UTILIZAREA SI COMBINAREA FACTORILOR DE PRODUCTIE. COSTUL

UTILIZAREA SI COMBINAREA FACTORILOR DE PRODUCTIE. COSTUL

1. Combinarea factorilor de productie

Combinarea (unirea) factorilor de productie este o operatie tehnico-economica ce depinde de urmatoarele conditii:

a) Natura activitatii ce exprima domeniile in care se desfasoara activitatea, adica genurile de cativitate pe baza diviziunii muncii, de exemplu:industria, agricultura, comertul, constructiile, transportul, turismul.

b) Nevoile de bunuri si servicii, care determina volumul activitatilor economice.

c) Conditiile tehnice de productie constituie si ele o determinare obiectiva a combinarii factorilor de productie.

d) Abilitatea intreprinzatorului de a se adapta cerintelor pietii.

Caracterul limitat al factorilor de productie si scumpirea lor impun gasirea celor mai eficiente modalitati de combinare si utilizare a acestora.

In procesul concurentei, unii agenti economici sunt eliminati si rezista numai cei care reusesc sa produca bunuri si servicii cu un efort mai mic si de calitate mai buna, prin aplicarea reusitelor stiintei managementului si marketingului.

Adoptarea celor mai bune metode de organizare si conducere a productiei si desfacerii este scopul procesului de combinare a factorilor de productie. In cadrul acestui proces , un rol important il are substituirea factorilor de productie. Substituirea factorilor de productie inseamna inlocuirea partiala sau totala a unuia sau mai multor factori de productie cu unul sau mai multi dintre alti factori in conditiile obtinerii acelorasi rezultate sau chiar a unora mai bune.

Combinarea factorilor de productie se face pa baza unor calcule de eficienta si anume:

a) Productivitatea marginala a unui factor de productie (W_mg) reprezinta sporul de productie (DQ), obtinut prin cresterea cu o unitate a factorului respectiv (DX), ceilalti factori ramanand nemodificati, W_mg=DQ/DX.

b) Rata marginala de substitutie (R_mgS) reprezinta cantitatea dintr-un factor de productie (DX) necesara pentru a compensa reducerea cu o unitate a unui alt factor (-DY), astfel incat productia sa ramana aceeasi. Rezulta relatia: R_mgS = DX / -DY

Rata marginala de substitutie exprima raportul dintre productivitatea marginala (W_mg) a factorului substituit si productivitatea marginala (W_mg) a factorului care substituie, dupa formula: R_mgS = W_mgX / W_mgY

Costul

Obtinerea de bunuri si servicii necesita cheltuieli cu factorii de productie utilizati si consumati. Aceste cheltuieli cu factorii de productie utilizati trebuie sa se regaseasca in pretul de vanzare al bunurilor sau serviciilor respective pentru a putea fi recuperate.

Costul de productie reprezinta, deci, consumul de factori de productie de catre intreprinzator pentru producerea unui bun sau serviciu.

Fiecare factor de productie se consuma diferit.

Astfel, consumul factorului capital, difera pe cele doua componente ale sale: fix si circulant.

Capitalul fix participand la mai multe cicluri de productie se consuma treptat, fiind supus unui proces de uzura. Corespunzator uzurii capitalului, are loc amortizarea lui, prin care se intelege recuperarea treptata a cheltuielilor cu achizitionarea capitalului fix, prin includerea in costul produsului a unei parti din aceste cheltuieli.

Consumul capitalului circulant presupune includerea integrala (in forma materiala si baneasca a bunurilor din care este format) in rezultatele productiei, in cadrul fiecarui ciclu de productie.

Spre deosebire de consumul capitalului fix, care se inregistreaza numai in expresie baneasca, consumul capitalului circulant apare atat in expresie fizica, cat si valorica/baneasca. (exemplu: faina pentru paine, exprimata in kg si in bani).

Cantitatea consumata de capital circulant in expresie fizica pentru obtinerea unui bun economic se numeste consum specific sau tehnologic.

Consumul factorului munca poate fi exprimat fizic, prin timpul de munca cheltuit pentru obtinerea unui bun economic sau a intregii productii si valoric, prin salariile platite angajatilor.

Consumul factorului natura (pamant) este foarte greu sau chiar imposibil de relevat fizic; de aceea consumul lui se urmareste numai valoric prin ceea ce se plateste pentru a-l dobandi sau utiliza.

Consumul factorilor de productie poate fi urmarit la diferite niveluri. Astfel, distingem:

a) Consumul global, care determina costul global al productiei. Acesta cuprinde:

- Consumuri fixe, care determina costurile fixe (CF), ce raman relativ neschimbate fata de modificarea volumului de productie. De exemplu, cheltuielile cu amortizarea capitalului fix, cu chiria, iluminat, incalzire, salariile personalului administrativ.

- Consumuri variabile care determina costurile variabile (CV), care se modifica in raport cu modificarea volumului productiei. Exemplu: consumul cu materii prime, combustibil, energie, salariile personalului ocupat in productie.

- Consumuri totale carora le corespund costurile totale (CT) referitoare la intreaga productie, formate din costuri fixe si costurile variabile. C_T = C_F + C_V.

Costurile totale ale unei firme sunt formate din costurile totale de fabricatie si din costurile de desfacere, (care pot fi si ele CF si CV).

b) Consumul mediu sau consumul unitar (pe produs) are ca efect formarea costurilor medii sau unitare, care pot fi si ele: costuri unitare fixe, unitare variabile si unitare totale. Astfel:

- Consumul fix mediu determina costul fix mediu (C_FM) calculat ca raport intre costurile fixe globale si productia obtinuta (Q): C_FM = CF / Q

Pe termen scurt, C_FM depinde de evolutia volumului productiei.

- Consumul variabil mediu formeaza costul variabil mediu (C_VM), calculat ca raport intre costurile variabile globale si productia obtinuta: CV_M = CV / Q. El depinde atat de CV, cat si de volumul productiei.

- Consumul total mediu da nastere la costul total mediu (C_TM) calculat ca raport intre costurile totale si productia obtinuta:

(C_TM) = CT / Q = (CF + CV) / Q = CF / Q + CV / Q = C_FM + C_VM

C_TM depinde de CV si de volumul productiei.

c) Consumul marginal are ca efect costul marginal (C_m) definit sub forma sporului de cheltuieli totale (DCT), necesitate de cresterea consumului de factori de productie pentru a spori cu o unitate productia (DQ):

C_m = DCT / DQ = (DCF + DCV) / DQ si practic = DCV / DQ

Evolutia costului marginal depinde de costurile variabile totale medii. Odata cu cresterea productiei cresc costurile globale (totale si variabile), iar costurile fixe raman constante.

Avand in vedere cele explicate anterior se impun cateva sublinieri:

- costul de productie reprezinta, in forma baneasca, toate cheltuielile, pe care le suporta agentul economic respectiv, atat pentru producerea propriu-zisa de bunuri economice, cat si pentru desfacerea lor (cheltuieli de sortare, ambalare, depozitare, transport, etc). El se calculeaza in orice domeniu de activitate, atat in productia industriala, agricola, de constructii, etc, cat si in transporturi, telecomunicatii, comert, in unitati de cercetare stiintifica, in domeniul invatamantului si culturii, sanatatii, turismului, in unitatile de teatru si cinematografe, etc. Aceasta deoarece, peste tot, in orice activitate, are loc consum de resurse si trebuie sa se cunoasca marimea cheltuielilor efectuate (sau necesare) si sa se actioneze in sensul reducerii lor. Activitatea economica este ghidata de costuri; Oriunde, inca inainte de a se organiza si desfasura munca, se formuleaza intrebarea: Cat costa ?

Astazi, notiunea cost se foloseste si pentru a evalua in bani consecintele unor stari de dezechilibru: spre exemplu costul inflatiei, costul somajului, costul tranzitiei, costul sanatatii, etc.

- costul fix global reprezinta acele cheltuieli care, privite in totalitatea lor (deci, nu pe unitatea de produs) nu se modifica atunci cand volumul productiei creste sau scade.

- la costul fix mediu subliniem faptul ca el se modifica odata cu cresterea sau scaderea volumului productiei; aceasta, deoarece este vorba de raportarea unei marimi constante (costul fix global) la o marime variabila, a volumului productiei: cand volumul productiei se mareste, costul fix mediu se micsoreaza si, invers, el creste atunci cand volumul productiei scade.

- costul variabil global se modifica in acelasi sens, dar nu neaparat in acelasi ritm, cu schimbarea volumului productiei.

- costul variabil mediu creste atunci cand costul variabil global creste mai accentuat decat volumul productiei; costul variabil mediu se reduce atunci cand costul variabil global se mareste intr-o proportie mai mica decat marirea volumului productiei; costul variabil mediu nu se modifica atunci cand costul variabil global se mareste (sau se micsoreaza) in aceeasi proportie cu modificarea volumului productiei.

In cazul problemelor (situatiilor) in care nu se specifica raportul dintre dinamica productiei si evolutia costurilor variabile globale, se presupune ca nivelul costului variabil mediu nu se modifica.

- Exista o stransa legatura intre costul total mediu si costul marginal. Costul marginal atrage dupa sine modificari ale costului mediu - in sensul cresterii sau scaderii. Astfel costul mediu este crescator atunci cand costul marginal ii este superior; costul mediu este descrescator, atunci cand costul marginal ii este inferior; costul marginal este egal cu costul mediu, atunci cand acesta din urma se afla la nivel minim. Grafic, aceste relatii se prezinta, dupa cum urmeaza:

Se observa din grafic ca evolutia costului marginal intersecteaza curba costului mediu in punctul minim al acesteia din urma.

De fapt, este vorba de o relatie ca intre o valoare medie si o valoare marginala: spre exemplu, media la invatatura a unei clase de elevi poate sa creasca sau sa scada atunci cand in clasa respectiva este transferat un elev de la o alta clasa; daca media la invatatura a acestuia din urma este mai mare decat media la invatatura a clasei, aceasta va creste si, invers.

In legatura cu evolutia costului marginal, trebuie precizat ca in conditiile in care costurile variabile totale cresc mai repede (sau mai incet) decat productia, costul marginal creste, se reduce sau ramane constant in functie de modul concret in care evolueaza de la un interval de timp la altul DCVT (sporul absolut al costurilor variabile totale) si DQ (sporul absolut al productiei). In cazul in care, costurile variabile totale cresc, de fiecare data, mai rapid decat productia, costul marginal va creste, va scadea sau va ramane constant astfel:

Ø Costul marginal creste, deoarece productia creste in progresie aritmetica (si, deci, DQ = constant = ratia), iar costurile variabile totale au evoluat astfel incat, de la un interval de timp la altul, DCV a crescut. De exemplu:

Se observa ca productia a crescut mai incet decat CVT deoarece:

200/100 < 900/400 si respectiv 300/200 < 1500/900 (in cazul indicilor cu baza in lant) sau: 200/100 < 900/400 si respectiv 300/100 < 1500/400 (in cazul indicilor cu baza fixa).

Ø Costul marginal se reduce, desi CVT creste, de asemenea, mai rapid fata de evolutia productiei:

Ø Costul marginal nu se modifica, cu toate ca productia creste mai incet decat costurile variabile totale:

La aceleasi concluzii ajungem si daca vom considera ca:

- CVT cresc mai repede decat productia, dar cresc in progresie aritmetica;

- CVT cresc mai repede decat Q, fara a sti cum evolueaza fiecare si deci, fara a cunoaste evolutiile complete ale sporurilor costurilor variabile totale si ale productiei.

In general este evident faptul ca agentii economici sunt interesati sa obtina productia cu costuri cat mai mici, deoarece, atunci profitul lor este mai mare.

Cai de reducere a costurilor

1. Obtinerea unor preturi de cumparare a factorilor de productie cat mai mici si reducerea stocurilor.

Diminuarea consumului de materiale si reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs.

3. Micsorarea cheltuielilor de exploatare a utililajelor.

4. Scaderea cheltuielilor administrative.

5. Reducerea cheltuielilor de desfacere si de publicitate.