CULTURA MIGDALULUI

Cultura migdalului

Amygdalus    communis L.    Fam. Rosaceae, Subfam. Prunoideae

1.Importanta culturii

Migdalul este o specie foarte veche luata in cultura, dar este putin extinsa in plantatii comerciale. Fructele sale sunt foarte bogate in substante proteice 15-37%, substante grase 32-60%, hidrati de carbon 7-20%, glicozizi-amigdalina 4%, 2,4% cenusa, 2,4-4,2% saruri minerale: 800 mg% K, 430 mg% P, 180 mg% S, 230 mg% Mg, 4,7 mg% Fe, vitamina A 5,8 unitati, B 0,6 unitati etc. Miezul migdalelor dulci se consuma in stare proaspata, se utilizeaza in cofetarie pentru prepararea prajiturilor, a bomboanelor, iar fructele verzi pot fi folosite pentru dulceata. Din migdalele amare se extrage un ulei foarte valoros si apreciat in industria farmaceutica, alimentara, la fabricarea unor produse cosmetice etc.

Din endocarpul de migdale se poate prepara carbune activ, folosit la colorarea unor bauturi alcoolice, in absorbtia unor gaze toxice etc.

Lemnul de migdal avand o culoare roscata, densitate mare si luciu atragator dupa slefuire, se foloseste la confectionarea unor obiecte de arta.

Puietii de migdal se folosesc cu succes ca portaltoi pentru piersic si uneori cais pentru a imprima o rezistenta mai mare la calcarul activ si seceta.

2. Originea si aria de raspandire

Migdalul este originar din Asia Mica, Iran, Siria si Africa de nord, unde creste si astazi sub forma de palcuri    si arborete. A fost extins si s-a aclimatizat foarte bine in zona mediteraneana si a Marii Negre, unde este foarte raspandit. Specia este cunoscuta cel putin din sec.IV iC in Grecia si cam din sec. I d.C. in Roma. In sec. XVI migdalul este introdus in America de spanioli, unde s-a extins destul de mult. In prezent, America de Nord este cea mai mare producatoare de migdale, urmata de Europa, si Asia (tabelul 20). Printre marii cultivatori de migdal se mai numara USA, Spania, Italia, China, Tunisia, Iranul, Grecia, Turcia etc. (tabelul 21).

Tabelul 20

Productia de migdale la nivel mondial (t)

(Buletin FAO, 1999)

In stare semicultivata migdalul creste in Dobrogea, Podgoria Dealul Mare, in special la Tohani, in Banat, unde gaseste conditii podoclimatice favorabile.

Suprafata ocupata cu migdal in tara noastra este de circa 1000 ha, de pe care se obtin circa 2500 tone de fructe.

Tabelul 21

Tarile mari producatoare de migdale

(Buletin FAO, 1999)

3.Particularitati biologice

3.1.Particularitati de crestere

Sistemul radicular. Migdalul formeaza un sistem radicular putin ramificat, mai profund si mai extins lateral decat al piersicului, mai ales pe solurile uscate si cu profilul bine dezvoltat, motiv pentru care rezista mai bine la seceta. Pe solul brun roscat masa principala a radacinilor (63%) se afla la adancimea de 25-60 cm, In orizontul 0-25 cm se gasesc numai 22% din radacini, fata de 56% la piersic (Mihaescu G., 1977).

Tulpina are un ritm intens de crestere in primii ani dupa plantare. Creste sub forma de pom cu inaltimea de pana la 6-12 m, cu o mare capacitate de ramificare. In tinerete formeaza foarte usor lastari anticipati, sub greutatea carora ramurile de semischelet se apleaca formand arcade. Pe ramuri se gasesc muguri floriferi si vegetativi dispusi de obicei in grupuri, destul de apropiate datorita internodurilor scurte.

Forma coroanei naturale difera de la un soi la altul, putand fi sferica, ovoidala, conica sau turtita. Odata cu trecerea timpului forma coroanei se modifica, mai ales daca interventiile de intretinere nu se fac corespunzator.

3.2.Particularitati de fructificare

Intrarea pomilor pe rod este destul de precoce, primele fructe apar in anii 2-3 de la plantare. Productia economica se obtine mai tarziu, de obicei dupa anul 5, maximul productiv fiind atins la circa 8-10 ani.

Migdalul fructifica pe aceleasi ramuri de rod ca si piersicul, numai ca buchetele de mai sunt mai bine dezvoltate, iar la unele soiuri sunt ramuri de baza in fructificare. Din punct de vedere a fructificarii, ramurile de rod se comporta mai asemanator cu prunul decat cu piersicul, in sensul ca au o durata mai mare de viata, respectiv de fructificare. Astfel, ramurile lungi se epuizeaza dupa circa 4 ani, iar buchetele pot traii 5-7 ani. Dintr-un mugure florifer se formeaza o floare hermafrodita, majoritatea soiurilor cultivate la noi fiind autosterile. Pentru a asigura productii bune este necesara asocierea a 3-4 soiuri in parcela in vederea polenizarii incrucisate. Polenizarea este entomofila. Fructul este o drupa cu mezocarpul foarte pubescent, subtire, uscat la maturitate si necomestibil. In cadrul ciclului anual, migdalul are o perioada de repaus obligatoriu scurta, motiv pentru care porneste primavara foarte devreme. Este specia care infloreste prima dintre rosacee si este adesea afectata de ingheturile de revenire. Perioada de vegetatie este lunga, toamna frunzele cad din pomi la sfarsit de octombrie si inceput de noiembrie in functie de anul climatic.

Potentialul productiv este destul de mic, daca facem comparatie cu piersicul, pomii maturi asigurand circa 1200-4500 kg de fructe in coaja. Datorita pretului bun de valorificare, cultura migdalului este rentabila daca se obtin productii de peste 450 kg miez la hectar, aceasta depinzand mult de soi. Sunt soiuri la care procentul de miez nu depaseste 30%, dar cele mai valoroase au 40-50% miez si pot da productii de 900-1250 kg miez/ha.

Durata de exploatare economica a pomilor este 30-40 de ani pentru pomii plantati in masiv si poate ajunge la 70-80 de ani la pomii solitari.

3.3.Specii, soiuri si portaltoi

Principalele specii care au contribuit la formarea soiurilor si portaltoilor sunt:

Amygdalus communis L. - migdalul comun, care creste spontan in Asia Centrala, Siria, Asia Mica si Africa de nord. Creste sub forma de pom de talie mijlocie sau uneori arbustoid, este pretentios la caldura si lumina, sensibil la ger, formeaza fructe turtite cu seminte dulci sau amare. In cadrul speciei sunt trei varietati: A.c. var. tipica, cu endocarpul tare si seminte cu gust dulce sau amar; A.c. var.fragilis, cu endocarpul subtire, cu seminte dulci sau amare si A.c. var. spontanea, cuprinde specii salbatice cu miezul dulce sau amar.

Amygdalus nana L. - migdalul pitic, creste sub forma de arbust de 1-1,5 m, in Europa Centrala si Asia centrala si are capacitate mare de drajonare. Are frunzele lanceolate, glabre, iar fructele cu seminte amare si foarte bogate in amigdalina (4,5%).

De importanta mult mai mica sunt speciile: A. fenzliana Fritsch., A. kuramica Korsch. A. spinosissima, A. webbii etc.

Principalele soiuri din sortiment

Sortimentul este destul de bogat, dar in practica pomicola se gasesc putine specii, de valoare mai mare sau mai mica. Cele mai importante sunt:

Non pareille, este de origine californiana, are samburii mici, elipsoidali, bombati, cu varful ascutit si usor incovoiat sub forma de cioc. Endocarpul este subtire, fragil, iar miezul umple bine golul interior, reprezinta 60-75% din greutatea samburelui si este format frecvent din doua seminte. Pomul este viguros, rezistent la boli, dar rodeste modest. Se matureaza la sfarsitul lunii august.

Printesa, originar din Franta, are samburii mari, alungiti, cu varful ascutit. Endocarpul este subtire, fragil, contine 35-45% miez cu gust dulce si de calitate superioara. Pomul este de vigoare mijlocie, intra tarziu pe rod, este productiv, dar sensibil la boli. Se matureaza la sfarsit de august.

Burbank, este un soi viguros, rezistent la ger, productiv si infloreste devreme. Samburii sunt mari si foarte mari, ovoid-turtiti, cu varful usor arcuit spre partea dorsala. Miezul este mare, 35-45% din greutate si de calitate. Se matureaza in a doua jumatate a lunii septembrie.

Meteor, soi autohton, are vigoare mijlocie si este rezistent la ger. Samburii sunt ovoizi, turtiti lateral si au endocarpul gros si rezistent. Contin 22-25% miez dulce si slab aromat.

Nec plus ultra, este un soi rustic, rezistent la boli si ger si productiv. Are samburii mijlocii, cu endocarpul fragil, contin 55-60% miez bogat in substante grase. Se matureaza in a doua jumatate a lunii septembrie.

Lovrin 18, soi autohton, are vigoare mare, este productiv, rezistent la ger si boli. Samburii sunt ovoizi, de marime mijlocie, au endocarpul gros si rezistent. Contin 20% miez bogat in grasimi. Se matureaza in decada a doua a lunii septembrie.

Mari de stepa, soi autohton, de vigoare mijlocie rezistent la seceta. Samburii sunt mari, ovoizi turtiti lateral, cu endocarp gros, contin 25% miez. Se matureaza in decada a doua a lunii septembrie.

Texas, este un soi viguros, productiv si cu inflorire tarzie. Samburii sunt globulosi, ascutiti sau usor rotunjiti, au endocarpul semifragil si contin 45-50% miez. Se matureaza la sfarsitul lunii septembrie.

Ai, are vigoare mijlocie, samburi mari ovoidal-alungiti, cu endocarpul subtire si fragil, miezul detine 40-45% din greutate si este de calitate foarte buna. Se matureaza in prima decada a lunii septembrie.

Ferragnes, are vigoare mare, capacitate slaba de ramificare si rodeste pe buchete. Samburii sunt mijlocii, ovoidal-alungiti si turtiti lateral. Miezul reprezinta 39% din greutate, este foarte bun pentru industrializare. Se matureaza la sfarsit de septembrie.

Se mai pot intalni soiurile: Preanai, De Crimeea, De Ialta, Sudak, Marcona, Nikitski, Primorski etc.

Portaltoi mai mult utilizati la producerea materialului saditor sunt:

Francul, obtinut din semintele unor soiuri cultivate, este folosit pentru terenurile uscate, sarace, cu continut in calcar activ de peste 15%. Are afinitate buna cu toate soiurile cultivate, confera vigoare si longevitate pomilor. Este un portaltoi mai sensibil la transplantare si la agentii patogeni ai sistemului radicular (Armillaria mellea, Rosellinia necatrix), la nematozi (Meloidogyne sp.), la Agrobacterium tumefaciens si la excesul temporar de umiditate.

Piersicul franc, se foloseste pentru zonele in care cultura se iriga, fiind mai pretentios fata de apa din sol. Are o buna afinitate cu soiurile de migdal, le imprima o buna precocitate si productivitate (plus de productie de 20-30% fata de francul migdal), in schimb nu are longevitate mare. Este un portaltoi pretentios fata de sol, prefera solurile reavene, bine drenate, fertile si cu continut in calcar activ sub 5%.

Hibrizii piersic x migdal, sunt mult folositi in unele tari deoarece imprima vigoare mijlocie, precocitate, se inmultesc vegetativ asigurand o buna uniformitate pomilor. Unul dintre cei mai folositi hibrizi este GF 677, care imprima vigoare buna, rezistenta la asfixierea radiculara, este tolerant la solurile uscate    si rezista la calcar activ pana la 12%.

Mirobolanul, este folosit pentru valorificarea solurilor mai grele, mai umede, dar afinitatea de altoire este slaba cu o buna parte a soiurilor de migdal (Printesa, De Ialta, Nec Plus Ultra etc.

3.4.Cerintele fata de factorii ecologici

Temperatura. Migdalul da rezultate bune in zonele cu temperaturi medii anuale de 10,5-12C si o medie pe perioada de vegetatie de 17-18C. Infloritul incepe cand temperatura medie a aerului se mentine peste 8-10C timp de 6-7 zile, dar temperatura optima pentru legarea fructelor este de 11-13C. Este rezistent la temperaturile ridicate din vara, la seceta si la temperaturile negative din timpul iernii (-22-24C), daca acestea survin in faza repausului profund. Rezistenta la frig scade pe masura ce pomii se apropie de pornirea in vegetatie. Florile deschise sunt distruse la -2C, iar fructele legate nu rezista daca temperatura scade sub -1,5C. Deoarece migdalul are un repaus profund scurt, frecvent pomii se decalesc in ferestrele de iarna si se inregistreaza pierderi mari la mugurii floriferi cu ocazia ingheturilor de revenire.

Pragul biologic la migdal este de 5C, fiind una dintre speciile care infloresc foarte devreme, dupa 6-8 zile cu temperaturi peste 8-10C. Pentru maturarea fructelor este necesara o suma de temperatura activa de 3900-4000C.

Apa. Fata de apa are pretentii reduse, poate valorifica bine zonele cu 400-450 mm precipitatii anual, dar valorifica foarte bine irigarea. Este o specie pretentioasa la umiditatea relativa a aerului ridicata, in special in prima parte a perioadei de vegetatie, deoarece se creeaza conditii favorabile bolilor Fusicoccum si Monilia. Nu suporta excesul de apa din sol nici de scurta durata.

Cerintele fata de lumina sunt mari, de aceea prefera versantii sudici sau sud-vestici, precum si locurile adapostite de vanturile reci si de ceata din primavara.

In privinta solului, migdalul nu este pretentios. Poate valorifica solurile uscate, sarace, pietroase si bogate in calcar. Este foarte pretentios la aeratia solului, in solurile cu drenaj deficitar sistemul radicular creste greu si pomii au longevitate mica. Nivelul panzei de apa freatica trebuie sa fie la 3-4 m.

4. Particularitati tehnologice

4.1.Producerea materialului saditor

Producerea portaltoilor se face pe cale generativa la portaltoii franc, si vegetativ la hibrizii piersic x migdal si uneori la unele selectii de prun sau corcodus. Deoarece in prezent se folosesc numai pomi altoiti, altoirea se poate face atat in pepiniera cat si direct la locul definitiv, deoarece migdalul este pretentios la transplantare.    Ca metode de altoire se folosesc: altoirea in ochi dormind la altoirea in pepiniera si altoirea cu ramura, de obicei in despicatura, la altoirea in livada. Cand se produce materialul saditor in pepiniera se recomanda plantarea lui in livada toamna, deoarece suporta greu stratificarea.

4.2.Specificul infiintarii plantatiilor de migdal

Pregatirea terenului se face printr-o mobilizare adanca a solului, desfundare sau scarificare in functie de insusirile solului, fertilizarea de baza cu 30-40 t/ha gunoi de grajd, 600-800 kg/ha superfosfat si 250-300 kg/ha sare potasica si incorporarea acestora la 25-30 cm.

Epoca optima de plantare este toamna devreme, pentru a permite pomilor sa se inradacineze pana la venirea frigului. Daca nu se poate efectua plantarea devreme, este mai bine sa se amane pentru primavara, dar pomii nu se scot din pepiniera. Scoaterea pomilor din pepiniera trebuie facuta in ziua sau preziua plantarii, indiferent daca se planteaza toamna sau primavara. Pentru ca radacinile se refac foarte greu dupa transplantare, de multe ori se seamana samburii direct in livada, la locul definitiv, urmand ca altoirea sa se faca aici.

Distantele de plantare folosite se coreleaza cu vigoarea pomilor si sunt cuprinse intre 6-7 m intre randuri si 5-6 intre pomi pe rand.

Deoarece majoritatea soiurilor de migdal sunt autosterile, se recomanda plantarea a 3-4 soiuri in parcela pentru a asigura o polenizare incrucisata.

Formele de coroana folosite trebuie sa asigure o buna iluminare a pomilor, migdalul fiind foarte pretentios la lumina. Coroana care se foloseste cel mai mult este vasul ameliorat, cu 3 sarpante, pe fiecare existand 3 ramuri de schelet de ordinul doi si mai putin piramida intrerupta.

4.3.Specificul intretinerii plantatiilor de migdal

In primii ani dupa infiintarea livezii, migdalul creste viguros, emite multi anticipati, care aglomereaza coroana sau chiar formeaza de timpuriu arcade de rodire. Pentru a evita aceste neajunsuri se recomanda taieri in verde, prin care se inlatura lastarii concurenti, cei verticali, se aleg lastarii necesari structurii coroanei, scurtand astfel perioada de formare a coroanelor.

Taierea de productie se executa anual, si are drept scop mentinerea pomilor in spatiul asigurat prin distanta de plantare, rarirea coroanei in vederea patrunderii luminii la toate elementele tulpinii si normarea productiei. Deoarece la migdal sunt soiuri care fructifica preponderent pe buchete de mai, nu este necesara inlocuirea anuala a ramurilor de rod (mixtelor) ca la piersic. Ramurile lungi se raresc daca sunt prea dese si eventual se scurteaza daca depasesc 50-60 cm. Semischeletul de peste 4-5 ani se reduce si se simplifica pentru a stimula noi cresteri care vor rodi in anii urmatori. La pomii in plina productie se formeaza arcade de rodire, arcade care trebuie simplificate, prin transferul cresterii pe ramuri tinere, formate din zona de maxima curbura. Pomii netaiati formeaza coroane dese, aglomerate, cu multe cresteri verticale si arcade care se umbresc reciproc. In timp, datorita lipsei luminii ramurile de rod din interiorul coroanei se usuca, zona de fructificare se muta la periferia coroanei.

Odata cu accentuarea proceselor de uscare si reducerea cresterilor anuale, se intervine prin taieri mai severe, in lemn    multianual cu scopul regenerarii pomilor si prelungirii perioadei de exploatate a livezii cu 4-5 ani.

Intretinerea solului este diferita in functie de varsta plantatiei si disponibilitatea hidrica. In plantatiile tinere, solul se lucreaza pe rand si se cultiva intervalul dintre randuri cu plante agroalimentare (pepeni, fasole, mazare, cartofi, legume etc.), pentru a obtine venituri suplimentare, folosite pentru intretinerea pomilor sau recuperarea unei cote din cheltuielile de investitie. In plantatiile mature, unde nu exista sisteme de irigare, solul se mentine lucrat atat pe rand cat si intre randuri, pentru a conserva mai bine apa si a distruge buruienile. Acolo unde apa este asigurata prin irigare, intervalele se pot mentine inierbate, iar pe rand se foloseste mulciul. Folosirea erbicidelor este limitata numai ca masura ajutatoare, pe randul de pomi, deoarece solul ramane descoperit si se favorizeaza pierderea rapida a apei.

Fertilizarea. Migdalul este o specie mare consumatoare de azot si potasiu. In plantatiile mature se aplica anual circa 100 kg azot, 50-80 kg fosfor si 60-120 kg potasiu. Daca cultura este irigata, cantitatea de ingrasaminte se mareste, datorita pierderilor care se inregistreaza prin spalare. Fosforul si potasiul se administreaza toamna, iar azotul etapizat, toamna, primavara si la inceputul verii. Pe nisipuri, la Tamburesti, aplicarea ingrasamintelor chimice a determinat sporuri de productie de peste 210%. In functie de insusirile solului se recomanda aplicarea periodica, la 3 ani a 20-40 t ingrasaminte organice.

Irigarea. Desi este o specie rezistenta la seceta, migdalul reactioneaza bine la irigare, cu cantitati moderate de apa. Momentele critice pentru irigare sunt: primavara inainte de inflorit, daca primavara a fost secetoasa, in faza de intarire a endocarpului, la diferentierea mugurilor de rod (mijlocul lunii iulie) si toamna ca udare de aprovizionare. Cantitatea de apa aplicata este corelata cu textura solului si nu trebuie sa depaseasca 350-400 m³/ha.

Combaterea bolilor si daunatorilor. Culturile de migdal sunt afectate de numeroase boli produse de: Monilinia fructigena, Botrytis cinerea, Fusicocum amygdali, Coryneum beijerinckii, Gloeosporium amygdalinum, Polystigma ochraceum, Rosellinia necatrix, Taphrina deformans etc. De asemenea, o serie de daunatori diminueaza recolta de fructe, dintre care: afidele, nematozii, paduchi testosi, Anthonomus amygdali, Cossus cossus, Rinchites, Scolyrus etc.

Tratamentele pentru protectia frunzelor si fructelor nu difera de cele aplicate la piersic nici din punct de vedere a produselor folosite si nici a dozelor si momentelor de aplicare.

Recoltarea si valorificarea fructelor. Recoltarea se face la maturitatea deplina, cand mezocarpul crapa si migdala cade, pentru fructele destinate consumului sub forma de miez, sau inainte de intarirea endocarpului pentru cele verzi destinate pregatirii dulcetei. Fructele mature se recolteaza manual, semimecanizat sau chiar mecanizat (California, Australia), prin scuturarea si adunarea fructelor de pe sol. Dupa recoltare, la 24-48 de ore trebuie separate migdalele de mezocarp si asezate in straturi subtiri in vederea uscarii. Daca mezocarpul nu se desprinde de pe endocarp, fructele se aseaza in straturi sau gramezi cu grosimea de 30-40 cm, se stropesc cu apa pentru macerarea mezocarpului. Dupa 2-3 zile se curata de mezocarp si se pun la uscat evitand mucegairea miezului. Cand umiditatea miezului a scazut la 12-14%, se sorteaza pe grupe de calitate, se gazeaza cu fum de pucioasa si se ambaleaza in saci de panza. Pastrarea se face in camere racoroase si uscate, sau se valorifica in industria alimentara.