Structura pietei si concurenta

Structura pietei si concurenta

Piata este o categorie specifica economiei de schimb care exprima ansamblul relatiilor generate de actele de vanzare-cumparare, impreuna cu fenomenele legate de manifestarea cererii si ofertei si in conexiune cu spatiul si timpul in care acestea
se desfasoara.

Piata a devenit necesara si a aparut atunci cand functia consumului s-a separat de functia productiei, ea fiind - in trecut ca si in prezent - o consecinta inevitabila a acestui proces. De-a lungul timpului piata s-a dezvoltat atat in largime cat si in adancime, devenind o realitate tot mai complexa. Neindoielnic, saltul calitativ in evolutia procesului istoric de dezvoltare a pietei a avut loc odata cu afirmarea sistemului economiei capitaliste. Caracteristic acestui sistem este existenta unei ample retele de piete interrelationate si care, in unitatea lor, alcatuiesc mecanismul economiei concurentiale de piata.

In acest context, definirea sintetica, concisa a pietei contemporane este dificila si chiar inoperanta. Cu alte cuvinte, datorita marii complexitati si diversitati a structurilor sale caracteristice, exista o varietate de abordari si mai multe unghiuri de vedere sub care poate fi privita si definita piata, fiecare incercand sa ofere o imagine cat mai apropiata de sensul contemporan al acesteia. Toate punctele de vedere exprimate au insa ca elemente fundamentale ce definesc piata, relatiile dintre vanzatori si cumparatori sau cadrul in care se manifesta cererea si oferta. Astfel, profesorul francez Abraham Frois arata ca piata unui bun poate fi definita ca loc de intalnire, la un moment dat, a dorintelor cumparatorilor exprimate prin cererea lor si a dorintelor producatorilor exprimate prin oferta lor.

Asadar, piata este considerata, inainte de toate, drept spatiu economic in care se exprima si se intalnesc cererea si oferta, ai caror purtatori sunt agentii economici in calitate de cumparatori si de vanzatori. Pe o anumita piata, cererea si oferta se gasesc una fata de alta intr-un anumit raport de marime, in functie de care se formeaza si evolueaza preturile la care se vand si se cumpara marfurile. Nivelul si evolutia preturilor determina comportamentul agentilor economici, orientandu-i cat si ce sa cumpere sau sa ofere pe piata. Agentii economici care actioneaza pe aceeasi piata intra, astfel, in relatii de concurenta sau competitie, in cadrul carora fiecare cauta sa-si maximizeze scopurile urmarite. Piata functioneaza astfel ca un mecanism cu autoreglare, al carui regulator este concurenta.

Elementele evidentiate mai sus definesc in esenta piata, institutia centrala in jurul careia graviteaza viata economica. Intr-o economie de piata concurentiala, mecanismul pietei este acea forta impersonala ("mana invizibila") care coordoneaza alegerile si actiunile tuturor agentilor economici si, in ultima instanta, regleaza viata economica de ansamblu. "Acest mecanism - arata economistul american L. Atkinson - este remarcabil datorita usurintei cu care coordoneaza multitudinea de decizii ce trebuie luate pentru a asigura felurite de bunuri si servicii corespunzatoare in cantitatile potrivite, care sa ajunga la locurile potrivite in mainile potrivite si la timpul potrivit."^[1]

Structura pietei. Privita in ansamblu, piata reprezinta un sistem deosebit de complex, format dintr-o multitudine de segmente, forme si tipuri de piete care se gasesc intr-o stransa interdependenta. Evolutia preturilor pe o anumita piata afecteaza in timp nivelul preturilor existente pe celelalte piete.

Segmentele mari ale pietei rezulta din logica fluxului circular al activitatii in economia de piata; analiza lui (vezi capitolul 3) a scos in evidenta interdependentele complexe existente intre pietele factorilor de productie si pietele bunurilor (produselor), in cadrul carora firmele si gospodariile - in calitatea lor de principali agenti ai economiei de piata - indeplinesc simultan rolul de cumparatori si vanzatori.

Exista numeroase alte structuri ale pietei a caror analiza pune in evidenta complexitatea acesteia in economia contemporana. Termenul de structura a pietei se refera aici la toate caracteristicile sale care pot deveni criterii de clasificare a acesteia. Astfel, orice piata se caracterizeaza prin: obiect, respectiv natura bunurilor care fac obiectul tranzactiilor pe piata; potentialul si volumul tranzactiilor; numarul participantilor si forta economica a acestora; aria geografica; modul de organizare si institutiile aferente etc. Toate aceste caracteristici mentionate si altele pot fi folosite drept criterii de clasificare a pietelor (vezi caseta 7.1.)

Pentru realizarea obiectivelor temei noastre, mentionate la inceputul capitolului, esentiala este analiza structurii pietei concurentiale. Aceasta caracteristica fundamentala a pietei, care este concurenta sau competitia, afecteaza nu numai procesul de formare a preturilor dar si comportamentul participantilor pe pietele respective.

Se considera ca o piata este cu atat mai competitiva cu cat puterea agentilor participanti (ai cererii si ai ofertei) de a influenta pretul si alte conditii ale pietei este mai mica. Forma extrema a competivitatii, se realizeaza atunci cand puterea de piata a fiecarui participant este nula (zero). Aceasta situatie extrema este numita structura pietei perfect competitiva sau piata cu concurenta perfecta. Cealalta extrema inseamna negarea concurentei si reflecta o situatie in care un agent economic dispune de o putere absoluta asupra unei piete, fie prin controlul asupra intregii oferte, fie prin controlul asupra intregii cereri pentru o anumita marfa.

Intre cele doua extreme ale structurii pietei concurentiale pot fi imaginate o infinitate de situatii intermediare mai apropiate sau mai indepartate de structura pietei perfect competitive sau invers: "Pentru a reduce analiza structurii de piata la proportii controlabile, economistii se concentreaza asupra a patru structuri teoretice de piata care acopera majoritatea cazurilor existente. Acestea se numesc concurenta perfecta, monopolul, concurenta monopolistica si oligopolul"^[2].

Caracteristicile si variabilele celor patru structuri de piata se vor regasi in paragrafele dedicate fiecareia dintre ele unde vom analiza si procesele specifice de formare a pretului pe tipurile respective de piete. Dominanta analizei lor este, dupa cum s-a precizat, competitia sau concurenta.

Concurenta reprezinta procesul de competitie in care se angajeaza agentii economici atunci cand liciteaza sau ofera la concurenta bunuri de orice fel pe piata. Ea este o manifestare a initiativei private si reflecta acel comportament specific interesat al agentilor economici care, prin actiunile intreprinse si respectand regulile de joc ale pietei, cauta de fiecare data sa dobandeasca maximum de avantaje.

Intrucat resursele sunt limitate si au intrebuintari alternative, este necesar un criteriu de alocare oportuna (eficienta) a lor. Reactiile continue ale agentilor economici la schimbarea conditiilor cererii si ofertei de bunuri pe piata, respectiv a preturilor, asigura un astfel de criteriu de alocare si utilizare eficienta a resuselor, definind in esenta rolul concurentei. Competitia stimuleaza performanta economica si progresul general. Ea incita la creativitate si inovare, care conduce la difersificarea ofertei si reducerea costurilor, la cresterea eficientei economice in general si satisfacerea mai buna a nevoilor. Concurenta diferentiaza agentii economici, favorizand pe cei creativi si intreprinzatori si ii elimina sau ii reorienteaza spre alte domenii de activitate pe cei imobili si ineficienti.

In mod logic, nu putem avea concurenta fara competitori sau daca interzicem acestora sa intreprinda actiuni pentru a-si promova interesele si a-si maximiza rezultatele.

Competitorii sau participantii la procesul de concurenta sunt agentii economici purtatori ai cererii si ai ofertei. Dar furnizorii de resurse productive nu concureaza impotriva celor care vor sa le achizitioneze, iar cumparatorii nu concureaza impotriva celor care ofera bunurile respective pe piata. Furnizorii concureaza impotriva altor furnizori cu care se intalnesc pe aceeasi piata (a resurselor sau produselor), cumparatorii impotriva altor cumparatori, licitand la anumite preturi pentru bunurile achizitionate.

Simpla prezenta a purtatorilor cererii si ai ofertei nu inseamna insa, implicit, si o piata concurentiala. Procesul de licitatie si de oferte la concurenta presupune reguli de joc care sa ofere sanse alternative si libertatea de actiune a agentilor economici, privind controlul si utilizarea resurselor lor in scopul promovarii propriilor interese. Specific sistemului economiei de piata concurentiala, caracterizat prin dominatia proprietatii private asupra resurselor, este procesul de formare libera a preturilor. Numai intr-un astfel de sistem licitatiile de a cumpara si ofertele de a vinde la concurenta interactioneaza intre ele pentru a determina preturi care sa calauzeasca alegerile facute de toti agentii economici, comportamentul lor in utilizarea eficienta a resurselor economice.

Pentru ca piata concurentiala, numita si piata competitiva, sa-si manifeste virtutiile sale ea trebuie protejata de practicile neloiale din partea unor concurenti. Dorinta unor agenti economici de a obtine castiguri cat mai mari genereaza incercari de suprimare sau limitare a concurentei prin diferite modalitati de anulare a sanselor altor concurenti. De asemenea, deoarece concurenta tinde sa largeasca spatiul de actiune, initiativa si obtinere a veniturilor, unele firme incearca sa-si asigure protectia din partea guvernului impotriva unor potentiali concurenti.

In consecinta, a proteja concurenta nu este acelasi lucru cu a proteja concurentii. Pentru a proteja si promova concurenta sunt necesare legi care sa asigure reguli corecte de joc si sa interzica practicile neloiale la care ar putea apela unii concurenti. Politicile specifice adoptate in acest sens de guverne sunt justificate, de obicei, pornind de la faptul ca piata concurentiala este un regulator eficace al activitatii economice numai daca regulile de joc ale pietei mentin in mod corespunzator concurenta, oferind sanse egale pentru toti competitorii. Dimpotriva, restrictiile asupra concurentilor care restrang initiativa acestora, baza de selectie si actiune a lor, diminueaza in fapt si posibilitatile de alocare si utilizare eficienta a resurselor economice.

Reglementarile privind protectia concurentei, adoptate in aproape toate tarile cu economie de piata concurentiala interzic o gama larga de "practici neloiale" sau care contravin "concurentei loiale". Dintre acestea, mai raspandite sunt urmatoarele:

Vanzarea preferentiala sau refuzul de a vinde un bun sau o categorie de bunuri unui cumparator sau unei categorii de cumparatori. Indiferent de bunurile si cantitatile oferite pe piata, vanzatorul este obligat sa vanda oricarui cumparator aflat in disponibilitate de plata;

Realizarea de fuziuni, intelegeri sau acorduri intre producatori in scopul impartirii pietelor si promovarii unor nivele mai ridicate de preturi. In general, reglementarile adoptate interzic acele fuziuni care suprima sau limiteaza concurenta prin anularea sanselor altor producatori. Exista insa si fuzionari de intreprinderi (orizontale sau verticale) care sporesc eficienta activitatii in sectoarele respective, conducand la reducerea costurilor de productie si desfacere prin eliminarea verigilor intermediare sau prin economiile de scara realizate in urma acestui proces;

Vanzarea in pierdere sau sub costuri. Aceasta practica, desi nu afecteaza cumparatorul, in multe tari cu economie de piata, este considerata un "delict" si se sanctioneaza intrucat contravine concurentei loiale. Se are in vedere ca o astfel de practica inseamna reducerea preturilor de vanzare sub costuri in scopul scoaterii din afaceri a unuia sau mai multor concurenti, sau a anularii sanselor unor noi competitori potentiali, recuperandu-si ulterior pierderile prin cresterea preturilor. Cu alte cuvinte, este vorba de asa-numita politica de dumping practicata de firmele mari care pot suporta pierderi prelungite sau pierderi in anumite domenii datorita resurselor lor financiare mari;

Inselarea cumparatorilor printr-o publicitate ambigua, etichetare incorecta sau prin practicarea unor "preturi atractive" dar care se refera numai la produse aflate in cantitati mici sau depreciate calitativ etc.; pe scurt, la toate acele practici care privesc "reclama mincinoasa".

Din cele aratate rezulta ca intregul cadru normativ juridic care reglementeaza regulile de joc ale unei piete concurentiale trebuie sa protejeze concurenta ca proces si nu pe eventualii concurenti care se tem sau carora nu le convin rigorile si exigensele ei. "Este ciudat, dar nu surprinzator - arata Paul Heyne - in realitate cat de des confunda oamenii protejarea concurentei cu protejarea concurentilor. In realitate acestea sunt mult opuse una alteia. De regula, concurentii sunt protejati prin legi care inhiba concurenta, legi de care profita producatorii privilegiati prin constrangerea consumatorilor si a producatorilor neprivilegiati"[3].

Manifestarea concurentei este o expresie a nivelului de dezvoltare si diversificare a pietei, a gradului de liberalizare economica, in primul rand a preturilor, care face ca orice cumparator sa poata achizitiona bunurile de care are nevoie cu preturile cele mai favorabile, stimuland in acelasi timp producatorii sa mareasca oferta prin reducerea costurilor. Ea exprima masura in care sistemul economic este capabil sa stimuleze initiativa si creativitatea agentilor economici in utilizarea eficienta a resurselor sale productive.