Sistemul cheltuielilor publice in tarile Uniunii Europene

Sistemul cheltuielilor publice in tarile Uniunii Europene

Conceptul de cheltuieli publice este legat de indeplinirea functiei de alocare a finantelor publice si anume de componenta ei privind repartizarea si utilizarea resurselor financiare ale statului.

In sfera de cuprindere a acestor cheltuieli se includ dupa criteriul institutiei care le efectueaza: cheltuieli publice efectuate de administratiile publice centrale de stat, cheltuieli publice efectuate de administratiile publice locale, cheltuileli publice efectuate de organisme / administratii internationale / supranationale.

In prezent, cheltuielile angajate la nivel local joaca un rol important in functionarea economiei nationale, dar diversitatea sistemelor financiare este mult mai accentuata decat cea a finantelor nationale.

Aceasta diversitate arata ca nu exista inca un sistem financiar original al Uniunii Europene si ca integrarea economica nu a avut efecte majore asupra particularitailor naionale din punct de vedere al functionarii unitatilor administrativ-teritoriale. Astfel, unele sisteme financiare se incadreaza in modelul general de descentralizare al statelor federale, altele se caracterizeaza printr-o centralizare la nivel national chiar daca exista unele tendinte de descentralizare.

Cu toate acestea, putem face anumite observatii si anume variatia ponderii cheltuielilor locale ofera posibilitatea unei grupari a tarilor europene. Un prim grup include tari in care cheltuielile se situeaza peste 10% din produsul intern brut: Danemarca, Suedia si Norvegia (nemembra a UE), tari in care sistemele de finantare locala sunt foarte apropiate, desi Danemarca este singura tara in care bugetele locale au atins 30% din PIB si peste 50% din cheltuielile publice totale, Olanda, Anglia, Franta, Irlanda si Italia.

A doua grupa cuprinde tari in care, in pofida descentralizarii, aceste cheltuieli sunt sub 10%: Belgia, Germania, Portugalia si Luxemburg

Aceasta diversitate comporta urmatoarele explicatii: tarile unde bugetele locale reprezinta mai putin de 10% din PIB, sunt de obicei acelea in care comunitatile locale nu sunt implicate in remunerarea personalului didactic (Belgia, Germania). Pentru Germania, explicatia ar putea consta si in faptul ca sunt mentionate statistic doar cheltuielile comunelor, exceptandu-se landurile. Pozitia deosebita a comunitatilor locale din tarile scandinave releva o anumita abordare a puterii locale. De pilda, in Danemarca accentuarea descentralizarii a implicat transferul sau catre aceste autoritati a gestiunii asigurarilor sociale.

1. Fundamentarea cheltuielilor publice locale

In conceptia actuala europeana este necesar ca proiectarea si elaborarea bugetelor locale trebuie sa se realizeze tinand seama si de cerinta structurarii resurselor pe urmatoarele criterii:

necesitatile de dezvoltare economica;

necesitati social-culturale;

necesitati privind functionarea administratiei locale.

1. Fundamentarea cheltuielilor pentru dezvoltarea economiei locale

Dezvoltarea socio-economica locala reprezinta un proces de dezvoltare in cadrul unei zone sau regiuni, proces ce are drept rezultat o imbunatatire a calitatii vietii.

Dimensionarea cheltuielilor cu caracter economic este necesara atat pentru cunoasterea posibilitatilor de acoperire a acestora, cat si pentru stabilirea eficientei utilizarii resurselor respective. Eficienta cheltuielilor privind actiunile economice se determina si se urmareste pe baza metodei de analiza costuri-avantaje sau costuri-eficacitate. Aceasta presupune definirea clara a obiectivelor care trebuie atinse, identificarea resurselor posibile si a mijloacelor tehnice susceptibile de a fi luate in considerare in cadrul solutiilor alternative proiectate.

De asemenea, pentru analiza eficientei economice a acestor cheltuieli se stabilesc si indicatori ai utilizarii efective a resurselor dupa aceleasi procedee. Cu ajutorul lor se compara previziunile sau rezultatele obtinute in perioadele anterioare cu cele privind perioadele pentru care se efectueaza aceasta analiza, identificandu-se cauzele concrete care au determinat rezultatele constatate si presupunand masuri ce trebuie luate pentru imbunatatirea acestora.

2. Fundamentarea cheltuielilor pentru actiuni social-culturale

Cheltuielile pentru actiunile social-culturale sunt:

a.     cheltuieli pentru invatamant;

b.     cheltuielile pentru sanatate;

c.      cheltuieli pentru cultura si arta ;

d.     cheltuielile pentru asigurarile sociale.

Aceste cheltuieli sunt acoperite din surse publice sau private. Sursele sunt fondurile bugetare si veniturile realizate de institutiile social-culturale.

Cheltuielile destinate actiunilor social-culturale sunt acoperite din surse publice sau private. (respectiv fondurile bugetare si veniturile realizate de institutiile social-culturale).

Cheltuielile bugetare pentru invatamant sunt suportate cu precadere de administratia centrala, care organizeaza si conduce invatamantul, si partial din bugetul local al unitatii administrativ-teritoriale care are in teritoriul sau unitatile scolare. O importanta deosebita prezinta planificarea financiara a cheltuielilor pentru invatamant, determinarea nivelului anual al acestora, a surselor de acoperire si, mai ales, a modului de repartizare si utilizare a lor. Dimensionarea acestor cheltuieli se face in functie de o serie de elemente specifice referitoare la contingentele scolare (copiii, elevii, studentii) cuprinsi in anul respectiv de invatamant, dar si costul unitar pe forme si unitati de invatamant. Expresia cea mai sintetica a eficientei economice a cheltuielilor pentru invatamant o reprezinta contributia acestuia la cresterea economica.

Cheltuielile publice pentru sanatate sunt destinate intretinerii si functionarii institutiilor sanitare.

Pentru fiecare individ, ca si pentru intreaga colectivitate, sanatatea reprezinta unul din cei mai importanti factori care asigura desfasurarea vietii si activitatii.

Finantarea actiunii de sanatate se realizeaza prin alocarea de la bugetul public a unor sume de bani, prin cotizatiile de asigurari de boala, contributia populatiei. Mentionam ca fondurile bugetare au ponderea cea mai importanta.

Pentru fundamentarea corecta a nivelului cheltuielilor cu sanatatea, la nivelul fiecarei unitati administrativ-teritoriale se iau in calcul numerosi indicatori, printre care putem enumera:

numarul de dispensare medicale, de spitale;

numarul de paturi din spitale;

numarul de sanatorii;

numarul mediu de zile de utilizare a unui pat din spital.

O importanta deosebita in fundamentarea cheltuielilor pentru sanatate o reprezinta indicatorii care vizeaza cheltuielile medii anuale pentru intretinerea dispensarului comunal si functionarea pe un locuitor din raza teritoriala cheltuiala medie zilnica de hrana pe un pat din spitalele orasenesti, din sanatorii, precum si cheltuiala de intretinere si functionare a masinilor care deservesc aceste unitati sanitare (salvari).

Resursele financiare destinate culturii si artei, alaturi de cele pentru invatamant, contribuie la cresterea calitatii capitalului uman. Prin urmare aceste resurse financiare intra in componenta investitiei in resursele umane; avand un efect indirect si mai indepartat si influentind pozitiv activitatea economica si sociala si contribuind la cresterea economica.

In scopul realizarii unor obiective ale politicii sociale privind serviciile culturale, artistice, autoritatile publice indreapta o parte din resursele financiare spre organizarea si functionarea unor institutii specializate in aceste domenii, cum ar fi institutiile de cultura, arta, patrimoniu cultural, formatiile artistice s.a.

Activitatea desfasurata de aceste institutii se poate concretiza in anumite bunuri materiale de valoare spirituala sau se prezinta sub forma unor servicii cultural-artistice. Activitatile cultural-artistice se finanteaza de la buget, fie integral, fie partial prin acordarea de subventii in completarea veniturilor proprii.

Calcularea, analiza si urmarirea unor indicatori specifici ai actiunilor de cultura si arta, cum sunt: numarul de biblioteci, case de cultura, muzee, teatre, numarul de cititori, vizitatori, spectatori, permit formularea unor aprecieri si concluzii privind corelatia intre dinamica acestora si dinamica resurselor financiare alocate.

Finantarea cheltuielilor institutiilor pentru cultura si arta se realizeaza prin:

finantarea bugetara pentru intretinerea si functionarea institutiilor respective si varsarea la buget a eventualelor venituri realizate;

autofinantarea unor activitati cultural-artistice, respectiv retinerea veniturilor realizate pentru a acoperi unele cheltuieli stabilite si primirea in completarea unor subventii de la buget;

autofinantarea integrala in cazul institutiilor care au venituri suficiente pentru a-si asigura cheltuielile.

Acordarea de asistenta sociala reprezinta o latura importanta a politicii sociale a statului. Asistenta sociala se refera in principal la ajutorarea batranilor, persoanelor cu handicap, invalizilor si a altor persoane lipsite de venituri si sustinatori.

Pentru fundamentarea nivelului acestor cheltuieli in cadrul unui buget local se tine seama de urmatorii indicatori

numarul persoanelor care nu au nici o sursa de venit, pentru care se acorda semestrial o suma de bani stabilita prin lege;

numarul mediu anual de asistati din caminele de batrani si cheltuiala medie pentru un asistat;

numarul mediu anual de asistati in caminele de ajutor social si cheltuiala medie pentru un astfel de asistat;

numarul mediu de persoane cu handicap si cheltuiala medie.

3. Fundamentarea cheltuielilor pentru intretinerea si functionarea organelor administratiei locale. La stabilirea propunerilor de cheltuieli pentru intretinerea si functionarea organelor locale ale administratiei de stat, se tine seama de faptul ca pentru cheltuiala cu salariile personalului scriptic se inscriu creditele corespunzatoare fondului de salarii propus.

Astfel, prognozarea si planificarea cheltuielilor de personal trebuie sa porneasca de la aprobarea dimensionarii si structurii organizatorice a serviciilor publice din subordinea administratiilor locale, la un nivel optim care sa asigure atat derularea in bune conditii a activitatii cat si ocuparea integrala a fondului de timp al angajatilor administratiei.

2. Structura si dinamica cheltuielilor publice locale in tarile UE

Pentru a analiza pertinent structura cheltuielilor publice locale in tarile membre UE s-a optat pentru determinarea ponderii cheltuielilor publice locale grupate pe criterii economice si criterii functionale, in volumul total al cheltuielilor publice angajate la nivel local.

La nivel european, ponderea cheltuielilor de personal in total cheltuieli publice locale variaza in jurul a cca. 30 %, atingand ponderi de 54 % in cazul Norvegiei si de 59 % in cazul Suediei, in timp ce ponderea cheltuielilor materiale si a serviciilor se inscrie in jurul a cca. 21 %, exceptand Italia (unde aceasta este de cca. 35 %). Cheltuielile aferente datoriei publice au ponderi reduse, cuprinse intre 1 % si 7 % iar cheltuielile cu transferurile si subventiile acordate in cadrul legal corespunzator fiecarei tari se incadreaza intr-o arie foarte larga, de la 9 % in cazul Suediei pana la 39 % in cazul Danemarcei. In timp ponderea cheltuielilor de capital fluctueaza intre valori cuprinse intre 13 % si 20 %, exceptie facand Danemarca, cu 4 %, iar la polul diametral opus Franta, cu 26 %. Ca o concluzie generala de ansamblu, se poate spune ca, in medie, cca. 50 % din resurse sunt alocate cheltuielilor de functionale curente ale administraiilor locale, o mica parte serviciului datoriei publice, dat fiind nivelul scazut de indatorare a administratiilor locale, iar o buna masura, cca. 40 %, dezvoltarii economico-sociale locale prin transferuri catre serviciile publice de interes local sau investitii.