PROGRAM DE VALORIFICARE A POTENTIALULUI TURISTIC AL SATULUI CAPIDAVA

La aproape 20 de km. in aval de Cernavoda, Dunarea face o mare cotitura, marginita pe dreapta de peretii verticali ai unor faleze de calcar, iar spre stanga de malul jos si impadurit ca o perie al Baltii Ialomitei, luandu-o mai intai spre nord-est, apoi spre nord ca sa se mai intoarca inca o data spre nord-vest. O data facut acest urias ocol, in care fluviul a ros adanc din faleza de calcar a malului Dobrogean, albia se ingusteaza drastic si stim ca, de asemenea fundul fluviului se inalta, asa incat vara, cand apa scade de caldura, vapoarele nu mai pot trece. In fundul marii cotituri sta pitit, intr-un soi de gavan, satul actual Capidava, care si-a luat numele recent de la cetatea romana ale carei ruine il strajuiesc de pe un pinten stancos situat la SSE de sat . De acolo, de langa cetate, apusurile de soare, cand astrul moare in apele Dunarii, moarandu-i undele in toate nuantele curcubeului, se vad ca adevarate simfonii de culori si de lumina.

Imperiul roman ajunsese la Dunare inca din anul 14 d. Chr., cand generalul Aelius Catus a si intreprins o expeditie dincolo de fluviu pentru a-i tine la respect pe neastamparatii daci si pe proaspetii lor aliati, sarmatii. Dar legiunile nu-si desfasurasera efectivele decat pana la Durostorum, nordul Dobrogei de astazi fiind lasat in seama fortelor regilor sapaei, aliatii si protejatii romanilor, ajutati de fortele pe care le comanda Praefectus Orae Maritimae (comandantul litoralului). In anul 46, cand Regatul Sapaeilor a fost desfiintat, este probabil ca mici garnizoane romane s-au instalat in vechile asezari dacice de pe malul Dunarii, intre altele si la Capidava. Abia imparatul Domitian va realiza importanta strategica a pamantului dintre Dunare si Mare, folosind Dobrogea - sau dupa numele vechi Scitia Mica - drept baza de plecare a expeditiilor sale peste Dunare, impotriva dacilor. Soarta schimbatoare a acestor expeditii, efectul de dezorganizare pe care doua infrangeri succesive l-au avut, au impiedecat un efort sistematic de fortificare si garnizonare a malului Dunarii.

Imparatul Traian, in cadrul pregatirilor razboaielor daco-romane avea sa construiasca, cu detasamente ale Legiunilor V Macedonica de la Troesmis si XI Claudia de la Durostorum un castellum pe stanca de la Capidava care sa controleze vadul si sa stabileasca aici o garnizoana formata, probabil, din Cohors I Ubiorum. Se pare ca fortul de la Capidava nu a fost decat o veriga dintr-un sistem cuprinzand inca multe altele intre care trebuie amintite fortificatiile de la Carsium, Cius, Troesmis, Noviodunum, Aegyssus. Fortul a fost prevazut si cu o instalatie portuara, cuprinzand un cheu jos, la apa, si magazii si alte anexe pe terasa imediat superioara, precum si cu un edificiu de terme - bai publice - in afara zidurilor de incinta, spre sud-est. Acest cheu era de fapt principala dotare a unei statii a flotei Classis Flavia Moesica a carei principala baza fusese stabilita la Noviodunum. Spre E si NE de cetate se intindea cimitirul tumular cu morminte de incineratie, cu inventare bogate, iar mai spre sud, un cimitir plan, cu morminte mai modest garnisite. Nu stim in ce masura fortul traianeic a avut un rol de jucat in cadrul episodului moesic din toamna primului an al primului razboi dacic (101 d. Chr.) cand a avut loc si marea batalie de la Adamclisi. Oricum el si-a indeplinit, in continuare, functia de garda a fluviului si a vadului de la Capidava, se pare ca fara rea multe probleme, in afara de schimbarea trupei de garnizoana, dupa 243 cand Cohors I Ubiorum este inlocuita cu Cohors I Germanorum civium romanorum, pana la sfarsitul sec. III d. Chr.

          Capidava se ridica pe malul drept al Dunarii, la jumatatea distantei dintre Harsova si Cernavoda, soseaua care leaga localitatile trecand chiar pe langa zidurile cetatii. Fortificatia are forma unui patrulater cu laturile lungi de la NV spre SE - 105m x 127m, cu ziduri groase de peste 2 m si inalte de 5-6 m, cu 7 turnuri de peste 10 m, din care 3 turnuri dreptunghiulare, 2 turnuri in sfert de cerc si 2 turnuri intermediare in forma de potcoava (U), o poarta lata de 2,50 m situata pe latura de SE care facea legatura cu restul teritoriului si o iesire strategica pe latura de SV a turnului dinspre Dunare, unde era amenajat portul.

          Cetatea ocupa un loc important in sistemul defensiv roman facand parte din seria de castre si fortificatii ridicate in timpul imparatului Traian, la inceputul secolului al II-lea , in cadrul masurilor de organizare a limes-ului dunarean. Locul era deosebit de potrivit caracterului constructiei oferind o vasta arie de supraveghere: un masiv stancos care se inalta intre piciorul pantei ce coboara dinspre NE si Dunare. Masivul prezenta un avantaj din punct de vedere strategic si anume un sant natural care pornea din Dunare, il ocolea pe partea de NE, pana aproape de coltul de est al cetatii. De altfel, forma masivului a impus forma si orientarea castrului.

          Importanta strategica a locului a determinat instalarea unei statiuni militare precum si amplasarea si dezvoltarea unui centru civil in epoca romana. Castrul, situat langa un vad de trecere a fost construit de detasamente din Legiunea V Macedonica si Legiunea XI Claudia. Toponimul getic de Capidava - insemnand cetatea de la cotitura- confirma o locuire preromana, pozitia geografica deosebita explicand insemnatatea asezarii bastinase, loc care permitea comunicatia intre dacii din Dobrogea si cei din Campia Munteana. Tabula Peutingeriana ne ofera date exacte privind distantele dintre Axiopolis, Capidava si Carsium. Aceste distante coincid cu distantele dintre localitatile actuale Hinog - Capidava si Capidava - Harsova. In verificarea tabulei vine descoperirea unui stalp miliar in localitatea Seimenii Mici care da distanta de 18000 de pasi de la Axiopolis la Capidava adica 27 de km

Ruinele de la Capidava au fost cunoscute folcloric inca de mult, satul turcesc - colonie militara - intemeiat in sec. XVIII purtand numele de Kale-ky, adica 'satul cetatii'. Primii exploratori stiintifici ai pamantului dobrogean, de la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX - capitanul Mihai Ionescu-Dobrogeanu, Gr. Tocilescu - au semnalat fortificatia si au adunat antichitati din zona ei. Intr-o periegheza arheologica din anii imediat premergatori primului razboi mondial, Vasile Parvan o identifica si pune pe Pamfil Polonic tatal sa ridice un plan de situatie sumar al ruinelor. Imediat dupa razboi, Parvan intentiona sa puna in aplicare un amplu proiect de cercetare arheologica in Dobrogea in care sa angreneze pe toti elevii lui de la Bucuresti si Iasi. Incepand din 1924 si continuand in anii 1926 si 1927 au fost initiate aici sapaturi arheologice, conduse de unul dintre asistentii lui Vasile Parvan, Grigore Florescu, ulterior conferentiar de epigrafie si antichitati la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti. Grigore Florescu a condus cercetarile de la Capidava pana in 1960, anul mortii sale pe santierul arheologic de la Drobeta. Pana in anul 1954 a lucrat singur, ajutat episodic de cate unul dintre studentii sai - Expectatus Bujor, Fl. Iordachescu (1941-1942), Paul Paltanea (1941). Intre anii 1949 si 1954, sapaturile la Capidava - precum multe alte cercetari de teren privind epoca romana - au fost intrerupte. Era perioada de puternica influenta sovietica in cultura romaneasca, cand capata oarecare putere curentul panslavist. O data cu relativa indepartare a conducatorilor comunisti romani de cei sovietici, o serie de manifestari si activitati traditionale ale culturii si ale disciplinelor istorice romanesti au fost reluate.

          Incepand din anul 1955, cand a reluat sapaturile si la Capidava, Grigore Florescu a fost secondat de o intreaga echipa de tineri, astazi cu totii cercetatori si oameni de cultura consacrati: Petre Aurelian (1955), Petre Diaconu (1955-56), Florian Anastasiu (1956-1957), Mitita Valceanu (1957-1958), Misu Davidescu (1956), Adrian Radulescu (1956), Simion Gavrila (1957), Radu Florescu (1955-1959) si Gloria Ceacalopol (1958-59). De asemenea sapaturile s-au bucurat, in aceasta perioada, si de colaborarea arhitectilor Dinu Teodorescu, Garri Kst si P. Munteanu (1954-1974). In aceasta etapa, sub conducerea prof. Grigore Florescu, a fost cercetat stratul medio-bizantin, in sectoarele V, VI, VII si I. In anul 1959 cetatea a fost impartita pe sectoare de sapatura si s-a plantat un sistem general de referinta topografica - carouri de 5 X 5 m. De la moartea profesorului Grigore Florescu, in 1960 si pana in 1965 sapaturile au fost intrerupte din nou, de data aceasta pe considerente personale, legate de tendinta de control politic a activitatii stiintifice.

           In 1965, cu sprijinul Muzeului de arheologie al Dobrogei din Constanta (astazi Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta), Radu Florescu a reluat sapaturile, ajutat de Mihai Bucovala de la aceasta din urma institutie (1965-66). De atunci si pana in prezent cercetarile au continuat fara intrerupere, in ciuda unor lipsuri trecatoare de fonduri sau de tehnica. Incepand din 1967 a participat la sapaturi, din partea Institutului de Arheologie din Bucuresti, si Alexandru Simion Stefan care din 1968 si pana in 1977 a cercetat in sectorul I, bazilica romano-bizantina; in anii 1967-1969 au mai participat si Corneliu Carjan, A. Panaitescu si Tudor Mateescu din partea Muzeului de Arheologie al Dobrogei; incepand cu anul 1969, din partea aceleasi institutii, au inceput sa lucreze in cadrul echipei de la Capidava dr. Zaharia Covacef si dr. Valeriu Georgescu. Cel de al doilea a colaborat la inceput cu Radu Florescu in sectorul I, a carui cercetare s-a intins pana in anul 1988, iar incepand din anul 1975 a initiat sapaturi in necropola tumulara si plana, de la est-sud-est de cetate, pana in anul 1988 cand a trecut la explorarea termelor romane de la sud-est de cetate.

          Conf. dr. Zaharia Covacef, dupa o scurta campanie la ferma romana de pe Vlahcanara, in afara cetatii, a reluat sapaturile din sectorul V, urmarind de aceasta data nivelul romano-bizantin si roman tarziu. Din anul 1985 a inceput sa lucreze la Capidava lector univ. dr. Cristian Matei care, dupa o campanie in care l-a secondat pe prof. dr. Radu Florescu in sectorul I, a initiat cercetarea portului antic (sectorul XI), iar din anul 1998 a reluat sapaturile in sectorul I Bazilica, urmarind nivelele romano-bizantine si romane tarzii. Practica de vara a studentilor incepuse inca din anii 1967, dar se desfasurase cu efective mici si in conditii precare; incepand din 1988 s-au creat conditii pentru o participare masiva, dar acelasi an a fost marcat si de absenta fondurilor de sapatura si organizarea cercetarilor numai cu studenti participanti voluntari. Incepand din anul 1988 a fost cooptata in echipa si Gloria Ceacalopol care a initiat reluarea sapaturilor, pentru explorarea nivelului romano-bizantin, din sectorul III, secondata de, pe atunci, studentii Costin Miron (astazi asistent univ. la Universitatea din Sibiu) si Ioan Carol Opris (astazi asist.univ. dr. la Universitatea din Bucuresti). In acest sector sapaturile au fost continuate de prof. dr. Radu Florescu (1990-1997) si dr. Ioan Carol Opris (1990-2001) in timp ce Costin Miron, dupa o intrerupere de 6 ani (1992-1998) a revenit reluand sapaturile din sectorul VII, unde urmareste nivelele romano-bizantin si roman tarziu. Din vara anului 2001, la sapaturi participa si Marian Tiplic (asist. univ. la Universitatea 'Lucian Blaga' Sibiu).

          Desfasurarea pe intinderea a trei generatii a cercetarilor de la Capidava este departe de a se apropia de sfarsit. Intre timp, datorita descoperirilor dintre care multe cu caracter de unicat, Capidava si-a dezvaluit importanta deosebita, de fortificatie din perioada tarzie a Imperiului roman, oferind un exemplu tipic - in planul organizarii militare, administrative si eclesiastice - de trecere de la Imperiul roman la faza tarzie a acestuia, apoi la perioada romano-bizantina si in sfarsit la cea medio-bizantina si a devenit un santier scoala, frecventat de studenti de la patru universitati din Romania. [Universitatea crestina 'Dimitrie Cantemir' Bucuresti, Universitatea Bucuresti, Universitatea 'Ovidiu' din Constanta, Universitatea 'Lucian Blaga' Sibiu ]

Importanta Capidavei, atat in epoca preromana cat si romana din punct de vedere al limesului, prin asezarea unei statiuni militare aici ca si prin dezvoltarea unui centru civil - se explica prin pozitia geografica a locului, Capidava fiind asezata la un 'nod' de drumuri, drumul cel mare imperial, care vine din nordul Italiei, coboara pe Sava la vale, apoi pe tarmul drept al Dunarii pana la mare, pe malul marii prin cetatile pontice spre sud. Un alt drum pornea de la Capidava la Troesmis, iar altul prin Ulmetum la Histria. Un element hotarator pentru instalarea la Capidava a fost faptul ca Dunarea prezenta in acest loc o trecere usoara de pe un mal pe altul. Castrul a fost ridicat la inceputul secolului al II-lea, in timpul imparatului Traian, ca element de aparare a limes-ului dunarean. Capidava se pare ca a fost construita de un detasament din Legiunea XI Claudia, adusa de Traian la Durostorum dupa cucerirea Daciei.

          In epoca romana alaturi de castru s-a dezvoltat o asezare civila care a dezvoltat o bogata arhitectura ornamentala, fapt atestat de numeroasele pietre artistic cioplite si care au fost utilizate pentru reparatii in diferite perioade: capitele, arhitrave, statui, reliefuri de cult sau funerare - acestea neputand fi luate decat din asezarea civila situata alaturi sau din necropola cetatii. Asezarea civila era amplasata in nordul cetatii, si s-a dovedit a fi un adevarat centru urban, cu edificii monumentale. In interior au putut fi identificate mai multe edificii cu pretentii monumentale: locuinta bogata din coltul de est antrepozitul amenajat in fostul 'corp de garda', bazilica episcopala. Dintre reliefurile votive care decorau edificiile publice a fost descoperit un basorelief fragmentar cu tema triumfala. Documentele epigrafice atesta intinderea teritoriului capidavens, din care faceau parte mai multe locuiri intre care Ulmetum sun vicus Sceno si a caror resedinta era Capidava, de asemenea important centru vamal. Administratia teritoriului era asigurata de un quinquennalis, iar conducerea orasului de un princeps loci, functionari numiti si nu alesi. Aceasta se datora faptului ca spre deosebire de alte centre cu statut municipal, asezarea civila de la Capidava se afla in dependenta directa de comandantul castrului, avand prin urmare un caracter militar.

          In a II-a jumatate a secolului al doilea, conform inscriptiilor descoperite, stationa la Capidava o cohorta auxiliara - cohors I Germanorum - comandata de un praefectus cu un efectiv de 500 de oameni. In prima jumatate a secolului III, la Capidava stationa un detasament din Legiunea I Italica, conform unei inscriptii descoperite la Capidava si care pomeneste un 'optic legionis I Italicae' care ridica un monument funerar fratelui sau care era 'beneficiarus consularis' in aceeasi localitate.

          Pentru secolul IV avem doua inscriptii, una gasita la Ulmetum, cealalta la Capidava. In amandoua este amintita o 'vexillatio Capidavensium', care era un detasament din Legio II Herculia care-si avea sediul la Troesmis. O data cu separarea cavaleriei de legiune, numele de 'vexillatio' se da corpurilor de cavalerie de elita care se gasesc numai in armata comitatensis. Notitia dignitatum , ne arata insa la capidava un 'cuneus equitum solensium'.

          Fortul astfel restaurat si regarnizonat, isi indeplineste cu vrednicie functia de zavor la un vad al Dunarii vreme de inca trei secole, cu o refacere importanta la sfarsitul sec. IV d. Chr. Basilica, una dintre constructiile perioadei romane tarzii este situata in coltul NV al cetatii si dateaza din secolul IV, avand adaugiri ulterioare. De asemenea termele romane sunt situate in afara castrului ca si asezarea medieval timpurie.

          In urma atacurilor carpilor si gotilor, castrul a fost distrus, fiind nevoie de refacerea lui integrala. Cetatea - vizibila ca ruine astazi - a fost construita in secolul III si are planul unui patrulater (105x127m). Desele atacuri a facut ca cetatea sa aiba mai multe faze de reconstructie - 4 faze de construire romana. In epoca romana alaturi de castru s-a dezvoltat si o asezare civila, amplasata in nordul cetatii si care s-a dovedit a fi un adevarat centru urban. In apropierea asezarii civile si a castrului, pe locul satului actual, se intindea necropola. Cetatea este in intregime refacuta la sfarsitul sec. V - inceputul sec. VI d. Chr.

          Chiar daca acceptam ca asezarea de la Capidava avea in sec VI caracter urban - caracter afirmat inca din perioada romana, dar nesanctionat juridic - stim ca potrivit unei novele din vremea imparatului Maurikios - ulterioara retragerii populatiei de limitanei de pe cetate si transformarii ei intr-un simplu post de garda, dar probabil reflectand o cutuma mai veche - nu putea deveni sediu de episcopie decat un oras care - probabil impreuna cu teritoriul - avea cel putin 5000 de suflete populatie. Capidava chiar in perioadele de inflorire nu depasise 2000 - 3000 de suflete, iar perioada romano-bizantina este mai de graba o vreme de reflux demografic. Dar atat forma specifica a bazilicii cat si informatia din izvorul literar par a intari ideea ca la Capidava era totusi sediu de episcopie. Ramane doar sa luam in considerare ipoteza potrivit careia episcopul de la Capidava avea in aria sa de jurisdictie si malul drept al Dunarii. La inceputul sec. VII un mare cutremur distruge intreaga cetate, iar in alunecarile de terenuri consecutive, sunt distruse cele mai multe edificii din coltul de SSE al cetatii.

          Odata cu secolul IX, Capidava reintra de aceasta data in sistemul defensiv bizantin. Peste ruinele asezarii fortificate romane tarzii se aseaza o cetatea taraneasca de stratiotai (graniceri) care va dainui pana-n secolul XI. Cetatea de secol IX era inconjurata de un zid de piatra si pamant ce urma traseul incintei romane tarzii si era dublat de un sant de aparare. La mijlocul sec. XI, invaziile violente ale Uzilor vor distruge insa si aceasta asezare fortificata de tarani-graniceri, iar viata si locuirea nu va mai reveni in fundul ansei de la Capidava decat in sec. XVIII.

          La colturile cetatii sunt amplasate mari turnuri in sfert de cerc - 2 si 6, prezentand la interior o pila masiva, centrala, cu acelasi rost ca si cele doua din turnul 1. La ambele turnuri gangurile boltite de acces se pastreaza pana la nasterea boltilor; erau de caramida la origine si au fost, probabil, demontate de populatia din perioada medio-bizantina, pentru a refolosi caramida. Pe latura de NE intre turnurile de colt - 2 si 6 - si cel central - 4 - si anume la jumatatea distantelor, se mai pastreaza resturile foarte joase a inca doua turnuri intermediare, in forma de U care nu au pila centrala.

          In interiorul cetatii, vestigiile cele mai frecvente si care ocupa si cea mai mare suprafata apartin stratului 1 medio-bizantin si constau din gropi de bordeie, multe dintre ele mai pastrand resturi ale peretilor precum si resturi din amenajarile interioare. Densitatea vestigiilor de bordeie pe suprafata cetatii este foarte mare, atat datorita faptului ca populatia se aglomera la adapostul zidurilor, cat si aceluia ca se suprapun si se intersecteaza sapte nivele de bordeie cu alte cuvinte, asezarea fortificata medio-bizantina a fost de sase ori distrusa si reconstruita, fara schimbari de plan importante, dar la reconstruire, cum era vorba de gropi de bordeie, nimeni nu a mai tinut seama nici de amplasamentul si nici de forma si dimensiunile gropilor mai vechi, astupate de daramaturi, ci au fost sapate gropi noi. Daca raportam cele sapte nivele de bordeie la cei 250 de ani prezumati a fi durat asezarea fortificata medio-bizantina, reiese ca intervalul dintre o constructie/distrugere si alta era cam de o generatie.

          Analiza atenta a modului de construire a bordeielor, corelata cu observatiile privind raporturile de suprapunere si intersectare dintre ele au putut oferi baza pentru distingerea celor sapte nivele, fiecaruia dintre acestea corespunzandu-i anumite particularitati constructive. In general, fiecare bordei consista dintr-o groapa patrulatera, adancita in daramaturile cetatii romano-bizantine. Stabilitatea redusa a umpluturii de daramaturi, a facut necesara, inca de la primul nivel stabilizarea peretilor gropii cu pereti de piatra sau lemn, asa cum acoperirea bordeiului, cu o invelitoare usoara de stuf, paie sau chiar iarba de stepa uscata, a facut necesara o sarpanta de sprijin. In general, la colturile gropii, dar si in centrul a doua dintre laturile paralele bordeiului, au fost infipti pari grosi de lemn, care sustineau grinda de culme si cosoroabele, pe care sprijineau capriori lungi de cel putin trei metri si destul de desi. Pe acestia era asezata invelitoarea din materiale vegetale - stuf, trestie, paie (nu s-au pastrat resturi)- care, tot cu scopul de a o stabiliza, era lipita cu lut.

          Din prima perioada constructiva a cetatii (97-293) se pastreaza doar putine vestigii, majoritatea in afara zidului de incinta, precum si descoperiri izolate in cadrul unor contexte mai tarzii. In cadrul zidului de incinta, in interiorul turnului 7, mai adanc cu 0,30 m fata de nivelul intrarii in turn, se mai pastreaza partial fundatiile turnului drept de poarta al castelului din sec. II-III. Acesta, suprapus partial, pe latura de sud-vest, de latura omoloaga a turnului 7, este coliniar ca orientare cu castelul tarziu, de plan dreptunghiular-oblong ( 2,40 x 3,60m.), cu zidurile groase de 1,20m pe latura frontala si de 0,70m pe cea laterala. Decalata cu 0,30m fata de latura frontala, spre interior, dar paralela cu aceasta, in spatiul deschiderii portii a fost surprinsa o mare lespede de calcar sculptata in relief si servind initial drept stela funerara, probabil pragul portii.

          Spre SE de cetate, la circa 75m. distanta in linie aeriana, sapaturile efectuate in necropola plana au surprins ruinele termelor militare din sec. II-III, contemporane cu primul castel construit pe platforma stancoasa din malul Dunarii, de la Capidava. Acestea sunt amplasate pe aceeasi terasa situata la est de sat si se pare ca au fost construite o data cu castelul de la sfarsitul sec. I si au functionat paralel cu acesta, atunci cand s-a construit castelul roman tarziu, fiind dezafectate, abandonate si inlocuite cu cele construite pe terasa inferioara extramurana de la SV de cetate, deasupra portului. Terenul pe care au fost construite termele a fost folosit in perioada romano-bizantina si medio-bizantina pentru extinderea necropolei plane, precum si probabil in perioada romana tarzie pentru extragerea pamantului galben.

           Cel mai important monument apartinand primei perioade constructive de la Capidava este insa, fara indoiala instalatia portuara, constructia cea mai importanta si care conditioneaza tot restul - cheul de acostare - destinat evident navelor de patrulare ale Classis Flavia Moesica. Acesta se prezinta sub forma unei bare de zidarie, lunga de peste 61 m., paralela cu tarmul - asa cum este firesc pentru un port fluvial - ale carei capete sprijina pe doi pinteni de stanca limitand o ansa. Zidul acesta la origine era permanent scaldat de apa fluviului - etajul acestuia a mai coborat, in urma actiunii de erodare a fundului si malurilor, vreme de 2000 de ani cat au trecut de la construirea cheiului, asa incat astazi, cand nivelul Dunarii este mai scazut, ramane complet pe uscat. Cheiul a fost distrus masiv de exploatarea rocii calcaroase, in anii 1908-1913. O constatare deosebit de importanta au prilejuit-o analizele mortarului fazei originare a cheiului: s-a constatat ca agregatul din acesta avea compozitia prescrisa de arhitectul roman Vitruviu pentru constructiile hidraulice: 2/3 nisip si 1/3 cenusa vulcanica (pozzolana) ceea ce dovedeste o constructie deosebit de ingrijita.

          Asa cum s-a amintit, necropola se intinde la E-SE de cetate, pe o arie ocupata actualmente de satul actual, dar depasind destul vatra satului propriu-zisa; antene ale necropolei - siruri de tumuli marginind drumurile - se intind atat de-a-lungul Dunarii cat si catre est, in directia Baltagestilor. Obiectele descoperite la Capidava sunt parte din ele pastrate in Anticvariu, fie in diverse muzee din tara precum Muzeul National de Istorie al Romaniei din Bucuresti si Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta. Din pacate, o cladire - in care erau adapostite salile destinate expozitiei muzeale din Capidava - a fost revendicata de consiliul local pentru a adaposti o biserica pentru sat.

          Printre cele mai importante monumente descoperite la Capidava se inscriu cele epigrafice si sculpturale, dar si ceramica: vase, amfore, caldari de lut, vase borcan, strachini, opaite. De asemenea au fost descoperite obiecte de metal, os, sticla, piatra, pamant, monede. Monedele sunt in special din vremea lui Ioan Tzimiskes, Vasile II, Constantin VIII, Theodora. Din totalul de aproape 50 de monumente epigrafice descoperite , 25 sunt stele funerare, iar restul sunt altare, votive, onorifice sau simple. Monumentele sculpturale descoperite sunt in numar de 15 si reprezinta capiteluri, o mana, un fuscoloana, un picior, un sarpe, o acvila.

Oferte pentru vizitatori

Trasee de vizitare, drumuri de acces

          Cetatea Capidava se inscrie intr-un traseu turistic din zona dobrogeana careia i se adauga Harsova si Histria. Ea poate fi abordata fie folosind drumul dinpre Harsova (E61), fie drumul dinspre Cernavoda (autostrada Fetesti-Cernavoda).

Ce poate vedea vizitatorul?

          Vizitatorii pot vedea zidul de incinta, impresionant, poarta cetatii strajuita de un turn, traseul fundatiilor turnurilor in forma de potcoava. In partea de sud a cetatii pe 1/3 din lungimea ei se poate vedea fundatia zidului de aparare si fortului tarziu, precum si traseul santului care-l proteja. In acest sector a fost descoperita si cladirea corpului de garda. In interiorul cetatii pot fi urmarite mai multe constructii dispuse in jurul unor piatete private, prevazuta cu portice, de asemenea carari de acces si canale de scurgere. Din cele 8 dolia-[doliare opus (lat.) - termen generic aplicat produselor mai grosolane din ceramica, caramida, tigla, tuburi de canalizare] - 3 au fost lasate in situ.

          Important de vazut este de asemenea, basilica din NV cetatii ca si instalatia portuara a Capidavei aflata pe malul Dunarii in dreptul cetatii. Pot fi vazute o serie de contructii de suprafata - tip bordei - dar si locuinte cu mai multe nivele de locuire. Un punct de interes il reprezinta termele romane dar si necropola, ambele aflate in afara cetatii.

Posibilitati de cazare si relaxare

          Ca posibilitati de cazare se pot folosi zonele din NV si SV cetatii, langa Dunare unde poate fi amplasat foarte usor un cort. ca modalitati de relaxare zona este accesibila inotului si se poate practica cu succes pescuitul. De asemenea la 6 km de Capidava, in satul Topalu se poate vizita unul din cele mai deosebite muzee de arta din intreaga zona dobrogeana cu picturi apartinand lui Grigorescu, Luchian, dar si sculpturi ale lui Oscar Han: toate donatie a familiei Vergulescu.

Ghidaje

          Ghidajul pe cetate, poate fi facut pe perioada verii, vizitatorilor, de catre unul dintre profesorii care participa la sapaturile arheologice odata cu deschiderea santierului arheologic din 1 iunie pana la 1 septembrie, fie de studentii prezenti pe santier.

           Capidava este unul dintre acele locuri unde trecatorul paseste pe istorie. Vestigiile s-au adunat aici vreme de aproape doua milenii - din Halsttatt pana in sec. XI d.Chr., cercetarile dureaza de doua generatii iar in prezent cea de a treia preia stafeta. Daca cetatea a fost durata cu vieti si suflete omenesti, stradania altor suflete au readus-o la lumina. Poate tocmai din aceasta pricina, in zidurile ei de piatra se ascunde o vraja care te cheama si te leaga, asa cum te farmeca apusurile de soare fara pereche in care astrul coboara in Dunare, invesmantat somptuos intr-o stralucitoare mantie cu mii de culori mereu schimbatoare.