Transportul aerian

Transportul aerian

Principalele caracteristici ale transportului aerian.

Transportul aerian se prezinta in prezent ca transportul cel mai sigur intre toate modurile de transport, cu viteza cea mai mare de deplasare, raza de actiune cea mai mare, confort ridicat, este insa costisitor din cauza costului de achizitie mare, cheltuielilor de exploatare ridicate, investitiilor importante in infrastructura.

Este de neinlocuit in sistemele intercontinentale si in deplasarile de urgenta.

Capacitati mari realizate pe unitate au permis extinderea in ritm foarte mare a transporturilor marfurilor in sistem cargo (aparatura, fructe, legume).

Elementele transportului aerian sunt similare cu cele ale altor moduri de transport: obiectul afacerii, informatii speciale, mijloace de transport, tehnologii absolut specifice.

Infrastructura aeriana consta din:

aeroporturi;

cai aeriene de transport.

Elementul de baza al aeroportului aerian este pista de decolare/aterizare care este o fasie de teren situata in plan orizontal pe lungime de 350 m si o latime de 25 m si alcatuite din straturi de beton care sa asigure o rezistenta la impact de 40 kg/m² .

Aeroporturile, in functie de intensitatea traficului dispun de 1,2,3 piste dispuse in paralel, radiar, circular.

Un alt element constuctiv de baza este turnul de control, de unde se realizeaza conducerea zborului: aterizarea, decolarea, zborul in zona aeroportului, zborul prin liniile aeriene.

Aeroporturile sunt dotate cu aerogari de mari capacitati unde sunt asigurate servicile corespuzatoare acestui trafic (informatii, case de bilete, restaurante, sala de asteptare, etc).

Legatura dintre pistele de decolare/aterizare se face prin benzi de circulatie care asigura deplasarea aeronavelor intre punctele de imbarcare/debarcare si capetele pistelor in siguranta.

Aeroporturile dispun de un sistem complex de PNA (Protectia Navigatiei Aeriene) iluminarea pistelor, a apropierii de aterizare, a cailor de acces, axului piste, limitelor pistelor, etc.

Aeroporturile dispun de sisteme de aterizare autoamata a aeronavelor, (sistemul ILS) consta din 2 balize de apropiere amplasate pe axul pistei de decolare/aterizare, un radiofor de directii, radiofor de panta.

Toate indicatiile date de sistemul de aterizare fiind receptionate fidel de bordul aeronavei.

Capacitatea (debitul) unui aeroport se determina cu relatia:

unde:

T_DA - timpul cumulat de decolare/aterizare;

n_p - numarul pistelor;

k - gradul de folosire al pistelor.

Ca si in transportul naval si transportul aerian se realizeaza pe doua directii distincte:

exploatarea aeroporturilor care sunt unitati apartinand unui sistem national de transport aerian si au o gestiune economica proprie;

exploatarea aeronavelor care apartin unor operatori nationali sau straini si care platesc taxe aeroporturilor pentru aterizare, stationare si servicii.

Indicatorii de calitate in exploatarea aeronavelor sunt:

parcul inventar;

parcul activ;

coeficientul de utilizare a parcului;

capacitatea de incarcare [locuri sau tone];

capacitatea folosita;

coeficientul de utilizarea a capacitatii;

ore de zbor;

viteza medie de croaziera;

consum de combustibil, lubrifianti, energie electrica;

sume incasate din transport sau alte servicii;

evenimente inregistrate, etc.

In cazu aeroporturilor, principalii indicatori sunt sumele incasate din operatii de decolari si aterizari, servicii tehnice realizate, stationarea aeronavelor, serviciile/taxele pentru servicii executate de terti.