INFIINTAREA PLANTATIILOR DE POMI

INFIINTAREA PLANTATIILOR DE POMI

Alegerea si pregatirea terenului

1.1. Alegerea terenului

Amplasarea plantatiilor se face in zonele destinate pomiculturii. Pentru o alegere corecta a locului de plantare a unei specii trebuie respectate cu strictete conditiile de microzonare.

Noile plantatii se vor realiza numai in acele zone, bazine si centre de cutura, unde specia sau soiul vor intilni maximum de conditii naturale pentru crestere si rodire:

se vor alege terenurile cu soluri fertile, de preferat cu textura mijlocie, lutoasa, luto-nisipoasa si chiar nisipoasa, permeabile, mijlocii pina la profunde, cu pH cuprins intre 4,7 si 9,3;

din punct de vedere al pantei sunt foarte bune terenurile cu panta usoara 3-6% ce permit o buna intretinere a solului cit si un transport usor al fructelor;

livezile de pomi pot fi amplasate in conditii bune si pe terenul cu panta de 6-12%, cu orientarea rindurilor pe directia curbelor de nivel si chiar pante pina la 18-20%, cu conditia ca acestea sa fie uniforme;

conditia prioritara la infiintarea unei livezi o constituie sursa de apa necesara la stropiri si la udatul pomilor, mai ales in zonele cu precipitatii reduse in timpul anului;

se va cauta ca zona respectiva sa fie ferita pe cit posibil de brumele tirzii de primavara si ingheturile tirzii de iarna;

trebuie avut in vedere ca in pomicultura greselile mari se manifesta dupa 4-5 ani de la plantare, atunci cind pentru remedieri este prea tirziu;

sunt excluse de la plantare terenurile excesiv de umede si fara dreanj, ca si cele cu nivel freatic sub 1,5 m;

plantatiile de pomi pot fi de interes industrial (ferme de peste 2-5 ha la 100-200 ha) si de interes familial (0,1-1,0 ha).

Pentru livezile de mar si prun care se preteaza in sisteme de cultura moderne se vor prefera in primul rind terenurile cu soluri fertile, mecanizabile sau cu posibilitati certe de imbunatatire a proprietatilor agro-productive. Asigurarea apei necesare pentru stropiri, cit si pentru irigatii, sunt conditii indispensabile plantatiilor, indeosebi pentru cele de dimensiunea unei ferme sau microferme pomicole.

Terenul destinat plantarii pomilor la micii producatori poate fi in incinta gospodariilor sau in afara acestora.

In incinta gospodariei pe spatii reduse ca suprafata se pot planta, de preferinta, pomi de talie mica, altoiti pe portaltoi de vigoare slaba.

In afara perimetrului construibil se pot organiza plantatii pomicole in masiv infiintate dupa tehnica moderna, cu posibilitatea mecanizarii lucrarilor specifice pomiculturii.

In cazul in care nu toate terenurile dispun de conditii corespunzatoare si posibilitati de mecanizare, pentru marirea capacitatii de productie sunt necesare masuri ce constau in:

executarea de drenaje, cind nivelul apei freatice este la mica adincime sau exista portiuni de baltiri sau infiltratii de apa;

crearea unor canale colectoare in zone cu precipitatii abundente si cu pericol de inundare;

executarea de lucrari antierozionale, pe terenurile in panta, dar supuse erodarii;

pe terunrile in panta pot fi executate terase individuale cu diametrul de 2-3 m.

Solurile usoare, nisipo-lutoase si luto-nisipoase sunt favorabile pentru cultura capsunului, solurile lutoase si luto-argiloase nu sunt favorabile pentru cultura pomilor, cele mai bune soluri sunt cernoziomurile, bogate in humus, solurile brun-roscate de padure. Pe solurile mai putin fertile se recomanda utilizarea unei culturi premergatoare (lucerna) care fertilizeaza natural terenul. Solurile trebuie sa fie permeabile pentru a se evita baltirea apei, pinza de apa freatica trebuie sa fie peste 2-3 m adincime.

Reactia solului este de preferat sa fie neutra, slab acida sau slab alcalina, cu pH-ul cuprins intre 5-8, terenurile vor fi expuse la soare, orientarea preferata a rindurilor fiind N-S, se vor evita expozitiile nordice. Nu se recomanda plantarea in vaile inguste, cu curenti de aer, precum si zonele cu frecvente ingheturi tirzii de primavara. In zonele cu frecventa mare a vinturilor sunt obligatorii perdelele de protectie cu arbori inalti (stejar, frasin, artar, salcim), de nuci in combinatie cu specii de talie mai redusa (alun sau alti arbusti).

Zonarea speciilor pomicole

Zonarea se va face in functie de pretentiile fiecarei specii si chiar a soiurilor fata de lumina si caldura, precum si de rezistenta la geruri, oscilatii de temperatura si alte accidente climatice. Speciile: mar, par, gutui, prun, cires, visin, se pot cultiva in zona dealurilor subcarpatice, in zonele calde de cimpie se vor planta mai ales: cais, piersic, nectarin, migdal, fara a exclude celelalte specii, in zonele inalte si reci se pot cultiva doar arbustii fructiferi cu completarea deficitului de apa. Desi in cadrul tuturor speciilor s-au creat soiuri autocompatibile, se recomanda folosirea a cel putin 2-3 soiuri, pentru o mai buna polenizare. Este recomandat ca soiurile sa fie amplasate in functie de epoca de coacere, astfel incit sa fie usurate tratamentele fitosanitare, irigarea si recoltarea.

Avind la baza lucrarile de zonare si microzonare, dezvoltarea pomiculturii in ultimii 20-25 de ani a fost concentrata in cele mai favorabile zone, astfel sub aspectul suprafetelor si a numarului total de pomi cultivati, cele mai mari concentrari s-au realizat in zona subcarpatica a Olteniei si Munteniei, mai ales in judetele Arges, Vilcea, Prahova, Buzau, Dimbovita, Olt si Dolj. Mai nou au aparut noi amplasamente pomicole in Cimpia Romana.

De asemena trebuie pusa in evidenta si concentrarea realizata in partea de nord-est a Transilvaniei (judetele Bistrita Nasaud, Satu-Mare, Maramures si Bihor).

Pe specii, zonarea culturii se prezinta astfel:

marul - in zona subcarpatica meridionala (Arges, Vilcea, Dimbovita, Prahova), in nord-vestul tarii (Bistrta, Maramures, Salaj, Cluj, Satu-Mare, Bihor) si in nordul Moldovei; conditii bune pentru cultura se gasesc si in judetele: Mures, Sibiu, Bacau, Iasi, Buzau, Dolj, Caras Severin, Timis, si Arad, precum si in Hunedoara, Alba, Gorj, Mehedinti, Olt, Brasov, Harghita, Botosani, Vaslui si Vrancea; in celelalte judete cultura marului este slab reprezentata, dar intilneste conditii dintre cele mai favorabile (Ilfov, Giurgiu, Calarasi). Se considera ca cele mai favorabile pentru cultura marului sunt zonele cu temperatura medie anuala de 8-9C si cu 700-800 mm precipitatii anuale.

parul - desi este mult mai slab reprezentat in cultura, cele mai favorabile zone sunt acelea in care temperatura maxima in lunile iulie si august este de 24-26C, iar media temperaturii minime din luna iulie este de 10-12C; cultura este cantonata in judetele Arges, Prahova, Buzau, Dimbovita, Vilcea, Dolj, Mehedinti, Caras-Severin, Timis, Arad, Bihor, precum si in judetele din nord-est Neamt, Bacau, Suceava, Botosani, Iasi si in centrul tarii, judetul Mures.

prunul - desi este bine reprezentat in majoritatea zonelor tarii, el da cele mai bune rezultate in zonele cu temperatura medie anuala 9-10C si cu precipitatii de peste 650-700mm anual; zonele de cultura sunt: Arges, Vilcea, Olt, Prahova, Buzau, Caras Severin, Hunedoara, Dambovita, Mehedinti, Arad, Bihor, Cluj etc.

ciresul si visinul - se intilnesc pe toate formele de relief, cea mai mare pondere o detin judetele: Iasi, Vaslui, Botosani, Bacau, Neamt, Vrancea, precum si Arges, Giurgiu si Dolj.

caisul - este specia cea mai pretentioasa fata de factorii climatici si mai ales fata de temperatura. Zonele cele mai favorabile sunt in sudul tatii (Dolj, Giurgiu, Calarasi, Constanta, Ialomita, Tulcea, Olt, Teleorman) si partea de vest (Bihor, Arad).

piersicul - se cultiva in zonele de sud si vest ale tarii, in judetele Dolj, Constanta Giurgiu, Olt, Mehedinti, Zona Bucurestiului, precum si in Bihor, Satu Mare, Arad, Timis.

celelalte specii pomicole cum sunt nucul, alunul, castanul, arbustii fructiferi si capsunul sunt reprezentate pe intreg cuprinsul tarii, cu anumite concentrari in unele microzone (ex. nucul in zona Tg.Jiu si Geoagiu, Vilcea, Bacau, castanul in zona Gorj, Baia Mare, Vilcea, alunul - zona Olteniei, Munteniei, Banatului, Maramuresului, Dobrogei, capsunul in Satu Mare, Olt, Vilcea etc.).

Pregatirea terenului

Pentru plantatiile pomicole, pregatirea terenului consta din defrisare, modelare, timp de pauza (daca este cazul), fertilizare si desfundare.

Defrisarea se face in cazul cind se infiinteaza plantatii pe locul ocupat de vechile plantatii pomicole sau de vegetatie forestiera. La plantarea imediata dupa defrisarea unei livezi vechi este recomandat sa nu se planteze aceeasi specie. Lucrarea de defrisare se executa cu ajutorul tractoarelor grele dotate cu instalatii speciale pentru extirparea totala a radacinilor groase si adunatul lor sau, dupa posibilitati, cu alte mijloace.

Modelarea terenului este obligatorie si se executa in asa fel incit sa nu existe baltiri de apa care influenteaza negativ asupra vegetatiei pomilor. Un teren bine modelat usureaza mult si asigura efectuarea celorlalte lucrari tehnologice: deplasarea pompelor de stropit, asezarea si manipularea lazilor si a containerelor, cositul sau tocatul ierburilor etc. Lucrarea se executa imediat dupa defrisare si se evita miscarea unui volum prea mare de sol, care ar ajunge pe unele portiuni de teren nivelat la roca-mama. In situatia cind prin nivelare a ramas la suprafata un sol mai sarac in elemente nutritive, se recomada cultivarea cu leguminoase furajere in amestec cu ierburi perene si apoi fie plantarea pomilor dupa 2-3 ani, fie o fertilizare puternica.

Efectele oboselii solului

Efectele cele mai pagubitoare sunt semnalate in special in cazul replantarii pe acelasi teren a speciilor: mar, cires, piersic; simptome mai putin evidente sunt semnalate in cazul replantarii pe acelasi teren a speciilor: prun, par, capsuni. In urma defrisarii vechilor plantatii si a desfundarii terenului se recomanda scoaterea si stringerea radacinilor care pot sa constituie sursa de infectie pentru noile plante. Practicarea timp de 2-3 ani a unor culturi agricole, pentru refacerea structurii si a fertilitatii solului, cit si pentru a stinge focarele unor boli virotice, bacteriene, fungice etc. este de preferat cind este posibil.

Desfundarea asigura afinarea structurilor inferioare mai compacte si cele impermeabile si totodata cu aceasta lucrare se incorporeaza ingrasamintele organice in adincime. Adincimea optima de desfundare este de 60-70 cm. Cu cit solul este mai greu, cu atit este nevoie de o mobilizare mai adinca. Desfundatul se executa mecanizat cu ajutorul plugurilor si tractoarelor speciale pentru livezile intensive si superintensive, pe suprafete mari. Perioada optima de executare a lucrarilor de desfundare este: in cazul terenurilor libere - iunie-august; in cazul celor ocupate de culturi premergatoare - iulie-septembrie. Perioada de desfundare trebuie sa asigure asezarea solului si acumularea unei umiditati corespunzatoare din ploi, precum si executarea in conditii optime a celorlalte lucrari premergatoare plantarii(nivelarea, pichetarea, executarea gropilor).

Inainte de pichetare si platarea propriu-zisa, se impune executarea lucrarii de nivelare de suprafata , prin care se urmareste elimiarea denivelarilor rezultate in urma desfundarii, inclusiv a santului rezultat de la ultima brazda a plugului. Lucrarea se executa de regula cu discul si cu cit este mai bine executata, cu atit mai usor se vor executa pichetarea, alinierea pomilor pe rind si lucrarile ulterioare de exploatare a plantatiei.

Imbunatatirea prorietatilor chimice are ca scop modificarea reactiei solurilor puternic acide cu pH sub 5,0 prin administrarea de amendamente calcaroase in doze de cel putin 5t/ha ( pe baza de analiza). Exceptie face terenul destinat culturii afinului.

Imbunatatirea starii de aprovizionare cu fosfor si potasiu pe toata adincimea de raspindire a sistemului radicular se realizeaza prin administrarea unor cantitati corespunzatoare de ingrasaminte, odata cu desfundatul (de preferat pe baza unui studiu agro-chimic realizat de o institutie de specialitate).

Fertilizarea de fond cu ingrasaminte organice si minerale se aplica pe intreaga suprafata la infiintarea plantatiilor intensive si superintensive si la groapa pentru pomii plantati la distante mari. Orientativ, la infiintarea plantatiilor, pentru un ha se administreaza pe soluri cu fertilitate mijlocie 50-60 tone gunoi de grajd, 600-800 kg superfosfat si sare potasica.

Cantitatea de ingrasaminte chimice, organice si amendamente se imprastie in mod uniform pe terenul nivelat pe toata suprafata si se incorporeaza in sol prin lucrarea de desfundare. Daca terenul nu se desfunda peste tot, gropile de plantare se fac cit mai mari (1,0/1,0/0,6 m)in aceeasi perioada recomandata pentru desfundat. Cantitatea de ingrasaminte organice este de 15-20 kg pentru fiecare groapa, si cite 150-200 g superfosfat si sare potasica, care se amesteca cu pamintul de plantare la fiecare pom.

Va urma maruntirea solului prin discuire, nivelarea terenului, apoi maruntirea si tasarea solului cu combinatorul, dupa plantare.

Ca dimensionare, exploatatia pomicola devine rentabila incepind de la 1 ha si pina la 20-30 ha, chiar si mai mult.

Parcelarea terenului

In vederea usurarii lucrarilor de intretinere din livada, a recoltarii si transportului fructelor, terenul se imparte in parcele. Parcelele sunt necesare la suprafetele de peste 5 ha sau cind sunt cultivate mai multe specii.

Trebuie retinut faptul ca, la plantare, atit cit este posibil, lungimea rindurilor de pomi sa fie orientata pe directia nord-sud pentru a asigura o cantitate mare de lumina pe tot timpul zilei, intregii plantatii si pentru a evita fenomenul de umbrire. In cazul terenurilor in panta, orientarea rindurilor se va face de-a lungul curbelor de nivel, pentru a evita degradarea solului.

Forma unei parcele este de regula dreptunghiulara, iar latimea reprezinta aproximativ jumatate din lungimea acesteia.

In vederea transportului fructelor si nu numai, trebuie avuta in vedere amenajarea de drumuri, de preferat perpendiculare pe lungimea percelelor.

La parcelarea terenului trebuie avut in vedere si stabilirea locurilor unde se va depozita productia in asa numitele constructii de productie. Odata cu parcelarea terenului, trebuie avut in vedere si imprejmuirile viitoarei livezi.

Stabilirea distantelor de plantare si pichetatul terenului

Distantele dintre rindurile de pomi si pe rind se stabilesc in functie de combinatia soi-portaltoi, fertilitatea solului, sistemul de cultura si se materializeaza in teren conform unei scheme de pichetaj.

Distantele de plantare la pomi si arbusti fructiferi pentru plantatiile intensive in functie de portaltoii utilizati

Distante de plantare pentru zona dealurilor mici si mijlocii

*Acolo unde nu este pericolul de brume tirzii de primavara si ierni mai blinde.

Distantele de plantare si densitati folosite in plantatiile superintensive

Distante de plantare pentru zona dealurilor mici si mijlocii

Marcarea pe teren a pozitiei de plantare a pomilor se face printr-un singur pichet.

Pichetarea terenului consta in marcarea pe teren a locului unde se va planta fiecare pom, iar directia rindurilor va fi paralela cu latura lunga a parcelei si pe cit posibil pe directia N-S. Dupa marcarea primului rind, pe toata lungimea lui, considerat linie de baza, se marcheaza cu tarusi capetele rindurilor urmatoare la distanta stabilita. Pentru alinierea pichetilor se folosesc jaloane inalte de 1,5-2,0 m, vizibile de la distanta pentru a trasa liniile care incadreaza terenul intr-o figura geomentrica (deptunghi, patrat etc.)

Locul fiecarui pom se determina prin intinderea unei sirme marcate intre pichetii din capatul rindului si se fixeaza cu un tarus la distanta stabilita. La plantarea pomilor se intinde din nou aceeasi sirma gradata, pentru a determina locul fiecarui pom. Pe suprafetele mai mici se folosesc obligatoriu scindura de plantare, care are lungimea de 1,50 m, cu crestaturi la cele doua capete si una la mijloc. Scindura de plantare se aseaza cu crestatura de la mijloc pe pichetul care marcheaza locul pomului si se mai bat doi picheti la ambele capete ale scindurii; cind se sapa groapa, cei doi picheti de la capatul scindurii ramin si la plantarea pomului.

Sistemul de pichetat ales este dat de figura geometrica ce se realizeaza pe teren cu ajutorul a 3-4 picheti si care poate fi: un patrat, un dreptunghi sau un triunghi. Denumirea acestor forme este atribuita si sistemelor de pichetat.

Pichetatul in patrat - distantele dintre rinduri sunt egale cu cele dintre pomi pe rind. Acest tip de pichetat se foloseste in general pentru infiintarea plantatiilor clasice si pe terenuri plane.

Pichetatul in dreptunghi, cu distantele mai mari intre rinduri si mai mici intre pomi pe rind, se utilizeaza mai mult pe terenurile plane si cu panta usoara pentru toate tipurile de livezi.

Pichetatul in triunghi ofera pomilor conditii mai bune de captare a luminii directe si de distributie a radacinilor in spatiul de nutritie. Pe terenurile in panta, pomii constituie obstacole pentru apa care se scurge la vale si erodeaza solul.

Pentru executarea unui pichetat sunt necesare urmatoarele :

Jaloane de 2 m vopsite cu rosu si alb, pentru a fi vizibile;

Ruleta sau panglica de otel de circa 50 m lungime;

Sirma cu noduri marcata din metru in metru de circa 50 m lungime;

Picheti, tarusi si maiuri din lemn (0,5 lungime);

Triunghi compas cu deschidere reglabila (2-2,5).

Pe terenurile plane pichetatul incepe cu jalonarea laturii lungi, luindu-se ca aliniament fix un drum, un gard, o perdea de copaci etc. care exista si nu poate fi mutat usor.

In zonele colinare, unde majoritatea terenurilor sunt framintate si au diferite expozitii si pante, orientarea si pichetarea rindurilor solicita o atentie si o pricepere deosebita.

Pe versantii scurti, cu pante mici si uniforme, pichetatul rindurilor de pomi se face paralel cu curbele de nivel, plecindu-se de la un aliniament jalonat la baza pantei sau de-a lungul potecilor facute de animale in timpul pasunatului.

Pe versantii lungi ai dealurilor inalte, pichetatul constituie o lucrare mai complexa, care se executa de catre cadre calificate cu ajutorul aparatelor de masurat.

Stabilirea polenizatorilor

Intilnim deseori in livada de linga casa sau in plantatiile cu scop comercial pomi care, desi au beneficiat de cele mai bune conditii climatice, agrotehnice, ingrijiti cu multa migala si maiestrie de bunul gospodar, au inflorit, dar nu au legat fructe. Acesti pomi care sunt din anumite specii si soiuri au nevoie sa se polenizeze cu polen strain (fiind autosterile), de la alte soiuri pentru ca fructele lor sa lege.

Un factor deosebit de important pentru asigurarea unor recolte mari si de calitate care trebuie avut in vedere chiar de la infiintarea livezii este distribuirea soiurilor in livada, pentru a asigura polenizarea reciproca.

Toate soiurile de mar sunt autosterile, adica nu leaga fructe prin polenizare cu polenul propriu. Ele au nevoie de polen de la un alt soi. Prin cerecetari s-a stabilit care este cel mai bun polenizator pentru fiecare soi si care este efectul polenizarii cu unul sau altul dintre polenizatori. Lista cu principalii polenizatori va fi prezentata la fiecare specie pomicola in urmatoarele capitole.

Pentru asigurarea unui efect maxim al polenizarii dintre soiuri trebuie respectate citeva reguli si anume:

soiurile sa prezinte compatibilitate la polenizare;

soiurile sa aiba aceeasi perioada de inflorire;

distanta dintre soiul de baza si soiul polenizator sa nu fie prea mare;

polenizarea se face cu ajutorul albinelor si al vintului (nuc, alun, castan);

pentru o buna polenizare sunt necesare minimum doua familii de albine la hectar;

pentru protejarea albinelor in perioada infloritului, se recomanda sa nu se efectueze stropiri cu insecticide, iar daca acestea se executa, se vor folosi insecticidele care nu omoara albinele;

asezarea stupilor in livada pentru polenizare se va face in imediata apropiere a livezii sau chiar in mijlocul acesteia si neaparat la inceputul infloritului.

Plantarea pomilor

2.1. Epoca de plantare

Cele mai bune rezultate dau plantarile de toamna, incepind cu 15 octombrie si pina la venirea primului inghet, deoarece pina in primavara radacinile pomilor realizeaza un contact strins cu pamintul, ranile se calusteaza, uneori emit chiar radacini noi, iar in groapa se acumuleaza umiditate care se pastreaza si in perioadele mai secetoase din timpul primaverii. Pomii pornesc in vegetatie cu 10-15 zile mai devreme decit cei plantati primavara si realizeaza cresteri mai mari cu 20-30%. In situatia in care plantarea nu s-a facut in toamna, aceasta se realizeaza primavara cit mai devreme posibil, imediat dupa dezghetarea si zvintarea solului, inainte de pornirea pomilor in vegetatie, cind solul are umiditate ridicata. Plantarile de primavara executate cu intirziere pot sa compromita plantatia si sa intirzie intrarea pe rod a pomilor. Se mai pot planta pomi si in "ferestrele iernii", cu conditia ca temperaturile din timpul plantarii sa nu scada sub 0ºC.

Executarea gropilor

Sapatul gropilor. In teren desfundat gropile se fac cu putin timp inainte de plantare sau in ziua plantarii pentru a nu se pierde umezeala acumulata in sol, cu dimensiunile de 50/50/60 cm, in cazul plantatiilor intensive si superintensive, iar la cele clasice de 80/80/60 cm. Dimensiunile trebuie sa fie cit mai reduse in asa fel incit sa incapa cit mai bine sistemul radicular. In cazul arbustilor fructiferi gropile pot fi cu dimensiuni de 40/40/30 cm.

Pe terenurile nedesfundate dimensiunlie gropilor trebuie sa fie de 80/80 cm si adinci de 70 cm si se efectueaza cu 2-3 luni inainte de plantare. Dupa saparea gropilor se trage 2/3 din pamint in groapa de plantare dupa ce in prealabil s-a adaugat gunoiul de grajd bine fermentat.

Gropile se executa manual cu hirletul sau mecanic cu burghiul. Pamintul rezultat la saparea manuala a gropilor in teren nedesfundat se separa, urmind ca umplerea gropilor la plantare, in zona radacinilor pomilor, sa se faca cu pamintul cel mai fertil.

Pregatirea materialului saditor

Materialul saditor se procura de la pepinierele pomicole si pina la plantarea acestora se stratifica in santuri adinci de 50-60 cm. Scoaterea de la stratificare, repartizarea in teren si plantarea trebuie sa se realizeze cirt mai operativ pe masura plantarii pentru a evita deshidratarea. Trebuie multa atentie la transportul, manipularea si plantarea pomilor pentru a nu vatama mugurii, in special din zona de proiectie a coroanei (50-80 cm).

Materialul saditor admis la plantare este cel certificat (eticheta albastra) sau cel C.A.C. (eticheta galbena). Orice altfel de material saditor folosit la plantare ramine in responsabilitatea celui care il foloseste. Un astfel de material saditor este bine sa fie evitat la plantare.

La plantare, radacinile pomilor se fasoneaza prin scurtare si se elimina cele rupte, ranite si mucegaite. Radacinile principale se lasa cit mai lungi, radacinile secundare se scurteaza cu cca 1/3 din lungime, iar cele subtiri de 1-2 cm sau ramin intacte. Taierile se executa perpendicular pe axul radacinilor pentru a provoca rani cit mai mici.

Dupa fasonare, pomii se mocirlesc cu un amestec de apa, pamint galben si balega proaspata de vita (3 parti pamint, 2 parti balega de vita si apa pina se obtine o pasta de consistenta smintinii). Mocirlirea asigura o mai buna aderenta a particulelor de pamint in jurul radacinilor pentru a mentine o umiditate mai ridicata in zona radacinilor. Pina la plantare, materialul saditor se stratifica in santuri cu adincimea de 50-60 cm, unde se asigura conditii pentru mentinerea in stare normala fiziologica (fara deshidratare).

Tehnica de plantare

Pomii trebuie plantati cu punctul de altoire la nivelul solului asezindu-se pe un musuroi de pamint, facut in mijlocul gropii de plantare. Plantatul pomilor se face de catre o echipa formata de obicei din doua persoane. Una fixeaza si tine in pozitie verticala in mijlocul gropii de plantare si la adincimea corespunzatoare, iar cealalta trage pamint provenit din stratul fertil al solului, bine maruntit si reavan in jurul radacinilor. Se scutura usor pomul ca pamintul sa patrunda printre radacini, astfel incit sa nu existe spatii goale. Dupa ce s-au acoperit radacinile cu un strat de 5-10 cm de pamint, se taseaza uniform pamintul in jurul pomului, incepind de la marginea gropii spre interior.

Tasarea se face prin calcarea cu piciorul (cu cizma) de 2-3 ori pina se termina plantarea. Pe fundul gropii si in amestec cu solul din groapa se administreaza 20-30 kg de gunoi de grajd fermentat.

Pe timp secetos, in special primavara, pomii plantati se uda cu 15-20 l de apa. In final se face un musuroi pe suprafata gropii de plantare cu restul pamintului ramas, fara a se mai tasa.

Proiectarea coroanei pomilor. Pomii sub forma de varga se scurteaza la 60-70 cm de la nivelul solului in cazul plantatiilor intensive, respectiv 80 cm in cazul coroanelor globuloase, utilizate in sistemul semiintensiv. Scurtarea pomilor este bine sa se execute primavara, inclusiv la pomii plantati toamna.

INFIINTAREA PLANTATIILOR