Subiecte si Raspunsuri microeconomie

Subiecte si Raspunsuri microeconomie

I.        Economia si stiinta economica. Obiectul de studiu al economiei politice. Metoda in stiinta economica

Definirea nevoilor umane si clasificarea lor

In sens economic, nevoile umane reprezinta cerinte materiale si spirituale, de bunuri si servicii, de mediu ecologic etc. ale vietii si activitatii oamenilor. Satisfacerea lor inseamna consum de bunuri si servicii si asigura existenta si dezvoltarea purtatorilor acestor nevoi - indivizi, grupuri sociale, natiuni, societatea in ansamblul ei. In sens general, este vorba de: nevoi de consum ale populatiei (alimente, imbracaminte, incaltaminte, locuinta, transport, instruire, cultura etc.); nevoi de productie, prin a caror acoperire se asigura producerea bunurilor si serviciilor respective necesare oamenilor.

Caracteristici ale nevoilor umane

a)         Nevoile au caracter dinamic, in sensul ca, de la o perioada la alta a progresului societatii, apar noi nevoi sau trebuinte, au loc modificari in structura si nivelul calitativ al cerintelor de consum; se dezvolta totodata mijloacele materiale de satisfacere a trebuintelor

b)         Nevoile sunt regenerabile sau reproductibile, in sensul ca starea in care o nevoie sau alta este satisfacuta dureaza numai un anumit timp, dupa care se manifesta din nou, adica se reproduce; corespunzator acesteia, productia de bunuri materiale si servicii trebuie sa fie continua, sa aiba, deci, loc reluarea procesului de productie, a activitatii economice.

c)         Nevoile au caracter complementar, deoarece satisfacerea uneia genereaza o alta; de exemplu, nevoia de autoturism, odata satisfacuta, da nastere la nevoia de benzina, de ulei, de loc de parcare sau de garaj etc.; un alt exemplu: daca o universitate isi infiinteaza o tipografie proprie, o data cu aceasta iau nastere, pentru ea, si alte nevoi (pe care inainte nu le avea), privind spatiul core spunzator, personalul salariat, echipamente, hartie si alte materiale, depozite etc

d)         Nevoile sunt concurente, in sensul ca unele se extind, iar altele se restrang, avand loc si substituirea unora prin altele: de pilda, nevoia de transport cu autobuzul se poate restrange prin apelarea la metrou; nevoia de informare prin citirea unui ziar poate fi restransa sau inlocuita prin nevoia de televizor sau radio etc

Definirea resurselor economice si componentele acestora

Resursele economice reprezinta totalitatea elementelor care pot fi utilizate pentru producerea de bunuri materiale si servicii destinate satisfacerii nevoilor. Ele cuprind doua mari componente, si anume:

a) resursele umane - potentialul de munca, de creatie stiintifica i tehnica existent: populatia apta de munca, structura ei de calificare, nivelul de pregatire profesionala, cultura si educatie;

b) resursele materiale - resursele naturale: aerul, apa, solul, bogatiile subsolului, fondul forestier si cinegetic; resursele derivate (obtinute prin activitatea oamenilor), cum sunt: mijloacele de productie sau factorul de productie capital, adica masini, utilaje, instalatii, materii prime, materiale etc.

Raritatea si alegerea resurselor

Resursele de care dispune o tara sau alta sunt limitate, la un moment dat, fapt care actioneaza restrictiv asupra activitatii economice; astfel, caracterul dinamic si nelimitat al nevoilor se loveste de limitele fizice ale resurselor.

Raritatea resurselor exprima limitele resurselor, insuficienta lor in raport cu nevoile. Desi, in timp, se maresc ca volum si cunosc imbunatatiri de structura si calitate, resursele sunt rare, in comparatie cu nevoile. De aceea, este necesara alegerea celei mai bune variante de alocare si utilizare a resurselor. Raspunsul la intrebarile: Ce produci? Cat produci? Cum produci?, Pentru cine produci? are o mare importanta in alocarea resurselor.

Definirea activitatii economice si componentele fundamentale ale acesteia

Activitatea economica este o componenta fundamentala a actiunii umane, in cadrul careia, prin alocarea si folosirea resurselor economice, au loc procese de productie, de circulatie, de distributie si consum de bunuri materiale si servicii, in vederea satisfacerii trebuintelor. Ea presupune procese economice, comportament al oamenilor, obiective si decizii economice, mssuri si actiuni, motivatii economice, criteriul de eficients in alocarea si utilizarea resurselor, relatii, interdependente economice etc.

Structura activitstii economice cuprinde urmstoarele componente sau acte fundamentale: productie, circulatie, distributie si consum.

Relatia dintre nevoi si activitatea economica

Relatia dintre nevoi si activitatea economics. Nevoile umane constituie punctul de pornire, impulsul activitstii economice; prin volumul, structura si nivelul lor calitativ, nevoile determins activitatea economics, prin care trebuie ss se producs bunurile si serviciile solicitate. Innoirile care au loc in sistemul trebuintelor, dinamica acestora impun perfectionsri si continuitatea activitstii economice.

La randul ei, activitatea economics genereazs nevoi; prin bunurile noi, create si oferite pe piats, se influenteazs dorintele, preferintele consumatorilor, fscandu-si loc elementele de noutate si performants. Astfel, iau nastere noi trebuinte, care se statornicesc in viata si munca oamenilor.

Structurile verticale ale activitatii economice

Structuri verticale: a) microeconomia - activitatea economica la nivelul unitatii economice, firmei sau intreprinderii; b) mezoeconomia activitatea la nivel de ramura economica si zona
economica; c) macroeconomia - activitatea economica la nivelul economiei nationale; ansamblul formelor de economie din cadrul unei tari, aflate in unitate si interdependenta intre intreprinderi, ramuri, zone teritoriale; d) mondoeconomia sau economia mondiala - ansamblul economiilor nationale in interdependenta lor.

Definirea economiei politice si obiectului ei de studiu

Economia politica studiaza activitatile care, punand sau nu in joc moneda, implica operatii de schimb intre indivizi; ea cerceteaza cum oamenii decid sa utilizeze resursele productive rare sau limitate, in vederea crearii de marfuri sau servicii variate si spre a le repartiza pentru scopuri de consum intre diferiti membri ai societatii; ea studiaza modul in care oamenii se comporta, in cursul obisnuitei lor existente, castigandu-si viata si bucurandu-se de fructele muncii lor; ea este stiinta care cerceteaza mijloacele de ameliorare a societatii si de a face posibila civilizatia umana

Obiectul economiei ca stiint il constituie studierea vietii economice reale, a fenomenelor si proceselor economice care au loc in domeniul productiei, schimbului, repartitiei si consumului de bunuri materiale si servicii, a relatiilor cauzale, a legilor si categoriilor economice, pe diferite trepte ale evolutiei societtii, oferind un mod economic stiintific de gandire si actiune, putere de anticipare si rationalitate, tinand seama de confruntarea nevoilor nelimitate cu resursele limitate

Componentele stiintei economice

In conditiile actuale, exista mai multe componente ale In stiintei economice; ele alcatuiesc sistemul stiintelor economice. In structura acestuia sunt cuprinse urmatoarele: a) stiintele economice fundamentale (economia politica); b) stiintele economice functionale - management, marketing, finante-banci, contabilitate, statistica, prognoza economica etc.; c) stiintele economice teoretico-aplicative, de ramura (in industrie, agricultura, constructii, comert, transporturi etc.), stiinta unitatilor economice; d) stiintele istorice economice si ale gandirii economice; e) economia mondiala, care include relatii economice

Metodele si procedeele de studiu in stiinta economica

In domeniul economiei, metoda reprezinta un ansamblu de principii, de procedee si tehnici de cercetare, care au rolul de a contribui la extinderea cunoasterii stiintifice, la descoperirea de noi adevaruri si la rezolvarea cu eficienta tot mai mare a problemelor practicii. Rolul metodei create si mai mult daca luam in considerare faptul ca esenta proceselor economice nu apare la suprafata acestora, nu este direct sesizabila, necesitand studierea aprofundata, ridicarea de la concretul senzorial la gandirea abstracta si, apoi, intoarcerea la concretul logic.

In general, metoda poate fi privita in dublu sens: ca metoda de cercetare si ca metoda de expunere a rezultatelor cercetarii.

Procedeele ce caracterizeaza metoda in domeniul stiintelor economice sunt urmatoarele: abstractizarea; analiza inductiva si deductiva; imbinarea metodei istorice cu cea logica, teoretica; analiza cantitativa si analiza calitativa; experimentul economic.

II.     Economia de piata: caracterizarea generala. Agentii economici

Principalele sisteme economice

Principalele sisteme economice sunt: economia naturala, economia de schimb, economia de piata concurentiala, economia centralizata sau de comanda si economia mixta.

Evolutia sistemului economic

La inceputurile existentei sale, productia sociala ia forma economiei naturale, in care bunurile create servesc consumului propriu al producatorului. Economia naturala reprezinta acea forma de organizare si desfasurare a activitatii economice in care comunitatile isi satisfac necesitatile de consum, din productia proprie, pe baza de autoconsum, fara a apela la schimb. Aceasta forma a productiei sociale a existat in comuna primitiva, fiind predominanta in sclavagism si in feudalism, cand fiecare gospodarie individuala executa toate activitastile, de la obtinerea materiilor prime pana la producerea diferitelor bunuri pentru consum.

Pe mssura adancirii diviziunii sociale a muncii, a specializarii producatorilor, a amplificarii si diversificarii nevoilor, a bunurilor si serviciilor, sistemul economiei naturale isi restrange treptat sfera de cuprindere in favoarea economiei de schimb, in care bunurile se produc predominant pentru piata. Ea se generalizeaza in capitalism.

Definirea economiei de schimb

Economia de schimb, in care piata are un rol hotarator in reglarea economiei, s-a dovedit, in practica, a fi un sistem performant; prezent in toate societatile moderne, el reprezinta forma universala de organizare si functionare a activitatii economice in lumea contemporana.

Caracterizarea economie de schimb

Economia de schimb are unele caracteristici generale, dintre care cele mai semnificative sunt:

a) specializarea producatorilor, a agentilor economici in general;

b) autonomia, independenta agentilor economici;

c) productia de marfuri generalizata si mijlocirea schimbului de catre bani;

d) concurenta.

Definirea banilor si evolutia lor istorica

In conceptia economitilor clasici, adepti ai teoriei valoarea-munca, banii reprezinta o marfa speciala, separata spontan din lumea celorlalte marfuri, care indeplinesc rolul de instrument general al schimbului. Alti economiti considera ca banii sunt elementul - cheie al economiei de schimb, monetare: "Ei sunt un semn - caracterizat printr-o hartie, o piesa metalica sau o cifra inscrisa in conturile unei banci - care simbolizeaza dreptul de a lua o parte din ceea ce este produs si oferit vanzarii, in cadrul natiunii unde aceti bani sunt recunoscuti"

In evolutia lor istorica, banii au imbracat mai multe forme: marfa-bani, moneda de aur si argint si banii de hartie

Functiile banilor

Pot fi identificate urmatoarele functii ale monedei:

Mijloc de misurare a activitatii economice.

Mijloc de schimb. Banii indeplinesc aceasta functie cand marfurile se achita in momentul livrarii lor

Mijloc de platil. Banii indeplinesc aceasta functie in ipoteza in care marfurile se achita la un anumit termen, dupa livrarea lor, cand ele se vand pe credite

Mijloc de rezervil de valoare. Obtinerea banilor prin vanzarea bunurilor bi serviciilor ofera detinatorilor lor posibilitatea sa faca economii, denumite rezerve de valoare

Puterea de cumparare a banilor

Puterea de cumprare a banilor este cantitatea de bunuri economice care se pot cumpara, la un moment dat, cu o unitate monetara sau cu o suma data de bani.

Convertibilitatea monedei

Aceasta reprezinta insusirea legala a unei monede de a fi schimbata cu o alta moneda in mod liber, prin vanzare/cumparare, pe piata, la un anumit pret

Sistemele economice de organizare si functionare a economiei de schimb

Pornind de la modul concret in care sunt fundamentate si adoptate deciziile, in economia contemporana intalnim doua sisteme economice⁵ de organizare si functionare a economiei de schimb:

a) sistemul economiei de piata;

b) sistemul economiei de comanda (centralizate).

Elementele structurale ale sistemului teoretic al economiei de piata

Elementele structurale ale sistemului teoretic al economiei de piata sunt:

economia functioneaza pe baza conexiunii unui sistem de piete interdependente;

proprietatea particulara si interesul personal sunt hotaratoare in functionarea economiei si adoptarea deciziilor; fiecare agent economic isi asigura autoreproductibilitatea ca rezultat al propriilor decizii; aceasta nu exclude pluralismul formelor de proprietate;

toti agentii economici si toate categoriile de piata se afla in raporturi de concurenta loiala;

preturile se formeaza liber;

Trasaturile economiei de piata moderna

Cu toate deosebirile existente, economia de piata moderna are o serie de trasaturi sau caracteristici, care se intalnesc in orice tara, independent de elementele specifice. In esenta, este vorba de urmatoarele:

a)               pluralismul formelor de proprietate, in cadrul carora proprietatea privata detine ponderea dominanta; pe aceastd baza, agentii economici elaboreaza decizii in mod independent, autonom, asumand-si riscul in afaceri economic;

b)              functionarea si dezvoltarea economiei au loc in conditiile in care piata indeplineste un rol deosebit in reglarea activitiltii, a comportamentului agentilor economici, in alocarea si utilizarea resurselor;

c)               motivatia activitatii agentilor economici o constituie maximizarea profitului; consumatorii au drept impuls, sau mobil, al comportamentului lor, utilitatea, satisfactia de care pot beneficia prin cumpararea de bunuri sau servicii;

d)              concurenta stimuleaza agentii economici in promovarea progresului, in cresterea eficientei si a posibilitatilor cumparatorilor de a alege la piata;

e)              pentru majoritatea bunurilor si serviciilor, ca si pe pietele fortei de munca, monetara, titlurilor de valoare, valutara etc., preturile se formeazil liber, in functie de raportul cerere-oferta, fara interventia statului;

f)        existenta unei structuri tehnico-economice moderne, care asigura o eficienta economica inalta;

g)              statul democratic se manifesta ca agent economic, actionand in directia corectarii imperfectiunilor pietei, prin folosirea cadrului legislativ, a parghiilor economico-financiare etc.

Caracteristicile economiei centralizate, de comanda

In economia centralizata, de comanda, alocarea si utilizarea resurselor, stabilirea raportului dintre resurse si nevoi sunt consecinte ale unor decizii centralizate, impuse agentilor economici de catre aparatul de stat, pe baza acceptarii la nivel social a unor principii de ierarhizare a prioritatilor si intereselor.

Niciunul din aceste sisteme nu exista in stare pura, orice economie este o economie mixta, in care se intalnesc, in diferite proportii, elemente din toate sistemele.

Caracteristicile economiei sociale de piata

Economia sociala de piata, intalnita in tarile nordice si in mai multe tari ale Europei occidentale, in special in Germania, se caracterizeaza prin faptul ca statul se implica si este responsabil nu numai in promovarea unei politici monetare si fiscale corespunzatoare, care sa stimuleze creterea economica, dar si in realizarea unei infrastructuri eficiente.

Caracteristicile economiei de piata "directionata de consum'

Economia de piata"directionata de consum", care poate fi considerata modelul Statelor Unite ale Americii, acorda un rol foarte mare fortelor pietei si un rol minim statului. La baza creterii economice stau promovarea spiritului intreprinzator si o mare mobilitate a preturilor de productie. Se apreciaza ca in cadrul acestui model se promoveaza, in principal, virtutile eficientei pietei, indeosebi pe termen scurt, dupa schemele "imbogatirii rapide", fara a se acorda o atentie speciala echitatii si problemelor sociale.

Caracteristicile economiei de piata "ghidata administrativ'

Economia de piata "ghidata administrativ" (modelul economiei japoneze) reprezinta o imbinare particulara reusita de trasaturi inradacinate in traditiile si specificul acestei tari. Este considerate o economie de piata ghidata (condusa) administrativ, intrucat a pus si pune accentul nu atat pe obtinerea unor profituri imediate, cat pe o competitie superioara in vederea cuceririi a tot mai multe piete externe, sustinuta prin masuri statale. Aceasta a condus la conceperea in perspectiva a unor politici de cretere a productivitatii muncii, a eficientei economice in general.

Componentele reformei economice

Reforma economica reprezinta un proces amplu si complex de transformari profunde. In vederea realizarii lui sunt esentiale: privatizarea, retehnologizarea, restructurarea productiei dupa' criterii de eficienta' economica', liberalizarea folosirii parghiilor economicofinanciare si adoptarea unor politici si mecanisme macroeconomice care sa' stimuleze initiativa, inovatia si competitia agentilor economici

Definirea agentilor economici si tipologia acestora

Agentii economici sunt indivizi sau grupuri de indivizi care particip la viata economic a societtii, indeplinind, in acest sens, anumite roluri si avand anumite comportamente economice. Ei pot fi persoane fizice sau juridice. Un criteriu important al definirii agentilor economici este cel institutional. Din acest punct de vedere, un agent economic este o unitate institutional care "dispune de autonomie de decizie in executarea functiei sale principale (a produce, a finanta, a asigura, a consuma etc.), actionand intr-un cadru care ii este propriu asupra utilizrii resurselor sale curente, de capital si financiare".

Agentii economici se grupeaz pe sectoare, pe baza functiei lor principale in economie. Tinand seama de aceast functie, in randurile agentilor economici includem: intreprinderile, gospodriile familiale sau menajele, administratiile publice si private, institutiile de credit si asigurri, strintatea, adic agentii economici din alte tri

Fluxurile economice: definire si tipologie

Fluxurile economice reprezinta miscari permanente de bunuri materiale si servicii, de resurse economice, disponibilitati banesti etc., intre agentii participanti la tranzactii. Fiecare tranzactie bilaterala sau de piata este formata din doua fluxuri economice:

a) fluxurile de bunuri, care pornesc de la producator si ajung la consumator;

b) fluxurile monetare, care au sens opus.

In economia de piata se deruleaza, asadar, fluxuri reale, care cuprind intrari de resurse economice sau de factori de productie si iesiri de produse, bunuri materiale si servicii, si fluxuri monetare, alcatuite din venituri si cheltuieli banesti. Miscarea banilor si creantelor intre unitatile economice este determinata de ansamblul relatiilor economice "fizice", de viteza cu care acestea se desfasoara; ele reflecta vanzarile si cumpararile de bunuri si servicii, intrarile si iesirile de capitaluri si de credite, variatia incasarilor din economie si sectoarele sale institutionalizate.

Rezultatele microeconomice

In raport cu gradul lor de cuprindere, rezultatele microeconomice monetare pot fi: globale, finale si nete.

Rezultatele globale reprezinta expresia baneasca a valorii bunurilor economice realizate, iar indicatorul principal de masurare a lor este cifra de afaceri.

Rezultatele finale reprezinta suma preturilor bunurilor ajunse in ultimul stadiu al circuitului economic; ele nu cuprind, deci, consumul intermediar.

Rezultatele nete se masoara prin profitul brut si profitul net. Primul este profitul incasat de intreprindere, iar cel de al doilea, profitul incasat minus impozitul pe profit.

III. Piata. Cererea si Oferta

Definirea pietei

Piata exprima relatii economice dintre oameni, dintre agentii economici, ce se desfasoara intr-un anumit spatiu, in cadrul carora se confrunta cererea cu oferta de marfuri, se formeaza preturile, au loc negocieri si acte de vanzare-cumparare, in conditii de concurenta.

Rolul pietei

Piata asigura contactul permanent dintre vanzstori si cumparatori, dintre ceea ce se ofera si ceea ce se cere, la un moment dat, punand in relief concordanta sau nonconcordanta dintre oferta si cerere, dintre productia si consumul de bunuri materiale si servicii. Piata regleaza activitatea economica

Tipuri de piata

--Din punct de vedere al obiectului tranzactiei economice, de vanzare-cumprare, se disting:

a) piata bunurilor de consum final, adic relatiile de vanzare-cumprare de obiecte si servicii de consum personal;

b) piata factorilor de productie, format, la randul ei, din: piata resurselor naturale; piata muncii; piata capitalului;

c) piata monetara

d) piata financiara, inclusiv bursa.

--Din punct de vedere al extinderii teritoriale, exist:

a) piata locala

b) piata regionala;

c) piata nationala;

d) piata mondiala.

--Din punct de vedere al desfasurarii concurentei, exist:

a) piata cu concurenta perfecta sau pura

b) piata cu concurenta imperfecta, format, la randul ei, din: piata cu concurent monopolistic; piata cu concurent de tip oligopol; piata de tip monopol; piata de tip monopson sau oligopson etc.

Definirea cererii de marfuri

Cererea de mrfuri reprezint nevoile (trebuintele) de bunuri si servicii care se satisfac prin intermediul pietei, adic prin vanzare-cumprare

Principalii factori de care depinde dinamica cererii

Principalii factori de care depinde dinamica cererii sunt nevoile, venitul si pretul

Tipuri de cerere

Cererea poate fi:

a) individual, adica din partea unui singur cumparator la un bun economic sau la altul;

b) total, adica din partea tuturor cumparatorilor la bunul sau serviciul respectiv;

c) agregat sau global, care exprima ansamblul cererii din partea tuturor cumparatorilor si la toate bunurile si serviciile existente; aceasta se exprima in forma baneasca, fiind astfel posibile masurarea si compararea

Relatia dintre venit si cheltuielile de consum

Exists o relatie directa intre evolutia veniturilor si dinamica cererii: cand venitul crete, se mareste si cererea, dupa cum, invers, scaderea venitului duce la micsorarea cererii

Relatia dintre cerere si pret. Curba cererii

Cererea se afla in raport invers proportional fata de pret: cand pretul crete, cererea scade, deoarece la un venit dat posibilitatea de cumparare se micsoreaza; cand pretul scade, cererea crete. Astfel, cererea este o functie descrescatoare fata de pret.

Curba cererii nu este intotdeauna o linie dreapta; panta ace steia este variabila dupa natura bunurilor, depinzand de sensibilitatea mai mare sau mai mica a consumului la variatiile pretului.

Pret unitar

cantitate ceruta

Elasticitatea cererii

Elasticitatea cererii inseamna sensibilitatea acesteia fata de variatia pretului sau a venitului. Intensitatea modificarii cererii se masoara prin coeficientul de elasticitate a cererii in functie de pret sau de venit.

Cererea inelastica

cerere inelastica, atunci cand variatia cererii este mai mica decat variatia pretului:

Cererea perfect inelastica

cerere perfect inelastica, total insensibila la variantele de pret

Cererea elastica

cerere elastica, atunci cand variatia cererii este mai accentuat decat variatia pretului

Cererea perfect elastica

cerere perfect elastica, atunci cand, la un nivel al pretului dat, cererea creste continuu

Cererea cu elasticitate unitara

cerere cu elasticitate unitara, cand variatia cererii este egala cu variatia pretului

Efectul de venit

Efectul de venit exprima situatia in care scaderea pretului la un produs face posibile cresterea cererii si cumpararea cu acelasi venit a unei cantitati mai mari din produsul respectiv, ceea ce echivaleaza cu o sporire a venitului. Dimpotriva, atunci cand pretul unui bun creste, venitul relativ al consumatorului (adica venitul exprimat in numar de unitati din bunul respectiv ce pot fi cumparate) se reduce, scazand si cererea.

Efectul de substitutie

Efectul de substitutie are loc la bunurile cu aceeasi utilitate, denumite substituibile, care se pot inlocui reciproc in consum (spre exemplu, untul si margarina; zaharul si mierea; graul si secara; petrolul si carbunele); el reflecta situatia in care creterea pretului la un bun (de exemplu, unt) ii reduce cererea, crescand, in schimb, cererea la un alt bun (substituibil, de exemplu, margarina) fara ca pretul_,,acestuia din urma sa se modifice.

Preturile la bunurile complementare

Pretul la bunurile complementare, adica acele bunuri care nu pot fi utilizate unul fara altul, spre exemplu, autoturisme si benzina:

a) scaderea pretului unui bun antreneaza dupa sine cresterea cererii pentru acest bun, dar si pentru celalalt bun (complementar) la care pretul nu s-a modificat;

b) cresterea pretului unui bun duce la un fenomen invers, adica la micsorarea cererii la acest bun si la bunul complementar al carui pret nu s-a modificat: spre exemplu, cand pretul carburantului se mareste, are loc o incetinire a interesului pentru cumpararea de autoturisme

Cererea atipica

Cererea atipica exprima exceptiile de la legea cererii, adica situatiile in care cererea de marfuri evolueaza in acelasi sens cu pretul: daca pretul creste, creste si cererea; daca pretul scade, scade si cererea

Definirea ofertei de marfuri

Oferta reprezinta cantitatea de bunuri si servicii destinate vanzarii, pe piata, la un moment dat.

Factorii de care depinde oferta de marfuri

a) evolutia cererii de bunuri si servicii, care impune adaptari corespunzatoare ofertei, determinand impulsuri productiei; deosebit de importanta este, aici, innoirea in structura cererii si in structura pietei prin aparitia unor noi piete;

b) disponibilitatea factorilor de productie sau raritatea acestora, randamentul economic;

c) costul de productie (de fapt, costul marginal); scaderea lui stimuleaza extinderea ofertei de bunuri si servicii, dupd cum cresterea costului descurajeazd marirea ofertei;

d) pretul de vanzare al marfii;

e) posibilitatea de stocare a bunurilor si costul stocarii etc.

Definirea legii ofertei

Legea ofertei exprima relatia dintre oferta si pret, in cadrul careia oferta evolueaza in acelasi sens cu pretul, ceilalti factori fiind constanti.

Definirea elasticitatii ofertei

Aceasta inseamna reactia ofertei la modificarile de preturi. Ea se masoara prin coeficientul de elasticitate a ofertei (Eop), care se calculeaza prin raportarea modificarii cantitatilor oferite (AQ) la modificarea pretului de vanzare (AP).

Calculul elasticitatii ofertei in raport cu pretul

Elasticitatea ofertei in raport cu pretul reprezinta reactia ofertei la modificarile de preturi. Ea se masoara prin coeficientul de elasticitate a ofertei (Eop), care se calculeaza prin raportarea modificarii cantitatilor oferite (ΔQ) la modificarea pretului de vanzare (ΔP).

Modalitati de calcul:

a) Eop = [(Q1 - Q0)/Q0] : [(P1 -P0)/P0] = (ΔQ/Q0) : (ΔP/P0).

b) Eop = (%ΔQ) / (%ΔP).

In functie de modul in care oferta reactioneaza la modificarile de preturi, se disting mai multe feluri de oferta:
a) Oferta elastica, ce se manifesta atunci cand variatia ofertei este mai mare decat variatia pretului:
(ΔQ/Q0) >(ΔP/P0)
In acest caz, Eop >1
b) Oferta cu elasticitatea unitara, care are loc atunci cand variatia ofertei este egala cu variatia pretului:
(ΔQ/Q0) = (ΔP/P0)
In acest caz, Eop = 1
c) Oferta perfect elastica (numai teoretic) presupune ca, la un nivel dat al pretului, cantitatea oferita sa creasca continuu, tinzand spre infinit. In acest caz, variatia pretului este zero:
(ΔP/P0) = 0 iar Eop → ∞
d) Oferta inelastica se caracterizeaza prin aceea ca modificarea ofertei este mai mica decat modificarea pretului:
(ΔQ/Q0) < (ΔP/P0)
In acest caz, Eop <1
e) Oferta perfect inelastica sau perfect rigida reflecta situatia in care, la orice variatie a pretului, oferta nu se modifica:
(ΔQ/Q0) = 0
In acest caz Eop = 0 (zero)

Oferta elastica

Oferta elastica ce se manifesta atunci cand variatia ofertei este mai mare decat variatia pretului:

AQ A P

Q0P0

In acest caz, Eop >1

Oferta cu elasticitate unitara

Oferta cu elasticitatea unitara (fig. 8), care are loc atunci cand variatia ofertei este egala cu variatia pretului:

A Q = A P

Q P

In acest caz, Eop = 1

Oferta perfect elastica

Oferta perfect elastica (numai teoretic) presupune ca, la un nivel dat al pretului, cantitatea oferita sa creasca continuu, tinzand spre infinit . In acest caz, variatia pretului este zero

Oferta inelastica

Oferta inelastica se caracterizeaza prin aceea ca modificarea ofertei este mai mica decat modificarea pretului: In acest caz, Eop <1

Oferta perfect inelastica

Oferta perfect inelastica sau perfect rigida reflecta situatia in care, la orice variatie a pretului, oferta nu se modifica: In acest caz Eop = 0 (zero)

Echilibrul pietei

Echilibrul pietei reflecta situatia in care cantitatile oferite si cele cerute sunt egale, la pretul pietei, cand vanzatorii si cumparatorii sunt satisfacuti; cand cumparatorii obtin

bunurile dorite, iar ofertantii isi vand marfurile.

Efectul variatiei ofertei si cererii in cazul variatiei ofertei

Echilibrul pietei, respectiv cantitatea de echilibru si pretul de echilibru, se schimba in functie de variatia ofertei si cererii.

In cazul variatiei ofertei, luam, spre ilustrare, doua situatii:

a) cand cantitatea oferita scade (presupunand cererea constanta) au loc: punctul de echilibru (E') se deplaseaza in sus; curba ofertei se deplaseaza spre stanga; pretul de echilibru creste;

b) cand cantitatea oferita creste (presupunand cererea constanta) au loc: noului punct de echilibru (E") ii corespund un pret de echilibru (Pe) mai mic si o cantitate de echilibru (QE) mai mare; curba ofertei se deplaseaza spre dreapta.

Efectul variatiei ofertei si cererii in cazul variatiei cererii

In cazul variatiei cererii, de asemenea, urmarim doua situatii:

a) cand cererea creste (oferta ramanand constanta), in conditiile in care (presupunem) veniturile familiilor cresc, cantitatea ceruta va creste sensibil; curba cererii se deplaseaza spre dreapta, in sus si totodata cresc cantitatea de echilibru (QE1) si pretul de echilibru (Pe1);

b) cand cererea se micsoreaza (oferta ramanand constanta), are loc scaderea cantitatii de echilibru (QE2) si a pretului de echilibru (Pe2).

Efectul variatiei ofertei si a cereri cand acestea cresc in aceeasi proportie

In cazul in care oferta si cererea cresc in aceeasi proportie, se mareste cantitatea de echilibru, in schimb nu are loc modificarea pretului de echilibru

Efectul variatiei ofertei si a cereri cand acestea se micsoreaza in aceeasi proportie

Atunci cand oferta si cererea se micsoreaza in aceeasi proportie, pretul de echilibru nu se modifica, in schimb cantitatea de echilibru se micsoreaza

IV. Comportamentul consumatorului, conceptul de bun si clasificarea bunurilor

Bunurile libere

Bunurile libere, adica acele elemente care provin direct din natura, iar accesul la ele (posibilitatea de procurare) este liber; spre exemplu, aerul, apa, fructele din paduri, energia si lumina solara, energia eoliana etc.

Bunurile economice

Bunurile economice, adica acele elemente care sunt produse prin efortul omului, necesitand o prelucrare mai mult sau mai putin elaborata; obtinerea lor are la baza desfasurarea unei activitati

economice. Bunurile economice au un caracter limitat, sunt rare, ele existand doar in masura in care sunt produse prin activitatea umana. In consecinta, accesul la bunurile economice are la baza schimbul1 (plata sau contraprestatia).

Bunurile de consum

Acele bunuri destinate consumului indivizilor sunt denumite bunuri de consum (satisfactori).

Bunurile de productie

Bunurile folosite pentru a se produce alte bunuri sunt numite bunuri de productie (prodfactori)

Utilitatea bunurilor

Utilitatea reprezinta capacitatea unui bun de a satisface o nevoie-dorinta, capacitate data de proprietatile, insusirile si caracteristicile bunului respectiv.

Utilitatea economica

Utilitatea economica reprezinta satisfactia pe care o resimte un individ ca urmare a consumului unei cantitati determinate dintr-un bun, in anumite conditii spatio-temporale.

Ipotezele teoriei utilitatii cardinale

Ipotezele de baza ale acestei teorii sunt:

a) consumatorul este capabil sa masoare utilitatea printr-un numar;

b) utilitatile individuale rezultate din consumul unor cantitati consecutive dintr-un bun nu sunt constante;

c) consumatorul poate alege intre bunuri, in functie de utilitatile acestora

Teoria utilitatii ordinale

Bazele acestei teorii au fost puse de Vilfredo Pareto, care considera ca nici nu este necesara masurarea precisa a utilitatii si ca este suficienta o ordonare a utilitatilor (aceasta fiind principala ipoteza a noii teorii).

Optimul consumatorului

Optimul consumatorului propune o asemenea combinare de bunuri si servicii in consum care, la nivelul venitului de care dispune si al preturilor existente, sa-i asigure maximum de satisfactie.

V. Comportamentul producatorului si combinarea factorilor de productie

Definirea intreprinderii de productie

Intreprinderea se defineste ca o entitate activa a sistemului economic, de natura unei organizatii autonome, inzestrata cu resurse pe care le utilizeaza in scopul exercitarii, in mod stabil si structurat, a unei functiuni referitoare la productie, servicii, schimb etc.

Tipologia intreprinderilor

Intreprinderea este numita si firma de afaceri.

Firma clasica

Firma manageriala = societatea pe actiuni

Firmele se impart indoua categorii principale: regii autonome si societati comerciale.

Societatile comerciale

Societatile comerciale imbraca urmatoarele forme: societatea in nume colectiv, ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatiilor; societatea in comandita simpla, ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditei; comanditarii raspund numai pana la concurenta aportului lor; societatea in comandita pe actiuni, al carei

capital social este impartit in actiuni, iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditei; comanditarii sunt obligati numai la plata actiunilor lor; societatea pe actiuni, ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social; actionarii sunt obligati numai la plata actiunilor lor; societatea cu raspundere limitata, ale carei obligatii sunt garantate cu patrimoniul social; asociatii sunt obligati numai la plata partilor sociale.

Definirea factorilor de productie

Resursele economice atrase in circuitul economic, aflate in miscare ca fluxuri, constituie factori de productie.

Factorul de productie: munca

Munca reprezinta o actiune constienta, specific umana, indreptata spre un anumit scop, in cadrul careia sunt puse in miscare aptitudinile, experienta si cunostintele ce il definesc pe om, consumul

de energie fizica si intelectuala. Munca este un factor activ si determinant al productiei, ce antreneaza ceilalti factori in vederea obtinerii de bunuri si servicii.

Factorul natural

Factorul natural constituie atat substanta si conditiile materiale primare ale productiei, cat si forta motrice virtuala, necesara pentru dezvoltarea productiei de bunuri materiale si servicii. Printre factorii naturali un loc important revine pamantului.

Factorul de productie: capitalul

Capitalul reprezinta ansamblul bunurilor reproductibile, rezultate ale unei activitati anterioare, utilizate in producerea de bunuri materiale si servicii destinate realizarii ca marfuri pe piata in scopul obtinerii unui profit.

Sunt folosite diferite denumiri: bunuri-capital, bunuri instrumentale, bunuri investitionale, bunuri de productie, capital tehnic. Capitalul tehnic este format din masini, utilaje, echipamente, instalatii, cladiri, constructii, mijloace de transport, animale de munca si de reproductie, materii prime, materiale, semifabricate.

In sens juridic, capitalul are o baza mai larga, fiind constituit din toate elementele pozitive ale patrimoniului intreprinderii (bunuri, bani, creante etc.); este capital lucrativ, in planul repartizarii veniturilor.

Componente ale capitalului

Capitalul tehnic folosit in activitatea economica, denumit si capital fizic, productiv sau net, este constituit din doua mari componente:

a) capitalul fix, acea parte a capitalului care participa la mai multe cicluri de productie, se consuma treptat si se inlocuieste la intervale mai mari de timp;

b) capitalul circulant (materii prime, materiale, combustibil, semifabricate si alte obiecte aflate in procesul de prelucrare sau asamblare), care se consuma integral intr-un singur ciclu de fabricatie si se inlocuieste dupa fiecare ciclu de productie.

Investitiile

Potrivit sursei de finantare, investitiile sunt:

a) investitii nete, finantate din venit si folosite pentru formarea de noi bunuri de capital sau pentru modernizarea celor existente, si

b) investitii brute, finantate din venit si din fondul de amortizare.

Antreprenoriatul

Celor trei factori de productie li se poate adauga al patrulea - intreprinderea sau antreprenoriatul, care constituie actiunea de organizare a celorlalti factori de productie de catre intreprinzator. Acesta decide ce bunuri sa se produca si ce cantitati de factori sunt necesari; el isi asuma riscurile productiei, care necesita costuri inainte de a obtine venituri din vanzarea produselor obtinute.

Neofactorii

Paralel cu modificarile din continutul si sfera factorilor de productie primari - munca si natura -, ca si in cadrul factorului derivat - capitalul -, isi fac aparitia noi factori de productie, numiti

neofactori, care se caracterizeaza prin calitati si performante deosebite. Printre acestia enumeram progresul tehnic, inovatia, resursele informationale.

Combinarea factorilor de productie

Combinarea factorilor de productie reprezinta un mod specific de unire a factorilor de productie privit atat sub aspect cantitativ, cat si din perspectiva structural-calitativa; atat din punct de vedere tehnic, cat si economic.

Premisele combinarii factorilor de productie

In combinarea factorilor de productie, intreprinzatorul porneste de la urmatoarele premise:

a) caracterul limitat al factorilor supusi combinarii, cu ajutorul carora trebuie sa realizeze volumul proiectat al productiei;

b) caracteristicile factorilor de productie si concordanta lor cu specificul activitatii;

c) conjunctura pietelor factorilor de productie.

Proprietatile factorilor de productie

- Divizibilitatea reflecta posibilitatea factorului de productie de a se imparti in unitati simple, in subunitati omogene fara a fi afectata calitatea factorului de productie.

- Adaptabilitatea reprezinta capacitatea de asociere a unei unitati dintr-un factor de productie cu mai multe unitati din alt factor de productie.

- Complementaritatea reprezinta procesul prin care se stabilesc raporturile cantitative ale factorilor de productie ce participa la producerea unui anumit bun economic.

- Substituibilitatea este definita ca posibilitatea de a inlocui o cantitate dintr-un factor de productie printr-o cantitate determinata dintr-un alt factor in conditiile mentinerii aceluiasi nivel al productiei.

Functia de productie

Aceste limite ale productiei, ca si relatia dintre intrari (factori de productie) si iesiri (bunuri obtinute), respectiv relatia dintre productia scontata a se obtine dintr-un bun (pentru a satisface cerintele pietei) si cantitatile din diferiti factori de productie necesare pentru obtinerea acestuia, sunt exprimate prin functia de productie.

Legea randamentelor neproportionale:

Daca o productie oarecare reclama utilizarea a doi sau mai multor factori de productie si daca se adauga progresiv aceeasi doza de cantitate folosita dintr-un factor, in timp ce cantitatea altor factori nu se schimba, produsul marginal al factorului variabil creste pana la un punct, apoi descreste

Substituirea factorilor de productie

Pe termen lung, toti factorii de productie sunt variabili.

Combinarea va presupune nu doar unirea factorilor de productie, ci si un mod specific de inlocuire a lor (care poate avea loc intre doi factori sau diferite elemente componente ale factorilor de productie), respectiv substituirea factorilor de productie.

Economii si dezeconomii de scara

Randamentele de scara pot fi:

-constante (daca factorii de productie se dubleaza, si productia se va dubla; daca se tripleaza factorii, productia se va tripla etc.);

-crescatoare (daca factorii se dubleaza, productia va fi mai mult decat dubla);

-descrescatoare (daca factorii se dubleaza, productia va fi mai putin decat dubla).

Economiile interne ale scarii decurg din cresterea dimensiunilor firmei si pot fi datorate unor cauze diferite, cum ar fi: specializarea lucrarilor pentru un volum ridicat de productie; utilizarea unui capital tehnic mai eficient, care este adesea indivizibil si care, in consecinta, nu poate fi folosit economic decat pentru niveluri de productie ridicate; factori tehnologici dand mai multa eficienta scarii, dar si mai multa productie; avantajele date de achizitiile si vanzarile en gros etc.

Productivitatea

Productivitatea se defineste ca "raport intre cantitatea de bogatie produsa si cantitatea de resurse absorbite in cursul producerii ei". Deci, practic, ea se determina ca raport intre rezultatele obtinute (productia) si eforturile depuse pentru a le obtine (factorii de productie utilizati).

Productivitatea muncii

Productivitatea muncii exprima eficienta cu care este consumata munca.

Randamentul capitalului

Legatura dintre capital si rezultatele productiei este pusa in evidenta de randamentul capitalului. Aceasta exprima eficienta cu care este utilizat factorul capital. Potrivit relatiei efort/efect, randamentul capitalului se prezinta sub forma coeficientului capitalului si exprima necesarul de capital pentru obtinerea unei unitati de productie.

Cresterea productivitatii muncii

Cresterea productivitatii muncii reprezinta procesul prin care acelasi volum de munca se caracterizeaza printr-o masa mai mare de bunuri si servicii sau invers, aceeasi masa de bunuri se realizeaza cu un volum mai mic de munca; ea are un caracter legic. Aceasta presupune o schimbare in factorii de productie, in modul de combinare a lor si, deci, in modul de desfasurare a procesului de munca, o cantitate data de munca dobandind forta de a produce o cantitate mai mare de bunuri.

VI. Costul de productie

Definirea costului

Costul de productie reprezinta, in forma baneasca, totalitatea cheltuielilor efectuate si suportate de catre agentii economici pentru producerea si desfacerea de bunuri materiale si servicii

Costul contabil

Costul contabil reflecta, in bani, cheltuielile efectiv suportate de catre intreprindere, care rezulta din evidenta contabila a acesteia.

Costul economic

Costul economic este un concept mai larg decat costul contabil; pe langa acesta, el cuprinde si acel consum de resurse care nu presupune plati efective evidentiate sub forma de cheltuieli, spre exemplu: consumul de munca al proprietarului firmei, gospodariei agricole, magazinului, atelierului etc. Costul economic include, in structura sa, costul contabil (sau costul explicit) si costul implicit.

Costul explicit

Costul explicit este o notiune care indica cheltuielile effectuate de catre intreprindere si inregistrate in costurile efectiv platite (insusi costul contabil).

Costul implicit

Costul implicit reflecta acel consum de resurse ale agentului economic neinclus in costul efectiv platit de catre acesta. Este vorba de acele cheltuieli de forta de munca proprie a proprietarului unitatii economice respective, care nu se inregistreaza sub forma salariului ce i s-ar cuveni, ca parte a costurilor;

Costul de oportunitate

Costul de oportunitate, costul sacrificiului sau costul renuntarii, reprezinta un concept ce se foloseste in procesul de alegere a variantei optime de alocare a resurselor. Acesta exprima, in forma fizica si/sau monetara, ceea ce corespunde celei mai bune alternative sacrificate, care, deci, nu este aleasa de catre agentul economic.

Importanta costului

In economia de piata actuala, costul constituie un instrument economic extrem de util in fundamentarea si adoptarea deciziilor privind alocarea resurselor, volumul si structura productiei, marirea sau restrangerea ofertei de marfuri, inovarea tehnologica etc. Atunci cand efectele sau rezultatele variantelor de proiect sunt egale, criteriul de alegere a variantei optime il reprezinta nivelul mai scazut al costului.

Marimea costului

Marimea costului este determinata de totalitatea cheltuielilor efectuate pentru producerea si desfacerea de bunuri economice, la un moment dat. In sens general, este vorba de cheltuielile materiale de productie si cheltuielile salariale corespunzatoare consumului de resurse materiale si de forta de munca.

Calculul marimii costului

Marimea costului poate fi calculata:

a) pe unitatea de produs (de exemplu, pe o tona de aluminiu, o tona de grau sau de fructe, pe un metru cub de gaz metan, pe o masina-unealta etc.);

b) pe intreaga productie omogena, pe care o realizeaza o firma sau alta;

c) pe ansamblul productiei eterogene obtinute de catre intreprindere.

Costul global

Costul global reprezinta ansamblul cheltuielilor necesare obtinerii unui volum de productie dat, dintr-un bun. El poate fi privit:

a) structural, pe termen scurt, divizat in cost fix si cost variabil si

b) pe ansamblu, adica drept cost global total, ca suma a tuturor cheltuielilor suportate de catre intreprindere.

Costul fix

Costul fix (CF) reflecta acele cheltuieli ale intreprinderii care, pe termen scurt, sunt independente de volumul productiei obtinute: amortizarea capitalului fix, chirii, salariile personalului administrativ, cheltuielile de intretinere, iluminat, incalzit, dobanzi etc.

Costul variabil

Costul variabil (CV) exprima acele cheltuieli ale intreprinderii care se modifica in functie de volumul productiei. Se inscriu in aceasta categorie de cost urmatoarele: cheltuieli de materii prime, materiale, combustibil, energie, salariile

directe etc.

Costul total

Costul total (CT) reprezinta suma costurilor fix si variabil.

Astfel, CT = CF + CV. Costul total mai poate fi determinat: ca produs intre costul total mediu (CTM) si productie (Q): CT = CTM.Q sau ca produs intre productie (Q) si costul marginal (Cmg) cand acesta din urma este egal cu costul total mediu: CT = Q. Cmg cand Cmg = CTM.

Costul mediu

Costul mediu (CM) sau costul unitar exprima costurile globale pe unitatea de produs (sau de rezultat). Corespunzator structurii pe termen scurt si nivelului de abordare ale costului global,

se disting: costul mediu fix, costul mediu variabil si costul mediu total

Costul mediu fix

Costul mediu fix (CMF) reprezinta costul fix pe unitatea de Produs.

Costul mediu fix este o marime variabila determinata de variatia volumului productiei: cand cantitatea de produse se mareste, costul mediu fix descreste si, invers, cand volumul productiei scade, costul mediu fix creste.

Costul mediu variabil

Costul mediu variabil (CMV) sau costul variabil pe unitatea de produs;

La un nivel dat al preturilor factorilor de productie, CMV se micsoreaza cand volumul productiei creste mai accentuat decat sporeste costul variabil; CMV creste in situatia in care costurile

variabile totale devanseaza, in cresterea lor, marimea volumului productiei

Costul mediu total

Costul mediu total (CMT) exprima costul global total pe unitatea de produs si se determina prin relatia:

CMT = CMF + CMV

In studiile de analiza valorii, costul mediu total se manifest intr-o mare varietate de forme concrete, ca, spre exemplu: costul pe unitatea de volum; costul pe unitatea de lungime; costul pe unitatea de suprafata; costul pe unitatea de greutate; costul pe unitatea de timp de munca; costul pe unitatea de viteza; costul pe unitatea de temperatura; costul pe unitatea de sunet etc

Costul marginal

Costul marginal (Cmg) exprima sporul de cost total (ΔCT) necesar pentru obtinerea unei unitati suplimentare de productie. Costul marginal masoara variatia costului total pentru o variatie infinit de mica a cantitatii de produse. Epitetul "marginal" este, in economie, sinonim cu "suplimentar":

Relatia dintre costul mediu si costul marginal

Costul mediu total este dependent de costul marginal:

a) costul mediu total este descrescator atunci cand costul marginal se micsoreaza mai accentuat, fiindu-i inferior;

b) costul mediu total este crescator atunci cand costul marginal creste mai accentuat, fiindu-i superior;

c) costul marginal este egal cu costul mediu total atunci cand acesta din urma este la nivel minim. Astfel, costul marginal "trage" dupa sine, in jos sau in sus, in sensul diminuarii sau al cresterii, costul mediu total; cand costul marginal ramane constant, atunci costul total mediu nici nu urca, nici nu scade.

Factori de care depinde evolutia costului mediu

a) consumul de factori de productie pe unitatea de produs (consumul de resurse materiale si de forta de munca), care se micsoreaza in conditiile perfectionarii echipamentelor tehnice de productie si tehnologiilor de fabricatie, ridicarii nivelului de calificare;

b) nivelul productivitatii;

c) pretul factorilor de productie utilizati, care se formeaza pe piata, adica pretul la care se achizitioneaza materii prime, materiale, masini, utilaje, combustibil, energie, salariile ce trebuie platite lucratorilor etc.

Relatia dintre cost si productivitate

La un pret dat al factorilor de productie, costul mediu (CM) si costul marginal (Cmg) se afla in raport invers proportional fata de productivitate. Astfel, costul de productie mediu se micsoreaza atunci cand productivitatea medie (PM) creste, si invers. Costul marginal se reduce cand productivitatea marginala (Pmg) creste si, invers, se mareste cand productivitatea marginala scade.

Comportamentul producatorului si reducerea costului

Reducerea costului de productie implica, din partea producatorului, rationalitate in orientarea si mobilizarea eforturilor, spirit de competitie, cunoastere bazata pe calcul economic.

Echilibrul producatorului pe termen scurt

Intreprinzatorul trebuie sa aleaga acel volum al productiei care, in conditiile date, maximizeaza profitul. Este vorba de acea varianta de cantitate de productie ce asigura o diferenta maxima intre incasarile obtinute si costurile de productie, deci un profit maxim.
Din punct de vedere al analizei de cost, volumul de productie optim este cel ce corespunde variantei in care costul marginal este egal cu costul mediu total, adica situatia in care costul mediu total este minim.
In ceea ce priveste cealalta componenta a relatiei, si anume incasarile, acestea pot fi: totale, medii si marginale.
Incasarile totale (It) reprezinta suma totala obtinuta in urma vanzarii productiei respective. Aceasta se determina ca produs intre cantitatile totale vandute (Q) si pretul de vanzare unitar (p): It = Q . p
Incasarea medie (Im) exprima marimea incasarii pe unitatea de produs vanduta; ea nu este altceva decat pretul unitar: Im = It/Q = (Q . p)/Q
Incasarea marginala (Img) reprezinta variatia incasarii totale, antrenata de o variatie infinit de mica a cantitatii vandute; ea se poate exprima ca spor de incasare (ΔIt) pe unitatea suplimentara (aditionala) de volum-desfacere (ΔM): Img = ΔIt / ΔQ.
Sporirea volumului productiei atrage dupa sine cresterea atat a costului total global, cat si a incasarii totale. Orientarea producatorului spre cresterea volumului productiei sau, dimpotriva, spre reducerea acestuia ia in calcul evolutia costuluimarginal si a incasarii marginale.
Profitul obtinut este maxim atunci cand venitul marginal este egal cu costul marginal, deoarece in acest caz se obtine o diferenta maxima intre totalul incasarilor si totalul cheltuielilor.
Volumul productiei care maximizeaza profitul trebuie sa satisfaca o anumita conditie, si anume: la nivelul acelui volum al productiei (Qx), prima derivata a functiei profitului in raport de Q trebuie sa fie zero, adica:
dPr / dQ = (dVT / dQ) - (dCT / dQ) = 0 = Vmg - Cmg, de unde se ajunge la urmatoarea concluzie: conditia de maximalizare a profitului devine: Vmg - Cmg = 0 sau Vmg = Cmg.
Pragul de rentabilitate sau punctul mort al intreprinderii, este un concept pe termen scurt care indica volumul de productie sau cifra de afaceri de la care, pornind, producatorul poate sa obtina profit. In acest "punct", incasarile totale (It) ale intreprinderii, obtinute prin vanzarea bunurilor respective, sunt egale cu costul total (CT), iar profitul este nul. Astfel, pragul de rentabilitate poate fi exprimat prin relatia: It = CT, iar pr = 0.
In intervalul in care costurile totale depasesc incasarile totale se inregistreaza pierderi; intersectia celor doua drepte - a incasarilor si cea a costurilor totale - marcheaza pragul de rentabilitate (cand profitul este nul); de la punctul in care incasarile depasesc cheltuielile, intreprinderea obtine profit.

Constrangerea de buget a producatorului

Comportamentul producatorului implica luarea in considerare a limitelor resurselor economice de care el dispune, la un moment dat. Teoria economica utilizeaza, aici, un model analog celui al teoriei curbelor de indiferenta; acestea devin, in cazul producatorului, curbe de isoprodus sau isocuante care exprima ansamblul combinarilor de munca si capital care, la o stare data a tehnicilor, asigura obtinerea aceleiasi cantitati de produse. Exista o infinitate de isocuante, fiecare corespunzand unui nivel de productie dat. Dreapta de buget sau dreapta de isocost indica limita resurselor disponibile, care pot fi folosite. Odata ce a fost determinata cantitatea de productie care maximizeaza profitul, intreprinderea alege, din ansamblul de combinari tehnice posibile, pe cea care presupune un cost minim. Optimul este atins in punctul tangent dintre linia de buget sau dreapta de isocost si isocuanta.
In acest punct, rata marginala de substitutie este egala cu raportul dintre productivitatea marginala a factorului substituit si productivitatea marginala a factorului care se substituie (care nlocuieste).
Atunci cand intreprinderea mareste volumul productiei sale, presupunand ca ea dispune de resurse mai mari, apare o noua treapta de buget mai ridicata, decalata spre dreapta si paralela fata de dreapta precedenta. Pentru fiecare nivel de productie, combinarea optimala capital-munca este determinata de tangenta dreptei de isocost cu o noua isocuanta. Se formeaza diferite puncte de echilibru; curba este denumita cale de expansiune a intreprinderii si pune in evidenta cresterea consecutiva a bugetului, evolutia combinarii factorilor cand se dezvolta capacitatile de productie, in conditiile in care preturile factorilor sunt presupuse constante.
Cand calea de expansiune este o dreapta, cei doi factori progreseaza in aceleasi proportii in timpul expansiunii intreprinderii, deoarece schimbarea de scara se produce fara substituire de factori.
Cand schimbarea dimensiunii productiei se realizeaza cu substituire de factori, linia de scara sau calea de expansiune are forma unei linii frante.

Problema randamentelor de scara

Conceptul randament de scara exprima modul in care evolueaza productia pe termen lung atunci cand se mareste cantitatea de factori de productie folositi. Se disting urmatoarele situatii:

a) randamentele de scara sunt crescatoare cand volumul productiei se mareste intr-o proportie superioara celei in care cresc cantitatile de factori consumati; in acest caz, se obtin si asa-numitele

economii de scara;

b) randamentele de scara sunt constante cand unei mariri a cantitatilor de factori de productie ii corespunde o crestere in aceeasi proportie a volumului productiei;

c) randamentele de scara sunt descrescatoare cand volumul productiei se mareste intr-o proportie mai mica decat cea in care creste volumul factorilor utilizati.

VII. Concurenta si formarea preturilor

Definirea concurentei

Concurenta reprezinta o confruntare deschisa intre agentii economici pentru realizarea unei pozitii cat mai avantajoase pe piata, corespunzatoare intereselor proprii

Rolul concurentei

Ca orice lupta, concurenta se soldeaza cu invingatori si invinsi.

Castigatorii sunt, firesc, agentii economici care produc bunuri la costuri joase, sau bunuri de calitate superioara. Capacitatea de a produce mai ieftin si a vinde mai ieftin pentru a invinge rivalii stimuleaza inovatia, obliga intreprinderile sa realizeze noi produse, sa foloseasca noi tehnici de fabricatie, sa ridice nivelul general de calificare a personalului, sa organizeze mai bine productia si munca.

Interventia statului pe piata concurentiala

a) Masuri de elaborare a regulilor jocului, a normelor de drept pe baza carora se desfasoara activitatea economica in genere si concurenta; ele se revizuiesc periodic, in functie de modificarile care au loc in viata economica, si sunt dublate, in fiecare etapa, de sanctiuni materiale si penale pentru agentii economici ce le incalca.

b) Masuri, tot de ordin juridic, indreptate impotriva piedicilor in calea concurentei, a abuzurilor monopolurilor. Ele au aparut prima data in SUA, in iulie 1890, si s-au constituit treptat in dreptul antimonopolist. Mai tarziu, reglementari antimonopoliste si de limitare a fuziunilor de intreprinderi apar si in alte tari. In perioada postbelica, asemenea reglementari, menite sa inlesneasca circulatia marfurilor si formarea libera a preturilor, au fost initiate pe scara larga de institutiile Comunitatii Economice Europene si de Organizatia Natiunilor Unite.

c) Masuri de limitare a excesului de concurenta, generat mai ales de intalnirea, pe o piata anume, a agentilor economici autohtoni si straini. In anii postbelici, interesele nationale ale tarilor participante la Comunitatea Economica Europeana (astazi, Uniunea Europeana) au obligat statele occidentale, in unele momente, sa ia decizii care au inlesnit concentrarea, formarea de intreprinderi avand dimensiuni crescande, capabile sa faca fata concurentei unitatilor americane gigant.

Definirea pretului

Pretul este expresia baneasca a valorii marfii sau suma de bani care se plateste pentru a dobandi o unitate dintr-un bun economic. In conditii normale de activitate, pretul este superior

costului mediu de productie, iar realizarea marfurilor asigura recuperarea cheltuielilor si obtinerea de profit.

Factorii de care depinde pretul pe piata

Nivelul pretului depinde de o serie de factori:

-cheltuielile efectuate de intreprinderi pe unitate de produs;

-calitatea bunurilor;

-raportul dintre cerere si oferta;

-modul de servire a cumparatorilor, de

-prezentare si ambalare a bunurilor;

-eficienta reclamei;

-durata si calitatea asistentei tehnice prestate clientilor, dupa vanzare, pentru obiectele de uz indelungat;

-durata livrarii in cazul produselor create la comanda, care pot fi si "uzine la cheie";

puterea de cumparare a banilor etc.

Piata cu concurenta perfecta si caracteristicile acesteia

Piata cu concurenta perfecta constituie un model teoretic, un ideal de functionare a pietei. In cadrul ei, actele de vanzare - cumparare se realizeaza pe baza cunoasterii prealabile a conditiilor fiecarei tranzactii si a negocierii reale intre participantii la schimb.

Aceasta piata exclude interventia statului in formarea preturilor, ca si impunerea lor de catre un singur vanzator sau cumparator. Preturile oscileaza liber si regleaza, prin miscarea lor, intreaga viata economica a societatii; dezechilibrele care apar intre cerere si oferta se restabilesc, in consecinta, exclusiv prin fortele interne ale pietei.

Caracteristicile pietei cu concurenta perfecta sunt:

-atomicitatea agentilor economici;

-omogenitatea produselor fabricate si vandute;

-mobilitatea perfecta a factorilor de productie si a bunurilor de consum (sau libera intrare si iesire de pe piata);

-transparenta perfecta a pietelor.

Pretul de echilibru si mecanismul de formare a acestuia

Variatii ale pretului de echilibru

a. Cererea creste sau scade, iar oferta si ceilalti factori de influenta ai pretului raman constanti; corespunzator, pretul creste ori scade

b. Oferta creste sau scade, iar cererea si ceilalti factori de influenta ai pretului raman constanti. Ca urmare, pretul scade ori creste

c. Cererea si oferta cresc, dar in ritmuri inegale. Corespunzator, pretul creste daca cererea creste mai mult decat oferta si scade daca cererea creste mai putin decat oferta

d. Cererea si oferta scad, dar in ritmuri inegale. Corespunzator, pretul creste, daca cererea scade mai putin decat oferta, si scade, daca cererea scade mai mult decat oferta

Functiile pretului pe piata cu concurenta perfecta

a) Functia de informare (sau semnalizare) privind modul in care resursele societatii au fost alocate ori distribuite pe diverse sfere de activitate, producatoare de bunuri materiale si servicii. Pretul scoate in evidenta, deci, repartizarea resurselor, in concordanta, ori in discordanta, cu nevoia sociala solvabila de bunuri si servicii.

b) Functia de realocare sau redistribuire a resurselor societatii, pe diverse sfere de activitate, in vederea suprimarii anomaliilor, a dezechilibrelor existente in acest plan.

Piata monopolista si monopolul

Piata monopolista este situata, in privinta formarii preturilor si a interrelatiei cerere-oferta, la distanta cea mai mare de piata cu concurenta perfecta, fiind opusul categoric al acesteia. Ea include mai multe situatii posibile, pe care le vom trata distinct.

. Monopolul ca producator unic intr-o ramura

In limba greaca, monopol inseamna un singur vanzator. Dar acesta poate fi, concomitent, si unic producator in ramura. In acest caz, o singura intreprindere fabrica si vinde intreaga cantitate de

bunuri de un gen anume, oferta ei fiind egala cu oferta pietei.

Cumparatorii bunului sunt, insa, in numar mare, cererea purtand atributul atomicitatii.

Pentru a avea pozitie de monopol, intreprinderea unica trebuie sa produca un bun nesubstituibil (neinlocuibil) si, in plus, produsul ei sa nu fie concurat pe piata interna de un bun identic creat de o firma straina. Daca ultimele doua conditii nu sunt indeplinite, intreprinderea

unica este doar monopol aparent.

Piata duopolista

Piata duopolista se caracterizeaza prin prezenta intr-o ramura a doua intreprinderi mari; ele pot fi de aceeasi talie ori inegale si pot produce (indiferent de talie) bunuri omogene ori neomogene. Aceste intreprinderi furnizeaza intreaga productie a ramurii, iar numarul cumparatorilor este foarte mare.

Piata ologopolista

Notiunea de oligopol implica prezenta intr-o ramura a unui numar relativ mic de intreprinderi (cel putin trei), care livreaza intreaga cantitate de marfuri. Cumparatorii sunt numerosi, ca si in cazurile anterioare. Talia intreprinderilor nu este egala, dar fiecare unitate produce cantitati insemnate de bunuri. Acestea pot fi omogene sau neomogene.

Piata monopolista si monopolul

Idem nr. 128

Piata de tip monopson

Piata tip monopson este opusul celei monopoliste. Ea se caracterizeaza prin existenta unui singur cumparator (pentru o materie prima oarecare), intr-o zona economica, si a numerosi vanzatori ai

bunului fabricat, la scara tarii.

Interventia statului in domeniul preturilor

Din multiplele situatii in care statul intervine pe diverse piete, analizam succint numai doua: fixarea de preturi maxime la unele marfuri si garantarea preturilor ori a veniturilor pentru bunurile agricole.

VIII. Piata muncii si salariul

Definirea pietei muncii si a cererii de munca

Piata muncii reprezinta spatiul economic in cadrul caruia se confrunta cererea de munca cu oferta de munca, au loc negocieri privind angajarea salariala

Cererea de munca este necesarul de munca din partea agentilor economici, la un moment dat, care se satisface prin intermediul pietei muncii, prin relatii de angajare salariala. Ea se

exprima prin oferta de locuri de munca din partea agentilor economici.

Factorii de care depinde cererea de munca

- Nivelul salariului. Cererea de munca se afla in raport invers proportional fata de salariu: cand salariul are o tendinta de crestere, aceasta inseamna scumpirea fortei de munca, ceea ce duce la scaderea cererii de munca din partea agentilor economici; invers, cand salariul se micsoreaza, cererea de forta de munca sporeste.

- Costul marginal al muncii, in relatie cu venitul marginal al muncii, va sta la baza deciziei agentilor economici de a angaja sau nu noi salariati. El reprezinta sporul de cheltuieli antrenat de cresterea cu o unitate a cantitatii de munca utilizate. Aceste cheltuieli se concretizeaza in salariul nominal suplimentar platit noilor angajati.

Definirea ofertei de munca

Oferta de munca este acea parte a populatiei apte de munca ce doreste angajare salariala

Populatia disponibila activa corespunde ofertei de munca

Echilibrul pietei muncii

Piata muncii se poate caracteriza prin urmatoarele stari:

- de echilibru, care reflecta ocuparea deplina a fortei de munca;

- de dezechilibru: a) cand oferta de forta de munca este mai mica decat cererea de munca. In acest caz, exista un deficit de forta de munca, de unde rezulta ca pentru asigurarea unei ocupari de echilibru este nevoie fie de resurse de munca suplimentare, fie de cresterea productivitatii muncii; b) cand oferta de munca depaseste cererea de munca, ceea ce inseamna ca nivelul ocuparii de echilibru este mai mic fata de nivelul ocuparii depline. In acest caz, apare un excedent de forta de munca activa, exprimat prin somaj.

Structuri ale oferte de munca

Principalele forme de manifestare a salariului

Salariul trebuie abordat in dublu sens: cost si venit.

Salariul - cost reprezinta cheltuielile suportate de agentii economici pentru plata muncii, contributiile la asigurarile sociale si fondul de somaj. In functie de ramura, subramura si firma, ponderea acestor cheltuieli in costul total este diferita.

Salariul - venit, care revine factorului de productie munca, este o forma de venit personal de a carui marime depinde satisfacerea nevoilor, aspiratiilor fiecarui salariat.

Factorii care influenteaza marimea si dinamica salariului

- raportul dintre cererea si oferta de forta de munca;

- cheltuielile necesare subzistentei lucratorilor, pentru refacerea si dezvoltarea fortei de munca in conditiile diversificarii si sporirii nevoilor materiale si spirituale, ale aparitiei unor noi bunuri si servicii etc.;

- nivelul preturilor bunurilor si serviciilor de consum;

- cheltuielile pentru odihna si viata spirituala, care cresc pe masura ce timpul de munca se reduce in favoarea timpului liber;

- sporirea cheltuielilor de transport, telecomunicatii;

- chirii, care au tendinta de crestere;

- gradul de organizare a sindicatelor;

- raportul dintre productivitatea muncii si salariul nominal; daca, pe unitate de rezultat, salariul in calitate de cost scade cand productivitatea devanseaza cresterea salariului mediu, in schimb.

Efectul de substitutie

Efectul de substitutie consta in reducerea timpului liber si cresterea, corespunzatoare, a timpului destinat muncii, care-i asigura lucratorului venituri mai mari. Are loc, astfel, substituirea unei parti a timpului liber prin timp de munca.

Efectul de venit

Efectul de venit exprima situatia in care salariatul obtine un venit suficient de mare, care-i asigura un standard de viata relativ ridicat, astfel incat au loc micsorarea timpului destinat muncii si sporirea, corespunzatoare, a timpului liber; se renunta la programul de munca prelungit, la ore suplimentare.

Formele salariului

Salariul nominal reprezinta suma de bani pe care salariatul o primeste de la unitatea pentru care lucreaza sau presteaza munca. Salariul nominal in care este inclus impozitul constituie salariul

nominal brut. Salariul nominal este cel negociat, luandu-se in calcul evolutia preturilor si tarifelor. Daca preturile au o tendinta de crestere de tip inflationist, negocierea salariului nominal va lua in calcul acest fenomen, imprimand o tendinta de crestere.

Salariul net este acela pe care-l primeste salariatul ca venit din care s-au scazut impozitul si alte retineri prevazute prin lege (de exemplu, pentru fondul de somaj).

Salariul nominal este o marime dinamica, variind in functie de factorii ce au fost evidentiati.

Salariul real exprima cantitatea de bunuri si servicii care poate fi cumparata cu salariul nominal, la un nivel dat al preturilor, intr-o anumita perioada. Salariul real (puterea lui de cumparare) depinde de marimea salariului nominal si de nivelul preturilor la bunurile economice.

- Salariul direct este remuneratia efectiva primita de salariat, care corespunde cu salariul net si sumele corespunzatoare pentru concediul legal si, eventual, al 13-lea salariu.

- Salariul indirect este acea parte a salariului platita familiei in functie de alte criterii decat consumul efectiv de munca.

- Salariul minim garantat este acel salariu fixat prin lege, in urma negocierilor sindicate-guvern. El serveste ca baza de calcul, de la care se va pleca in stabilirea salariilor la un nivel in masura sa asigure conditii decente de trai, in conditii de stabilitate si crestere economica.

- Salariul colectiv este atribuit tuturor salariatilor unei firme cand rezultatele economico-financiare ale acesteia sunt deosebit de bune. El poate lua diferite forme concrete: prime, al 13-lea salariu, facilitati facute salariatilor la anumite servicii (crese pentru copii, case de odihna, cantine etc.).

- Salariul social reprezinta acele venituri care completeaza salariul nominal si care provin de la bugetul de stat sub forma alocatiei pentru copii, diferite ajutoare sociale.

Forme de salarizare

Forma de salarizare consta in principiile si modalitatile concrete prin care se determina marimea salariului pentru fiecare salariat. Forma de salarizare face legatura intre partea ce revine salariatului si activitatea depusa de el, intre salarii si rezultatele muncii. Fiecare forma de salarizare evidentiaza intr-un mod specific cantitatea, calitatea si importanta muncii depuse.

Cele mai practicate forme de salarizare sunt: in regie, in acord si mixta.

IX. Profitul si renta

Definirea profitului

Prin profit se intelege partea ramasa din venitul total ce revine intreprinzatorului dupa ce s-au scazut toate cheltuielile aferente venitului respectiv.

Profitul brut

Profitul brut, care este reprezentat de partea ce ramane din venitul total dupa ce s-au scazut cheltuielile de productie:

Pb = V - C

In care:

Pb = profitul brut

V = venitul total sau incasat

C = cheltuieli de productie (costul)

Profitul brut apare ca venit rezidual.

Profitul normal

Profitul normal, legitim sau justificat reprezinta remunerarea serviciilor intreprinzatorului, recompensa pentru priceperea sa si raspunderea pe care si-o asuma, prima pentru risc si incertitudine.

Profitul normal este castigul minim acceptat de intreprinzator ca sa organizeze activitatea

Profitul pur sau supraprofitul

Profitul pur sau supraprofitul este profitul generat de imprejurari deosebite, care nu au legatura cu activitatea intreprinzatorului, fiind denumit, de unii autori, si excedentar. Este obtinut numai de acei intreprinzatori care au o pozitie de monopol in producerea si/sau vanzarea produselor, fiind generat de elemente care nu intra in mecanismul general al concurentei.

Profitul marginal

Profitul marginal reprezinta profitul asigurat de productia marginala. Este egal cu diferenta dintre venitul marginal si costul marginal. Profitul marginal maxim se obtine atunci cand costul

marginal se afla la nivelul cel mai scazut. Cand insa profitul marginal este egal cu zero, profitul total e maxim.

Marimea si dinamica profitului. Masa si rata profitului

Marimea profitului (Pr) poate fi stabilita in suma absoluta ca diferenta intre venitul total (V) si costul de productie (C):

Pr = V - C

Rata profitului exprima gradul de valorificare a capitalului utilizat de intreprinzator si ofera masura rentabilitatii unei firme, activitati sau unui produs.

Dinamica masei si ratei profitului ilustreaza pozitia pe care o are o firma in productia si desfacerea unui produs. Posibilitatile ei de a mari profitul sunt puternic influentate de factorul timp.

Natura rentei

Renta este un venit stabil realizat de posesorul unui bun imobiliar (pamant, cladiri, constructii, resurse de apa) sau mobiliar (hartii de valoare, capital banesc). In sens restrans, se foloseste termenul de renta economica, ce reprezinta plata pentru folosirea unei resurse economice nesubstituibile, a carei oferta totala este insuficienta in raport cu cererea, constituind un venit pentru posesorul acesteia.

Mecanismul formarii rentei

Renta economica rezulta din pretul ridicat la acele bunuri pentru care exista o cerere globala nesaturata, iar oferta lor nu poate fi elasticizata prin urcarea pretului. Ea se obtine in toate situatiile cand se mentine rigiditatea ofertei totale, cand resursele sunt insuficiente in raport cu nevoile sau sunt dificultati in procurarea lor, cand exista un monopol natural sau restrictii administrative, reglementari comerciale ori vamale care accentueaza caracterul rigid al ofertei totale.

Renta economica

Renta economica presupune existenta unei situatii de monopol stabil sau temporar care sa confere detinatorului si/sau utilizatorului unei resurse economice o pozitie privilegiata in raport cu ceilalti agenti si care le permite urcarea pretului de vanzare peste nivelul considerat normal.

Renta funciara

Renta funciara, una din cele mai cunoscute forme de renta, este un venit ce revine proprietarului funciar in virtutea dreptului de proprietate asupra terenului.

La baza rentei funciare se afla diferentele de fertilitate, calitate si pozitie dintre terenuri.

Renta miniera

Renta miniera, din industria extractiva, incasata de proprietarii minelor, sondelor, se datoreaza diferentei de continut in substanta utila a zacamantului sau de pozitie.

Renta in constructii

Renta in constructii este in functie de diferenta de calitate, de pozitie si, bineinteles, de raportul dintre cererea si oferta pentru terenuri destinate constructiilor.

Renta de monopol

Renta de monopol, venit excedentar incasat de intreprinzatorii care dispun si folosesc factori de productie cu insusiri exceptionale, rari si nesubstituibili, de la utilizarea carora sunt exclusi ceilalti.

Renta de abilitate

Renta de abilitate reprezinta venituri suplimentare ce se obtin ca urmare a aptitudinilor si calitatilor exceptionale pe care le are un individ.

Renta consumatorului

Renta consumatorului (denumita, initial, de catre economistul A. Marshall, surplus al consumatorului) este un plus de venit rezultat din pretul, mai ridicat, pe care consumatorul ar fi dispus sa-l plateasca pentru a cumpara marfa dorita, fata de pretul platit in realitate, mai redus.

Renta producatorului

Renta producatorului sau surplusul producatorului este castigul suplimentar realizat de intreprinzatorii care pot sa-si vanda marfa la un pret superior celui pe care il estimasera anticipat.

Renta conjuncturala

Renta conjuncturala, comerciala si industriala, este renta legata de folosirea unor imprejurari favorabile, care permit obtinerea de castiguri suplimentare.

Renta de marca

Renta de marca, de autor sau de model, este renta care reflecta dreptul detinatorilor de a incasa venituri de la care sunt excluse celelalte persoane.

Pretul pamantului

Pretul pamantului reprezinta suma de bani platita pentru transferarea dreptului de proprietate asupra unei suprafete de teren prin actul de vanzare-cumparare.

Cererea si oferta de terenuri

Limitarea naturala a pamantului confera ofertei totale de terenuri un caracter inelastic, rigid, de indiferenta la variatia pretului. Drept urmare, pretul pamantului evolueaza, in principal, in raport cu miscarea cererii agentilor dispusi sa faca investitii in terenuri.

Marimea si evolutia rentei

Cu cat renta platita proprietarului este mai mare, cu atat pretul pamantului pretins de acesta, cand decide sa vanda, este mai ridicat. De fapt, renta si pretul pamantului se conditioneaza reciproc. Renta ridicata sau coborata mareste sau reduce pretul pamantului.

Rata dobanzii bancare

Intrucat depunerile la banci sau alte institutii financiare constituie alternative posibile de utilizare a resurselor banesti, pretul pamantului se formeaza si in raport cu evolutia ratei dobanzii.

Folosintele alternative ale pamantului

Suprafetele de teren sunt susceptibile pentru diferite utilizari (agricultura, silvicultura,

constructii, urbanism, cai de comunicatii, turism etc.). Folosinta care asigura pretul cel mai ridicat influenteaza pretul pamantului.

Ameliorarea pozitiei terenurilor

Ameliorarea pozitiei terenurilor, ca urmare a realizarii de infrastructuri care ofera posibilitati mai bune de exploatare a terenurilor, chiar daca proprietarul nu a avut nicio contributie la executarea lor, influenteaza pretul pamantului.

X. Piata monetara. Dobanda

Definirea monedei si evolutia aceteia in timp

In economia contemporana, moneda cuprinde ansamblul mijloacelor de plata care pot fi utilizate direct pentru efectuarea tranzactiilor pe piata. Ea reprezinta principalul instrument de punere in miscare a tuturor pietelor, de infaptuire a schimburilor intre agentii economici; niciun flux economic nu se poate desfasura fara participarea directa sau indirecta a monedei.

Evolutia (3 Etape)

Prima s-a intins din secolul al VI-lea i.e.n., cand au fost emise primele monede metalice, care au dominat aproape exclusiv circulatia monetara, pana in secolul al XVII-lea.

Cea de a doua etapa incepe in secolul al XVII-lea, cand, alaturi de moneda de metal, capata o circulatie tot mai larga semnele monetare de hartie (moneda fiduciara) si biletele de banca. Moneda de hartie a cunoscut o raspandire tot mai mare in secolul al XIX-lea, devenind, ulterior, neconvertibila in aur. S-au amplificat totodata rolul si importanta monedei scripturale.

In prezent, asistam la o noua etapa, prin introducerea tot mai larga a mijloacelor electronice de plata. Numerarul, monedele si bancnotele, precum si cecurile si alte inscrisuri continua sa existe si sa circule, dar un numar tot mai mare de operatii se efectueaza instantaneu, prin "bani electronici".

Rolul monedei

Definirea masei monetare

Totalitatea componentelor sau ansamblul principiilor si normelor juridice, economice, si institutionale care reglementeaza circulatia monetara in interiorul unei tari formeaza sistemul monetar

Agregatele monetare

Agregatul monetar reprezinta un termen specific Sistemului Conturilor Nationale, prin care sunt desemnate partile constitutive ale masei monetare si semimonetare, ale instrumentelor de schimb si de plata in totalitatea lor, parti autonome prin functiile lor specifice, prin agentii bancari si financiari care le emit si le gestioneaza, prin circuitele pe care le efectueaza. In literatura de specialitate se abordeaza in prezent 4 agregate monetare.

Definirea pietei monetare

Piata monetara este ansamblul tranzactiilor cu moneda, asa cum rezulta el din confruntarea cererii si ofertei

Cererea de moneda

Cererea de moneda depinde de volumul operatiunilor, al tranzactiilor de bunuri si servicii intermediate efectiv de catre moneda si de viteza de rotatie a acesteia.

Oferta de moneda

Oferta de moneda reprezinta cantitatea de moneda pusa la dispozitia agentilor economice si a altor utilizatori de moneda de catre sistemul bancar

Functiile bancilor

Principala functie activa a bancilor si a celorlalte institutii de credit consta in acordarea de imprumuturi solicitantilor care intrunesc conditiile de bonitate financiara. Imprumuturile se acorda fie pe seama capitalurilor proprii ale bancilor, fie pe seama soldului lor activ, rezultat din diferenta dintre depunerile clientilor si solicitarile de restituire din partea acestora.

O alta functie activa a bancilor consta in pastrarea elasticitatii mijloacelor de plata; ea revine bancii de emisiune, care adapteaza cantitatea de bilete de banca la fluctuatiile nevoilor de mijloace de plata ale vietii economice (aceste nevoi oscileaza in functie de sezon, de ciclicitatea dezvoltarii economice etc.).

Functiile pasive ale bancilor se concretizeaza in primirea depunerilor pe care le fac clientii: depuneri spre fructificare si depuneri pentru executarea de plati din ordinul acestora.

Tipuri de banci

Bancile de emisiune au rolul de a emite moneda si de a asigura controlul asupra masei monetare, de a acorda credite altor banci prin operatiuni de rescont, si de a coordona intreaga politica monetara a statului. In general, ele sunt organizatii de stat cu participare importanta

a statului la capitalul lor social.

Bancile comerciale de depozit isi procura mijloacele financiare de care au nevoie de pe piata prin strangerea de depozite, care sunt capitaluri depuse de banci pe termen scurt. Aceste banci se impart, la randul lor, in banci de depozit propriu - zise, care primesc depuneri la vedere si pe termen si care, drept urmare, nu fac imprumuturi decat pe termen scurt, si banci de afaceri, care dispun de capitaluri proprii insemnate si, in plus, isi pot procura mijloacele necesare pentru finantarea intreprinderilor prin emisiunea de obligatiuni si de actiuni.

Bancile specializate sau institutiile financiare care acorda credite speciale anumitor genuri de activitate cuprind: case de credit agricol, banci de credit financiar, banci de credit national, banci de comert exterior etc.

Definirea dobanzii

Dobanda reprezinta suma de bani platita pentru dreptul de folosinta temporara a mijloacelor banesti imprumutate. Daca se are in vedere faptul ca obiectul tranzactiei de imprumut il constituie banii priviti ca lichiditate, atunci se poate spune ca dobanda reprezinta pretul renuntarii la lichiditate, cerut de cel ce acorda imprumutul, sau pretul consimtit a fi platit de cel ce se imprumuta pentru procurarea lichiditatii.

Formele dobanzii

a) dobanda de pe piata monetara, aplicata in general creditelor pe termen scurt intervenite intre bancile comerciale, intre acestea si banca centrala;

b) dobanda bancara de baza, pentru certificatele de depozit sau bonurile de trezorerie;

c) dobanzile aplicate de banci si alte institutii financiare, pentru intreprinderi;

d) dobanda de pe piata obligatiunilor, caracteristica plasamentelor pe termen lung;

e) dobanda practicata de casele de economii sau banci pentru depozitele la vedere si la termen, pentru constructii de locuinte etc.

Masa si rata dobanzii

Masa dobanzii reprezinta marimea absoluta a dobanzii anuale platita la suma totala imprumutata; marimea ei relativa, numita rata dobanzii anuale, este raportul procentual intre masa dobanzii si capitalul imprumutat:

Echilibrul pietei monetare

La un anumit nivel al ratei dobanzii - celelalte conditii fiind date -, evolutia cererii si ofertei de moneda asigura realizarea echilibrului pe piata monetara. Piata monetara se afla in stare de echilibru cand, la un anumit nivel al ratei dobanzii (d'), cantitatea de moneda oferita (M0) este egala cu cantitatea de moneda ceruta (Mc).

Politici monetare

Politica monetara - componenta a politicii economice - poate fi definita ca o actiune exercitata de autoritatile monetare (Banca Centrala, Trezoreria) asupra masei monetare si asupra activelor

financiare in vederea orientarii economiei pe termen scurt sau mediu.

Politica monetara consta in ansamblul de reglementari (reguli) pe care Banca Centrala le impune celorlalte banci, in vederea realizarii obiectivelor generale ale economiei nationale.

Instrumente ale politicii monetare

Aceste instrumente sunt: manevrarea taxei rescontului; cumpararile si vanzarile de titluri pe piata deschisa (open market); variatiile cotelor rezervelor obligatorii etc.

Taxa rescontului este rata dobanzii pe care o calculeaza banca de emisiune in momentul rescontarii portofoliilor de cambii de la bancile comerciale.

XI. Piata capitalului

Definirea pietei de capital

Definirea titlurilor de valoare

Titlurile de valoare sunt inscrisuri, emise in baza unor legi, care dau posesorilor lor dreptul de a incasa, anual, un venit variabil sau fix.

O data cu cresterea veniturilor populatiei, in patrimoniul familiilor creste ponderea detinuta de titlurile de valoare. In principiu, cu cat o tara este mai dezvoltata economic, cu atat mai ridicata este ponderea titlurilor de valoare in ansamblul patrimoniului.

Componentele clasice ale titlurilor de valoare

Componentele clasice ale titlurilor de valoare sunt: actiunile, obligatiunile, obligatiunile ipotecare, titlurile de renta si bonurile de tezaur. In perioada postbelica, alaturi de ele, au aparut si alte titluri de valoare: obligatiuni cu rata variabila a dobanzii, obligatiuni indexate, actiuni cu venit anual relativ fix etc.

Definirea actiunii ca titlu de valoare

Actiunea este un titlu de valoare care confera posesorului dreptul la un venit anual variabil (de regula), numit dividend. El reprezinta o parte din profitul unitatii care a emis actiunile, distribuita detinatorilor acestora.

Drepturi ale detinatorilor de actiuni

Intre drepturile obisnuite figureaza: dreptul de a solicita informatii asupra mersului activitatii intreprinderii; dreptul de a participa la adunarea generala a actionarilor (direct ori prin reprezentanti) si a vota, atunci cand se constituie echipa de conducere sau se iau decizii

privind activitatea unitatii (puterea de a influenta aceste decizii depinde de cota-parte pe care o persoana o detine din capitalul total); dreptul de a dobandi, cu prioritate, actiuni nou emise de intreprinderea in functiune; dreptul de a primi gratuit cateva actiuni, nou emise, daca o asemenea procedura se foloseste; dreptul de a primi o parte din capitalul intreprinderii cand aceasta da faliment.

Obligatiunile ipotecare

Obligatiunile ipotecare sunt titluri de valoare, emise de banci (ipotecare si urbane), cu scopul acordarii de imprumuturi agentilor economici, care le garanteaza cu terenuri sau imobile.

Bonurile de tezaur

Bonurile de tezaur sunt titluri de valoare, emise de ministerul finantelor, ori administratia bugetelor de stat, denumita tezaur in majoritatea tarilor lumii. Prin emisiunea lor, statul

imprumuta pe termen scurt, de la populatie, intreprinderi, banci etc., sume de bani avand ca destinatie acoperirea unor goluri bugetare.

Definirea pitei de capital

Piata capitalului este o totalitate de tranzactii al carei obiect il constituie titlurile de valoare. Indreptatirea denumirii de piata a capitalului, conferita ansamblului tranzactiilor amintite, are un triplu temei:

- persoanele fizice si juridice care cumpara titluri de valoare (nou emise) urmaresc deliberat inmultirea banilor, specifica oricarui avans de capital;

- intreprinderile si institutiile care recurg la emisiunea titlurilor de valoare au in vedere formarea capitalului banesc necesar organizarii sau dezvoltarii unor afaceri; statele emit si ele adesea astfel de titluri, pentru realizarea de investitii publice de capital;

- comercializarea la bursa a titlurilor de valoare, anterior emise, tinteste si ea, nemijlocit, obtinerea unui castig din diferentele de cursuri.

Piata primara a capitalului

Piata capitalului se scindeaza in piata primara si piata secundara.

Piata primara cuprinde totalitatea tranzactiilor al caror obiect il reprezinta titlurile de valoare nou emise. Spre deosebire de aceasta, piata secundara include totalitatea tranzactiilor efectuate cu titlurile de valoare emise si plasate anterior.

Cererea de titluri de valoare

Pe piata primara, purtatorii cererii de titluri de valoare sunt familiile, intreprinderile, bancile, alte institutii. Cererea este functie de mai multe variabile: veniturile cumparatorilor si pretul de vanzare; randamentul banilor investiti in titluri si rata dobanzii bancare; riscul investitiilor; castigul obtinut din vanzarea titlurilor de valoare la bursa etc.

Oferte de titluri de valoare

Oferta de titluri de valoare este, deci, o sursa de finantare alaturi de profit si creditele bancare. Ea poate fi si mijlocul de a dobandi capital necesar pentru a construi o noua unitate economica. Intrucat o intreprindere emite adesea si actiuni si obligatiuni, de reala importanta este asigurarea echilibrului, a optimului, intre valoarea primelor si valoarea celor secunde, tinand seama de avantajele si dezavantajele lor, de riscul specific.

Piata secundara a capitalului

Piata secundara este servita, in principal, de bursele de valori mobiliare, in vreme ce piata primara, de banci.

Bursa de valori este o institutie infiintata pe baza de lege si supravegheata de stat; ea are ca scop incheierea de tranzactii cu titluri de valoare anterior emise, dar poate mijloci si tranzactii cu valute si metale pretioase.

XII. Piata valutara

Conceptul de valuta

Valuta este moneda nationala a unui stat, aflata in posesia unor persoane fizice si juridice straine.

Formele de existenta a valutei

Ca oricare moneda, valuta are doua forme de existenta, si anume: forma numerar, numita si valuta efectiva, si forma scripturala,

Valutele se mai pot grupa si in valute convertibile si valute neconvertibile.

Conceptul de piata valutara

Piata valutara reprezinta o totalitate de tranzactii, de acte de vanzare-cumparare, incheiate intr-un interval de timp determinat, al caror obiect il constituie valutele.

Evolutia rapida a pietei eurovalutelor

Evolutia rapida a pietei eurovalutelor (care, repetam, cuprinde in principal dolari) se explica prin cateva motive:

- Tranzactiile pe aceasta piata nu se supun nici reglementarilor in vigoare din tarile emitente si nici reglementarilor in vigoare din tarile in care eurovalutele circula. De aici rezulta o mai mare libertate de miscare a eurovalutelor in raport cu moneda nationala.

Eurovalutele pot eluda, ca urmare, normele legale privitoare la rezervele obligatorii, la limitarea sau restrangerea creditului etc.

- Depunerea dolarilor in banci din afara SUA s-a soldat, in anumite intervale de timp, cu dobanzi mai mari decat cele acordate in SUA.

- Securitatea si comoditatea sunt mai mari in cazul eurodolarilor. Pentru un detinator de dolari din Europa poate fi mai sigur depozitul care nu se afla sub jurisdictia autoritatilor americane si totodata mai comod, pentru ca este mai aproape de domiciliul sau.

Cursul valutar si factorii care il influenteaza

Schimbul de valute se realizeaza intr-un raport cantitativ determinat. Acest raport cantitativ, in care o valuta se schimba cu alta, se numeste curs valutar.

In stabilirea cursului valutar se tine seama si de ponderea pe care o are fiecare set (cos) de bunuri in comertul exterior al tarilor partenere.

Categorii de operatiuni valutare si operatori pe piata valutara

Operatiunile valutare (schimburile de valuta) se efectueaza autorizat, de catre unitatile bancare si casele de schimb valutar. Si unele si celelalte se numesc operatori valutari.

Bancile, in calitate de principali operatori pe piata valutara,

efectueaza:

- operatiuni care servesc persoanele fizice si juridice nebancare (populatia, intreprinderile din industrie, agricultura, constructii, institutiile de invatamant superior, de cercetare, de ocrotire a sanatatii etc.);

- operatiuni pe cont propriu;

- operatiuni intre ele.

Operatiunile care servesc publicul nonbancar au ca obiect, in principal, schimbul valutei scripturale (de cont) si sunt de trei feluri:

operatiuni la vedere, operatiuni la termen si operatiuni de tip hedging. (Hedging, inseamna,

intre altele, a se pune la adapost de riscuri).

Consecinte ale modificarii cursului valutar

Deprecierea cursului valutar al unei monede nationale favorizeaza exportul si defavorizeaza importul tarii care a emis moneda respectiva (daca nu intervin alti factori cu actiune mai puternica).

Deprecierea cursului are un efect contrar asupra importului tarii respective, adica il franeaza.

Aprecierea cursului monedei nationale defavorizeaza exportul, pentru ca il scumpeste, si favorizeaza importul, intrucat il ieftineste.

Datoria externa

XIII. Externalitati si bunuri publice

Definirea conceptului de esec al pietelor

Esecul pietelor inseamna imperfectiuni ale pietelor, concretizate in situatiile de valorificare incompleta a resurselor existente, in eficienta redusa si dezechilibre. Din aceasta cauza este necesara interventia autoritatii publice care sa corecteze situatiile de esec si sa favorizeze functionarea eficienta a mecanismelor pietei.

Cauzele esecului pietelor

Principalele cauze ale esecului pietelor pot fi grupate astfel:

a) dificultatea individualizarii dreptului de proprietate;

b) existenta unor costuri tranzactionale semnificative;

c) esecul unor negocieri de schimb reciproc avantajos.

Definirea externalitatilor

Externalitatile reprezinta consecinte sau efecte care afecteaza Viata si activitatea oamenilor, inclusiv mediul natural. Ele se concretizeaza in costuri sau beneficii care, desi se produc, nu sunt evidentiate in cheltuielile si rezultatele obtinute de catre agentii economici. Efectele respective sunt suportate si de alte persoane sau grupuri decat cele care le produc.

Externalitatile sunt generate de catre acele activitati care induc sau provoaca efecte raspandite asupra altor grupuri sau persoane decat cele care le produc sau le consuma.

Caracteristici ale externalitatilor

a) deriva din activitatea altor agenti economici decat cei care le suporta costurile directe;

b) efectele, fiind induse, nu sunt inregistrate in mod direct pe piete si, ca atare, nu influenteaza echilibrul concurential.

Definirea costului social

Costul social exprima ansamblul cheltuielilor si sanselor sacrificate, concretizate in costurile suportate de membrii comunitatii in urma organizarii si desfasurarii unei anumite activitati.

Definirea costului privat

Costul privat exprima numai cheltuielile suportate direct de unitatile implicate in organizarea si desfasurarea acestei activitati.

Definirea beneficiului social

Beneficiul social include, in expresie valorica, toate utilitatile de care beneficiaza membrii unei comunitati ca urmare a organizarii si desfasurarii unei anumite activitati economice.

Definirea beneficiului privat

Beneficiul privat include numai venitul obtinut direct de unitatile implicate in organizarea si desfasurarea activitatii.

Clasifiarea externalitatilor

In functie de efectele incluse, externalitatile pot fi: externalitati pozitive (efecte benefice) si externalitati negative (efecte malefice).

Internalizarea externalitatilor negative

Aceasta consta in includerea costurilor externe in pretul pietei; ea presupune ca producatorii sa fie constransi sa ridice costul marginal privat la nivelul costului marginal social. Pentru aceasta este necesar sa fie create institutii si parghii adecvate, precum si sa se adopte reguli de conduita prin care producatorul efectelor negative sa fie determinat sa trateze costurile sociale ca si cum ar fi costuri private. Daca avem in vedere poluarea, este necesar ca in costurile de productie sa fie incluse obligatoriu si costurile ecologice, neincluderea urmand sa fie penalizata.

Bunuri publice

Natura speciala a bunurilor publice consta in faptul ca acestea sunt unice si egale pentru utilizatori, in sensul ca fiecare individ poate beneficia de ele. Aceste bunuri sunt destinate consumului colectiv: sosele, autostrazi, iluminatul public, apararea nationala, programele

TV si radio, apele raurilor, canalele de navigatie etc.

Trasaturile fundamentale ale bunurilor publice

Bunurile publice pure au doua trasaturi fundamentale: a) nonexcluziunea

si b) nonrivalitatea.

Nonexcluziunea este generata de indivizibilitatea cererii pentru bunurile publice si presupune ca nici o persoana nu poate fi eliminata sau exclusa din sfera consumatorilor potentiali ai bunurilor publice. Aceasta inseamna ca un bun public este nonconcurent in comun, in sensul ca nu este mai putin disponibil pentru o persoana din cauza ca aceasta nu ar fi dorit sau nu ar fi contribuit la crearea bunului respectiv.

Nonrivalitatea inseamna lipsa de rivalitate intre utilizatori si este generata de indivizibilitatea ofertei de bunuri publice; ea presupune ca, dupa ce bunul a fost produs, pentru orice consumator

aditional, costul marginal este nul. Aceasta inseamna ca suplimentarea beneficiarilor bunului public nu afecteaza negativ volumul utilitatilor fata de beneficiarii initiali. Cu alte cuvinte, accesul unei persoane fizice sau juridice la utilizarea unui bun public nu reduce disponibilitatea

acestuia pentru alti utilizatori.

Esecul pietei si toria bunastarii

De avantajele economiei moderne de piata beneficiaza doar cei care reusesc sa se adapteze exigentelor acesteia. Dar mecanismele concurentiale duc si la excluderea sau limitarea accesului unora de la binefacerile sau bunurile existente pe piata. Pornind de la aceasta realitate, s-a dezvoltat si teoria economica a bunastarii, ce are drept premise o serie de judecati de valoare care incearca sa puna de acord sau sa coreleze eficienta economica si echitatea sociala. Conceptul alocare optima a resurselor in raport cu eficienta si echitatea isi are sorgintea, in principal, in modul de abordare a "bunastarii" de catre V.Pareto. Potrivit lui V.Pareto, alocarea optima a resurselor presupune ca:

1) fiecare individ este cel mai bun judecator al propriei bunastari;

2) bunastarea sociala se defineste numai prin intermediul bunastarii individuale;

3) bunastarea indivizilor nu poate fi comparata.