Ceaiul chinezesc

Ceaiul chinezesc

Thea sinensis L.

Fam. Theaceae

In    stare salbatica, tufe de ceai se intalnesc in padurile din China, Tailanda, Birmania, Indochina si India. In prezent cele mai mari tari producatoare de ceai sunt Japonia, China, Indonezia, Sri Lanka, unele tari africane.

Ceaiul chinezesc este un arbust totdeauna verde, inalt pana la 1,5 m. Adesea poate atinge inaltimi de 3-8 m, dar sunt si exemplare de pana la 15 M in India. In cultura se mentine sub forma de arbust de talie mica. Ramurile sunt erecte, aplecate sau semiaplecate, dupa forma plantei, iar frunzele eliptice, cu marginile fin dintate (fig. 41), lungi de 6 - 7 cm, late de 3,5-4 cm, mate sau lucioase, pieloase sau fragede, cu pozitia fata de lastar verticala, aplecata sau atarnanda.

Florile sunt hermafrodite si de obicei au culoare alba, iar fructul este o achena de forma sferica, de marimea unei alune si de culoare cafenie, cu 1 - 5 seminte.

Pentru ceai se folosesc mugurii, frunzele si varfurile lastarilor verzi, cu 2 - 4 frunze, numite flese. Continutul de cofeina este variabil de la 2 la 4% si, in functie de pregatirea materialului (lastari si frunze) este verde sau negru (daca se fermenteaza).

Ceaiul indian (Thea assanica Most) se deosebeste de cel chinezesc prin frunzele mai mari.

Recoltarea se face in functie de tipul de ceai care se va obtine. Pentru ceaiul de calitate se recolteaza numai mugurii si frunzele foarte tinere, iar pentru ceaiul normal se recolteaza grosier toate cresterile vegetative pe o perioada de timp. Pentru un ceai de calitate se recolteaza varful de crestere cu doua frunze adevarate.