Clasificarea si morfologia plantelor lemnoase

Clasificarea speciilor lemnoase

Padurile din grupa I care ocupa actualmente 50% din fondurile forestiere sunt destinate protectiei unor obiective de interes economic, social, cultural si stiintific, asigurarii protectiei mediului inconjurator, conservarii ecofondului forestier, precum si productiei de lemn si alte produse accesorii.

Aceasta grupa functionala cuprinde cinci subgrupe si 57 de categorii functionale:

Paduri destinate ocrotirii integrale a naturii, potrivit legii

Paduri supuse regimului special de conservare

Paduri cu functii speciale de protectie de mare importanta

Paduri cu functii speciale de protectie importanta medie

La randul lor, padurile din grupa a II-a sunt destinate producerii in principal a lemnului pentru industrie si alte sectoare ale economiei, dar trebuie sa exercite concomitent si importante functii de productie. Si in cadrul acestei grupe functionale s-au diferentiat doua tipuri de categorii functionale, dupa cum urmeaza:

tipul V- paduri cu functii de productie si destinate sa produca sortimente lemnoase de calitate superioara;

tipul VI- paduri cu functii de productie si protectie destinate sa produca sortimente lemnoase obisnuite

Actualmente, se urmareste cresterea proportiei padurilor cu rol deosebit de protectie, in vederea ameliorarii si conservarii mediului. Schimbarea incadrarii functionale ale unei paduri se face prin activitatea de revizuire amenajistica, la propunerea unitatilor silvice.

Morfologia plantelor lemnoase

Bazele morfologice ale studiului plantelor

Arborii sunt plante lemnoase care cresc obisnuit in paduri, au cel putin 7m inaltime, care produc lemn si alte materii prime importante(coaja, rasini, flori) si care exercita o influenta benefica asupra ambientului.

Drept categorii de arbori amintim:

arbori forestieri care produc lemn si sunt parte integrata din ecosistemul forestier;

arbori ornamentali ce prezinta interes din punct de vedere al aspectului;

Forma arborilor difera de la o specie la alta. Aceasta difera in primul rand dupa locul in care creste si se dezvolta exemplarele de plante lemnoase. Se deosebesc astfel:

forma specifica(habitus) caracteristica arborilor crescuti izolati si care au o tulpina scurta, puternic ingrosata la baza, coroana mult dezvoltata in latime si care coboara pana aproape de sol.

Forma forestiera este intalnita la arborii crescuti in masiv, arbori care au tulpina dreapta, cilindrica, elagata si o coroana restransa spre varful tulpinii.

Dupa inaltimile realizate, arborii sunt de marimea (talia):

I cand depasesc 25m inaltime

II cand au intre 15-25m

III cand au intre 7-15m

Arbustii sunt plante lemnoase cu inaltimea de pana la 7 metri, de regula au mai multe tulpini lemnoase ramificate la baza, sub forma de tufa. Arbustii cu inaltimi sub 1 metru intra la categoria arbustilor pitici (afin, merisor, smirdar, etc.)

Subarbustii sunt plantele care au tulpina lemnoasa numai la baza, partile superioare sunt erbacee degerand peste iarna (drobul, catina).

Radacina este un organ vegetativ lipsit de frunze ce are urmatoarele functii:

fixeaza planta in sol si asigura rezistenta la vant si zapada;

absoarbe apa si substantele nutritive din sol si le transmit celorlalte organe;

poarta raporturi de simbioza cu microorganismele din sol;

contribuie la regenerarea vegetativa din muguri adventivi, drajoni si butasi.

Tipuri de sisteme de inradacinare :

-pivotant

-trasant

-pivotant-trasant

Tulpina este partea aeriana de deasupra coletului, cu crestere obisnuit verticala cu forma de ax principal in care se acumuleaza cea mai mare parte din masa lemnoasa produsa. Dupa directia de crestere, tulpinile pot fi: drepte, nutante, geniculate, tortuoase, volubile, scadente, radicante, procumbente, ascendente, etc.

Scoarta pe lemnele tinere este intotdeauna neteda si poate fi deosebit colorata, in functie de specie. Odata cu varsta, tesuturile moarte ale scoartei rezultate din activitatea felogenului, acumulat cu perenchimul si liberul, genereaza ritidomul. El se poate exfolia circular (mesteacan, cires), in fasii longitudinale (carpen, tuya), in solzi(molid, mar, platon). Unele specii nu formeaza ritidom, avand toata viata scoarta neteda(carpen, fag).

Coroana este partea superioara a arborelui alcatuita din ramuri, frunze, flori si fructe. Are mai multe forme: globuloasa, ovoida, conica, columnara, tabulara, pendenta.

Lujerii sunt portiuni de tulpina sau ramuri formate in ultima perioada de vegetatie si care poarta frunzele si mugurii si nu sunt ramificati.

Tipuri de lujeri:

lungi (macroblaste)

normali si scurti (microblaste).

Dupa pozitie distingem:

- lujeri terminali (prelungirea din anul anterior)

- lujeri laterali .

Dupa provenienta, lujerii sunt:

lastari (la baza tulpinii sau pe cioata din muguri adventivi/proventivi)

lujerii lacomi (de-a lungul tulpinii si duc la coronarea arborelui )

drajoni (apar din mugurii adventivi ai radacinii)

Dupa forma de crestere, avem:

lujeri drepti (rasinoase)

lujeri geniculati (ulm, tei, carpen)

lujeri neregulat-curbati (soc);

Dupa grosime, lujerii sunt:

grosi (otetar fals, roscov de Canada, nuc)

subtiri si foarte subtiri (catina rosie, floarea miresei)

Dupa suprafata scoartei, distingem:

netezi (majoritatea)

striati (ulm)

brazdati sau sulicati

muchiati (salba moale)

aripat-muchiati (ulm de camp)

Culoarea scoartei este in general bruna, cu diferite nuante, dar mai poate fi verde (sofora, afin), argintie (salcioara) si purpurie. Uneori, culoarea poate fi mascata de o bruma albastruie (artar american). Unele specii au lujerii prevazuti cu spini. Acestia pot lua nastere din modificarea epidermei scoartei, nervurilor frunzei, lujerilor sau varfurilor lujerilor lungi.

Mugurii sunt organe ce dau nastere la frunze, flori sau lujeri. Ei se formeaza inca din vara si ating deplina dezvoltare la sfarsitul perioadei de vegetatie. Dupa pozitia lor, distingem muguri terminali si laterali.

Frunza este organul vegetativ cu structura dorso-ventrala si simetrie bilaterala; este alcatuita din limb, petiol, teaca si uneori stipele.

Dupa lungimea petiolului, frunzele sunt:

lung petiolate

scurt petiolate

decurente

conate

Dupa organizare, frunzele pot fi simple sau compuse (penate, palmate, imparipenate si paripenate).

Dupa forma limbului, distingem frunze de forma:

rotunda

subrotunda

eliptica

ovata

obovata

oblonga

oldonga

lanceolata

liniara

romboidala

triunghiulara

cordata

reniforma

Varful limbului poate fi:

acut

acuminat

rotunjit

trunchinat

emarginat

mucronat

spinos

Baza limbului poate fi:

rotunjita

sagitala

auriculata

cordata

hastata

riniforma

trunchinata

ingusta

cuneata

asimetrica

Dupa durata care persista pe arbore, frunzele pot fi caduce, necaduce sau marcescente.

Floarea completa are urmatoarele componente: invelisul floral (caliciu si corola), elemente reproducatoare (androceu si gineceu), si receptacul (axa florala. Florile incomplete sunt acele flori carora le lipsesc anumite elemente. Ele pot fi apetalate(invelisul floral lipseste partial) sau nude (cand acesta lipseste total).

Ex: la familia Salicaceae locul invelisurilor floral este preluat de o bractee.

Majoritatea gimnospermelor au flori unisexuat-monoice, lipsite de invelis floral unde florile masculine sunt grupate in conulete sau amenti cu stamine solziforme, iar florile femele au numerosi solzi carpelari nesudati (adica nu formeaza ovar) dispusi spiralat in jurul axului, iar ovuletele raman descoperite.

Inflorescenta. Florile reunite mai multe la un loc formeaza o grupare numita inflorescenta. Cele mai dese tipuri de inflorescente sunt: spicul, amentul (matisorul- Salix, Populus, Alnus), racemul (malin, salcam), paniculul (Sophora japonica), corimbul (paltin de deal), umbela (Cornus mas), fasciculul (Prunus avium),capitulul (Fagus Sylvatica) si cima (Euronigmus europeaus).

Fructul . Dupa polenizare, la angyosperme are loc transformarea ovarului in fruct si a ovulului in samanta.

Fructele se impart in:

simple monocarpice: dehiscente (Spiraea, Robinia) si indehiscente (Sophora)

simple sincarpice: uscate dehiscente(silicva, capsula), uscate indehiscente (achena, samara) si fructe carnoase (baca, drupa)

multiple: poliachena (Clematis) , polifolicula (Soiraea) si polidrupa (Rubus)

false: poama de la genul Malus, Pyrus, Cydona, Mespilus

compuse: genul Morus, Fucus, Madura, Platonus)

Maturatia este perioada de timp care trece de la polenizare pana la coacerea fructelor.

Maturitatea o constituie perioada de timp care trece de la polenizare pana ce arborele incepe sa fructifice. Ea poate fi la 5-6 ani (salcam) sau 50-70 ani (stejar,gorun).

Periodicitatea fructificatiei reprezinta numarul de ani care trece intre doua fructificatii succesive , variind intre anuala si abundenta(plop, salcii, ulm) si 7-12 ani la stejar. Anii dintre doua fructificatii succesive abundente se numesc ani de stropeli.

Notiuni generale de fitogeografie

Structura fitocenozei forestiere:

Asa cum s-a aratat, desi padurea se caracterizeaza printr-un ridicat grad de heterogenitate, datorat numarului foarte mare de specii vegetale si animale componente ea se impune in primul rand printr-o ordine si organizare structurala care-i confera o mare stabilitate bioecologica.

Asadar, intr-o padure normal constituita se remarca o accentuata dispunere stratificata a speciilor de plante in spatiul aerian si edafic, facand posibila deosebirea urmatoarelor etaje de vegetatie:

etajul arborilor, care constituie arboretul

etajul arbustilor (subarboretul)

etajul semintisului (lastarisului)

etajul padurii erbacee (patura vie)    

Pe langa aceste etaje de vegetatie, in mediul padurii se intalnesc si numeroase specii de plante care constituie microfitocenoza forestiera.