OBIECTIVE CULTURAL ISTORICE si etnografice     - BAZINUL SUPERIOR AL SOMESULUI MARE

1.Vestigii istorice

Populatia cea traitoare pe aceste locuri, din vechimi care se pierd in negura vremii, a lasat urme ale vietuirii in zona, dar poate nu s-a depus suficienta osteneala pentru a le gasi si cerceta. Obiecte datand din paleolitic au fost gasite intamplator. Acestea se gasesc in prezent in diferite muzee din zona sau chiar din centre mai mari (Cluj). Istoria de mai tarziu sta scrisa in documentele aflate in arhive si in ruinele ce marturisesc viata zbuciumata de care au avut parte inaintasii nostri (de la invazia mongolo-tatara din 1241 si pana la cel de-al doilea razboi mondial).

Rodna gazduieste inca ruinele bazilicii dominicane - monument de arhitectura contruit in secolul al XlII-lea, din care, in urma distrugerilor cauzate de invazia tatarilor din 1285, se mai pastreaza doar un portal si unul din cele doua turnuri dinspre sud precum si catacombele care se crede ca au fost construite ca loc de refugiu din cauza navalirilor barbare.

Ruinele bazilicii dominicane de la Rodna

La Anies, pe malul drept al Somesului Mare, s-a construit in secolul al XlV-lea o fortificatie de observare si aparare, din piatra, pe dealul numit "Cetate'. Pentru cei care se incumeta a urca acest deal, efortul este rasplatit de intalnirea cu misterioasele urme (ziduri) ale acestei fortificatii (cetate). Povestea spune ca, catacombele de la Rodna ar fi fost intrarea intr-un tunel de peste 3 km, care facea legatura cu cetatea de la Anies, fiind o cale de refugiu in fata deselor invazii barbare. Povestea ramane deocamdata o poveste care poate ar merita cercetata. Multe case din zona au la temelie piatra scoasa din vechile ruine ale cetatii.

In zona Pasului Rotunda, urmele celui de-al doilea razboi mondial sunt prezente prin numeroase ramasite din cazematele de beton, barajele antitanc, transeele construite in zona si prin cimitirul celor cazuti in luptele purtate pe cumpana dintre Somes si Bistrita Aurie.

2. Muzee, monumente, colectii

Muzeul de arta comparata Sangeorz-Bai

Perioada anilor 1970 a fost pentru cultura sangeorzana prima incercare de a pune bazele infiintarii unui muzeu local. Ideea sadita in randurile intelectualitatii a dat roade prin donarea pentru zestrea culturala a orasului a unor tablouri de catre doamna Ileana Anton. Aceste picturi au fost expuse la Casa de Cultura, luand fiinta astfel primul punct muzeistic din localitate.

Pentru imbogatirea patrimoniului muzeal, oameni iubitori de cultura incep o catiune de achizitionare de obiecte de arta populara, . Unul dintre cei care au pus mult suflet in aceasta activitate este Iacob Vranau, referent la amintita institutie de cultura. Achizitionarea acestor obiecte de arta populara si etnigrafice s-a facut cu participarea larga a elevilor si dascalilor scolilor locale, prin lamurirea cetatenilor de a dona muzeului obiecte vechi detinute in gospodariile lor. Se poate spune ca la realizarea muzeului din Sangeorz-Bai au contribuit o buna parte a locuitorilor urbei. Activitatea muzeala continua ceva mai timid in perioada care urmeaza, pana cand conducerea orasului revine unui om iubitor de cultura - Gheorghe Santa. Acesta, la insistentele unor personalitati culturale, accepta predarea imobilului de pe strada Republicii nr.66 patrimoniului Casei de Cultura si schimbarea destinatiei lui din camin de copii in muzeu orasenesc. Unul dintre promotorii acestui proiect a fost prof. Iosif Ioan Balu, care doneaza pentru muzeul abia infiintat, o serie de documente vechi, scrieri si inscrisuri de certa valoare.

Anul 1987 este cel care va marca scimbari majore in activitatea culturala si muzeistica a orasului, iar persoana care acontribuit decisiv la aceste scimbari este artistul plastic al locului, Maxim Dumitras. El preia conducerea muzeului si incepe o munca titanica pentru transformarea vechiului sediu intr-un muzeu de marca. In acest sens ia primele masuri de reparare si reconditionare a spatiului si crearea unui circuit intern. Cladirea a fost donata initial de profesorul Solomon Halita cu multi ani inainte dar lipsa banilor necesari reconditionarii si reamenajarii ei au intarziat mult demararea lucrarilor. Maxim Dumitras, cel care si-a asumat misiunea infiintarii acestui locas de cultura face toate demersurile si incepe peregrinarea pe la autoritatile din domeniu pentru aprobarea si finantarea indraznetului proiect pe care si l-a propus. Astfel ia nastere practic un nou muzeu (cladirea veche fiind demolata), muzeu care a primit si un nume nou: Muzeul de Arta Comparata Sangeorz-Bai.

Lucrarile propriu-zise au inceput in anul 1996, initial incercandu-se reconditionarea imobilului vechi. Structura de rezistenta s-a dovedit insa mult prea veche pentru a putea fi folosita, de aceea s-a decis demolarea vechii cladiri si reconstructia din temelie a imobilului. Noua cladire, cu patru nivele, construita dupa un proiect al artistului plastic, a fost data in functiune in anul 2004 si este considerat unul dintre cele mai moderne imobile cu destinatie muzeala.

La ora actuala muzeul are in patrimoniul sau o impresionanta colectie de obiecte de arta populara si arta plastica, insumand peste 2200 de exemplare. Majoritatea obiectelor de arta populara au fost achizitionate din zona Sangeorzului. La ora actuala muzeul este in etapa de organizare a sectiilor tematice care vor functiona aici. Se preconizeaza sa functioneze:

un centru de documentare;

un atelier de restaurare a icoanelor pe sticla si a obiectelor din lemn;

atelier foto;

atelier de ceramica pentru initiere;

expozitii cu caracter permanent pe tematici;

Simpozioanele de arta plastica de la Sangeorz-Bai

Pe langa activitatea legata de infiintarea Muzeului de arta comparata, in cei peste 16 ani de creatie, artistul plastic Maxim Dumitras a organizat si coordonat 16 simpozioane de arta plastica si tabere de creatie, devenite deja o traditie. La aceste manifestari au participat de-a lungul timpului peste 200 de artisti plastici din tara si strainatate, mai mult de 300 dintre operele acestora regasindu-se in prezent in patrimoniul muzeului iar o parte dintre ele pot fi vazute in parcul statiunii. Merita amintite macar cateva dintre temele acestor intalniri de creatie: Simpozionul international de sculptura ART 2000 intitulat Centrul si dinafara , Simpozionul national de ceramica ART 2003 -  Arderea cerului  etc.

Atat muzeul de arta comparata cat si aceste simpozioane de o inalta tinuta artistica, permit turistilor si celor interesati sa vina in contact direct cu artistii, sa-i vada la lucru, spargandu-se astfel ideea preconceputa care-i inchidea pe creatorii frumosului intr-un turn de fildes, inaccesibil celor mai putin daruiti cu talent. La Sangeorz artistii ne ies in cale, singurul si minimul efort necesar fiind cel de a ajunge pana acolo. Eu zic ca merita!

Muzeul  Cuibul visurilor  din Maieru

Muzeul Cuibul visurilor din Maieru cu profil mixt : istoric, etnografic si memorial, a luat fiinta la 27 noiembrie 1957, din initiativa profesorului Sever Ursa, prin inaugurarea unei expozitii memoriale prilejuita de cea de a 72-a aniversare a nasterii marelui romancier Liviu Rebreanu. Expozitia a constituit de fapt nucleul de plecarea a viitorului muzeu.

Mica infiripare de acum aproape 50 de ani avea sa se imbogatesca mereu si sa fie mutata de cateva ori, pana in anul 1972, cand s-a zidit parterul acestei cladiri. In toamna anului 1985, cu prilejul Centenarului nasterii lui Liviu Rebreanu s-a adaugit si s-au imbogatit colectiile prin contributia si donatiile familiei scriitorului, ale satenilor, ale multor intelectuali, fii ai satului, apoi ale copiilor din Maieru, care, pe atunci, detinea recordul national al natalitatii. Nu se poate omite ajutorul specialistilor Complexului Muzeal Bistrita-Nasaud privind structurarea tematica.

Este semnificativ faptul ca muzeul s-a inaltat succesiv pe locul din inima satului, care i-a fost daruit lui Rebreanu odata cu investirea acestuia cu titlul de Cetatean de Onoare al comunei in 5 ianuarie 1927. Scriitorul marturisea: De Maieru se leaga toata copilaria mea si toate amintirile auipra primului contact cu lumea exteriaora.Eram de vreo doi ani si jumatate cand ne-am mutat la Maieru.Am crescut an regiune de munte in deplina libertate. In satul meu n-a fost petec de pamant pe care sa nu-l fi umblat. Om al muntilor, natura mi-a intrat in ochi si in suflet de mic copil. Valea Somesului, atat de bine cunoscuta in cele mai mici cotituri, a fost si va ramane pentru mine cel mai frumos loc de pe pamant".

Muzeul are 9 incaperi, fiecare continand tematici bine chibzuite cum ar fi: "Maieru in marturii istorice", "Ocupatii vechi si stravechi", "Ocupatii mai noi" etc. La parter se mai afla un amfiteatru multifunctional cu 120 de locuri. La etaj, sala de etnografie "Cuibu visurilor", expozitia de carti vechi si noi ale unor autori maiereni, o biblioteca documentara ce cuprinde peste 6000 de volume, reviste si documente si mai ales salonul "Liviu Rebreanu-creatorul".

Respectand acest circuit, vizitatorul percurge de fapt un drum initiatic de la radacinile milenare ale satului pana la coroana lui spirituala, in care stralucirea cea dintai o da inaltimea acestui fuior de lumina care este Liviu Rebreanu. In ansamblul sau, muzeul recreeaza atmosfera rustica in care a copilarit si a vietuit marele scriitor.

Muzeul  Cuibul visurilor Maieru (obiecte ale ocupatiilor traditionale - sus ;

seif cu sistem de inchidere din lemn - jos stanga ; unelte de minerit - jos dreapta)

   

Muzeul  Casuta morarului Ureche - Poiana Ilvei

Muzeul istorico-etnografic, colectia de documente si biblioteca documentara a familiei Ureche reflecta viata materiala si spirituala a locuitorilor acestor meleaguri ilvene.

Prin continutul sau, structurat pe varii problematici, este o sursa de informare pentru cercetatorul de istorie a locurilor, de cunoastere a obiceiurilor si traditiilor de catre vizitatori. Ideea acestei colectii a incoltit in mintea lui badea Anchidim in urma cu aproape 60 de ani, cand a inceput sa adune tot felul de obiacte :unelte, arme, vase, topoare neolitice, obiecte de imbracaminte etc.

Tanarul de atunci, astazi in varsta de 85 de ani marturisea :"Cinstesc aceste obiecte ca pe niste odoare sfinte. Am crezut ca, pastranu-le, cinstesc memoria parintilor si stramosilor nostri, fiindca omul, inainte de a-si iubi neamul, si-a iubit familia si mosii sai, inainte de a-si iubi tara , a iubit portiunea de pamant pe care parintiilui au trudit si in care s-au ingropat".

Obiectele muzeului sunt gazduite de o casa construita in stilul simplu al arhitecturii populare de inceput de secol XX. Compartimentarea interiorului casei consta in tinda, doua camere si o magazie. Cuptorul cu "borodau" este un element de baza al camerei de locuit. Mobilierul compus din masa, scaune, lavite, lada de zestre, pat, podisor, cuier, ruda de haine de deasupra patului (care tine loc de sifonier). Peretii sunt impodobiti cu icoane, blide, ulcioare, fotografii si peretare. Toate acestea creeaza nota specifica a vechii locuinte taranesti ilvene. Pe langa aceste obiecte, in fiecare incapere sunt expuse vestigiile istorice si etnografice. In tinda se gaseste o colectie de obiecte de iluminat, de la batranul opait si pana la lampa ce produce curent electric. Exista in camera si o masa cu semnificatie aparte, cumparata de la un evreu, masa la care a stat scriitorul Liviu Rebreanu. De asemenea sunt expuse unelte agricole si zootehnice din vechime. O alta camera adaposteste o valoroasa biblioteca documentara despre Transilvania si Tara Nasaudului, o interesanta colectie numismatica si filatelica, scrisori, poze, diferite aparate vechi, manuscrise, colectii de folclor. In camara sunt expuse obiecte descoperite in vatra satului : topoare neolitice, varfuri de lance, pinteni, unelte, piese legate de activitatile practicate de locuitorii din zona. Spatiul redus nu a permis expunerea tuturor obiectelor existente, o parte dintre ele aflandu-se intr-un depozit, in asteptarea unor amenajari adecvate expunerii.

Desi necunoscut pentru multi dintre oamenii locurilor, muzeul a fost vizitat de turisti de peste hotare, care au certificat trecerea lor prin zona, lasand marturii scrise in "Cartea de Aur" a muzeului. "Casuta morarului Ureche" este doar unul dintre exemplele care demonstreaza clar necesitatea interventiei concertate din mai multe directii pentru valorificarea unui fond istorico-etnografic de o inestimabila valoare. Proprietarii muzeului ar fi dipusi sa doneze colectiile pentru amenajarea unei locatii mai mari, in care sa poata fi expuse toate piesele existente. Implicarea autoritatilor locale in achizitionarea si amenajarea unei case vechi, din care inca se mai gasesc in zona, ar fi o masura bine-venita si necesara. Din pacate, pana acum totul s-a redus doar la vorbe si planuri marete.

Muzeul din Rodna

A fost infiintat in urma cu mai bine de 20 de ani prin grija invatatorului Silvestru Leontin Muresianu. Din pacate muzeul functioneaza intr-un spatiu impropriu (o fosta inchisoare), in conditii insalubre, vitrege pentru numarul de exponate (2500) si valoarea deosebita a acestora. Spre deosebire de celelalte muzee din zona, cel din Rodna aduce ca noutate pe Valea Somesului o colectie de obiecte din domeniul mineritului. Prima sala a acestui muzeu este destinata cinstirii memoriei marelui botanist si academician rodnean Florian Porcius si a memorandistului Gherasim Domide.

La Poiana Ilvei a fost amenajata, in casa pasionatului vanator Pop Alexandru a fost amenajat un impresionant muzeu de vanatoare, unicat in tinutul nostru.

Colectii muzeistice, particulare sau la unitatile scolare, pot fi vazute si la Ilva Mare, Lunca Ilvei, Lesu si Sant.

Monumente

Amintirea eroilor Primului Razboi Mondial a trait in spatiul Rodnei prin monumentul ridicat in centrul localitatii in cinstea celor cazuti in bataliile care au decis intregirea neamului, in 1918. Acest frumos monument a fost demolat si inlocuit cu altul in anul 1942, de catre autoritatile horthiste din acea vreme, si a fost, la randu-i, completat in partea de sus, de sovietici, cu o stea cu 5 colturi, in toamna anului 1944, monument care nu are incrustat pe fetele lui nici o data si nici un nume. Dupa evenimentele din decembrie 1989, oamenii Rodnei au planuit sa construiasca un nou monument al eroilor, pentru ca cei cazuti la datorie in timpul celor doua razboaie mondiale sa nu fie dati uitarii de catre urmasi si sa le acorde cinstea si pretuirea cuvenita, in acelasi timp. Monumentul a fost ridicat in vara anului 1996, in apropierea locului unde a fost amplasat primul monument, pe fata dinspre primaria comunala fiind aplicate placile originale cu numele celor 131 eroi rodneni din primul razboi mondial, iar pe fata dinspre str. Principala si Scoala Generala sunt aplicate placile din marmura alba Inscriptionate cu numele celor 62 de eroi locali, cazuti in al doilea razboi mondial. Un monument asemanator exista si in centrul comunei Lesu.

Monumentul din comuna Lesu

3. Biserci si manastiri

Credinta si biserica

Credinta crestina s-a dezvoltat in Transilvania odata cu formarea poporului roman, nascandu-se astfel "mitul poporului roman nascut crestin, care si-a primit credinta de-a dreptul de la apostoli". Lipsa unor date oficiale referitoare la momentul crestinarii romanilor sau la persoana misionarilor care ar fi savarsit convertirea acestora (precum in cazul germanilor, slavilor sau maghiarilor) este transformata intr-un argument pozitiv in favoarea vechimii crestinismului la romani. Asa se explica puternicele radacini ale acestei religii in constiinta romanilor, constituindu-se de-a lungul vremurilor intr-un puternic factor de unitate spirituala. Din vechile credinte pagane se mai pastreza si in zona noastra ritualuri cum ar fi Sanzienele, Turca, numeroase practici magice.

Merita amintite principalele momente din evolutia crestinismului deoarece ele au influentat si evolutia vietii spirituale din zona bazinului superior al Somesului Mare:

Sec. I d. Hr. - nasterea crestinismului;

313 d. Hr. - se oficializeaza crestinismul (ortodocsi si catolici: protestanti, luterani, calvini, anglicani);

1054 - Marea schisma (divizarea crestinismului in ortodoxie si catolicism);

In Valea Rodnei - unirea cu Biserica Romei;

1760 - inceputurile Bisericii Greco-Catolice in Tinutul Nasaudului (implicit Valea Somesului si Ilvei) - formarea Regimentelor graniceresti;

1948 - se revine la ortodoxism ca religie oficiala;

!948-2005 - noua etapa a ortodoxismului.

Trecerea de la o etapa la alta nu s-a facut brusc, imediat dupa elaborarea unor documente. Uneori a durat decenii intregi si nu a fost lipsita de framantari sociale. Dovada tuturor acestor evenimente sunt lacasurile de cult. Din pacate prea putine dintre cele durate in vechime s-au mai pastrat. Au ramas insa documente care certifica fara putinta de tagada, "drumul credintei" populatiei acestor locuri.

Pe Valea Somesului Mare, cele mai vechi biserici si manastiri catolice au luat fiinta si s-au consolidat in urma asezarii populatiilor maghiara si germana (colonisti) incepand cu jumatatea secolului al XII-lea. Asa au ajuns pe meleagurile noastre calugarii benedictini, care faceau parte dintr-un ordin calugaresc caracterizat prin "ascultarea fata de superiori si prin echilibrul intre activitatea liturgica si cea manuala comunitara". Acestia au ridicat la Rodna "singura manastire benedictina de pe Valea Somesului,, constand la inceput intr-o biserica de piatra avand in jur cladirile pentru adapostirea personalului ecleziastic local, a calugarilor misionari si a celor cruciati purtand raspunderea pazei minelor si a institutiilor de seama din noul oras si imprejurime, cu misiuni de securitate statala.

Rodna ofera turistilor cateva obiective cultural religioase, cum sunt ruinele bazilicii dominicane - monument de arhitectura contruit in secolul al XlII-lea, din care, in urma distrugerilor cauzate de invazia tatarilor din 1285, se mai pastreaza doar un portal si unul din cele doua turnuri dinspre sud. Chiar daca nu au o astfel de vechime, merita avute in vedere biserica veche romaneasca, construita in 1825, si cea noua, sfintita in august 1965, biserica romano-catolica, construita in 1778 (cu adaugiri ulterioare) frumosul mormant, cu o cruce din marmura neagra, a celui care a fost botanistul si academicianul rodnean Florian Porcius.

La Maieru, bisericuta de lemn din deal, monument istoric, construita in anii 1817-1818, impodobita cu icoane pictate pe lemn si cu alte piese de valoare artistica, provenite probabil din alte bisericute mai vechi. Aceasta biserica a mai fost numita si "biserica foamei", deoarece vara in care s-a inceput construirea ei, in 1817 (la 100 de ani de la una dintre cele mai devastatoare invazii tataresti), a fost una secetoasa, lipsita de bucate. In centrul comunei, atrag atentia prin supletea arhitecturii biserica ortodoxa si cea greco-catolica.

Biserica din deal - Maieru

In peisajul de pe Somes, Ilva si Lesu, frumoasele biserici romanesti, chiar daca mai noi decat cele mentionate mai sus (majoritatea apartin sec. al XX - lea), aduc o nota aparte, fiind adevarate monumente de arhitectura si arta, demne de atentia turistilor aflati in sedere sau tranzit pe acolo. Imaginile sunt mai mult decat graitoare in acest sens.

   

Interiorul bisericii ortodoxe Poiana Ilvei

Biserica Ortodoxa Lesu Biserica Greco-catolica Lesu

   

Biserica Ortodoxa Maieru Biserica Ortodoxa Ilva Mica

Biserica Ortodoxa Lunca Ilvei Biserica Ortodoxa Sant

Manastirea "Schimbarea la Fata', Ilva Mare

 Manastirea "Schimbarea la fata' este situata pe Valea Ilvei, intre localitatile Lunca Ilvei si Ilva Mare, la un kilometru distanta de sosea, pe o culme strajuita de stanca si de padure de brad. Infiintarea noului lacaa de cult se leaga de numele ieromonahului Daniil Ureche, care a avut initiativa, dar a depus si eforturile pentru realizarea acestuia.

Inca din 1990 cere binecuvantarea PS Andrei Andreicut, episcop la Alba Iulia si a PS Irineu Bistriteanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Clujului pentru construirea unui paraclis (capela) pe terenul parintilor din Ilva-Mare. Primind aprobarea verbala, din toamna anului 1990, a inceput pregatirea lucrarilor. Sotii Ioan si Ioana Ureche au donat pamantul iar materialele necesare pentru ridicarea bisericii s-au adunat cu sprijinul localnicilor. Lucrarile au fost conduse de parintele Daniil si executate de mesteri locali binevoitori. Manastirea de la Hasca.

Scena "Bunei Vestiri" o gasim pe monumentele antice, pe frontalele catedralelor gotice, in minunatele icoane orientale, in tablourile pictorilor flamanzi, germani si italieni din toate epocile. Oprit la aceasta meditatie, Daniel Ureche, a reusit ca pe pamantul mostenit de la parintii lui sa ctitoreasca initial un schit, ca ofranda adusa lui Dumnezeu, schit ce poarta hramul "Bunei Vestiri", devenit mai apoi "Schimbarea la Fata".

Manastirea  Schimbarea la fata  - Ilva Mare

Asezata la poalele muntelui "sub stanca Hastii", intr-un minunat peisaj colinar, intr-un decor de verde matasos, inconjurata de brazi seculari, Manastirea "Buna Vestire" din Ilva-Mare, durata de-a lungul a doi ani, intre 1990-1992, este rodul muncii acestui calugar devenit intre timp staret, care, ajutat de tatal sau si de rudele apropiate a daruit satului un nou locas de inchinaciune.

Viata duhovniceasca a staretului Daniel, a calugarilor si a maicutelor de aici izvoraste din traditia pastrata a tinuturilor romanesti; trecutul sau nu este prea indepartat, spiritual pe care il are deja in viata ilvenilor este mereu un indemn de pastrare dar rolul credintei strabune.

Manastirea "Sfantul Spiridon', Stramba

            Acest lacas duhovnicesc este situat pe versantul muntilor Bargaului, in apropierea trecatorii Stramba, pe drumul care leaga Valea Bargaului de cea a Ilvelor, la o distanta de 4 km de localitatea Josenii Bargaului si la 10 km de Ilva Mica.

Manastirea "Sfantul Spridon" - Stramba

Noul asezamant monahal a luat fiinta in anul 1999, cu binecuvantarea IPS Bartolomeu Anania, la dorinta si cererea credinciosilor de a intemeia o vatra de traire duhovniceasca, un locas de mangaiere si intarire in credinta pe aceste meleaguri. Initiativa a apartinut actualei starete, monahia Epiharia Bruma (pe atunci rasofora cu numele Ierusalima), sustinuta de un grup de maicute, care a facut si demersurile necesare pentru obtinerea aprobarilor. Ctitora a sfintei manastiri a fost o buna crestina a locului, Lucretia Zbarei, vaduva a lui Grigore Zbarei si mama devotata a zece copii. Ea a donat propria casa si doua hectare de pamant aflat in imprejurimi, incadrandu-se in obstea maicilor carora le-a fost incredintata grija noii ctitorii. La scurt dupa ce si-a indeplinit marea dorinta s-a stins din viata la inceputul anului 1999.

Manastirea "Buna Vestire', Cormaia

Manastirea Buna Vestire este situata in localitatea Cormaia, pe Valea Plesii, la 5 kilometri departare de orasul Sangeorz-Bai.

Manastirea noua de la Cormaia

Prima bisericuta din lemn construita pe aceste locuri pastreaza in spatiul sau o incarcatura istorica de mare valoare spirituala, pentru ca in ea s-au rugat si au slujit sfintii parinti cunoscuti s-au anonimi de-a lungul vremurilor. Ea are o mare valoare istorica, fiind una din putinele biserici care au putut fi salvate in mod miraculos de focul pustiitor pus acestora de catre bandele militare inarmate ale generalului Bucow. A ramas aceasta manastire drept marturie istorica, care sa duca in veac cunostinte despre atrocitatile savarsite de dusmanii poporului roman impotriva credintei si a lacasurilor in care se rugau strabunii nostri, de pe aceste meleaguri. Din vechea inscriptie, existenta si pastrata deasupra usii, reiese ca aceasta a fost construita in anul 1636 de catre credinciosii si slujitorii ei de atunci pe locul unei manastiri mai vechi, din care se mai pastreaza in original portretele prorocilor si iconostasul, care a fost pictat in Rusia la vestita scoala de pictura "Lura Pecerscaia', asa dupa cum rezulta din inscriptia de pe usile imparatesti. Dintr-un studiu mai atent al acestui pretios monument istoric, asezat cu doua secole in urma la poalele varfului "Pleasa' se pot desprinde cu claritate informatii care pot duce la concluzia, ca acesta este cel mai vechi loc ce inchinaciune de pe aceste meleaguri, care s-a pastrat pana in zilele noastre, el datand din secolul XV-lea

In jurul anului 1768, in timpul granitei militare, ea a fost mutata la Sangeorz-Bai, din ordinul colonelului Enzenberg, care motiva aceasta masura prin urmatoarele

    Vechea bisericuta din lemn

argumente: "manastirile aflate in afara satelor, sa fie mutate in sate, deoarece constituie cuiburi de hoti' (nesupusi). Realitatea acestui fapt se desprinde si din actele protocolului de vizite pe care canonicul Retnic de Oradea a facut-o pe aceste locuri in Decembrie 1766, in care se vorbeste de faptul ca "la Sangeorz exista o manastire fara nici un calugar' (vezi N. Dragan, Toponimie si istorie, "Revista Somesana', nr. 24). O alta inscriptie precizeaza ca aceasta manastire a fost terminata, definitiv in anul 1751. Probabil acesta sa fi fost anul in care ea a fost restaurata dupa pradaciunile si distrugerilor suferite, in urma actiunilor acelor bande. Construita din lemn, manastirea are o infatisare aparte, deosebita de cea a bisericilor din lemn din Transilvania si Maramures. Este acoperita cu sindrila si este tare scunda. Efectuarea in patrimoniul sau a unor reparatii si renovari ne sunt infatisate prin inscriptiile de pe iconostas, prin cuvintele: "Acest lucru s-a ispravit cu popa Constantin si ctitorii popa lacov si popa Grigore 1751'. Acestor informatii, ce-si pastreaza autenticitatea, le putem adauga si pe acelea potrivit carora "fiul unui taran din satul Gledin (Bistrita-Nasaud) a trecut in Moldova la manastirea Neamtului, unde in anul 1697 se calugareste primind numele monahal de Pahonie si devine unul din cei mai invatati arhierei ai vremii sale, iar in ierarhia bisericeasca, Episcop de Roman. Acest Pahonie a fost ctitorul unui schit in apropierea Neamtului pe care 1-a numit "Pocrov' si un altul cu acelasi nume la Sangeorz, in care ulterior s-a si adapostit in timpul refugiului sau, de unde a trecut in Polonia. De aici si numele dat manastirii "Pocrov', dupa ce aceasta a fost refacuta de catre Ieromonahul Clement, devenit popa Constantin Tinau (Vezi Stefan Metes, Istoria-Bisericii romanesti din Transilvania, voi. I - Sibiu 1935).

O alta inscriptie lasata in limba slavona pe vechiul iconostas, despre care am mai vorbit in partea introductiva, ne dovedeste ca aceasta este cel vechi, din anul 1636. Argumente din care rezulta, ca nefiind mutata imediat, asa cum cerea ordinul armatei imperiale, aceasta a fost devastata si incendiata. Documente aflate in arhiva bisericii locale, dovedesc ca obstea satului a mutat acest monument de pe Cormaia in iarna anului 1820, fiind transportata sub forma nedemontata, prin tractiune cu douasprezece perechi de boi, sub forma de sanie si asezata pe o colina numita "Plesa".

Fara a fi cunoscute date precise, acesteia i s-a adaugat in timp, tinda sau pronaosul din scanduri de brad, lasand sa se vada destul de bine, rostul si insemnatatea pe care ea a avut-o ca manastire si nu ca biserica parohiala. In interiorul ei se mai pastreaza trei icoane din lemn pictate de catre Teodor Zugravu in anul 1847 si doua icoane pe sticla, innegrite de fumul lumanarilor si al tamaiei in scurgerea anilor, care mai impodobesc peretii varuiti in alb al acestui inestimabil tezaur al credintei.

Cultele neoprotestante (penticostali, baptisti, adventisti de ziua a 7- a, iehovisti etc.) au aparut in zona dupa primul razboi mondial, cand ostasii care au fost pe front au venit in contact cu adeati ai acestor religii. Daca in perioada comunista afirmarea acestora era ingradita de politica restrictiva din acea vreme, in prezent numarul adeptilor cultelor neoprotestante este destul de mare. In aproape fiecare localitate exista biserici sau cel putin case de rugaciune care apartin acestora. Chiar daca exista deosebiri de ritual si de interpretare a Bibliei nu se semnaleaza probleme de intoleranta.