Turismul si dezvoltarea economica si sociala

Turismul si dezvoltarea economica si sociala

In cele mai multe tari, turismul este o ramura a economiei nationale, deci are un obiect propriu de activitate si se desfasoara in baza unor legitati specifice. De asemenea, beneficiaza si de o organizare proprie. In toate tarile exista un organism (guvernamental sau ministerial ) care coordoneaza activitatile turistice.

Turismul ca fenomen economico-social are implicatii pozitive asupra economiei tarilor, ceea ce justifica interesul guvernelor pentru dezvoltarea acestuia. Desfasurarea calatoriei turistice presupune o cerere si, respectiv, un consum de bunuri si servicii specifice, ceea ce antreneaza o crestere in sfera productiei acestora.

Totodata, cererea turistica determina o adaptare a ofertei, care se materializeaza, intre altele, in dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector si, indirect, in stimularea productiei ramurilor participante la construirea si echiparea spatiilor de cazare si alimentatie, modernizarea retelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de instalatii pentru agrement.

Prin dezvoltarea turismului se obtine un spor de productie semnificativ ; turismul intern si international contabilizau, la nivelul anului 2002, aproape 11% din produsul mondial brut, insumand circa 3.500 miliarde USD. Aportul turismului la PIB difera sensibil intre statele lumii in functie de nivelul acestuia si de structura economiei tarilor respective.

Astfel, pentru Europa - principala zona turistica a lumii, cota de participare a turismului la PIB este de 14,0%, pe continentul american de cca. 11,0%, in Asia si Pacific 10,0%, in Africa aproape 9,0%; in privinta situatiei pe tari, in cazul celor mici, tributare turismului, cota de participare este foarte ridicata, 84% in I-le Maldive, 50% in Malta, peste 34% in Jamaica.

In tarile cu o activitate turistica bogata, dar care au deopotriva o economie dezvoltata, ponderea turismului la realizarea PIB se situeaza in apropierea mediei mondiale, cum ar fi Spania cu 11,4%, Elvetia cu 7,7%, Franta cu 7,5%,in SUA 5,5%, in Canada 4,1%, in Anglia 4,0%, etc. In unele dintre aceste tari, aportul turismului la PIB este comparabil cu cel al unor ramuri de baza, precum

● agricultura in Franta,

● industria automobilului in Italia,

● industria otelului in Marea Britanie.

Desigur, sunt si tari in care turismul este slab dezvoltat si, corespunzator, aportul lui la crearea PIB este mai modest. In aceasta categorie se situeaza si Romania, unde turismul participa doar cu 2-3% la realizarea PIB (2,1% in 2002).

Din punct de vedere economic, incasarile obtinute din activitatea turistica participa la mai multe cicluri economice, pana cand parasesc acest sector de activitate si intra in circuitul economic general. Implicatiile turismului asupra celorlalte ramuri si sectoare de activitate ale unei economii nationale sunt cunoscute in literatura de specialitate sub denumirea de efect multiplicator.

Acest concept a fost formulat de renumitul economist englez John Maynard Keynes, stipuland faptul ca "o cheltuiala initiala facuta de un turist se transforma succesiv in venituri pentru alte domenii ale economiei (constructii, agricultura, etc.)".

Cu cat o tara este mai    dezvoltata, sumele cheltuite in turism parcurg mai multe cicluri economice pana cand dispar din circuitul economic. Cu cat o tara este mai indatorata, banii parasesc mai repede sfera economica[2].

Turismul are, totodata, si un important efect de antrenare, de stimulare a productiei in alte domenii, rezultat al caracterului sau de ramura de interferenta si sinteza. Studii elaborate in acest sens au evidentiat ca activitatea unor ramuri este determinata in mare parte de nevoile turismului. De exemplu, in Marea Britanie, 42 % din activitatea din hoteluri si restaurante, 25% din serviciile culturale si recreative, 23 % din transporturi si serviciile legate de calatorie, 3 % din comertul cu amanuntul sunt generate de turism.

In Franta, unde turismul    este mult mai dezvoltat, proportiile participarii acestuia sunt mai mari si, de asemenea, sunt influentate mai multe sectoare : 75% in hoteluri si restaurante, 75% din transporturile aeriene, 39% pentru vagoanele de dormit si vagoanele restaurant, 20 % pentru cursele de taxi, 17% din transporturile rutiere, 50% in constructia de automobile, 50 % din productia de aparate foto si materiale fotografice, 33% din locurile din teatre.

In conexiune cu dezvoltarea si modernizarea economiei unei tari, turismul se manifesta si ca un mijloc de diversificare a structurii aceseia, ducand la aparitia unor ramuri (activitati) specifice, precum industria agrementului, transportul pe cablu, agentiile de voiaj, productia de artizanat, etc.

Turismul reprezinta, totodata, o cale de valorificare superioara a tuturor categoriilor de resurse, si mai ales, a celor naturale - altele decat cele traditionale si/sau a celor de mici dimensiuni. Elemente cum sunt peisajele, conditiile de clima, apele minerale si termale, monumente de arta, vestigii istorice, tradiditia populara, etc, isi gasesc prin turism cea mai buna valorificare, sau chiar singura, in unele situatii.

Turismul poate detemina mutatii in dezvoltarea in plan teritorial, fiind considerat o solutie de atenuare a dezechilibrelor interregionale. Turismul apare in primul rand cu rol distructiv, dar amenajarile turistice pot spori valoarea turistica a zonei si pot contribui la protectia mediului. Vorbim de notiunea de capacitate optima de primire a unei zone, care reprezinta acel numar maxim de turisti posibil sa existe intr-o zona, astfel incat, turistii sa beneficieze de tot confortul vacantei, iar mediul sa-si pastreze echilibrul.

Turismul joaca un rol important in economie si prin faptul ca genereaza noi locuri de munca, contribuind astfel la atenuarea somajului. In 2002, la scara mondiala, 8,2% din totalul fortei de munca era angajata direct in turism (1 din 12 lucratori din lume activeaza direct in turism, 207 milioane fiind numarul total al angajatilor din sectorul turistic, in mod direct). In concordanta cu evolutia viitoare a turismului, se anticipeaza, pentru orizontul 2011, o crestere importanta a numarului lucratorilor, ajungandu-se la 260 milioane persoane, ceea ce va face din turism cea mai larga industrie din lume.

In privinta situatiei pe tari, lucrurile se prezinta asemanator celor referitoare la contributia turismului la crearea PIB. Astfel in Europa, ponderea celor ocupati, pe ansamblu, in sfera turismului este de 13,2%, in America de 9,6%, in Asia si Pacific de 6,7%, in Africa 7,4%, in Orientul Mijlociu 6,1%. Totodata, trebuie aratat ca indicatorii utilizati in aprecierea aportului turismului la ocuparea fortei de munca difera intre tari, facand dificila o analiza comparativa; de exemplu, unele tari opereaza cu indicatorul "numar total de locuri de munca in turism" (directe si indirecte); altele iau in calcul doar locurile directe, acestea reprezentand, de exemplu, 4% din totalul fortei de munca la nivel mondial, 6% in UE, 3% in Norvegia, 3,7% in SUA. De asemenea, in multe cazuri, se utilizeaza indicatorul "numarul celor ocupati in hoteluri si restaurante", indicator care se apropie cel mai bine de continutul si dimensiunile activitatii turistice (75% in opinia specialistilor) si pentru care exista garantia unor informatii corecte si comparabile.

Judecand dupa acest ultim indicator, tarile lumii se pozitioneaza foarte diferit (de la 1-2 % pana spre 15% din totalul PO); intr-o asemenea ierarhizare, Romania se situeaza la polul inferior, cu 2,5 % in 2002, proportie comparabila cu cea detinuta de turism la realizarea PIB si sugestiva pentru nivelul de dezvoltare si locul turismului in structura economiei.

Din punct de vedere calitativ, relatia turism - forta de munca poate fi exprimata printr-o multitudine de aspecte, intre care nivelul de calificare al celor ocupati in turism, proportia angajatilor sezoniri si fluctuatia personalului, costul formarii profesionale.

In privinta pregatirii profesionale, o buna parte a specialistilor considera ca turismul reclama un personal cu un nivel ridicat de calificare, cu un orizont larg de cunostinte, cunoscator de limbi straine, capabil sa recomande si sa promoveze produsul turistic. In paralel, un segment important al expertilor in domeniu apreciaza ca turismul este un debuseu pentru forta de munca necalificata si slab calificata, ca activitatile care nu necesita o pregatire de specialitate au o larga reprezentare in turism. Distributia opiniilor pe cele doua curente este sustinuta de structura pe nivele de calificare a celor ocupati in turism. In principalele tari turistice europene, cca 40% din totalul personalului din turism este necalificat, cca 42 % are pregatire medie generala, 8% au studii de specialitate si numai 10% au studii superioare.

Din punctul de vedere al fluctuatiei, se apreciaza ca, in medie, 35-40% din totalul lucratorilor din turism, iar in hotelarie 60%, sunt angajati temporari, situatie care influenteaza negativ deopotriva calitatea serviciilor precum si nivelul satisfactiei lucratorilor (nu exista garantia unui loc de munca, castigurile salariale sunt mai mici). Costurile crearii unui nou loc de munca in turism si al intretinerii acestuia sunt relativ ridicate, comparabile cu cele din industriile cu nivel ridicat de tehnicitate.

Un aspect particular al relatiei turism - forta de munca il constituie efectul indirect al cresterii numarului celor ocupati in acest sector. Studii realizate in aceasta directie arata ca 100 de locuri de munca direct in turism pot crea 60-80 de locuri de munca in agricultura si constructii, iar un loc de munca din turism poate crea de la 1 la 3 locuri de munca indirecte.