Vulnerabilitatea comunitatilor in fata invaziilor biotice

Vulnerabilitatea comunitatilor in fata invaziilor biotice

Exista cateva trasaturi ale comunitatilor ce pot fi invocate atunci cand se incearca explicarea succesului unor specii invazive:

- ecosistemele ce adapostesc aceste comunitati sunt in conditii climatice asemanatoare celor din ecosistemele de origine a organismului invaziv;

- lipsa unor specii native morfologic sau ecologic echivalente cu specia invadanta;

- absenta dusmanilor naturali, care sa consume specia invadanta;

- retelele trofice simple, cu o conectanta scazuta;

- existenta niselor libere - este o ipoteza ce explica de ce comunitatile relativ inchise cum sunt cele insulare sunt expuse invaziilor;

- posibilitatea de a scapa de constrangerile biotice existente in zona nativa;

- diversitatea de specii intr-o comunitate se traduce prin ocuparea niselor existente, astfel incat comunitatea opune o rezistenta biologica eficienta in fata invaziilor. Multietajarea padurilor precum si filtrul pe care-l realizeaza vegetatia inchisa (inchiderea coroanelor) reprezinta bariere in cazul invaziilor biologice. De exemplu, in padurile cu o consistenta scazuta, speciile pioniere, buruienile, o serie de patogeni cum sunt ruginile se instaleaza mai usor.

La nivelul biocenozelor si ecosistemelor, organismele invazive poate determina:

- schimbarea tipului de ecosistem: frecvent ecosisteme complexe cum sunt cele din zonele umede sunt complet inlocuite cu monoculturi de specii exotice care duc in timp la asanarea si conversia spre ecosisteme xerice si inflamabile;

- schimbari in ciclurile elementare, de exemplu al azotului. Cel mai cunoscut exemplu este salcamul introdus in Europa sau Myrica faya in insulele Hawai. Aceasta specie duce la cresterea de patru ori a nivelului de azot in solurile sarace vulcanice, descurajand astfel stabilirea speciilor autohtone.