Principalele sisteme de curenti la nivelul globului terestru

Principalele sisteme de curenti la nivelul globului terestru

1. Oceanul Atlantic

Atlanticul de Nord. Curentii din Oceanul Atlantic de Nord se prezinta sub turna unei circulatii in sensul acelor de ceasornic.

Partea sudica a acestei circulatii consta intr-o deplasare spre vest a unei mari cantitati de apa, care cuprinde curentul Nord Ecuatorial, (foarte stabil) cu extremitatea sudica pe paralela de N si curentul Sub-Tropical de N (mai putin stabil) intre N si N. La est de Marea Caraibelor, curentul Ecuatorial de nord intalneste o mare parte a apelor curentului Sud Ecuatorial din Atlanticul de Sud. Curentul format curge spre vest prin Marea Caraibelor aparand in stramtoarea Yucatan. De aici se deplaseaza spre nord-vest de-a lungul coastei nord-vestice a Cubei si apoi prin stramtoarea Florida pentru a forma curentul Golfului.

Iesind in stramtoarea Florida, curentul Golfului urmeaza linia coastei, la o distanta de aproximativ l82,9 m (100 fth), pana la capul Hatteras si imediat la nord de acesta paraseste coasta luand o directie estica spre ocean. Pana la aproximativ W longitudine, curentul Golfului este bine definit dupa care creste in latime si slabeste in intensitate de-a lungul partii estice al Marelui Banc al Terra-Novei, dupa care se stabileste intre est si nord-est, traverseaza oceanul spre coastele Europei formand curentul Atlanticului de Nord.

Dupa ce traverseaza oceanul la aproximativ W - W longitudine, partea sudica a Atlanticului de Nord se roteste spre dreapta de la sud-est la sud-vest si intra in curentul Sub-Tropical de Nord si Nord Ecuatorial completand circulatia principala.

Ramura care se separa spre sud din curentul Atlanticului de Nord este cunoscuta ca fiind curentul Azorelor, aceste insule fiind situate in centrul curentului, ocupand o zona intre paralelele S si N.

Partea de est a curentului Azorelor care trece pe langa coasta Spaniei si Portugaliei este cunoscuta ca fiind curentul Portugaliei, iar mai la sud curentul Canarelor, acestea fiind neinsemnate ca marime in comparatie cu curentul principal.

La sud de Capul Sao Vicente, curentul de coasta se extinde spre sud-est pana aproape de vestul Stramtorii Gibraltar, dupa care se intoarce treptat spre sud intalnind curentul Canarelor. O parte din apele acestei extinderi trec de Capul Sao Vicente de-a lungul coastei apoi prin Stramtoarea Gibraltar intrand in Marea Mediterana.

Principala parte a curentului Canarelor curge spre sud- vest aproximativ paralel cu coasta Africii pana la aproximativ N latitudine in regiunea Capului Blanc. La sud de acest cap curentul capata o directie vestica treptat devenind curentul Ecuatorial de Nord.

La nord de Ecuator, intre curentul Ecuatorial de Nord si de Sud exista contracurentul Ecuatorial de latime mai mica care are o directie estica. Longitudinea de unde incepe acest curent variaza in timpul anului fiind aproximativ W din august pana in octombrie si aproximativ W din februarie pana in aprilie. Pe toata durata anului o parte a acestui curent curge de la Capul Palmas de-a lungul coastei Golfului Guineea pana la Golful Biafra aceasta parte fiind cunoscuta sub numele de Curentul Guineei.

Curentul Canarelor. (de la N la N). Coasta de nord-vest a Africii este una din regiunile lumii unde exista o zona de temperatura scazuta a apei, provenita de la adancimi mari, de-a lungul coastei. Aceasta zona este centrata intre aproximativ N si N latitudine. Fenomenul poarta numele de upwelling si este produs de vanturile de nord-est care bat deasupra coastei rezultand o miscare continua a apei care se departeaza de coasta. Cantitatea de apa de la suprafata ce este impinsa catre larg este inlocuita de apa de la adancime mare. Aceasta deplasare a apei conduce la scaderea nivelului marii in apropierea coastei si cresterea acestuia spre larg. Acest fenomen genereaza un curent de gradient (de panta) de directie sudica paralel cu coasta. Curentul Canarelor reprezinta insumarea curentului de suprafata, curentului de gradient si curentului de deriva produs de vanturile care bat dinspre ocean.

Deplasarea sudica a apei ce apartine curentilor din estul Atlanticului de Nord aduc ape care sunt relativ reci pentru zonele in care au ajuns. Aceste ape Ia care se adauga si cele datorate fenomenului de upwelling conduc la deplasarea spre sud a izotermelor acestei zone.

In mare deschisa, in zona rutelor de navigatie, directia predominanta este intre sud si vest. Rata medie a curentului variaza de la un sezon la altul si de la un loc la altul in timpul aceluiasi sezon. Variatia vitezei se inscrie intre urmatoarele limite: 7- l2 mile pe zi din noiembrie pana in ianuarie si din mai pana in iulie si de la 8-13 mile pe zi din februarie pana in aprilie si din august pana in octombrie.

In zona dintre Capul Espartel (N, W) si Capul Blanc, directia principala a curentului Canarelor este sud-vest paralela cu linia coastei, cu rate mai mari de un nod.

La nord de Capul Blanc curentul are o directie in general sud-vestica cu o rata de aproximativ jumatate de nod. La nord de Capul Beddouza are, de obicei, aceeasi directie, cu o rata de aproximativ un nod.

Intre Capul Blanc si Essaouira se face simtit un curent de directie sud-sud-est cu o rata de doua noduri.

Intre Capul Essaouira si Capul Bojador curentul de la coasta pana la 50 mile in larg are directie sud-vestica. Puterea sa cea mai mare este de obicei la o distanta de 3-3milede tarm cu o rata medie de la jumatate la trei sferturi de nod pana la Capul Yubi.

Intre coasta de nord-est de Capul Yubi pe de o parte si insulele Canare de cealalta parte se formeaza o zona de forma unei palnii al carei gat este intre cap si insulele opuse. In aceasta zona curentul Canarelor are o rata de aproximativ 6 noduri in jurul Capului Yubi.

1.

Curentul Guineei. Curentul incepe de la Capul Palmas, puterea sa cea mai mare fiind intre Capul Palmas si Capul Three Points (N, W). La sud de Capul Three Points puterea medie a curentului desi mare este mai scazuta decat in zona mai sus amintita.

In cea mai mare parte a anului curentul Guineei este foarte constant intre Capul Palmas si meridianul de W, depasind in stabilitate chiar curentul Sud Ecuatorial, curentii componenti din directii diferite de nord-est si sud-est fiind foarte putini. Exceptie se face in perioada decembrie-februarie cand vantul de vest reduce din puterea medie a curentului, uneori schimbandu-i sensul sau generand componente cu directii nod-vestice sau vest-nord-vestice. Raportul acestor componente vestice este de aproximativ 1/7, rata lor depasind rar un nod.

Intre Capul Palmas si meridianul de vest o mare parte din curentii observati depasesc rata de un nod, cei ce depasesc doua noduri fiind rari. In perioada mai iulie pot aparea curenti cu viteze de trei noduri sau mai mult.

La est de meridianul de W, curentul, pe langa faptul ca este mai putin puternic este si mai inconstant. In aceasta zona a Golfului Biafra, observatiile asupra curentului sunt putine, despre directia acestuia stiindu-se foarte putin. ( 1.2)

Curentii de maree. In zona Africii de vest curentii de maree sunt semi-diurni, schimbandu-si directia de patru ori pe zi. Inegalitatea diurna este neglijabila astfel incat cei doi curenti de aceeasi directie in timpul zilei au aceeasi durata si aceeasi putere maxima.

Spre coasta, departe de gurile fluviilor, curentii de maree, au directii nordice sau vestice la flux si sudice sau estice la reflux.

In apropierea gurilor de varsare a fluviilor curentii de maree au directii spre gura de varsare in timpul fluxului si in sens invers in timpul refluxului. Efectul este simtit pe o distanta de 10 mile, sau mai mult, de gura de varsare a fluviilor mari, cu viteze ce depasesc un nod.

Curentul Nord Ecuatorial. (urmatoarele remarci se refera la acest curent la est de W longitudine). Curentul nu are fixata limita sudica deoarece Contracurentul Ecuatorial de la sudul acestuia variaza pe latitudine tot timpul anului. Curentul Nord Ecuatorial ocupa zona dintre paralela de N si Contracurentul sus mentionat este o continuare a curentului Canarelor si la fel ca acesta este impulsionat in principal de vantul de nord-est care la latitudini tropicale devine estic. Curentul Nord Ecuatorial este mai putin puternic si mai putin stabil decat cel din Sud Ecuatorial.

Directiile predominante sunt intre nord-vest si sud-vest, putand fi intalnita la un moment dat oricare alta directie.

Puterea medie pare a fi putin mai mare decat a Curentului Canarelor variind in functie de sezon si latitudine de Ia 8 la 15 mile pe zi. O mica parte a acestui curent depaseste rata de un nod dar nu atinge doua noduri.

Contracurentul Ecuatorial. Acest curent difera de alti curenti din circulatia Nord Atlantica prin aceea ca este de origine intre-oceanica. Meridianul de origine al acestui curent variaza considerabil pe tot parcursul anului. Din februarie pana in aprilie originea curentului este aproximativ meridianul de W, de aici curentul luand o directie estica distinct de Curentul Guineei. Din mai pana in iulie originea curentului se muta mai spre vest la aproximativ W longitudine, in perioada dintre august si octombrie ajunge la cea mai vestica longitudine aproximativ W revenind spre est din noiembrie pana in ianuarie la aproximativ longitudine.

In ocean deschis la vest de meridianul de 1 8~ W, limita sudica a contra curentului care este si limita nordica a Curentului Sud Ecuatorial se stabileste aproximativ pe paralela de N pe toata durata anului.

Intre Curentul Sud Ecuatorial si Contracurentul Ecuatorial exista o zona in care apa din primul circula spre nord intorcandu-se treptat spre est si intrand in cel de-al doilea.

Limita nordica a curentului, la fel ca cea sudica, nu este bine definita variind de la N latitudine, in perioada noiembrie-iulie, pana la N latitudine in august - octombrie.

Nu sunt multe observatii asupra curentului, dar cele care exista, arata ca in perioada cand acesta are extinderea in latitudine (din august in octombrie) se stabileste direct spre est traversand oceanul si devine mai puternic.

Din mai pana in iulie si din noiembrie pana in ianuarie, directia predominanta nu este in general estica dar variaza intre nord-est si sud-est.

Contracurentul Ecuatorial prezinta un considerabil grad se variabilitate avand predominant componente cu directii estice, dar nelipsind si cele spre vest care apar frecvent in orice luna fiind mai reduse din august pana in octombrie cand fluxul spre est este puternic.

La vest de meridianul de W sunt intalniti in perioada august-iulie curenti ce depasesc doua noduri si in mod particular in regiunea de la vest de meridianul de W din august pana in octombrie

Curentul Ecuatorial. La o distanta destul de mare la est de Marea Caraibelor, Curentii Nord Ecuatorial si Sud Ecuatorial se combina pentru a forma Curentul Ecuatorial care curge spre vest-nord-vest de-a lungul coastei nordice a Marii Caraibelor pana la meridianul de W.

Curentul Ecuatorial este principalul curent din Marea Caraibelor si are o directie de la vest la vest-nord-vest.

Curentul Ecuatorial are o stabilitate de peste 70% in cea mai mare parte a Marii Caraibelor. Exista o mica variatie in functie de sezon, acesta avand o tendinta de crestere maxima in ianuarie-februarie si o scadere minima in octombrie-noiembrie.

Rata principala a curentului este intre 1 - 1,5 noduri in partea sud-estica a zonei si tinde sa descreasca, catre mai putin de un nod, spre vest si nord.

Contracurentul Caraibelor. Spre deosebire de curentul principal din Marea Caraibelor, contracurentul variaza considerabil in putere si stabilitate de la sezon la sezon. In lunile august septembrie si octombrie curentul este cel mai constant si cu o putere maxima. 80% din curentii observati in aceasta perioada se inscriu in cadranul dintre nord-nord-est si est-sud-est. O mare parte din acesti curenti au rata mai mica de un nod, cativa intre 1 si 2 noduri si foarte putini intre 2 si 3 noduri de directii nord-estice. In aceasta perioada a anului contracurentul poate ii simtit aproape pana la meridianul de W in apropiere de Punte Gallinas in Columbia.

Contracurentul este slab si putin constant in timpul lunilor februarie, martie, aprilie.

Mare parte dintre acestia au rata mai mica de un nod. Limita estica a curentului este la vest de meridianul de W.

Extinderea spre mare a contracurentului la vest de meridianul de W este aproximativ 20-30 de mile. La est de acest meridian observatiile disponibile arata lipsa limitei curentului. De aici apele iau directii spre nord si nord-est in final reintrand in Curentul Ecuatorial la aproximativ N latitudine.

Aceasta circulatie a apei continua de-a lungul coastei Columbiei pana aproape de Punta Gallinas, extinzandu-se pana la latitudini de .

Din februarie pana in aprilie Contracurentul Caraibelor este slab si inconstant. Contracurentul Ecuatorial fiind in mod similar variabil si mai putin puternic, punctul sau de origine aflandu-se pe meridianul de W sau mai la est.

Curentii de maree. In aceasta zona curentii de maree au directie vestica in timpul fluxului si estica in timpul refluxului. Rata este mica, rareori depasind un nod si jumatate. Numai in apropierea tarmului, la gurile de varsare ale raurilor si in stramtorile inguste, curentii de maree se fac simtiti in comparatie cu ceilalti curenti.

Caracteristicile mareei se reflecta si in curentii de maree, acestia fiind semidiurni la est de Golful Paria. La vest sunt foarte slabi cu importante inegalitati diurne.

Curentul Ecuatorial in Marea Caraibilor. Acest curent rezulta atunci cand Curentul Sud Ecuatorial si Curentul Nord Ecuatorial se combina in zona Antilelor Mici. Remarcile urmatoare nu includ partea nord-vestica a Marii Caraibilor intre Jamaica si coasta sudica a Cubei. In aceasta portiune a marii curentii nu fac parte din Curentul Ecuatorial.

Pe toata suprafata marii cea mai mare parte a curentilor observati nu depaseste un nod, dar se intalnesc si curenti cu rata de doua noduri. Ocazional curentii intre 2-3 noduri apar la sud de paralela de N si la sud de N. Un numar mic de curenti cu rata de peste trei noduri au fost observati in perioada mai-octombrie de la sud de N latitudine intre meridianele de W si W.

Majoritatea curentilor au componente vestice, un mare numar dintre acestia situandu-se intre nord-vest si sud-vest pana cand curentul capata o directie generala spre nord-vest spre Canalul Yucatan in partea de vest a marii (1.3.).

Curentii de maree. In general, curentii de maree curg prin numeroasele canale dintre insulele din Oceanul Atlantic in Marea Caraibilor pe durata a 6 ore in timpul fluxului si afara din Marea Caraibilor spre Oceanul Atlantic, 6 ore in timpul refluxului.

Cu cateva exceptii rata curentilor de maree nu este mai mare de un nod pana la un nod si jumatate.

Curentul Antilelor. Antilele Mari formeaza o bariera naturala care separa curentul general vestic din sudul Atlanticului de Nord in doi curenti. Ramura sudica intre Marea Caraibilor prin stramtorile dintre Antilele Mici in timp ce ramura nordica trece pe la nord de Antilele Mari si se intoarce spre nord-vest.

Descrierea care urmeaza acopera acea parte a Oceanului Atlantic de la nord-est de Antilele Mari intre meridianele de W si W si intre paralelele de N si N. In aceasta regiune curentii sunt in general influentati de vanturile predominante.

Principalul curent din aceasta zona este Curentul Nord Sub-tropical care are o directie general vestica. Curentul este mai constant si mai puternic in sudul regiunii devenind variabil si slab pe masura ce se inainteaza spre nord. Centrul circulatiei principale de suprafata este la aproximativ N latitudine in timpul iernii si aproximativ N latitudine vara.

Curentul Sub-tropical de Nord capata o directie vest-nord-vestica in partea nordica a Antilelor Mari si nord-vestica peste Bancul Bahamas devenind Curentul Antilelor.

Mai mult de 70% din curentii observati au o retea de mai putin de un nod, aproximativ 2% mai mult de doua noduri, rata maxima inregistrata fiind de 4 noduri spre nord, in nord-vestul Bancului Bahamas, in timpul verii.

In partea de sud-est viteza medie este de aproximativ jumatate de nod crescand la un nod peste Bancul Little Bahama.

Curentii in Stramtoarea Yucatan. Cea mai mare parte a curentilor ce strabat Marea Caraibilor sunt constransi sa curga prin Stramtoarea Yucatan spre Golful Mexic.

Axa curentului se gaseste la aproximativ 35 mile de coasta Peninsulei Yucatan, rata medie de-a lungul axei fiind de aproximativ 4 noduri.

Directia curentului pe toata latimea sa este nordica. Vara rata curentului creste, iar iarna descreste putin. Curentul devine mai ingust cand rata descreste si se extinde cand rata creste

In afara de aceasta variatie in functie de sezon mai apare si o variatie zilnica. In fiecare zi rata maxima apare cu aproximativ 9 ore inainte ca Luna sa traverseze meridianul locului. In unele ocazii rata curentului creste cu aproximativ 3 noduri in 5 ore si descreste cu o valoare medie in 9 ore. Variatia zilnica este bine marcata mai mult in partea vestica a stramtorii decat in est.

La mai putin de 20 mile de Capul San Antonio, directia curentului este sau spre nord-est spre Stramtoarea Florida sau spre sud-est, apoi spre est de-a lungul coastei sudice a Cubei.

La un moment dat curentul are o directie estica de-a lungul coastei de la Capul San Antonio spre Capul Corrientes, putand atinge 4 noduri in timpul vanturilor de sud.

Aceasta zona este periculoasa pentru navigatie si este recomandabil sa i se dea u atentie deosebita.

Curentul Floridei. O mare parte a curentului care se ramifica, din Stramtoarea Yucatan in Golful Mexic, capata o directie est-nord-estica spre Stramtoarea Florida. Pe masura ce acest curent se apropie de stramtoare, se intalneste cu curentul de directie sud-estica si traverseaza Golful Mexic

Curentul rezultat curge spre est prin stramtoare si este cunoscut ca Curentul Floridei. Dupa ce inconjoara Capul Florida, intalneste acea ramura a Curentului Antilelor care are directie nord-vestica prin Canalele Old Bahama, Nicolas si Santaren.

Dupa aceste jonctiuni, Curentul Floridei curge spre nord intre peninsula cu acelasi nume si Insulele Bahama. La nord de aceste insule Curentul Floridei se intalneste cu principala portiune a Curentului Antilelor rezultand Curentul Golfului.

Pe masura ce curentul iese din stramtoare apa este caracterizata prin culoarea albastru - inchis - indigo, temperatura ridicata la suprafata, salinitate mare si absenta fosforescentei.

Rata maxima observata este de aproximativ 6,5 noduri. Intre meridianele de W si W aproximativ 50% din vitezele observate sunt de un nod sau mai mult, 15% intre 2 si noduri si aproximativ mai mari de trei noduri.

Rata medie a curentului de directie estica in aceasta regiune este de l la 4 noduri tot timpul anului.

In afara de variatia anuala, curentul mai prezinta si o variatie zilnica in functie de maree. Aceasta variatie este in medie de jumatate pana la un nod in regiunile cu o curgere maxima si in unele ocazii depaseste 2,5 noduri. Rata maxima se inregistreaza cu aproximativ 9 ore inainte ca Luna sa tranziteze meridianul locului. Acest efect este in general mai mare in partea de vest a axei curentului.

Pozitia axei Curentului Floridei nu este afectata de vant, dar rata medie poate creste datorita vantului de sud sau poate scadea cu un vant de nord.

Curentul Golfului. Apele Curentului Sud Ecuatorial curg de-a lungul coastei nordice a Braziliei si intalnesc Curentul Nord Ecuatorial. Acesti curenti continua sa curga spre vest prin Marea Caraibilor. Apele lor combinate parasesc aceasta mare prin Stramtoarea Yucatan. La iesirea din stramtoare, curentul se ramifica, o ramura curgand de-a lungul coastei nord-vestice a Cubei si apoi spre Stramtoarea Florida; cealalta ramura intra in Golful Mexic si dupa o circulatie in sens orar in interiorul golfului , iese prin partea estica a acestuia , intalnind prima ramura. Acest punct de jonctiune al curentilor, unde golful se ingusteaza pentru a forma canalul dintre Florida Keys si Cuba, este de obicei considerat punctul de plecare al Curentului Golfului.

Curentul Golfului are directie estica si apoi nordica prin Stramtoarea Florida dupa care trece prin Bancul Little Bahama, continua spre nord si urca pana la paralela de N, trecand spre nord-est, urmand in general directia batimetricii de 100 de brate (189m) pana Ia Capul Hatteras.

Intrucat distanta dintre coasta si batimetrica variaza datorita profilului coastei, Curentul Golfului se afla la distante variabile fata de tarm. Imediat la nord de aceste neregularitati ale coastei. Curentul Golfului paraseste batimetrica si se intoarce spre est, cauza acestei devieri fiind adancimea mica de la sudul Bancurilor Georges si Nova Scotia.

Curentul ocupa toata zona dintre paralele de N si N si meridianele de W si W . Marginea dinspre tarm a curentului de la sud de Capul Hatteras devine treptat marginea nordica a acestuia la nord de acest cap.

Curentul ajunge la sud-est de capatul Marelui Banc al Terra-Novei in dreptul meridianului de W. La est de acest meridian, curentul devine slab, influentat de vant si este cunoscut ca fiind Curentul Nord Atlantic.

Convergenta dintre Curentul Golfului si Curentului Labradorului. Curentul Labradorului, dupa ce curge intre Capul Sable si Capul Cod, continua spre sud intre coasta Statelor Unite si Curentul Golfului, prezentand caracteristicile unui curent rece.

Limita sudica a Curentului Labradorului variaza in functie de sezon. Acesta se extinde pana la N latitudine, la nord de Capul Hatteras din noiembrie pana in ianuarie si pana la aproximativ N latitudine din februarie pana in aprilie. Din mai pana in iulie limita este paralela de N, iar din august pana in octombrie N.

Pe toata lungimea dintre limita sudica a Curentului Labradorului si regiunea Marelui Banc al Terra-Novei apele calde si reci ale celor doi curenti se unesc, aceasta linie de convergenta fiind cunoscuta cu denumirea de "Zidul Rece".

Capatul estic al Zidului Rece in regiunea Marelui Banc al Terra-Novei prezinta contraste hidrografice care nu se intalnesc nicaieri in lume. Sunt frecvente schimbarile mari de temperatura pe distante mici, cu aproape , si chiar mai mult de o parte si cealalta Zidului Rece. O variatie de temperatura de la F la F a fost inregistrata in aceasta zona pe o lungime mai mica decat a unei nave.

De-a lungul zonei de convergenta, apele Curentului Labradorului circula paralel cu marginea nordica a Curentului Golfului, treptat pierzandu-si identitatea printr-un proces de amestecare.

Zona de convergenta nu trebuie considerata ca o linie continua. Apele calde pot patrunde ca niste ramuri in cele reci sau invers, formandu-se curenti mici, locali.

Axa si limitele Curentului Golfului. De la Stramtoarea Florida pana la Capul Hatteras, axa de-a lungul careia curentul are puterea cea mai mare se intinde paralel cu coasta, limita sa vestica fiind formata de batimetrica de 100 de brate (182,9m).

Axa curentului nu se afla permanent la aceeasi distanta fata de batimetrica, depinzand de iregularitatile acesteia si de latimea curentului de panta din apropierea coastei.

Observatiile nu sunt inca suficiente pentru a determina pozitia exacta a axei, la est sau la vest. Aproximativ, axa se intinde la 15 mile est de batimetrica de 100 de brate (182,9m) incepand de la sud-estul Capului Fear pana la Capul Hatteras. La sudul acestei zone, batimetrica se curbeaza in apropierea coastei iar axa curentului la latitudinea de N este situata la aproximativ 40 mile sud-est de acest reper.

Limita dinspre coasta a Curentului Golfului intre Stramtoarea Florida si Capul Hatteras este de asemenea variabila. Ea se situeaza intre batimetrica de 50 brate (91,4m) si cea de 20 brate (36,6m). Cand starea vremii este moderata, limita curentului poate fi recunoscuta dupa valurile de resac sau dupa diferenta de culoare a apei. Apele curentului mai pot fi distinse datorita temperaturii si salinitatii lor crescute si nu dupa directia curentului, intrucat vanturile de sud si sud-vest produc curenti de deriva, in apele din zona coastei, ce pot avea directii intre nord si est.

Partea dinspre larg a curentului este formata de apa Curentului Nord Sub-Tropical care are aceeasi directie dar o putere mult mai mica. Spre larg puterea descreste si treptat curentul se pierde in apele oceanului.

Latimea Curentului Golfului creste pe masura ce creste latitudinea: la Capul Hatteras aceasta este aproximativ 130 - 150 mile.

Alte caracteristici ale Curentului Golfului. Curentul nu are tot timpul curgerea omogena. In dreptul Capului Hatteras, pe toata latimea sa, curentul este separat in numeroase benzi de apa rece si apa cu temperatura mai ridicata. Aceasta caracteristica - desi nu este stabila - poate fi observata si la sud de Capul Hatteras.

Dupa cum s-a aratat, temperatura apei indica si limitele Curentului Golfului pe tot parcursul sau. Axa de cea mai ridicata temperatura coincide cu axa ratei cea mai mare a curentului, dar acest fapt nu poate fi stabilit cu certitudine.

Curentul Golfului variaza uneori in functie de sezon si acest fapt este demonstrat de catre variatia pozitiei axei de putere maxima, care se poate extinde cateva mile pentru scurte perioade de timp. Aceasta variatie este mai mare la schimbarea vantului care produce de asemenea fluctuatii in directie si in rata curentului.

Variatia datorita curentilor de maree are un caracter minor.

La latitudini nordice, limita de nord a curentului este bine definita in toate anotimpurile datorita convergentei cu apele reci ale Curentului Labradorului.

Diferenta dintre cantitatea de apa calda adusa de Curentul Golfului si cea de apa rece adusa de Curentul Labradorului produce schimbarea pozitiei limitei nordice a Curentului Golfului. Aceasta limita are o variatie stabila in functie de sezon: limita este mai la nord in timpul verii decat iarna. In apropierea Marelui Banc al Terra-Novei variatia in latitudine este de aproximativ doua grade.

Variabilitatea curentilor ce compun Curentul Golfului. Intre Stramtoarea Florida si Capul Hatteras exista un mare grad de variatie a directiei curentilor componenti ai Curentului Golfului fata de directia predominanta. Unde directia curentului este nordica se observa frecvent curenti de la nord-nord-vest la nord-est inclusiv, iar unde directia curentului este spre nord-est se observa curenti de directii intre nord si est. In general acesti curenti apar in regiunile marginale ale Curentului Golfului in special in partea de la larg.

Variatii in rata curentului apar oricand chiar daca directia este stabila. Aceste variatii sunt determinate de schimbarea vantului. Vanturile din sens contrar curentului ii micsoreaza rata, iar vanturile in acelasi sens il accelereaza.

Efectele unor vanturi locale sunt aproape neglijabile mai ales daca sunt de scurta durata. De obicei fluctuatiile vantului afecteaza rata curentului cu o mila sau doua pe zi. Cea mai puternica parte a curentului este in Stramtoarea Florida. Marea majoritate a curentilor observati in regiunea Curentului Golfului la Nord de Stramtoarea Florida depasesc un nod, rata fiind intre 1 si 2 noduri.

Rata maxima observata este de 15 noduri prin Stramtoarea Florida si de 4 pana la 4,5 noduri intre stramtoarea si regiunea Capului Hatteras.

Marinarii care se apropie de Terra-Nova pe vreme rea trebuie sa navigheze cu atentie sporita deoarece este imposibil de prevazut directia si sensul curentilor din zona.

Numeroase nave au naufragiat langa Point Plate (N; W), ceea ce impune o mare atentie in special pe timp de ceata deoarece curentii sunt foarte neregulati, putand avea orice directie si orice rata.

Curentul Labrador. La nord de Stramtoarea Hudson curentul curge de-a lungul tarmului canadian al Golfului Baffin, fiind cunoscut ca "Curentul Buffin".

Continuarea de la sud de Stramtoarea Hudson se numeste Curentul Labrador.

Curentul Labradorului creste in suprafata pe masura ce inainteaza spre sud si dupa ce trece prin Stramtoarea Belle Isle si de coasta estica a Terra-Novei, acopera intreaga suprafata a Marelui Banc, aceasta fiind acea parte a curentului care transporta ghetarii spre sud spre rutele transatlantice.

O alta ramura urmareste coasta Peninsulei Avalon din Terra-Nova si dupa ce inconjoara Capul Race (N; W) ia o directie sudica.

Desi o parte din apa care trece de Marele Banc are o directie mai mult sudica, in special in perioada august-octombrie, directia principala de deplasare este sud-vestica. Astfel, Curentul Labrador curge spre sud-vest si ocupa zona dintre coasta sudica a Terra-Novei, coasta sud-estica a Peninsulei Noua Scotie si limita nordica a Curentului Golfului.

Curentul este puternic afectat de vant, iar in apropierea coastei de catre curentii de maree. Majoritatea curentilor observati nu depasesc rata de un nod.

1.4.

Curentul Nord Atlantic. In oceanul Atlantic de Nord, la est de meridianul de W. Curentul Golfului inceteaza sa mai fie un curent bine definit. Prin urmare slabeste in putere si capata o directie nord-estica pe la estul Marelui Banc traversand direct oceanul spre insulele engleze si coasta europeana adiacenta fiind cunoscut ca "Curentul Nord Atlantic".

Mai la nord de acest curent, apele transportate, de o temperatura relativ mare, se deplaseaza in general spre nord-est trecand de coastele vestice ale Insulelor Hebrides si Shetland si de acolo spre coasta Norvegiei care este atinsa la aproximativ N latitudine.

In timp ce deplasarea generala a curentului de suprafata este cea descrisa mai sus, in nordul Atlanticului de Nord pot fi intalniti curenti de orice directie in orice perioada a anului.

Aceasta se datoreaza faptului ca acesti curenti sunt aproape in intregime generati de vant, care este foarte variabil in toate anotimpurile putand bate din orice directie, desi directia predominanta este vestica.

Directia Curentului Nord Atlantic este evidentiata dupa un vant de vest puternic si de lunga durata.

In apropierea Canalului Englez se simte o oarecare variabilitate a curentului, dar observatiile arata ca numarul directiilor intre nord-nord-est si sud-sud-est depaseste pe cel al directiilor intre sud-sud-vest si nord-nord-vest.

Rata majoritatii curentilor observati nu depasesc un nod. Procentajul aproximativ al curentilor cu rata intre un nod si doua noduri este urmatorul:

. noiembrie - ianuarie 9% - mai - iulie 1%

. februarie - aprilie - august - octombrie 4%

Numarul putin mai mare al curentilor de est in comparatie cu cei de vest in apropierea Canalului Englez determina un curent de deriva slab prin acest canal.

Curentii in zona Golfului Biscaya. In general observatiile sunt facute in zona rutelor de navigatie ce traverseaza gura golfului.

Curentul Nord Atlantic, care este continuarea Curentului Golfului formeaza partea nordica a circulatiei din estul oceanului. De la sudul acestui curent apele se ramifica spre sud si sud-est pentru a forma partea estica a circulatiei principale.

De-a lungul coastei Spaniei si Portugaliei curentul este cunoscut ca fiind "Curentul Portugaliei" si mai spre sud ca fiind "Curentul Caraibelor".

In calea principalelor rute de navigatie ce traverseaza gura Golfului Biscaya, curentii au caracter variabil, astfel incat orice directie poate fi observata in orice moment.

Exista totusi o oarecare stabilitate a directiei sud- estice in partea nordica si centrala a golfului, care devine mai sudica pe masura ce curentul se apropie de coasta nord-vestica a Spaniei.

Rata majoritatii curentilor nu depaseste un nod, dar exista curenti cu rata intre l si 2 noduri in special in perioada noiembrie-ianuarie.

1.5

Atlanticul de Sud. In Atlanticul de Sud circulatia apei la suprafata este in sens antiorar dupa cum se arata in figura 1.6.

Partea estica a acestei circulatii este asigurata de un curent rece numit Curentul Banguelei care in partea de nord a oceanului se uneste cu curentii calzi de directie vestica. Dintre acestia, Curentul Sud-Ecuatorial se extinde in latitudine de la aproximativ S la S. Cu cat latitudinea creste, curentul vestic isi micsoreaza rata medie fiind cunoscut sub denumirea de Curentul Sud Sub-Tropical.

Partea vestica a circulatiei este formata de Curentul Braziliei care este derivat din apele calde ale Curentului Sud Sub-Tropical.

Curentul Sud Ecuatorial isi schimba directia de-a lungul Coastei Braziliei in circulatie in Oceanul Atlantic de Nord. La vest de punctul de origine al Contracurentului Ecuatorial, Curentul Sud Ecuatorial intalneste Curentul Nord Ecuaturiai, cei doi curenti curgand paralel spre vest, spre si in Marea Caraibilor.

Partea sudica a circulatiei este formata in principal de Curentul Oceanic de Sud care curge in jurul globului prin sudul oceanelor Atlantic de Sud, Indian si Pacific de Sud. Acest curent se intinde spre nord pana la aproximativ S latitudine in zona de mijloc a Oceanului Atlantic de Sud.

O parte din apele Curentului Braziliei capata o directie estica si sud-estica rezultand un curent de est, paralel si la nordul Curentului Oceanic de Sud.

Curentul Sud Ecuatorial. Urmatoarele date se refera la curentul de directie vestica dintre paralelele S si S si meridianele W si W.

Acesta este unul dintre curentii cei mai stabili din lume cu directia intre vest-nord-vest si vest-sud-vest inclusiv. Curentul are variatie in timp a ratei directiei dar nu si a sensului de deplasare al apei.

O mare parte a curentilor cu componente vestice ce compun Curentul Sud Ecuatorial, au rata peste un nod, existand si un mic procent care depaseste doua noduri, cei mai multi fiind din mai pana in iulie si cei mai putini din februarie pana in aprilie.

Stabilitatea curentului este mare din mai pana in iulie cand 80-90% din curentii componenti, la diferite longitudini, sunt intre nord-vest si sud-vest. Din februarie pana in aprilie cand stabilitatea este mai scazuta, procentajul este intre 68-73%.

O parte din apele Curentului Sud Ecuatorial, intre meridianele de W si W, se afla la nord de Ecuator, aceasta extindere fiind dependenta de sezon si longitudine.

Din mai pana in iulie curentul vestic se extinde spre paralela de N zona dintre N si aproximativ N latitudine fiind ocupata se recircula spre nord din acest curent spre Contracurentul Ecuatorial (de directie estica). Conditii similare exista si din august pana in octombrie, dar recircularea se extinde pana la aproximativ N latitudine, la vest de meridianul de W.

Din noiembrie pana in aprilie, curentul vestic se extinde spre N latitudine, la vest de aproximativ W longitudine, si spre N latitudine la est de acelasi meridian, unde Contracurentul Ecuatorial este mai spre sud.

Este evident ca recircularea apei din curentul de vest spre cel de est continua sa se produca si in aceasta perioada, dar aceasta se face local si cu o extindere mai mica in latitudine decat in perioada mai-octombrie.

Curentul Sud Sub-Tropical. Este deja clar ca puterea medie a Curentului Vestic de la sud de paralela de S este mult mai mica decat cea a Curentului Sud Ecuatorial de la nord de aceasta latitudine, acesta fiind si motivul pentru care sunt considerati ca fiind doi curenti distincti.

Curentul Sud Sub-Tropical este de asemenea mai putin constant in directie decat cel Sud Ecuatorial, mare parte din directiile curentilor componenti fiind intre nord si sud prin est.

Numarul curentilor ce depasesc un nod este considerabil dar mai mic decat cei cu aceeasi rata din Curentul Sud Ecuatorial. Exista inregistrati si cativa curenti ce depasesc 2 noduri intre S si S latitudine, in perioada mai-octombrie.

Limita sudica a curentului nu este bine definita acesta intrand treptat in miscarea circulara a Oceanului Atlantic de Sud, intre S si S latitudine.

Curentii pe coasta de est a Americii de Sud. Curentul Sud Sub-tropical circula spre sud-vest pe langa coasta Braziliei (pe la Capul San Roque), de-a lungul coastei Americii de Sud, sub numele de "Curentul Braziliei".

La nord de Santos apar adesea curenti de sens contrar Curentului Braziliei.

La latitudinea gurii fluviului La Plata, Curentul Braziliei este deviat din ce in ce mai mult spre est, atat din cauza rotatiei Pamantului, cat si datorita vanturilor de vest. Aceasta deviatie este pricinuita intr-o oarecare masura si de actiunea Curentului Antarcticului (curent rece), care se infige ca o pana intre continent si Curentul Braziliei si care joaca, asadar, acelasi rol ca si Curentul Labrador din Atlanticul de Nord.

Partea principala a Curentului Braziliei isi continua cursul spre sud-sud-vest, pana la latitudinea de S de unde este deviat complet spre est.

Viteza medie a curentului variaza intre 10 si 35 mile pe zi.

Pe la Capul Horn intra in ocean un curent rece din Oceanul Pacific care are o rata de un nod, devenind Curentul Falklandului. Acest curent se indreapta spre nord-est si dupa intalnirea cu Curentul Braziliei il acompaniaza pe acesta spre est. O parte a curentului Falklandului se rasfrange indata spre nord dupa ce a trecut de grupul de insule cu acelasi nume si urmeaza coasta Patagoniei, spre nord-nord-vest, impingand spre est curentul cald al Braziliei.

In apropiere de coasta curentul rece al Falklandului se incalzeste la suprafata in timpul verii, insa departe de coasta el ramane totdeauna rece si se deosebeste prin culoarea sa verzuie de culoarea albastru inchis a Curentului Braziliei.

Aceasta regiune se caracterizeaza prin prezenta cetii, adusa de vanturile de est peste apele calde ale Curentului Brazilei. Din cauza diferentei de temperatura a apelor se nasc aici furtuni, ceea ce face sa existe o analogie cu regiunea de la sud de Terra-Nova.

Curentul Falklandului transporta cantitati considerabile de iceberguri din ghetarii continentului Antarctic.

Intre Capul Horn si Capul Bunei Sperante circula, de la vest la est, un mare curent rece compus din Curentul Braziliei, din ramura rasfranta a Curentului Falklandului si dintr-o parte a Curentului Oceanului de Sud care transporta masa generala de ape a Oceanului Austral, sub actiunea permanenta a vanturilor de vest.

Acest curent formeaza partea sudica a circuitului Oceanului Atlantic de Sud, intalnind in partea sudica a continentului African un curent cald care vine din Oceanul Indan.

Curentul Benguelei. Acest curent a fost cunoscut sub numele de Curentul Sud African.

Coasta de sud-vest a Africii este una din principalele regiuni ale lumii unde exista fenomenul numit upwelling. Zona in care se produce acest fenomen este centrata la aproximativ S latitudine.

Curentul Benguelei este rezultatul curentului de gradient format datorita fenomenului mai sus amintit si a curentilor de deriva datorati vantului ce bate deasupra Oceanului. Astfel, marea parte a apelor reci ale Curentului Benguelei sunt datorate apei din adancime si nu Curentului Sud Oceanic, din care o mica parte se roteste spre nord.

O alta sursa a Curentului Benguelei o constituie o mica parte din apele calde ale Curentului Agulhas din Oceanul Indian de Sud, care ocoleste Capul Bunei Sperante si ajunge de obicei in Golful False cu exceptia cazului cand lungile furtuni nord-vestice il deviaza, fiind inlocuit de apele reci ale Atlanticului de Sud.

Descrierea care urmeaza se refera in principal la acea zona din Curentul Benguelei din calea rutelor de navigatie spre Capul Bunei Sperante.

Aceasta parte a curentului porneste de la Capul Bunei Sperante, are o directie nord-vestica si curge pe langa coasta numai pana la aproximativ S latitudine, de unde paraseste coasta. In aceasta zona curentul este constant pe tot parcursul anului in comparatie cu zona de la latitudinea de S pana la cea a Capului Lopez, directia curentului variind de la nord la nord-vest.

Pe principala ruta de navigatie spre Capul Bunei Sperante, mai mult de jumatate din curentii intalniti au directii intre nord-vest si vest. Departandu-se de coasta spre vest, Curentul Benguelei slabeste in putere, majoritatea directiilor fiind intre nord-vest si sud-vest.

Rata medie a curentului variaza in functie de latitudine si in functie de sezon. Viteza este cuprinsa intre 10-12 mile pe zi. Cea mai mare parte a curentilor nu depasesc un nod si nu exista curenti mai mari de doua noduri.

In regiunea dintre S si S latitudine si E pana la E longitudine curentii sunt puternici timp de noua luni din noiembrie pana in iulie. Din noiembrie pana in aprilie aproximativ jumatate din curentii observati depasesc rata de un nod si din aprilie pana in iulie se intalnesc ocazional si curenti ce depasesc 2 noduri.

Din august pana in aprilie majoritatea curentilor au directii intre nord-nord-vest si sud-est. Din mai pana in iulie numarul curentilor cu componente estice si vestice este aproximativ egal.

1.7.

2 OCEANUL INDIAN

Zona Marii Arabiei. Variatia alternativa a presiunii atmosferice pe continentul Asia constituie motivul aparitiei musonilor de sud-vest si nord-est.

In partea nordica a oceanului indian musonii genereaza curenti in functie de anotimp. Singurul curent la nord de Ecuator care nu se schimba este Curentul Ecuatorial, care se extinde cateva grade la nord si la sud de Ecuator. Datorita conformatiei tarmurilor Marii Arabiei, curentul in apropierea coastei are directia in sensul acelor de ceasornic in timpul musonului de sud-vest si in directie contrara (trigonometrica) in timpul musonului de nord-est.

Musonul de nord-est (perioada noiembrie-ianuarie). In apele deschise ale Marii Arabiei, directia generala a curentului este vestica. Datorita conformatiei tarmurilor, in partea vestica a Indiei, coasta Pakistanului si pe coastele sud-estice ale Arabiei, curentul curge in directie contrara miscarii acelor de ceasornic. Acest curent continua spre sud de-a lungul coastei estice a Africii, la sud de Capul Guardafului, la aproximativ S latitudine, fiind cunoscut ca Curentul Est African de Coasta.

1.

Musonul de nord-vest (perioada februarie-aprilie). Curgerea predominanta in apele deschise ale Marii Arabiei este nord-vestica. Aproximativ la sfarsitul lunii ianuarie, circulatia spre stanga curentului, in apropierea coastei, se intrerupe si incepe sa se stabilizeze un curent in directie opusa. Astfel circulatia in apropierea coastei se schimba in directie, in timp ce musonul de nord-est este inca simtit.

In medie, schimbarea sensului curentului nu este simultana pe toata lungimea coastei. Curentul Est-African de Coasta la nord de paralela de N incepe sa se schimbe in directie (spre nord-nord-est) in martie si este complet schimbat in timpul lui aprilie desi musonul de nord-est predomina aici pana la sfarsitul lui martie si cel de sud-vest nu incepe pana in mai.

In extremitatea de sud-est a peninsulei Arabiei curentul se schimba de la sud-vest la nord-est in timpul lunii aprilie. La sud-vest de Capul Monze (N; E) curentul se schimba de la vest-nord-vest in ianuarie la vest-sud-vest in februarie si sud-sud-est in martie devenind in aprilie est-sud-est.

In apropierea Deltei Indusului, in luna februarie curentul are directie sud-estica. In partea vestica a coastei Peninsulei Indiene schimbarea directiei este spre sud-sud-est si se face la sfarsitul lui februarie. Pe aceasta coasta musonul de sud-vest nu este stabilizat pana in iunie.

Perioadele de schimbare a curentilor de mai sus sunt bazate pe observatii insuficiente, motiv pentru care in zona de actiune a musonilor acestia prezinta un inalt grad de variabilitate in toate zonele.

Schimbarea curentilor de coasta din Marea Arabiei, in timpul ultimei parti a musonului de nord-est, este atribuita formarii curentilor de densitate datorita diferentei de temperatura.

Efectul musonului de nord-est - care bate puternic din noiembrie pana in ianuarie - este o racire treptata a apei de la tarm spre sud. Astfel, diferenta de temperatura de aproximativ F este atinsa la sfarsitul lui ianuarie intre apele din apropierea tarmurilor si cele de la latitudini de N - N. Aceasta produce o foarte usoara deplasare a apei spre tarm.

Diferenta de temperatura se mentine pana la sfarsitul lunii martie cand incepe sa descreasca.

O situatie similara exista de-a lungul paralelelor de N - N temperatura marii descrescand de la Peninsula Indiana spre coasta africana.

Efectul rotatiei Pamantului si acest gradient de temperatura constituie motivul curentilor (in sensul miscarii acelor de ceasornic) din jumatatea nordica a Marii Arabiei.

Musonul de sud-vest (perioada mai-septembrie). Aproximativ la data cand musonul de sud-vest se face simtit, Curentul Est African deja s-a stabilit pe o directie nordica crescand in putere si constanta.

Circulatia din apropierea coastei (spre dreapta) in Marea Arabiei este deasemenea puternica.

Cand musonul s-a stabilit deasupra marii, curentul de suprafata in zona de sud curge spre o directie estica. In acest sezon nu se face distinctia dintre acest curent si Contracurentul Ecuatorial (de aceeasi directie), ultimul evidentiindu-se uneori printr-o putere mai mare fata de cea obisnuita la sud de paralela de N in lungimea Marii Arabiei.

Cea mai mare parte a Curentului Est African de Coasta se intoarce spre est, intre latitudinile N si N si trece la sud de Insula Socotra in curentul general de est. Curentul de la sud de Socotra, in perioada iulie-septembrie, este probabil cel mai puternic curent din lume, fiind inregistrata o rata mai mare de 7 noduri in ocean deschis.

Curentul Est African continua de-a lungul coastei pana la Capul Guardafui si apoi de cealalta parte a Golfului Aden ca parte a curentului de coasta ce se deplaseaza in sensul acelor de ceasornic. Cand acest curent ajunge pe coasta vestica a Indiei, aproximativ intre N - N latitudine, in apropierea tarmului poate fi simtita o rata mai mare de 3 noduri.

In perioada musonului de nord-est puterea curentilor din zona descrisa, atat spre ocean deschis cat si spre coasta, nu este mare, numai un mic procentaj depasind rata de un nod.

In perioada musonului de sud-vest puterea curentului este mare, un considerabil procent atingand o rata mai mare de 2 noduri. Curentii mai mari de trei noduri pot fi observati ocazional in special in partea vestica a marii si pe coasta sud-estica a Marii Arabiei.

Curentii in zona Ceylonului. Ceylonul este punctul de intalnire si divizare pentru sistemul de curenti din Oceanul Indian, Marea Arabiei, Golful Bengal.

La adancimi mai mici de 182,9 m (100 fth.) sau la o distanta de la 12 la 15 mile de coasta, curentii sunt foarte variabili si pot fi observati pe partea estica sau vestica a insulei, paralel cu coasta. La distanta de numai cateva mile pot fi intalniti curenti de opozitie unul fata de altul.

La o distanta mai mare de tarm, directia generala a curentului este dupa cum urmeaza:

din noiembrie pana in ianuarie curentul are o directie sudica fiind mai puternic de-a lungul coastei de est si mai putin puternic de-a lungul coastei de vest. Rata curentului este de la 1 la 3 noduri pe coasta estica si mai scazuta pe cea vestica.

in perioada februarie-aprilie pe coasta estica curentul se schimba spre nord-vest formand inceputul miscarii in sensul acelor de ceasornic din regiunea coastei Golfului Bengal. La aceasta data curentii sunt variabili, dar nu periculos de puternici in Golful Manar si Stramtoarea Palk.

din mai pana in octombrie directia este sudica si sud-estica de-a lungul coastei de est si sud-vest intorcandu-se in curentul musonic principal care trece pe la sud de insula.

Curentii din sud-est - au o rata mai mare de noduri - se observa pe coasta de sud-vest, cu o ramificatie puternica in (Golful Manar si Stramtoarea Palk.

La sud de Ceylon schimbarea din curentul musonic de est in curentul musonic de vest se face deodata la sfarsitul lunii octombrie.

Schimbarea la curentul vestic la cel estic este treptata, aprilie fiind luna de tranzitie cand apar curentii in ambele directii.

Regiunea apropiata Ia est si sud de Ceylon este cunoscuta pentru curentii puternici, in specia1 din iunie pana in decembrie inclusiv. cand acestia depasesc 4 noduri.

Golful BengaL Musonul de sud-vest produce o deviatie spre est a apelor din golf formand un curent de directie nordica si nord-estica de-a lungul coastei estice a Indiei pana la capatul golfului.

Musonul de nord-est produce o deplasare spre vest a apei din golf si un curent de directie sud-vestica si sudica de-a lungul coastei estice a Indiei.

In toate zonele afectate de musoni, de la care Golful Bengal nu face exceptie, curentii prezinta un inalt grad de variabilitate si chiar in mijlocul perioadei unui muson pot fi intalniti uneori curenti de directii opuse fata de cei determinati de vant.

Musonul de sud vest se stabileste peste golf in luna mai si creste treptat in putere ajungand la maxim in lunile iulie si august. Efectul direct al acestui vant este o dirijare a apei, de-a lungul coastei estice a Indiei pana la capatul golfului, spre est.

Neexistand nici o iesire spre nord, surplusul de apa trebuie sa se elibereze luand o directie opusa fluxului produs de muson, care este invins cand acumularea apei a ajuns la un anumit grad. Ca urmare se produce o circulatie in sens antiorar in partea nordica a golfului. Aceasta se intampla in iulie. In lunile urmatoare, pana in septembrie, circulatia se extinde ocupand intreaga suprafata a golfului la vest de Insulele Andaman. In partea sudica a acestor curenti circulari, efectul musonului persista intr-o deplasare spre est si returul spre vest.

a

b

Efectul indirect al musonului de nord-est are un caracter complet diferit. Nu mai exista o acumulare de apa determinata de acest muson, intrucat acesta curge afara din golf de-a lungul coastei estice a Ceylonului si de acolo spre vest pe la sudul acestei insule.

Efectul vantului rece de nord-est, care bate dinspre uscat, este o racire a apei in partea nordica a golfului fata de cea sudica. In decembrie se stabileste o diferenta de temperatura de F intre apele din capatul golfului si cele de la latitudinea Ceylonului. Aceasta diferenta creste la F in ianuarie dupa care scade in timpul lui februarie sau martie, disparand complet in aprilie.

Diferenta de temperatura produce o foarte usoara miscare a apei la suprafata marii, de-a lungul coastei de est a Indiei si capatul golfului. Efectul rotatiei Pamantului este o deviere a acestui flux cu spre dreapta, rezultand un curent care curge de-a lungul coastei spre partea nordica a golfului in directie contrara decat daca ar fi produs de muson.

In luna ianuarie musonul de nord-est incepe sa slabeasca in nordul golfului. Diferenta de temperatura este maxima, astfel incat curentul de densitate invinge curentul determinat direct de vant in nordul golfului, generandu-se o miscare in sens orar.

Actiunea curentilor in functie de lunile anului:

decembrie: musonul de nord-est se stabileste peste intreg golful dar este slab si variabil la sud de N latitudine. Diferenta de temperatura intre nordul si sudul golfului este de F dar curentul care rezulta din aceasta este mai slab decat curentul vestic generat direct de vant, asa ca ultimul predomina. In partea sudica a golfului curentul se fixeaza intre nord si nord-vest.

ianuarie: puterea si stabilitatea musonului de nord-est se diminueaza in nord si incepe sa apara vantul de sud-vest. Diferenta de temperatura intre nord si sud atinge maximum F. Curentul de densitate rezultat este contrar curentului de vant generand o miscare in sens orar, centrata la aproximativ N latitudine. Puterea musonului de nord-est, la sud de N este mai mare decat in decembrie, rezultand un curent vestic pe intreaga suprafata sudica a golfului, la aproximativ N latitudine.

februarie: este momentul stationarii vantului de nord-est si cresterii a celui de sud-vest, care se extinde spre sud si vest peste intreaga regiune de la nord de N latitudine. Diferenta de temperatura intre nord si sud este de F. Miscarea in sens orar, sporita de vantul de sud-vest. este centrata la aproximativ N si se extinde peste intregul golf, printr-un curent de vest (la sud de centrul circulatiei) impulsionat de musonul de nord-est.

martie: curentii sunt in general la fel ca in februarie, cu specificatia ca centrul circulatiei este putin mai la sud-vest fiind situat la aproximativ N latitudine. Diferenta de temperatura a apei este acum de numai F, astfel incat circulatia este in special impulsionata de vantul de sud-vest, care in aceasta perioada predomina peste golf la nord de N latitudine si la vest de E longitudine. La sud de N musonul de nord-est inca ajuta curentul vestic, dar vantul este mai slab decat in februarie.

aprilie: musonul este in tranzitie in partea sudica a golfului si vanturile de sud-vest incep sa predomine. Nu mai exista nici o diferenta de temperatura intre apele din nord si cele din sud. Circulatia in sensul acelor de ceasornic este acum centrata la latitudine, persistand peste tot golful la vest de Insulele Andaman.

mai si iunie: musonul de sud-vest se stabileste peste tot golful generand un curent estic. Miscarea circulara persista la nord de Ceylon. Musonul creste in luna iunie.

iulie: musonul de sud-vest continua sa creasca in putere, acumularea de apa in partea de nord-est a golfului incepand sa-si faca efectul, impotrivindu-se circulatiei determinata de muson in partea nordica a golfului unde se formeaza mici zone cu circulatie in sens antiorar.

august: musonul de sud-vest isi pastreaza forta si cresterea acumularii de apa produce o extindere a circulatiei spre stanga, acoperind intreg golful la nord de paralela N dar ramanand centrata in partea nordica.

septembrie: musonul se sud-vest descreste, circulatia spre stanga produsa de acumularea de apa se extinde acoperind intreg golful la vest de Insulele Andaman, fiind centrata ca mai inainte.

octombrie: musonul este in tranzitie, cel de sud-vest predominand la sud de N latitudine, iar cel de nord-est facandu-se simtit la nord de aceasta paralela. Circulatia in sens trigonometric din lunile precedente se separa generand doua circulatii asemanatoare. Cea nordica este impulsionata de musonul de nord-est iar cea sudica de musonul de sud-vest.

. noiembrie: musonul de nord-est s-a stabilizat peste intreg golful la nord de paralela de N. Circulatia nordica din luna octombrie a disparut degenerand intr-un curent de deriva vestic. Cea sudica persista fiind centrata in partea vestica a golfului la latitudinea de N.

Puterea curentilor. in apele din centrul golfului (latitudinea N - N, longitudine E - E) nici un curent nu atinge o rata de 2 noduri, maximul fiind de noduri.

In partea sudica a golfului (la sud de N) un mic procent depaseste rata de 2 noduri in perioada mai-octombrie. Foarte rar este intalnita o rata de 3 noduri sau mai mult.

In Golful Bengal, curenti puternici sunt intalniti in zona coastei in parte vestica a golfului. Apar curenti puternici in regiunea de la sud-est si sud de Ceylon, in special din octombrie pana in decembrie. Acestia ating 4 - 5 noduri.

Curentul de nord ce trece prin Stramtoarea Palk atinge frecvent 5-6 noduri in perioada musonului de sud-vest.

In vecinatatea Madrasului, in martie si aprilie, curentul de nord poate depasi 2 noduri ajungand pana la 3 noduri. Acelasi lucru se intampla cu curentul in perioada iulie-august.

Din ianuarie pana in aprilie inclusiv se intalnesc pe coasta de est a Indiei, intre bancul Sacramento si Goalpur, curenti spre nord cu o rata de 2-3 noduri care pot atinge in apropierea bancului 4 noduri.

Curentii de maree. De-a lungul coastei estice a Indiei, curentii de maree sunt in general slabi, cu directii paralele cu coasta. Acesti curenti pot creste in putere in apropierea gurii de varsare a fluviului Gange. Pe acest fluviu curentii sunt foarte puternici.

Curentii de maree puternici apar deasemenea printre insulele Arhipelagului Margui.

In general curentii de maree de-a lungul tarmului vestic al Golfului Bengal au directii spre nord in timpul fluxului si spre sud in timpul refluxului, putand aparea variatii locale.

Stramtoarea Malacca. In aceasta stramtoare adancimea apei este mica, in mare parte sub 73m, drept urmare principala miscare a apei este influentata de maree.

In timpul musonului de nord-est o parte din curentul de directie sudica din Marea Chinei, ocoleste extremitatea sudica a Peninsulei Malay si capata o directie nord-vestica prin stramtoare.

In perioada musonului de sud-vest, o parte din curentul care curge prin Stramtoarea Karimata spre Marea Chinei de Sud se ramifica spre nord-vest prin Stramtoarea Malacca. Acest curent nord-vestic este prezent si in timpul lunilor de tranzitie a musonilor - aprilie si octombrie - cu toate ca in aceasta perioada devine slab si instabil.

In partea de nord a stramtorii (la nord de N latitudine), cu cat iarna inainteaza si musonul de nord-est devine mai stabil se face simtita o circulatie de sens antiorar. Aceasta circulatie devine mai slaba in aprilie ca luna de tranzitie si se transforma odata cu stabilirea musonului de sud-vest intr-o circulatie de sens orar in aceeasi zona, avand un efect mare in perioada iunie-octombrie cu maxim in august.

Directia predominanta este nord-vest cu toate ca pot fi observati curenti din orice directie.

Curentul este constant (intre 33% - 66%) din ianuarie pana in aprilie, si mai putin constant (aproximativ 33%) din mai pana in august.

Cele mai multe observatii facute asupra curentilor din aceasta zona au raportat viteze sub l nod, cu cateva exceptii, dar care nu au depasit 2 noduri.

Oceanul Indian la est de 85 E longitudine. Din decembrie pana in martie in perioada musonului de nord-est, exista trei curenti principali in aceasta zona. Acestia sunt, de la nord la sud, curentul vestic datorat musonului, Contracurentul Ecuatorial spre est si Curentul Ecuatorial spre vest.

Curentul datorat musonului de nord-est se face simtit numai in perioada decembrie-martie. Principala parte a acestui curent curge spre vest de la coasta nordica a Insulei Sumatra spre sudul Ceylonului.

Curentul se extinde spre sud pana aproape de Ecuator desi directia devine variabila si viteza scade.

Viteza curentilor este sub jumatate de nod, numai cativa depasind un nod.

In perioada aprilie-noiembrie acest curent este inlocuit de cel estic generat de musonul de sud-vest, care se combina cu Contracurentul Ecuatorial, formand un curent mare spre est, care acopera intreaga zona.

Contracurentul Ecuatorial. Se pozitioneaza in principal la sud de Ecuator, axa sa deplasandu-se "dupa Soare". Astfel curentul este in pozitia cea mai sudica in luna februarie cand este intre S si S latitudine: acesta este momentul cand curentii de deriva datorati musonului de nord-est sunt cei mai puternici.

Odata cu scaderea in putere a musonului, axa curentului se deplaseaza spre nord, marginea de nord disparand pe masura ce curentii de deriva determinati de muson slabesc, pana isi schimba directia.

Deplasarea spre nord a axei curentului este urmata si de deplasarea extremitatii de sud a acestuia, care ajunge in cea mai nordica pozitie pe paralela de S in septembrie.

Contracurentul este in general puternic si constant in parte vestica a Oceanului Indian si deja arata semne de slabire cu cat inainteaza spre est, aceasta tendinta continuand pana ajunge de-a lungul coastei vestice a Insulei Sumatra.

Directia predominanta este vestica si devine sud-estica spre Sumatra in special in timpul musonului de sud-vest.

In partea de vest constanta curentului este de 50% - 75% si scade pana la mai putin de 5O% spre est.

Rata curentilor variaza la mai putin de 1 nod pana la 2-3 noduri in directii intre nord-est si sud-est.

In partea nordica a regiunii - care este afectata de schimbarea musonilor - curentii sunt foarte variabili in lunile de tranzitie aprilie si octombrie ca si in perioada musonului de sud-vest.

Cand Contracurentul ajunge la vest de Sumatra se separa spre nord-vest mai slab si ceva mai puternic spre sud-est. Ramura de nord-est nu este niciodata foarte constanta si este de obicei slaba, desi in cateva ocazii s-au observat rate de 2 noduri.

Cea mai mare parte a Contracurentului se deplaseaza spre sud-est de-a lungul coastei Insulei Sumatra, de unde, mai tarziu, gireaza pentru a intalni curentul ecuatorial sau continua spre est de-a lungul coastei Insulei Java.

Pozitia in care curentul se separa (la vest de Sumatra) variaza in functie de sezon. Aceasta este in general spre nord in jurul paralelelor de N pana la N in perioada musonului de sud-vest si spre sud de la paralelele de N pana la N in timpul musonului de nord-est.

In luna octombrie directia nord-vestica devine inexistenta, curentul plecand spre sud-est de-a lungul coastei Insulei Sumatra. Acest curent este puternic si constant in timpul musonului de nord-est si pe toata perioada anului catre extremitatea sud-estica.

Desi viteza cunoscuta este mai putin de l nod, aceasta creste in jurul valorii de 1 nod spre sud-est in perioada iernii din emisfera nordica.

Intrucat nu exista un curent constant spre vest in Oceanul Indian de nord, curentul de la sud de Contracurentul Ecuatorial se numeste Curentul Ecuatorial. Acest curent curge continuu spre vest pe toata perioada anului, nefiind afectat in planul sau nordic de schimbarea musonilor.

In partea de est a oceanului axa sa este in apropierea paralelei de S (cu extremitatea nordica la aproximativ S) in timpul musonului de nord-est, mutandu-se incet spre nord, la aproximativ latitudine, in timpul musonului de sud-vest cand extremitatea nordica a curentului este in apropierea paralelei de S.

Cele mai multe observatii facute asupra directiei curentului arata ca acesta se deplaseaza spre vest cu un mare grad de variabilitate in estul Oceanului Indian.

Pe masura ce axa curentului se deplaseaza spre sud in perioada musonului de nord-est, aceasta variabilitate descreste, stabilitatea crescand intre 50%-75%.

Viteza curentului este in general de mai putin de 1 nod.

Oceanul Indian de Sud. Curentii predominanti in Oceanul Indian de Sud de la Ecuator pana la latitudinea de S se observa ca formand un vartej de forma ovala, a carei axa mare se intinde de la sud de Madagascar la vestul Australiei.

In jurul acestei celule curentii circula in sens antiorar.

In partea nordica a Curentului Ecuatorial, de directie vestica, ocupa o zona intinsa cu limita nordica la aproximativ S - S pana la S. O parte din acest curent este deviat spre sud-vest in apropierea Madagascarului si inca o data spre sud-vest la sud de Madagascar, intorcandu-se apoi spre vest.

In apropierea paralelei de S acest curent ia o directie sud-estica si converge cu Curentul de Sud al Oceanului Indian, avand o directie nord-estica. Acest ultim curent face parte din Curentul Oceanic de Sud.

In zona Africii de Sud, extremitatea nordica a acestui curent, desi pasibila de fluctuatii considerabile, are o pozitie medie la aproximativ S. In continuare spre est devine greu sa se aprecieze extremitatea nordica a Curentului Oceanic de Sud, deoarece acesta devine mai variabil.

De exemplu, intre meridianele E si E, curentul de directie predominant estica se extinde pana la aproximativ S latitudine desi nu este prea constant. Aceasta deplasare spre est se divide in apropierea Australiei, o parte spre sud-est si apoi in continuare spre est pe la sudul Austra1iei si alta parte spre nord-est si apoi spre nord, formand Curentul Austra1ian de Vest. Acest curent curge pe coasta nord-estica a Australiei completand partea estica a circu1atiei in Oceanul Indian de Sud.

Dupa ce trece de latitudinea de S (in timpul iernii in emisfera sudica) sau S (in timpul verii) ia o directie nord-vestica si apoi vestica intalnindu-se cu Curentul Ecuatorial.

Curentul Ecuatorial. Trece de Capul D' Ambre - extremitatea nordica a Madagascarului si intalneste coasta africana in regiunea Capului Delgado. Aici se impart in doua ramuri spre nord si spre sud. Ramura sudica sau sud-vestica este cunoscuta ca "Curentul Mozambicului" pana la Baia de Lourenco Marques. De aici este cunoscut ca "Curentul Agulhas" care uneori este intarit de Curentul Ecuatorial care trece pe la Capul Sainta-Maria la sud de Madagascar.

Intre meridianele E si E o parte din Curentul Agulhas se intoarce spre sud-est si intra in partea nordica a Curentului Oceanic de Sud. Marea parte a Curentului Agulhas continua sa urmareasca coasta africana, trece pe langa Bancul Agulhas si intra in Oceanul Atlantic unde se uneste cu Curentul Benguelei.

Mai inainte s-a aratat ca, Curentul Ecuatorial se separa in doua parti in momentul in care ajunge la coasta africana. Pozitia exacta in care se face aceasta separatie variaza de la aproximativ S la S in timpul verii in emisfera nordica si S la S in timpul verii in emisfera sudica.

Pana la S ramura nordica este stabila pe tot parcursul anului. Acesta este cunoscut ca "Curentul Africii de Est".

Din aprilie pana in octombrie, curentul nordic (care urmeaza coasta si devine nord-estic) se mentine pana la Capul Guardafului (latitudine N) dar din decembrie pana in februarie, datorita influentei musonice, aceasta directie este complet schimbata si curgerea devine intre Capul Ras Hafun si paralela de S, in genera1 sud-vestica. Pentru aceasta parte a curentului de coasta care schimba directia in functie de sezon este folosit de catre oceanografi numele de "Curentul Somaliei".

In perioada cand Curentul Somaliei este spre sud, in apropierea paralelei de S se roteste spre est si intra in Contracurentul Ecuatorial.

In perioada verii, in emisfera nordica, cand are directie nord-estica, Curentul Somaliei gireaza departe de coasta Africii din apropierea Capului Ras Hafun intrand in Contracurentul Ecuatorial.( 3)

Curentul Mozambicului. Datorita puterii, varietatii si incertitudinii generale ale curentului prin Stramtoarea Mozambicului, este necesar a se verifica in permanenta pozitia navelor pe perioada tranzitarii acestor zone.

Curentul atinge viteze de 1 la 2 noduri in mod frecvent pe toata durata anului. Se pot atinge viteze mai mari de 3 noduri exceptand intervalul mai-iunie cand curentul este slabit.

Directia predominanta a curentului este de la sud la sud-vest inclusiv, nefiind excluse directii spre vest sau vest-sud-vest.(flg.3)

3 Oceanul Pacific

Pozitia simetrica pe cele doua emisfere ale pamantului si forma aproape rotunda a bazinului acestui vast ocean au facut ca miscarea apei din Pacific - desi mai larg desfasurata - sa fie totusi mai regulata decat cea a curentilor din Atlantic.

Curentul Kuro-Shiwo. Acesta este un curent cald, derivat din apele ecuatoriale ale oceanului si formeaza partea vestica a circulatiei principale. in sens orar, din Oceanul Pacific de Nord.

Ca pozitie si caracteristici corespunde Curentului Golfului din Atlantic. Este un curent puternic si bine definit, are o directie in general nordica de la regiunea coastei de est a Luzonului.

La nord de Taiwan curentul principal se intoarce treptat spre nord-est si de acolo trece de-a lungul coastei sud-estice a insulei Kyushu, coastei sudice a insulei Shikoku si coasta sudica a insulei Honshu.

Curentul paraseste coasta insulei Honshu si se intoarce spre est crescand in latime si ramificandu-se. Rezultatul este un curent slab de directie nord-estica si estica care traverseaza oceanul spre coasta vestica a Americii de Nord, transportand o apa de temperatura relativ ridicata si fiind cunoscut sub numele de Curentul Nord Pacific.

Curentul Kuro-Shiwo de la Luzon la extremitatea sudica a insulei Kyushu. In apropierea coastelor estice ale insulelor Filipine Curentul Nord Ecuatorial se divide, o parte din el intorcandu-se spre sud de-a lungul coastei estice a insulei Mindanao. Cealalta ramura se intoarce spre nord-vest si apoi spre nord, trecand de-a lungul coastei estice a Luzonului, pentru a forma inceputul Curentului Kuro-Shiwo.

In aceasta regiune curentul este putin cunoscut, practic neexistand observatii disponibile.

O ramura a curentului are directia nord-vestica prin Stramtoarea Luzon. Acest curs secundar depinde de perioadele anului. In timpul musonului de nord-est aceasta ramura se curbeaza treptat trecand in curentul sud-vestic datorat musonului din partea de nord a Marii Chinei.

In timpul musonului de sud-vest, dupa ce a traversat Stramtoarea Luzon, ramura curentului ia directie nordica prin Canalul Pescadores si de-a lungul coastei vestice a Taiwanului unindu-se apoi cu partea principala a curentului de la nordul insulei.

Curentul nordic de pe coasta de vest a Taiwanului este considerabil afectat de vanturi si nu are aceeasi stabilitate ca cel de pe coasta estica.

Stramtoarea Coreea. O parte din apa curentului se ramifica in partea centrala a Marii Chinei de Est in timpul musonului de sud-vest, trecand prin Stramtoarea Coreea pentru a forma Curentul Tsushima in Marea Japoniei, derivat dintr-o combinatie dintre curentul nord-estic, determinat de muson in Marea Chinei de Est si ramura nordica a Curentului Kuro-Shiwo.

In perioada musonului de nord-est exista un curent care iese din Marea Galbena, se intoarce spre est si trece prin Stramtoarea Coreea fiind mai slab decat Kuro-Shiwo. Ca urmare, curentul de directie nord-estica prin Stramtoarea Coreea, este mai puternic in lunile iunie-august decat in decembrie-februarie.

In timp ce directia generala a curentului prin stramtoare este nord-estica, rata este intr-o continua schimbare fiind afectata de catre curentii de maree in aceasta zona.

Curentul Kuro-Shiwo la sud de Japonia. In trecerea sa din Marea Chinei de Est in regiunea de sud a Japoniei traverseaza doua grupuri de insule: Tokaki si Osumi. O ramura din Kuro-Shiwo are directie estica spre Osumi intre Tanega Shima si partea sudica a insulei Kyushu. Aceasta ramura intalneste curentul principal la est de Tanega Shima.

De la est de aceste insule spre regiunea Shiono Misaki tendinta predominanta a curentului principal este nord-estica.

Intre Shiono Misaki si Nanpo Shoto (insulele de sud) directia predominanta este intre nord-est si est tot timpul anului.

In perioada decembrie-februarie curentul estic, ajuns in punctul de coordonate aproximative N si E se intoarce spre sud-est si formeaza o mare circulatie in sens orar care extinde spre sud pana la aproximativ N latitudine si apoi spre nord pentru a reintalni Curentul Kuro-Shiwo pe meridianul de E.

Dupa ce trece de Nanpo Shoto, curentul Kuro Shiwo are directie nord-estica si limita sa nordica paraseste coasta Insulei Honshu in regiunea Inubo Saki, pentru a traversa oceanul spre est.

In drumul sau pe langa coastele sudice ale insulelor Shikoku si Honshu, Curentul Kuro Shiwo trece pe langa un numar de promotorii, in golurile dintre aceste insule, intalnind contracurenti de directie vestica.

Rata curentului este influentata de vant. In apropierea coastei sau in vecinatatea insulelor, rata si directia curentului observat este rezultatul compunerii dintre Kuro Shiwo si Curentul de Maree.

Puterea Curentului Kuro Shiwo. Urmatorul tabel arata rata medie a diferitelor sectiuni din curent, in mile pe zi, pe un interval de trei luni:

Acest tabel contine cele doua sectiuni - cea puternica si cea slaba - ale curentului in drumul sau dintre Taiwan si Inubo Saki.

Se vede ca partea puternica a curentului este ultima regiune care poate fi definita ca fiind zona dintre Capul Ashizuri si Capul Shiono.

Partea slaba a curentului este in Marea Chinei de Est, departe de Pamant, unde rata medie este mai puternica in perioada decembrie-mai decat in lunile iunie-noiembrie.

In calea rutelor de navigatie, la est de Formosa si sud de Japonia, mai mult din jumatate din curentii observati au rata peste un nod toata perioada anului. O mare parte din curenti au rata peste 2 noduri, curentii puternici ocazionali depasesc 3 noduri putand ajunge chiar la 4 noduri in mod exceptional.

Curentii ce depasesc noduri sunt des intalniti in apropierea Taiwanului si a coastei sudice a Japoniei la vest de meridianul de E. Acestia mai pot apare, dar mai putin frecventi, la sud si sud-est de Honshu intre meridianele de E si E.

In ultimii ani axa Curentului Kuro Shiwo a avut o mare variatie si deviatie de la coasta, la est de meridianul de E, migrand la un moment dat la sud de paralela de N. Cand se intampla acest fenomen, apele reci originare din Curentul Oya Shiwo penetreaza la sud sau sud-vest de-a lungul coastei generand contracurenti de valoarea unui nod.

Intr-o astfel de perioada sistemul de curenti de la sud de Honshu este foarte complex si de aceea constituie un potential pericol pentru navigatie.

Aceasta deviatie a Curentului Kuro Shiwo cauzeaza o circulatie in sens antiorar la sud de Honshu facand sa existe curenti cu directii spre tarm.

In Marea Chinei de Est majoritatea curentilor nu depasesc o rata de un nod, desi nu sunt rari si cei de doua noduri. Rate mai mari de 2 noduri au fost inregistrate in aceasta regiune numai in perioada decembrie - mai.

Alte caracteristici ale Curentului Kuro Shiwo. Curentul este relativ ingust la est de Taiwan, unde se extinde aproximativ 100 de mile. Latimea curentului creste pe masura ce se inainteaza spre nord dar nu poate fi aproximata deoarece nu este definita limita curentului de la larg.

Circulatia generala in partea vestica a Pacificului de Nord, la est de Kuro Shiwo, are aceeasi directie ca si acesta desi curentii sunt slabi si instabili.

Din decembrie pana in februarie si din iunie pana in august se va observa un curent de nord-est ce curge la est de Nansei Shoto (insulele de sud-vest). Din martie pana in mai si din septembrie pana in octombrie curentul este predominant nordic si nord-estic intre coasta estica a Taiwanului si meridianul de E.

Temperatura apei la suprafata pe parcursul curentului nu este aceeasi in flecare punct, existand diferente de la F la F.

Convergenta dintre Oya Shiwo si Kuro Shiwo. Dupa ce limita nordica (din apropierea coastei) a curentului Kuro Shiwo paraseste coasta Insulei Honshu in vecinatatea Inobo Saki, intreg curentul se lateste si se ramifica, limita nordica luand directie spre est in timpul verii.

In septembrie - noiembrie latimea curentului este similara, diferenta aparand din decembrie pana in februarie cand ramificarea este foarte stransa, regiunea de nord fiind ocupata de ramurile Curentului Oya Shiwo ce se intorc spre nord-est si est. In perioada martie-mai gradul de ramificare creste fiind aproximativ ca cel din perioada iunie-noiembrie.

Tot timpul anului Curentul rece Oya Shiwo sau Curentul Kamchatka curge spre sud de-a lungul coastei vestice a Marii Bering la sud de Golful Anadyr. Dupa ce stabileste spre sud-vest de-a lungul coastei sud-estice a grupului de insule Chishima Retto, continua pe coasta sud-estica a Insulei Hokkaido si in final pe coasta estica a Insulei Honshu pana la aproximativ N latitudine. In partea de sud a cestui parcurs, curentul este intalnit de apele unui alt curent care trece spre est prin Stramtoarea Tsugaru si se intoarce apoi spre sud-est si sud.

Acest curent rece are ramificatii spre sud-est care formeaza linia de convergenta cu limita de nord a Curentului Kuro Shiwo in largul oceanului. Aceasta convergenta are un caracter similar cu cea din Atlanticul de Nord intre Curentul Labradorului si Curentul Golfului, rezultand schimbari rapide de temperatura ale apei. Aceste schimbari sunt mari in partea sudica a limitei de convergenta pe coasta estica a Insulei Honshu.

Curentul Pacificului de Nord. In timp ce directia generala a curentului ce traverseaza oceanul este predominant estica, componentele acestuia pot fi observate in orice directie in orice perioada a anului. Aceasta se datoreaza faptului ca, curentii sunt produsi aproape in intregime de vant (care este foarte variabil putand bate in orice directie desi cea predominanta este vestica.

Curentul Nord Pacific nu are limitele bine definite. In partea centrala a oceanului deplasarea spre est a apei ocupa o zona intre paralelele de N si N.

In partea nordica a acestei zone apa are temperatura mai scazuta fiind de origine din Marea Bering sau din regiunea Arhipelagului Aleutinelor. Acest curent estic, cu temperatura mai scazuta, se numeste Curentul Aleutian.

Intre paralelele de 48 N si 50 N si meridianele de 130 W si 140 W o parte din curentul estic se intoarce spre nord est, peste insulele Queen Charlotte si de-a lungul coastei sud estice a Alaskai. Acesta este cunoscut ca fiind curentul "Curentul Alaska".

De la meridianul de 160 W spre est, curentii Nord Pacific si Aleutian se intorc spre sud si sud-est trecand in final in Curentul Nord Pacific si Aleutian se intorc spre sud si sud-est trecand in final in Curentul Nord Ecuatorial care curge spre vest spre ocean completand circulatia principala a acestuia. Partea curentului de directie sudica, din apropierea coastei Americii, se numeste Curentul Californian.

Curentul Californian. Curge de la nord spre sud pe langa coastele Americii de Nord, intre 43 N si 23 N latitudine, inchizand marele inel al circulatiei. Apele acestui curent sunt reci deoarece provin din straturile mai adanci, compensand pe cele de suprafata. care intre in circuitul vanturilor alizee. Din aceasta cauza Curentul Californiei este considerat un curent de compensatie si nu afecteaza apele decat pana la adancimea de 200m.

Curentul Californiei nu se extinde de obicei pana in apropierea coastei. In zona dintre coasta si curent miscarea apei poarta numele de Curentul Davidson.

fig 3.

Dupa ce trece de Point Conception 27'N; 12 38'W) Curentul Californiei ia o directie sud-vestica trecand treptat in Curentul Californiei ia o directie sud-vestica trecand treptat in Curentul Nord-Ecuatorial intre paralelele de 10 N si 25 N.

Nu pot fi date informatii exacte despre puterea Curentului Californiei, dar se stie ca este un curent slab in care de obicei nu se observa rate puternice. Curentul este Puternic influentat de vant. In timpul iernii partea dinspre tarm a curentului se extinde de-a lungul coastei Mexicului pana la aproximativ 100 W longitudine (regiunea Acapulco si Maldonado). Aceasta extindere este determinata de vantul predominant nordic ce bate in aceasta perioada. Aici curentul, cunoscut ca fiind "Curentul Mexicului" se intoarce spre sud si sud-vest departe de coasta. Curentul Mexicului este inlocuit in timpul verii de un curent de directie opusa, nord-vestic, care formeaza partea de curbura a Contracurentului Ecuatorial.

Curentul Davidson. Intre curentul Californiei si Coasta exista un curent de directie nordica care curge de-a lungul tarmului in perioada noiembrie-ianuarie sau februarie. Acesta este cunoscut ca fiind Curentul Davidson.

Cel mai sudic punct la care acest curent se mai observa este de obidei regiunea Point Conception.

Curentul Davidson continua de-a lungul coastelor statelor Oregon si Washington si a coastei vestice a insulei Vancouver dupa care trece in Curentul Alaska.

In restul anului miscarea apei intre Curentul Californiei si coasta este de obicei diferita. Un curent slab spre nord poate fi observat in timpul lunilor de vara pana la sud de San Francisco.

Un curent nordic mai apare pe coasta statului Washington in acelasi sezon, in special in timpul vanturilor de sud.

De-a lungul unei mari parti a Coastei Californiei, din martie pana in octombrie se formeaza un sistem de curenti circulari. Acestia se asociaza cu un fenomen de upwelling. Principalele zone unde apare acest fenomen sunt pe paralela de 35 N, langa Point Conception, si para1ela de 41 N langa Capul Mendocino. A treia zona este probabil pe paralela de 24 N langa extremitatea sudica a Californiei.

Din zona de producere a fenomenului limbile de apa cu temperatura scazuta se extind spre sud departe de coasta. Acestea sunt separate una de cealalta de limbi de apa cu temperatura mai ridicata directionate spre coasta.

Fenomenul este mai activ din martie pana in iulie si descreste spre sfarsitul verii si toamna, curentii circulari devenind mai neregulati.

Rata acestor curenti este in jurul valorii de un nod si jumatate.

Curentii Ecuatoriali. Curentii Nord Ecuatoriali si Sud Ecuatoriali au directie vestica traversand oceanul sub influenta vanturilor de nord-est respectiv sud-est.

Limita nordica a Curentului Sud Ecuatorial se extinde cateva grade la nord de Ecuator pe toata perioada anului. Cei doi curenti sunt separati de Contracurentul Ecuatorial (de directie estica).

Regiunile ocupate de curentii Nord Ecuatorial si Sud Ecuatorial sunt regiuni in care curentul este stabil spre vest, mai putin cel Nord Ecuatorial care este mai slab si mai putin stabil.

Dupa cum vanturile constante in directie sunt inlocuite de alte vanturi pe masura latitudinea creste, asa si curentii isi pierd din stabilitate pe masura ce inaintam in latitudine.

Curentii mai putini stabili si mai slabi care se afla la limita spre pol a celor doi curenti se numesc Curentul Sub-Tropical Sudic.

In Oceanul Pacific spre sud puterea medie a curentului vestic creste aproape brusc la sud de paralela de 6 S astfel incat este ca o linie, la nordul careia curentul se numeste Sud Ecuatorial, iar la sud Sub-Tropica1 de Sud.

Dupa cum s-a aratat mai sus, limita Curentului Sub-Tropical de sud nu este definita, dar poate fi considerata aproximativ la latitudinea de 20 S sau 25 S in functie de anotimp si longitudine.

In emisfera nordica nu se intampla acelasi fenomen, limita dintre cei doi curenti nefiind asa de bine definita. Din aceasta cauza se considera ca marginea de nord a Curentului Nord Ecuatorial este paralela de 20 N. La nord de aceasta latitudine se gaseste Curentul Nord Sub-Tropical care are limita la aproximativ la 26 N schimbandu-se in functie de anotimp si longitudine.

Contracurentul Ecuatorial. Din observatiile asupra curentului, limita de sud a contracurentului intre meridianele 112 si 180 W este aproximativ paralela de 4 N pe toata perioada anului.

Limita nordica a curentului este variabila si se considera a fi urmatoarea: intre meridianele de 180 si 155 W este aproximativ paralela de 8 N din decembrie pana in mal, restul anului fiind paralela de 10 N in special in septembrie-noiembrie.

Este posibil ca limitele nordice si sudice ale contracurentului sa nu fie definite, la un moment dat, astfel incat o nava care are un drum spre nord sau spre sud poate pentru scurt timp, sa treaca intr-o zona cu un curent estic sau invers.

Rata majorarii curentilor este de 1 la 2 noduri.

Curentul Nord Ecuatorial si nord Sub-Tropical. Se formeaza in regiunea de intretaiere a meridianului de 120 W cu paralelele cuprinse intre 10 N si 20 N.

In timpul iernii, din cauza vanturilor alizee, locul de formare a Curentului Ecuatorial de Nord se apropie de coastele Americii Centrale (Golful Panama), aproximativ in regiunea de intretaiere a meridianului de 90 W cu paralelele cuprinse intre 10 N si 20 N.

Apele acestui curent sunt calde cu o temperatura cuprinsa intre 25 C.

Inainte de a atinge tarmul Asiei de sud-est, Curentul Nord-Ecuatorial intalneste insulele Filipine datorita carora se imparte in doua ramuri principale: una se indreapta spre nord formand Curentul Kuro-Shivo, iar alta spre est contribuind la formarea Contracurentului Ecuatorial.

Rata majoritatii curentilor observati nu depaseste 1 nod. O mica proportie au rata intre l si 2 noduri in special la sud de paralela de 20 N, cea mai mare parte dintre ei de directie vestica.

Curentul Sud-Ecuatorial. Se formeaza in apropiere de Insula Galapagos, de unde se indreapta spre vest, traversand Oceanul Pacific pe linia unei zone cuprinse intre 5 S si 3 N latitudine.

Apele acestui curent sunt reci pana in dreptul meridianului de 142 W datorita faptului ca sunt alimentate din masele de apa rece ale Curentului Peru care inchide marele inel de sud. De aici, in continuare, apele devin calde si prezinta o viteza cu mult mai mare decat cele ale Curentului Ecuatorial de Nord.

Cand ajunge in dreptul Insulei Noua Guinee, curentul se ramifica, o parte catre sud iar alta catre nord contribuind la alimentarea Contracurentului Ecuatorial.

Ratele curentilor observati intre meridianele 100 W si 170 W sunt dupa cum urmeaza: in partea de nord a ecuatorului majoritatea directiilor sunt intre sud-vest si nord-vest. O mare parte dintre curentii observati au rata mai mare de un nod, fiind frecventi cei cu rata intre doua si trei noduri.

Intre ecuator si paralela de 6 S, curentul este similar in directie dar ratele ce depasesc doua noduri sunt putin frecvente.

Curentul Sud Sub-Tropical. Acest curent de la sud de paralela de 6 S se aseamana cu Curentul Nord Tropical. Este mai variabil decat Curentul Sud Ecuatorial si numai o mica parte din curentii componenti au rate intre 1 si 2 noduri, majoritatea avand directie vestica.

Circuitul Sud-Pacific. Curentul Ecuatoria1 de Sud ocoleste Insulele Microneziei si Malayeziei, deplasandu-se in mai multe ramuri. Una dintre aceste ramificatii, intalnind Insula Noua Guinee, se curbeaza spre sud-vest si scalda tarmul estic al Australiei, sub denumirea de Curentul Est Australian. Deviata spre stanga de miscarea de rotatie a Pamantului, aceasta ramura se arcuieste apoi prin nordul Arhipelagului Noua Zeelanda si intra in zona vanturilor de vest care o antreneaza in directia vest-est, contopindu-se dincolo de 40 N latitudine de Curentul Rece Sud Pacific care face parte din Curentul Oceanic de Sud.

Atingand coastele Americii de Sud, acest curent rece se bifurca: o ramura care porneste mai departe pe la sudul continentului sub denumirea de Curentul Rece al Capului Humbold sau Curentul Perului alimentat si de apele reci din fundul oceanului.

Cu acest curent se inchide circuitul Sud-Pacific in care miscarea apelor este in sens antiorar.