ZONAREA SI MICROZONAREA AGROECOLOGICA CORESPUNZATOARE VALENTEI ECOLOGICE A SORTIMENTULUI

ZONAREA SI MICROZONAREA AGROECOLOGICA CORESPUNZATOARE VALENTEI ECOLOGICE A SORTIMENTULUI

1. Definitie, importanta

Speciile si soiurile de pomi si arbusti fructiferi s-au format in anumite conditii de clima si sol, definindu-si in decursul timpului cerintele fata de factorii de mediu. Cunoasterea cestor cerinte este necesara pentru stabilirea zonelor favorabile pentru o anumita specie si soi. Fara cunoasterea acestor cerinte, nu se pot obtine rezultate eficiente in productie.

Desi sunt inmultite vegetativ si au ereditate relativ stabila, soiurile manifesta un anumit grad de plasticitate ecologica, adica se pot adapta intr-o oarecare masura si la alte conditii de mediu diferite de acelea in acre s-au format. Datorita marii diversitati a conditiilor pedoclimatice de la o zona la alta, nu se cunosc soiuri care sa se comporte bine pretutindeni, asa zisele "soiuri universale". Exista, insa, "soiuri cosmopolite" ce se cultiva cu rezultate aproape la fel de bune in zone diferite (Jonathan si Golden delicious la mar, Williams la par, etc.). Sunt insa specii la care sortimentul este specific fiecarei zone de cultura, alcatuit in general din soiuri formate in acele conditii. Asa de exemplu- nucul, la care plasticitatea ecologica este redusa.

Zonarea in pomicultura se refera la repartizarea speciilor si grupelor de soiuri pe teritoriul tarii, in functie de conditiile ecologice generale, altitudine, pozitie geografica si orografica, etc.

Microzonarea este o operatiune mai complexa ce implica o cunoastere detaliata a conditiilor locale micropedologice si microclimatice, intr-o situatie corecta, determinata de prezenta unor versanti, expozitii, rauri, complexul sol-subsol, etc.

In activitatea de zonare si microzonare, trebuie sa se tina seama nu numai de datele inregistrate ci si de experienta ce exista in zona, bazinul sau centrul pomicol respectiv, de rezultatele biologice si economice obtinute.

2. Factorii de influenta

Zonarea pomiculturii trebuie, deci, sa se bazeze pe o interpretare justa a relatiilor de interdependenta dintre clima, sol si planta (soi). Dintre factorii climatici pentru delimitarea zonelor pomicole se iau in considerare : temperaturile medii anuale, precipitatiile, directia si intensitatea vanturilor, frecventa gerurilor si a brumelor, nivelul minim pe care il pot atinge temperaturile, etc.

Elementele de clima si tehnologie actioneaza simultan supra proceselor biologice si recoltei, ceea ce impune studiul corelarii lor pentru a determina influenta continua a acestor factori la obtinerea nivelelor planificate de productie la pomi (Creola Manescu si colab., 1975). Clima, cu toti factorii ei (lumina, caldura, apa, curenti de aer) fiind cel mai putin influentata de om, ea trebuie temeinic studiata in cadrul lucrarii de zonare. Analiza climei trebuie sa conduca la evidentierea factorilor limitativi pentru cultura fiecarei specii pomicole, eventual pentru un anumit grup de soiuri (exemplu: temperatura din fenofaza infloritului si fecundarii, frecventa temperaturilor scazute sub limita de rezistenta a plantelor, atacul de grindina, etc.)

In functie de latitudine, altitudine, expozitie, conditiile de microclima, etc., in fiecare zona se realizeaza in cursul perioadei de vegetatie o anumita suma de temperaturi ce poate fi suficienta pentru unele specii si soiuri, dar insuficienta pentru altele.

Media anuala a temperaturilor ofera, de asemenea, informatii importante. Se stie ca localitatile cuprinse intre izotermele 9 si 10 ⁰C ofera conditii prielnice majoritatii speciilor fructifere de climat temperat, fiind considerate optime (din punct de vedere al temperaturii) pentru mar, par, gutui, prun, cires, visin, nuc.

Zonele cu mai putina caldura, cuprinse intre izotermele 8 si 9 ⁰C sunt favorabile pentru mar, visin, alun, arbusti fructiferi, nuc si soiuri de prun putin pretentioase fata de caldura (Gras romanesc, Vinete romanesti). Intre izotermele de 10-11,5 ⁰C gasesc conditii optime speciile migdal, cais si piersic.

Nevoile de caldura ale pomilor pentru parcurgerea fenofazelor se determina prin calcularea sumei gradelor de temperatura activa, ce se obtine prin insumarea temperaturilor medii zilnice ce depasesc pragul biologic la speciei. Pornirea in vegetatie si cresterea pomilor primavara, incepe cand se atinge un anumit grad de temperatura, numit "prag biologic". "Pragul biologic" sau "zero biologic" este caracteristic pentru fiecare specie. La pomi pragul biologic este 6-8 ⁰C, iar la arbusti de 4-5 ⁰C.

In stabilirea zonelor de cultura a diferitelor specii si soiuri, se urmareste si satisfacerea cerintelor fata de factorul lumina. Satisfacerea cerintelor fata de lumina are influenta favorabila asupra tuturor proceselor vitale ale pomilor. Speciile fructifere cultivate in climatul nostru fac parte din grupa plantelor fotofile, fiind pretentioase fata de lumina.

In general, in zonele in care ceilalti factori climatic sunt favorabili pomiculturii, rar lumina constituie factorul limitativ, ea depaseste nevoile celor mai exigente specii pomicole, existand un "surplus de lumina" ce nu este folosit de plante, surplus ce justifica sperantele de sporire a randamentului la hectar printr-o mai buna utilizare a luminii.

Apa are un rol deosebit in viata plantelor, cerintele speciilor fata de aceasta fiind diferite. Totusi apa nu constituie factor limitativ, lipsa ei putand fi substituita prin irigare.

Revenind la diagrama climatica a domeniului romanesc si privind pe ea limitele in cadrul carora anumite plante pot creste (limite biologice) si fructifica sau da o productie demna de luat in consideratie din punct de vedere economic, se obtin imagini diferite de la o planta la alta si chiar de la un soi la altul (Teaci si colab., 1973).

Factorilor edafici (sol, subsol, panza de apa freatica) trebuie acordata , de asemenea. O atentie speciala. Solul si subsolul vor fi cercetati pentru fiecare situatie in parte (la baza, mijlocul si varful versantului, in microdepresiuni, in portiuni colmatate).

Factorii de sol, exprimati ca parametrii de caracterizare a relatiilor sol-planta, sunt numerosi la plantele pomicole, dar la alegerea terenurilor se folosesc numai cei esentiali. Acestia se refera la adancimea de aparitie a orizontului cu carbonati si continutul de carbonat de calciu (CaCO3) activ in grosimea solului explorata de sistemul radicular, grosimea solului si volumul de sol fara schelet si adancimea de aparitie a orizonturilor saraturate inclusiv intensitatea salinizarii si alcalizarii, conditiile din sol, reactia si oboseala solului (N.Voiculescu, 1999).

Prezenta carbonatilor de calciu asociati cu alti carbonati, determina riscul aparitiei clorozei ferocalcice in viitoarele plantatii, care odata aparuta fie sunt necesare costuri suplimentare pentru tratament si obtinerea de productii reduse, fie se defriseaza.

Reactia solului este un element important de care trebuie sa se tina seama. Cerintele speciilor pomicole fata de acest element sunt diferite.

Solurile la care pH depaseste 8,7 sunt considerate saline sau alcalice, iar la care pH scade sub 5,8 sunt considerate acide,

Inclinarea, uniformitatea si expozitia versantilor, intensitatea procesului de eroziune de suprafata si adancime, alunecarile de teren, sunt de asemenea, criterii ce trebuie luate in seama la alegerea terenurilor.

In actiunea de zonare trebuie avute in vedere criteriile de ordin tehnic (alegerea soiurilor si portaltoilor pentru diferite tipuri de plantatii) si economic (directii de productie, gradul de competivitate, gradul de solicitare, tendinta de consum).

Alaturi de toti acesti factori, principalul indicator de care se tine seama pentru amplasarea unei specii sau soi intr-o zona sau alta, este nivelul productiilor ce se pot realiza, regularitatea lor de la un an la altul si calitatea fructelor. De exemplu: soiurile de prun Agen si Anna Spath dau rezultate foarte bune in zonele colinare si de campie, bine insorite , cu veri calde. Aceleasi soiuri la altitudini de peste 550-600 mm dau productii mici, de calitate inferioara, fructele nu ajung uneori la maturitatea deplina. La aceste altitudini, se comporta bine soiurile de prun Gras romanesc si Vinete romanesti, mai bine adaptate la zonele cu umiditate mare si caldura moderata.

La mar, soiurile de vara dau rezultate bune la campie, iar cele de iarna sunt mult mai bine adaptate in zona dealurilor. Sunt soiuri de mar ce dau productii mari, de calitate satisfacatoare la altitudini de 800-1000 m, ca de exemplu soiurile Kalther de Boemia, Wagener premiat si in mai mica masura Idared si Delia.

Soiul de par Williams , desi se poate cultiva cu rezultate foarte bune din campie pana in zonele inalte, la altitudini de 800-840 m (Bilcesti- Arges), produce fructe de cea mai buna calitate in zonele de campie (Bucuresti) si colinare (Stefanesti - Arges). Daca este cultivat in zone cu veri racoroase, fructele acestui soi se coc inegal, iar pulpa are tendinta sa se prabuseasca inainte ca pielita sa atinga coloritul specific coacerii (Gr.Mihaescu, 1998).

Aceasta diferentiere se datoreaza faptului ca fiecare din ele s-au format in anumite conditii de mediu. In procesul de formare ele s-au adaptat la aceste conditii si pentru a-si pastra insusirile si caracteristicile specifice au nevoie de aceste conditii.

Se considera ca nu exista "soiuri universale" valoroase pentru toate zonele de cultura ale unei specii. O serie de factori (genetici si ecologici) putin cunoscuti sau greu dirijabili, capacitatea de adaptare, productia si calitatea fructelor unui soi intr-o zona data, face ca acesta sa fie productiv intr-o zona si slab productiv in alta. Sunt putine soiuri ce dau rezultate similare, calitativ superioare in mai multe zone. In general, fiecare soi da rezultate optime numai intr-o anumita zona, desi soiurile dispun de complexe de gene ce le asigura multe posibilitati de adaptare.

Folosind criterii de clima, sol, relief, etc. , precum si lucrarile de raionare (1956) si microraionare (1965), N. Constantinescu si D. Teaci (1967) impart tara noastra in 13 regiuni pomicole : 5 regiuni pomicole sunt situate in cadrul ecosistemelor din dealurile subcarpatice si a piemonturilor, 3 in ecosistemele din podisuri si platforme, 4 in ecosistemele de ses si coline, iar una in ecosistemul din zona inundabila a Dunarii si Deltei.

INTREBARI DE CONTROL

Definiti zonarea si microzonarea.

Care este importanta acestor actiuni?

Pe ce criterii trebuie sa se bazeze zonarea pomiculturii ?

Ce rol are clima in actiunea de zonare si microzonare?

Care sunt factorii edafici ce se au in vedere la zonare?

Care sunt factorii de sol esentiali de acre se tine seama la alegerea terenurilor?

Ce alte criterii trebuie avute in vedere in actiunea de zonare?

Cate regiuni pomicole sunt in tara noastra? Denumiti-le