ARBORELE

Vantul urla, geme

Trunchiul nu se teme.

Foile cand pleaca.

Alteia rasar.

B. P. Hasdeu

Padurea este o comunitate de arbori, iar arborele o fiinta, cu grijile ei, cu bucuriile ei, cu nevoile ei. E o fiinta muta, desi expresiva. Pentru cel care isi da osteneala sa-i cunoasca vieata, are gesturi destui de pline de inteles, ca sa influenteze. Numai cine colinda tara cu sacul de escursie in spinare, poate sa-si deie sama de ce inseamna un arbore, cu umbra lui racoritoare. Binecuvintezi fapta buna a aceluia care a sadit o salcie langa fantana dela rascrucea drumului. Ostenit, asudat, umbra arborelui rasare in cale ca o binefacere neuitata.

Cu arborele nu ti se uraste, chiar cand e singuratec sau putini tovarasi alaturea.

In curtea stramta de langa casa, am sadit cativa salcami, cu un port deosebit de al celor obisnuiti. Au infatisarea plopilor piramidali, inalti, cu ramurile indreptate in sus. Alaturea, vecinul a plantat o perdea de plopi de Canada, ce cresc repede, devin stufosi. Intre cele doua grupe de tovarasi a ramas un mic spatiu din cerul dela apus.

Fig. 5. Din Muntii Maramuresului. (Des. C. Motas)

E coltul de uitare al tuturor necazurilor zilnice. E un tablou ademenitor, oglindind lumea intreaga. Mai ales cand orizontul se impurpureaza dupa asfintitul soarelui si apoi cu lasarea amurgului, in restransul spatiu de pe cer apar stelele din carul-mare, trec orele in nestire. Infinitul, taina lumilor departate, formeaza cadrul lumii plina de vieata. Cand e liniste deplina, sfintenia adancului ceresc cuprinde si pe arbori. Nici o frunza nu se misca. E inchinarea lor de sara.

O simpla adiere de se isca, frunzele de plop incep sa tremure, iar crengutile mladioase din varful salcamului sa se legene. E cantecul lor in surdina. Iar daca vantul se inteteste, salcamii se indoaie in mladieri elegante. Muzica se intareste.

Gandurile capata tonalitati diferite, starnite de tovarasii mei de sara, un colt din intregul firii ascuns intre zidurile de case din orasul cu forfota neogoiata.

Sunt recunoscator prietenilor mei muti de multele clipe de linistire, de imbarbatare, de mangaiere pe care mi le-au dat. Ii iubesc ca si pe niste oameni, carora le datorez sustinere in sbuciumul vietei, inerent oricui.

Am credinta ca chiar celui care priveste cu indiferenta natura cu ale ei componente, deci si un arbore, fara voia lui duhul arborelui, duhul naturei, il patrunde ca un suflu alinator.

Exista arbori sfinti, legati de intari-toarea comunitate intre ei si oamenii, care savarsesc fapte alese.

Eminescu nu se odihnea numai, la umbra teiului din gradina Copoului dela Iasi. Zumzetul albinelor harnice, mirosul atat de patrunzator al florilor din arborele cu aparenta rigida, susurul adierii de vant ce aluneca printre frunzele latute, totul, pentru un om simtitor, era in masura sa starneasca roiul gandurilor despre vieata si tainele ei, cuprinse cu atata putere in productia marelui nostru poet.

"De ce vorbesc de parul satului'? scrie A. Russo. "Vantul primaverii a batut; dorul leaganului ma ajunge. Spre codru mi se intorc ochii si zaresc umbra parului copilariei mele, care isi intinde ramurile ca niste brate si isi scutura florile pe inima mea ca o ploita racoroasa'.

Arborele, chiar singuratec, poate servi omului drept puternic sprijin sufletesc; de aceia nu se poate sa nu-l iubesti, daca tii la propria-ti vieata.

Ca sa-l iubesti cu adevarat, trebue sa-l cunosti mai in adanc.

Fig. 6. Un nuc cu trunchiul despicat aproape de radacina. Govora sat. (dupa fot. des. D-na Virginia I. Barbu).

Sa nu-l iai ca un par infrunzit, ci sa stii ca in trupu-i rigid galgaie vieata, ca si in trupul omului; sa stii ca si el cunoaste tiranica lupta pentru trai, acel "struggle for life', socotit prin a doua jumatate a veacului al 19-lea, drept cauza tuturor miscarilor sociale omenesti.

E indeajuns sa privesti cu mai multa bagare de sama un arbore razlet in plina desfasurare, traind in libertatea spatiului larg si la asociatiile de arbori din padure. Fagi sunt peste tot, dar unul nu se asamana cu altul. Cei de pe margine au macar pe jumatate libertate; intr'acolo isi indreapta ramurile. Cei din desisul padurii cresc inalti, ca sa aburce spre lumina ramurile din varf.

Fig 7. Un singur mic salcam in intinderea stepei din Dobrogea, racoreste in timpul arsitei dela amiaza (Foto I. Simionescu din "Tara noastra').

Nu tipa cand ii rupi creanga; dar, umflaturile de pe trun-chiu iti spun munca spre a-si cicatriza ranile. Are boalele lui; are dusmani nenumarati, marunti. Ti-e mila de ulmul de pe sosea in care a dat o molima. An cu an se stange; an de an da mai putine frunze pana ce nu ramane de cat scheletul uscat.

Arborele tine la vieata ca orice fiinta si cauta sa resiste cu toata vointa chiar schilodirilor. Salciile doborate la pamant de batranete, dau cateva smicele dintr'un colt al trunchiului lor mutilat numai daca o mica parte din scoarta e in continuitate cu radacinele.

Intr'o rapa de langa Govora, prin deplasarea de teren, un nuc se despica in lung aproape de radacina. Continua sa traiasca si da roade, lecuindu-si rana in partea de sus a trunchiului.

Iubeste arborii, tineret, armata zilei de mane. Ori unde se poate, sa fie plantati. Ziua sadirii pomilor sa nu fie o sarbatoare de forma, cu parada si surle. Copacul sa nu fie asezat in groapa lui in graba, indeplinirea unei simple forme transformata in jucarie. Sa fie asezat cu toata grija, cu toata sfintenia; mai ales cu toata dragostea. De el se leaga amintirea existentei tineretului constient de menirea lui.

Foloasele arborelui, in afara celor sentimentale, sunt nebanuit de multe; intareste convingerea ca fara el omul si omenirea nu pot exista.

Arborele inveseleste fata casei si da umbra.

Sa se compare un sat cu casele risipite pe coasta dealului, printre rapi, fara nici un pom, cu altul in care casele nu se vad decat ca pete albe in desisul frunzarului. Dincolo e un cimitir. Copiii se joaca in bataia apriga a soarelui din luna lui Cuptor, stau in casa ori tintuiti pe prispa de pe latura umbrita a casei. Dincoace e umbra, iarba, glas de pasarele, vieata din plin.

Copacul aduce sanatate.

La "aer curat' insamna: in preajma padurilor racoritoare. Fie care frunza da din ea oxigen cat tine ziua de vara; minuscula fabrica foloseste forta soarelui, ceia ce omul inca n'a ajuns sa faca, pentru a scoate din acidul carbonic, otrava ingramadita in aer, carbonul, ce-l opreste si oxigenul ce-l da indarat in aer.

Arborele e scut impotriva arsitei ca si a gerului.

Fig 08. Arbori desfrunziti de pe Balota- Severin (Foto Mircea I. Simionescu).

Aerul din preajma padurii e curat dar si racorit. Frunza transpira; prin ferestruici marunte lasa sa se strecoare apa sub forma de aburi. Evaporandu-se, apa racoreste, ceiace fiecare stie facandu-si vant pe zi de naduf. Arbore langa arbore, inalta zid impotriva crivatului aspru. De aceia se sadesc in jurul livezilor, a viilor, panze de arbori.

Arborii din paduri chiama ploile.

Racoreala padurii face ca norii sa nu sboare mai departe, isi lasa o parte din picaturile ce-i formeaza. Nu e seceta mai indelunga si mai periculoasa decat in sudul Basarabiei si al Dobrogei, unde un arbore e o minune.

Arborele da putere izvoarelor; impiedica actiunea puhoaielor si salbatacirea ogoarelor.

Apa din ploaia cat de repede, nu se scurge lesne prin tesutul frunzarului. De toarna cu cofa, in padure picura picuri din acoperisul fiecarei frunze. Radacinele arborilor, frunzarul mort, opresc apa in loc; o silesc sa se afunde in pamant, sa hraneasca panza de apa din care iesa izvorul limpede. Unde sunt arbori, fug rapele. Unde arborii s'au taiat, suvoaiele de ploaie sunt pluguri cu fierul ascutit ce sapa brazde adanci in tarna dela fata. Ogorul devine o rapa, rani adanci si fara pic de iarba. E durerea raspandita printre oamenii necajiti. E pecingenea care raneste locurile din preajma satului. Nici n'ai vreme sa te abati din calea furiei apelor, cand "vine valea'. Om, vita, paseri, se rostogolesc in puhoiul naprasnic, blastamul padurilor taiate.

Fig. 9. Fan in arbore.     Parlagele-Mehedinti. (Foto I. Simionescu)

Daca arborele cat traeste iti poate tinea de urat, iti spulbera gandurile rele, te face sa fii intr'o comunitate cu natura; daca el, prin prezenta lui da sanatate omenirii si belsug campurilor, la urma isi da jertfa trupul pentru folosinta omului.

Nimic din el nu se asvarle.

Cand faci drumul prin Oltenia, Banat ori muntii Apuseni, te intovarasesc arbori cu infatisari fantastice, inalti, au crengile de jos scurte, cele din varf din potriva lungi, date in laturi. Cele dintai au fost taiate pentru frunzar, cand seceta a slabit puterea imasurilor. Arborele schilodit serveste pentru adapostul fanului si a strujenilor, feriti de mania puhoaielor.

Sunt multe, prea multe parti din Romania unde mai totul in gospodarie e din lemn. Stana e din trunchiuri de brad adesa necojite. Patul ciobanului dinspre deal e facut din nuele impletite ca o leasa, pusa pe tarusi. Ciobanul dela sterpe arunca coaja de brad pe

niste pari, de-si face adapost de noapte. Casa e din trunchiuri; gardul, din nuele impletite, ca si cosarul. In tara Oasului poarta este intarita printr'un trunchiu de arbore gros, abea cioplit.

In casa totul e de lemn. Doar ceaunul, soba si lampa sunt cumparate dela targ. Patul, masa, lingura ca si plugul, tapoiul ori lopata sunt din lemn. Dela covatica de scaldat copilul la nastere, pana la scriu; dela bata; temuta arma de aparare a ciobanului, pana la toiagul ce sprijina batraneta; dela locasul fericirii si al odihnei zilnice, pana la cel de rugaciune, nici azi Romanul nu foloseste alta decat trupul arborelui.

Prin lemn s'a aratat el destoinicia artistica, incristandu-1 numai cu un ciorsac de cutit, cu acele imbinari maestrite de figuri geometrice, manifestatia adancului sau simt al frumosului, inascut. Blidarele, furca, fusul, scafa de lapte, ca si portile, capriorii caselor sunt frumos sculptate, asemenea aramei ciocanite ori ferului forjat dela alte popoare. Metalul poate fi inlocuit prin lemn; lemnul niciodata nu va putea fi inlaturat de metale, in orice constructie.

Fig. 10. Crestaturi intr'un stalp (Talpasesti).

Fig. 11. Un izolat folosit. (Foto I. Simionescu).

Stiinta a dat valoare nebanuita lemnului. Din el se extrage mangalul cautat la fabricarea otelului; din el esentele aromate de tot soiul. Tiparul si cultura multimei n'ar fi luat o atat de mare desvoltare, fara jertfirea trunchiurilor de brad. Din lemn se scoate celuloza din care se fac pana si tuburi, placi izolatoare in electricitate; din lemn s'a ajuns sa se fabrice matasa artificiala si fibre care inlocuesc lana oilor. Prin distilarea lemnului se fabrica zahar, otet, gudron, pana si esente care tine loc de benzina. Faina ce iesa din taierea lemnului cu ferestraul, nu se mai asvarle. Amestecata cu pacura da brichetele pentru incalzit; amestecata cu materii cleioase se poate si prelucra. Xilolithul, piatra artificiala, se fabrica din rumegatura de lemn ca si melaphonul care inlocueste marmura. Cenusa, ultima ramasita din trupul arborelui este stransa ca iarba de leac, caci din pamant a iesit, pamantului se da ca sa-l ingrase.

Dar padurea poate procura hrana celor sarmani, ori izvor de comert celor care stiu ce sa adune. Jirul si ghinda ingrasa porcii; smeura, murele la noi putrezesc locului iar ciupercile hranitoare numai unde si unde se folosesc sau se usuca.

Acesta e arborele.

Frate, tovaras, sustinator, bun pentru om in toate. Podoaba locurilor, adapost in vreme de grea cumpana, el poate da tarie sufletului si ajutor vietii noroadelor.

E o scumpa binefacere a naturii, pe care omul nepasator adesa o ocoleste, varsand insa lacrami amare de pe urma nesocotintei lui.

Saditi arbori de orice soiu si oriunde e loc. Nu schiloditi pe cei in viata. Nu rupeti din salbatacie puietii pusi sa umbreasca drumurile.

Tineret de ori ce stare sociala si ori ce nume ai purta: elev, strajer, premilitar ori student ! In sama ta cade grija arborilor, sprijinul generatiilor ce te vor urma.

Iubeste-i ca pe niste fiinti; sileste-te sa-i cunosti in amanunt, spre a sti cum sa-i ingrijesti si sa-i plantezi.

Cartea de fata e scrisa pentru tine, tineret al Romaniei, spre a te indruma catre cunoasterea si iubirea arborilor.