CATEGORII DOCUMENTE |
Agricultura | Asigurari | Comert | Confectii | Contabilitate | Contracte | Economie |
Transporturi | Turism | Zootehnie |
MANASTIREA
CURTEA DE ARGES
Printre cele mai vechi asezari de care vorbeste istoria noastra se numara si Curtea de Arges cu imprejurimile ei. In veacul al XΙΙΙ-lea, inalta cetate a Poenarilor, cu fortificatiile sale de piatra si putul care o leaga direct cu albia raului de jos, facuse sa ajunga, pana departe, faima acestor locuri; iar pe la jumatatea secolului urmator, curtea Basarabilor si biserica "Sfantul Nicolae Domnesc" rasfrang aceasta faima asupra intregii asezari adunata cu timpul in preajma lor: Curtea de Arges de mai tarziu.
Dupa documente si inscriptii, ca si in marturiile sapaturilor arheologice, istoria acestui stravechi tinut voievodal, chiar daca nu consemneaza data precisa cand s-au grupat aici intaiele centre locuite, face insa dovada ca: aceste centre s-au dezvoltat indeajuns de repede, pentru ca, pe la jumatatea secolului al XΙV-lea, sa ateste deopotriva cu existenta unui Scaun Domnesc si pe aceea a unei insemnate organizari bisericesti. Astfel asociate, puterea statala si cea religioasa impodobesc Valea Argesului cu fapte de arme si locasuri de inchinare ,care-i pastreaza intacta functia ei spirituala, chiar atunci cand capitala se muta la Targoviste.
Dintre monumentele care au fost faurite de-a lungul veacurilor, din cate au impodobit Argesul voievodal, de buna seama ca biserica inaltata de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasa constructie de arta si arhitectura bisericeasca.
Motivele care l-au determinat pe evlaviosul domn sa ridice acest sfant locas sunt marturisite in slovele pisaniei, ce se afla asezata pe fatada de apus in partea dreapta a intrarii in pronaos.
Inceputa in 1514 si incheiata trei ani mai tarziu, pe 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar sa vorbeasca de "manastirea Domniei mele de la Arges" si sa-I harazeasca "vama este la Ocna Mica de la Tirgoviste".
O alta pisanie in piatra asezata in anul 1793 pe fatada ei apuseana, desupra intrarii, mentioneaza si data sfintirii, amintind ca:
"Aceasta sfanta si Dumnezeiasca besereaca s-au ridicat din temelie intru slava si cinstea Adormirii Prea Sfiintei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoare si Pururea Fecioarei Maria, de cel intru sfant Dumnezeu binecredincios Io Neagoe V(oie)v(o)d Basarab si s-au tarnosuit la leat 1517 de Prea Sfintitul Patriarh al Tarigradului Kir Theolipt".
Ascultand nu numai legenda , ci si unele stiri istorice, se pare ca din lipsa de bani, cu toata jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsa de zile, zugravirea bisericii n-a putut fi ispravita inainte de trecerea intru cele vesnice a lui Neagoe Basarab; adevar care reiese si dintr-o alta pisanie, aflata in biserica pe fata dinspre altar a partii superioare a inchipuitei usi de marmura prin care se intra in naos, unde se spune:
" Cu voia Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Sfantului Duh, Amin. Intru Hristos Dumnezeu bine cinstitorul Io Neagoe Voievod din temelie-am acest sfant si dumnezeiesc locas al Adormirei Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si am inceput a-l zugravi si nu l-am sfarsit, ducandu-ma in vesnicul locas. Rog pe celu ce Dumnezeu il va inalta dupa mine, sa-l savarseasca si sa zugraveasca chipul lui unde eu am poruncit. Si eu intru Hristos Dumnezeu, Io Radu Voievod am savarsit in zilele cigumenului chir Gheorghie, in anul 1526, luna septembrie, 18 zile."
Asadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumati (1522-1529), odata urcat in scaun, a dat grabnica ascultare acestui legamant, consfinamant, consfitit si prin pisania din 10 septembrie 1526, care mentioneaza si numele lui Dobromir zugravul.
Dupa toate izvoadele, Neagoe Basarab a cladit biserica sa pe fundatiile unui locas mai vechi, care nu fusese altul decat sediul primei Mitropolii a Tarii Romanesti. Pe aceasta, Neagoe gasind-o "daramata si neintarita.a zidit-o si inaltat-o din temelii" , fapt pe care un cronicar al infaptuirilor marelui voievod, Gavriil Protul, il intareste, aratand ca Neagoe "sparse Mitropolia den Arges den temelia ei si zidi in locul ei alta biserica tot de piatra cioplita si netezita si sapata cu floriu". In aceasta forma de inceput biserica Manastirii Curtea de Arges cunoscuta din 1793 sub denumirea "Biserica Episcopala", cdand a devenit resedinta Episcopiei Argesului, ramane, pentru arhitectura veacului al XVΙ-lea, daca nu monumental cel mai de seama, una dintre cele mai representative constructii ale sale.
Ca atare o pomenesc documentele si o amintesc toti calatorii straini care si-au aflat adapost in chiliile ei. Unii dintre ei, ca Paul de Alep, in 1654, considera veche asezare a lui Neagoe drept "una din minunile lumi". Aceleasi cuvinte de inalta pretuire le noteaza, in 1794, si englezul Robert Ainslie si, mai tarziu, pictorii francezi Bouquet si Lancelot, ale caror insemnari de calatorii si stampe au facut sa circule si in afara granitelor tarii faima manastirii lui Neagoe Basarab.
Dupa unele refaceri partiale si intregiri in timp ale ansamblului sau, vatamata si de un puternic incendiu, Biserica Episcopala Curtea de Arges a fost refacuta -astfel dupa cum se vede astazi- de arhitectul francez Ardre Lecomte du Nouy si de arhitectul roman Nicolae Gabrilescu, inspectorul lucrarilor de restaurare, in a doua jumatate a secolului trecut. A fost ispravita in anul 1885 si sfintita la 12 octombrie 1886.
Asa cum se infatiseaza in present, biserica este alcatuita dintr-un pronaos, contopit organic cu constructia propriu-zisa, ai carui stalpi interiori sustin o turla pe mijloc si doua turnulete laterale care incununeaza fatada de apus a bisericii. Acestea din urma, prin podoaba lor exterioara, rasucite ca o mare impletitura din fibre groase de zidarie, la prima vedere, dau impresia ca stau sa cada unul asupra celuilalt si ca se insurubeaza in tariile cerului. Restul biserici si altarul -cu abside care ii implinesc forma de cruce- sustin de asemenea o turla inalta, a carei imbinare cu ansamblul se face prin bolti, dand un tot architectonic de o zveltete inegalabila.
In fata intrarii se afla un aghiasmatar deschis, sprijinit pe patru coloane, lucrat din marmura de felurite tonuri si desene. Precum intreaga biserica, si acesta reprezinta o admirabila opera de arta. Vazut dinspre apus, aghiasmatarul cu invelitoarea din plumb si crucea aurita se proiecteaza pe cele12 trepte care urca spre intrarea in sfantul locas si pe rama care o imbraca, asemeni unui portal aplicat. La restaurare, motivele utilizate si modul de cizelare au urmarit sa redea, cat mai apropiat de original, veche decoratie a constructiei lui Neagoe Basarab, decoratie in care elementele din afara fusesera armonizate de arta meterilor locali, intr-un stil propriu. Iar cat priveste aceasta arta, chiar daca au lucrat alaturi de mesteri straini, privitorului de rand ii apare clar faptul ca localnici au izbutit nu numai sa egaleze, ci adesea sa-si impuna propria lor personalitate, realizand armonii decorative dintre cele mai originale.
In ansamblu biserica este asezata pe o puternica temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatra, mai larg decat suprafata de baza a bisericii, marginile lui terminandu-se cu un fel de imprejmuire din crini sculptati in piatra. Peretii exteriori sunt impartiti in doua zone suprapuse demarcate printr-un brau, impletit in suvite, care inconjoara biserica. In partea de jos se afla o suita de panouri dreptunghiulare, in care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt inramate in chenare cu ornamente dintre cele mai felurite care, ca si cele ale portalului de la intrare, amintesc intretesarea geometrica de la Manastirea Dealu.
In registrul de sus, de asemenea, se afla o suita de panouri semicirculare in partea superioara, in centrul carora sunt fixatre placi
decorative si discuri in rozeta, iar ca niste paftale domnesti, la intretaierea arcurilor, se afla alte discuri mai mici, deopotriva de fin realizate. Pe ele sunt asezati porumbei, care parka stau gata de zbor. Fiecare poarta in cioc un clopotel. La adierea vantului, acesti clopotei sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice.
Deasupra, depasind bordurile scurte ale acoperisului asezate pe mai multe randuri paralele de cizeluri, constructia biserici creste intr-o suita de volume si suprafete, pe care se inalta cele patru turle; de o rara bogatie ornamentala. Ele aduna in jurul ferestrelor, asemenea unor dantele in relief aceleasi modele prin care (ca, de altfel si in restul decoratiei acestui monument) se sravad, armonizate specific de mesterii bastinasi, o seam a de elmente de arta araba sau georgiana. Acoperisul turlelor, bogat impodobit, pare iesit din mana unor aurari, iar lanturile care sustin crucile sunt aidoma unor mari bijuterii lucin in soare.
In interior, pe langa zugraveala executata in ulei de pictorii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard si de romanul N. Constantinescu din Curtea de Arges, pe langa panourile votive, mormintele ctitorilor si tampla facuta din marmura, bronz aurit si onix, pe langa icoanele ei lucrate in mozaic, atrage atntia, ca o exceptionala realizare sculpturala, grupul celor 12 coloane, original ornamentate floral, reprezentand pe cei 12 Sfinti Apostoli; aceste coloane dau cu adevarat o impresie de viu si mers aievea. Din ancadramentul lor central -tinand loc de despartire intre partea de la intrare si sanul propriu-zis al bisericii-, interiorul acesteia, discret invesmantat in zugraveala pictorilor amintiti, apare intr-o calma maiestate, ca un adanc indemn la reculegere.
Vechea tampla din secolul al XVΙΙ-lea, de o reala originalitate ornamentala si iconografica -adapostita temporar in biserica de sat din Valea Danului- se afla acum in Colectia de obiecte de arta bisericeasca din Manastirea Curtea de Arges.
Aceasta catapeteasma, dupa stil, impreuna cu cateva icoane, dateaza din timpul domnului Serban Cantacuzino (1678-1688), care, in 1682, precum spune una din pisaniile de pe peretele vestic al bisericii, a reparat sfantul locas.
De asemenea, in imediata vecinatate a manastirii, susura neintrerupt izvorul basmului, pe care localnicii il numesc "Fantana lui Manole". Aceasta denumire poarta peste timpuri povestea mesterului, care, neputand cobora de pe biserica dupa ispravirea ei, -luandu-i-se scarile- si-ar fi facut aripi din sindrila si, ca un alt Icar, sarind din inatimea sfantului locas s-ar fi prabusit in acest loc, sufletul sau preschimbandu-se in cantec limpede de izvor.
De la "Fantana lui Manole" se vede, spre apus, fosta Bolnita a manastirii: monument istoric, despre care un document existent scrie ca "se gasea alaturi de biserica lui Neagoe Basarab inca din 1524".
In acest ansamblu de frumuseti naturale, arta si istorie romaneasca, biserica manastirii Curtea de Arges se infatiseaza ca o podoaba de mare pret, fara asemanare in tara noastra.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1308
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved