Dreptul la intimitate in societatea informationala

Dreptul la intimitate in societatea informationala

Intimitatea este o componenta esentiala a vietii individului in orice societate. In ultima instanta, locuinta individului inteleasa in sens larg o reprezinta de-a lungul istoriei "refugiul in care barbati si femei au putut scapa de necazurile ocupatiilor lor zilnice" si "ultimul bastion al celor obositi deprimati sau bolnavi".

Societatile moderne au instituit in mare masura protectia dreptului la intimitate. Continutul acestui drept s-a multiplicat treptat pe masura ce progresul social a recunoscut noi domenii in care individul trebuie protejat fata de ingerintele nedorite in sfera sa personala. Noi aspecte privind posibile atingeri ale dreptului la intimitate au fost generate de dezvoltarea tehnologiei care caracterizeaza ultimele decenii.

Dreptul la intimitate este afectat atat in societatile dezvoltate din punct de vedere economic, cat si in cele in care fenomenul informatizarii a inceput sa se manifeste relativ curand. Temeiul de drept al protejarii dreptului la intimitate reiese din Declaratia Universala a drepturilor omului, art. 12 care trateaza problema dreptului la onoare si reputatie, precum si in Conventia Europeana pentru apararea drepturilor si libertatile fundamentale ale omului care in art. 8 si 12 consacra dreptul la viata privata si familiala la domiciliu, corespondenta, dreptul la casatorie si la intemeierea unei familii. Constitutia Romaniei in cap. II, rezervat drepturilor si libertatilor fundamentale consacra o serie de drepturi legate de dreptul la intimitate: dreptul la viata si integritate fizica sau psihica, libertatea individuala, libera circulatie, viata intima familiala si privata; inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondentei, libertatea constiintei. O definitie sintetica a dreptului la intimitate ar putea fi: dreptul la intimitate este dreptul de a fi lasat in pace, dreptul persoanei de a fi protejata impotriva publicitatii nedorite si dreptul de a trai fara amestecul nedorit al publicului in aspecte care nu privesc publicul in mod necesar. El incorporeaza si libertatea individuala de a lua decizii fundamentale in ce priveste persoana sau familia sa ori relatiile sale cu altii. Putem deduce concluzia ca acest concept subsumeaza o gama larga de aspecte de la protectia impotriva perchezitiilor nejustificate la confidentialitatea fiselor medicale ori libertatea orientarilor sexuale pana la protectia datelor cu caracter personal.

Dreptul la intimitate are doua dimensiuni:

1. recunoasterea sa are ca finalitate protejarea individului fata de intruziunile si presiunile exercitate din exterior asupra persoanei sale sau asupra ambientului in care traieste
2. se are in vedere protejarea unor aspecte ale vietii private impotriva expunerii publice atunci cand aceasta expunere nu este dorita sau asumata.

Intruziunea in viata intima poate avea doua surse:

- publica (a puterii de stat) - trebuie sa fie redusa la minimum si exercitata in conditii stricte si dupa proceduri precis stabilite, in limitele necesare pentru protejarea unor valori generale ala societatii. (ex: dreptul la sanatate publica)

- privata consta in atingerea adusa dreptului la intimitate de catre persoanele particulare sau organizatii neguvernamentale. (ex. ascultarea convorbirilor telefonice)

Informatizarea societatii ridica probleme inedite in privinta protejarii la intimitate. In societatile in care informatizarea este un proces recent, trebuie subliniate doua aspecte:

1. lipseste o traditie juridica continua in privinta protejarii dreptului la intimitate
2. ritmul de informatizare este mult mai accelerat in societatile dezvoltate, informatizarea are de multe ori un ritm artificial.

I. Emailul a devenit in ultima vreme un mijloc de comunicatie din ce in ce mai popular. Costul scazut, posibilitatea de a comunica numarul si volumul mare de date, cat si rapiditatea transmiterii constituie argumente eficiente pentru utilizarea acestui mijloc de comunicare pe scara larga. El prezinta si dezavantaje:

posibilitatea interceptarii mesajelor trimise sau primite - reprezinta o forma directa de incalcare a dreptului la intimitate, violarea secretului corespondentei este incriminata atat in Codul Penal actual cat si in noul Cod Penal al Romaniei (in noul Cod penal avem o reglementare mai buna, deoarece ea priveste interceptarea corespondentei electronice).

2. incalcarea dreptului la intimitate prin intermediul mesajelor nesolicitate (spam). Continutul acestor mesaje care nu sunt solicitate de destinatar poate avea un caracter ofensator sau pur si simplu sa hartuiasca destinatarul.

Fenomenul mesajelor nesolicitate are doua cauze:

- una sub forma "rautatii"

- a doua - promovarea unor produse intr-un mod agresiv.

Protejarea impotriva acestei incalcari trebuie sa imbrace doua directii: pe de o parte sa se impuna expeditorului o obligatie legala de a avertiza destinatarul cu privire la continutul mesajelor, modul cum au obtinut adresa de email si de a reda posibilitatea sa ceara scoaterea lor din lista de destinatari a acestor mesaje (normele metodologice legii 365 / 2002 privind comertul electronic instituie in dreptul nostru aceste obligatii).

II. Internetul: este o retea larga de paianjeni. Reprezinta un fenomen fara precedent si fara egal in istoria umanitatii. Bogatia de informatii oferite si ritmul de dezvoltare incredibil constituie caracteristicile fundamentale ale acestui mediu virtual. Pentru a preveni incalcarea dreptului la intimitate prin intermediul internetului s-au propus cateva principii care sa fie insusite de reglementarile legale in fiecare stat:

1. obligativitatea creatorilor de pagini pe internet de a avertiza utilizatorii cu privire la continutul acelor pagini in cazul in care acestea contin informatii sau materiale care ar putea fi considerate ofensatoare. In aceste ultime situatii accesul trebuie sa fie permis doar pe baza consimtamantului expres dat de utilizator.
2. controlul accesului minorilor la paginile cu continut agresiv care le poate afecta dezvoltarea; sau paginile cu caracter pornografic. In acest caz s-a propus ca accesul sa poata fi asigurat pe baza unor coduri dupa verificarea prealabila a solicitantului.
3. interzicerea dirijarii utilizatorului de pe o pagina pe alta prin link-urile fara avertismente adecvate cu privire la continutul paginii spre care este dirijat. In acest domeniu se remarca o superficialitate  in ce priveste unor norme legale de a reglementa acest lucru avand ca si consecinta intelegerea gresita a libertatii de circulatie a informatiei, precum si abuzuri savarsite prin intermediul internetului.