AMENAJAREA TERENURILOR IN VEDEREA INFIINTARII UNEI PLANTATII POMICOLE SI PROBLEMATICA PROTECTIEI MEDIULUI

AMENAJAREA TERENURILOR IN VEDEREA INFIINTARII UNEI PLANTATII POMICOLE SI PROBLEMATICA PROTECTIEI MEDIULUI

1. Consideratii privind amenajarea terenurilor pentru infiintarea plantatiilor pomicole.

Plantatiile pomicole se infiinteaza numai pe baza de proiecte tehnico-economice. Infiintarea plantatiilor pomicole nu se poate concepe fara aplicarea prealabila a lucrarilor de organizare si amenajare rationala a terenului. Volumul si natura lucrarilor de organizare si amenajare a terenului destinat infiintarii plantatiilor pomicole, depind in mare parte de orografia terenului, natura solului, sistemul de cultura, particularitatile biologice ale pomilor, etc.

Relieful, natura solului si factorul apa conditioneaza orientarea parcelelor, a drumurilor de exploatare si a randurilor de pomi, a modului de amenajare antierozionala a terenului, a retelei de evacuare a apelor, etc.

Lucrarile ce se executa pentru organizarea teritorului, se pot grupa in 2 categorii:

-lucrari de organizare interioara a terenului ce se aplica in toate plantatiile,

-lucrari de amenajare a terenului ce privesc terenurile in panta.

In cadrul lucrarilor de organizare interioara a teritorului plantatiei, trebuie rezolvate probleme privind parcelarea, trasarea si amenajarea drumurilor, amplasarea centrului administrativ si a dotarilor tehnice, stabilirea speciilor si soiurilor si amplasarea lor pe teren, etc.

Infiintarea plantatiilor de pomi in zonele colinare, impune masuri corespunzatoare de combatere a eroziunii solului, de asigurare a conditiilor optime de dezvoltare a pomilor si de exploatare rationala a plantatiei.

Lucrarile de amenajare a terenului si pregatire a solului trebuie sa asigure conservarea, ameliorarea si utilizarea cat mai judicioasa a fondului funciar. Documentatia se sprijina pe informatia stiintifica si consta in adoptarea de solutii diferentiate in functie de tipul de plantatie, directia de productie, sistemul de cultura, etc.

1.1. Criterii de relief pentru alegerea terenurilor pentru infiintarea plantatiilor pomicole.

Alegerea terenurilor pentru infiintarea de noi plantatii este o lucrare de importanta majora pentru evitarea unor greseli greu de remediat ulterior. Criteriile de alegere a terenurilor au fost restranse la un numar redus de parametri ecopedologici si acestea au fost grupate in criterii de clima, relief si sol.

Pe baza acestor criterii, terenurile luate in studiu se grupeaza in terenuri fara restrictii, terenuri cu restrictii si terenuri excluse pentru cultura speciilor pomicole (V.Voiculescu si colab., 1983, V.Voiculescu, 1999).

Terenurile fara restrictii.

Aceasta grupa incadreaza versantii cu panta mai mica de 10% pentru mar, par, prun, cires, visin. Pentru cais si piersic, panta nu trebuie sa depaseasca 10%. Sunt terenuri neerodate, slab erodate prin apa, sau eolian, ori nedecopertate prin activitati umane, cu profilul de sol afectat de procese de eroziune de suprafata, sau de decopertare numai in orizonturile superficiale. Formele de eroziune in adancime lipsesc sau se limiteaza la prezenta siroirilor. Terenurile sunt situate pe versantii fara potential de alunecare.

Terenurile cu restrictii

In aceasta grupa intra terenurile cu panta de 10-15% pentru mar, par, prun, cires si visin. Sunt terenuri cu eroziune de suprafata prin apa sau eoliana, ori decopertate prin activitati umane, moderata si puternica cu profilul solului afectat pana la orizonturile de tranzitie sau pe cel putin 60 cm in adancime. Formele de eroziune in adancime sunt constituite din ogase cu adancimea de 2-3 cm. Terenurile sunt situate pe versantii cu alunecari stabilizate.

Terenuri excluse

In aceasta categorie intra versantii cu inclinarea mai mare de 15% pentru mar, par, prun, cires, visin si mai mare de 10% pentru cais si piersic. Terenurile sunt afectate de procese de eroziune de suprafata prin apa sau eolian, ori decopertate prin activitati umane, cu profilul solului erodat pana la orizonturile B, C, C_Ca sau in intregime pana la materialul parental. Formele de eroziune in adancime constau in ogase adanci si ravene. Terenurile sunt situate pe versantii cu alunecari si prabusiri active inclusiv semistabilizate si alunecari curgatoare.

2. Eroziunea ca proces si efectele ei daunatoare

Eroziunea solului reprezinta un proces natural ce se desfasoara pe intreaga suprafata a uscatului si consta in desprinderea, dispersarea si transportul particulelor de pe suprafata uscatului de catre apa in miscare (apa din ploi sau topirea zapezilor), sau de actiunea vantului ca si de deplasari ale pamantului (alunecari de teren).

Eroziunea solului se inscrie ca un factor de degradare a solului, care poate epuiza nerecuperabil aceasta sursa de mare importanta pentru omenire - solul. Daca se utilizeaza rational, solul este un factor regenerabil, nu se uzeaza, nu se epuizeaza si nu se degradeaza. Daca este intretinut necorespunzator, el se poate degrada progresiv, uneori foarte repede, putand trece la neproductiv. Refacerea solului din starea de degradare este cu atat mai dificila si mai costisitoare, cu cat este mai avansata.

In decursul istoriei, eroziunea a continuat sa se produca cu intensitati diferite dand nastere actualelor forme de relief (eroziunea geologica). Desi a fost in mare parte incetinita, aceasta nu a putut fi totusi oprita, continuand si in actualele conditii de clima.

Pentru agricultura, eroziunea solului constituie una din cele mai mari calamitati pentru agricultura. Aceasta produce o serie de efecte daunatoare, cum ar fi:

- scaderea fertilitatii solului,

diminuarea productiei,

inrautatirea regimului apelor,

accentuarea secetei, etc.

Modificarea substantiala a insusirilor fizice si chimice ale solului, ca urmare a spalarii particulelor fine de sol, a orizontului cu hu8mus si a elementelor nutritive (N,P,K,Ca, etc.) conduc la scaderea treptata a fertilitatii.

Inrautatirea regimului apelor din sol constituie un efect daunator cu consecinte multiple pentru zona in care se manifesta. Infiltrarea apei in sol fiind tot mai mica, rezerva de apa accesibila plantelor nu poate satisface nevoia acestora pe intreaga perioada de vegetatie. Apa ce se infiltreaza pe terenurile in panta este mica, iar cantitatea de apa ce se scurge este mare. Apele freatice sunt tot mai putin alimentate, iar nivelul acestora scade mereu.

Poluarea solului prin eroziune are loc prin spalarea de pe suprafata lui a paturii celei mai superficiale si mai bogate in hrana pentru plante. In urma acestui fenomen apar la suprafata straturi inferioare, mai putin fertile, straturi ce se aflau in adancime, iar ca urmare a solubilizarii liantului de humus rezulta structuri prafoase, cunoscute in agricultura ca terenuri "fara structura". Aceste terenuri degradate sunt nefavorabile cresterii plantelor, inrautatesc functionarea lanturilor trofice si deci deregleaza ecosistemele.

Indepartarea straturilor fertile ale solului. Patura de la suprafata solului este cea mai fertila si mai bogata in elemente nutritive pentru plante, permite descompunerea rapida a materiilor organice existente in sol si este locul unde se aduna primele cantitati de apa din precipitatii.

Indepartarea acestui strat superior, reprezinta o pierdere imensa, deoarece pentru a se forma o patura de sol de cca 1 cm grosime sunt necesari, in conditii medii de zona temperata, cca 167 ani (M.Measnicov, 1987); ( 1 cm sol/ha reprezinta cca 140t/ha).

Accentuarea secetei pe versantii erodati. Apa se scurge foarte repede pe versantii erodati, cantitatea de apa ce patrunde in sol fiind tot mai mare pe masura ce gradul de erodare creste. Solul erodat are o capacitate de retinere a apei redusa. Deci, din aceste cauze, la aceiasi cantitate de apa rezultata din ploi, versantii erodati retin o cantitate tot mai redusa de apa, ceea ce sporeste caracterul secetos al zonei respective.

Inrautatirea regimului apelor. O cantitate tot mai mica de apa din precipitatii se infiltreaza in sol, odata cu sporirea eroziunii solului. Ca urmare, are loc o coborare continua a nivelurilor apelor freatice, multe izvoare seaca, altele isi reduc debitul ceea ce inrautateste posibilitatile de alimentare cu apa a acestora.

3. Masuri de prevenire si combatere a eroziunii solului

Pentru pomicultura, versantii au constituit si vor constitui forma predominanta de relief, deci terenuri supuse eroziunii solului. Prevenirea declansarii si desfasurarii procesului de eroziune a solului este mai simplu si mai ieftin, decat de a lua masuri de stavilire si combatere a acestui proces.

Masurile de combatere si prevenire a eroziunii solului, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa micsoreze sau sa reduca total pierderile de sol;

sa asigure o retinere sau evacuare a apelor din scurgerea superficiala si concentrata;

sa nu provoace colmatari ale unor suprafete aflate in aval si unde nu este de dorit acest fenomen;

sa se creeze suprafete convenabile din punct de vedere agricol pentru a se putea executa mecanizat lucrarile de intretinere;

lucrarile ce vor fi executate sa nu distruga sau sa indeparteze stratul de deasupra solului, care este bogat in humus si sa fie simple, ieftine, usor de executat, de exploatat si rezistente in timp (M.Measnicov, 1987).

3.1. Masuri generale de combatere a eroziunii solului.

Pentru a preveni sau combate eroziunea solului sunt necesare o serie de masuri generale care sa permita luarea altor masuri mai drastice si care sa reduca pierderile de sol sau sa le faca imposibile.

Dintre acestea fac parte:

1. Stabilirea categoriilor de folosinta agricola, adica determinarea folosintei care sa corespunda atat pretabilitatii terenului respectiv, dar sa apere si solul contra eroziunii.

2. Sistematizarea teritorului are in vedere urmatoarele actiuni:

- se imparte terenul in ferme, iar acestea in sole sau tarlale, tarlale care sa permita mecanizarea lucrarilor agricole. In orice ferma, unitatea de baza pentru livezi este tarlaua; figura geometrica optima fiind dreptunghiul sau trapezul, amplasat cu laturile lungi sau bazele pe curbele de nivel.

Pana la panta terenului de 12% amplasarea laturilor lungi a tarlalelor se face pe linia generala a curbelor de nivel; cu cresterea pantei aceasta amplasare se face tot mai strict si de la 18% strict pe curba de nivel. Lungimea tarlalelor este de 700-300 m in functie de panta terenului; cu cat panta creste, au atat lungimea tarlalelor se reduce. Latimea tarlalelor este cu atat mai mica cu cat panta terenului este mai mare, variind de la 400-200 m. Se urmareste realizarea celor mai mari unitati de baza posibile pentru sporirea eficientei mecanizarii lucrarilor agricole.

Pe terenurile nisipoase, solele sau tarlalele sunt mai mici (40-80 ha), iar perdelele de protectie sunt necesare astfel incat sa inchida sola din toate partile, reducand astfel viteza vantului la nivelul solului.

- trasarea de drumuri convenabile si corect amplasate antierozional;

- sa asigure un acces usor spre si din tarlale;

- se urmareste pe cat posibil executarea araturilor si altor lucrari cat mai apropiat de curbele de nivel.

3. Agrotehnica trebuie sa fie rationala, moderna si diferentiata, potrivita conditiilor de sol existente.

Aratul reprezinta lucrarea cea mai energica, dar obligatorie. Pe terenurile in panta, pentru reducerea eroziunii solului, este necesar ca aratul sa se faca tinand cont de urmatoarele:

- directia de arat, incepand de la panta versantului de 3% sa fie pe linia generala a curbelor de nivel, de la 12% pe o directie tot mai stricta pe curba de nivel, iar de la panta de 18% foarte strict pe curba de nivel;

- adancimea aratului este de dorit sa fie intotdeauna maxima pentru fiecare grupa de adancime;

- pana la panta de 14-15% intoarcerea brazdelor din punct de vedere antierozional se poate efectua spre amonte sau aval. Peste aceasta panta, rasturnarea se face spre amonte;

- aratul fara intoarcerea brazdei.

Alaturi de aceste masuri, in livezi intretinerea lucrarilor se completeaza cu benzi inierbate. Aceste benzi se mentin 2-3 ani, dupa care se destelenesc si se muta mai in aval sau amonte.

Pe terenurile nisipoase, araturile se fac mai bulgaros, mai putin maruntite si nu in perioade de uscaciune sau pe vanturi puternice; se renunta la aratura de toamna daca toamnele sunt uscate. Solele se ara in fasii de 150-200m latime, alternand cu fasii de 40-50 m latime ramase nearate si acre se vor ara primavara.

4. Organizarea retelei de drumuri. Drumurile de exploatare si hotarele dintre tarlale reprezinta o sursa pe care se dezvolta mai ales eroziunea in adancime. Toate drumurile agricole trebuie sa aiba o panta maxima de 8-10%, daca panta terenului depaseste aceasta limita, drumurile se fac inclinate sau in serpentina, astfel ca fiecare tronson sa aiba panta admisa.

3.2. Masuri hidroameliorative pentru combaterea eroziunii solului.

Pe versanti.

Masurile hidroameliorative se completeaza cu masurile generale si cele de tehnologie agricola pentru a duce la efectul dorit. Principalele lucrari hidroameliorative ce dau rezultate pozitive in livezile pomicole, sunt: terasarile, efectuarea de debusee si cleionaje, de bazine pentru colectarea apei de irigat si infiintarea perdelelor antierozionale.

Terasele sunt lucrari care modifica panta versantilor. Prin lucrarea de terasare se creeaza conditii de exploatare rationala a suprafetelor respective si anume.

- reduce scurgerile de suprafata, opreste pierderile de sol, creand conditii optime de dezvoltare a pomilor,

- valorifica terenurile erodate si neproductive,

- permite mecanizarea lucrarilor de intretinere.

Terasele se folosesc in livezi pe pante de peste 15-16% si pot fi de mai multe feluri, astfel:

Terase propriu-zise (normale, obisnuite), rezulta din prelucrarea unui versant cu panta neregulata dar continua spre aval, intr-un masiv amenajat in trepte. Pe suprafata treptei, denumita platforma, se fac culturi de baza, iar pe taluz o cultura secundara (coacaz, zmeur, mur, etc.).

Figura ..Terase cu diferite platforme si taluze

Pentru plantatiile pomicole, in conditiile din tara noastra, se folosesc urmatoarele tipuri de terase:

- terase continue cu platforma inclinata in sensul pantei,

- terase individuale.

Terasele continue cu platforma inclinata pot fi de mai multe feluri:

- cu panta intre 5-10% si latimea cuprinsa intre 3,5-6 m. Se recomanda in zonele cu precipitatii suficiente (peste 550 mm) si soluri cu textura mijlocie;

- cu panta maxima de 15% si latimea intre 4-8 m. Se recomanda in zonele cu precipitatii abundente (peste 600 mm) si soluri cu textura grea. Latimea platformei pentru aceste tipuri de terase se alege in functie de distanta de plantare (intre randurile de pomi) si de panta terenului. Randul de pomi se va plasa pe axul platformei sau in partea din aval a platformei, la aproximativ 1,5-2 m de muchia taluzului din aval.

Pentru plantatiile pomicole intensive, in functie de distanta de plantare intre randuri si elementele constructive ale teraselor, se folosesc 3 tipuri de terase (S. Bechet, Ileana Neagu, 1975):

- tip A, pentru 3 randuri de pomi, recomandate pe terenurile cu pante uniforme cuprinse intre 15-20%,

- tip B, pentru 2 randuri de pomi, recomandate pe terenurile cu pante uniforme cuprinse intre 20-25%,

- tip C, pentru 1 rand de pomi, recomandate pe terenurile cu pante uniforme peste 25%

Terase pentru plantatiile pomicole de tip intensiv

Terasele individuale pentru pomi se folosesc pe versanti cu relief framantat, cu pante ce depasesc 20-22%, cu soluri mijlocii ce nu prezinta pericol de alunecare (S.Bechet si colab., 1975).

Se numesc individuale pentru ca fiecare pom are terasa sa . terasele individuale pot avea forma dreptunghiulara, circulara sau de potcoava si se pot executa odata cu plantarea pomilor sau dupa plantare. Platforma terasei individuale poate fi orizontala, in zonele secetoase, sau inclinata cu 3-5% in sensul pantei, in zonele cu precipitatii mai abundente. Dupa cativa ani, datorita executarii lucrarilor solului in jurul pomilor, ajung sa se uneasca intre ele si sa rezulte terase continue.

Terasa individuala:

a _ vedere laterala, b _ modul de executie, c_ cu platforma circulara, d_ cu platforme dreptunghiulara ce se vor uni dupa cativa ani prin lucrarile de intretinere

Canale de nivel si inclinate au rolul de a colecta si evacua excesul de apa din plantatii. Cand se amplaseaza pe curbele de nivel se numesc canale de nivel, iar cand li se da o mica inclinare se numesc canale inclinate.

Canalele de nivel se folosesc in zone secetoase, pe versanti uniformi, cu panta de 10-20%, pe soluri usoare si mijlocii. Au rolul de a retine apa si a o obliga sa se infiltreze in sol si de a preveni eroziunea solului. Se executa pe tronsoane lungi, de minim 10 m, despartite cu pinteni de pamant. Distanta dintre canalele de nivel la o panta de 10% este de 35 m, iar la o panta de 20% , circa 20 m.

Canalele inclinate se construiesc pe versanti cu soluri mijlocii si grele, unde exista pericol de alunecari de teren, in zone cu precipitatii mai mari de 600 mm. Au rolul de a colecta si evacua excesul de apa din plantatii si se construiesc pe curbele de nivel, asigurand o inclinatie de 1,5-2%.

Debuseele sunt lucrari speciale orientate pe linia de cea mai mare panta, care colecteaza apele aduse de pe valurile de pamant inclinate de pe canalele inclinate, de pe terasele in contrapanta si apele ce se scurg pe versant si le conduc spre baza versantului.

Deoarece se amplaseaza pe linia de cea mai mare panta, debuseele au o panta mare si este necesara consolidarea lor in toate punctele unde se schimba panta terenului.

Debuseele folosite pentru evacuarea apei pot fi de 2 feluri: naturale si artificiale. Debuseele naturale, pot fi considerate depresiunile naturale ale versantilor ce trebuie consolidate natural astfel incat pe traseul lor sa nu se intalneasca eroziunea in adancime. Acestea au in general sectiunea de scurgere de forma parabolica. Debuseele artificiale, sunt construite special si pot avea o forma triunghiulara, trapezoidala sau parabolica. Aceste debusee sunt consolidate fie prin inierbare sau cu ajutorul altor materiale (beton, dale de beton, etc.). Debuseele pot fi amplasate in interiorul tarlalei, utilajele agricole putand sa le treaca usor si fara sa le degradeze.

Debuseu intr-o livada terasata, cu caderi consolidate:

a_ vedere generala, b_debuseu dalat, c_cadere consolidata

Pe nisipuri.

Fixarea nisipurilor urmareste stabilizarea suprafetelor si transformarea lor in terenuri ce pot fi cultivate agricol. Pe nisipurile fixate se pot dezvolta bine pomii fructiferi.

Fixarea nisipurilor se face folosind unul sau mai multe mijloace:

-mecanice - amplasarea de paranisipuri (garduri cu cca 60% goluri),gardulete de paie ce acopera terenul si se infig in sol sub forma de benzi de 1,5 m latime, gardulete culcate (tulpini vegetale ce se aseaza culcat pe o brazda trasa de plug si bine acoperita);

-biologice - semanaturi de ierburi potrivite (ovaz de nisipuri), plantare de arbusti fructiferi in brazde deschise de plug;

-chimice - bitum sub forma de emulsii puternic diluate si care rezista 2-3 ani si permit sa fie strabatute de plante, materiale plastice solubile in solutii diluate pentru stropirea nisipurilor si care permit instalarea vegetatiei.

Daca nisipurile sunt fixate, avem de-a face cu soluri nisipoase, a caror fixare definitiva si luare in cultura se poate face prin:

-plantarea perdelelor de protectie (latime 12 m),

-fertilizare cu argila, turba, mal si gunoi de grajd incorporate la 50 cm adancime,

-nivelarea pentru a dispare denivelarile care devin de obicei vetre de deflatie.

INTREBARI DE CONTROL

Ce criterii se au in vedere la alegerea terenurilor pentru infiintarea plantatiilor pomicole?

Ce este eroziunea solului si ce efecte negative are pentru agricultura?

Ce masuri pot fi luate pentru prevenirea declansarii fenomenului de eroziune?

Care sunt masurile generale de combatere a eroziunii solului?

Care sunt masurile hidroameliorative pentru combaterea eroziunii solului pe versanti?

Pe ce terenuri pot fi folosite terasele?

Ce tipuri de terase se folosesc in plantatiile pomicole in tara noastra?

Cand se folosesc terasele continui, dar cele individuale?

Ce masuri se impun pe terenurile nisipoase pentru a preintampina fenomenul de eroziune?