes, dupa care caracteristica unei economii moderne, care este o economie monetara, este faptul ca schimbarea vederilor privind viitorul poate sa influenteze volumul ocuparii mainii de lucru, nu numai directiile ei . Trebuie totusi spus ca teoria keynesiana se deosebeste de celelalte analize din epoca prin afirmatia ca incertitudinea nu poate fi exprimata cu ajutorul conceptului de probabilitate cu care opereaza teoria probabilitatilor. Intr-adevar, dupa Keynes, notiunea de probabilitate din teoria probabilitatilor este un mod de a reprezenta un viitor sigur, pe care agentii economici nu il cunosc cu certitudine, dar care, in sine, este previzibil, deoarece este rezultatul unui proces determinist, guvernat de legi naturale invariante Spre deosebire de aceasta, incertitudinea veritabila adica aceea care priveste natura nesigura a viitorului economiei in ansamblul sau, nu poate fi descrisa cu ajutorul aparatului analitic oferit de teoria probabilitatilor, deoarece este consecinta unui proces nedeterminat

La randul sau, studiind influenta pe care variatia stocurilor o are asupra ciclului economic, Metzler are in vedere anticipatiile endogene ale agentilor economici

Dupa razboi, deosebirile si convergentele (asemanarile) intre Keynes si ceilalti economisti in privinta abordarii anticipatiilor au fost evidentiate de G. L. S. Shackle, a carui opera este consacrata aproape in intregime elaborarii unei teorii a deciziilor in conditii de incertitudine In aceeasi perioada, E. S. Mills a elaborat o analiza probabilistica a stabilitatii economiei

Pe de alta parte, situandu-se pe o pozitie asemanatoare cu cea a lui Keynes, N. Georgescu-Roegen a dat, in anii '50, o riguroasa demonstratie matematica a imposibilitatii descrierii numerice a incertitudinii

Potrivit savantului roman cauza profunda a controverselor cu privire la natura anticipatiilor si a incertitudinii, in care sunt implicati nu numai economistii, ci si matematicienii, este incapacitatea mintii umane de a imita aleatorul. Ca urmare, sistemul numerelor reale nu este suficient pentru reprezentarea tuturor anticipatiilor iar acele anticipatii care pot fi puse intr-o relatie semnificativa cu un numar real formeaza numai o clasa speciala. Daca se folosesc numere complexe, poate fi reprezentata o categorie mai larga, dar totusi limitata, de anticipatii. Insa, pe masura ce este vorba de incertitudinea pura, nici un sistem numeric nu mai pare sa se potriveasca

In fine, in cunoscuta lucrare colectiva consacrata teoriei cantitatitative a monedei, coordonata de Friedman, aparuta in 1956, anticipatiile constituie unul din factorii determinanti ai cererii de moneda

Trasatura comuna a lucrarilor care sustin ca anticipatiile pot fi exprimate printr-un anumit tip de probabilitate este ipoteza ca agentii economici se comporta rational si ca tocmai aceasta rationalitate este cea care permite reprezentarea probabilistica a procesului de formare a predictiilor privind viitorul.

Ideea ca fiintele umane se comporta rational in activitatea lor economica nu este nici ea noua, ci una la fel de veche ca si reflectia economica insasi. Intr-adevar, daca indivizii nu sunt rationali, nu se poate face

4)- De aceea, o denumire alternativa a acestei scoli de gindire economica este "teoria echilibrului ciclic". Pentru o prezentare mai ampla a noii macroeconomii clasice, a se vedea: Beaud M., Dostaler G., Gindirea economica de dupa Keynes, Eurosong & Book, Bucuresti, 2000, p. 180-187 (trad. dupa: La pensee economique depuis Keynes, Editions du Seuil, 1996).

5)- Rational Expectations and the Theory of Price Movements, Econometrica, 29, 1961, p. 315-365 (apud. Beaud M., Dostaler G., op. cit., p. 181).

6)- The Use of Adaptive Expectations in Stability Analysis: Comment, Quarterly Journal of Economics, 75, 1961, 330-335; Reply, 335-338 (apud idem).

7)- Keynes J.M., Teoria generala a folosirii miinii de lucru, a dobinzii si a banilor, Editura stiintifica, Bucuresti, 1970, p.nici o descriere rationala a modului in care ei actioneaza pentru a-si procura cele necesare traiului si, deci, nu se poate construi nici o stiinta economica.

Modalitatea prin care stiinta economica clasica reflecta caracterul rational al comportamentului economic al oamenilor este ipoteza ca indivizii incearca sa obtina utilitatea si profitul maxim permise de resursele de care dispun.

Teoria anticipatiilor rationale merge mai departe, extinzand acest postulat si asupra demersurilor subiective, subdiacente actiunilor economice ale oamenilor, cum ar fi obtinerea informatiilor de care acestia au nevoie in deciziile lor sau formularea de previziuni cu privire la evolutiile economice viitoare. Aceasta nu inseamna ca se sustine ca indivizii se comporta intotdeauna rational in domeniul economic, caci o asemenea afirmatie ar fi usor respinsa prin contra-exemple. Se considera doar ca modul rational de a fi este cel mai frecvent intalnit in toate manifestarile fiintei umane si ca, deci, poate fi statuat ca principiu comportamental universal

Primele formulari ale teoriei anticipatiilor rationale apartin lui J. F. Muth , E. S. Mills , J. Sargent si N. Walace etc. Ulterior, conceptul si aparatul analitic respectiv au fost utilizate in analize micro si macroeconomice diversificate, una din cele mai importante aplicatii fiind studiul eficacitatii politicii monetare.

Ipoteza comportamentului rational implica informarea perfecta a agentilor economici. Aceasta perfecta informare se manifesta in urmatoarele trei planuri: propriile preferinte; 2) constrangerile in materie de resurse la care sunt supusi (restrictia bugetara); si 3) pietele pe care actioneaza (mediul de afaceri Ca urmare a informarii perfecte, agentii economici actioneaza intr-o stare mentala de certitudine. Aceasta stare de certitudine este presupusa in toate analizele efectuate de reprezentantii noii macroeconomii clasice, insa constituie totodata si elementul cel mai contestat de criticii acestei scoli de gandire

In aceste conditii, indiferent ca sunt formulate de specialisti sau de nespecialisti, anticipatiile sunt, in esenta identice cu conjecturile teoriei economice pertinente Agentii economici cunosc, asadar, la fel de bine ca savantii sau ca autorii politicilor economice modul de functionare al economiei, asa cum este descris acesta de stiinta economica cea mai avansata, iar aceasta descriere este corecta. Ca urmare agentii privati nu pot fi surprinsi usor de initiativele autoritatilor, ci, dimpotriva, integreaza in anticipatiile lor actiunile preconizate de guvern modificandu-si comportamentele in functie de schimbarea parametrilor politicii economice si a cadrului social-economic (inconsistenta temporala)

Ideea ca anticipatiile se formeaza in mod rational are doua consecinte nu exista in mod necesar erori de previzionare; si 2) chiar daca exista asemenea erori, acestea sunt aleatoare si, deci, se compenseaza in medie intre ele

Se observa ca, in aceasta interpretare, rational nu inseamna exact , ci in medie adevarat Iar avand in vedere ca, pentru un numar suficient de mare de cazuri, media tinde spre probabilitatea teoretica, s-ar mai putea spune si ca rational inseamna cel mai probabil adevarat

In mod evident, aceasta maniera simplificata de definire a adevarului - si a caii regale spre descoperirea acestuia ratiunea - are avantajul ca este echivalenta cu definitia tehnica a sperantei matematice (probabilitatii teoretice) conditionate a unei variabile aleatoare. Ca urmare, o anticipatie rationala poate fi definita ca o anticipatie care coincide cu speranta matematica (probabilitatea teoretica) a distributiei de probabilitate a variabilei economice care face obiectul previzionarii.

Pentru a exprima formal aceasta definitie, notam cu variabila care face obiectul previziunii. Anticipatia se zice rationala daca

unde:

informatiile disponibile in momentul cand se face previziunea.

Daca anticipatia se confirma, vom avea:

Caracteristica anticipatiilor rationale este absenta erorilor, iar ca urmare, daca exista totusi erori acestea sunt aleatoare. Cu alte cuvinte, forma generala a relatiei (3) este

unde: g parametru statistic, care exprima factorii aleatori, neluati in considerare.

Acest mod de formare a anticipatiilor poate fi ilustrat prin urmatorul scenariu:

Sa presupunem ca, in ultimele luni ale anului , cand are loc negocierea contractelor colective de munca pentru anul urmator, , agentii economici incearca sa previzioneze care va fi rata inflatiei in anul respectiv, , pentru a tine seama de aceasta la redactarea clauzelor contractuale privind salariile. In acest scop, ei folosesc toate informatiile de care dispun in momentul respectiv, de la declaratiile autoritatilor la interpretarea de catre analistii proprii sau independenti a rezultatelor obtinute cu ajutorul modelelor cu care opereaza stiinta economica cea mai avansata. Astfel, sa admitem ca se stie ca in perioada va avea loc o importanta crestere a cheltuielilor publice, care, inevitabil, va trebui acoperita prin emisiunea bancii centrale. De asemenea, sa mai presupunem ca se stie si ca - din diverse cauze - productia nu va creste. Ca urmare, agentii economici au toate motivele sa se astepte ca, in perioada , va avea loc o crestere a ratei inflatiei.

Metoda cea mai simpla de descriere a efectului pe care cresterea masei monetare il are asupra preturilor este reprezentat de modelul care sintetizeaza teoria cantitativa clasica a monedei ("ecuatia schimbului" a lui I. Fisher)

(5)

unde: - nivelul general al preturilor,

- masa monetara,

- viteza de circulatie a monedei,

- volumul tranzactiilor,

- rata inflatiei.

Conform ecuatiei (5), cresterea masei monetare,, care va avea loc in perioada , determina o crestere de egala valoare a nivelului general al preturilor,. Ca urmare, rata inflatiei anticipata in mod rational este:

(6)

unde: -cuprinde inclusiv modelul reprezentat de ecuatia (5).

In concluzie, teoria anticipatiilor rationale sustine, in esenta, ca informatiile noi ("socurile") afecteaza in mod direct formarea anticipatiilor, si anume intr-o masura mult mai mare decat informatiile oferite de observarea variatiilor inregistrate in trecut de marimea economica previzionata. Agentii economici detin toti aceleasi informatii si utilizeaza toti acelasi model macroeconomic pertinent pentru a le prelucra, iar ca urmare anticipeaza toti in acelasi mod (rational) evolutia viitoare a unei variabile economice. Ca urmare, anticipatiile sunt omogene, iar erorile sunt aleatoare.

3. Credibilitatea politicii monetare in teoria jocurilor

Din punct de vedere analitic, principala modalitate prin care descrierea probabilistica a anticipatiilor rationale a fost integrata in stiinta economica moderna este teoria jocurilor. Dupa cum se stie, teoria jocurilor este teoria modelelor matematice de adoptare a deciziilor optime in conditii de conflict sau nedeterminare . Aplicatia cea mai cunoscuta a teoriei jocurilor la studiul eficacitatii politicii monetare este modelul elaborat la inceputul anilor '80 de R. Barro si D. Gordon

In acest model, exista doi jucatori: 1) autoritatea monetara (guvernul, banca centrala); si 2) economia (economia reala, sectorul privat, agentii economici).

Autoritatea monetara - numita, in continuare, banca centrala - are drept functie-obiectiv o forma a functiei bunastarii sociale, de tipul:

(7)

unde: - rata somajului observata,

- rata somajului propusa ca tinta,

- rata inflatiei,

- parametru statistic; .

Se observa ca ecuatia (7) este conceputa ca o functie care exprima costul social, generat de nerealizarea obiectivelor propuse in materie de somaj si de inflatie. In aceasta logica, bunastarea sociala este maxima cand costul social este minim - si invers.

Conform ecuatiei (7), costul social are doua cauze:

a) abaterea ratei somajului efectiv inregistrate, , de la nivelul propus drept obiectiv de politica economica, ; aceasta abatere genereaza costuri sociale indiferent ca este in sus sau in jos; de aceea, este luata la patrat;

b) abaterea ratei inflatiei efectiv inregistrate,, de la nivelul propus drept obiectiv, (), care, de asemenea, genereaza costuri indiferent daca este pozitiva sau negativa; de aceea, si abaterea respectiva este luata la patrat.

Economia reala - numita, in continuare, "agentii economici" - are drept functie-obiectiv o varianta a curbei Phillips, conform careia, daca rata inflatiei este incorect anticipata de agentii economici,, rata observata a somajului, , se abate de la rata naturala a somajului,,:

(8)

unde, pe langa notatiile anterioare: - parametru statistic;.

In ceea ce priveste rata somajului luata drept obiectiv,, aceasta poate fi si ea, desigur, diferita de rata naturala a somajului,:

(9)

unde:

Introducand relatiile (8) si (9) in relatia (7), se obtine urmatoarea forma a functiei costului social:

(10)

Se demonstreaza ca nivelul ratei inflatiei care minimizeaza functia (10) este:   

(11)

Rezulta ca rata inflatiei care minimizeaza costul social depinde de rata inflatiei pe care o anticipeaza agentii economici:

(12)

Se evidentiaza, astfel, importanta esentiala pe care o are factorul "credibilitate".

Intr-adevar, sa presupunem ca banca centrala anunta ca isi propune sa realizeze stabilitatea preturilor, adica o rata a inflatiei egala cu zero,. De asemenea, sa mai presupunem ca agentii economici considera ca acest anunt este credibil.

Conform ecuatiei (11), rata inflatiei realmente observata va fi:

(13)

Cu alte cuvinte, rata inflatiei care minimizeaza costul social nu este rata-zero, ci o rata mai mare, si anume mai mare decat rata anticipata de agentii economici. Aceast tip de inflatie, care nu este prevazuta de agentii economici, dar este susceptibila sa minimizeze costurile sociale, constituie ceea ce in literatura se numeste "inflatie-surpriza" ("inflatie-soc").

Introducand relatia (13) in ecuatia (10), se obtine costul social corespunzator:

(14)

Potrivit teoriei anticipatiilor rationale, agentii economici sunt perfect informati, iar ca urmare ei cunosc, printre altele, modelul utilizat de banca centrala pentru a determina nivelul-tinta al ratei inflatiei, pe care aceasta il anunta public. Cu alte cuvinte, daca se considera ca, in cadrul modelului Barro-Gordon, anticipatiile se formeaza conform teoriei anticipatiilor rationale, rata inflatiei anticipata de agentii economici este egala cu rata-tinta, stabilita de banca centrala,. Rezulta ca, in acest caz, anuntarea de catre banca centrala a unei rate a inflatiei egala cu zero nu este credibila, iar prin urmare politica monetara de asigurare a stabilitatii preturilor nu poate determina minimizarea costului social.

Se poate usor demonstra ca, in acest caz, nivelul ratei inflatiei care minimizeaza functia costului social este:

(15)

Relatia (15) arata ca formarea in maniera rationala a anticipatiilor face ca rata inflatiei care minimizeaza costul social sa fie o marime pozitiva, si anume chiar mai mare decat rata inflatiei-surpriza, . Acest fenomen - cunoscut in literatura sub denumirea de "inclinatie spre inflatie" (inflation bias) - este provocat de faptul ca parametrul ; semnificatia abaterii respective este ca, deoarece anticipatiile se formeaza in mod rational, agentii economici stiu la fel de bine ca banca centrala ce se va petrece in economie; in consecinta, daca banca centrala isi propune ca obiectiv o rata a somajului, U^*, diferita de rata naturala, Uⁿ, iar in acelasi timp anunta ca va urmari o inflatie-zero, anuntul sau nu este credibil: agentii economici anticipeaza ca rata inflatiei va fi diferita de zero si destul de mare pentru a produce efecte notabile in materie de reducere a somajului.

Insa, in cazul in care agentii economici anticipeaza corect rata inflatiei, "curba Phillips" spune ca rata somajului nu poate fi redusa sub nivelul ratei naturale. Cu alte cuvinte, daca anticipatiile se formeaza in mod rational, nu numai rata inflatiei, ci si rata somajului este mai mare decat in cazul inflatiei-surpriza. De asemenea, costul social, Z_rat, este mai mare:

(16)

O posibilitate de a reduce totusi si in acest caz costul social este obligarea bancii centrale sa respecte o anumita regula de emisiune monetara, care sa faca rata inflatiei egala cu zero si sa confere credibilitate anunturilor oficiale in acest sens. De exemplu, o astfel de regula poate fi impusa prin adoptarea regimului cunoscut sub denumirea de "Consiliu Monetar" ("Currency Board"), a carui caracteristica esentiala este mentinerea unui curs fix fata de o anumita moneda straina. O alta varianta este legiferarea celebrei "reguli de aur" monetariste, care consta in cresterea masei monetare cu o rata anuala constanta s.a.m.d. Este evident ca, pentru a-si atinge scopul, regula trebuie astfel formulata incat sa poata fi respectata in mod absolut de banca centrala.

Sa presupunem ca, in conformitate cu "ecuatia schimbului", rata inflatiei este egala cu rata de crestere a masei monetare si ca adoptarea unei reguli de crestere a masei monetare - de genul celor amintite - face ca rata inflatiei sa fie egala cu zero: . Impunerea unei reguli mai mult sau mai putin mecanice de creatie monetara are dezavantajul ca desfiinteaza orice posibilitate ca banca centrala sa duca o politica monetara activa, susceptibila sa duca la scaderea ratei somajului. Avantajul acestui regim monetar este insa ca implica un cost social mai mic decat cel implicat de o politica monetara discretionara. Intr-adevar, costul social in cazul regimului bazat pe o anumita regula este:

(17)

Din compararea celor trei cazuri prezentate mai sus, rezulta imediat ierarhia acestora:

(18)

Cu alte cuvinte, costul social cel mai mic se obtine in cazul in care banca centrala poate sa provoace o inflatie-surpriza; costul social cel mai mare se inregistreaza in cazul in care anticipatiile se formeaza in mod rational, iar anunturile de politica monetara ale bancii centrale sunt luate in considerare de agentii economici in functie de gradul lor de credibilitate; calea de mijloc este adoptarea unui regim monetar care presupune impunerea unei reguli stricte de emisiune monetara.

Modelul Barro-Gordon conduce, asadar, la concluzia ca aranjamentul institutional preferabil este impunerea unei reguli exogene pentru conduita bancii centrale, desi, in principiu, efectul maxim in planul diminuarii costului social se manifesta in cazul unei politici monetare discretionare. Acest rezultat moderat este determinat de faptul ca, din punct de vedere tehnic, jocul reprezentat prin modelul Barro-Gordon este un joc non-cooperativ de tip Nash. Caracteristica unui asemenea joc este ca jucatorii au statut egal si nu stabilesc anumite conventii inainte de inceperea jocului. Fiecare jucator alege o strategie ai carei parametrii sunt strategiile celorlalti jucatori si care, in cadrul regulilor jocului, maximizeaza functia sa de utilitate. Situatia de echilibru este situatia in care, daca ceilalti jucatori isi mentin strategiile neschimbate, nici unuia dintre jucatori nu-i convine sa-si modifice strategia. Situatia de echilibru se numeste "echilibru de tip Nash", daca strategia oricarui jucator este optima; strategia optima pentru fiecare jucator este strategia care duce la asigurarea echilibrului jocului, inclusiv in cazul in care jocul este cu mai multe runde.

In contextul discutiei noastre, semnificatia conceptului de "echilibru de tip Nash" este ca orice alta rata a inflatie provoaca un cost social mai mare.

De fapt, in conditii de "echilibru de tip Nash", solutia radicala, reprezentata de provocarea de catre banca centrala a unei inflatii-surpriza, nici nu este posibila. Caci, daca se admite ca anticipatiile se formeaza in mod rational si, deci, agentii economici cunosc modelul macroeconomic pe care banca centrala il utilizeaza pentru a determina nivelul ratei inflatiei pe care si-l propune ca obiectiv, inseamna ca ei stiu ca politica monetara va duce - cel putin in unele cazuri - la o rata a inflatiei mai mare ca zero. Ca urmare, rata inflatiei anticipata de agentii economici va fi egala cu aceasta rata pozitiva, nu cu zero. Este vorba, asadar, despre amintitul fenomen de "inclinatie spre inflatie" (inflation bias), in cadrul caruia inflatia nu este deloc o "surpriza", ci o asteptare unanima. Iar aceasta unanimitate cuprinde inclusiv banca centrala, caci, in ceea ce o priveste, presupunand ca anticipatiile se formeaza in mod rational, se asteapta si ea ca agentii economici sa anticipeze corect rata inflatiei: _.

Rezulta ca, in conditii de "echilibru de tip Nash", tocmai caracterul rational al anticipatiilor este cel care face ca rata anticipata a inflatiei sa fie egala cu rata inflatiei observata in prezent, considerata de agentii economici ca fiind expresia strategiei bancii centrale de a permite o asemenea inflatie incat sa minimizeze costul social: .

O alta concluzie care se desprinde din analiza efectuata cu ajutorul modelului Barro-Gordon este ca, in conditiile in care anticipatiile se formeaza rational, o banca centrala care isi propune sa asigure stabilitatea preturilor - asa cum sunt obligate, prin lege, majoritatea bancilor centrale moderne, iar mai nou si Banca Nationala a Romaniei - provoaca inevitabil un anumit cost social. Acest cost poate fi numit "costul dezinflatiei" si are urmatoarea expresie cantitativa:

(19)

Ecuatia (19) arata ca acest cost provine din faptul ca desi rata inflatiei este zero, rata somajului este mai mare decat rata naturala. Cresterea ratei somajului peste nivelul sau natural se explica prin faptul ca stabilizarea preturilor, , face ca salariile reale sa creasca, ceea ce impiedica o mai buna ocupare a manii de lucru.

4. Implicatii practice

Principala implicatie a teoriei anticipatiilor rationale este teza ca moneda este neutra. Intr-adevar, daca agentii economici isi efectueaza anticipatiile in mod rational, autoritatile nu mai beneficiaza de o pozitie privilegiata, bazata pe informatiile asimetrice de care dispun si pe capacitatea lor de a lua decizii in mod unilateral. Adaptarea comportamentului agentilor economici la actiunea statului nu mai este ulterioara momentului deciziei autoritatilor, ci se realizeaza concomitent cu procesul decizional respectiv. Singurul caz in care politica statului poate influenta economia reala este cel in care aceasta politica este discretionara, provocand "socuri" sau "surprize", ceea ce are, insa, numeroase inconveniente. Aceasta este ceea ce se numeste "teorema ineficacitatii politicii monetare" - formulata de Sargent-Walace si Barro -care spune ca agentii economici isi adapteaza comportamentele la deciziile autoritatilor ("inconsistenta temporala"), iar ca urmare, abaterea ratei de crestere economica de la rata naturala, corespunzatoare factorilor de productie si cunostintelor existente, este determinata de "socuri" intamplatoare, nu de politicile sistematice duse de autoritati.

Prin aceasta prisma, fluctuatiile ciclice ale productiei sunt provocate de diverse tipuri de "socuri", indeosebi cele produse la nivelul productivitatii si in volumul resurselor disponibile, care sunt apoi amplificate printr-o serie de mecanisme de transmisie, intr-un univers caracterizat prin comportamentul rational al agentilor economici si guvernat de legea echilibrului general. Aceste "socuri" ("surprize") induc agentilor economici interpretari eronate ale semnificatiei variatiilor de preturi, ceea ce ii determina sa adopte decizii de productie gresite. Insa, aceste decizii nu provoaca decat abateri temporare ale productiei de la nivelul sau natural, iar economia revine mai devreme sau mai tarziu la starea de echilibru. Conditia necesara si suficienta in acest sens este flexibilitatea preturilor si, respectiv, a cantitatilor de bunuri care se produc.

In particular, ipoteza ca anticipatiile se formeaza in mod rational implica posibilitatea ca agentii economici sa prevada corect, cu o eroare cel mult aleatoare, rata viitoare a inflatiei. De asemenea, ipoteza amintita implica ideea ca agentii economici stiu ca efectele pe care cresterea masei monetare le exercita asupra marimilor economice reale sunt temporare si ca, deci, desi are loc o crestere a nivelului general al preturilor, mai devreme sau mai tarziu preturile relative vor reveni la starea de echilibru. Inflatia corect anticipata nu modifica, asadar, comportamentele economice, adica nu produce ceea ce se numeste "iluzia monetara" . Aceasta face ca, pe termen lung, cresterea masei monetare sa nu afecteze echilibrul economic, iar moneda sa fie neutra.

Neutralitatea monedei se manifesta, de altfel, si pe termen scurt - orizont de timp in care se elaboreaza, de obicei, politica monetara -, caci, intr-o perioada de timp scurta, rata viitoare a inflatiei poate fi prevazuta in mod si mai corect.

Generalizand, atat pe termen lung, cat si pe termen scurt, politica monetara este ineficace, nefiind capabila sa duca la realizarea unor obiective din domeniul economiei reale, in particular a unui anumit nivel al productiei sau al ocuparii mainii de lucru. De aceea, banca centrala nu trebuie sa-si asume asemenea obiective, pe care, oricum, nu le poate atinge, ci sa se preocupe de singurul obiectiv pe care il poate realiza cu mijloacele care ii stau la dispozitie: stabilitatea preturilor.

Se observa ca pozitia noii macroeconomii clasice se caracterizeaza printr-un scepticism absolut cu privire la eficacitatea politicii monetare si a oricaror altor forme de interventie a statului in economie. Totusi, comparativ cu stiinta economica clasica, cu monetarismul si cu alte curente de gandire economica liberale, analiza noii macroeconomii clasice reprezinta - intr-un anumit sens - un progres, caci tine seama de faptul ca, in pofida acestei concluzii teoretice, autoritatile monetare actioneaza, in fapt, asupra masei monetare si, deci, asupra ratei inflatiei. Insa, reprezentantii acestei orientari considera ca actiunea respectiva insasi este anticipata in mod rational de agentii economici, ceea ce provoaca amintita "inconsistenta temporara" si, deci, ineficacitate a politicii monetare.

Ineficacitatea se manifesta in cazul normal, cand agentii economici sunt bine informati, dar este valabila si atunci cand acestia sunt slab informati, caci, in ambele cazuri, ei comit erori in previzionarea ratei inflatiei, care, tocmai pentru ca sunt aleatore, nu pot fi corectate in timp util. Singurul caz in care politica monetara este eficace este cel in care autoritatile provoaca o inflatie-surpriza, impiedicandu-i in modul acesta pe agentii economici sa fie rationali. Dar, o politica monetara care face imposibile calculele si deciziile economice rationale nu mai este, de fapt, o politica economica autentica, ghidata de principiul binelui public, ci un atentat la viata sociala normala.

Dupa cum se stie, teza neutralitatii monedei, cu corolarul sau: ineficacitatea politicii monetare, a fost enuntata inca de stiinta economica clasica, iar apoi reafirmata, pe baze analitice noi, de M. Friedman si de ceilalti reprezentanti ai scolii de la Chicago (monetarismul). Noua macroeconomie clasica regaseste aceasta teza, insa ofera o noua demonstratie, care valorifica rezultatele obtinute in ultimele decenii de stiinta si practica economica. De aceea, spre deosebire de predecesorii lor clasici si neoclasici, reprezentantii noii macroeconomii clasice recomanda nu renuntarea la politica monetara, ci subordonarea acesteia unei anumite reguli. Prin respectarea unei reguli apriorice de creatie monetara, cresterea masei monetare si, deci, rata inflatiei devin parametrii stabili ai anticipatiilor agentilor economici, ceea ce este de natura sa ii fereasca de erori (sistematice) si sa le intareasca felul rational de a fi.

Concluziile "tari" ale noii macroeconomii clasice cu privire la rolul factorului monetar in economie si la posibilitatea utilizarii politicii monetare pentru atingerea unor obiective din domeniul economiei reale sunt consecinte ale unor ipoteze la fel de "tari". De aceea, analiza respectiva nu poate fi interpretata ca fiind o demonstratie a valabilitatii acestor concluzii in economiile contemporane, ci ca un rezultat al cercetarii conditiilor mai mult sau mai putin ipotetice in care moneda ar putea fi neutra, iar politica monetara ar putea fi ineficace.

Construit pe aceste baze teoretice, modelul Barro-Gordon are, la randul sau, o serie de limite, care ii diminueaza capacitatea cognitiva si operationala. Fara a intra aici in detalii, vom spune doar ca modelul nu permite transarea problemei alegerii celei mai adecvate strategii de politica monetara: reguli sau discretionism . Modelul ofera insa o baza analitica riguroasa pentru evaluarea argumentelor care s-au adus in cursul timpului in favoarea unei pozitii sau alteia. De asemenea, in variantele sale imbunatatite, modelul constituie o buna descriere a problemelor cu care se confrunta o banca centrala care isi propune sa duca o politica monetara activa, subordonata obiectivului reducerii somajului.

Una din cele mai importante aplicatii ale modelului Barro-Gordon este studiul credibilitatii politicii monetare, care constituie unul din factorii esentiali de care depind efectele pe care politica monetara le exercita asupra economiei reale - in masura in care asemenea efecte exista. Conform modelului, o banca centrala care si-a pierdut credibilitatea are putine posibilitati de a impiedica formarea unor anticipatii pesimiste privind rata viitoare a inflatiei, chiar daca inceteaza sa mai duca o politica inflationista. In acest caz, economia se afla intr-o situatie aproape fara iesire, caci, desi suporta costurile sociale mari, caracteristice modului rational de formare a anticipatiilor, deoarece rata inflatiei este deja ridicata, iar agentii economici considera ca va fi si in viitor la fel, politica monetara nu duce la scaderea ratei somajului.

In asemenea cazuri, singura cale prin care banca centrala isi poate redobandi credibilitatea este o politica de dezinflatie, dusa cu consecventa o lunga perioada de timp. In mod concret, aceasta inseamna ca, in pofida anticipatiilor inflationiste ale agentilor economici, , banca centrala duce o politica de asigurare a stabilitatii preturilor, . Este adevarat ca aceasta politica este de natura sa determine scaderea temporara a productiei si, deci, cresterea ratei somajului, ceea ce genereaza costuri sociale mari, , insa acceptarea acestor costuri relativ ridicate constituie singura cale pentru evitarea unor costuri sociale si mai mari, implicate de continuarea inflatiei. De asemenea, suportarea costurilor dezinflatiei este singura modalitate prin care banca centrala poate convinge treptat societatea ca anuntata sa politica de asigurare a stabilitatii preturilor este serioasa. Cu alte cuvinte, acceptand o vreme costurile sociale relativ mari ale dezinflatiei, banca centrala "acumuleaza", de fapt, capitalul social reprezentat de propria sa reputatie, iar daca reuseste sa-si redobandeasca credibilitatea, societatea este scutita de costurile sociale si mai mari, implicate fie de continuarea inflatiei, fie de combaterea acesteia prin metoda dura a instituirii unei reguli mecanice de creatie monetara.

In aceste conditii, restabilirea credibilitatii nu este si nu poate fi un proces instantaneu, chiar daca banca centrala duce deja de mai multi ani o politica de dezinflatie, , si chiar daca societatea a suportat in tot acest timp costurile sociale relativ mari pe care le implica o asemenea politica. Durata procesului de restabilire a credibilitatii poate fi insa diminuata prin folosirea unor metode adecvate de convingere a publicului de hotararea ferma a bancii centrale de a curma inflatia.

Metoda cea mai radicala este reforma monetara. Aceasta este o operatiune de mare amploare, constand in modificarea sau inlocuirea legii monetare si a altor acte normative privind elementele sistemului banesc dintr-o tara . In mod practic, prin aceasta masura, guvernul retrage din circulatie intreaga cantitate de semne monetare existente, erodate de inflatie, inlocuindu-le cu semne monetare noi, presupuse a fi de mai mare valoare, cea ce este de natura sa tempereze anticipatiile inflationiste. Reformele monetare reusite, efectuate in Germania in anul 1923 si in anul 1948, arata ca, in principiu, o asemenea metoda este posibila. Totusi, numeroasele reforme monetare esuate, efectuate recent de tarile din America Latina, invedereaza ca realizarea unei reforme monetare nu este suficienta pentru a elimina anticipatiile inflationiste acute. Acelasi lucru este relevat si de experienta Romaniei, care a efectuat reforme monetare traumatizante in anul 1947 si in anul 1952, dar nu a putut stopa inflatia. Cazul Romanei este instructiv si pentru ca arata ca atunci cand cauzele adanci ale inflatiei se mentin, reforma monetara singura nu da rezultate, nici macar atunci cand este aplicata cu formidabilele mijloace de control al societatii de care dispune statul totalitar comunist.

O metoda oarecum apropiata de reforma monetara este denominalizarea (denominarea) monedei nationale, adica reducerea valorii nominale a insemnelor monetare ale unei tari (Polonia-1995, Ucraina-1996, Rusia-1998, Bulgaria-1999, Romania-2005). Prin aceasta operatiune, banca centrala semnaleaza, de asemenea, agentilor economici angajamentul sau ferm de a continua politica de dezinflatie, alimentand, astfel, anticipatiile optimiste privind rata viitoare a inflatiei. Insa, la fel ca reforma monetara, daca este efectuata singura, adica fara a pune ordine in circulatia monetara si in finantele publice, denominalizarea (denominarea) nu poate constitui un remediu pentru stoparea inflatiei si recastigarea credibilitatii.

O alta metoda este uniunea monetara cu o tara (grup de tari) a carei banca centrala se bucura de o mare credibilitate. Un exemplu in acest sens este inlocuirea peste noapte a marcii est-germane cu prestigioasa marca vest-germana. Problema care se pune totusi si in acest caz este ca o tara cu moneda stabila (si, deci, cu o politica fiscala echilibrata) este, de obicei, reticienta in a realiza o uniune monetara cu o tara care s-a dovedit in trecut incapabila sa-si tina sub control finantele si circulatia monetara. Asa se explica de ce tarile membre ale UEM accepta primirea de noi membri numai in masura in care tarile candidate indeplinesc o serie de criterii de convergenta reala si nominala.

Metoda cea mai putin spectaculoasa, dar cea mai eficienta, de care dispune o banca centrala pentru a convinge publicul de bunele sale intentii este asigurarea transparentei politicii monetare. In principiu, transparenta permite agentilor economici sa sesizeze cu usurinta schimbarea de catre banca centrala a orientarii politicii monetare (in sensul initierii unei inflatii-surpriza), iar ca urmare reduce necesitatea ca agentii economici sa faca anticipatii pesimiste privind rata viitoare a inflatiei (ca modaliate de sanctionare a bancii centrale pentru politica sa discretionara). Insa, dupa cum am aratat, transparenta diminueaza posibilitatea bancii centrale de a duce o politica monetara activa, subordonata obiectivului reducerii somajului. De aceea, in literatura se semnaleaza ca, in practica, exista o tendinta destul de puternica a bancilor centrale de a practica secretul, ori de a face revelatii partiale sau ambigui . Intensitatea acestei tendinte variaza de la o banca centrala la alta, in functie, printre altele, de influenta pe care sfera politica o are asupra bancii centrale. Ca urmare, solutia preconizata de majoritatea autorilor este asigurarea independentei bancii centrale. Principiul independentei bancii centrale a triumfat, intr-adevar, in teoria si practica economica actuala, insa, dupa cum am incercat sa demonstram intr-o alta lucrare, aplicarea acestuia ridica, la randul sau, numeroase probleme

Timisoara, iulie - august 2004

Determinarea output-gap si a dinamicii socurilor inflationiste.
Cazul Romaniei

Cornelia Scutaru
Cristian Stanica

Abstract

Lucrarea isi propune sa evalueze output-gap-ul si efectul socurilor inflationiste in economia romaneasca. Se foloseste o extensie a descompunerii Blanchard-Quah. Modelul ia in considerare trei variabile: output-ul real, rata somajului si inflatia. Sunt evaluate trei tipuri de socuri: socurile de productivitate (pe latura ofertei), socurile adverse pe piata muncii si socurile adverse pe piata bunurilor si serviciilor, cu focalizare pe socurile inflationiste. Caracterul pronuntat sezonier al datelor privind PIB-ul trimestrial impune o abordare pe date desezonalizate. Analiza dinamicii socurilor este confirmata de evolutiile reale din economia romaneasca in perioada 1994-2003; de asemenea, este pusa in evidenta o relatie tip Phillips intre somaj si inflatie.

Introducere

In general se presupune ca economia este un proces in care actioneaza aleatoriu o multitudine de factori . Aceasta ipoteza permite aplicarea descrierilor si identificarilor econometrice. Plecand de la aceasta ipoteza fundamentala, se accepta ca output-ul este caracterizat in mod rezonabil ca fiind un proces nestationar de ordinul 1 (I(1), cu radacina unitate). Justificarea acestei interpretari este data de faptul ca output-ul este supus unor perturbatii care actioneaza in sensuri diferite, si au efect pe perioade diferite, astfel incat rezultanta lor nu poate avea media zero si dispersia constanta. Aceasta caracterizare statistica este acceptata de majoritatea autorilor care s-au ocupat de aceasta problema: Campbell si Mankiw (1987), Cochrane (1988) si Blanchard si Quah (1989), St. Amant si van Norden (1997), Lalonde si al. (1998) Hjelm (2003).

Multe din modelele macroeconomice folosite pentru prognoza si analiza politicilor economice au nevoie de estimarea output-ului potential. Output-ul potential (PIB-ul potential) este nivelul PIB-ului care poate fi atins fara a genera tensiuni inflationiste. Acest nivel al output-ului corespunde utilizarii depline a capacitatilor de productie si acelui nivel al ocuparii fortei de munca ce nu conduce la accelerarea inflatiei prin salarii.

In aceste modele diferenta dintre output-ul real si cel potential (output gap) constituie o variabila cheie pentru evolutia preturilor si a salariilor. Un nivel al output-ului real peste nivelul potential (output gap pozitiv) este o sursa de presiuni inflationiste si un semnal ca autoritatile monetare, interesate in evitarea unei accelerari a inflatiei, trebuie sa aplice o politica monetara restrictiva. Un nivel al PIB-ului real situat sub nivelul PIB-ului potential (un output gap negativ) corespunde perioadelor de calmare a inflatiei si permite o relaxare a politicii monetare.

Necesitatea de a masura output gap prezinta o importanta deosebita pentru autoritatile monetare mai ales in tarile care, ca si Romania, isi propun o anumita tinta pentru nivelul inflatiei. Tinta de inflatie vizata devine elementul determinant al politicilor monetare. Pentru procesul decizional este importanta si evaluarea altor variabile macroeconomice neobservabile direct, cum ar fi NAIRU, NAWRU, soldul bugetului consolidat (ca procent din PIB-ul potential), care raspund in mod diferit la socurile care apar in cursul desfasurarii procesului economic.

Dar masurarea output gap-ului (variabila neobservabila) nu este o problema simpla. De obicei se formuleaza anumite ipoteze privind dinamica output-ului potential. Se utilizeaza diferite seturi de ipoteze, combinate cu tehnici econometrice variate pentru a obtine diferite evaluari ale output gap.

Blanchard si Quah (1989) isi pun problema: "daca output-ul poate fi caracterizat statistic ca un proces nestationar cu radacina unitate (I(1)), cum afecteaza acest lucru rezultanta fluctuatiilor macroeconomice?" Daca ar exista numai un singur tip de perturbatie (soc) in economie, atunci implicatiile acestui fapt ar fi simple. Aceasta perturbatie ar afecta economia intr-un mod care poate fi caracterizat prin reprezentari univariate de medii mobile (univariate-moving average representations) ca cele luate in considerare de catre Campbell si Mankiw. Problema ar fi pur si simplu de a gasi in ce consta acea perturbare si de ce dinamica sa afecteaza output-ul. De asemenea, daca output-ul real ar fi compus dintr-o componenta stationara si un simplu trend liniar, atunci output-gap ar putea fi masurat ca rezidualele unei regresii a output-ului pe un trend liniar. Autorii subliniaza ca output-ul este afectat de mai mult de un tip de perturbatie, interpretarea este mult mai dificila. In acest caz reprezentarile univariate de medii mobile ale output-ului sunt o combinatie (rezultanta) a raspunsului dinamic a output-ului la fiecare din aceste perturbatii, iar actiunea individuala a perturbatiilor nu poate fi pusa in evidenta. Lucrarile lui Stephen Beveridge si Nelson (1981), Andrew Harvey (1985) si Watson (1986) sunt tot atatea abordari pentru a gasi o solutie. Descompunerea Blanchard-Quah (1989) ofera o solutie acestui tip de probleme si majoritatea autorilor care au abordat acest subiect au aplicat metoda propusa de acesti doi autori, in diverse variante.

Blanchard si Quah examineaza efectele dinamice ale perturbatiilor care au un efect permanent; asemenea probleme nu pot fi rezolvate numai prin restrictii asupra componentei permanente a output-ului. Quah (1988) caracterizeaza efectele diferitelor specificari parametrice (cum ar fi lungimea restrictiilor, o forma rationala a distribtiei lag-urilor) prin importanta diferita a componentelor permanente si tranzitorii. Ei considera ca, data fiind posibilitatea ca output-ul sa fie afectat de mai mult de un tip de perturbatie, se pot impune ŕ priori restrictii asupra raspunsului output-ului la fiecare tip de perturbare, sau se poate exploata informatia provenita din alte variabile macroeconomice decat output-ul. Blanchard si Quah iau in considerare comportarea comuna a output-ului si a somajului. St. Amant si van Norden (1997), Lalonde si al. (1998) extind metoda de descompunere Blanchard-Quah la comportarea comuna a output-ului, somajului si inflatiei, iar Goran Hjelm (2003) ia in considerare output-ul, somajul si deficitul bugetului consolidat.

Bazandu-se pe descompunerea Blanchard si Quah (1989), St. Amant si van Norden (1997) , analizeaza metodele de filtraj cu mai multe variabile care fac apel la vectori autoregresivi (VAR) ce incorporeaza restrictii pe termen lung, comparativ cu metodele univariate. Spre deosebire de filtrele univariate, (Holdrick-Prescott) aceste metode nu prezinta lacunele manifestate de acestea la sfarsitul esantionului si permit previziunea valorilor output-gap. Comparativ cu alte metode multivariate (ex. Metoda Beveridge-Nelson), metodele care se bazeaza pe utilizarea VAR cu restrictii pe termen lung, au avantajul de a nu restrictiona ŕ priori dinamica output-ului potential. Autorii studiaza consecintele impunerii restrictiilor pe termen lung output-ului real (urmand calea descompunerii Blanchard-Quah), apoi output-ului real si inflatiei simultan. Ei pun in evidenta faptul ca acest ultim demers ar trebui sa-i intereseze pe decidentii care isi focalizeaza atentia pe miscarile output-ului real asociate cu trendul inflatiei.

Lucrarea isi propune aplicarea descompunerii Blanchard-Quah la output-ul economiei romanesti din perioada de tranzitie. Datele de care dispunem constituie un esantion de dimensiune redusa (date trimestriale din perioada: trim. I 1994 - trim IV 2003), astfel incat vom trata concluziile cu oarecare rezerva. Puternica sezonalitate a PIB-ului, pusa in evidenta de seriile de date ale output-ului exprimat in termeni reali este data de ponderea ridicata a agriculturii in economia romaneasca (o agricultura bazata pe mica gospodarie taraneasca cu activitati de subzistenta, puternic supusa fluctuatiilor sezoniere), precum si de evolutia sezoniera a serviciilor si lucrarilor din constructii. In Anexa 1 prezentam o analiza a socurilor pe seriile desezonalizate. De asemenea, am incercat aceelasi tip de analiza pentru componenta industriala a output-ului (v. Anexa 2) si rezultatele sunt asemanatoare. Ele pun in evidenta comportamentul celor trei variabile ale modelului la socuri pe latura ofertei (socuri de productivitate); la socuri adverse pe piata muncii si pe piata bunurilor si a serviciilor.

Perioada de tranzitie reprezinta o adevarata criza pentru economia romaneasca. Socurile care au actionat asupra output-ului sunt atat de natura permanenta (socuri care afecteaza oferta prin scaderea productivitatii muncii), cat si de natura tranzitorie, (cum sunt socurile care afecteaza cererea prin scaderea puterii de cumparare). Din motive care, dupa parerea noastra nu tin atat de latura economica a procesului de tranzitie, cat de componentele sociala si institutionala a caror evolutie este mult intarziata, apar perturbari pe termen lung nu numai pe latura ofertei, dar si pe latura cererii (rapida polarizare a venitului), ceea ce complica analiza procesului. Pentru a le pune in evidenta, am preferat analiza unui VAR nerestrictionat cu variabile stationare (I(0)) (v. Sectiunea 3). Acest mod de abordare corespunde cu cel utilizat de Hjelm (2003) pentru analiza socurilor asupra output-ului, somajului si soldului bigetului consolidat.

1. Modele teoretice de baza
Descompunerea Blanchard-Quah

Abordarea B-Q a fost folosita in diferite contexte, de exemplu pentru a examina efectele dinamice ale socurilor cererii si ofertei in tarile OECD ( Bayoumi si Eichengreen 1994, Bergman 1996, Funke si Hall 1998, Gavosto si Pellegrini 1999, Keating si Nye 1999); In Canada (Pierre St-Amant, Simon van Norden 1997, Ren Lalonde, Jennifer Page et Pierre St-Amant 1998), pentru a studia raspunsul Federal Reserve la socurile cererii si ofertei (Gamber si Hakes 1997); pentru a studia raspunsul variatiei stocurilor si inflatiei la socurile cererii si ofertei (Hess si Lee 1999), pentru a studia dinamica ratei reale de schimb (Ender si Lee 1997) si (Bergman, Cheung si Lai 2000), pentru a studia dinamica NAIRU, output-gap si soldul bugetului consolidat (Hjelm, Gran 2003). Ceea ce este comun tuturor acestor studii este ca inferenta este bazata pe modele VAR bivariate in care este impusa o restrictie pe termen lung asupra formei reduse a modelului VAR pentru a identifica doua socuri structurale, un soc pe latura ofertei, altul pe latura cererii.

Blanchard si Quah (1989) presupun ca un model bivariat format din logaritmul output-ului y_t si somaj, u_t , este afectat de doua tipuri de socuri: un soc pe latura ofertei, avand efect pe termen lung asupra nivelului output-ului, dar fara efect pe termen lung asupra somajului; si un soc tranzitoriu avand un efect pe termen scurt asupra ambelor variabile . Socul permanent poate, totusi, sa influenteze somajul pe termen scurt si mediu, dar nu pe termen lung.

Aceste restrictii se bazeaza pe argumentul ca socurile reale, cum ar fi schimbarile in productivitate si forta de munca, au efecte permanente numai asupra otput-ului. Mai mult, aceasta restrictie este consistenta cu un model al pietei muncii in care comportamentul salariilor este de tip Fisher (1977); v. Blanchard si Quah (1989) sau Bergman (1996). Restrictiile pe termen lung impun ca output-ul sa contina un trend stochastic iar somajul numai un trend determinist. Deci in sistem bivariat avem: un "vector de cointegrare", somajul este stationar si un stochastic trend in output.

Fie (v. St-Amant si van Norden, 1997) Z_t un n x 1 vector care include un n₁ vector reprezentand o variabila integrabila de ordinul 1, I(1) si un n₂ vector reprezentand o variabila stationara I(0), astfel incat:

Z_t = (DX_1t DX_2t

Daca aplicam teorema de descompunere a lui Wald, Z_t poate fi scris in forma redusa astfel:

Z_t = d(t) + C(L) e_t (1)

Unde d(t) este termenul determinist, C(L) = S C_i Lⁱ (S de la i = 1 la ) este matricea lag-urilor polinomiale, C₀ = I_n este matricea identitate, vectorul e_t este vectorul erorilor de prognoza ale lui Z_t pentru pasul urmator care da informatii asupra lag-urilor lui Z_t si care satisface conditiile: E (e_t) = 0 si E (e_t e_t W, cu W pozitiv definita.

Blanchard si Quah (1989) presupun ca Z_t are urmatoarea reprezentare structurala:

Z_t = d(t) + G(L) h_t

unde h_t este vectorul n-dimensional al socurilor structurale, cu E(h_t) = 0 si E(h_t h_t') = I_n (normal). Putem regasi forma structurala a ecuatiei (3) din forma redusa folosind urmatoarele relatii: G G W e_t G h_t , si C(L) = G L G (L - operatorul lag-urilor).

Matricea de covarianta a formei reduse este egala cu C(1) W C(1)'. Din ecuatiile (1 ) si (3) avem:

C(1) W C(1)' = G G (4)

Aceasta relatie sugereaza ca putem identifica matricea G folosind un numar corespunzator de restrictii asupra matricii de covarianta a formei structurale. Blanchard si Quah (1989) folosesc restrictii pe termen lung (long-run restrictions) pentru a identifica socurile pentru care C(1) are rangul n₁.

Daca presupunem ca log (real output) este prima variabila din vectorul Z_t, putem scrie:

Dy_t = m_y G ^p(L) h_t^p G ^c(L) h_t^c (5)

Unde h_t^p este vectorul socurilor permanente care afecteaza output-ul, h_t^c este vectorul socurilor care au numai efecte tranzitorii asupra output-ului si reprezinta efectele dinamice ale acestor socuri. Cresterea output-ului potential poate fi definita ca:

Dy^p_t = m_y G ^p(L) h_t^p (6)

Astfel output-ul potential corespunde componentei permanente a output-ului. Partea din output datorata socurilor pur tranzitorii este definita ca "output-gap".

Extensii ale descompunerii Blanchard-Quah

Diferitele extensii ale descompunerii Blanchard-Quah au permis autorilor sa faca distinctie intre mai multe tipuri de socuri tranzitorii. O extensie directa este modelul LRRO elaborat de St. Amant si van Norden (1997) pentru economia Canadei. Autorii pornesc de la ipoteza ca rata de crestere a output-ului real (Dy) urmeaza un proces stationar (output-ul este I(1)), care raspunde la doua tipuri de socuri: permanente si tranzitorii. In VAR-ul estimat se includ: diferentele de ordinul 1 pentru inflatie (Dp), ale ratei somajului (Du), care sunt stationare (inflatia si somajul fiind integrabile de ordinul 1) si rata reala a dobanzii. Se presupune ca nu exista o relatie de cointegrare intre aceste variabile stationare. In model este introdus un soc permanent datorat ofertei si trei tipuri de socuri tranzitorii. Autorii elaboreaza un model, care este o alta extensie (LRROI) a descompunerii Blanchard-Quah, in care combina restrictiile asupra output-ului real si inflatiei, pe baza ipotezei ca nu numai output-ul este nestationar de ordinul 1, dar ca si inflatia este mai bine caracterizata, pentru perioada luata in considerare, ca fiind un proces nestationar de ordinul 1. Ipoteza privind inflatia se bazeaza pe faptul ca media procesului inflationist poate varia in functie de factori cum sunt: preferintele autoritatii monetare pentru un anumit tip de politica, mediu politic cu care se confrunta autoritatile, stadiul cunostintelor privind costurile si beneficiile atunci cand se urmareste o politica de tintire a unui anumit nivel al inflatiei. Inflatia devine astfel un proces al carei medie se schimba in timp, deci nu este stationar, ci nestationar. In model se presupune ca inflatia este un proces nestationar de ordinul 1.

Deci cu metoda LRRO este necesar sa presupunem numai ca output-ul este integrabil de ordinul 1 (I(1)), in timp ce metoda LRROI este mai restrictiva, in sensul ca cere o ipoteza aditionala, si anume, ca inflatia este si ea un proces nestationar de ordinul 1 (I(1)). Metoda LRROI propune o masura a output-gap-ului care poate fi atractiva pentru decidentii interesati de acea parte a componentei ciclice a output-ului real care este asociata cu miscarile din trendul inflatiei prin opozitie cu fluctuatiile pe termen scurt ale seriei. Rezultatele oferite de metoda LRRO nu ii pot ajuta pe decidenti in aceasta privinta. Fluctuatiile pe termen scurt ale inflatiei puse in evidenta de metoda LLRO pot fi cauzate de fluctuatii tranzitorii ale cursului de schimb sau de schimbari in fiscalitate (taxele indirecte, de exemplu), iar decidentii ar putea sa nu accepte o schimbare de politica valutara sau fiscala numai pentru a atenua fluctuatiile pe termen scurt. In acest sens este interesant de a pune in evidenta fluctuatii pe termen lung ale trendului inflationist, mai ales in Romania, unde persistenta inflatiei cu mai mult de doua cifre are deja un stagiu lung. In acest caz decidentii ar putea fi interesati sa reactioneze la fluctuatiile output-ului asociate cu variatii pe termen lung ale inflatiei.

Mai prezentam pe scurt alta extensie a descompunerii Blanchard-Quah, si anume, cea propusa de Hjelm (2003). Daca in modelul Blanchard-Quah este estimat un VAR constand din doua variabile: output si somaj, supuse actiunii a doua perturbatii (socuri), cel generat de oferta si cel generat de cerere, cu restrictia ca numai unul din cele doua socuri - cel generat de oferta - are efect pe termen lung asupra output-ului, in modelul propus de Hjelm se utilizeaza trei variabile: somajul (u), output-ul (y), si soldul bugetului consolidat (bb); se presupune ca somajul si output-ul sunt nestationare de ordinul 1, iar soldul bugetului consolidat este stationar. Se presupune ca aceste variabile sunt supuse socurilor date de piata muncii care afecteaza atat somajul cat si output-ul pe termen lung, socurilor de productivitate (ale ofertei) care afecteaza numai output-ul pe termen lung, si socurilor ciclului de afaceri (socurile cererii) care nu au efect pe termen lung nici asupra output-ului, nici asupra somajului.

2. Datele

Modelul nostru cuprinde trei variabile: output-ul (y), somajul (u) si inflatia (p) . Figura 1 descrie datele statistice. Presupunem ca rata de crestere a output-ului real (Dy) urmeaza un proces stochastic stationar care raspunde la doua tipuri de socuri structurale: permanente (e_P) si tranzitorii (e_T

Output-ul este nestationar de ordinul 1 I(1); somajul dat de rata somajului este I(1), iar inflatia, data de indicele total al preturilor de consum cu baza in lant este I(0), v. Tabelul 1. In estimarea VAR vom include primele diferente ale logaritmului output-ului real, ale lui u si p (Dly94, Du, p).

Tabelul 1

Stationaritatea datelor (Augmented Dickey-Fuller Unit Root test)

*Rejection of the unit root hypothesis at the 10 per cent level

**With 2 lags

Figura 1

Datele: PIB-ul total, rata somajului, indicele preturilor de consum.
Perioada: tr. I 1994, tr. IV 2003

3. Modelul

Urmand calea dezvoltata de Hjelm (2003), definim vectorul stationar al variabilelor ca fiind: Dx' = [Dly94, Du, p] ; reprezentarea in medii mobile a sistemului va fi data de:

Dx_t = m + C(L) e_t

= m + C₀ e_t+ C₁ e_t-1+ C₂ e_t-2

unde m este vectorul constantelor, de dimensiune 3x1, L este operatorul lag-urilor, iar

e_t e_t^P e_t^LM e_t^I

este vectorul socurilor structurale neobservate, ortogonal prin ipoteza. Sistemul este, deci, supus la trei socuri, pe care le putem descrie astfel:

Ipoteza 1. Socul pe latura ofertei, soc dat de productivitate (e_t^P): acest soc se refera la modificarile ofertei agregate datorate socurilor din productivitate. In perioada de tranzitie am avut de a face cu o scadere a productivitatii, deci aceste socuri au avut un impact negativ. Acceptam ipoteza ca aceste socuri au avut efect pe termen lung asupra output-ului, dar nu si asupra somajului, ale carui cauze sunt de alta natura (existenta somajului ascuns in perioada economiei planificate centralizat, disponibilizarile de personal in urma restructurarilor, privatizarile frauduloase ale unor intreprinderi).

Ipoteza 2. Socurile de pe piata muncii (e_t^LM), care afecteaza somajul, sunt socuri cu impact negativ in sensul cresterii numarului de someri. Ele sunt datorate mai mult realitatilor perioadei de tranzitie enumerate mai sus (existenta somajului ascuns in perioada economiei planificate centralizat, disponibilizarile de personal in urma restructurarilor, privatizarile frauduloase ale unor intreprinderi), care se manifesta ca o criza a sistemului economic, decat unor schimbari in sistemul de securitate sociala. Au aparut si importante schimbari de natura demografica, printre care se numara scaderea natalitatii si scaderea populatiei totale . Efectele, atat asupra output-ului, cat si asupra somajului sunt efecte pe termen lung.

Ipoteza 3. Inflatia fiind stationara, prin definitie socurile inflationiste nu afecteaza pe termen lung celelalte variabile, ele sunt socuri tranzitorii care influenteaza pe termen scurt output-ul si somajul. Sunt socuri pe latura cererii, datorate strategiei adoptate de liberalizare treptata a preturilor, cu toate etapele succesive si indexarile salariale legate de aceste etape. Au fost implicate si socurile legate de devalorizarea monedei nationale, in perioada anterioara adoptarii cursului de schimb flexibil, ca si socurile monetare.

Cum aceste socuri structurale nu sunt observabile, trebuie estimat un model VAR nestructurat (UVAR) pentru a evalua forma redusa a socurilor. Reprezentarea prin medii mobile asociata este:

Dx_t = m + R(L) v_t     (2)

= m + v_t + R₁ v_t-1 + R₂ v_t-2 +.

unde v_t este vectorul formei reduse a socurilor, de dimensiune 3x1. Ecuatiile (1) si (2) implica o relatie liniara intre rezidualele structurale si cele ale formei reduse:

e_t = C(L)^-1 R (L) v_t (3)

Impunand cele trei restrictii pe termen lung mentionate mai sus, avem urmatoarea reprezentare pe termen lung a ecuatiei (1):

Dly94, Du, p]' = m + C(1) e_t m_y m_u m_p

S _k=0 c₁₁(k) 0 0

S _k=0 c₂₁(k) S _k=0 c₂₂(k)    0 e_t^P e_t^LM e_t^I (4)

S _k=0 c₃₁(k) S _k=0 c₃₂(k)     S _k=0 c₃₃(k)

unde C(1) este matricea de impact pe termen lung; S _k=0 c (k) e_t^P este efectul pe termen lung al socurilor de productivitate asupra output-ului; S _k=0 c (k) e_t^P S _k=0 c (k)e_t^LM este efectul socurilor combinate de productivitate si de pe piata muncii asupra somajului, iar S _k=0 c (k) e_t^P S _k=0 c (k) e_t^LM S _k=0 c (k) e_t^I este efectul socurilor combinate de productivitate, de pe piata muncii si inflationiste asupra preturilor. Cum R(0) = I, in (2), notam ca C(0) e_t = R(0) si R(j) C(0) = C(j). Scopul nostru este sa gasim C(0) astfel ca C(L) si, prin urmare socurile structurale sa poata fi identificate prin ecuatia (3). Socul inflationist e_t^I este restrictionat sa nu aiba efect pe termen lung asupra output-ului si somajului, iar socul advers de pe piata muncii este restrictionat sa nu aiba efect pe termen lung asupra output-ului.

4. Rezulte

Aceste restrictii nu pot fi testate statistic. Putem, totusi sa examinam cum raspund variabilele alese la diferite socuri. Daca ele raspund asa cum ne asteptam, corespunzator interpretarii date socurilor, avem un suport (nu o demonstratie) pentru identificarea sistemului. Din Figura 2 putem da o interpretare acestor trei socuri:

a) Socul de productivitate (pe latura ofertei):

La un soc pozitiv pe latura ofertei (o crestere de productivitate), output-ul raspunde pozitiv in primul trimestru, apoi oscilatoriu (creste in fiecare prim trimestru al anului urmator), socul fiind aplatizat dupa aproximativ 4-5 ani (16-20 trimestre); alura oscilatorie a raspunsului este data de sezonalitatea datelor statistice. Vom aborda aceeasi problema pe baza seriilor statistice desezonalizate pentru a studia reactia de baza a fenomenului (v. Anexa 1).

Somajul are un raspuns in contratimp cu raspunsul dat de output, avand o scadere urmata de o amortizare treptata in decurs de circa 5 ani (20 trimestre); dinamica raspunsului somajului este diferita de a output-ului, intrucat, asa cum arata Blanchard-Quah (1989), o crestere de productivitate duce initial la o crestere a somajului, urmata de o scadere a acestuia, atunci cand efectul pozitiv al socului asupra output-ului se diminueaza;

Inflatia, dupa o usoara scadere, ca urmare a cresterii din primul trimestru a output-ului, are o crestere importanta ca reactie la scaderea din trimestrul 3 a output-ului; dinamica sa urmeaza in contratimp dinamica output-ului; socul se amortizeaza ceva mai rapid, in aproximativ (18-19 trimestre).

Figura 2

Raspunsul celor trei variabile la un soc de productivitate

b) Soc advers pe piata muncii

Raspunsul output-ului la un soc advers pe piata muncii (crestere brusca a somajului) este de scadere brusca a productiei, urmata de o acomodare care se amortizeaza in 18-24 trimestre (4-6 ani);

Raspunsul pe piata muncii la un soc advers: socul mare din primul trimestru se amortizeaza foarte lent, in 4-6 ani;

Interesanta este reactia pe piata bunurilor si serviciilor, unde un soc pe piata muncii se transmite in preturi cu o scadere oscilanta a preturilor (relatie inversa, conform curbei lui Phillips), soc a carui amortizare o urmeaza indeaproape pe cea a raspunsului de pe piata muncii (4-6 ani), ceea ce sugereaza o dependenta foarte stransa intre aceste doua fenomene, mai stransa decat o sugereaza fenomenele economiei de tranzitie.

Figura 3

Raspunsul celor trei variabile la un soc advers pe piata muncii

c) Soc advers pe piata bunurilor si serviciilor (preturi)

Raspunsul output-ului la un soc advers (creste inflatia) pe piata bunurilor si serviciilor este de scadere a productiei in primele trimestre, cu o acomodare care incepe cam dupa trei ani, dar dureaza intre 3.5-5.5 ani;

Raspunsul somajului la inflatie pune in evidenta aceeasi dependenta inversa, precum si o sensibilitate deosebita a relatiei dintre cele doua variabile; amortizarea socului incepe pe la 3.5 ani, dar nu se termina inainte de 7 ani;

Pe piata bunurilor si serviciilor socul inflationist este mare in primul trimestru, dar nu prezinta fenomene de sezonalitate ca celelelte variabile si se amortizeaza mai rapid, intre 4-5.5 ani.

Figura 4

Raspunsul celor trei variabile la un soc advers pe piata bunurilor si serviciilor (preturi)

4. Descompunerea variantei

Descompunerea variantei prezentata in Tabelul 2, sugereaza ca componenta ciclica a output-ului, supusa socurilor de productivitate este relevanta pentru monitorizarea output-ului; o importanta care nu trebuie neglijata prezinta socurile pe piata muncii, in timp ce socurile inflationiste nu sunt relevante pentru output-ul total. Interesant este faptul ca cele trei socuri isi pastreaza ponderea dupa 12 trimestre, adica circa 4 ani.

Tabelul 2

Descompunerea variantei pentru output-ul real

Analiza datelor din Tabelul 3 confirma relevanta socurilor pe piata muncii si a socurilor de productivitate asupra somajului. Echilibrul este atins, ca si in cazul output-ului, dupa circa 4 ani.

Tabelul 3

Descompunerea variantei pentru rata somajului

Datele din Tabelul 4 indica faptul ca socurile de productivitate nu au relevanta pe piata bunurilor si a serviciilor. Evolutia inflatiei in economia romaneasca de tranzitie pare sa fi avut cauze exterioare variatiilor ofertei: au fost socurile induse prin decizii asupra preturilor administrate: socurile succesive de liberalizare a preturilor, cele privind cresterea preturilor la energie, socurile pe latura cererii, precum si cele produse pe piata valutara, de devalorizare a monedei nationale.

Tabelul 4

Descompunerea variantei pentr inflatie

5. Output gap

Figura 5 indica evolutia output-gap-ului in economia romaneasca in perioada 1994-2003. Apare un fenomen sezonier de calmare a inflatiei (output-gap negativ) sistematic, la fiecare inceput de an (trimestrul I si II); presiunile inflationiste reapar sistematic in trimestrul III si IV al fiecarui an. Ceea ce pune in evidenta acest grafic este faptul ca au existat presiuni inflationiste in fiecare an: trimestrele III si IV fiind trimestrele care se caracterizeaza prin cresterea cererii agregate.

Figura 5

Evolutia output-gap-ului in perioada 1994-2004

Anexa 1

Raspunsul la cele trei tipuri de socuri pentru seriile desezonalizate

Intrucat seriile de date privind dinamica PIB-ului trimestrial in economia romaneasca sunt marcate de o puternica sezonalitate, am considerat ca e util sa urmarim reactia la socuri pe serii desezonalizate, pentru a desprinde linia de comportament neafectata de perturbatiile sezoniere.

Luam in considerare aceleasi variabile (Dx' = [Dly94, Du, Dp]), cu aceleasi tipuri de socuri (e_t e_t^P e_t^LM e_t^I

Graficele cu raspunsuri combinate, care sintetizeaza cele 9 grafice din text, permit o analiza rapida a raspunsurilor la cele trei tipuri de socuri analizate in lucrare.

a)    Raspunsul output-ului la cele trei socuri: Primul grafic din Figura 5 arata cum raspunde output-ul desezonalizat la cele trei socuri: socul ofertei (de productivitate), socul advers de pe piata muncii si socul advers de pe piata marfurilor si serviciilor. Un soc al ofertei (prin cresterea productivitatii) duce la o crestere importanta a output-ului, care, insa, nu dureaza mult fiind absorbita in circa 3 ani; sunt necesare mai multe socuri succesive de crestere a productivitatii pentru ca PIB-ul sa aiba o crestere sustinuta in economia romaneasca. O crestere a somajului duce la o scadere a output-ului cu un lag de doua trimestre, amortizata destul de rapid; o crestere a inflatiei masurata prin preturile de consum duce la un raspuns surprinzator de slab al PIB-ului, care se manifesta cu o intarziere (lag) de circa un an si jumatate.

b)   Raspunsul somajului la cele trei socuri (al doilea grafic din Figura 5): reactiile pe piata muncii sunt destul de slabe la cele trei socuri: la un soc de productivitate, dupa o prima reactie negativa, somajul revine rapid la nivelul initial; insusi socul de pe piata muncii se amortizeaza in mai putin de un an; preturile scad, avand o reactie intarziata cu doua trimestre.

c)   Raspunsul inflatiei la cele trei socuri (al treilea grafic din figura 5): putem spune ca toate socurile asupra inflatiei sunt tranzitorii intrucat se amortizeaza intre 2.5-3.5 ani; la un soc de productivitate inflatia scade la inceput, apoi creste ca sa revina la nivelul initial dupa circa 3.5 ani; la un soc advers pe piata muncii (cresterea somajului) inflatia scade, apoi, in circa un an creste pana in apropierea nivelului initial, ca sa revina la nivelul initial dupa circa 3.5 ani.

Figura 5

Raspunsul celor trei variabile (modelul cu serii desezonalizate)
la cele trei tipuri de socuri

Anexa 2

Raspunsul la cele trei tipuri de socuri pentru cazul industriei

Intrucat seriile de date privind dinamica PIB-ului trimestrial in economia romaneasca sunt marcate de o puternica sezonalitate, am selectat seria corespunzatoare output-ului industrial, a carui serie de date nu prezinta o sezonalitate atat de pregnanta ca seria output-ului total. Intrucat somajul si preturile afecteaza in mare masura output-ul industrial, luam in considerare variabilele (Dx' = [Dly_ind94, Du, p]), cu aceleasi tipuri de socuri (e_t e_t^P e_t^LM e_t^I

Graficele cu raspunsuri combinate, care sintetizeaza cele 9 grafice din text, permit o analiza rapida a raspunsurilor la cele trei tipuri de socuri analizate in lucrare.

d)   Raspunsul output-ului industrial la cele trei socuri: Primul grafic din Figura 7 arata cum raspunde output-ul industrial la cele trei socuri: socul ofertei (de productivitate), socul advers de pe piata muncii si socul advers de pe piata marfurilor si serviciilor. Spre deosebire de raspunsul output-ului total desezonalizat (Anexa 1), reactia output-ului industrial este mai rapida la cele trei socuri. Un soc al ofertei (prin cresterea productivitatii) duce la o crestere importanta a output-ului, care, insa nu dureaza mult, fiind absorbita in circa 4 ani; ca si in cazul output-ului total, sunt necesare mai multe socuri succesive de crestere a productivitatii pentru ca output-ul industrial sa aiba o crestere sustinuta in economia romaneasca. O crestere a somajului duce la o scadere a output-ului cu un lag de un trimestru, amortizata destul de rapid; o crestere a inflatiei masurata prin preturile de consum duce la un raspuns al output-ului industrial care se manifesta cu o intarziere (lag) de circa trei trimestre.

e)   Raspunsul somajului la cele trei socuri (al doilea grafic din Figura 7): reactiile pe piata muncii la cele trei socuri: la un soc de productivitate in industrie, dupa o prima reactie negativa, somajul revine lent la nivelul initial (circa 4 ani); insusi socul de pe piata muncii se amortizeaza si mai lent, circa 6 ani; preturile scad, avand o reactie intarziata cu 2-3 trimestre; se amortizeaza in circa 4 ani.

f)     Raspunsul inflatiei la cele trei socuri (al treilea grafic din Figura 7): putem spune ca preturile de consum reactioneaza mai puternic atunci cand se iau in considerare socurile privind output-ul industrial decat output-ul total. Socurile asupra inflatiei se amortizeaza intre 3.5-5.5 ani; la un soc de productivitate inflatia scade la inceput, apoi creste ca sa revina la nivelul initial dupa circa 3-5 ani; la un soc advers pe piata muncii (cresterea somajului) inflatia scade, apoi, in circa un an creste pana in apropierea nivelului initial, ca sa revina la nivelul initial dupa circa 3.5 ani; un soc pe piata bunurilor si a serviciilor se amortizeaza mult mai rapid, dupa circa 2 ani.

Figura 7

Raspunsul celor trei variabile (modelul cu output-ul industrial)
la cele trei tipuri de socuri

Bibliography

Albu, Lucian-Liviu, (2001) "Evolution of Inflation-Unemployment Relationship in yhe Perspective of Romania's Accession to EU" Romanian Journal of Economic Forecasting, No. 3-4/2001

Albu, Lucian-Liviu, (2004) "Dinamica ratei naturale a somajului in perioada tranzitiei" OEconomica, Nr. 1/2004

Blanchard, Olivier Jean and Quah, Danny (1989) "The Dynamic Effects of Aggregate Demand and Supply Disturbance", The American Economic Review, September 1989, Vol. 79, No. 4, pp. 655-673.

Campbell, John Y. Mankiw, N. Gregory (1987), "Are output Fluctuations Transitory?" Quarterly Journal of Economics, November 1987, 102, pp. 857-80.

Cochrane, John, (1988), "How Big Is the Random Walk in GNP?" Journal of Political Economy, October 1988, 96, no. 5, pp. 893-920.

Cochrane, John, (1994), "Permanent and Transitory components of GNP and Stock Prices" Quarterly Journal of Economics 109 (1), pp. 241-65

Daianu, Daniel; Albu, Lucian-Liviu (1996), "Strain and the Inflation-Unemployment Relationship: A Conceptual and Empirical Investigation" Research Memorandum ACE Project, University of Leicester, 15/1996

Hjelm, Gran (2003) "Simultaneous Determination of NAIRU, Output Gaps, and Structural Budget Balances: Swedish Evidence", Working Paper, No. 81, April 2003, National Institute of Economic Research, Stockholm 2003.

Lalonde, Ren; Page, Jennifer; St-Amant, Pierre (1998) "Une nouvelle mthode d'estimation de l'cart de production et son application aux tats-Unis, au Canada et l'Allemagne", Document de travail 98-21, Banque de Canada, dcembre 1998.

Mandelbrot, Benoit (1989) Fractal geometry: What is it, and what does it to? Proc. Royal Society (London), 1998

Mandelbrot, Benoit (1995), Les objets fractals - Forme, hazard et dimension, quatrieme edition, Flammarion, 1995

Quah, Danny, (1988) "The Relative Importance of Permanent and Transitory Components: Identification and Some Theoretical Bounds" MIT Working Paper No. 498, October 1988.

Pelinescu, Elena; Scutaru-Ungureanu Cornelia (2001) "A dynamic Model of the Money demand in Romania", Romanian Journal of Economic Forecasting, No. 1-2/2001

Peters, E. (1991), Chaos and Order in the Capital Markets - A new View of Cycles, Prices and Market Volatility, John Wiley & Sons Inc. , 1991

Scutaru, Cornelia; Ghita Adrian (1999), "Chaos and Order in Transition: Social Costs (Inflation, Unemployment) and Exchange Rate Policy, Case of Romania" Research Memorandum ACE Project, University of Leicester, 9/1999

Scutaru, Cornelia, (2001), "Answer of an Inflationary Circuit to the Possible Shocks in Economy" Romanian Journal of Economic Forecasting, No. 3-4/2001

St-Amant, Pierre van Norden, Simon (1997) "Measurement of the Output Gap: A Discussion of recent Research at the Bank of Canada", Technical Report No. 79, august 1997, Bank of Canada.

Realizarea paginilor WEB

George Daniel Mateescu
Corina Saman*
Mihai Buneci*

Pentru utilizatorul obisnuit, Internetul se prezinta sub forma unei colectii de pagini care contin informatii diverse: texte, imagini, uneori sunete si animatie. Aceste pagini, numite "web pages" sau "web sites" sunt realizate in mare parte prin intermediul unui limbaj special, numit numit HTML, prescurtare de la Hypertext Markup Language.

Limbajele de marcare (markup languages) isi au originea in tehnicile editoriale si tipografice traditionale. Un text (manuscris) era adnotat de catre editor indicandu-se componentele fundamentale ale textului (titluri, subtitluri, cuvinte sau portiuni de text care trebuiau evidentiate) precum si caracteristici formale (corpul de litera, dimensiunea caracterelor, modul de aliniere).

Aceasta tehnica a fost preluata in mod natural de indata ce calculatorul a fost folosit pentru activitatile editoriale: textul era presarat cu marcaje de tipul celor editoriale clasice. Au aparut insa atatea sisteme de marcaj cate programe specifice s-au scris pentru aceasta activitate. S-a ajuns la situatii incredibile astazi ca cea aparuta prin anii 60 la compania IBM cand departamentele intampinau dificultati serioase in schimbul intern de documente, datorate diversificarii platformelor hard si soft precum si programelor de editare folosite.

Asa ca IBM a lansat un proiect de cercetare in scopul de a gasi o solutie unitara pentru propriul sistem de editare de documente. Rezultatul a fost un sistem de marcare universal aplicabil, un meta-limbaj extensibil numit initial GML (Generalized Markup Language), iar apoi numit SGML (Standard Generalized Markup Language) cand a fost adoptat ca standard ISO in 1986.

In spatele multor site-uri se afla de fapt baze de date implementate ca documente SGML sau XML (un alt subset al SGML aparut in anii 90).

Dar desi adoptat ca standard a fost limbajul de marcare SGML, el si-a facut simtita prezenta mai mult print-un subset al acestuia HTML care se afla la baza a sute de mii de pagini Web care fie sunt scrise in acest sublimbaj fie sunt pagini HTML rezultate in urma interogarii unor baze de date.

Un fisier realizat in limbajul HTML este un text obisnuit, ASCII, in care textul propriu-zis alterneaza cu anumite comenzi referitoare la textul dat. Comenzile sunt separate se text prin includerea intre crosete <>, iar fiecare comanda are un inceput si un sfarsit.

Forma generala a unei comenzi este:

<comanda> </comanda>

Cele mai importante comenzi, suficiente pentru realizarea unei pagini Web sunt prezentate in continuare:

Folosind aceste comenzi, putem realiza o pagina, prin crearea unui fisier prin intermediul unui editor de texte simplu, de exemplu Edit sau NotePad. Cea mai simpla pagina poate fi urmatoarea:

<HTML>

<HEAD>Text didactic</HEAD>

<BODY>Acesta este continutul paginii</BODY>

</HTML>

Observam ca intregul continut este cuprins intre comenzile <HTML> si </HTML> ceea ce semnifica faptul ca fisierul este scris in limbaj HTML. La intalnirea primei comenzi, navigatorul de Internet (browser-ul) va "sti" ca urmeaza sa interpreteze o pagina Web, asadar va afisa tot ceea ce este text, tinand cont de toate comenzile cuprinse intre crosete. Urmeaza un text cuprins intre comenzile <HEAD> si </HEAD> iar navigatorul va interpreta textul cuprins intre aceste comenzi ca fiind titlul paginii. In sfarsit, va fi afisat textul cuprins intre <BODY> si </BODY>. Realizarea sub forma de exercitiu a acestui mic exemplu poate fi un pas important in intelegerea modului de realizare a unei pagini de Web. Desigur, textul trebuie salvat sub un nume oarecare, insotit insa de extensia htm sau html.

Alinierea textului

Plasarea textului cade in sarcina navigatorului care interpreteaza pagina. Acesta ignora, in textul sursa, trecerea la rand nou, inclusiv tasta Enter, precum si spatiile multiple. Pentru a realiza spatierea voluntara sau trecerea la un rand nou, trebuie inserate comenzi speciale in textul sursa, dintre care cele mai importante sunt prezentate in continuare.

Folosind aceste comenzi, putem modifica infatisarea paginii anterioare:

<HTML>

<HEAD>Titlul paginii</HEAD>

<BODY>Continutul paginii

<BLOCKQUOTE>Text 'ingropat'</BLOCKQUOTE>

<CENTER>Text centrat</CENTER>

</BODY>

</HTML>

"Infatisarea" textului

Aceste comenzi se refera la stilul utilizat la prezentarea textului, dimensiune, inclinare, etc.

<FONT SIZE='+5'>Dimensiune mai mare</ FONT >

textul va fi afisat (de catre navigator!) intr-un font mai mare cu 5 puncte, fata de dimensiunea implicata

<I> Inclinat </I>

textul va fi afisat in format italic (inclinat)

<B> Ingrosat </B>

textul va fi afisat cu litere ingrosate

<U> Subliniat </U>

textul va apare subliniat

<FONT FACE = 'arial' > Fontul ARIAL </FONT>

aceasta comanda da posibilitatea de a cere navigatorului sa utilizeze un anumit font (set de caractere)

Notiunea de "legatura" (link)

Un text HTML este un text inteligent, adica, pe langa informatii propriu-zise contine si informatii de legatura fapt ce permite cititorului sa treaca, printr-un simplu click din mouse, de la pagina curenta, la o alta pagina, legata logic de cea anterioara sau de un anumit context din aceasta. Astfel de inlantuiri sunt extrem de utile, deoarece o anumita informatie poate fi completata printr-o pagina speciala, apelata in functie de optiunea utilizatorului. De exemplu, un text matematic poate fi "ancorat" astfel incat fiecare notiune sa fie insotita de definitie, exemple, etc.

Informatiile de legatura sunt pur si simplu adresele unor alte pagini (URL) imagini, obiecte in general. Parcurgerea acestor legaturi permite utilizatorului sa "navigheze pe Internet". Generic, o trimitere poarta numele de hyperlink.

Legaturile pot fi de doua tipuri:

in interiorul aceleasi pagini

catre o alta pagina

Pentru a realiza o "trimitere" in interiorul acelasi pagini este nevoie de doua comenzi, aceea care defineste pozitia "ancorata" si aceea care face trimiterea catre pozitia ancorata. Aceste comenzi sunt:

<A name=ancora>.</A>

<A href=#ancora>.</A>

Pozitia relativa a celor doua comenzi poate fi arbitrara, stabilita numai in functie de dorinta realizatorului paginii.

Urmatorul fragment de text HTML ilustreaza modul de realizare a unei trimiteri in cadrul aceleasi pagini:

<BR> Din aceasta pozitie, printr-ul click, se ajunge la

<A href=#ancora>"textul ancorat"</A>

<A name=ancora>Textul</A> "ancorat"

Trimiterea catre o alta pagina se face invocand adresa acesteia, URL, intr-o comanda HREF, asa cum se vede in continuare:

<A href='https://www.mateescu.ro'>G.D.Mateescu</A>

In cazul in care pagina contine textul anterior, printr-un click, se va realiza o trimitere catre o pagina personala aflata la adresa https://www.mateescu.ro; daca textul "https://" nu este prezent, atunci pagina va fi cautata in folderul curent.

Imagini

Un text poate sa fie insotit de imagini, care de cele mai multe ori sunt stocate in fisiere avand formatul jpg sau gif.

Exista doua modalitati de a ilustra un text cu imagini: prin inserare in text sau prin "link" spre o imagine. Inserarea in text se face prin comanda <IMG SRC>

<IMG SRC='imagine.jpg' align='middle'>

iar trimiterea la o imagine se face prin comanda <A HREF>:

<A href='imagine.jpg'>poza</A>

Fond grafic

O pagina poate avea un anumit fundal, realizat de obicei printr-un fisier de tip gif. De exemplu

<BODY BACKGROUND='backgr.gif'>

va avea drept consecinta introducerea, ca fundal pentru pagina, a fisierului backgr.gif; fisierul trebuie sa se afle in acelasi folder cu pagina propriu-zisa.

Fond sonor

Exista posibilitatea de asociere a unui fond sonor, care va insoti lectura paginii, printr-o comanda de forma:

<BGSOUND SRC='gameover.mid' loop='-1'>

Comanda anterioara executa fondul sonor continut de fisierul gameover.mid, timpul de reluare a fondului sonor fiind precizat, in secunde, de comanda loop; parametrul -1 semnifica reluarea nedefinita a fondului sonor. Fisierul trebuie sa aiba un format audio recunoscut, de obicei mid sau wav, iar plasarea sa trebuie facuta in acelasi folder cu pagina.

Exemplu de pagina simpla

<HTML>

<HEAD>Exemplu</HEAD>

<TITLE>Pagina mea</TITLE>

<BODY>Acesta este continutul paginii

<BR>De aici se va ajunge la <A href=#ancora>"textul ancorat"</A>

<BLOCKQUOTE>iar acest text este 'ingropat'</BLOCKQUOTE>

<FONT FACE='arial'>Fontul ARIAL</FONT>

<BR><U>Scrisul este subliniat</U>

<CENTER>Text centrat</CENTER>

<A HREF='https://www.mateescu.ro'>G.D.Mateescu</A>

<A name=ancora>Acest</A> text este "ancorat"

<A HREF='imagine.jpg'>poza</A>

</BODY>

</HTML>

Pentru ca exemplul sa "functioneze", fisierul trebuie salvat cu extensia htm si trebuie sa existe o imagine, cu numele imagine.jpg, in folderul curent.

Transferul fisierelor de pe PC pe server

Aceasta operatie este esentiala daca dorim ca pagina realizata sa fie vizibila oriunde in Internet. Operatia de transfer este posibila numai cu acordul proprietarului serverului, de obicei in baza unui contract de furnizare de servicii. De exemplu, pentru pcnet se poate folosi un card de cel putin 5 ore, prin intermediul caruia se creeaza un cont de dial-up. In cadrul acestui cont, pcnet pune la dispozitie un spatiu de 2Mb si o adresa de forma:

https://users.pcnet.ro/nume_utilizator

Pentru gazduire pe myx se poate inchiria spatiu in baza unei cartele de reincarcare sau prin abonamentul existent de telefonie mobila (CONNEX). Numele de domeniu poate fi asigurat de myx, dar nu este al utilizatorului decat pe perioada de contract, sau poate fi cumparat definitiv de la RNC si gazduit la myx, in aceleasi conditii. In aceasta situatie, se poate obtine un nume de domeniu principal de forma:

https://www.nume_utilizator.ro

Indiferent de situatie, utilizatorul va stabili legatura dintre calculatorul propriu si server, printr-un protocol PPP, TCP-IP, adica o legatura obisnuita, folosita si la navigare. Aceasta se poate realiza fie printr-un cont dial-up, fie utilizand orice calculator conectat la Internet, printr-un protocol IP.

Transferul fisierelor se face utilizand programul (protocolul) ftp. In mediul Windows va fi necesara lansarea in executie a mediului DOS (command.com sau Command Prompt) urmata de o instructiune de forma:

ftp users.pcnet.ro - in cazul unui cont de card pe pcnet

ftp domeniu.ro - in cazul unui domeniu propriu

In continuare, utilizatorul se identifica prin username si password. Un exemplu de dialog poate fi urmarit in continuare:

User: daniel.mateescu

331 Password required for daniel.mateescu.

Password:

230 Acces permis userului daniel.mateescu

In acest moment s-a stabilit legatura intre calculatorul propriu si server, prin protocolul ftp. Trebuie retinut ca in acest mod au fost puse in corespondenta folderul curent de pe PC, din care s-a lansat programul ftp si folderul care a fost pus la dispozitie pe server, de catre furnizorul de servicii.

Folder curent pe PC Server

Comenzile principale de ftp

binary - semnaleaza protocolului ftp ca vor fi transferate fisiere arbitrare, in caz contrar fisierele sunt interpretate ca fiind ASCII; comanda trebuie sa preceada, obligatoriu, transferul de fisiere care contin imagini, sunete, etc.

put fisier - transfera fisierul de pe PC pe Server

get fisier - transfera fisierul de pe Server pe PC

dir - vizualizeaza continutul folderului de pe Server

delete - sterge fisiere de pe Server

bye, quit - inchide programul ftp, fara a inchide comunicatia.

De exemplu, daca textul din exemplul anterior are numele pagina.htm, transferul pe server se va face in forma    put pagina.htm

Desi mediul Widows si programele care actioneaza in acesta nu fac distinctie intre literele mari si literele mici utilizate in denumirea fisierelor, trebuie avut in vedere ca alte sisteme de operare fac astfel de distinctii, asadar este recomandat ca si sub acest aspect, referintele din paginile HTML sa contina denumirile exacte ale fisierelor referite.

In sfarsit, pagina principala, asociata cu domeniul, trebuie obligatoriu sa aiba o denumire de forma: index.htm, index.html, default.htm sau default.html

Utilizarea programului Front Page

Cunoasterea comenzilor HTML descrise anterior ofera cea mai buna cale de intelegere a principiilor care stau la baza constructiei intregului Internet si mai ales a conceptului de "navigare pe Internet". Bineinteles, interesul enorm legat de constructia paginilor de Internet a condus la aparitia unor programe specializate. Cel mai cunoscut program, extrem de usor de utilizat, este Front Page. Acest program este produs de firma Microsoft si face parte, alaturi de Word si Excel, din pachetul Microsoft Office.

Multe optiuni de utilizare a a programului Front Page nu trebuie explicate, din doua motive: seamana foarte bine cu programul Word, foarte raspandit, iar conceptele noi, legate in special de notiunea de legatura (link, hyperlink) au fost explicate in cadrul limbajului HTML.

Realizatorii profesionisti utilizeaza exclusiv programe specializate in constructia paginilor Web, asa cum este si Front Page. Pentru incepatori insa este absolut necesar sa faca primul pas insusindu-si cunostintele elementare de HTML prezentate aici.

Pasul urmator il constituie realizarea unei pagini Web in Front Page. Programul contine numeroase formate predefinite, dar dupa selectarea unei anumit format, modul de lucru este acelasi.

Incepem prin meniul File, New, Page, iar in fereastra care se deschide selectam Frames Pages si alegem unul dintre formatele predefinite, de exemplu Banner and Contents. Acest format este constituit din trei cadre (frames) si anume un antet, un cuprins in partea stanga si un cadru cu informatii in detaliu, in partea dreapta, iar ca urmare a selectiei, utilizatorul "primeste" un spatiu de lucru partajat in trei cadre. Fiecare cadru va deveni un fisier distinct, legat insa prin comenzi, de celelalte.

Fiecare cadru are doua optiuni, astfel incat utilizatorul poate sa insereze o pagina existenta, prin comanda Set Initial Page sau poate sa creeze efectiv o pagina noua, corespunzatoare cadrului ales, prin comanda New Page. In ipoteza ca utilizatorul construieste totul de la inceput, va trebui sa retina in primul rand modul in care programul Front Page salveaza fisierele corespunzatoare, astfel incat este utila o comanda Save As, imediat dupa ce s-a selectat optiunea New Page, in toate cadrele. Desi pe ecran exista trei cadre, programul va salva patru fisiere, la fiecare dialog fiind infatisat schematic si cadrul corespunzator. Astfel, primul fisier va reprezenta ansamblu format, adica fisierul care are ca si corespondent chiar structura de trei cadre.

Asa cum am vazut deja, in cazul in care pagina este o pagina principala, numele trebuie sa fie index.htm, index.html, default.htm sau default.html. In continuare, simultan cu dialogul de salvare, este infatisat, cu o culoare plina, cadrul corespunzator fisierului. De exemplu, utilizatorul va folosi denumirile top (sus) left (stanga) si right (dreapta) astfel incat va sti ca fisierul left.htm corespunde cadrului din stanga, respectiv right.htm celui din dreapta, iar top.htm celui de sus.

Dupa aceste etape obligatorii, in cele trei cadre vor fi inserate informatiile dorite, procedand exact ca in cadrul editarii unui text in Word. De exemplu, cadrul de sus va contine un titlu generic, un antet de firma, etc. In cadrul din stanga pot fi introduse rubrici, exact ca si cuprinsul unei carti. In cazul unei firme, in stanga pot fi introduse denumirile departamentelor, etc.

Efectul completarii cadrelor poate fi urmarit selectand unul dintre modurile posibile de vizualizare, selectate de pe banda inferioara

De cele mai multe ori, exista mai multe fisiere corespunzatoare cadrului din partea dreapta. Asa cum am spus, in cazul in care prezentarea apartine unei firme cu mai multe departamente, fiecare selectie a denumirii unui departament in cadrul din stanga, va schimba infatisarea cadrului din dreapta.

Aceeasi infatisare poate fi utila in cazul realizarii unui CV pe Internet. In aceasta situatie, vom alege formatul predefinit format din trei cadre, ales prin meniul File, New, Page, urmat de selectarea unui format de pagina formata din cadre. Fiecare cadru poate fi asociat cu o pagina deja creata (un fisier de tip html) dar exista si posibilitatea inserarii directe a textelor si/sau imaginilor dorite chiar in foaia de lucru, in oricare dintre cadrele afisate de programul Front Page. Indiferent de situatie, putem introduce in cadrul de sus informatiile de identificare, de exemplu numele si pozitia detinuta in cadrul institutului. In cadrul din stanga pot fi introduse mai multe rubrici, de exemplu referitare la pregatirea si experienta profesionala, carti si articole publicate, activitate didactica, domenii de interes, etc. Fiecare rubrica poate fi asociata cu un alt fisier de tip html, legatura fiind realizata prin intermediul unui link, asa cum am vazut deja. Pentru exemplificare, cititorul interesat poate consulta pagina de la adresa www.mateescu.ro

Proiectat pentru ne-programatori, dar suficient de robust chiar si pentru dezvoltatorii experimentati, Microsoft Frontpage consituie cea mai usoara cale de creare si administrare a unui site Web.

Pe langa partea de editare a paginilor Microsoft Frontpage ajuta la explorarea si administrarea unui site Web. Ofera o modalitate comoda si facila de vizualizare a paginilor existente pe un site existand sase "puncte de vedere" (views): Page, Folders, Reports, Navigation, Hyperlinks, Tasks.

Page view - este editorul, adica aplicatia care se ocupa de crearea si modificarea paginilor HTML si care a fost prezentat mai inainte. Aproape totul in editor este un obiect ale caror proprietati pot fi modificate dupa bunul plac, pentru a reflecta o anumita intentie.

Folders view - prezinta structura folderelor care contin paginile html si toate celelalte elemente constitutive ale site-ului (imagini, sunete etc.). Aceasta aplicatie ofera o modalitate comoda si facila de vizualizare a paginilor existente pe un site.

Reports view - ofera liste specifice referitoare la paginile si fisierele continute pe site dupa diverse criterii : Site Summary (o statistica a site-ului ), All files (lista tuturor fisierelor continute pe site precum si principalele proprietati ale acestora : nume, titlu, marime, tip, data ultimei modificari), Recently Added Files, Recently Changed Files, Older Files, Unlinked Files, Slow Pages (lista fisierelor care se vor incarca cel mai incet de pe site).

Navigation view - paginile pot fi organizate intr-o structura de navigare cand se adauga bare de navigare in paginile site-ului prezentand o harta a site-ului. Daca nu au fost adaugate bare de navigatie atunci harta va contine numai pagina principala.

Hyperlinks view - prezinta paginile de pe site si legaturile dintre ele printr-o prezentare grafica intuitiva. Prin selectia unei pagini aceasta este prezentata in centrul zonei Hyperlink view, fiind indicate doar relatiile pe care aceasta pagina le are cu altele (pe de o parte paginile care indica inspre ea, pe de alta parte inspre ce alte pagini exista legaturi din interiorul acesteia).

Tasks view - lista cu lucrurile ce trebuie facute. Aceasta unealta ne ofera posibilitatea de gestiune a actiunilor pe care le mai avem de facut. Este utila mai ales in cazurile in care sunt mai multi autori ai unui site, fiecare dintre ei gestionand doar o parte din el.

Toate aceste facilitati aduc aminte de semnificatia cuvantului RAD in domeniul tehnologiei informatiei ce inseamna Rapid Application Development (dezvoltare rapida de aplicatii), iar in acest caz inseamna: construirea rapida de documente HTML complexe si de calitate.

Bibliografie

G.D.Mateescu, Bazele utilizarii calculatoarelor, Ed. Donaris Info, 2004

A gentle introduction to SGML - https://www.isgmlug.org/sgmlhelp/g-index.htm

HTML Specifications - https://www.w3org/MarkUp

FrontPage Documentation - https://msdn.microsoft.com/office/understanding/frontpage