TIPOLOGIA PREVIZIONALA - Activitatea de prognoza

TIPOLOGIA PREVIZIONALA

Principalele forme de previziune, autonomizate si interdependente sunt:

- activitatea de prognoza;

- activitatea de programare;

- activitatea de planificare.

Aceste forme se intrepatrund si conditioneaza reciproc, utilizand teorii si metodologii in unele cazuri comune, dar se deosebesc sub aspectul realitatii viitoare, al orizontului de timp la care se refera, al informatiilor cu privire la viitor, a metodologiilor utilizate.

Formele autonomizate ale previziunii se finalizeaza in instrumente previzionale: studii de prognoza, studii de conjunctura, planuri si programe.

1. Activitatea de prognoza

Forma elementara de anticipare a viitorului este prospectiva. De regula, studiile prospective pregatesc conditiile pentru intocmirea de prognoze, dar pot oferi indicii si pentru alte categorii de previziune. Gandirea prospectiva determina ca orice decizie actuala sa capete un dublu caracter: pe de o parte ea orienteaza viitorul, iar pe de alta parte ea este conditionata de viitor.

Prognozarea este activitatea previzionala prin care se anticipeaza evolutia probabila a fenomenelor si proceselor sub forma unor variante, avand la baza urmatoarele elemente de conditionare:

experienta anterioara;

cerintele prezente;

tendintele conturate, ce se vor manifesta si in viitor;

schimbarile posibile ce vor avea loc;

marja de risc provocata de evolutiile probabile si de factorii previzibili;

sugestiile oferite de studiile prospective.

Variantele de prognoza au rolul sa ofere solutii practice in prezent, in perspectiva unui orizont delimitat lucid, ce sa fie relativ dezirabile sau relativ acceptabile, sa aiba o probabilitate mare de realizare.

Principalele atributii indeplinite de prognoza sunt:

a) estimeaza implicatiile in perspectiva ale tendintelor conturate si durabile;

b)      apreciaza evolutiile probabile, luand in considerare atat tendintele cat si alti factori conditionali;

c)      identifica variantele solutiilor posibile cu avantajele si dezavantajele fiecareia;

d)      ofera elemente de judecata pentru alegerea variantei optime

e)      sugereaza elementele convenabile si pertinente de interventie si influentare a activitatii economice pentru corectarea eventualelor abateri de la traiectoriile anticipate, considerate ca preferabile;

f)       ofera mai multe posibilitati determinate cantitativ pentru elaborarea altor previziuni pe termen mai scurt sau mai detaliate si operationale.

Orizontul de timp al oricarei prognoze, in functie de natura problemelor la care se refera sau de scopurile urmarite de utilizatori, se disting:

prognoze pe termen lung (10 - 30 ani) (30-50 ani);

prognoze de durata medie (5-10 ani);

prognoze pe perioade scurte (1-2 ani sau cateva luni);

Dupa sfera de cuprindere, prognozele pot fi elaborate:

la nivel mondial;

la nivelul economiei nationale;

la nivelul unor ramuri sau domenii ale vietii economico-sociale;

la nivel regional;

pe probleme de sinteza;

la nivel microeconomic;

Pe baza studiilor prospective si a prognozelor se intocmesc:

a)      strategii;

b) politici economice.

a)      Strategia economica reprezinta un ansamblu de prevederi, de regula pe termen mediu sau lung, fiind o conceptie generala ce orienteaza intreaga activitate a factorilor implicati, avand caracteristici specifice perioadei la care se raporteaza.

Se pot distinge urmatoarele tipuri de strategii economice:

de restructurare, cand se recompune pe baze noi sistemul economico-social respectiv;

de restructurare: dupa o perioada de criza si insuccese;

de consolidare: perioada de inviorare dupa trecerea etapei de restructurare sau redresare;

de dezvoltare: ce urmaresc infaptuirea unor obiective superioare, atat sub aspect cantitativ cat si calitativ fata de perioada anterioara.

Strategia economica se prezinta atat sub forma unor optiuni si preferinte necuantificate, cat si sub forma unor reprezentari numerice

Aplicarea strategiei se realizeaza prin management strategic, proces prin care managerii stabilesc directia pe termen mediu sau lung a evolutiei unui sistem economic (regiune, macroeconomie.), definesc obiectivele specifice de actiune, precizand modalitatile prin care se poate actiona, tinand seama de circumstantele interne si internationale.

b)          Politica economica este constituita dintr-un ansamblu de principii, norme si reguli prin care autoritatile publice, cu ajutorul unor metode si mijloace disponibile, orienteaza activitatea economica in conformitate cu interesele nationale imediate si de perspectiva.

Politica economica este fundamentata pe prevederile strategiei si infaptuita cu ajutorul unor instrumente previzionale active, cu caracter operational, cum ar fi planurile si programele.

I. Dupa scopul lor final, politicile economice pot fi:

de structurare;

de stabilizare;

de crestere si dezvoltare;

de antisomaj;

de subventionare si a productiei si exportului;

de limitare a importurilor;

de protectie - sociala sau ecologica.

II. In functie de instrumentele de promovare utilizate, politicile economice pot fi:

bazate pe regularizari (reglementari) indirecte prin parghii monetare sau bugetare;

bazate pe regularizari directe, prin preturi si venituri reglementate;

bazate pe legislatia statului de drept in domeniul economic.

III. Dupa intervalul de timp al obiectivelor avute in vedere:

politici economice conjuncturale (ciclice, de relansare, antidepresionale);

politici economice de dezvoltare durabila.

IV. Dupa modul de influentare a agentilor economici:

politici economice de limitare (de restrictionare);

politici economice de stimulare;

politici economice de concertare.

V. Dupa sfera domeniului la care se aplica:

politica economica globala;

politica economica sectoriala;

politica economica teritoriala.

VI. Dupa orientarea doctrinara:

politici economice liberare (de incredere deplina in mecanismul pietei);

politici economice keynesiste (ce presupun interventia statului);

politici economice mixte (neoliberale, neokeynesiste, de crestere endogena).

Activitatea de programare

Programarea activitatii economice este o alta forma de activitate previzionala de sine-statatoare si consta in stabilirea unui itinerar ce conduce spre infaptuirea unui obiectiv urmarit, prin structurarea componentelor actiunii si ierarhizarea prioritatilor.

Programarea poate fi:

matematica: operandu-se cu metode numerice de optimizare a unei functii obiectiv, ale carei variabile satisfac un sistem de relatii restrictive;

euristica: prin folosirea unor reguli empirice, ce conduc la gasirea unor solutii acceptabile pentru rezolvarea unei probleme propuse.

Programul, ca instrument previzional, obtinut in urma unor activitati de programare, reprezinta un sistem de actiuni, lucrari sau operatii, esalonate in timp, avand fixate durata si resursele alocate pe fiecare secventa, precum si distribuirea in spatiu astfel incat sa conduca la realizarea unui obiectiv.

Se disting mai multe categorii de programe:

mondo-economice ( de genul celor elaborate de ONU pentru ajutorarea tarilor in curs de dezvoltare, pentru mediul inconjurator, ale resurselor, etc.);

macroeconomice: care se concretizeaza in strategii nationale pentru dezvoltarea prioritara a unor procese sau domenii de activitate;

sectoriale (pentru rezolvarea unor probleme complexe de interes national, cum ar fi problema energetica, instituirii unui sistem national de protectie ecologica;

teritoriale (regionale), avand ca rol valorificarea complexa a resurselor umane si materiale din fiecare zona a tarii si afirmarea autonomiei locale;

de coordonare operativa, cu caracter obligatoriu, folosite la nivelul microeconomic; ele cuprind prevederi exprimate fizic si valoric, repartizate pe perioade scurte (luni, decade, zile) si pe executant;

de masuri, care stabilesc dispozitii si prevederi cu caracter operational, subordonate realizarii unor obiective si actiuni concrete (aceste masuri pot fi de natura organizatorica, tehnologica, financiara, juridica).

In Franta, programarea este considerata un mijloc al planificarii, fiind un demers partial cu o mai mare putere de constrangere.

In statele dezvoltate, o larga utilizare are programarea bugetara, ce defineste orientarile plurianuale ale politicii bugetare.

3. Activitatea de planificare

Planificarea economica reprezinta in general activitatea previzionala cea mai complexa si mai activa ce se bucura de cea mai larga recunoastere in diferite tari ale lumii, desi continutul si metodele utilizate difera considerabil de la o tara la alta.

Planificarea este o activitate complexa, procesuala a specialistilor, de stabilire si fundamentare stiintifica, pe baza de studii si analize a obiectivelor economice si sociale, precum si a resurselor pentru realizarea acestora, in vederea asigurarii premiselor necesare dezvoltarii economiei nationale.

Principalele functii ale planificarii sunt:

a)      informarea agentilor economici asupra evolutiei vietii economice, corespunzator structurii la care se refera (macroeconomie, sector, ramura, regiune);

b)      precizarea comenzilor de stat pentru perioada respectiva, inclusiv a investitiilor publice de importanta nationala;

c)      precizarea sau concretizarea prevederilor din conventiile regionale;

d)      stabilirea masurilor menite sa rezolve problemele si dezechilibrele ce se contureaza pentru perioada de perspectiva;

e)      stabilirea modalitatilor de ajustare a planurilor in conformitate cu noile realitati din economie.

Planul, ca instrument previzional, se prezinta ca un sistem de decizii si orientari prin care se stabilesc niveluri, ritmuri si proportii ale dezvoltarii viitoare pe baza studierii atente a cerintelor manifestate pe piata, precum si a resurselor disponibile, astfel incat sa se obtina o activitate intemeiata pe criterii de eficienta economica, tehnica, ecologica si sociala.

Un plan economico-social prezinta urmatoarele caracteristici:

se prezinta ca o lucrare previzionala prin care se afirma un proiect uman colectiv, necesitand intrunirea unui anumit consens popular pe baze democratice;

indeplineste o functie de orientare si una de dimensionare a evolutiei economice in conditii de eficienta si asigurandu-se masuri impotriva riscului;

se situeaza intotdeauna intr-un cadru teritorial si intr-un orizont temporal, bine determinat;

ofera solutii plauzibile pentru situatiile in care apar neconcordante si disfunctii;

se preocupa, prin metodele folosite, de articularea diverselor categorii de interese, pe principii economice, influentand pozitiv motivatiile si comportamentul agentilor economici.

4. Cadrul institutional al activitatii previzionale

Institutii nationale

In toate tarile exista institutii centrale, de regula guvernamentale, ce se ocupa cu elaborarea de previziuni macro-economice, pe de o parte pentru economia simbolica, reprezentata prin finantele publice, miscarile de capital, fluxurile de credite, schimburile valutare (nu exista nici o tara care sa nu elaboreze propriul buget sau care sa nu dispuna de balanta comerciala si de plati); iar pe de alta parte pentru economia reala, respectiv cresterea economica si fluxurile de marfuri.

Exemple de institutii nationale de previziune sunt urmatoarele:

in Franta: Comisariatul General al Planului, subordonat primului ministru, prin intermediul unui secretar de stat;

in Italia: Comisia Nationala de Programare Economica;

in Marea Britanie: Consiliul National de Dezvoltare Economica;

in Germania: Comitetul Federal al Planificarii;

in Japonia: Agentia de Planificare Economica;

in Olanda: Oficiul Central de Planificare Economica;

in Turcia: Ministerul Planificarii

in Romania: Comisia Nationala pentru Prognoza si Agentia de Strategii Guvernamentale.

In afara institutiilor previzionale centrale functioneaza si unele compartimente (directii, comisii, servicii) in cadrul unor ministere ce se ocupa de previziuni sectoriale sau pe probleme importante.

O activitate previzionala specifica o desfasoara si institutiile publice locale, indeosebi in legatura cu elaborarea planurilor de urbanism, a prognozelor privind gestionarea somajului local sau a celor de ordin ecologic.

In unele tari functioneaza si organisme neguvernamentale in domeniul previziunilor economice, organizate de regula pe langa universitati sau ca institutii distincte cu caracter privat, ce executa la comanda anumite prognoze si modele de dezvoltare.

Institutii internationale

Odata cu amplificarea procesului de integrare multistatala a economiilor nationale au fost constituite si institutii corespunzatoare, inclusiv cu preocupari previzionale. Unele au caracter interstatal, pe grupe de tari (de ex. Uniunea Europeana), iar altele abordeaza probleme la scara mondiala.

In cadrul Uniunii Europene activitatea previzionala se desfasoara cu ajutorul Consortiului European de Cercetari si Consultatii Economice, care grupeaza circa 400 de experti.

In cadrul Consortiului functioneaza:

Biroul de informatii si previziuni economice cu sediul la Paris;

5 institute de cercetari economice plasate in:

-Marea Britanie: Cambridge Econometrisc;

-Italia: Prometea;

-Germania: Institut fur Wirtschaftsforchsing;

-Olanda: Naderlands Economisch Institut;

-Austria:Oesterreichisches Institut fur

Wirtschaftsforschlung.

Un rol tot mai puternic in activitatea previzionala revine unor organisme economico-financiare internationale: Fondul Monetar International, Banca Mondiala, etc.

Organizatia Natiunilor Unite este implicata si ea in sustinerea unor strategii, proiecte, programe social-economice, indeosebi prin intermediul institutiilor sale cu caracter mondial:

Consiliul Economic si Social (ECOSOC);

Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD);

Organizatia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala (ONUD);

Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura (FAO);

Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie Stiintifica si Culturala (UNESCO);

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS);

Organizatia Internationala a Muncii (ILO).